Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Vlad, nu te opri! Ne trebuie o reformă fără anestezie!

Publicat

pe data de

Dragoș Tudorache, europarlamentar, președinte executiv PLUS

Moțiunea care se votează astăzi este o oportunitate pentru Vlad Voiculescu și pentru noi, alături de el să arătăm că nu ne intimidăm din cauza unor acuzații născocite de partidul vinovat de catastrofa prin care trece România. Vlad va iesi întărit după această moțiune nu pentru că primeste susținerea politică a majoritatii parlamentare, ci pentru că moțiunea îl eliberează de tracul începutului, de orice ezitare sau dubiu legat de prioritățile reformei uriașe la care s-a înhămat.

Sistemul sanitar din România este un dezastru. Știm asta deja. Cel mai des am auzit de la oameni, în ultimul an, că nu se tem de COVID-19 cât de faptul că ar trebui să meargă în spitale, dacă se întâmplă să ajungă într-o situație limită. Aici suntem. Zero încredere. În spitale nu se găsesc medicamente, instrumentar medical sau simple feșe. Câți dintre voi nu ați dat o fugă la farmacia de peste drum ca să cumpărăți pentru cei internați ceea ce v-a recomandat medicul? Aparatura medicală este învechită și nefuncțională în unele locuri, în timp ce cea nouă e închisă sub cheie și nefolosită acolo unde a fost achiziționată. Spitalele care funcționează sunt controlate de o „mafie” a programărilor și te poți programa doar dacă știi pe cineva. Profesorii universitari, doctori docenți, dumnezei ai sistemului, oameni la care intri ploconindu-te zburdă prin sistemul pe care îl țin captiv și îl mulg de resurse terorizând tinerii medici. Firme căpușă sug sume uriașe, mână în mână cu managerii spitalelor. Primari sau președinți de consilii județene care numesc politruci de casă în virtutea unor datorii sau ca să le gestioneze în uz propriu fondurile pe care le alocă din bugetele locale. Personal medical tracasat, batjocorit și stresat care tremură că iar nu merge sistemul de la Casa Națională de Sănătate și încep să țipe pacienții de nervi și iritare. Medici care se prăbușesc de oboseală, legați în birocrație inutilă.

Așa arată spitalul românesc. În el ajunge fiecare dintre noi atunci când se simte rău sau își duce copiii sau părinții agățându-se de o minune în loc să aibă încredere în profesionalism și în funcționarea sistemului.

Și ei, cei care au girat acest dezastru în ultimii 30 de ani, ei îi reproșează acum lui Vlad Voiculescu proasta funcționare a sistemului și proasta gestionare a pandemiei! Ei, cei care au venit la dezbaterea moțiunii și au stat în sala Parlamentului României fără măști de protecție, deși legea și bunul-simț le impun asta. Acești oameni sunt „elita”, exemple de proastă creștere pe care cei care vă înjură în trafic și vă taie fața la magazine, la administrația locală sau în viață le folosesc pentru a se cocoța pe munca și pe existența voastră.

Ei vin să îi reproșeze lui Vlad că într-o lună nu a reparat cât au stricat și furat ei în 30 de ani.

Așa că nu am decât un singur mesaj: nu te opri, Vlad! Dă-i înainte și fă reforma pe care o așteptăm cu toții! Asta e miza din spatele moțiunii. Hoți, escroci și impostori care vor să taie din fașă orice tentativă de reformă a sistemului. Acum e momentul să înțelegem că viața românilor va depinde în anii care vin de soarta acestei reforme. Vlad muncește pentru noi toți! Nu te opri, Vlad!

* Editorial de europarlamentarul Dragoș Tudorache, președinte executiv PLUS, publicat pe www.digi24.ro

Editoriale

Dialog despre femei în politică

Publicat

pe

Pe 10 februarie am organizat primul eveniment despre femei în politică, o temă care atrage cu sine multe sensibilități dar care nu mai poate lipsi de pe agenda publică. Iar noi nu ne mai putem permite să ocolim subiectul.

Invitații noștri – Mihaela Miroiu, Oana Băluță si Ciprian Mihali, cu o experiență vastă și cunoaștere a subiectului femeilor în politică, au îmbinat cunoștințele academice cu experiențele personale și exemplele întâlnite de-a lungul anilor. Ba mai mult,au venit și cu sugestii legate de acțiunile pe care le putem întreprinde ca partid pentru sporirea reprezentativității femeilor în politică. 

