Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Scrisoare către România

Publicat

pe data de

Dragi români,

Liviu Dragnea și acoliții lui au nevoie de un referendum fraudat, care să depășească numărul de voturi necesar validării. Planul este limpede: crearea în România a unui curent antieuropean care să-i folosească lui Liviu Dragnea când oficialii europeni îi cer să nu distrugă sistemul judiciar din România, statul de drept și lupta anticorupție.

De fapt, lui Liviu Dragnea și acoliților lui le este frică. Le este frică de închisoare, le este frică de confiscarea averilor dobândite ilegal, le este frică de voi, românii cinstiţi şi drepţi. Din aceste frici ale lor vor să plămădească o frică a tuturor, inventând o obsesie națională, a furtului de copii și a distrugerii fiinţei românești, descrisă de parcă o epidemie importată din vestul Europei ar pune în pericol existența României.

Nu, Liviu Dragnea nu este un om cu frica lui Dumnezeu.

Pentru că dacă ar fi nu s-ar închina la bani, nu ar minți și nu ar fura. Toate pasiunile, toate spaimele, toți monștrii adormiți pe care îi trezesc cu acest referendum vor fi în beneficiul unor oameni lipsiți de moralitate și cinste.

Oamenilor care cred în referendum le va oferi o victorie viciată. Una în fața căreia sa aibă de ales între ceea ce se dorește a fi o mărturisire de credință și propria moralitate. Fără să știe și fără sa vrea, foarte mulți români vor deveni complici ai lui Liviu Dragnea.

Celor care nu cred în referendum le va oferi o umilință pe care PSD și-o dorește transformată în furie. Din crearea acestei falii în societatea românească, vor ieși învingători doar Liviu Dragnea și PSD.

Dragi români,

Imaginea răului în societatea românească o știm cu toții. Răul vine când renunți la morală și când accepți că furtul este permis. Răul este când împarți România între români adevărați și români neadevărați. Răul apare când dai ordin să fie bătuți cei care te contestă. Răul se întrupează în cei care cred că li se permite să fure de la copii, de la bolnavi, de la cei neajutorați. Am văzut multe fețe ale răului în oameni care consideră că ei sunt mai importanți decât România și destinul ei. Răul a avut multe nume, înainte și după 1989. Astăzi, el poartă numele lui Liviu Dragnea.

Cred că suntem suficient de înțelepți ca națiune, cred că am suferit suficient în ultima sută de ani din cauza unor oameni imorali, ca să deosebim între un om cinstit şi un mincinos. Fiecare dintre noi trebuie să își respecte propria credință și credința vecinului său şi, mai ales, nu trebuie să facă din credinţă o armă împotriva semenilor. Ceea ce fac ei nu este credință, nu este respect pentru aproape, ci este dispreţ şi învrăjbire. De aceea, trebuie să ştim să alegem calea corectă și să nu ne lăsăm înşelaţi, să nu îngăduim ca valorile şi credinţa noastră să devină arme în mână unor oameni iresponsabili, care au ca singură credinţă propria îmbogăţire.

Dragi români,

Aveți de ales între România oamenilor drepţi şi cuviincioşi şi România strâmbă a lui Liviu Dragnea, după chipul și asemănarea lui. Aveți de ales între fapta dreaptă și Liviu Dragnea.

De aceea, doresc să ilustrez în câteva puncte felul în care va fura Dragnea voturile cu legea în mână:

În primul rând, trebuie spus că la urne sunt așteptați aproape 19 milioane de români, care vor avea la dispoziţie peste 18.600 de secţii de votare. Paza acestora va fi asigurată, însă, de polițiști care vor lucra singuri în misiune, fiecărui agent urmând să îi revină o secție de votare. Chiar Sindicatul Europol atrăgea atenția, joi, că a primit zeci de mesaje din partea polițiștilor din țară prin care aceștia își exprimau îngrijorarea cu privire la paza secțiilor de votare în  cele două zile ale referendumului.

În al doilea rând, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a modificat Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului prin ordonanță de urgență prin care lasă mai multe portiţe deschise pentru fraudarea votului:

– numărul exact al votanților nu va mai putea fi verificat, pentru că s-a modificat formularul de raportare a participării la vot din secții, potrivit Expert Forum. În condițiile în care legea spunea, în forma inițială, că numărul total de participanți trebuie să fie egal cu numărul voturilor exprimate, acum, în urma modificării prin OUG, numărul total poate să fie mai mare sau egal cu suma voturilor valabil exprimate la răspunsul DA, a celor la răspunsul NU și a voturilor nule. Dacă membrii birourilor electorale vor semna în fals că unele persoane s-au prezentat la vot, numărul scriptic al participanţilor nu va putea fi verificat cu numărul real de buletine de vot folosite;

– votul multiplu nu va mai putea fi verificat de Autoritatea Electorală Permanentă, din oficiu, în 60 de zile, aşa cum era în forma inițială. În Ordonanţa nr. 86/2018 se precizează că doar „persoanele interesate“, fără a da clar o definiţie a acestora, pot depune contestaţie în 15 zile de la validarea scrutinului, ele fiind datoare să aducă şi dovezile necesare privind posibile fraude;

– nu va mai fi utilizat sistemul electronic pentru prevenirea votului multiplu. În lipsa acestui sistem electronic din procesul de organizare a referendumului și a utilizării intense a listelor suplimentare, nu există mecanisme aplicabile și eficiente prin care se poate verifica frauda la referendum;

– nu este clar cine poate solicita, în cazul în care constată o fraudă electorală la o secție de votare sau într-o circumscripție electorală, anularea rezultatelor;

– sacii cu buletinele de vot şi ştampilele folosite nu se mai arhivează la Judecătoria aferentă secţiei de votare. Conform OUG, se va merge la biroul electoral ierarhic cu buletinele nule sau contestate, precum şi cu procesele-verbale, listele electorale suplimentare şi contestaţiile depuse.

Un apropiat m-a întrebat în ce fel suntem „România Împreună“ la acest referendum.

I-am răspuns că mulți dintre noi suntem Împreună pentru valorile noastre, pentru credința noastră, pentru familie, dar şi pentru respectul față de toţi semenii noștri, fără nicio discriminare de credință, de gen, de limbă sau de etnie. Voi susține căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, voi susține familia, indiferent de formele ei, prin tot ce voi face, aşa cum voi susţine dreptul oamenilor de a se iubi și de a-și trăi viața cum doresc, fără să o facă în detrimentul sau împotriva celor din jur.

Însă nu putem fi împreună cu hoții care se folosesc de credința sinceră a oamenilor pentru interesele lor politice.

Vă rog să nu vă lăsați păcăliți de un referendum organizat de un politician condamnat pentru că a furat la un alt referendum.

Editoriale

Reforma serviciilor. Cine o va face?

Publicat

pe

Mă bucur să văd că președintele Iohannis consideră una dintre propunerile noastre drept „prioritate strategică“ pentru România în perioada imediat următoare. Suntem singura forță politică din România care a avut curajul să vorbească despre reforma serviciilor secrete și a instituțiilor din domeniul securității naționale.

Întrebarea este dacă această dezbatere – și această reformă – se va face până la capăt într-un context politic care încă nu e diferit de ce am avut până acum. Am văzut de-a lungul vremii multe probleme fundamentale fluturate public cu entuziasm și apoi părăsite pe parcurs ca și când simpla lor menționare le-a și rezolvat. Clasa politică românească nu a fost capabilă până în acest moment să își asume în mod real și să tranșeze decisiv o temă care i-a fost pusă pe masă, deși acesta este rolul politicului într-o societate. Compromisuri peste compromisuri se amestecă în deciziile politice pentru a servi interese momentane atât de tare încât nici nu mai știi de la ce s-a plecat. Se preferă melanjul nefuncțional care satisface orgoliile unora în locul intervenției necesare care să vindece bolile instituționale.

Președintele Iohannis a mai deschis acum câțiva ani o temă extraordinar de sensibilă și urgentă, cea a educației. Decidenții politici nu l-au urmat pe acest drum și iată că astăzi învățământul românesc este în același punct. E un exemplu care ilustrează teama mea atunci când văd deschiderea discuțiilor legate de reforma serviciilor secrete și a instituțiilor din domeniul securității naționale. Președintele, la fel ca societatea românească, trebuie să decidă în ce direcție ne vom îndrepta în anii care urmează. Vom merge pe drumul reformelor decisive care vor schimba ce e greșit sau vom aplica aceeași tactică precum la începutul anilor `90, când reformele erau minimale, mimate și se încerca recuperarea unor oameni pentru un consens politic din care nu câștiga nimeni nimic? Cred că România trebuie să decidă după 30 de ani să definitiveze adevărata reformă începută în anii `90 și să își schimbe irevocabil drumul politic chiar și cu prețul nemulțumirii unora, la vedere sau în umbră, care și-au impus voința și obiceiurile timp de trei deceni. Și singurul partener real al președintelui pentru un astfel de drum – și pentru o asemenea ambiție de reformă – este USR PLUS.

Subiectul reformei serviciilor de informații și a instituțiilor din domeniul securității naționale a ținut prima pagină câțiva ani, exact cât au avut nevoie câțiva oameni politici pentru a-și servi agenda proprie de discreditare a justiției și, în general, a statului, pentru ca apoi să dispară pur și simplu din dezbaterea publică. Reforma serviciilor este un subiect relevant și important pentru public, mai ales că o astfel de reformă nu este în niciun fel accesibilă societății care nu are niciun mecanism la dispoziția sa. Am asistat la o construcție mitologică de proporții, în care spionii mișunau peste tot, „spionita“ era cheia de lectură a oricărei decizii politice sau a acțiunii justiției. Până într-o zi când subiectul a dispărut, în același fel cum multe alte subiecte care au divizat sau entuziasmat publicul s-au evaporat pur și simplu. Or, să ne fie limpede, subiectul nu a fost în niciun fel rezolvat, ci doar trimis într-un colț întunecat în care interesele reale ale societății sunt depozitate în uitare și nepăsare.

Nepăsarea și neprofesionalismul clasei politice sunt principalele cauze. Împreună cu lipsa de curaj și asumare. Era simplu să fabulezi despre cine se vedea cu cine în bucătăria cui în loc să discuți serios despre o reformă a cadrului legislativ care să limpezească diversele competențe ale serviciilor de informații și despre rolul pe care ele trebuie să le joace, cu control democratic, în societate. Era mai eficient să arunci nume și să construiești insinuări în loc de a discuta serios despre câte servicii secrete sunt necesare și care este cadrul administrativ și funcțional cel mai eficient. Neseriozitate și interese personale, dar și o lipsă evidentă de competență și curaj. Îmi amintesc cum eram privit în Parlamentul anului 2016, când am mers într-o serie de dezbateri legate de reforma servicului de informații și protecție al Ministerului de Interne. Politicieni cu vechime îmi spuneau că sunt nebun că mă angajez la o asemenea reformă, că au mai vrut și alții înaintea mea și nu le-a ieșit. Iată că s-a putut face. S-a putut nu pentru că am fost influențat în opțiunile mele de unii sau de alții, așa cum mulți au încercat și mai încearcă să acrediteze, ci tocmai pentru că nu eram influențat de nimeni decât de propria conștiință și de înțelegerea pe care am avut-o – și asumat-o – despre cum ar trebui să funcționeze un serviciu de protecție internă a unei instituții precum cele de ordine și siguranță publică. Nu voi pretinde niciodată că acela a fost adevărul absolut, dar voi susține cu toată tăria că acela a fost modelul de reformă de care era nevoie la acel moment și în acel context și că a fost făcut cu implicarea cât se putea de largă într-un interval de timp strâns a tuturor părților interesate (componentele ministerului, sindicate, Parlament).

Acesta este motivul pentru care cred că reforma serviciilor trebuie să fie pe agenda oricărui partid serios, din cel puțin două motive. În primul rând, avem o nevoie socială. De la Securitate încoace, societatea noastră are această stafie a „serviciilor” care bântuie dezbaterea publică și această realitate trebuie tranșată. Clar, asumat, cu curajul și seninătatea unei discuții despre orice alt serviciu public sau autoritate a statului. Nu e nimic de care trebuie să ne fie teamă, serviciile de informații nu sunt acolo pentru a induce teama în societate, ci pentru a servi societatea și interesele ei. Dacă le înțelegem astfel menirea, vom face deja un prim pas către însănătoșirea discursului public pe această temă, cu scopul final de a reda cetățenilor încrederea în niște instituții vitale pentru funcționarea statului român.

