Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Știri Locale

Un miner a murit la Mina Peşteana Jiu. El a fost prins de banda care transportă cărbunele

Publicat

pe data de

Un miner în vârstă de 48 de ani de la Mina Peşteana Jiu, din judeţul Gorj, şi-a pierdut viaţa, fiind zdrobit de banda care transportă cărbunele. Medicii au încercat resuscitarea lui, însă fără succes.

„A avut loc un accident de muncă la Mina Peşteana Jiu. Un miner de 48 de ani şi-a pierdut viaţa. La locul accidentului s-a intervenit cu două ambulanţe, una de la Rovinari şi alta de la Târgu Jiu. Bărbatul se afla în şoc hemoragic. S-a încercat resuscitarea lui, însă fără succes, medicii declarând moartea acestuia“, a declarat purtătorul de cuvânt de la Serviciul de Ambulanţă Gorj, Constantin Mitroi, pentru News.ro.

Bărbatul lucra ca lăcătuș mecanic și avea 29 de ani vechime la locul de muncă.

În acest caz a fost deschisă o anchetă, poliţiştii şi inspectorii ITM încercând să stabilească exact cum s-a produs accidentul.

Sâmbătă, la Cariera Pinoasa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a avut loc un alt accident de muncă, doi mineri suferind arsuri grave după ce s-au electrocutat la un panou.

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri Locale

PLUS Sector 4 cere lămuriri din partea primarului Daniel Băluță privind construirea unui incinerator gigantic pentru procesarea deșeurilor, pe raza sectorului: A existat o consultare publică cu cetățenii din sector?

Publicat

pe

Simona Elena Spătaru, președintele Filialei PLUS Sector 4

Președintele PLUS Sector 4, Elena Simona Spătaru, a depus, miercuri, o sesizare la Primăria Sectorului 4 prin care solicită edilului Daniel Băluță o serie de lămuriri suplimentare, în urma hotărârii Consiliului General al Municipiului București privind proiectul construirii unui incinerator gigantic pentru procesarea deșeurilor reziduale în zona CET Progresul din sudul Capitalei, respectiv pe raza acestui sector.

„Urmare a hotărârii Consiliului General al Municipiului București în legătură cu proiectul construirii unui incinerator gigantic pentru procesarea deșeurilor reziduale în zona CET Progresul din sudul Capitalei, Filiala Plus Sector 4 (pe raza căreia se află propunerea de amplasament), prin președintele Filialei, Elena Simona Spătaru, a depus la Primăria Sector 4 o adresă oficială prin care cere lămuriri suplimentare de la primarul Daniel Băluță.

Dorim să aflăm de la domnul primar care este poziția oficială a dânsului cu privire la acest proiect și dacă a existat orice fel de consultare publică cu cetățenii din sector (sau din zona apropiată CET-ului) înainte ca această propunere de amplasament să fie făcută publică.

De asemenea, dorim să aflăm de la Domnul Băluță care este forma de asociere agreată între Primăria Sectorului 4 și CGMB, forma de asociere menționată în acest comunicat de presă.

Filiala Plus Sector 4 dorește ca orice proiecte de asemenea anvergură care pot influența confortul și calitatea vieții locuitorilor, direct sau indirect, să fie supuse unei ample dezbateri publice alături de oameni onești și echipe de specialiști.

Așteptăm poziția motivată a Primăriei Sector 4”, se arată în adresa depusă de Plus Sector 4 la Primăria Sectorului 4.

 

La rândul său, Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primăria Capitalei și fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, a criticat decizia Consiliului General al Municipiului București de a aproba construirea unui incinerator gigant de deșeuri, arătând cum PSD împinge din nou România în direcția greșită prin această măsură și pune în pericol sănătatea cetăţenilor.

Citește în continuare

Știri Locale

Vlad Voiculescu: Prin incinerarea deşeurilor, Gabriela Firea pune în pericol sănătatea cetăţenilor

Publicat

pe

Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primăria Capitalei și fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, critică decizia Consiliului General al Municipiului București de a aproba construirea unui incinerator gigant de deșeuri, arătând cum PSD împinge din nou România în direcția greșită prin această măsură și pune în pericol sănătatea cetăţenilor.

Concret, Vlad Voiculescu enumeră patru motive pentru care acest proiect nu ar fi trebuit să treacă prin Consiliul General, în contextul în care Comisia Europeană și Parlamentul European au recomandat statelor membre să nu investească în instalaţii de „valorificare energetică”, ci să adopte „soluţii mai aproape de zilele noastre, precum prevenire, sortare, colectare separată la sursă şi reciclare”.

