Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Titlurile mint – scurt ghid împotriva dezinformării

Publicat

pe data de

Minte și cel de mai sus? Rămâne ca tu să decizi. Pentru că tu ești singurul responsabil, la urma urmei, să te asiguri că nu ești mințit.

Dar dacă te obișnuiești să citești doar titlu sau să îți formezi o opinie după ce ai aruncat un ochi pe orice articol, devii parte din problemă.

Imaginează-ți că știrile false sunt o bacterie, o boală. Cineva le lansează și, dacă își fac de cap, au șansa să facă mult rău: unei persoane, unei mișcări, unei idei, unei populații, unei țări. Am văzut asta în Ucraina. Dar tot de acolo am învățat și cum să luptăm cu ele.

Și, la fel ca în cazul unei boli, este important să nu fim superficiali. Resursa numărul unu necesară este un pic de timp în plus. Doar așa te poți asigura că nu este și mintea ta infectată.

Cel mai bine ele funcționează pentru că petrecem mai mult timp să dezbatem dacă sunt adevărate decât să verificăm.

Cu claritate, neutralitate și fără emoții.

  1. Verifică știrea

Originea – unde a apărut prima oară?  Se rezolvă cu un search pe Google.

Este un site respectabil? Poți vedea cine este în echipa de redacție sau ai măcar niște date de contact verificabile, un număr de telefon? Există un istoric al site-ului? Restul de articole și de conținut sunt pe subiecte similare sau sunt, la rândul lor, verificabile? Poți vedea clar cine este autorul? Acest autor, are și alte articole la activ? Are un trecut verificabil, este cine zice că este?

Dacă răspunzi de mai multe ori nu la întrebările de mai sus, deja avem o problemă.

Sursele – de unde este extrasă informația din titlu?

Fiecare știre trebuie să raporteze, în mod normal, sursa ei. Sau măcar să zică „anonim”. Un prim semnal de alarmă este, deja, dacă singura sursă reală a știrii este doar o declarație a cuiva care are un interes vădit împotriva celui, celor sau obiectului știrii.

Declarațiile nu sunt știri. Faptul că Liviu Dragnea a declarat că patru asasini au stat la un hotel din București ca să îl ucidă nu este o știre. Este, până la orice fel de verificare, o poveste.

Informația – nu în ultimul rând, ce se transmite trebuie analizat

Pare veridic? Se contrazice sau nu cu alte informații despre subiect, verificabile? Este sprijinită de dovezi, informații anexe, martori, documente? A fost verificată cumva?

Multe știri false la noi nu sunt neapărat rezultatul unei campanii malefice de dezinformare, ci al unor jurnaliști grăbiți să tragă clickul pe pagină ca să le crească banii intrați din reclamele de lângă acel articol. Altele sunt cu siguranță făcături.

  1. Identifică falsul

La începuturile erei internetului folosit ca sursă principală de știri, dezinformarea era mai simplistă: minciuni directe. Acum, e mai subtil. De multe ori trei sferturi din știre sau articol vorbește despre lucruri adevărate și inserează minciunea, manipularea sau, mai des, concluzia eronată în locuri cheie.

Un exemplu clasic este cel al scoaterii din context. Poate că un politician, la un eveniment public, a dat mâna și a zâmbit la poză cu 100 de persoane. Dar dacă scoți din context fotografia cu doar una dintre aceste persoane, poți să o publici u titlul „Politicianul X este cel mai bun prieten cu Y”. „Ia uite cum zâmbește în poză” – o să zică trei ore mai târziu Ciuvică pe Antene, „ăștia sunt prieteni la cataramă!”

Ce poate fi fals:

Afirmația principală – la fel ca la punctul 1. Vine cineva și declară un lucru, dă un interviu incendiar, face o acuzație halucinantă etc. Se verifică prin căutarea de alte surse, așteptarea dreptului la replică, readucerii în context etc. În general, ce iese într-o campanie electorală, brusc, are deseori șanse să nu fie tocmai o afirmație obiectivă, adevărată.

Sursa – cine a zis, site-ul, blogul, profilul de Facebook.

