Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

The Guardian: Europa trebuie să susțină soluția „celor două state” pentru Israel și Palestina

Publicat

pe data de

Politicieni europeni de rang înalt îndeamnă UE să respingă orice plan de pace al SUA în Orientul Mijlociu dacă nu este echitabil pentru palestinieni, scrie The Guardian, care îl menționează și pe președintele PLUS, Dacian Cioloș, în rândul oficialilor care susțin acest punct de vedere în cadrul unei scrisori adresate guvernelor europene. În rândul semnatarilor se numără 25 de foști miniștri de Externe, șase foști prim-miniștri și doi foști secretari generali NATO.

„Am ajuns într-un punct critic atât în Orientul Mijlociu, cât și în Europa. UE a promovat intens ordinea internațională bazată pe reguli multilaterale. Dreptul internațional ne-a adus cea mai lungă perioadă de pace, prosperitate și stabilitate pe care le-a avut vreodată continentul nostru. Zeci de ani ne-am implicat pentru ca vecinii noștri, israelieni și palestinieni, să se bucure de avantajele păcii față de care noi, europenii, ne-am angajat prin acea ordine, transmit politicieni europeni de rang înalt, nominalizați de publicația britanică.

În parteneriat cu administrațiile anterioare americane, Europa a promovat o rezoluție echitabilă la conflictul israeliano-palestinian în contextul unei soluții cu două state. Până în acest moment, în ciuda obstacolelor ce au urmat, acordul de la Oslo este încă o piatră de hotar a cooperării transatlantice în domeniul politicii externe.

Din păcate, actuala administrație a SUA s-a îndepărtat de la îndelungata tradiție politică americană și s-a distanțat de normele juridice internaționale în vigoare. Până acum a admis doar pretențiile unei părți față de Ierusalim.

În fața acestei absențe nefericite a unui angajament clar față de viziunea a două state, administrația Trump s-a poziționat aproape de finalizarea și prezentarea unui nou plan pentru pacea israeliano-palestiniană. În ciuda incertitudinii cu privire la prezentarea planului, este crucial pentru Europa să fie vigilentă și să acționeze strategic.

Considerăm că Europa ar trebui să adopte și să promoveze un plan care să respecte principiile de bază ale dreptului internațional, reflectate în parametrii UE conveniți pentru soluționarea conflictului israeliano-palestinian. Acești parametri, pe care UE i-a reafirmat în mod sistematic în timpul discuțiilor anteriorare cu SUA, reflectă viziunea noastră comună că o pace viabilă implică existența unui stat palestinian alături de Israel, cu zonele de delimitare a frontierelor agreate mutual înainte de 1967, cu capitala ambelor state la Ierusalim; cu măsuri de securitate care abordează preocupări legitime și respectă suveranitatea fiecărei părți și cu o soluție convenită și echitabilă la problema refugiaților palestinieni.

Prin contrast, Europa ar trebui să respingă orice plan care nu respectă acest standard. Guvernele europene ar trebui să își asume, de acum înainte, intensificarea eforturilor pentru a proteja viabilitatea unui viitor pentru cele două state. Este extrem de important ca UE și toate statele membre să asigure punerea în aplicare în mod activ a rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU”.

Citiți scrisoarea integrală AICI

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noutăți Generale

Ramona Strugariu: Vorbim mereu despre acțiuni post-factum, incoerente şi care nu adresează cauza problemei. Nu vorbim despre ce putem face pentru a preveni nişte situații dezastruoase

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Ramona Strugariu, europarlamentar din partea Alianței USR PLUS, reclamă eșecul statului român, acuzând politicienii care au condus țara în ultimii 30 de ani de incompetență, în condițiile în care nu au făcut nimic pentru a preveni situațiile dezastruoase care au marcat România în ultimii ani. Prin faptul că nu analizează și nu dezbat adevăratele probleme ale țării, înainte ca ele să capete amploare, guvernanții au adus România în situația în care se plasează, potrivit Organizației Salvați Copiii, pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente. Asta, în timp ce educația sexuală în şcolile din țară este „un subiect aproape tabu”.

„Vorbim mereu despre acțiuni post-factum, incoerente şi care nu adresează, de cele mai multe ori, cauza problemei. Nu vorbim aproape niciodată despre ce putem face pentru a preveni nişte situații dezastruoase. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente, cu nişte statistici zdrobitoare. Datele Organizației Salvați Copiii arată aşa:

17.981 de adolescente și tinere cu vârsta sub 19 ani din România au devenit mame anul trecut. 674 dintre ele au mai puțin de 15 ani, iar 17.307 au între 15 și 19 ani. Dintre adolescentele-mame cu vârsta sub 19 ani, 12.906 sunt la prima naștere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, șapte la a cincea naștere, iar una se află chiar la a șasea naștere.

Educația sexuală în şcoli a devenit un subiect aproape tabu. Sigur, dacă există multiple sensibilități, nu este nevoie să o numim educație sexuală. Se poate chema educație pentru viață. Se poate chema oricum. Este foarte puțin relevant ce nume dăm unor măsuri educaționale elementare, care au legătură directă cu îmbunătățirea semnificativă a calității vieții oamenilor şi cu prevenirea unor drame. Important este ca aceste măsuri să existe, să fie formalizate în curiculă, să fie aplicate în acele comunități vulnerabile prin programe speciale, să fie susținute de un plan integrat de acțiune, din arii conexe de guvernare.

Mamele adolescente ale României şi evoluția ulterioară a vieților lor şi ale copiilor pe care îi nasc sunt efectul combinat al sărăciei, lipsei de educație şi de informare, indiferenței şi incompetenței politice, prejudecăților, izolării, subfinanțării unor zone esențiale de politici publice, captivității în care am rămas, economic, social şi la nivel de mentalitate, în toți aceşti ani”, a argumentat Ramona Strugariu.

Aceste tinere nu sunt, însă, singurele victime ale modului în care a fost condus statul român în ultimii ani, subliniază Ramona Strugariu. „Abandonul şcolar, analfabetismul, infracționalitatea juvenilă, violența în familie, toate sunt acolo, parte a aceluiaşi tandem cauză – efect adresat profund defectuos şi îndrăznesc să afirm premeditat defectuos, atâția ani la rând. Dar nu analizăm, nu dezbatem şi nu adresăm aceste lucruri. Nu vorbim cu aceste categorii de victime. Noi dezbatem dacă în curricula şcolară ar fi potrivit să introducem ceva care să conțină cuvintele «sex» sau «sexual» şi să povestească despre aceste lucruri «necurate».

Asta cu certitudine va evacua problema de pe agenda publică. Cam la fel cum închisoarea pe viață sau mărirea pedepselor şterg de pe fața pământului fenomenul infracțional”, a conchis Ramona Strugariu.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Victor Giosan: Administrația publică e deprofesionalizată. Partidele trebuie să ajungă la consens pentru reformarea sistemului public

Publicat

pe

Administrația publică și capacitatea administrativă a României au regresat după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, din cauza modului în care politicienii au înțeles să legifereze, consideră Victor Giosan, membru în Biroul Național al PLUS.

Invitat vineri seară la Digi 24, Victor Giosan a declarat că este șocantă lipsa de empatie a angajaților de la 112, care reiese din ultimele evenimente relatate de presă. Cel mai recent exemplu este cazul tinerei din Vrancea căreia operatoarea de la 112 i-a comunicat pe un ton agresiv că trebuie să aștepte până la patru ore sosirea unui echipaj de poliție pe care fata îl solicitase din cauza unor bărbați care o șicanaseră în trafic și care o așteptau în fața casei.

„Este încă un caz despre cum nu functionează administrația publică din România, mai ales în situații de criză, în care încerci, cu resursele pe care le ai, să rezolvi astel de situații care pot deveni dramatice. Ceea ce s-a întâmplat și acum și s-a întâmplat de mai multe ori ne arată că oamenii care lucrează în sistemul de urgență nu sunt pregătiți profesional și empatic să poată face față în mod coerent și eficient unor astfel de situații. Ceea ce ne șochează pe noi toți în ultimul timp este această lipsă de empatie pe care o vedem la angajații din sistemul 112, care nu este singulară. Aceeași lipsă de empatie o găsești și când te duci la ANAF și la alte instituții publice: ai de-a face cu oameni puși pe harță și care îți reproșează că ești acolo și le soliciți un serviciu“, a declarat Victor Giosan în cadrul emsiunii 24/7 de la Digi24.

Victor Giosan a arătat că incidentul din Vrancea arată că poate fi vorba de probleme de resurse umane.
„Este și o problemă de resurse: sunt ele suficiente și sunt ele alocate cum trebuie? Este o serie întreagă de acte normative care au permis polițistilor și magistraților să se pensioneze mai devreme, dar asta nu înseamnă că aceste sisteme nu trebuie să nu aibă un plan de resurse umane“.

El a arătat că anunțul ministrului de Interne, Mihai Fifor, că va trimite coprul de control în Vrancea, indică modul total defectuos în care funcționează sistemul public în România, reacționând doar de frica șefului. „Instituțiile publice nu trebuie să funcțioenze de frica corpului de control al ministrului, ci trebuie să aibă proceduri, sisteme. Șefii din Vrancea ar fi trebuit să se autosesizeze, să ia primii măsuri. Ceea ce vedem acum este dezastrul din administrația publică în ansamblu din România“, a spus Victor Giosan.

Administrația publică a regresat după aderarea la UE, noul Cod Administrativ trebuie abrogat

Victor Giosan a subliniat nevoia de dialog și consens din partea tutoror partidelor politice, pentru a rezolva problema deprofesionalizării și politizării administrației publice, în condițiile în care, după părerea sa, sistemul public din România a regresat după aderarea la Uniunea Europeană.

„După aderarea la UE, în 2007, România a făcut multe progrese, dar este un domeniu în care țara noastră a regresat masiv: capacitatea administrativă și administrația publică. Funcția publică din România a fost practic dezmembrată, politizată, deprofesionalizată. Sistemul administrativ a fost făcut praf printr-un mecanism de numiri temporare, cu excepții la excepții. Prin noul Cod Administrativ se încearcă scoaterea administrației locale din funcția publică și să fie la cheremul autorităților locale. Toate acestea se văd acum în nivelul de performanță pe care îl avem. Dacă toate partidele nu se așază la masă și, dincolo de interese particulare, nu tratează în mod serios problema capacității statului român de a reacționa, problema reprofesionalizării și neutralității acestei funcții publice, vom avea doar astfel de cazuri“, a declarat Victor Giosan.

El a reiterat nevoia urgentă ca noul Cod Administrativ, adoptat prin Ordonanță de Urgență de Guvernul Dăncilă, să fie abrogat, pentru a stopa distrugerea administrației publice: „Noul cod administrativ ar trebui abrogat, pentru că nu face decât să consolideze deprofesionalizarea, să consolideze politizarea, numirile temporare. Sistemul public este făcut șvaițer prin acest cod, care distruge orice formă de carieră a funcționarului public, indiferent că el e special, adică polițist, sau funcționar public în general. Iar acest lucru se poate face doar prin consens. Funcția publică e problema care priveste toate partidele“, a concluzionat Victor Giosan.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Andrei Lupu, la Realitatea TV: Un stat care nu reușește să asigure siguranța cetățeanului nu poate să asigure funcția lui de bază

Publicat

pe

„În întregime trebuie regândită arhitectura MAI, dar asta o poate face doar cineva care se pricepe cu adevărat”, a subliniat Andrei Lupu, jurist și membru al Biroului Național PLUS, vineri, la Realitatea TV, unde a explicat că trebuie „restructurat în întregime modul de asigurare a siguranței cetățeanului”, în condițiile în care statul român are „o problemă majoră cu calitatea resurselor umane din acest Minister de Interne”.

Precizările vin în contextul în care o tânără din județul Vrancea a sunat la 122 și a solicitat ajutorul polițiștilor, însă operatoarea i-ar fi spus că nu are echipaje disponibile pentru a-i oferi asistență.

„Noi putem să înțelegem, să îi spunem, necesitatea ierarhizării urgențelor, dar totuși să nu avem impresia că nu există aceste efective în realitate. Dacă cineva chiar e pus în pericol, există totuși poliție locală, există și dacă e nevoie jandarmerie, nu există doar un singur echipaj care se plimbă în acel cartier. Dincolo de cazul ăsta, trebuie să înțelegem un pic originea problemei. În 2017, când a venit actualul Guvern, prin măsurile luate, aproape jumătate din polițiștii care erau atunci în exercițiul funcției au ajuns să iasă la pensie, pentru că li s-a înlesnit ieșirea la pensie – 17.000 de polițiști.

În momentul acesta, există aproape 5% sută din posturi libere în Poliția Română. La aceste situații se adaugă procurorii care intră mai greu în profesie și ies mai repede din profesie. În momentul ăsta noi avem o grămadă de locuri libere și în poliție, și în magistratură și nu știu cum ajungem să ne mai dorim siguranță, din punctul de vedere al cetățeanului, iar un stat care nu reușește să asigure siguranța cetățeanului, în realitate nu reușește să asigure funcția lui de bază.

Începând cu 2017 au început toate modificările la legislația penală, la Codurile penale și la Legile justiției, dar abia acum încep să fie încurajați infractorii să meargă mai departe în decizia de a trece și la fapte”, a declarat Andrei Lupu.

Guvernanții „au soluții din plin”, punctează Andrei Lupu, însă problema este că nu sunt interesați de aplicarea lor.

Întrebat cum vede faptul că Viorica Dăncilă a venit cu elicopterul la Iași, în turneul electoral pe care îl  în Moldova, Andrei Lupu a răspuns:

„E clar că doamna Dăncilă a intrat în campanie electorală, mai sunt câteva luni până la alegerile prezidențiale și probabil că își dorește să atingă cât mai multe localități. Dacă totuși dumneaei e în situația de a fi escortată în permanență de SPP-iști ca să nu vadă prea mulți protestatari și să nu mai încline urechea către toți contestatarii, probabil că nu stă prea bine doamna Dăncilă în obiectivele dumneaei”.

Pe de altă parte, Andrei Lupu a explicat că trebuie „restructurat în întregime modul de asigurare a siguranței cetățeanului”.

„El (Mihai Fifor, n.r.) vine acum și o să verifice o doamnă, care nu știm cât de bine și-a făcut treaba, poate că o să primească o sancțiune disciplinară și gata am închis subiectul. Aceste sancțiuni disciplinare se aplică după o întreagă procedură îndelungată etc. Dar nu asta e soluția.

Problema nu e de Corp de Control aici. Asta e o problemă marginală. Problema este de restructurat în întregime modul de asigurare a siguranței cetățeanului pentru că noi nu avem cadre, noi nu avem proceduri și, în primul rând, avem o problemă majoră cu calitatea resurselor umane din acest Minister de Interne. Spuneam și înainte: nu mai există oameni care să cunoască foarte bine zonele, acei sectoriști care, chiar dacă de multe ori erau luați în glumă, acei oameni puteau să spună: în curtea aia locuiește acel om și pot să vorbesc cu el să văd ce a mai aflat, în apartamentul ăla locuiește acel om. Sunt oameni care ajungeau să cunoască comunitatea.

În momentul ăsta, toți ofițerii care termină Academia de Poliție, ei nu mai merg direct operativ, pe teren, să se ocupe de siguranța cetățeanului, ci merg mai degrabă în structuri centrale ale MAI-ului. În întregime trebuie regândită arhitectura MAI-ului, dar asta o poate face doar cineva care se pricepe cu adevărat”, a argumentat Andrei Lupu.

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 23 de ore

Andrei Lupu, la Adevărul LIVE: Noi deja vorbim de vreo două săptămâni de o OUG care va modifica legislația penală. Dacă ar dori cu adevărat asta, ar trece rapid prin Parlament

Stiri PLUSacum 2 zile

Diana Stoica: Domnule Mutu, să știți că există niște lucruri foarte clare, care chiar îți asigură un grad de siguranță în cazul cutremurelor

Revista Preseiacum 2 zile

Oana Țoiu, la Realitatea TV: E foarte important pentru noi să ne jucăm rolul geopolitic din perspectiva energiei. Măsurile legislative care au fost luate, în ultima vreme, au făcut opusul

Revista Preseiacum 2 zile

Andrei Lupu, la Realitatea TV: Cum e posibil ca doamna ministru al Sănătății să nu știe că acolo, la spitalul din Săpoca, există 45 de posturi neocupate, să își dea seama de asta după ce mor cinci oameni?

Noutăți Generaleacum 3 zile

Ramona Strugariu: Vorbim mereu despre acțiuni post-factum, incoerente şi care nu adresează cauza problemei. Nu vorbim despre ce putem face pentru a preveni nişte situații dezastruoase

Stiri PLUSacum 3 zile

Dacian Cioloș, despre măsurile propuse de Firea: Sunt lipsite de coerență. Cam ca întreg mandatul doamnei Firea de până acum

Noutăți Generaleacum 6 zile

Victor Giosan: Administrația publică e deprofesionalizată. Partidele trebuie să ajungă la consens pentru reformarea sistemului public

Noutăți Generaleacum 6 zile

Andrei Lupu, la Realitatea TV: Un stat care nu reușește să asigure siguranța cetățeanului nu poate să asigure funcția lui de bază

Noutăți Generaleacum 6 zile

Vlad Voiculescu: Dacă doamna Firea ar spune cu vorbe, acestea ar fi probabil – „Eu, primar general Gabriela Firea, nu vreau pensionari, muncitori și oameni care lucrează în branșe mai puțin bănoase în centrul orașului“

Revista Preseiacum O săptămână

Ciprian Teleman, la Realitatea TV: Doamna Firea ne-a anunțat doar că va colecta banii. Taxe e ușor să stabilești, dar pentru ce?

Cele mai citite