Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

USR PLUS a organizat cel mai mare miting electoral online înainte de alegerile parlamentare

Publicat

pe data de

Alianța USR PLUS, prin liderii săi Dacian Cioloș, Dan Barna, Ionuț Moșteanu, Vlad Voiculescu, Simona Spătaru, Dominic Fritz, a organizat, joi, cel mai mare miting digital din România, la sfârșitul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

În timpul mitingului au fost transmise și o serie de mesaje de la reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile precum Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România, Dragoș Anastasiu, reprezentant HoReCa, Mircea Cărtărescu, scriitor și universitar, și Cristian Presură, fizician, care și-au exprimat așteptările pentru următorii patru ani, de la viitorul parlament și guvern al României.

Liderii USR PLUS au făcut un bilanț al politicii ultimilor 30 de ani și au reafirmat angajamentele USR PLUS pentru o Românie fără hoție, reamintind, totodată, pașii făcuți de Alianță în această direcție.

Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS și propunerea de premier a Alianței USR PLUS: „Noi ne ținem de cuvânt și de planul nostru oricâte piedici ni se pun de cei din clasa politică veche cărora le e teamă de ascensiunea noastră. Ne-am propus o Alianță USR PLUS care să se bată cu vechile partide politice, care ne-au pus de multe ori în situația de a ne fi rușine de politica românească. Ne-am propus schimbarea modului în care să ne raportăm la Parlamentul European și, în mai puțin de doi ani, Delegația USR PLUS a devenit una dintre cele mai influente delegații din Parlamentul European, care a crescut cota de reprezentare a României în Parlamentul European. Ne-am propus și schimbarea la nivel local și, deja, primarii USR PLUS de câteva luni demonstrează ce înseamnă un mod de a guverna altfel la nivel local, un mod de a guverna altfel resursele publice locale. Noi livrăm ceea ce spunem și ne asumăm guvernarea locală așa cum ne vom asuma și guvernarea la nivel național. Asta vom face și cu programul nostru politic de guvernare: nu vom renunța la niciunul din angajamentele noastre de căpătâi“.

La rândul său, Dan Barna a menționat numeroasele proiecte realizate de USR în Parlament, cu doar 9%, precum proiecte de debirocratizare, DNA-ul Pădurilor și Fără Penali în funcții publice, inițiativă la un pas de a ajunge în Constituție: „La început de mandat de parlamentari, v-am promis că vom lupta pentru fiecare român. Am luptat pentru DNA-ul Pădurilor, pentru ca transparența în administrație să fie realitate. Dar mai ales am reușit să ducem Fără Penali la un pas de Constituție. Suntem o țară în care sistemul de sănătate mai bolnav decât pacienții. Asta trebuie să înceteze. 30 de ani e prea mult pentru o țară, am pierdut generații, milioane de oportunități. Generația mea e generația care nu mai are răbdare și spune că e nevoie de o schimbare. Urmează 4 ani de construcție care poate să schimbe lucrurile în România. De aceea e important votul de pe 6 decembrie, putem începe construcția și să facem reformele atât de necesare României“.

Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România, a transmis că USR PLUS poate deveni un partener de nădejde pentru salvarea copiilor din România datorită programului de guvernare propus în care se regăsesc măsuri esențiale precum asigurarea accesului universal la îngrijire prenatală și servicii medicale de calitate la naștere pentru gravide.

Ionuț Moșteanu, candidat USR PLUS Argeș pentru Camera Deputaților, a declarat că votul din 6 decembrie va fi o alegere între două drumuri: mai facem o tură prin incompetența vechii clase politice sau alegem schimbarea reală: „Lupta noastră din ultimii patru ani, oprirea lui Liviu Dragnea, oprirea distrugerii României, a fost primul pas. Nu e de ajuns să îl schimbăm pe Dragnea cu Dăncilă, pe Dăncilă cu Ciolacu, pe Ciolacu cu vreun alt baron PSD. Pentru că schimbarea României e un proces de durată de reformă, de jos în sus, de la DSP-urile populate de incompetenți, devenite refugiul oamenilor de partide, dar care, vedem zilele astea, cât de important ar fi fost să avem un DSP competent în lupta cu pandemia. De la instituțiile din județe, până la ministere, trebuie o reformă amplă. Și noi suntem aici pentru a face asta. Și suntem singurii care putem reforma România. S-a terminat cu nu se vrea și nu se poate“.