Reținem, dintre soluțiile propuse:

  • Modificarea legii electorale astfel încât să asigure paritatea pe listele prezentate de partidele politice, după modelul X-Y-X,
  • Demararea unei reflecții despre efectele sistemului de bonus acordat femeilor în alegerea candidaților pentru alegerile parlamentare 2020 și oportunitatea continuării sale.
  • Promovarea femeilor în funcții executive pentru a evita un cerc vicios prin care acestea nu sunt promovate tocmai pe baza reproșului că nu au ocupat astfel de funcții în trecut și, prin urmare, nu ar avea experiența necesară. 
  • Adoptarea unor norme în codul etic al partidului care să promoveze egalitatea de gen și să sancționeze dur orice tip de hărțuire (sexuală dar nu numai),
  • Crearea unei rețele de solidaritate între femeile din partid și avertizarea constantă și la unison a liderilor partidului atunci când normele egalității de gen nu sunt respectate.
  • Colaborarea cu fundații în sprijinirea inițiativelor de promovare a egalitatii de gen.
  • Nu în ultimul rând, promovarea legilor prin care să se elimine discriminarea femeilor în societate și să fie sprijinit echilibrul între viața privată și viața de familie.

Participarea femeilor în politică nu este doar despre egalitatea de gen, ci despre egalitatea de șanse, despre reprezentarea intereselor și nevoilor a 50% din populație și oferirea de modele care să inspire generațiile viitoare. 

Un studiu din 2019 realizat de CEMR (Consiliul municipalităților și regiunilor europene), arată că în România doar 4.6% dintre primari erau femei, media europeană fiind 29%. De asemenea la nivel regional, în rândul consilierilor județeni, femeile reprezintă 14.3% din total, media europeană fiind de 31%. Iar pentru postul de Președinte al Consiliului Județean, în 2019, o singură femeie deținea aceasta funcție în România.

La nivel național același studiu prezintă datele din 2019, unde proporția de femei deputat era de 20.7%, iar la Senat un procent de 14.8%. După alegerile din 2020, la nivel național, în Camera Deputaților femeile reprezintă 19%, iar la Senat, 18%. 

Drumul este lung și anevoios, însă în 2024 trebuie să ajungem la un nivel de reprezentativitate cât mai apropiat de 50%. Ne uităm cu admirație către tari precum Estonia, unde două dintre funcțiile cele mai înalte ale țării, președinte și premier, sunt ocupate de către femei. 

Mai ales, ne uităm cu deosebită admirație către femeile care au făcut un pas în față, implicându-se în politică, asumându-și candidaturi și poziții mai mult sau mai puțin eligibile. Lupta lor titanică nu e doar despre o funcție publică, despre un rol în cadrul partidului; e despre noi toate, e pentru noi toate, e pentru o lume în care femeile sunt corect reprezentate.  

Ai pierdut event-ul LIVE pe Facebook? Nu-i nimic, poți reviziona discuția accesând acest link. De asemenea, dacă te interesează subiectul, ai idei și vrei să te implici, dă-ne un semn!  

* Text de Roxana Vîlcu, Oana Duma, Alina Gîrbea

Citește în continuare

Editoriale

Ipocrizia nu salvează hoția

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Orice hoț are dreptul să îl dea în judecată pe cel pe care l-a furat. Dar nu uitați că asta nu-l transformă din vinovat în nevinovat. Hoțul rămâne hoț indiferent câte procese deschide el celor pe care i-a păgubit.

Mă uit cu stupoare cum construiește PSD ideea că noi, USR PLUS, ar trebui să decontam tot răul produs de ei. Să vii cu o moțiune în Parlament este un gest firesc, democratic și cât se poate de normal dacă interpretezi formal situația. Dar nu și moral. Când tu ai toți miniștrii Sănătății din ultimii ani anchetați penal pentru fapte de corupție, miniștri pe care tu i-ai numit si care îți sunt membri în partid, și să spui că de vină e cel care a preluat dezastrul e deja mai mult decât tupeu politic. Să o spunem pe aia dreaptă. E nerușinare.

Nu vreau să discut de greaua moștenire, pentru că s-a vorbit atât de mult despre ea încât multă lume face alergie. Chiar și așa, nu uitați că ea există, este cât se poate de prezentă și din cauza ei suferim cu toții. Din cauza ei nu avem spitale, medicamente, condiții civilizate, din cauza ei pleacă din țară medicii și asistentele, din cauza ei ne simțim sufocați și neajutorați. Accept să nu vorbim despre greaua moștenire ca despre o scuză, dar nu se poate să nu vorbim despre greaua moștenire ca o situație existentă pe care trebuie să o schimbăm cât mai repede.

