Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Scrisoare deschisă către membrii USR și PLUS

Publicat

pe data de

Dragi prieteni,

Și unii, și ceilalți am decis să facem pasul spre politică pentru a construi ceva mai bun decât vedem în jurul nostru. Un partid politic nu este un proiect în sine, ci este un vehicul pentru a construi un stat puternic și responsabil.

Un partid politic nu este o societate privată cu scopul profitului, pentru sine sau pentru membrii săi. Acesta a fost modelul vechii politici, un model care a afectat constant șansa la dezvoltare a acestei țări.

Un partid politic este o organizație care își asumă o ideologie și un program de politici publice, pentru binele societății și al cetățenilor, și care are nevoie de susținerea și votul acestora pentru a-și pune în aplicare programul și politicile asumate.

Noi am intrat în politică pentru a schimba România în bine și pentru că niciun partid politic nu oferea soluții. Doar promisiuni goale și populism. Dacă autostrăzile ar fi fost gata, dacă sistemul de sănătate și educație ar funcționa și dacă nu am fi avut nevoie de DNA din cauza numărului mare de politicieni dispuși să fure, PLUS și USR nu ar fi apărut și nici societatea nu ne-ar fi dat susținerea și votul de încredere pe care l-am primit. Acest punct de start al nostru ne diferențiază de politicienii vechiului model, ne dă libertatea de conștiință și acțiune politică. Dar, în același timp, poate fi și o vulnerabilitate în fața momentelor dificile inevitabile în politică, așa cum a fost cel prin care tocmai am trecut.

Să nu uităm: am obținut un rezultat excepțional la europarlamentare. Zilele trecute, am făcut un pas mic înapoi. Este cât se poate de neplăcut, dar face parte din experiența politică. Trebuie să învățăm ce este de învățat și să ne asigurăm că data viitoare vom folosi mai înțelept experiența acumulată. Și în niciun caz nu mai putem continua să ne facem rău singuri, atacându-ne cu argumentul că așa e în politică, oferind o imagine dezolantă celor care vor de la noi speranță, claritate, soluții și viziune.

Electoratul așteaptă de la noi să construim, iar dacă noi stăm să săpăm tranșee în partidele noastre sau între partidele noastre, nu văd cum putem fi credibili când spunem că vrem să eliminăm faliile din societatea românească.

Spre deosebire de orice alte forțe politice, PLUS și USR sunt două partide care au construit alegând drumul cel mai anevoios. A trebuit să convingem om cu om, să ne finanțăm prin susținerea celor care cred în ideile și în soluțiile pe care le propunem, să ne clădim credibilitatea politică fără a avea avantajul „puterii”. Vedem, poate, lucrurile prea idealist, dar nu credem că exagerăm cu meritocrația și intransigența etică și morală. O facem pentru că avem la bază niște valori care ne definesc ca oameni, în primul rând, și pentru că vedem dezvoltarea noastră viitoare ca fiind construită pe aceleași valori. Și cred că trebuie să fim mândri de ce am realizat până acum. Avem filiale, avem comunități în țară și în diaspora, am obținut un credit de încredere prin voturi în fiecare comună a României. Am arătat că nu există două Românii. Că societatea este una singură, cu proiecții de viitor diferite, dar cărora trebuie să le găsim răspuns în egală măsură.

Avem însă și o mare fragilitate, un risc care nu vine de la adversarii noștri politici, ci de la noi înșine și din felul în care ne raportăm la proiectul nostru politic. Vom destrăma tot ce am construit până acum dacă nu înțelegem că singura opțiune de viitor sunt unitatea și construirea încrederii între noi. O unitate nu de nevoie, ci o unitate în care credem, care să ne reprezinte și pe care să o putem susține în fața cetățenilor.

Trebuie să eliminăm rapid orice dubiu sau ezitare, orice nuanță în angajamentul comun al PLUS și USR pentru viitorul țării. În anul care urmează, vom avea de înfruntat caracatița adânc implantată de cei care fac politică de clan în corpul societății românești. Miza este uriașă.

Urmează două cicluri electorale care pot scoate România de pe traseul greșit al ultimilor 30 de ani. Pentru a transforma în realitate această oportunitate politică, este nevoie să fim puternici, uniți și echilibrați. Nu vom avea susținerea oamenilor dacă nu vom fi în stare să ne prezentăm ca o forță politică matură. Dacă nu înțelegem aceste lucruri, vom rata oportunitatea acestei generații a noastre de a contribui la modernizarea României.

