Așteptăm rezultatul alegerilor cu emoție, de parcă am aștepta dimineața de Crăciun, să ne uităm sub brad.
Luni, însă, o să fie o zi posomorât, grea și gri. Asta, pentru că după aceste alegeri vom realiza ce campanie searbădă am avut, că jocul acesta de-a alegerile prezidențiale nu a adus nimic interesant, că Iohannis a mai dat o șansă PSD-ului prin faptul că a refuzat să o facă KO pe Viorica într-o dezbatere unu la unu, că România e aceeași ca înainte de alegeri și că nu se întrevede prea devreme vreo schimbare continuând în acest ritm. Luni vom avea parte de un duș rece, un duș ca o răpăială de toamnă târzie care te prinde pe drum și care te udă până-n șosete.
Am ajuns aici din cauza indiferenței noastre, a tuturor. Am ajuns aici pentru că am lăsat mereu pe alții să decidă pentru noi. Am ajuns aici pentru că am evitat să ne educăm spiritul politic, parte din natura umană. Și am ajuns aici pentru că pur și simplu am ales să-i râdem sorții în față, încăpățânându-ne să nu reparăm, pur și simplu, lucrurile din jurul nostru atunci când ele au început să își arate defectele și uzura. Am ales să fim puternici, să rezistăm, să ducem greul și să îl luăm la mișto.
Chiar și dacă ne tremură buzele când ne strigăm Deșteptarea în imn, suntem de fapt o națiune adormită. Imediat după aceste alegeri vom defila pe străzi cu românismul nostru de talcioc, atârnând la poza de profil un steag pus invers și un „La mulți ani, România”. Ne vom da unul altuia o bătaie pe umăr și ne vom spune cât de speciali suntem, că dacii, că penicilină, că scriitori, că munți, că ape… Suntem însă goi! Goi pe dinafară, goi pe dinăuntru. Ne îmbracă însă o urmă de rușine, aia care te face să ieși la drum să îți vopsești gardul, deși el stă să cadă! Cât vom mai îndura așa?! Cât ne vom mai spune unul altuia că cineva trebuie să facă ceva? Cât ne vom mai uita cu întristare unul la altul când vorbim de problemele României, de politică, de soluții, de viitor, de prezent, de trecut, de candidați, partide, televiziuni și toate celelalte. Pentru că, da, ne uităm triști, înțelegând undeva că ceva merge foarte prost cu noi, și ne oripilăm și explodăm imediat când cineva vine și spune stop.
Sau râdem pur și simplu! Râsul acela a pagubă. Paguba noastră ca popor. Pentru că am luptat să avem o țară, o avem, dar ne batem joc de ea, lăsând-o să se golească de oameni, de bani, de cultură, de tot. De speranță, mai ales! O țară fără un popor, pentru că zilnic alții pleacă, iar în drumul lor atrag privirile celor mai mici dintre noi care învață astfel că în fața problemelor putem pleca.
Dar putem spune stop! Putem și trebuie să nu mai plecăm așa din fața responsabilității. Și îndrăznesc să am curajul să vă spun că nici măcar nu e prea greu. Trebuie doar să încetăm să ne mai spunem „cineva trebuie să facă ceva“, „toți sunt la fel“, „votul meu nu contează“. Să încetăm pur și simplu să așteptăm ca lucrurile să se întâmple cumva fără implicarea noastră, a fiecăruia dintre noi.
E nevoie să înțelegem că ne aflăm în fața unei șanse imense de a reseta întreaga Românie, iar această șansă este tocmai seria de alegeri prin care trecem. Am trecut aproximativ bine peste europarlamentare, ne-am poticnit din nou acum la prezidențiale, dar, dacă vrem să reușim, este foarte important să nu greșim la localele și legislativele din 2020, să nu facem greșeala de a considera orice efort, oricât de mic sau de mare, ca fiind un act de futilitate în fața destinului. Destinul e în mâinile noastre și putem să tranșăm, în doar un an, soarta României pe mulți ani de aici încolo.
Trebuie să fim vigilenți, să alegem duminica aceasta singura variantă compatibilă cu democrația și cu statul de drept și să ne pregătim mai apoi, fără întârziere, încă de luni, să luptăm cu un sistem mafiot care cu siguranță o să înceapă la fel de devreme să lupte să supraviețuiască anului care urmează.
Începeți să vorbiți politică – să o faceți chiar – nu e niciodată prea târziu. Începeți să puneți sub semnul întrebării orice informație vă parvine – știrile false au distrus democrații mult mai puternice decât cea a României, începeți să sperați în voi înșivă – nimic nu vă poate opri când aveți încredere în voi, începeți să votați, pe bune, conștiincios, fără regrete, alegând mereu varianta cea mai bună la acel moment – perfecțiunea nu există și oricum e urâtă, plată, neinteresantă și, de multe ori, efemeră.
Începeți să vă doriți să fiți voi cei care faceți ceva pentru țară: treziți-vă pe bune și nu acceptați niciun compromis. Un an trece repede și s-ar putea să nu îl simțim trecând sau s-ar putea anul ăsta greu, care urmează, să îl punem în cărțile de istorie. Mai am doar atâta răbdare. Apoi vom adormi cu toții visând cu ochii deschiși la tot ce nu am făcut.
* Editorial de Dumitru Chihaia, coordonator CL PLUS Flandra