Dragoș Anastasiu, antreprenor din industria HoReCa, le-a transmis candidaților USR PLUS că și-ar dori ca următorul Parlament și Guvern să nu mai ia decizii fără studii de impact care să implice mediul de afaceri, fără consultări reale, exprimând convingerea că USR PLUS va însemna reformarea modului de a se face politică.

Simona Spătaru, candidată în București din partea Alianței USR PLUS la Senat: „Sunt un om obișnuit, sunt o mamă cu doi copii, de profesie avocat. Am decis să mă implic, să nu mai stau deoparte pentru că la Revoluție eram copil și, în ultimii 30 de ani, mulți dintre ai mei se află deja în străinătate. Și ca voi, și ca mine suntem mulți rămași acasă, înstrăinați de cei dragi. România suntem noi, cei rămași acasă, cei care vrem să nu mai fim conduși de hoți și de incompetenți și România sunteți voi, aflați peste hotare, care mergeți la urne și puneți cu atâta dor ștampila la vot. Acolo vă chem și eu pe 6 decembrie, la vot, pentru că doar împreună o să schimbăm ceva după 30 de ani. Îmi doresc o justiție independentă, puternică. Îmi doresc școli mai bune și spitale dotate și curate. Îmi doresc o șosea mai bună să ajung la bunica mea mai des. Am hotărât să intru în politică, alături de toți colegii mei din USR PLUS, de fapt, alături de voi în stradă, la Ordonanța 13, pe 10 August, pentru că am hotărât să nu mai stăm deoparte și să punem umărul, să facem noi treabă“.

Cristian Presură, fizician, a transmis un mesaj de susținere pentru Alianță și făcut o analogie între fizică și politicieni îndemnând ca ordinea din societate pe cate o va reclădi USR PLUS să fie asemenea ordinii atomilor din cristale.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a declarat că reforma României începe cu USR PLUS la guvernare: „Ultimile patru săptămâni mi-au arătat cât de tangibilă poate să fie normalitatea. Schimbarea nu vine peste noapte, e greu pentru că nu este un buton magic care să schimbe modul de lucru al funcționarilor publici cu care au fost obișnuiți 30 de ani. E greu pentru că am intrat într-un sistem care mimează funcționalitate de 30 de ani ca să acopere propria paraliză. Partidele vechi mimează iluzia progresului dar nu și rezultate pentru a face viața oamenilor mai bună. Asta e miza primarilor USR PLUS. Să livreze pentru toți cetățenii nu doar pentru niște clici de partide. Asta e miza alegerilor, să avem un Guvern care nu doar mimează reforme ci că și le asumă. Românii au de ales între superficialitatea vechilor partide și profunzimea unui proiect reformator precum USR PLUS. Doar o prezență puternică a USR PLUS va pune destulă presiune astfel încât să declanșeze o reformă profundă. Vrem ca statul român să meargă spre performanță nu spre mediocritate. Acolo unde este lumina nu se fură. Dacă vreți ca primarii USR PLUS să facă treabă, dați-ne un Guvern care să ne sprijine cu reforme adevărate“.

Mircea Cărtărescu, scriitor și universitar, a transmis că alegerile de pe 6 decembrie pot fi un punct de cotitură în politica românească prin faptul că ar putea rezulta un Parlament așa cum ne-am dorit mereu: să servească interesele naționale și nu propriile interese politice.

