Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Ștefan Pălărie: Alianța USR PLUS este manifestarea în România a unei mișcări de emancipare politică a întregii Europe

Publicat

pe data de

„Suntem parte dintr-un fenomen ce nu poate fi oprit – dorința autentică a cetățenilor de a fi reprezentanți de oameni competenți și integri, care să găsească în mod colaborativ și constant soluții reale la problemele lor”. Este principala concluzie la care a ajuns Ștefan Pălărie, membru al Comisiei Naționale de Politici Publice PLUS, în urma dezbaterii la care a luat parte la Simpozionul Politic și Juridic din cadrul Forumului European Alpbach, aflat la cea de a 75-a ediție, care are loc în Austria.

„Deși sunt departe de România, urmăresc cu interes și îngrijorare evenimentele din țară din ultimele patru zile. În timp ce acasă se anunță candidaturi la președinția țării, dar și potențiala dizolvare a guvernului, prezența mea la Alpbach, în inima Tirolului Austriac, la Simpozionul Politic și Juridic din cadrul Forumului European Alpbach, mă pune pe gânduri și aduce multe vești bune pentru toți colegii din PLUS și USR.

Înainte de orice, merită să fie spus că, aflat la cea de a 75-a ediție, Forumul European Alpbach reprezintă o tradiție puternică a Austriei începută imediat după finalizearea în vechiul continent al celui de Al Doilea Război Mondial și că reprezintă una dintre cele mai puternice întâlniri ale tinerilor europeni cu specialiști în politică, economie, securitate, inovație și artă – în intenția de a crea un spațiu de dialog și construcție pentru cele mai arzătoare probleme cu care Europa și lumea întreagă se confruntă.

România a fost reprezentantă semnificativ cu o prezență susținută atât în rândul studenților participanți, cât și al voluntarilor și colaboratorilor organizatori, al fotografilor. România ar putea avea mai mulți vorbitori la un astfel de eveniment, dar cu siguranță vor mai fi numeroase ediții pentru acest lucru”, a afirmat Ștefan Pălărie.

O primă concluzie la care a ajuns Ștefan Pălărie este că apariția Alianței USR PLUS reflectă un fenomen care are loc la nivelul întregii Europe, și anume emanciparea politică a continentului.

„Revenind la concluziile cu care mă pregătesc să închid participarea mea la acest eveniment european, prima veste bună este că PLUS, împreună cu partenerul de alianță USR, reprezintă un fenomen sistemic. Într-o lume în care vechea clasă politică a refuzat insistent să se reformeze, să împrospăteze membrii săi și oamenii din funcțiile de conducere, Europa s-a trezit cu un sistem politic deconectat parțial sau total de cetățeni, cu organizații politice interesate mai mult de ocuparea unor funcții și răsplătirea unor colegi loiali, în detrimentul unor oameni noi, oameni tineri, hotărâți să găsească soluții reale la problemele sociale tot mai prezente.

În urma acestei realități, au apărut în întreaga Europă partide de centru, centru-dreapta, cu același ADN – oameni noi veniți din mediul privat, oameni noi veniți din societatea civilă – care oferă un set de soluții concrete – cele mai multe bazate pe dialog și reconciliere între grupurile sociale.

Așa a apărut Mișcarea Momentum în vecina Ungarie, în ianuarie 2017, inițial ca o asociație politică ce dorea să organizeze Jocurile Olimpice de vară. După un început modest în alegerile generale din 2018, obțin 9,93% la alegerile europarlamentare din acest an și trimit doi europarlamentari la Bruxelles care se alătură grupului Renew Europe, sub președinția lui Dacian Cioloș.

În Austria – grupul NEOS (Noua Austrie și Forum Liberal), înființat în 2012 – inițial condus de carismaticul Mattias Strolz, câștigă două runde de alegeri generale și obține 8,4% voturi la alegerie europarlamentare din acest an, trimițând un eurodeputat care se alătură grupul Renew Europe. În Spania, în 2006, apare Ciudadanos („Cetățenii”), un nou partid de centru-dreapta care, în 2019, câștigă cu un scor de 12,18% și trimite șapte eurodeputați la Bruxelles.

Alianța USR PLUS este manifestarea în România a unei mișcări de emancipare politică a întregii Europe. Colegii din Europa Centrală și de Est, dar și fundații democratice, analiști politici, profesori universitari europeni și americani se uită la România cu interes și cu o supriză plăcută pentru cele 22,4 procente obținute la ultimele alegeri. Un fenomen nemaiîntâlnit, având în vedere faptul că PLUS nu exista cu șapte luni înainte de alegeri”, a argumentat Ștefan Pălărie.

În al doilea rând, Ștefan Pălărie evidențiază faptul că „România este dată ca exemplu pozitiv în discuțiile internaționale privind cetățenia activă și reacția vizibilă a cetățenilor prin proteste și manifestări la derapajele democratice”.

„Tot ceea ce de atâția ani a construit societatea civilă, un număr uriaș de voluntari, de organizații cetățenești, rolul diasporei în marile proteste din acum faimoasa dată de 10 august. Toate aceste lucruri sunt vizibile în afară, iar partenerii europeni abia așteaptă să interacționeze cu oameni competenți și de încredere din partea țării noastre. Dimpotrivă, în mod constant sunt nominalizate în cadrul discuțiilor internaționale derapajele regimurilor Orban și Kaczyński.

Cea de a treia veste bună este că Alianța USR PLUS, prin consultare și dialog constant cu cetățenii, dar și prin preocuparea constantă cu educația, ca pilon central al democrației, se află ca abordare pe drumul cel bun. Forumul European Alpbach este un efort continuu de educație și de dialog al celor tineri. Ca țară, România are multe de recuperat. Cu cei 101 ani de existență pe care îi vom împlini ca stat modern în 1 Decembrie anul acesta și cu derapajele democratice din ultimii 30 de ani, România va trebui să apese cu toată forța pedala de dezvoltare națională numită educație. Iar partea a doua a acestui an este cel mai bun moment de a deschide în spațiul public prioritățile și soluțiile Alianței USR PLUS pentru provocările traversate”, a adăugat Ștefan Pălărie.

În final, Ștefan Pălărie subliniază faptul că întregul demers politic al Alianței USR PLUS „face o diferență în fiecare zi”, care a fost deja percepută la nivel european.

„Munca tuturor colegilor de Alianță, organizarea teritorială, construirea de comunități, dialogul cu cetățenii, campania prezidențială desfășurată în paralel cu pregătirea următoarelor serii de alegeri fac o diferență în fiecare zi, iar aceasta este văzută la nivel european. Nu suntem singuri și, în ciuda atacurilor pe care le primim zilnic, suntem parte dintr-un fenomen ce nu poate fi oprit: dorința autentică a cetățenilor de a fi reprezentați de oameni competenți și integri, care să găsească în mod colaborativ și constant soluții reale la problemele lor”, a conchis Ștefan Pălărie.

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri PLUS

VIDEO Vlad Voiculescu, la Europa FM: În București, câteodată aerul are calitatea aerului de mină

Publicat

pe

„Dacă ne uităm cu opt ani în urmă, stăteam mai bine decât acum și la nivel de trafic, și la nivel de calitatea aerului”, a subliniat Vlad Voiculescu, candidatul desemnat de PLUS la Primăria Capitalei, joi, în cadrul emisiunii Piaţa Victoriei, la Europa FM, unde a vorbit despre principalele cauze ale poluării din București.

„Sunt unele (probleme din Capitală, n.r.) care funcționează ca o hârtie de turnesol. Dacă vă amintiți, la criza din 2015-2016 a infecțiilor nosocomiale, spuneam atunci că infecțiile nosocomiale sunt o problemă mare, în sine, dar sunt și o hârtie de turnesol pentru cum funcționează sistemul sanitar și are de-a face cu corupția, cu regulile pe care nu le respectăm, cu interese comerciale. La fel e poluarea.
Calitatea aerului din București ne arată așa: 1. că nu am fost în stare să gestionăm problema traficului, dar ne arată nu numai că nu am fost în stare să o gestionăm cu totul, pentru că orice capitală mare are probleme cu traficul, în orice capitală oamenii pot să se plângă în rush hour că stau mult în trafic, dar ce e diferit la București, dacă ne uităm cu patru ani în urmă, stăteam mai bine decât acum.

Dacă ne uităm cu opt ani în urmă, stăteam mai bine decât acum și la nivel de trafic, și la nivel de calitatea aerului. Nivelul poluării ne arată că nu am gestionat bine problema traficului și ne arată că toate astea sunt legate cu corupția pentru că toate construcțiile care se fac în detrimentul spațiilor verzi din București, astea toate conduc la poluare.

Modul în care sunt făcute contractele și în care sunt urmărite cu companiile care gestionează gunoaiele, de asemenea, are de-a face cu calitatea aerului, pentru că aceste gunoaie merg la gropi de gunoi, gropi de gunoi care apoi le ard. Nu am făcut o treabă bună nici pe sortarea gunoiului, nici pe reciclarea lui. Toate astea se văd cumva în calitatea aerului. În București câteodată aerul are calitatea aerului de mină”, a declarat Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă Metrorex ar trebui să treacă în subordinea Primăriei Capitalei, Vlad Voiculescu a răspuns: „Aș fi vrut să o văd pe Gabriela Firea spunând ce nu se face bine cu Centura sau ce nu se face bine cu metroul în plină dictatură Dragnea, în plin avânt socialist democrat, nu-i așa, în loc să se țină de mână și să primească trandafirii domnului Dragnea, aș fi vrut să spună: «vreau să facem asta, vreau să prioritizăm asta».
Ar trebui să se întâmple două lucruri: ca primarul Bucureștiului să fie cu adevărat un avocat al bucureștenilor nu numai când îi convine politic, ci tot timpul în numele bucureștenilor și pentru bucureșteni. Al doilea lucru: în perspectivă, metroul ar trebui să fie la primărie”.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Workshop de creare de proiecte comunitare, 25-26 ianuarie. Înscrierile, până pe 23 ianuarie

Publicat

pe

Generația PLUS, eurodeputatul Dragoș Pîslaru și coordonatorul regional PLUS București-Ilfov Adina Săniuță organizează, pe 25-26 ianuarie, un workshop de creare de proiecte comunitare, care vor putea fi apoi înscrise spre finanțare în programul de solidaritate al Corpului European de Solidaritate.

Corpul European de Solidaritate este o nouă inițiativă a Uniunii Europene care le oferă tinerilor șansa să facă voluntariat sau să se implice în proiecte, în propria țară sau în străinătate, pentru a ajuta comunități și oameni din toată Europa. Corpul are anul acesta trei termene la care se poate solicita finanțare europeană simplă, fără birocrație excesivă pentru proiecte dedicate comunității.

Obiectivele evenimentului organizat în numele Renew Europe de Dragoș Pîslaru la București sunt atât informarea în legătură cu oportunitățile de finanțare din fonduri europene, cât și impulsionarea implicării tinerilor în comunitățile din care fac parte. În cadrul evenimentului tinerii participanți vor fi ghidați de traineri în dezvoltarea de proiecte pentru sprijinirea membrilor vulnerabili din comunitățile din care fac parte.

Evenimentul va avea loc la V7 Startup Studio sâmbătă, 25 ianuarie, între orele 13:30-19:30 și duminică, 26 ianuarie, între orele 10:00-16:00. Înscrierea celor interesați de dezvoltarea de astfel de proiecte se poate face până joi, 23 ianuarie, ora 24:00 aici http://bit.ly/300gEEi.

„Acest eveniment este primul dintr-o lungă serie prin care ne dorim să ajutăm generația tânără să participe la efortul de a crea un spirit comunitar în București. Vrem să ajutăm tinerii cărora le pasă de comunitate să se cunoască și să se asocieze, să își câștige încrederea și respectul în comunitate, descoperind în același timp dependența pe care o provoacă facerea de bine.

Workshop-ul «Generația Solidară» le va permite să își folosească imaginația împreună pentru a întinde o mână comunităților dezavantajate și pentru a schimba felul în care bucureștenii privesc Bucureștiul”, a declarat Ionuț Aruxandei, organizatorul proiectului și candidat PLUS pentru Consiliul General al Municipiului București.

„București și comunitate sunt două cuvinte pe care nu le auzim rostite împreună prea des. Generația PLUS și-a asumat misiunea de a schimba acest fapt. Avem în București o generație tânără energică, inteligentă, educată, cu o mare poftă de acțiune și schimbare și a venit timpul să trecem la fapte”, a punctat Lorant Koszegi, președintele Generației PLUS.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Cine sunt membrii validați de către Consiliul Național PLUS ai Biroului Național al partidului

Publicat

pe

Consiliul Național PLUS a validat, sâmbătă, la Iași, componența noului Birou Național al PLUS.