Al doilea motiv este că sistemul în sine are nevoie de reajustarea competențelor în interiorul cadrului legal, care la rândul său trebuie revizuit pentru a funcționa mai bine, mai transparent și cu mai multă eficiență. Serviciile de informații funcționează după legi gândite și adoptate în 1991, într-un context politic, social, economic și geostrategic fundamental diferit față de cel în care evoluăm astăzi ca societate și ca stat. Nota bene, acest cadru legislativ predatează chiar și actualul cadru constituțional.

Este necesară o discuție aplicată și apoi o adaptare bine calibrată a ariei de competență a diverselor componente ale sistemului de securitate națională. Trebuie să ne întrebăm ce rol trebuie să mai aibă un STS într-o lume în care siguranța comunicațiilor nu mai ține de cablurile care legau odată telefoanele, ci de riscurile de atacuri cibernetice convenționale sau hibride, de algoritmi de inteligență artificială care pot deturna sau distorsiona fluxuri de comunicații oficiale sau de protecția unor infrastructuri digitale critice. Și dacă decidem că moderizam mandatul și funcționarea STS, trebuie să ne întrebăm unde și cum îl așezăm în cadrul comunității de informații, cum reglăm integrarea acțiunilor lor cu cele de natură operativă sau strategică luate la nivelul celorlalte servicii. Aceeași poveste și la SPP. Mie, unul, mi-e clar că autoritățile statului și cei care vremelnic le slujesc pot fi expuși unor riscuri și că e nevoie de structuri de protecție eficiente. Dar trebuie ele să fie considerate servicii secrete? Cui îi servește? Ca și în cazul STS, asta nu înseamnă că ele nu trebuie să poată interacționa constant și eficace cu cei care posedă informații relevante, dar asta ține de mecanisme de raportare și coordonare operativă mai mult decât de menținerea unor statute și privilegii care nu contribuie la încrederea publică, ci mai degrabă o erodează.

În ceea ce privește SRI, SIE și serviciile sectoriale ale Armatei Române și ale MAI, cuvântul de ordine trebuie să fie clarificarea și buna delimitare a competențelor. Experiența și teoria ne demonstrează că orice suprapunere de competențe creează premise pentru concurențe neloiale între instituții, abuzuri și împiedică o auditare eficientă. Poate discuția așezată și aplicată ne va dovedi că trei servicii sunt suficiente (interne, externe și serviciul Armatei), iar celelalte organisme să fie reîncadrate în zona lor de competențe absolut necesare pentru o societate funcțională. Dar intenția demersului meu la acest moment nu este să dau rețete, ci să stimulez o dezbatere, cât mai consistentă și transparentă, pentru a ajunge la o așezare cât mai autentic legitimată a arhitecturii viitoare a comunității de informații. Ca membri UE și NATO, în lumea din ce în ce mai turbulentă în care trăim, e nevoie de acest lucru.

Mai rămân pe final două elemente cruciale ale acestei reforme: rolul CSAT și controlul civil al serviciilor de informații. O bună parte din neclaritățile ultimilor ani legate de activitatea serviciilor și implicarea lor în diverse sectoare civile, de la ANAF la sistemul judiciar, au avut la origini deliberări sau decizii CSAT despre care cetățenii și societatea au știut prea puțin sau deloc. Au primit serviciile instrucțiuni formale de la CSAT pentru a sprijini activitatea instituțiilor civile pentru combaterea corupției sau fraudei fiscale? Dacă da, în ce trebuie să constea acest sprijin? A fost suficient pentru a legitima practici instituționale sau celebrele Protocoale? Astfel de întrebări nu mai au voie să subziste într-o democrație matură. CSAT trebuie el însuși reformat, deciziile sale trebuie așezate în cadrul normativ național, în așa fel încât ele să poată fi nu doar cunoscute și accesibile, dar să poată fi supuse unor forme legitime de control democratic.

În continuarea aceleiași idei despre control democratic, ultimul element esențial al reformei trebuie să fie o regândire a activității de monitorizare, auditare și control al activităților serviciilor de informații. Începând de la bugetele alocate, modul lor de cheltuire și terminând cu cadrul larg de activități și intervenții, toate acestea trebuie supuse controlului civil. Pentru asta trebuie regândit mandatul comisiilor de specialitate din Parlament, formele de auditare și raportare. Iar pentru asta nu e nevoie doar de modificări legislative, trebuie să reflectăm serios și la oamenii care ar trebui să facă acest control. Așa încât am ajuns înapoi la premisa inițială: până când nu avem o clasă politică serioasă în Parlament, pe care să ne putem baza că înțelege ce înseamnă așezarea clară a propriilor atribuții de control din partea comisiilor parlamentare, nu vom putea discuta despre reforma bugetelor și a competențelor din această zonă.

Ca și concluzie, revin la rolul central al președintelui României, singurul în măsură să acționeze ca garant al acestei reforme. Alianța USR PLUS este pregătită să suștină demersurile președintelui, noi avem și competența, și curajul.

* Editorial de Dragoș Tudorache, europarlamentar, președintele executiv al PLUS, publicat pe digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

De ce va mai fi greu o vreme

Publicat

pe

Puteți verifica robinetele din cinci în cinci minute. Nu va curge apă caldă, după cum nu va curge nici miere sau lapte. Nimic nu se poate repara peste noapte. Dacă ar fi fost așa de simplu, ar fi făcut-o oricine, inclusiv Firea.

Marele merit al rezultatelor de ieri e demonstrația că se poate. Nu pot să ascund satisfacția de a o vedea plecată pe Firea, dar plecarea ei rămâne secundară. Marele câștig e dat de faptul că societatea are resurse umane pentru a înlocui mascarada de clasă politică din ultimele trei decenii plus, lucru cu adevărat valoros, experimentarea evadării. De ani buni, părea că suntem condamnați să alegem între aceiași oameni. De altfel, nu doar o senzație, ci purul adevăr. Primarul trecea de la PSD la PNL sau invers. Cum apărea cineva nou, cum era terfelit. Astăzi, însă, lucrurile stau complet diferit. În multe locuri și la scoruri remarcabile, conservaționiștii de la PNL și PSD au pierit rușinos. Se pot bucura de scorul național, dar acum au cu adevărat o problemă.

De cealaltă parte, ideea că s-au rezolvat toate trebuie contrazisă permanent. Abia a început. E o chestiune de privilegii. Nu se vor ridica recunoscând că sunt corupți și incompetenți. Vor sta ascunși o vreme, după care cu resursele financiare considerabile vor reveni la zgomotul de ieri. Așa cum Mircea Badea s-a transformat în Dana Budeanu, așa se vor metamorfoza și băieții care au pierdut votul ieri. Nu pleacă lupul de la stână, pentru că așa funcționează natura umană. Mai ales că știu clar cât de greu e de reparat ce au stricat.

Firea știa că nu avea cum să repare apa caldă. Știa de ani buni. Dar ca să fie apa caldă astăzi ar fi însemnat să angajezi specialiști în loc de oameni de casă. Ar fi trebuit să investească pe bune în loc să își hrănească pruncii din firmele înființate ilegal. Să se chinuie, să muncească, să riște. Or, astea nu sunt pentru ei. Economic le e mai bine să nu facă. Și după aia să îi blameze pe cei care muncesc.

De asta o să fie greu încă o vreme. Dar ce trebuite să știți e că, dacă va fi bine, abia atunci o s le fie lor rău.

Citește în continuare

Editoriale

Digitalizarea administrației: primul pas pentru a conta în „Deceniul digital al Europei”

Publicat

pe

Astăzi am preluat mandatul de președinte al uneia dintre cele mai importante comisii speciale ale Parlamentului European, comisia pentru Inteligența Artificială în Era Digitală (AIDA). Mi-am petrecut ultimele luni între România și Bruxelles, între campania de acasă și munca din Parlamentul European și, inevitabil, m-am oprit nu o dată cu gandul la implicațiile acestei noi responsabilități pe care mi-am asumat-o, la potențialul neexploatat al României în domeniul digital și la conversația europeană din care facem parte doar marginal, în anticamera marilor discuții despre viitorul continentului și al lumii.