„Consiliul General al Municipiului București a aprobat, în data de 27 august, construirea unui incinerator gigant de deșeuri, sub denumirea mascată de instalație de valorificare energetică a deșeurilor. Primul gând a fost că Gabriela Firea pretinde că pune taxe pentru reducerea gazelor de eșapament ca să ne gazeze cu gunoaie arse!

Suntem din nou împinși de PSD în direcția greșită.

În timp ce lumea civilizată merge către o economie circulară, Gabriela Firea și PSD propun măsuri care în Europa occidentală au fost luate cu decenii în urmă și nu mai sunt recomandate astăzi. Recomandările din zilele noastre ale Comisiei Europene și ale Parlamentului European sunt de a NU investi în instalaţii de „valorificare energetică”, ci în soluţii mai aproape de zilele noastre, precum prevenire, sortare, colectare separată la sursă şi reciclare.

 

4+1 motive pentru care acest proiect nu ar fi trebuit să treacă astăzi prin Consiliul General:

  1. POLUARE – PERICOL PENTRU CONFORTUL ȘI SĂNĂTATEA OAMENILOR

Prin incinerarea deşeurilor, Gabriela Firea pune în pericol sănătatea cetăţenilor. Incineratoarele poluează. Chiar și cele mai moderne, chiar și în țări precum Suedia sau Marea Britanie. Emisiile de aer cu dioxină și poluarea de cenușă sunt o consecință serioasă a incineratoarelor, inclusiv în Europa, iar dioxinele sunt clasificate de Organizația Mondială a Sănătății drept una dintre cele mai toxice substanțe chimice de pe pământ.

 

  1. MAI MULTĂ RISIPĂ, NU MAI PUȚINĂ

În loc să investim în prevenire (ex: încurajarea folosirii materialelor reciclabile sau cu folosire îndelungată), sortare, colectare separată la sursă şi reciclare, noi investim în incineratoare. Materialele respective se distrug, nici nu mai poate fi vorba de recuperare materială.

 

  1. MAI MULT GUNOI, NU MAI PUȚIN

Se face o investiție într-un incinerator. Investiția se recuperează doar dacă incineratorul merge la capacitate. Pentru asta, fie generăm mai mult gunoi aici, în București, fie aduce gunoi din țară… sau, cine știe, poate dorește doamna Firea chiar să importe niște gunoi. Sute de camioane cu gunoi pe săptămână în Sectorul 4 (în locul CET Progresu). Unele aducând gunoi, cum ziceam, din tot Bucureștiul și probabil și din afara lui.

 

  1. BILANȚUL ENERGETIC AR PUTEA FI PROST

Bilanțul energetic al incinerării deșeurilor municipale este fie prost, fie negativ. Mai pe românește, s-ar putea să consumi mai multa energie decat produci. Depinde, desigur, ce arzi. Dacă arzi reciclabile, s-ar putea să ieși bine. Daca arzi umede, nu prea.

 

+1 ARGUMENT PE CARE SUNT SIGUR CĂ ÎL VA INVOCA GABRIELA FIREA CA SĂ NE ÎNCHIDĂ GURA

În final, argumentul că o să primim niște fonduri europene pentru această investiție e la fel de prost precum argumentul unui membru al familiei cu probleme de sănătate care mănâncă junk food până i se face rău, pentru că plătește unchiul”, a afirmat Vlad Voiculescu pe Facebook.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Alexandru Dimitriu: Atunci când Administrația Sectorului 5 te sfidează și îți ia banii din buzunar, în mod evident trebuie să reacționezi. PLUS Sector 5 va sesiza organele de cercetare penală și Curtea de Conturi

Publicat

pe

Alexandru Dimitriu FOTO Facebook

PLUS Sector 5 îl acuză pe primarul PSD, Daniel Florea, de girarea unei fraude în valoare de 18.000 de euro din banii locuitorilor Sectorului 5, suma fiind alocată pentru a închiria o sală de evenimente într-o zi de luni, pentru câteva ore, și anunță, totodată, că „va sesiza organele de cercetare penală, precum și Curtea de Conturi, în vederea tragerii la răspundere”.

PLUS Sector 5 demască o fraudă incredibilă a primarului Daniel Florea, care plătește 18.000 de euro pentru a închiria o sala de evenimente într-o zi de luni, pentru câteva ore.

„Atunci când Administrația Sectorului 5 te sfidează și îți ia banii din buzunar, în mod evident trebuie să reacționezi. Închirierea unei săli de evenimente, într-o zi de luni, între ora 18-22, costă Primăria Sectorului 5 incredibila sumă de 82.000 de lei.

Așa cum am informat în comunicările anterioare, aflând la începutul lunii iunie că primarul Florea organizează întâlniri la Crystal Palace Ballrooms, am fost curioși să aflăm pentru ce se organizează aceste întâlniri și, în mod evident, care este costul, cu tot cu sonorizare și proiecție video.

Am formulat o cerere de furnizare informații de interes public către UAT Sector 5. Răspunsul a fost acela că nu UAT Sector 5 a organizat acea întâlnire, ci Centrul Cultural si de Tineret Stefan Iordache, instituție ce se află în subordinea Consiliului Local Sector 5. Am revenit cu o cerere similară către acest centru cultural și de tineret și informația furnizată ne-a frapat:

Costurile evenimentului din 03.06.2019 au fost în valoare de 82.000 de lei, reprezentând închirierea sălii, servicii de sonorizare și servicii de proiecții video

Adică un centru Cultural și de Tineret, cheltuiește pentru chiria unei săli, în timpul săptămânii, pentru câteva ore, cam cât costă o nuntă cu 200 de invitați, 3-4 feluri de mâncare și băutură open bar”, semnalează Alexandru Dimitriu, membru al Biroului PLUS Sector 5, în cadrul unui comunicat de presă.

PLUS Sector 5 subliniază faptul că banii ar fi putut să fie folosiți în sprijinul copiilor defavorizați:
„Oare nu era mai bine ca Centrul Cultural să cumpere 820 de ghiozdane, pe care să le ofere copiilor fără posibilități, precum și celor aflați în tutela Primăriei? Sau nu era mai bine ca cei 82.000 de lei să fie folosiți în vederea recondiționării centrelor de copii și locuințelor de tip familial din cadrul DGASPC Sector 5?

Pentru bunăstarea cetățenilor din Sectorul 5 și, în special, a copiilor defavorizați cu siguranță că ar fi fost mai bine. Pentru sistemul clientelar al primarului Florea Daniel, pentru acoliții săi și pentru buzunarele lor cu siguranță nu. Setea acestor indivizi de a fura banul public este de nestăvilit”.
În final, PLUS Sector 5 anunță că va sesiza autoritățile competente.

„Stă în mâinile noastre să producem schimbarea în sectorul nostru. PLUS Sector 5 va sesiza organele de cercetare penală precum și Curtea de Conturi în vederea tragerii la răspundere a acestor infractori!”, a mai precizat PLUS Sector 5.

Citește în continuare
Editorialeacum 4 zile

PLUS denunță violarea drepturilor de orice fel ale românilor din Diaspora

Revista Preseiacum 4 zile

Oana Țoiu, la Realitatea TV: Nici după mediatizarea cazului Caracal, când toți ochii erau pe poliția din România, nu s-a schimbat mare lucru. Trebuie schimbat la nivel sistemic

Stiri PLUSacum 4 zile

Navetă: Luni începe școala. PLUS cere asigurarea navetei sigure pentru elevi

Noutăți Generaleacum 5 zile

Vlad Voiculescu, despre spitalele regionale promise de PSD: „Firea nu a făcut nimic, Pintea minte diferit de fiecare dată. O boală specifică, numită pesedită“

Revista Preseiacum 5 zile

Andrei Lupu, la Digi24: Trebuie să mergem din nou la cetățeni pentru a vedea o reconfigurare a Parlamentului

Noutăți Generaleacum 5 zile

Dacian Cioloş: Felul în care Dăncilă pune problema arată cât de departe este PSD de interesul național pe care se laudă că îl susține

Noutăți Generaleacum 5 zile

Ștefan Pălărie, despre obligativitatea învățământului profesional pentru elevii cu medii sub 5 la Evaluarea Națională: O lovitură pentru părinți și economie!

Stiri PLUSacum 5 zile

PLUS acuză Curtea de Conturi că refuză să cerceteze și să sancționeze Agentul Guvernamental pentru CJUE al României pentru pierderea a peste 80 de milioane de euro fonduri europene

Știri Internaționaleacum 5 zile

Ramona Strugariu: Militarii români din Afganistan ridică un zid de curaj, onoare și sacrificiu din viețile lor. Nu vă vom uita

Stiri PLUSacum 5 zile

Performanța unui membru PLUS. Ovidiu Costea a strâns peste 800 de semnături pentru susținerea lui Dan Barna la președinție în două săptămâni de vacanță la mare

Cele mai citite