Fotografiile ­– mai rar întâlnite la noi, deseori folosite de propaganda rusă. E bine să fim și noi informați. Poți căuta sursa oricărei imagini pe site-uri ca și TinEye, FindEXIF.com sau FotoForensics, iar când este vorba de o fotografie care pare oficială, caută alte imagini similare din acel eveniment sau loc, pe alte site-uri.

Iată un exemplu clasic de făcătură fotografică:

Clipurile video – pare greu de crezut pentru unii („care, dom’le, se vede clar acolo”), dar și filmulețele de orice fel pot fi manipulate relativ ușor. Cineva poate adăuga alte elemente, schimba sunetul (adăuga alte cuvinte într-un discurs), scoate personaje etc. Iar în era deep fakes, aproape orice poate fi manipulat.

Iată un exemplu din campania electorală pentru primăria Chișinăului

Experții citați – multe știri citează experți sau specialiști în domeniu. Unii sunt ușor de găsit, când îi cauți pe Google și vezi că mai apar doar o singură dată, într-un simpozion în Tatarstan, Rusia. Alții par veridici, chiar și atunci când îi cauți pe LinkedIn sau alte site-uri. Un criteriu important la orice „expert” adevărat este că mai toți trebuie să fi lăsat o urmă digitală a muncii lor: articole, interviuri, studii și rapoarte semnate etc.

Iar dacă sunt experți adevărați, cât de neutri sunt?

Aici însă este nevoie de mult discernământ. Poate că un expert a fost plătit de principalul rival al persoanei țintă din articol, chiar cu o lună înainte de a publica informația. Sau poate că au avut o asociere profesională, normală, în trecut. Este mai greu de verificat aici, dar consistența comportamentului este, deseori, verificabilă.

Documentele prezentate

Nici în acte ștampilate sau semnate, scanate sau fotografiate nu mai poți avea încredere. E extrem de greu să le verifici uneori, dar este destul de ușor să le fabrici. E plin netul de tehnici și în ziua de azi, oricine are acces la un calculator cu Paint sau Word, poate produce un formular care să arate veridic.

„Dar de unde iau semnătura?!” – ar striga cineva scandalizat. Simplu. Tot de pe net.

Așa că, până la proba contrarie, până la verificarea cu alți martori și dovezi, documentele scanate și mototolite aruncate triumfător de surse dubioase sau jurnaliști grăbiți în spațiul public au extrem de puțină valoare.

Martorii

Ah, martorii. Poate o sursă vitală de informații adevărate. Poate persoane recrutate și pregătite în prealabil. Sau, în cazuri de fake news profesionist, rusesc, actori care ar merita un premiu Oscar:

În fotografia de mai sus vedem aceeași persoană, prezintând că este:

  • Un protestatar din Donbass anti-Maidan;
  • Un refugiat din Odessa;
  • Un refugiat din Kiev;
  • O barmaniță din Lugansk hărțuită de neo-naziști ucraineni;
  • Membra unei comisii electorale în „referendumul” din Crimeea;
  • Mama unui rebel ucis de ucraineni.

Sigur, de multe ori martorii sunt o sursă vitală. Dar doar atunci când declarațiile lor pot fi cumva verificate. Altfel, țineți minte: o declarație nu este o știre!

Scoaterea din context

Urmează o perioadă în care dezinformarea o să abunde în România. Urmează patru alegeri, în doi ani. Iar tehnicile celor care dezinformează sunt în continuă evoluție.

Dar cea mai simplă, veche și existentă probabil și în hieroglifele egiptene, este scoaterea din context. Ca și exemplul de mai sus cu politicianul X dând mâna cu individul Y. Sunt cele mai greu de dat la o parte rapid, pentru că nu știrea sau informația în sine este falsă, ci modul în care ne sunt prezentate sunt malițioase.

Antenele mănâncă bine de pe urma scoaterii din context. Și vor exploda, curând.

Iar cele mai bune arme rămân discernământul și răbdarea, dincolo de orice sie-uri și verificări. Pentru că trebuie să poți face diferența între informații sau contexte dar și să îți dai timpul necesar să faci asta. Nu judeca rapid. Chiar dacă informația îți face pe plac.

Pentru că, la urma urmei, în războiul dezinformării, soldatul din linia întâi ești chiar tu!