Cinci membri au fost aleși prin vot direct de către Consiliul Național. Este vorba, în ordinea numărului de voturi, de:

  1. Dragoș Tudorache (președinte executiv)

Are o experiență profesională bogată în organizații internaționale. A avut funcții de conducere în cadrul instituțiilor europene și a gestionat mai multe unități și proiecte strategice la nivelul UE, precum Sistemul Informatic Schengen, Sistemul Informatic pentru Vize, crearea Agenției Europene eu-LISA. În perioada crizei migrației, a condus unitățile de coordonare și strategie din Direcția Generală Afaceri Interne, până în 2015, când a fost numit membru al Guvernului Cioloș. Între noiembrie 2015 și ianuarie 2017, a fost șef al Cancelariei, ministru interimar al Comunicațiilor și ministru al Afacerilor Interne. A fost validat, ieri, de către Consiliul Național PLUS, președinte executiv al partidului.

  1. Oana Țoiu

A fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul tehnocrat, este antreprenor social și consultant în procese de inovație. Este coordonator regional PLUS al Regiunii București-Ilfov.

  1. Andrei Lupu

Este avocat și predă drept constitutional în cadrul Facultății de Drept a Universității București. Este coordonator regional PLUS pentru Regiunea Muntenia și membru al Comisiei de Politici Publice a Alianței USR PLUS, responsabil pe domeniile justiție și reformă constituțională.

  1. Vlad Voiculescu

A studiat și a lucrat jumătate din viața adultă în Viena. Tot de acolo a finanțat proiecte mari de infrastructură în Europa Centrală și de Est. În Guvernul tehnocrat, Vlad a fost cel mai tânăr ministru și unul dintre cei care au arătat adevărul și au plantat semințele de reformă care, dacă ar fi fost lăsate să răsară, astăzi nu am mai fi avut probleme cu medicamentele lipsă, spitalele regionale ar fi avut deja câteva etaje ridicate, iar managementul lor ar fi fost unul eficient. Activitatea lui Vlad din domeniul social non-profit e cunoscută deja tuturor. Vlad este candidatul desemnat de PLUS pentru Primăria Municipiului București.

  1. Alin Mituța

Este coordonatorul de politici europene al PLUS și coordonator regional pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia. A fost coordonatorul PLUS pentru strategie și program electoral la alegerile europene din 2019. A fost șef de cabinet al premierului Dacian Cioloș.

 

Ceilalți cinci membri ai Biroului Național au fost propuși, conform Statutului aprobat la Convenția Națională din decembrie 2019, de președintele PLUS, Dacian Cioloș. Aceștia sunt:

  1. Monica Berescu

De profesie jurist, activează în domeniul IT de peste 10 ani. A contribuit la consolidarea PLUS Iași, iar de șase luni este președintele Filialei PLUS Iași.

  1. George Cățean

Antreprenor în domeniul agricol și activ în mai multe organizații non-guvernamentale cu implicare locală și regională. Este coordonator regional pentru Regiunea Centru în cadrul PLUS.

  1. Victor Giosan

Are o experiență de 20 de ani în consultanță națională și internațională în domeniul reformei administrației publice, centrale și locale, management public, planificare strategică și analiza și fundamentarea politicilor publice, management bugetar, fiscal și al investițiilor publice.

  1. Daniela Șerban (trezorier)

A reprezentat piața de capital din România în fața investitorilor străini și a coordonat printre cele mai ample campanii de educație financiară din țară. A înființat și coordonează un ONG în care sunt membri printre cele mai mari companii românești listate la bursă, cu scopul de a implementa cele mai bune practici în guvernanță corporativă.

  1. Oana Ursache

Profesor invitat la Universitatea din Granada, Spania, unde predă cursuri de limbă și literatură română. Este specialistă în studii de gen, culturologie, corpologie feminină. În cadrul PLUS, a fost aleasă la Convenția Națională coordonator regional pentru Diaspora.

 

„Aceștia sunt membrii Biroului Național PLUS aleși, ieri, de Consiliul Național pentru a conduce executiv partidul într-un an în care vom avea două campanii electorale și vom pregăti proiectul comun cu USR pentru a fi în măsură să guvernăm împreună, dacă ne veți oferi încrederea“, a anunțat, pe Facebook, președintele PLUS, Dacian Cioloș.

Citește în continuare

Cele mai citite