Ați putea să ne reproșați că am promis prea mult. Dar chiar și așa, ar fi vorba despre speranța uriașă a societății în noi mai degrabă decât de lipsa de acțiune și buna intenție. Venim după atât de mult consum social în care corupția și proasta guvernare au fost regulă încât e, practic, imposibil să schimbi totul peste noapte. Și asta aduce cu sine nemulțumire și erodare. Mai ales atunci când ipocrizia politică este arma preferată a celor care au distrus această țară.

Dacă vreți să îi reproșați cuiva ceva despre sistemul de sănătate, atunci luați pe oricine doriți dintre cei care au ocupat poziția de ministru, dar mai puțin pe Vlad Voiculescu. Sunt subiectiv, pentru că sunt colegul lui Vlad în PLUS încă de la început. Dar nu sunt orb și ignorant. E ultimul om căruia să îi puteți reproșa situația existentă. Dacă măsura lucrurilor este reproșul, atunci lui Vlad i se pot reproșa lucrurile pe care urmează sa le facă, nu cele făcute de alții. Dincolo de reproșuri și de susținere, știu că un sistem nu stă într-un singur om, iar reforma sănătății e abia la început. Și deja vor să-l dea jos pe Vlad Voiculescu. Cei care au distrus sănătatea din România. Să nu fim naivi permițându-le să fie ipocriți.

* Editorial publicat pe www.digi24.ro

Citește în continuare

Editoriale

Bazele sportive din bani publici, încotro?

Publicat

pe

Lucian Mircescu, coordonator Grup de lucru sport CNPP PLUS

Fără stadioane și săli, sportul nu poate exista. Faptul că autoritățile publice își asumă rolul de furnizor de infrastructură sportivă este un lucru comun în lume. În UE, recunoaștem funcția socio-educațională a sportului așa că este normal ca statul să construiască infrastructură pentru sport[1]. În România însă autoritățile nu țin cont de cine ar urma să folosească aceste baze sau de ce ar putea face cu ele pentru comunitate.

Putem lua ca exemplu Bucureștiul, unde după 1989 din 78 de baze sportive de cartier 24 au fost demolate, iar alte 24 abandonate[2]. Ce s-a pierdut așa a rămas, în schimb s-au reamenajat 4 stadioane mari dintre care cel mai mare, Arena Națională, nu poate găzdui competiții decât pentru o singură ramură sportivă (fotbal). Apoi printr-un altul, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Ministerul Tineretului și Sportului vrea să se transforme în rentier, adică cea mai importantă instituție publică a țării pentru sport vrea să facă profit din domeniul pe care îl coordonează?![3] Înainte, pe lângă activitățile echipelor naționale de juniori și seniori de rugby, acolo erau găzduite săptămânal aproape meciuri și antrenamente de copii, iar baza sportivă se adresa mai multor ramuri sportive în același timp (rugby, fotbal, tenis și ocazional frisbee și oină). Deci zero logică în abordarea autorităților publice și Bucureștiul este mai degrabă regula decât excepția.

În lumina celor de mai sus, este clar că avem nevoie de o abordare predictibilă și bine orientată a autorităților publice, una care să plece de la specificul beneficiarilor acestor baze sportive: organizații amatoare, profesioniste și federale (de utilitate publică).

Începând cu sportul amator, acesta ar trebui să primească bazele sportive în condițiile cele mai avantajoase pentru că îndeplinește funcția socio-educațională cel mai bine. Vorbim aici de clubul mic care nu plătește sportivii, trăiește din mici sponsorizări, o subvenție modestă de la primărie și din munca voluntarilor. Totodată, el se ocupă de copiii și juniorii din comunitate și este preocupat de repriza a treia la fel de mult ca de primele două. Clubul amator înseamnă coeziune socială, sănătate și mișcare pentru membrii comunității, educație (sportivă) pentru cei mici, deci e normal să aibă acces facil la bazele sportive ale autorităților publice.

Pe de altă parte, clubul profesionist remunerează sportivii, face profit din transferuri, comercializarea drepturilor de difuzare ale meciurilor sale, iar în România în particular este oricum finanțat cu sume consistente de autoritățile locale, câteodată la limita legalității (din pricina legislației UE privind ajutorul de stat). Sportul profesionist este deci mai degrabă o inițiativă comercială și cum afacerile pe banii statului sunt păguboase pentru bugetul public, accesul în infrastructura construită de stat este corect să se plătească la prețul pieței. Astfel poate se mai recuperează și ceva din costul investiției.