Pe vremea asta în 2016, lansam la Palatul Victoria, împreună cu premierul Dacian Cioloș, cu președintele Iohannis și liderii din industria digitală, „Manifestul pentru România Digitală” – un set de principii și angajamente prin care statul român urma să ghideze România în era digitală cu beneficiul cetățenilor în minte. Au trecut patru ani și suntem în exact aceeași poziție ca atunci: o țară cu potențial neîmplinit, cu programatori bine pregătiți care lucrează pentru companii străine sau emigrează, cu o administrație publică coruptă, ineficientă, osificată și care pare de multe ori că lucrează împotriva cetățeanului, nu în serviciul său. Atât că au mai trecut patru ani și potențialul pe care îl avea România încă de atunci a rămas neexploatat – un potențial care e deja un motto din ce în ce mai prăfuit, îngropat în continuare în spatele unui ghișeu și avizat în continuare de o copie xerox semnată în dreapta jos cu pix albastru, „conform cu originalul”. În acest timp, alte țări din Uniune au făcut pași mari înainte în dezvoltarea digitală și Comisia Europeană și-a asumat digitalizarea ca una din cele două mari priorități strategice ale Uniunii, inclusiv ca răspuns la criza provocată de COVID-19.

În primul său discurs major de după preluarea mandatului, Starea Uniunii de săptămâna trecută, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara că acesta trebuie să fie deceniul digital al Europei și că, dacă acum nu vom prelua conducerea în domeniul digital, vom fi obligați să îi urmăm pe alții. Președinta Comisiei se referea la competiția globală, în care SUA și China au un avantaj și în care noi, europenii, nu ne putem permite să rămânem în urmă și să ajungem dependenți de decizii luate în altă parte. Din perspectiva României, însă, această conversație este în continuare la ani-lumină. Și asta nu datorită industriei noastre IT, care continuă să fie un pilon de creștere economică pentru România în ciuda lipsei de viziune a statului, ci datorită oricărui progres în digitalizarea administrației publice. De ce suntem tot aici?

Răspunsul este neechivoc prins în două cuvinte: hoție și incompetență.

Pentru cetățeanul de rând, digitalizarea administrației înseamnă mai puțin timp pierdut în interacțiunea cu statul, mai puțini nervi cauzați de birocrație, servicii publice mai eficiente și mai ieftine și, în general, o viață mai ușoară, de la obținerea unui simplu buletin de identitate până la deschiderea unei afaceri sau la plata impozitelor.

Însă, pentru corupție și furtul din banul public, digitalizarea administrației are multe implicații care nu sunt atât de evidente. Corupția în România nu este doar o valiză de bani trecută discret din mâinile unui interlop în mâinile unui vechi „politician”. Banii din acea valiză provin de undeva – de obicei, din furtul sistematic al banului public prin realizarea de contracte cu statul în condiții păguboase pentru stat, prin lucrări publice cu execuție execrabilă sau uneori doar pe hârtie, prin achiziții umflate sau inutile, prin proiecte europene realizate în bătaie de joc. În spatele acestor contracte este o întreagă mașinărie alcătuită din cumetrii politice, legături cu lumea interlopă și cu falsi „afaceriști”, firme-fantomă, sinecuri politice în aparatul administrativ, favoruri, datorii, obligații, loialități. Și această mașinărie funcționează din ce în ce mai performant și „legal”, deoarece sistemul este închis, netransparent, greu de verificat, greoi, complex și greu de contestat. În spatele unor caiete de sarcini de sute de pagini semnate, ștampilate, parafate și dosite în arhivele unui minister, se află o achiziție de echipamente de milioane de euro care nu vor fi folosite niciodată, un drum sau o autostradă care au fost reparate doar pe hârtie, sute de mii de beculețe sau borduri achiziționate la prețuri exorbitante. Justiția, atunci când este sesizată, trebuie să treacă prin tone și mormane de hârtii, să înțeleagă ce conțin, să sesizeze exact cum s-a realizat furtul și să urmeze tot hățișul birocratic ca să descopere unde a fost încălcată legea – o lege și ea stufoasă, găunoasă și pe care abonați la banii statului o cunosc la perfecție.