Singura soluție viabilă pentru ca Alianța noastră să reușească politic este consolidarea proiectului nostru comun, pentru a ne oferi posibilitatea de a prezenta oameni și programe politice în concordanță cu crezurile noastre și nevoile societății. Pentru asta, este nevoie să lăsăm la o parte toate orgoliile și să ne uităm către o construcție mare și puternică, astfel încât să umplem golul politic rămas în urma vechilor partide.

Ce propunem?

Ce ne dorim este o construcție coerentă ca viziune, cu un program politic comun asumat și cu eficiență decizională și la nivel de comunicare politică. Nu vrem să forțăm nimic sau să grăbim evoluția proiectului nostru comun fără susținerea membrilor noștri, de ambele părți. Propunem ca aceasta construcție comună consolidată și inclusivă să se facă pe următorii trei piloni:

  1. O structură executivă unică reprezentând diversitatea, consolidând formula deja agreată la nivelul Protocolului Politic al Alianței, coordonată de un secretar general ales prin vot comun al celor două partide. Această structură va avea un mandat de coordonare a acțiunilor Alianței, la nivel de comunicare și de implementare a deciziilor politice luate de forul de conducere al Alianței.
  2. Un guvern din umbră și un program politic comun. Este esențial să investim imediat în alinierea ideologică și de politici publice a Alianței și să selectăm resursa umană cea mai competentă prin care să asumăm aceste politici publice și să le prezentăm electoratului cu toată responsabilitatea și credibilitatea. Comisia de Politici Publice a Alianței trebuie să se reunească cu prioritate și să pregătească acest proces de aliniere.
  3. Finalizarea până în februarie 2020 a procesului de desemnare a candidaturilor unice pentru alegerile locale, în baza principiilor agreate în Protocolul Politic al Alianței. Propunem desemnarea unei echipe comune la nivel central, în coordonarea secretarului general, care să medieze negocierile la nivelul filialelor locale pentru a obține în cât mai multe filiale acorduri amiabile, care să țină cont de interesele strategice comune și realitățile din fiecare localitate. În lipsa acordurilor amiabile, meritul și încrederea membrilor să fie singurul criteriu de selecție, prin organizarea de alegeri interne primare și pe baza votului egal al membrilor PLUS și USR din filiala respectivă.

Această construcție consolidată a Alianței ne va oferi mecanismele de coordonare prin care să probăm, în fața membrilor noștri și a alegătorilor noștri, o funcționare inclusivă și o eficiență crescută a acțiunilor comune și atingerea obiectivelor politice pe care ni le-am asumat ca Alianță pentru scrutinele din 2020. Ne dorim ca această creștere naturală, organică, să conducă spre fuziunea într-un singur partid. Este esențial ca această evoluție să fie susținută democratic în ambele partide, printr-un proces inclusiv și reprezentativ, și să o pregătim temeinic prin tot ceea ce vom face în Alianță până atunci.

La fel de mare este nevoia de a continua extinderea teritorială. O mare parte dintre membrii USR și PLUS provin din societatea civilă și înțeleg foarte bine cum a fost distrusă ideea de comunitate. E nevoie să oferim societății românești o formă consistentă de organizare și este nevoie să ajungem cu organizațiile noastre în toată țara, inclusiv în mediul rural, acolo unde știm că nevoile și profilul social și economic al comunităților este diferit de cel urban. Atâta timp cât cetățenii nu pun preț pe locul în care trăiesc și nu împărtășesc cu vecinii lor probleme sau convingeri, societatea românească va continua sa fie indiferentă și scindată. Iar noi ca forță politică nu ne putem închipui că vom obține voturi în comunități unde nu suntem prezenți. Cele două situații sunt direct legate și ne afectează puterea de a transforma în bine această țară. În același timp e important să ne asigurăm că toți cetățenii României pot să fie egal reprezentați și credem că în partidul nostru vocea unui sat din Apuseni sau din Moldova trebuie să aibă aceeași putere ca cea a unei comunități din Sectorul 1 din București.

Politica e grea, adeseori neplăcută și neiertătoare cu ezitările sau naivitățile. Dar avem datoria de a gândi dincolo de noi, de zonele noastre de confort, de partidele noastre. Obiectivul nostru comun trebuie să fie întotdeauna oamenii, cetățenii acestei țări. Pentru ei facem ceea ce facem, iar oferta noastră politică în acest moment poate fi doar unitatea.

Împreună suntem puternici.

Echipa PLUS

Citește în continuare
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Dan

    17 noiembrie 2019 at 7:16 pm

    Mesajul către USR și PLUS este un mesaj pentru membrii ? Pentru simpatizanți? Sau mai degrabă pentru lideri?
    Cine a generat actuala … criză ? Oare căderea Alianței de la 22% la 15% ?

    Și atunci întrebarea este mai amplă : se poate „reseta” Alianța USR-PLUS ?

    „Nicio problemă nu poate fi rezolvată de la același nivel de conștiință cu cea care a creat-o.” Albert Einstein

    USR și PLUS sunt în aceeași paradigmă a schimbării ÎNTREGULUI prin O PARTE (mică) : câțiva fondatori, câteva mii de follower-și definesc valori și obiective „după propria ureche” și cred că sunt reprezentativi pentru ÎNTREG pentru a guverna. Dar prima oară sunt preferați de 22% și a doua oară de doar 15% din ÎNTREG.

    De ce? De ce atât de puțini ?
    Liderii și strategii au greșit ignorând MAREA MASĂ a alegătorilor .Nu s-au pus cu adevărat în „cizmele” acestora : problemele lor, temerile lor, aspirațiile lor, obișnuințele lor, limitările lor, defectele lor, ignoranța lor …

    Poate Dacian Cioloș să repoziționeze PLUS ?
    Poate Dan Barna sa repoziționeze USR ?
    Pot ceilalți lideri din PLUS și USR să redefinească propriul partid ?
    Pot membrii acestor partide să vadă organizația mai mult decât un club – cu siglă, galerie și urale fanatice pentru propriile vedete ?!

    Partidul nu este ce cred membrii ,ci ce cred alegătorii despre el. Pentru o schimbare de succes partidul trebuie „reproiectat” , văzut fiind din afară : partidul trebuie proiectat „pe măsura” publicului românesc real, nu cel ideatic ,nu cel aspirațional, nu cel din viitor…

    Conduce doar un partid făcut pentru Majoritate, nu un partid făcut pentru Minoritate, oricare ar fi ea..

    Out of the box : being many others…🤔

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri PLUS

VIDEO Vlad Voiculescu, la Europa FM: În București, câteodată aerul are calitatea aerului de mină

Publicat

pe

„Dacă ne uităm cu opt ani în urmă, stăteam mai bine decât acum și la nivel de trafic, și la nivel de calitatea aerului”, a subliniat Vlad Voiculescu, candidatul desemnat de PLUS la Primăria Capitalei, joi, în cadrul emisiunii Piaţa Victoriei, la Europa FM, unde a vorbit despre principalele cauze ale poluării din București.

„Sunt unele (probleme din Capitală, n.r.) care funcționează ca o hârtie de turnesol. Dacă vă amintiți, la criza din 2015-2016 a infecțiilor nosocomiale, spuneam atunci că infecțiile nosocomiale sunt o problemă mare, în sine, dar sunt și o hârtie de turnesol pentru cum funcționează sistemul sanitar și are de-a face cu corupția, cu regulile pe care nu le respectăm, cu interese comerciale. La fel e poluarea.
Calitatea aerului din București ne arată așa: 1. că nu am fost în stare să gestionăm problema traficului, dar ne arată nu numai că nu am fost în stare să o gestionăm cu totul, pentru că orice capitală mare are probleme cu traficul, în orice capitală oamenii pot să se plângă în rush hour că stau mult în trafic, dar ce e diferit la București, dacă ne uităm cu patru ani în urmă, stăteam mai bine decât acum.

Dacă ne uităm cu opt ani în urmă, stăteam mai bine decât acum și la nivel de trafic, și la nivel de calitatea aerului. Nivelul poluării ne arată că nu am gestionat bine problema traficului și ne arată că toate astea sunt legate cu corupția pentru că toate construcțiile care se fac în detrimentul spațiilor verzi din București, astea toate conduc la poluare.

Modul în care sunt făcute contractele și în care sunt urmărite cu companiile care gestionează gunoaiele, de asemenea, are de-a face cu calitatea aerului, pentru că aceste gunoaie merg la gropi de gunoi, gropi de gunoi care apoi le ard. Nu am făcut o treabă bună nici pe sortarea gunoiului, nici pe reciclarea lui. Toate astea se văd cumva în calitatea aerului. În București câteodată aerul are calitatea aerului de mină”, a declarat Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă Metrorex ar trebui să treacă în subordinea Primăriei Capitalei, Vlad Voiculescu a răspuns: „Aș fi vrut să o văd pe Gabriela Firea spunând ce nu se face bine cu Centura sau ce nu se face bine cu metroul în plină dictatură Dragnea, în plin avânt socialist democrat, nu-i așa, în loc să se țină de mână și să primească trandafirii domnului Dragnea, aș fi vrut să spună: «vreau să facem asta, vreau să prioritizăm asta».
Ar trebui să se întâmple două lucruri: ca primarul Bucureștiului să fie cu adevărat un avocat al bucureștenilor nu numai când îi convine politic, ci tot timpul în numele bucureștenilor și pentru bucureșteni. Al doilea lucru: în perspectivă, metroul ar trebui să fie la primărie”.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Workshop de creare de proiecte comunitare, 25-26 ianuarie. Înscrierile, până pe 23 ianuarie

Publicat

pe

Generația PLUS, eurodeputatul Dragoș Pîslaru și coordonatorul regional PLUS București-Ilfov Adina Săniuță organizează, pe 25-26 ianuarie, un workshop de creare de proiecte comunitare, care vor putea fi apoi înscrise spre finanțare în programul de solidaritate al Corpului European de Solidaritate.

Corpul European de Solidaritate este o nouă inițiativă a Uniunii Europene care le oferă tinerilor șansa să facă voluntariat sau să se implice în proiecte, în propria țară sau în străinătate, pentru a ajuta comunități și oameni din toată Europa. Corpul are anul acesta trei termene la care se poate solicita finanțare europeană simplă, fără birocrație excesivă pentru proiecte dedicate comunității.

Obiectivele evenimentului organizat în numele Renew Europe de Dragoș Pîslaru la București sunt atât informarea în legătură cu oportunitățile de finanțare din fonduri europene, cât și impulsionarea implicării tinerilor în comunitățile din care fac parte. În cadrul evenimentului tinerii participanți vor fi ghidați de traineri în dezvoltarea de proiecte pentru sprijinirea membrilor vulnerabili din comunitățile din care fac parte.

Evenimentul va avea loc la V7 Startup Studio sâmbătă, 25 ianuarie, între orele 13:30-19:30 și duminică, 26 ianuarie, între orele 10:00-16:00. Înscrierea celor interesați de dezvoltarea de astfel de proiecte se poate face până joi, 23 ianuarie, ora 24:00 aici http://bit.ly/300gEEi.

„Acest eveniment este primul dintr-o lungă serie prin care ne dorim să ajutăm generația tânără să participe la efortul de a crea un spirit comunitar în București. Vrem să ajutăm tinerii cărora le pasă de comunitate să se cunoască și să se asocieze, să își câștige încrederea și respectul în comunitate, descoperind în același timp dependența pe care o provoacă facerea de bine.

Workshop-ul «Generația Solidară» le va permite să își folosească imaginația împreună pentru a întinde o mână comunităților dezavantajate și pentru a schimba felul în care bucureștenii privesc Bucureștiul”, a declarat Ionuț Aruxandei, organizatorul proiectului și candidat PLUS pentru Consiliul General al Municipiului București.

„București și comunitate sunt două cuvinte pe care nu le auzim rostite împreună prea des. Generația PLUS și-a asumat misiunea de a schimba acest fapt. Avem în București o generație tânără energică, inteligentă, educată, cu o mare poftă de acțiune și schimbare și a venit timpul să trecem la fapte”, a punctat Lorant Koszegi, președintele Generației PLUS.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Cine sunt membrii validați de către Consiliul Național PLUS ai Biroului Național al partidului

Publicat

pe

Consiliul Național PLUS a validat, sâmbătă, la Iași, componența noului Birou Național al PLUS.

Cinci membri au fost aleși prin vot direct de către Consiliul Național. Este vorba, în ordinea numărului de voturi, de:

  1. Dragoș Tudorache (președinte executiv)

Are o experiență profesională bogată în organizații internaționale. A avut funcții de conducere în cadrul instituțiilor europene și a gestionat mai multe unități și proiecte strategice la nivelul UE, precum Sistemul Informatic Schengen, Sistemul Informatic pentru Vize, crearea Agenției Europene eu-LISA. În perioada crizei migrației, a condus unitățile de coordonare și strategie din Direcția Generală Afaceri Interne, până în 2015, când a fost numit membru al Guvernului Cioloș. Între noiembrie 2015 și ianuarie 2017, a fost șef al Cancelariei, ministru interimar al Comunicațiilor și ministru al Afacerilor Interne. A fost validat, ieri, de către Consiliul Național PLUS, președinte executiv al partidului.

  1. Oana Țoiu

A fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul tehnocrat, este antreprenor social și consultant în procese de inovație. Este coordonator regional PLUS al Regiunii București-Ilfov.

  1. Andrei Lupu

Este avocat și predă drept constitutional în cadrul Facultății de Drept a Universității București. Este coordonator regional PLUS pentru Regiunea Muntenia și membru al Comisiei de Politici Publice a Alianței USR PLUS, responsabil pe domeniile justiție și reformă constituțională.

  1. Vlad Voiculescu

A studiat și a lucrat jumătate din viața adultă în Viena. Tot de acolo a finanțat proiecte mari de infrastructură în Europa Centrală și de Est. În Guvernul tehnocrat, Vlad a fost cel mai tânăr ministru și unul dintre cei care au arătat adevărul și au plantat semințele de reformă care, dacă ar fi fost lăsate să răsară, astăzi nu am mai fi avut probleme cu medicamentele lipsă, spitalele regionale ar fi avut deja câteva etaje ridicate, iar managementul lor ar fi fost unul eficient. Activitatea lui Vlad din domeniul social non-profit e cunoscută deja tuturor. Vlad este candidatul desemnat de PLUS pentru Primăria Municipiului București.

  1. Alin Mituța

Este coordonatorul de politici europene al PLUS și coordonator regional pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia. A fost coordonatorul PLUS pentru strategie și program electoral la alegerile europene din 2019. A fost șef de cabinet al premierului Dacian Cioloș.

 

Ceilalți cinci membri ai Biroului Național au fost propuși, conform Statutului aprobat la Convenția Națională din decembrie 2019, de președintele PLUS, Dacian Cioloș. Aceștia sunt:

  1. Monica Berescu

De profesie jurist, activează în domeniul IT de peste 10 ani. A contribuit la consolidarea PLUS Iași, iar de șase luni este președintele Filialei PLUS Iași.

  1. George Cățean

Antreprenor în domeniul agricol și activ în mai multe organizații non-guvernamentale cu implicare locală și regională. Este coordonator regional pentru Regiunea Centru în cadrul PLUS.

  1. Victor Giosan

Are o experiență de 20 de ani în consultanță națională și internațională în domeniul reformei administrației publice, centrale și locale, management public, planificare strategică și analiza și fundamentarea politicilor publice, management bugetar, fiscal și al investițiilor publice.

  1. Daniela Șerban (trezorier)

A reprezentat piața de capital din România în fața investitorilor străini și a coordonat printre cele mai ample campanii de educație financiară din țară. A înființat și coordonează un ONG în care sunt membri printre cele mai mari companii românești listate la bursă, cu scopul de a implementa cele mai bune practici în guvernanță corporativă.

  1. Oana Ursache

Profesor invitat la Universitatea din Granada, Spania, unde predă cursuri de limbă și literatură română. Este specialistă în studii de gen, culturologie, corpologie feminină. În cadrul PLUS, a fost aleasă la Convenția Națională coordonator regional pentru Diaspora.

 

„Aceștia sunt membrii Biroului Național PLUS aleși, ieri, de Consiliul Național pentru a conduce executiv partidul într-un an în care vom avea două campanii electorale și vom pregăti proiectul comun cu USR pentru a fi în măsură să guvernăm împreună, dacă ne veți oferi încrederea“, a anunțat, pe Facebook, președintele PLUS, Dacian Cioloș.

Citește în continuare

Cele mai citite