O categorie aparte este reprezentată de federațiile sportive pe care le găsim activând undeva între dimensiunea socio-educațională și cea comercială. Prima de regulă o domină pe a doua, de unde și recunoașterea statutului de utilitate publică al federațiilor sportive în România. În linii mari, activitatea lor se împarte între organizarea loturilor naționale, inițiative de dezvoltare ale sportului (ex.: creșterea numărului de practicanți), dar și organizarea de ligi profesioniste sau francize sportive, acestea din urmă fiind treburi comerciale, chiar dacă foarte rare în România.

În acest context, darea în folosință gratuită a unor obiective de infrastructură sportivă către federații așa cum se întâmplă în prezent este o abordare cu avantajele ei[4]. Și anume asta le-ar ajuta să genereze venituri proprii[5], fapt ce în timp ar putea reduce din presiunea pe bugetul public din care ele se finanțează în cea mai mare măsură acum. Desigur, această concesie trebuie să vină la pachet cu reglementarea utilizării acestor venituri proprii și cu o atenție mai mare din partea statului cu privire la guvernanța federațiilor, care nu sunt deloc ferite de probleme de integritate. Statul prin urmare va trebui să vegheze la utilizarea judicioasă a acestor resurse de către federații în consonanță cu statutul de utilitate publică pe care acestea îl dețin.

În concluzie, este o nevoie serioasă de revizuire a principilor care stau la baza deciziilor de a amenaja infrastructură sportivă în România. Actuala abordare este confuză, neunitară și nu face altceva decât să mențină sportul românesc în starea de dezordine în care se află din anii ‘90 încoace. Nu ne este greu să ieșim din situația actuală, putem începe inclusiv cu bazele sportive pentru că iată, soluții avem.

* Material de Lucian Mircescu, coordonator Grup de lucru sport CNPP PLUS


 

[1] Art. 165 (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

[2] Sursă: https://stadiondecartier.asz.ro/

[3] Sursă: https://www.prosport.ro/alte-sporturi/se-infiinteaza-complexul-sportiv-national-arcul-de-triumf-marea-miza-preluarea-stadionului-de-catre-mts-exclusiv-19134067

[4] De exemplu federații care au baze sportive de la stat sunt cele de atletism, handbal, polo și rugby, aceasta din urmă depinzând de decizia Ministerului Tineretului și Sportului.

[5] Această posibilitate este de fapt în prezent anulată de noul Cod Administrativ și prin urmare ar merita o revizitare.

Citește în continuare
Editorialeacum 2 zile

Dialog despre femei în politică

Noutăți Generaleacum 7 zile

Proiectul de desființare a Secției Speciale a fost adoptat astăzi de Guvern și merge în Parlament

Editorialeacum O săptămână

Vlad, nu te opri! Ne trebuie o reformă fără anestezie!

Noutăți Generaleacum O săptămână

Vlad Voiculescu, despre pacientul ars transferat în Belgia care a murit: Nu a existat o singură secundă în care să fi existat un loc în străinătate și cineva să fi refuzat transferul. M-am ocupat personal de asta

Noutăți Generaleacum O săptămână

Dragoș Pîslaru, despre PNRR: România are o șansă enormă acum să iasă întărită din această criză

Editorialeacum O săptămână

Ipocrizia nu salvează hoția

Revista Preseiacum 2 săptămâni

Dacian Cioloș: Începem cu pensiile parlamentarilor și primarilor, care sunt cel mai ușor de eliminat. Nu există niciun argument juridic sau nimic atacabil pe o astfel de decizie

Revista Preseiacum 2 săptămâni

Ciprian Teleman, despre reforma digitală a statului: Transformarea digitală înseamnă schimbarea unui mod de a gândi

Revista Preseiacum 2 săptămâni

Anca Dragu, despre prioritățile sale și ale USR PLUS în Parlament: accesul la finanțare, educația, problema pensiilor speciale și un cod electoral suplu și modern

Revista Preseiacum 2 săptămâni

Dacian Cioloș, despre Mecanismul de Redresare și Reziliență: Avem trei ani să angajăm toate aceste fonduri, adică să avem proiectele elaborate și aprobate, și apoi încă trei ani să implementăm aceste proiecte

Cele mai citite