Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Vlad Voiculescu: În acest moment, managerii de spital sunt numiți, în continuare, politic. Până nu o să se schimbe acest lucru, nimic nu o să se schimbe în mod fundamental

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Coordonatorul campaniei PLUS pentru europarlamentare, Vlad Voiculescu, a declarat, în cadrul unui interviu pentru RFI, că „managerii de spital sunt numiți, în continuare, politic”, iar până când acest lucru nu se va schimba, nu vom putea spune că sistemul medical a fost reformat. În acest sens, Vlad Voiculescu a punctat faptul că măsurile luate de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în urma controalelor efectuate în spitale, „nu sunt soluții”, ci fac parte din procesul de aflare a adevărului, despre care coordonatorul campaniei PLUS pentru europarlamentare se întreabă de ce este rostit abia acum.

„Haideți să nu vorbim despre mentalitate. În mentalitate întotdeauna ne înțepenim. Ce ar trebui să facem este să avem sisteme de management. Asta înseamnă inclusiv sisteme de control și de compensare. Întrebarea este „Cum sunt numiți managerii de spital?”. În momentul ăsta managerii de spital sunt numiți, în continuare, politic. Până nu o să se schimbe acest lucru, nimic nu o să se schimbe în mod fundamental. De asemenea, care e interesul femeii de serviciu să pună mai puțin dezinfectant în găleată? Poate că face altceva cu dezinfectantul. Poate că există un interes. Românii nu sunt altfel decât alți oameni. Atunci când femei de serviciu sau infirmiere sau medici sau asistente pleacă în străinătate, respectă toate regulile. Oamenii se adaptează la mediu”, a declarat Vlad Voiculescu.

Întrebat de ce descoperă acum un ministru de resort că în spitale e murdărie și că nu sunt respectate protocoalele, Vlad Voiculescu a punctat faptul că informațiile privind neregulile din spitale se știu de mulți ani.

„E, de asemenea, o întrebarea relevantă. Doamna Sorina Pintea este manager de spital. Doamna Sorina Pintea este pe această funcție de un an, dacă nu mă înșel. Cu siguranță are informații despre lucrurile care nu funcționează în spitale. Informațiile sunt de mulți ani. Sunt multe lucruri care nu funcționează și care nu și-au găsit soluție până acum. Ar trebui să ne uităm la transplant. Asta a fost una dintre promisiunile doamnei Pintea inclusiv. Care este soluția acolo? Nu avem încă o legislație care să permită oamenilor să aibă șanse egale la transplant. E un pic târziu și e un pic în campanie electorală”, a răspuns Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă crede că este doar o impresie sau lucrurile chiar se mișcă, chiar dacă ritmul e lent, în domeniul sanitar, Vlad Voiculescu a răspuns că informațiile raportate încă sunt la o scară foarte mică în raport cu realitatea din teren.

„În 2016 am schimbat legislația în materie astfel încât managerii să raporteze infecțiile nosocomiale. Vedeți că din 2016 raportarea a început să crească. Ceea ce vedem, însă, este în continuare, la o fracțiune din realitate. Faptul că doamna Pintea rostește adevărul e un lucru bun. De asta vă spuneam că prima întrebare pe care ar trebui să ne-o spunem este „Care este adevărul?”. Sigur, (mai sunt și altele.) De ce e rostit adevărul acum, în campania electorală? De ce guvernul a dat mai mulți bani la sănătate și o scoate în față pe doamna Pintea? Cred că lucrurile astea sunt, de asemenea, clare pentru toată lumea. Este un ministru care, totuși, știe carte. Și este un ministru care spune adevărul. Aceste două lucruri o diferențiază clar de majoritatea covârșitoare a miniștrilor acestui cabinet. Oamenii nu știu carte și de obicei nu spun adevărul. Mai niciodată nu spun adevărul”, a afirmat Vlad Voiculescu.

Citiți interviul integral AICI

Revista Presei

Dacian Cioloș, despre politică, avere și patriotism: „N-am insule Beline de ascuns!“

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, vorbește într-un interviu acordat pentru Libertatea despre politică, avere, familie și patriotism, arătând, încă o dată, că nu are nimic de ascuns și că principala calitate pe care o caută la cei din jur este onestitatea: „N-am insule Beline de ascuns! Eu spun ceea ce cred“.

Dacian Cioloș a vorbit, din nou, despre gradul de rudenie cu fostul șef al Direcției de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului de Interne, Virgil Ardelean, și a amintit că răspunde la această întrebare, pusă într-o formă sau alta, încontinuu, din 2007.

„Am spus-o de mai multe ori, suntem din același sat. Eu m-am născut la Zalău, dar am copilărit la bunici, la Pericei. Bunicul meu a fost frate cu bunica lui Virgil Ardelean. Ăsta e gradul de rudenie. L-am cunoscut destul de puțin, i-am cunoscut destul de puțin familia. L-am cunoscut, evident, pentru că este din sat, de-acolo. Nu mi-e rușine deloc cu ceea ce a făcut Virgil Ardelean, cu ceea ce a lăsat în urmă, cu modul în care și-a făcut treaba. Eu mi-am văzut de viața mea, de cariera mea. Nu am beneficiat niciodată de această cunoștință și de nicio altă relație. […] Știți când mi-a fost pusă prima dată (întrebarea privind legătura cu serviciile secrete, n.r.)? În 2007, când am fost numit ministru al Agriculturii. A doua oară, în 2009, când am fost desemnat comisar european. Atunci a apărut o altă poveste, că soția mea ar fi fiică sau rudă cu nu știu ce șef al serviciilor secrete din Franța. Și de aici s-a tot speculat… Pentru că se preia eventual întrebarea și de ea se leagă anumite speculații. Eu îmi asum ceea ce sunt. Nu am ascuns niciodată nimic. Eu n-am case de ascuns, în spatele unor ziduri de doi metri. Și n-am insule Beline de ascuns! Eu spun ceea ce cred. Din păcate, oamenii sunt manipulați, se sădesc neîncrederea și suspiciunea. Și uite-așa se conduce în România“, a spus liderul PLUS.

În cadrul aceluiași interviu, Dacian Cioloș a mai vorbit, răspunzând unei întrebări, despre dragostea de țară și patriotism. Pentru liderul PLUS, dragostea de țară înseamnă, „în primul rând, să-ți asumi onestitatea față de tine și față de ceilalți. Să faci tot ce stă în puterile tale pentru binele celorlalți, nu doar al tău personal. Țara înseamnă un popor, un neam, adică mai mulți indivizi care rezonează la principii și valori comune. Trebuie să împarți ceva cu acești oameni și trebuie, implicit, să dai ceva din tine celorlalți. Și mai înseamnă ceva patriotismul pentru mine: să fii mândru de ceea ce ești nu împotriva cuiva, ci alături de cineva. Așa cum tu, ca individ, încerci să devii mai bun alături de cineva, așa și neamul ar trebui să încerce să devină mai bun alături de alte neamuri, nu împotriva lor. […] Mi se pare că e perfect coerent să fii patriot român având România în Uniunea Europeană și făcând România demnă de Uniunea Europeană, nu izolând-o, plângându-ne că ceilalți ne vor răul. Dacă ceilalți ne vor răul e pentru că n-am știut noi să fim suficient de convingători, să ne vrea binele“.

Dacian Cioloș a subliniat că pentru sine este foarte importantă onestitatea, pe care o caută și la cei din jur. „Oamenii de bun-simț trag la bun-simț. Și eu pentru astfel de oameni am intrat în politică, nu pentru altceva. Pentru oameni de bun-simț, sinceri, onești. N-am intrat în politică pentru a răspunde unor speculații nedovedite ale lui Liviu Dragnea sau ale altora“, a explicat președintele PLUS.

Prima parte a interviului acordat de Dacian Cioloș pentru Libertatea.ro

Citește în continuare

Noutăți Generale

Alin Mituța: Din cauza PSD-ALDE, România e în pericol iminent de activare a opțiunii nucleare de suspendare a drepturilor de stat membru în UE. Cerem ferm Guvernului să renunțe la OUG pe Codurile penale

Publicat

pe

Alin Mituța, candidat la alegerile europarlamentare din partea Alianței 2020 USR PLUS, cere în mod ferm Guvernului Dăncilă să renunțe la ordonanțele de urgență privind modificarea codurilor penale, care pun în pericol viitorul României în Uniunea Europeană, după ce prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat România că dacă Executivul va adopta OUG care să garanteze impunitatea demnitarilor de rang înalt, Comisia Europeană va reacționa „în câteva zile”.

„Din cauza PSD ALDE, România e în pericol iminent de activare a opțiunii nucleare de suspendare a​ drepturilor de stat membru în Uniunea Europeană. Comisia a ajuns la capătul răbdării și a spus foarte clar, prin vocea lui Frans Timmermans, că dacă guvernul nu retrage proiectele de ordonanțe pe justiție, atunci aceasta ia în considerare în mod serios activarea Articolului 7. Guvernul Dăncilă trebuie să decidă acum ce alege: scăparea PSD-ALDE de justiție sau păstrarea României în Uniunea Europeană. Cerem ferm guvernului Dăncilă să își facă datoria instituțională de a apăra românii, nu hoții, și să renunțe urgent la aceste ordonanțe care pun în pericol viitorul României de țară membră a Uniunii Europene”, a declarat Alin Mituța.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis un avertisment extrem de dur Guvernului Dăncilă, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, declarând că dacă Executivul de la București va adopta OUG care să garanteze impunitatea demnitarilor de rang înalt, Comisia Europeană va reacționa imediat, „în câteva zile”, potrivit G4Media.ro.