Digitalizarea administrației înseamnă eficiență și transparență. Înseamnă arhivare electronică a documentelor care, odată digitalizate, pot fi căutate și accesate oricând și de oriunde. Înseamnă acces la date și informații, nu doar pentru justiție, ci și prin date deschise, pentru societatea civilă care poate depista și sesiza furturi din banii publici. Digitalizarea administrației înseamnă de asemenea simplificarea procedurilor și eficiență – ceea ce scurtează drumul de la o nevoie a statului la o achizitie și lasă mult mai puțin loc pentru oamenii numiți politic să intervină în proces, făcând totodată tot procesul mult mai ușor de verificat. Digitalizarea administrației înseamnă eficiență în achiziții și modalități de a stabili standarde de cost, de a evalua oferte și de a semnala aproape automat furturi acolo unde ele au loc. Digitalizarea administrației înseamnă de asemenea și responsabilizarea factorului politic în fața cetățenilor: odată ce fiecare achiziție și decizie este ușor accesibilă și inteligibilă cetățeanului, politicianul poate fi sancționat aproape instantaneu de către presă, de către societatea civilă și mai ales de către cetățenii care l-au votat sau au votat-o.

Politicienii corupți nu țin neapărat sa plimbe cetățenii de la un ghișeu la altul după ștampile și copii xerox. Le e indiferent. Țin însă mult la sistemul netransparent, complicat, întortocheat și „flexibil” pe care ei îl cunosc foarte bine, în care au „oamenii lor” și „afacerile” lor și cu ajutorul căruia își cumpără vilele și mașinile de lux. Odată digitalizat, acest sistem ar începe să lucreze împotriva lor, scoțând la iveală din ce în ce mai des orice încercare de jaf din banii publici. Și asta nu le e indiferent.

Al doilea obstacol în calea digitalizarii administrației, dincolo de hoție, este incompetența. Vechea clasă politică este plină până la refuz de personaje dubioase, cu diplome false, plagiate sau obținute de la instituții cu reputație dubioasă și fără integritate academică – personaje care mimează continuu competențe pe care nu le au, dar de care ar avea nevoie, în mod practic, pentru a performa în funcțiile pe care le ocupă. Digitalizarea și transformarea digitală sunt procese complexe, transformative, cu implicații în toate ramurile societății de la locuri de muncă, educație, sănătate și siguranță socială până la transformarea serviciilor publice, a economiei și a relațiilor între state. Este nevoie de oameni competenți pentru a înțelege aceste procese. Atâta vreme cât direcția României este dată de oameni fără calificări, fără experiență, fără viziune, interesați doar de propria bunăstare, digitalizarea va rămâne la nivelul de „potențial” neîmplinit și, mai rău, un pretext pentru noi și noi achiziții publice inutile.

Ce legătură au toate acestea cu inteligența artificială? Dețin de azi o poziție de influență în domeniul digital la nivel european și sunt desigur preocupat să aduc acasă cât mai multe beneficii din această poziție. Și asta nu doar pentru că sunt român, ci și pentru că sunt convins că România are în continuare un potențial uriaș atât în intern, cât și ca membru al Uniunii Europene. Mandatul AIDA este un mandat strategic, prin care Parlamentul European recunoaște importanța noilor tehnologii și impactul lor viitor asupra economiei și societății – în educație, sănătate, crearea de locuri de muncă, finanțe, transport, turism, mediu, apărare, industrie, energie și guvernare electronică – și prin care va propune Comisiei Europene un plan de implementare și o viziune pe termen mediu și lung. Acest plan de implementare va presupune investiții; va presupune dezvoltarea și susținerea unei industrii de inteligență artificială în Europa și a industriilor conexe; va presupune bani europeni, noi locuri de muncă și noi oportunități pentru statele membre care pot și vor să contribuie la realizarea viziunii europene. Urmează, așa cum prevedea Ursula von der Leyen, deceniul digital al Europei, în care România își poate încă valorifica potențialul. De ce este nevoie pentru a avea un centru de excelență în inteligență artificială în România? De ce avem nevoie pentru a fi gazda următoarei agenții europene pentru inteligență artificială? Ce condiții trebuie să bifăm pentru a putea da următorul unicorn european în inteligență artificială? Răspunsul – la aceste întrebări și multe altele, reprezentând tot atâtea potențiale oportunități de a ne afirma la nivel european care vor veni în directia noastra în următorul deceniu – începe cu o administratie eficientă, digitalizată, condusă competent și în care furtul și corupția sunt împiedicate structural de transparență și responsabilitate.

* Editorial de europarlamentarul Dragoș Tudorache, președinte executiv PLUS, pentru digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite