Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Știri Internaționale

SUA iau în considerare o prezență militară permanentă în Polonia și eliminarea vizelor pentru polonezi

Publicat

pe data de

Statele Unite ale Americii iau în considerare eliminarea vizelor pentru cetățenii polonezi și o prezență militară permanentă în Polonia, a declarat, marți, președintele american Donald Trump, înaintea unei întâlniri la Casa Albă cu preşedintele polonez, Andrzej Duda.

„Polonia este dispusă să aibă o contribuţie majoră pentru ca Statele Unite să aibă o prezenţă în Polonia şi cu siguranţă vom discuta despre acest lucru”, a declarat Trump, potrivit adevarul.ro. „Analizăm situaţia foarte serios, ştiu că Poloniei îi place această idee şi este ceva ce luăm în considerare”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Forțe armate americane sunt în prezent pe teritoriul Poloniei, prin rotație, în cadrul misiunilor NATO. Varșovia a cerut de mai multe ori o prezență militară americană pe teritoriul său, în contextul temerilor referitoare la o posibilă agresiune din partea Rusiei. De altfel, administrația poloneză și-a exprimat clar disponibilitatea de a aloca până la două miliarde de dolari pentru finanțarea unei baze militare americane.

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri Internaționale

Alin Mituța: Demisia lui May este simbolul falimentului Brexit. O lecție pentru oricine se mai gândește că poate exista un viitor în afara Uniunii Europene

Publicat

pe

Alin Mituța, candidat la alegerile europarlamentare din 26 mai pe lista Alianței 2020 USR PLUS, consideră că demisia premierului britanic Theresa May este un semn clar al falimentului ideii de părăsire a Uniunii Europene și ar trebui să fie o lecție pentru oricine crede că poate exista un viitor în afara UE.

„Demisia Theresei May este simbolul falimentului Brexit și o lecție pentru oricine se mai gândește că poate exista un viitor în afara Uniunii Europene. Marea Britanie este acum într-o poziție foarte precară, fiind prinsă între decizia imposibilă de a ieși din Uniune și realitatea faptului că niciun fel de scenariu de ieșire nu îi poate fi favorabil. Oricine îi va urma Theresei May va avea o misiune foarte grea care probabil că nu va putea fi clarificată decât printr-un nou referendum“, a declarat Alin Mituța, după ce premierul britanic Theresa May a anunțat vineri că va demisiona din funcție în 7 iunie.

Candidatul USR PLUS la europarlamentare a subliniat că discursurile politice care promovează părăsirea UE trebuie respinse, tema ieșirii din Uniunea Europeană fiind alimentată de populism și de fake-news. „Brexitul va rămâne în istorie ca una dintre cele mai dezastruoase decizii politice, alimentată de populismul și fake news-urile promovate în mod iresponsabil de liderii politici. Tentația unui astfel de discurs există și în România și de aceea e foarte important ca românii să dea un semnal cât mai puternic că locul nostru trebuie să fie în inima Europei și nu la marginea sau în afara ei“, a explicat Alin Mituța.

Theresa May a anunțat vineri, într-un discurs încheiat cu lacrimi în ochi, că va demisiona, la 7 iunie, din funcțiile de prim-ministru al Marii Britanii și lider al Partidului Conservator. May a spus că „regretă profund“ că nu a putut duce la bun sfârșit procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar că a făcut tot ceea ce a putut.

Premierul britanic și-a încheiat discursul de vineri cu vocea tremurândă și ochii în lacrimi: „Voi părăsi în curând acest post, care pentru mine a fost o onoare. A doua femeie prim-ministru, dar cu siguranţă nu ultima. Nu fac asta cu ranchiună, ci cu o recunoştinţă enormă că am avut ocazia să servesc ţara pe care o iubesc“.

Theresa May a devenit premier în urmă cu trei ani și a avut drept principală temă de guvernare negocierea și aprobarea ieșirii Marii Britanii din UE, pentru a duce la bun sfârșit decizia luată de britanici prin referendum. Planul negociat de ea cu Bruxellesul a fost însă respins de trei ori în Parlamentul de la Londra.

Înlocuitorul lui May va fi următorul lider la Partidului Conservator, care va fi ales în urma unei competiții interne a formațiunii politice. Unul dintre cei văzuți cu mari șanse de a deveni noul șef al conservatorilor este fostul primar al Londrei și fost ministru de Externe în cabinetul May, Boris Johnson, un susținător puternic al BREXIT.

Citește în continuare

Noutăți Generale

The Guardian: Europa trebuie să susțină soluția „celor două state” pentru Israel și Palestina

Publicat

pe

Politicieni europeni de rang înalt îndeamnă UE să respingă orice plan de pace al SUA în Orientul Mijlociu dacă nu este echitabil pentru palestinieni, scrie The Guardian, care îl menționează și pe președintele PLUS, Dacian Cioloș, în rândul oficialilor care susțin acest punct de vedere în cadrul unei scrisori adresate guvernelor europene. În rândul semnatarilor se numără 25 de foști miniștri de Externe, șase foști prim-miniștri și doi foști secretari generali NATO.

„Am ajuns într-un punct critic atât în Orientul Mijlociu, cât și în Europa. UE a promovat intens ordinea internațională bazată pe reguli multilaterale. Dreptul internațional ne-a adus cea mai lungă perioadă de pace, prosperitate și stabilitate pe care le-a avut vreodată continentul nostru. Zeci de ani ne-am implicat pentru ca vecinii noștri, israelieni și palestinieni, să se bucure de avantajele păcii față de care noi, europenii, ne-am angajat prin acea ordine, transmit politicieni europeni de rang înalt, nominalizați de publicația britanică.

În parteneriat cu administrațiile anterioare americane, Europa a promovat o rezoluție echitabilă la conflictul israeliano-palestinian în contextul unei soluții cu două state. Până în acest moment, în ciuda obstacolelor ce au urmat, acordul de la Oslo este încă o piatră de hotar a cooperării transatlantice în domeniul politicii externe.

Din păcate, actuala administrație a SUA s-a îndepărtat de la îndelungata tradiție politică americană și s-a distanțat de normele juridice internaționale în vigoare. Până acum a admis doar pretențiile unei părți față de Ierusalim.

În fața acestei absențe nefericite a unui angajament clar față de viziunea a două state, administrația Trump s-a poziționat aproape de finalizarea și prezentarea unui nou plan pentru pacea israeliano-palestiniană. În ciuda incertitudinii cu privire la prezentarea planului, este crucial pentru Europa să fie vigilentă și să acționeze strategic.

Considerăm că Europa ar trebui să adopte și să promoveze un plan care să respecte principiile de bază ale dreptului internațional, reflectate în parametrii UE conveniți pentru soluționarea conflictului israeliano-palestinian. Acești parametri, pe care UE i-a reafirmat în mod sistematic în timpul discuțiilor anteriorare cu SUA, reflectă viziunea noastră comună că o pace viabilă implică existența unui stat palestinian alături de Israel, cu zonele de delimitare a frontierelor agreate mutual înainte de 1967, cu capitala ambelor state la Ierusalim; cu măsuri de securitate care abordează preocupări legitime și respectă suveranitatea fiecărei părți și cu o soluție convenită și echitabilă la problema refugiaților palestinieni.

Prin contrast, Europa ar trebui să respingă orice plan care nu respectă acest standard. Guvernele europene ar trebui să își asume, de acum înainte, intensificarea eforturilor pentru a proteja viabilitatea unui viitor pentru cele două state. Este extrem de important ca UE și toate statele membre să asigure punerea în aplicare în mod activ a rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU”.

Citiți scrisoarea integrală AICI

Citește în continuare

Știri Internaționale

Avocata Zuzana Caputova a câștigat alegerile prezidențiale în Slovacia. Dacian Cioloș: „Iată că se poate și cu bun-simț și cu decență“

Publicat

pe

FOTO TSAR

Avocata Zuzana Caputova, ferventă militantă anticorupție, a obținut 58,38% din voturi, în al doilea tur al alegerilor, în urma centralizării rezultatelor din 99,84% din numărul total de birouri electorale.

Rivalul ei în cursa electorală, Maros Sefcovici, un comisar european susţinut de actuala putere, a obținut 41,61% din voturi.

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a salutat, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, victoria Zuzanei Caputova, subliniind importanța bunului-simț, a decenței și a bunei credințe în discursul politic. „A câștigat încrederea oamenilor printr-o atitudine fermă, de bun-simț, fără agresivitate, dar cu determinarea omului normal care își asumă viitorul comunității din care face parte. Zuzana Caputova a obținut peste 58% din voturi în Slovacia, o țară europeană în care politicienii alunecaseră, în ultimii ani, înspre populism. Iată că discursul decent, dar demn și ferm transmite încredere și unește oamenii. Toate astea sunt semne că se poate și cu bun-simț și cu decență“, a scris liderul PLUS pe Facebook.

„Să căutăm ceea ce ne uneşte, să punem cooperarea mai presus de interesele personale. Pentru mine, aceste alegeri au dovedit că putem câştiga fără a ne ataca adversarii şi cred că această tendinţă se va confirma la alegerile pentru Parlamentul European şi la legislativele de anul viitor din Slovacia“ – a fost mesajul Zuzanei Caputova imediat după publicarea primelor rezultate.

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 16 ore

Debut în forță al delegației Alianței 2020 USR PLUS în Parlamentul European

Noutăți Generaleacum 2 zile

Dacian Cioloș, despre rezultatul negocierilor cu USR: Am finalizat discuțiile. Consiliul Național la noi, Comitetul Politic la USR trebuie să ia cunoștință de rezultatul acestor negocieri și să îl aprobe

Editorialeacum 3 zile

Ministrul Culturii sfidează regulile elementare ale logicii și profesionalismului!

Noutăți Generaleacum 4 zile

Dragoș Pîslaru: Europenii nu uită abuzurile. Niciun candidat care a luat parte la încălcarea valorilor noastre comune europene în țara lui nu va avea votul nostru pentru o funcție de conducere în UE

Noutăți Generaleacum 4 zile

Ramona Strugariu: Rusia lui Putin nu poate fi un partener pentru UE cât timp violează brutal drepturile omului și legislația internațională. Avem nevoie urgent de o lege Magnitsky la nivel european

Știri Localeacum 4 zile

PLUS Timișoara: Cerem implicarea autorităților locale și județene în soluționarea problemei privind colectarea selectivă a deșeurilor

Noutăți Generaleacum 4 zile

Vlad Voiculescu: Sunt trei săptămâni de când cardul de sănătate, cu tot sistemul din spatele lui, nu mai funcționează deloc. Niciun oficial nu oferă nicio vorbă, nicio explicație, nicio măsură, nicio asumare, nicio demisie

Revista Preseiacum 4 zile

Dacian Cioloș: Dacă Franța își schimbă poziția în interiorul Consiliului și nu-l mai susține pe Bohnert, foarte probabil că raportul de forțe în Consiliu se schimbă în favoarea Laurei Codruța Kovesi

Revista Preseiacum 5 zile

Victor Giosan, la Realitatea TV: Această taxă pe pensiile speciale e o soluție de urgență și de cârpeală. PSD a promovat intens toate tipurile de pensii speciale. Acum spune că le impozităm

Revista Preseiacum 5 zile

Dragoș Pîslaru, despre „taxa de solidaritate” pentru pensiile mari: Ne uităm la o disperare a Guvernului de a găsi bani din stânga și din dreapta care nu are nimic de-a face cu principiile de echitate în societate

Cele mai citite