Coronavirus

Sănătatea elevilor și profesorilor, mai presus de interesele politicienilor

Publicat

pe

Politizarea pandemiei și absența solidarității au agravat criza în care ne aflăm și au anulat eforturile depuse pentru limitarea răspândirii COVID-19 în timpul stării de urgență.

Guvernul a ezitat să acționeze ferm și consecvent pentru aplatizarea curbei infectării, iar partidele din opoziție au bagatelizat pericolul, contestând la CCR măsurile adoptate de guvern și îndemnând publicul să nu poarte mască. S-a ajuns până „eliberarea” din spital a persoanelor infectate, în numele dreptului la liberă circulație, situație relatată – cu sarcasm – de presa internațională.

Prin răspunsul inept și iresponsabil la criza fără precedent cu care ne confruntăm, politicienii n-au făcut decât să-și arate disprețul pentru sacrificiile noastre: izolare, dificultăți financiare, imposibilitatea de a fi alături de o persoană iubită, în ultimele clipe ale vieții acesteia. Toate aceste sacrificii s-au dovedit zadarnice, din cauza unor jocuri politicianiste execrabile.

Din păcate, jocul continuă, iar următoarea mutare decisivă se va face în domeniul educației. Miza electorală este enormă, dacă ne gândim la milioanele de părinți care se vor prezenta la urne în această toamnă.

În ultima perioadă, s-au făcut presiuni tot mai mari pentru revenirea elevilor în clase, în ciuda faptului că România înregistrează zilnic peste 1000 de cazuri noi de COVID-19. Președintele și Guvernul Orban n-au rămas insensibili la aceste presiuni. Descentralizarea deciziei, anunțată de Klaus Iohannis, nu face altceva decât să transfere responsabilitatea gestionării acestei crize autorităților locale și școlilor. În acest fel, PNL speră să reducă din costul electoral al unui eventual eșec.

În cadrul conferinței de presă susținute la Palatul Cotroceni, miercuri, 5 august 2020, Președintele României a prezentat trei scenarii cu privire la desfășurarea învățământului preuniversitar, însă a făcut o eroare (asupra căreia a revenit, printr-un comunicat al Administrației Prezidențiale): criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” va fi numărul total de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, în localitatea în care se află școala, raportat la 1.000 de locuitori, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile.

Aici apare însă o primă problemă: pentru pregătirea scenariului adecvat, unitățile de învățământ trebuie să cunoască situația epidemiologică a comunității în care funcționează, dar și a celor din care provin elevii. În acest moment, Grupul de Comunicare Strategică anunță zilnic doar numărul de cazuri noi la nivel național și județean.

În plus, funcționarea școlilor trebuie reglementată printr-un protocol care să includă măsurarea temperaturii la intrarea în școală, distanțarea fizică, măști atât pentru elevi, cât și pentru personalul didactic și nedidactic, dezinfectarea și aerisirea frecventă a spațiilor, igiena riguroasă a mâinilor. Poate că și testarea elevilor și profesorilor ar trebui luată în considerare de autorități.

În al treilea rând, trebuie asigurate resursele financiare necesare aplicării acestor măsuri, inclusiv asigurarea finanțării asistenței medicale suplimentare în școli și a salariilor personalului didactic suplimentar, pentru a face posibilă reducerea numărului de elevi din sălile de clasă, acolo unde este cazul.

Nu în ultimul rând, autoritățile trebuie să se asigure că toți elevii au acces la dispozitive electronice cu conexiune la internet, astfel încât scenariul trei să poată fi aplicat, în cazul apariției unor focare de COVID-19 în școli. Guvernul a făcut deja primul pas în această direcție, la sfârșitul lunii iulie, prin lansarea programului „Școala de acasă”.  Să sperăm că nu vor apărea piedici în derularea programului.

Redeschiderea celor 6293 de unități școlare nu trebuie să se facă sub presiune politică, ci trebuie respectate aceste condiții esențiale pentru siguranța elevilor și a personalului din învățământ. Dacă acestea nu pot fi îndeplinite, școlile trebuie să rămână închise.

 

* Material de Gabriela Tache, membru CNPP Educație

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

Ironic, primitivismul digital al administrației publice din România are un avantaj: n-are probleme de securitate

Publicat

pe

Are logică, nu? Nimeni nu poate să-ți fure actele din mașină dacă n-ai mașină. La fel, nimeni nu poate să-ți fure datele sau să-ți compromită sistemele digitale dacă tu încă ceri dosar cu șină peste tot. Problema, însă, apare atunci când îți dai seama că trebuie să-ți cumperi mașină – iar atacatorii din mediul online nu vor avea răbdare cu tine câțiva ani să te „prinzi” ce trebuie să faci.

La nivel european, securitatea digitală a sectorului public este o temă de discuție din ce în ce mai importantă. Atacatorii devin din ce în ce mai sofisticați – de la organizații teroriste până la națiuni care intră într-un război cibernetic avansat. Dacă „război cibernetic” vă sună ca ceva abstract, gândiți-vă la toate conturile false pe care le vedeți pe Facebook care lucrează clar pentru un partid sau altul. Ele n-au apărut peste noapte și nici nu le-a făcut cineva doar ca să se distreze.

Amenințările acestul domeniu sunt, de asemenea, multiple și grave:

  • Orice atac care are succes și reușește să fure datele personale ale cetățenilor de la o instituție publică duce la pierderea încrederii, pe lângă niște amenzi de GDPR usturătoare, dacă nu te-ai pregătit adecvat;
  • Cu cât mutăm mai multe servicii în sfera digitală, cu atât mai bine va trebui să le protejăm de atacuri (ransomware, DDoS etc.);
  • Serviciile publice esențiale (transportul public, alimentarea cu energie electrică, infrastructura de telecomunicații, de exemplu) sunt cruciale și trebuie să funcționeze 100% din timp – orice întrerupere înseamnă cel puțin discomfort, dacă nu potențial de dezastru;

Bineînțeles, asta nu înseamnă că trebuie să fugim de digitalizare. Soluția nu este întoarcerea la dosarul cu șină și la scrisori. Soluția este digitalizarea inteligentă, făcută cu profesioniști, care se gândesc la problemele de securitate din prima zi. În breaslă, asta se numește „secure by design”. Momentan, nu suntem nici măcar aproape

Referitor la securitatea datelor, ne propunem un lucru simplu pentru administrația locală: #binedinprima și atenție. Vom acorda acestei zone atenția cuvenită și vom implementa măsuri adecvate de la prima apariție a oricărui sistem sau serviciu nou – nu la luni (sau ani) de la implementarea sa. Avem nevoie de siguranță în mediul digital ca să putem avea o administrație deschisă, participativă și transparentă.

2020 vine și cu provocări pentru care trebuie să fim pregătiți. Nu mai suntem în era automobilului. De mult.

* Material de Vlad Boldura, unul dintre candidații Generației PLUS pentru Consiliul Local Timișoara. Vorbește cel mai mult despre digitalizare, tehnologii noi și sport și este determinat să demonstreze că #TineriiSchimbăRomânia.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

Cum să educăm elevii României în mod responsabil pe timp de pandemie

Publicat

pe

Anul acesta, noul an școlar va debuta, în mai puțin de două luni, sub semnul incertitudinii și în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

Iată câteva sugestii de măsuri pentru începerea noului an școlar în condiții de siguranță și o viziune despre cum putem continua să educăm elevii României în mod responsabil pe timp de pandemie.

1. Deschiderea școlilor pentru anii terminali (clasele a IV-a, a VIII-a și a XII-a) și prezența la școală DOAR pentru materiile alese la disciplina de evaluare, restul materiilor continuându-și traseul în online.

Toate acestea, sub NORME STRICTE DE IGIENĂ care includ:

– termoscanarea la intrarea în școală în fiecare dimineață

– regula de spălare pe mâini frecventă (școlile chiar vor trebui să pună săpun la baie)

– promovăm regula „tușesc/strănut în șervețel și îl arunc”

– gel dezinfectant la intrarea în fiecare clasă și încurajarea folosirii acestuia

– dezinfecția sălilor de clasă de către personalul auxiliar al fiecărei școli cu soluții dezinfectante

– dacă permite bugetul, ar putea fi achiziționat un aparat de dezinfecție prin nebulizare care să fie folosit în sălile de clasă

– impunerea normelor de distanțare socială, mască sau vizieră pentru profesori și elevii peste 11 ani (cei mici nu o pot suporta mult pe față sau nu o aplică corect)

– fiecare elev să stea singur în bancă și la 2 metri de cel din față, dacă este nevoie elevii separați în două grupe și să facă orele pe rând

– dacă este necesară scrierea la tablă, fiecare elev să aibă pe bancă o cretă sau un marker personal oferit de școală.