Totodată, Frans Timmermans a vorbit despre proiectul de OUG pentru modificarea Codului Penal și a spus că, în ultimele 10 zile, Comisia Europeană „a făcut tot ce a putut pentru a convinge Guvernul României să nu meargă în această direcție”, confirmând, astfel, informațiile din ultimele două săptămâni potrivit cărora PSD și Liviu Dragnea fac presiuni majore asupra guvernului pentru adoptarea OUG.

„România trebuie urgent să revină la o reformă corectă și să se abțină de la orice măsuri care ar duce la un regres a măsurilor din ultimilor ani. Avertizez Guvernul român să nu ia măsuri care afectează sistemul judiciar și să creeze impunitate pentru funcționarii de nivel înalt care au pedepse pentru corupție. Am avut mai multe discuții cu premierul Dăncilă, am cerut rezultate cât mai urgent. I-am arătat foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu e suficient, că avem nevoie de acțiuni urgente care trebuie să apară cât mai curând. Am reînceput discuția la nivel tehnic. Din păcate, nu am putut încă să tragem concluzia că România se află pe drumul cel drept. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, Comisia va trebui să facă ceva concret. Nu e timp de pierdut. Dacă există vreun motiv să reacționăm imediat, o să o facem în câteva zile. Nu putem să luăm măsuri împotriva unor ordonanțe de urgență care nu au fost încă adoptate. Comisia Europeană a făcut tot ce a putut alături de toate serviciile noastre pentru a convinge autoritățile române să nu meargă în această direcție. Le-am dat toate indiciile necesare pentru a evita o astfel de situație. Dacă din motive care țin de politica internă problemele vor persista, atunci Comisia va acționa imediat”, a declarat Frans Timmermans.

Declarațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene vin în contextul în care Colegiul Comisarilor europeni discută, astăzi, situația statului de drept în România în contextul în care PSD pare să nu renunțe la promovarea ordonanțelor de urgență privind codurile penale și contestația în anulare pentru deciziile definitive ale completurilor de cinci de la instanța supremă, iar oficialii europeni sunt îngrijorați de măsurile luate împotriva Laurei Codruța Kovesi, candidată la postul de procuror-șef european.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Oana Țoiu, despre cazul Sofiei Chitoran: Pare deznădăjduitor. Ca ăsta sunt probabil sute, mii de exemple de care nu aflăm niciodată și oameni pe care nu îi ajută nimeni în fața abuzului de putere

Publicat

pe

Sofia Chitoran FOTO Adevărul

Oana Țoiu, candidat la alegerile europarlamentare pe listele Alianței 2020 USR PLUS, redă, în cadrul unei analize succinte pe Facebook, tabloul sistemului actual românesc, arătând până unde poate merge incompetența celor numiți în funcții de conducere pe criterii politice.

Oana Țoiu prezintă, cronologic, cazul Sofiei Chitoran, o femeie în vârstă de 83 de ani care a ajuns să fie concediată pe nedrept de la grădinița unde lucra. Povestea sa a ajuns cunoscută publicului după ce presa a scris despre ea.

Oana Țoiu semnalează faptul că abuzul de putere, pe care autoritățile l-au făcut în cazul Sofiei Chitoran, nu este cu siguranță singurul și amintește una dintre măsurile adoptate de Guvernul Cioloș, în 2016, în vederea depolitizării sistemului de învățământ, prin organizarea de concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori din școli, pentru prima dată în opt ani.

„Firul cronologic și actorii unei decizii absurde:

– Bunica Sofia: Timp de 40 de ani, doamna Sofia Chitoran s-a trezit la 5 dimineața să facă curățenie și să aprindă focul pentru copiii de la grădinița din Leurda, Gorj.

– Presa: Povestea doamnei de 83 de ani a ajuns în presă și a prins susținere. „Mi-au fost dragi copiii, sunt mici, frumoși și curați. Îi mai întreb și câte degete am la o mână. Câte zile am, o să muncesc”.

– Inspectoratul Școlar Județean: în loc să o premieze, doamna Marcel Mrejeru, vicepreședinte PSD Dolj, proaspăt pusă inspector general, a decis să o concedieze „pentru că avea vârsta expirată”, invocând asta ca fiind cadru legal. „Am sunat-o pe doamna director de grădiniță să dea notă explicativă”.

– Legea: NU există nicio lege în România care să nu te lase să muncești, dacă ești apt de muncă, după vârsta de pensionare. Era legal ca ea să cumuleze pensia din CAP (600 de lei) cu salariul (440 de lei) și să muncească în continuare. Oricum, nimeni din comunitate nu își dorea jobul de 100 de euro cu trezit zilnic la 5 dimineața.

– Noi & presa: Ne agităm pe Facebook la știrea concedierii, o parte dintre voi ați și scris și sunat la Inspectorat (MULȚUMESC!!), Inspectoratul e obligat acum sub presiune să anuleze decizia.

– Doamna ministru: după ce au rezolvat presa și cetățenii o problemă din ograda proprie, își declară empatia public și dă vina pe… directoarea grădiniței. Ați ghicit, a evitat orice sancțiuni sau critici către colega PSD, care a impus grădiniței decizia invocând legi care nu există.

– Bunica Sofia: acum refuză să își reia locul de muncă, deci renunță la aproape jumătate din veniturile ei lunare, oricum extrem de mici. A declarat că i se pare nedrept că a fost scoasă țap ispășitor directoarea, care de altfel o ținea angajată și doar a aplicat, sub presiune, decizia ISJ, crezând, presupun, că acel cadru legal invocat chiar exista, deși nu există.

Doamna Chitoran are cocoașă, după 40 de ani de aplecat să spele podele pentru copiii din sat. Doamna Chitoran are spatele mult mai drept decât doamna Andronescu și doamna Mrejeru, care au grijă doar unele, de altele”, a scris Oana Țoiu pe Facebook.

Cu toate acestea, Oana Țoiu arată că este de aplaudat reacția presei și a societății civile, care au dat dovadă că România se poate însănătoși, dacă oamenii se mobilizează și se implică.

„Pare deznădăjduitor, știu, dar am reușit ceva mic azi, nici un e-mail sau telefon sau share nu a fost degeaba. Ne-am mai apropiat cu un milimetru de ce e corect și demn.

Ca asta sunt probabil sute, mii de example de care nu aflăm niciodată și oameni pe care nu îi ajută nimeni în fața abuzului de putere. În 2016, colegii mei de la Educație au lansat concursul pentru directorii școlilor, pentru prima dată în opt ani. Asta e de făcut cu toate rolurile din educație, în afară de cele de drept de decizie politică. Pentru că oameni puși pe pile politice, nu pe merit, iau decizii așa și sunt apărați de consecințele lor. De mult nu am mai fost așa nervoasă – și pe ei, și pe noi – că încă nu suntem suficient de mulți, de deștepți sau de puternici să îi înlocuim. Vom fi”, a conchis Oana Țoiu.

P.S. În cele din urmă, la rugămintea directoarei grădiniței, tanti Sofia a acceptat să se întoarcă la şcoală începând de miercuri, scrie Adevărul.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum O zi

Vlad Voiculescu: Lista medicamentelor esențiale, introdusă de tehnocrați, a fost eliminată de PSD-ALDE

Noutăți Generaleacum 2 zile

Dacian Cioloș: Vrem să transmitem mesajul că România trebuie să conteze la nivel european. A te îndepărta de Uniunea Europeană nu e o soluție

Stiri PLUSacum 2 zile

Alianța 2020 USR PLUS cere AEP să ia măsuri urgente pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități în secțiile de votare

Editorialeacum 3 zile

Să plec? Să mai stau? Când e cel mai bun moment să-ți dai demisia dintr-un partid?

Noutăți Generaleacum 3 zile

Dacian Cioloș, întâlnire cu românii din sudul Spaniei: Nimic nu e pierdut dacă le redăm încrederea unor astfel de oameni că pot să-și construiască un viitor acasă

Știri Localeacum 3 zile

PLUS Constanța: Nu se mai găsesc proiectanți și constructori pentru restaurarea monumentelor antice! Este responsabilitatea administrației publice să se concentreze asupra soluțiilor

Noutăți Generaleacum 3 zile

Alin Mituța: Înghețarea relațiilor cu PSD e mai mult o stare de fapt decât o decizie. E mare nevoie de resetarea jocului la nivelul partidelor europene

Noutăți Generaleacum 3 zile

Oana-Maria Bogdan: Este inadmisibil ca ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, să nu cunoască detaliile contractului pentru proiectul Autostrăzii A3 Ploiești-Brașov

Stiri PLUSacum 4 zile

Alianța 2020 USR PLUS dă în judecată Poșta Română. „Aici nu este doar o problemă de dublu standard, ci un simptom al vremurilor pe care le trăim în care PSD a pus sub control majoritatea instituțiilor statului

Editorialeacum 4 zile

Subfinanțarea cercetării românești continuă și în 2019

Cele mai citite