Vlad Voiculescu, viitorul viceprimar USR PLUS al Capitalei: „Foarte multe dintre problemele mari cu care ne confruntăm noi, toți românii, sunt legate de sănătate. Aș vrea să reiau câteva capitole mari din sănătatea românilor din ultimii 10-12 ani. Un capitol mare care nu a fost niciodată încheiat este lipsa medicamentelor. Pentru mine a început acum 12 ani, când am aflat că unor copii bolnavi de cancer le lipsesc medicamente citostatice, apoi am aflat că, de fapt, toți bolnavii de cancer din România nu au acces la medicamente care costau trei euro, cinci euro și am început să cumpăr aceste medicamente de acolo, de unde locuiam, de la Viena. Împreună cu o rețea de voluntari, am început să ajutăm oameni, să le cumpărăm noi din farmacii din Europa și să le aducem. În vremea aceea era un ministru liberal, care spunea nimic altceva decât că «există niște interese ascunse» că, de fapt, «medicamentele nu lipsesc». Ani mai târziu, cineva ne spunea că «avem tot ce ne trebuie» și asta, de fapt, ne-au tot spus partidele vechi, toate care au fost la guvernare. Amintiți-vă că, lunile astea, oamenii caută medicamente precum Euthyrox, medicamente pentru diabet, afecțiuni cardiologice. Cu toate astea, vedem clasa politică veche cum vorbește ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în toți acești ani. Astăzi, ce fac toți cei din vechea clasă politică este că preiau ceea ce noi spunem, dar de fapt fac exact ceea ce au făcut dintotdeauna“.

Noutăți Generale

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Publicat

pe

Documentul vine în sprijinul cetățenilor care doresc să evite carantinarea și izolarea atunci când călătoresc între statele membre UE și este nediscriminatoriu și gratuit, valabil pe hârtie sau în format digital.

Cetățenii UE care fac dovada că au fost vaccinați sau testați pozitiv pentru anticorpi ori negativi pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 vor fi exceptați de la măsurile de restricție de circulație care sunt impuse de statele UE în prezent.

Prin amendamentele susținute de USR PLUS, Parlamentul European recomandă ca testele PCR sau antigen să fie accesibile pentru cetățeni, mergând până la gratuitate, pentru a evita eventualele discriminări.

„Certificatul este un pas mare pentru milioanele de români care vor să muncească și își câștigă existența în Europa. Este un pas spre libertatea și creșterea economică pe care ni le dorim. Rezoluția noastră mai vine și cu un mesaj privind testele accesibile. Trebuie să ne gândim la tineri și la nivelul de trai din România. Un test nu poate costa 400 de lei fără să afecteze tinerii, fără să afecteze cetățenii mai nevoiași. Aceste două merg la pachet, iar Europa a dat azi un mesaj că sprijină libertatea și corectitudinea, iar nu specula făcută în pandemie”, a declarat Nicu Ștefănuță, membru în Comisia de Mediu și Sănătate Publică a Parlamentului European.

„Cetățenii europeni trebuie să-și poată relua călătoriile în siguranță și cu cât mai puțină bătaie de cap cât mai curând. Asta face acest certificat și mă bucur că amendamentul meu privind finanțarea din fonduri europene a infrastructurii necesare pentru implementare a fost inclus în textul adoptat de Parlamentul European, la fel și propunerile privind combaterea fraudelor asociate și necesitatea comunicării publice corecte pe acest subiect”, a subliniat Vlad Gheorghe, membru în Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European.

Prin votul de astăzi, Parlamentul European și-a stabilit poziția de negociere cu Consiliul pentru decizia finală privind Certificatul UE COVID-19.

 Ce este și ce nu este Certificatul UE COVID-19

  • Certificatul va fi gratuit, nu va fi obligatoriu și va fi disponibil nu doar persoanelor vaccinate, ci și persoanelor care au un test negativ pentru COVID-19 și celor care s-au vindecat de COVID-19 și au anticorpi. Practic, pentru a-l obține este nevoie să dovedești că există o probabilitate redusă de a purta și transmite virusul SARS-CoV-2.
  • Dacă un cetățean nu dorește acest certificat sau nu se încadrează în cele trei categorii, acesta poate în continuare să se bucure de libertatea de mișcare în UE exact în condițiile actuale, respectând eventualele restricții impuse de statul membru în care dorește să călătorească.
  • Nu este un pașaport sau un document de călătorie și nu are statut de act obligatoriu.
  • Certificatul nu restrânge niciun fel de drept și nici nu constrânge persoanele să se vaccineze împotriva propriei voințe.
  • Persoanele care doresc să obțină certificatul UE COVID-19, dar nu își doresc să se vaccineze, pentru orice motiv, au posibilitatea fie de a face un test pentru a stabili dacă sunt sau nu infectate cu SARS-CoV-2, fie de a dovedi că au dobândit anticorpi printr-o infectare anterioară.
  • Persoanele care nu doresc să obțină un certificat UE COVID-19, pentru orice motiv, vor putea călători în statele membre ale UE, respectând, la fel ca până acum, restricțiile interne impuse de statul în care vor să călătorească în funcție de zona de risc de unde provin.
  • Certificatul UE COVID-19 nu introduce niciun fel de separare între vaccinați și nevaccinați. Este un act administrativ care permite circulația fără controale și restricții între țările Uniunii Europene pentru cetățenii care pot dovedi că nu prezintă risc epidemiologic, respectiv au un test COVID-19 negativ, au anticorpi în urma bolii sau sunt vaccinați.

Citește în continuare

Noutăți Generale

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Publicat

pe

Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată, vineri, 16 aprilie 2021, de către Curtea de Apel București. Voința membrilor celor două partide devine realitate: suntem, de astăzi, un singur partid.

Acesta este singurul proiect politic reformist care s-a construit în ultimii ani în România la care am pus umărul, în ciuda celor care ne-au tot pus piedici la fiecare pas.

Este un proiect politic de viitor care are deja în istoric patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrăm ca o singură echipă de mai bine de doi ani.

„Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce privește proiectul care aduce reformă și schimbare în România. Decizia de astăzi a instanței ne așază în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare și reformă din societatea românească. Le mulțumesc colegilor mei din USR și PLUS care au avut tăria și înțelepciunea de a trece peste toate dificultățile inerente pentru a construi o alternativă cu adevărat credibilă pentru ceea ce înseamnă acea Românie modernă și europeană pe care o așteptăm. Îi mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru echilibrul și perseverența de a fi parteneri în acest proiect și de a construi împreună o forță politică credibilă“, a declarat Dan Barna, copreședinte USR PLUS.

„De mai bine de doi ani, cele două partide, USR și PLUS, au fost în logica unei singure echipe, iar aprobarea fuziunii de astăzi doar formalizează ceea ce noi simțeam deja natural. Suntem de azi un sigur partid, unul puternic, cu cea mai mare dorință de reformare a țării, un partid cu aleși locali, naționali, europeni și cu membri în Guvern. Fuziunea este, de astăzi, definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment. Îi mulțumesc lui Dan Barna pentru că am reușit să aducem proiectul politic în acest punct“, a declarat Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Publicat

pe

Retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Cîțu pentru decizia de a-l demite unilateral pe Vlad Voiculescu, fără nicio evaluare, este mandatul cu care USR PLUS va merge la ședința coaliției de guvernare. Este decizia USR PLUS, luată în cadrul ședinței Birourilor Naționale Reunite, despre care europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Tudorache, a vorbit în cadrul unei intervenții la Digi24:

„Miezul problemei este modul în care domnul Cîțu a ales, el însuși, să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Noi avusesem o discuție luni în cadrul coaliției, inclusiv în ceea ce privește situațiile de la Ministerul Sănătății, luasem o decizie cu privire la pașii următori, inclusiv la chestiunile de comunicare care trebuiau reglate, de la acel moment nu a mai avut loc nicio altfel de discuție la nivelul conducerilor coaliției. Decizia unilaterală, anunțată după ce a fost trimisă la Cotroceni de către premier, nu ne lasă nicio altă soluție decât retragerea încrederii noastre în premier și cu acest mandat mergem în coaliție”.

Întrebat ce i-a spus Dan Barna despre reproșurile pe care Florin Cîțu i le face lui Vlad Voiculescu, Dragoș Tudorache a răspuns: „Ceea ce domnul Cîțu îi reproșează ministrului Voiculescu sunt sincopele de comunicare între dumnealui și premier, ori domnul Voiculescu îl tot vânează cu telefoanele pe domnul Cîțu de foarte multă vreme și nu primește răspuns.

Florin Cîțu i-a cerut ministrului Voiculescu o evaluare asupra primelor 100 de zile la MS, pe care Vlad Voiculescu a adus-o în ședința de guvern, a avut loc o discuție în guvern despre ce s-a făcut și ce urmează să se facă. De la acel moment am avut criza de la Foișor și de la Babeș. Nici una, nici alta nu au fost situații asupra cărora MS să fi avut vreun control – și într-un caz, și în celălalt gestionarea acelor crize și responsabilitatea ținea de conducerea acelor spitale, aflate în subordinarea autorităților locale din București și de către modul în care DSU a gestionat situațiile respective.

Toate aceste lucruri se puteau rezolva cu o comunicare, sunt de acord, între premier și ministru, ceea ce nu s-a întâmplat și aici responsabil pentru o echipă e cel care conduce echipa”.

Referindu-se la ordinul privind noile criterii de carantinare a localităților, Dragoș Tudorache a subliniat faptul că aceastea au fost stabilite în cadrul CNSU, care este condus de premierul Florin Cîțu:

„Pe baza lor, Ministerul Sănătății trebuie să le incorporeze într-un ordin. Asta e tot ce s-a întâmplat. Nu s-a schimbat absolut nimic în modul în care se iau deciziile pentru carantinare, ele se iau în continuare exact pe aceeași formulă ca până acum, doar că acele criterii tehnice, aprobate și discutate în CNSU, s-au modificat. Nu era niciun motiv ca, de la acest ordin, să se ajungă aici.

Dacă premierul avea o problemă de performanță cu ministrul Voiculescu trebuia să se discute acest lucru, eram disponibili să avem această discuție, să analizăm obiectiv care sunt parametrii pe care îi așteaptă premierul Cîțu de la un ministru și apoi împreună să luăm o decizie, ceea ce nu s-a întâmplat astăzi”.

Întrebat dacă USR PLUS va înainta în cadrul ședinței coaliției de guvernare o propunere de ministru la Sănătate, Dragoș Tudorache a răspuns:

„Noi trebuie să rezolvăm în primul rând problema premierului Citu. Avem toată încrederea în funcționalitatea coaliției, dar nu cu domnul Cîțu”.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 7 luni

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Noutăți Generaleacum 8 luni

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Noutăți Generaleacum 8 luni

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Editorialeacum 8 luni

S-a terminat „luna” femeilor, dar continuăm lupta pentru drepturile femeilor

Noutăți Generaleacum 8 luni

Alexandra Chirilă: Copiii au nevoie de spațiu unde să se poată juca sau practica sport în siguranță, iar deschiderea curților școlilor este o soluție

Noutăți Generaleacum 8 luni

Dragoș Pîslaru, despre „Garanția pentru Copii”: „Comisia Europeană cere statelor să garanteze acces gratuit la îngrijire și educație timpurie, la cel puțin o masă gratuită zilnic, la îngrijire medicală adecvată”

Știri Localeacum 8 luni

Silviu Matei, consilier local Sector 2: Vreau ca la final de mandat să mergem pe străzi pline de verdeață, iar copiii să nu se mai joace doar printre betoane și mașini

Editorialeacum 8 luni

Vreau să știm cine ne sunt securiștii

Editorialeacum 8 luni

Digitalizare pentru vaccinare, digitalizare pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Noutăți Generaleacum 8 luni

A fost finalizat mandatul Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, începe procesul de recrutare

Cele mai citite