Pentru desfășurarea orelor într-un cadru de distanțare chiar și în cazul prezenței fizice la școală, există diferite platforme gratuite care permit testarea online sau share în timp real al ecranului, accesibile de pe telefon sau laptop.

Teoretic, fiecare școală are un laborator de informatică, iar orele de acest gen pentru anii terminal se pot desfășura acolo, exact în spiritul orelor de programare din liceu, fără ca profesorul să fie nevoit să se apropie la o distanță mai mică de 2 metri de elev.

Dacă școala nu dispune și nici elevii nu au asemenea obiecte, Guvernul ar trebui să pună la dispoziție, pentru că acele instrumente sunt binevenite și în timpul pandemiei, și după terminarea acesteia.

  1. Continuarea orelor online pentru restul anilor de studiu.

De ce?

În special pentru cei care sunt mai mici de clasa a IV-a pentru că e mai complicat să te asiguri că respectă normele de igienă și este și obositor pentru ei.

Prin urmare ne rămâne să respectăm pașii următori:

– profesorii să urmărească programa școlară întocmai

– profesorii să întocmească raport săptămânal cu subiectele acoperite la fiecare materie

– utilizarea platformelor de tip Moodle, BlackBoard sau Canvas pentru a încărca teste sau documente sau Zoom/Google Meets pentru întâlnirile zilnice online

– încurajarea dezbaterilor și a evaluării orale acolo unde materia permite

– dispunerea către toți elevii care au nevoie de dispozitive IT prin mobilizarea comunității (donații, chete etc), deși Guvernul își permite să facă asta, era de fapt o promisiune electorală de care ar trebui să se țină #digitalizaminvatamantul

– pentru anii de studiu care susțin în 2022 Evaluări Naționale sau Bacalaureat și anul acesta sunt în clasa a III-A, a VII-a și a XI-a, multă inistență pe fixarea noțiunilor predate la materiile-cheie (matematică și limba și literatura română și materia la alegere pentru cei cu Bacalaureat).

CLASA PREGĂTITOARE, pentru că aici e buba cea mai mare…

  • să se permită, cu măsuri de protecție și distanțare socială, o mică deschidere de an școlar în aer liber pentru CLASA PREGĂTITOARE exclusiv, în așa fel încât elevii boboci, dar și părinții, să își cunoască învățătorul de la clasă și să stabilească împreună condițiile pentru întâlnirile online.

*De menționat că acest concept de Clasă Pregătitoare a fost creat ca un an intermediar de pregătire a preșcolarilor pentru Clasa I, prin urmare ar fi binevenită punerea accentului pe orele de Dezvoltare Personală, pe creativitate, elevii pot fi provocați zilnic la activități de creație prin pictură, muzică etc. *

De asemenea, în clasa pregătitoare se învață semnele grafice, care ajută ulterior în clasa I la învățarea literelor, prin urmare se poate opta pentru șabloane și fișe de lucru care să fie distribuite la începutul anului școlar și pe care părinții alături de copilași și de profesori să le parcurgă împreună de-alungul semestrului I. Pentru acest an de studiu este puțin complicat să găsești o variantă perfectă fiindcă e început de drum.

Pentru semestrul II sperăm că vom scăpa într-un final de virus, dacă nu, se impun aceleași reguli cu mențiunea că vremea prielnică ne oferă un alt avantaj de distanțare socială și anume orele în aer liber.
Dacă totuși COVID-19 nu va mai exista printre noi și nu va mai reprezenta o amenințare, orele pot reveni la normal pentru toți anii de studiu.

* Material de Andrei Vătășescu Predi, membru PLUS (Generația PLUS)

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite