Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Rolul statului român în implementarea viitorului regulament privind o piață unică pentru serviciile digitale

Publicat

pe data de

Digitalizarea, deși incontestabil de utilă dezvoltării sociale, este însoțită de riscuri pentru cetățeni, propulsând nevoia de a reglementa spațiului digital. Odată cu implementarea la nivel European a măsurilor ce veghează serviciile digitale pe piața unică, la nivel național, România va fi nevoită să adopte legislație și măsuri executive pentru implementarea efectivă a obligațiilor stabilite la nivel european. 

În era digitalizării, am văzut deja cum viața noastră este schimbată, la propriu, de tehnologie. Datorită tehnologiei putem discuta cu cei dragi care din Diaspora, datorită tehnologiei mulți dintre români și-au putut păstra locurile de muncă pe timpul crizei COVID, datorită tehnologiei avem acces la informații mai rapid și într-un volum mai mare decât orice alte generații de dinaintea noastră. Serviciile digitale au transformat mediul economic și social, iar realitatea vizibilă ani de zile mai târziu este că, în mod previzibil, legislația nu a ținut pasul cu digitalizarea: nici la nivel european, nici la nivel național.

Lansarea serviciilor și răspândirea lor a adus și riscuri pentru drepturile oamenilor, riscuri la care sunt supuși cetățenii și întreaga societate. Într-o lume în care amprenta noastră digitală a devenit prezentă aproape din momentul în care ne naștem, algoritmii manipulatori, diseminarea informațiilor false, răspândirea datelor ilegale sau dăunătoare, fenomene precum cyberbullying care vizează cele mai vulnerabile categorii ale populației trebuie adresate.

Determinarea impactului digitalizării asupra societății rămâne o discuție de natură filozofică. Ce este cât se poate de clar, însă, este că tranziția către digitalizare în lipsa unor reglementări exprese și actuale are, fără îndoială, și consecințe negative.

În acest context, la nivel european au început să fie făcuți pași curajoși, de viziune și cu impact real. În 2020 a fost adoptată Strategia Digitală a Comisiei Europene („Shaping Europe’s Digital Future”). Parte din strategie sunt două regulamente europene care, după ce vor fi adoptate (cel mai probabil în acest an) vor revoluționa gestionarea spațiului digital:

  • Regulamentul privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital și
  • Regulamentul privind o piață unică pentru serviciile digitale

Dacă primul regulament urmează să protejeze regulile concurențiale între platformele gigant care au un control substanțial asupra accesului la piețele digitale și comercianții tip IMM-uri, cel de-al doilea regulament va proteja drepturile celor care folosesc serviciile digitale.

Adoptarea unor obligații exprese pentru actorii din domeniul digital prin regulamente europene va presupune o uniformizare a reglementărilor la nivel european și o mult mai bună luptă contra fenomenelor ilegale din spațiul digital care nu sunt limitate la granițele naționale a niciunui stat membru UE.

Regulamentul privind o piață unică pentru serviciile digitale:

Pentru a combate riscurile asociate serviciilor digitale, propunerea Regulamentului privind o piață unică pentru serviciile digital urmează să nască un set de obligații pentru prestatorii de servicii digitale ce intermediază conectarea consumatorilor cu bunuri, servicii și informație menite spre a proteja drepturile persoanelor.

Exemple:

  • 14: Furnizorii de servicii de găzduire trebuie să instituie mecanisme care să permită oricărei persoane fizice sau entități să notifice acestor furnizori prezența în cadrul serviciului pe care îl oferă a anumitor informații pe care persoana sau entitatea respectivă le consideră a fi conținut ilegal.
  • 20: Platformele online trebuie să suspende, pe o perioadă rezonabilă de timp și după ce au emis în prealabil un avertisment, furnizarea serviciilor lor către destinatarii serviciului care furnizează frecvent conținut care este în mod vădit ilegal
  • 21: În cazul în care o platformă online are cunoștință de orice informație care creează suspiciunea că a avut loc, are loc sau este probabil să aibă loc o infracțiune gravă care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței persoanelor, platforma online trebuie să informeze cu promptitudine autoritățile de aplicare a legii sau autoritățile judiciare ale statului membru sau ale statelor membre vizate de suspiciune și trebuie să furnizeze toate informațiile relevante disponibile.

Rolul statului român în aplicarea viitorului regulament

Sigur că odată adoptat acest regulament prevederile acestuia vor fi de directă aplicare, nefiind necesară transpunerea în legislația națională. De asemenea, la fel de adevărat este că România nu va putea doar să constate adoptarea și aplicarea regulamentului, ci vor fi necesare măsuri de punere în aplicare care să fie adoptate cu celeritate.

Astfel, la nivel național statele vor fi responsabile pentru supravegherea respectării obligațiilor prevăzute în regulament.

La nivelul României va trebui să:

  1. fie desemnată cel puțin o autoritate care să aibă sarcina de a aplica și de a asigura respectare regulamentului. Vor putea și încredințate competențe și sarcini mai multor autorități specifice, de exemplu pentru sectoare specifice.
  2. fie asigurate competențe și mijloace suficiente pentru aceste autorități astfel încât investigațiile și sarcina de a asigura respectarea regulamentului să fie eficace
  3. fie asigurat că aceste autorități au atribuțiile și competențele să poată lua măsuri eficace pentru a remedia anumite încălcări deosebit de grave și persistente
  4. fie adoptat regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării regulamentului de către furnizorii de servicii intermediare.

De asemenea, la nivel național vor putea fi instituite organisme extrajudiciare de soluționare a litigiilor care ar putea apărea cu privire la respectarea obligațiilor din viitorul regulament.

Concluzia: la nivel european urmează să fie adoptate în perioada următoare regulamente care vor schimba paradigma spațiului digital. Fiecare stat membru, inclusiv România, va avea rolul fundamental de a pregăti legislația națională și măsurile din executiv pentru a pune în aplicare efectivă obligațiile ce se vor naște în urma adoptării acestor regulamente.

* Editorial de Diana Buzoianu, deputată USR PLUS, publicat pe www.digi24.ro

Editoriale

S-a terminat „luna” femeilor, dar continuăm lupta pentru drepturile femeilor

Publicat

pe

Pentru că martie este considerată luna femeilor, am profitat de moment și, pe 10 martie, ne-am dat întâlnire pentru un al doilea eveniment cu și despre femei în politică. De această dată le-am avut ca invitate pe Oana Țoiu, deputată și președinta Comisiei de Muncă și Protecție Socială, și Ruxandra Cibu, consilier județean la Sibiu și președinta filialei PLUS Sibiu. Am discutat cu invitatele noastre despre cum au conciliat maternitatea cu femeia din spatele figurii materne și ce a însemnat pentru ele saltul pe scena politică.

It takes a village to raise a child. Sau poate ajuta statul?

În repetate rânduri am auzit și citit comentarii privind disponibilitatea femeilor de a se implica în politică și atitudinea uneori negativă cu care ele se confruntă, dat fiind că se consideră că femeile au alte responsabilități, pentru simplul fapt că sunt femei. Însă societatea noastră este în plină schimbare, iar colegele noastre, Oana și Ruxandra, alături de multe alte femei politician, arată că se poate să faci politică și să-ți îndeplinești și rolul de mamă. Faptul că suntem înconjurați de femei capabile să exceleze, în paralel, în rolul de politician și de mamă, fără să neglijeze nici unul dintre ele, nu înseamnă că nu este nevoie de susținere și implicare din partea partenerului și a familiei.  Mai ales, este nevoie de servicii disponibile pentru părinții care nu au o rețea de bunici să ajute la creșterea copilului. Un alt mod de a reuși să “jonglezi cu timpul”, după cum ne-a povestit Ruxandra Cibu, este de a avea ore de muncă flexibile. Dar tot ea ne-a povestit că a trebuit să renunțe la anumite poziții de muncă. Cel puțin în anumite domenii profesionale, această flexibilitate a stabilirii orarelor de muncă poate fi una dintre lecțiile prețioase pe care le putem reține în urma pandemiei de COVID-19 astfel încât munca la distanță să devină una dintre posibilitățile puse la dispoziția angajaților.

În diaspora, lipsa și distanța față de familie se simte mult mai acut, deoarece nu te poți baza pe o rețea de sprijin pentru îngrijirea copilului sau ajutarea mamei imediat după naștere. Totuși, multe dintre țările în care locuim au toate aceste servicii prevăzute și integrate, de la moașa care vizitează și monitorizează bunăstarea copilului cât și a mamei, la serviciu de curățenie și ajutor în casă (spălat, călcat, gătit) în primele luni după naștere, la ajutor psihologic și sesiuni de kinetoterapie pentru recuperarea mamei, atât fizic cât și mental, dar mai ales creșe.

Am notat în eveniment nevoia de a crea în România o rețea bună de creșe pentru a veni nu doar în ajutorarea mamelor și a părinților în general, ci și pentru a reda din libertate femeilor,  fie că își doresc să se reîntoarcă la locul de muncă  mai devreme de finalizarea celor 2 ani disponibili pentru concediul de maternitate, fie că își doresc, de ce nu, să se angajeze politic. Durata de doi ani de pauză solicitată în prezent mamei, în lipsa altor alternative, poate avea ca efect nedorit scăderea natalității, pentru că atunci când concediile de maternitate se cumulează, durata întreruperii carierei poate costa scump (și la propriu și la figurat – căci studiile arată că diferențele de carieră și salariu între femei și bărbați încep în momentul nașterii primului copil). Iar numărul copiilor ar trebui să fie o alegere personală.

România are o politică publică generoasă în ceea ce privește durata concediului de maternitate și flexibilitatea acestuia, însă aceasta acoperă doar jumătate din familiile cu nou-născuți. Mai mult decât atât, în ciuda existenței  concediului de paternitate, acest lucru se întâmplă foarte rar și este în continuare privit cu scepticism în societate. Prin urmare, femeile sunt singurele care suportă consecințele profesionale ale deciziei de a face un copil atât dacă își doresc să urmeze o carieră în politică sau în afara ei. Atunci când partenerul de viață intră în concediu de paternitate, cum a fost în cazul Ruxandrei Cibu, femeii îi poate fi mult mai ușor să se implice în politică sau să aibă activitate profesională, iar împărțirea responsabilităților în cuplu, în ceea ce privește creșterea copiilor, devine una mult mai echilibrată.

Pentru multe colege și colegi, politica rămâne o ocupație de tip voluntariat, și suntem bucuroase că avem colege care și-au asumat funcții publice. Însă nivelul de reprezentare este cu mult sub cel dorit și necesar pentru o țară europeană și pentru obiectivul de a avea structuri democratice reprezentative pentru societate. La nivel european, România se clasează pe locul 25 din 27 de state membre în ceea ce privește indicele egalității de gen. Iar punctul la care stăm cel mai prost este cel al puterii de decizie, ceea ce se traduce în subreprezentarea femeilor în forurile de decizie.

În 2017 lumea întreagă se întreba cum va fi posibil pentru Jacinda Ardern, aleasă președinta Noii Zeelande, însărcinată la momentul respectiv, să își ducă la bun sfârșit mandatul după nașterea primului copil. Răspunsul ei pe atunci a fost “O să facem să meargă bine (We’ll make it work)” și așa a fost. Și-a delegat atribuțiile către adjunctul său și a petrecut 6 săptămâni în concediu de maternitate, după care a revenit, reluându-și locul de președintă. A fost o știre care a făcut ocolul lumii atât înainte cât și după nașterea fetiței ei. Însă exemplul Jacindei este unul demn de urmat și de înțeles că se poate. Se poate să deții cea mai înaltă funcție în stat, să devii mamă în timpul mandatului și să-ți servești țara așa cum ți-ai propus. Pe deasupra, anul trecut Jacinda a câștigat, alături de partidul său, alegerile generale pentru a doua oară.

Jacinda a dat un model, dar el este departe de casă. Ne dorim ca astfel de modele să se înmulțească și la noi. Oana Țoiu a împărtășit deja în timpul discuției experiența ei de a merge cu un nou-născut în brațe la evenimente dominate, ca prezență, de bărbați. Alături de Jacinda, fiecare dintre noi are exemple de femei puternice, mame, care și-au  asumat  o carieră politică, chiar și în peisajul românesc. Avem nevoie de cât mai multe astfel de femei în spațiul public și politic, pentru ca exemplul lor să inspire noile generații și să continue să ne inspire pe noi înșine. Avem nevoie de structuri de decizie cu o reprezentare corectă și reală. Avem nevoie de mai multe femei ministre, mai multe femei în guvern, mai multe femei în politică.

Iar pentru ca acest scop să fie unul pe care să-l  putem atinge, ne vom concentra în următoarele dezbateri pe două subiecte majore: măsuri concrete prin care putem încuraja implicarea femeilor în politică și promovarea lor în poziții de responsabilitate în mod egal cu bărbații.

* Material de Roxana Vîlcu, Alina Gîrbea și Oana Duma

***

Proiectul Femei în Politică a fost inițiat de Roxana Vîlcu, Oana Duma și Alina Gîrbea cu scopul de a întări imaginea partidului PLUS drept principalul partid de pe scena politică din România care promovează femei competente în politică. Pașii făcuți deja de partidul nostru în această direcție trebuie consolidați și asumați ca parte a negocierii cu USR pentru un nou statut comun.

Dacă ai ratat evenimentul, poți viziona înregistrarea aici. Iar primul eveniment despre #femeiinpolitica este disponibil aici și aici.

Citește în continuare

Editoriale

Vreau să știm cine ne sunt securiștii

Publicat

pe

Istoria nu e o opțiune. Ne putem preface că nu există, că putem trăi și progresa fără ea, dar tot istoria ne-a învățat că o nație nu își poate construi viitorul fără a face pace cu trecutul, mai ales atunci când acela ascunde lucruri urâte. Or, pentru noi, în această țară, a ști cine ne-au fost securiștii este nu doar o obsesie istorică, e o datorie legitimă pentru a ne elibera viitorul.

Așa că e bine să vrem să știm dacă sunt securiști în USR PLUS, în PNL, în PSD sau dacă sunt vreunii ascunși în spatele AUR. La fel de mult cum trebuie să îi știm pe cei care au intrat în afaceri, pe cei din înalta societate, din mediul academic, din structurile discrete ale statului, din întreaga societate. E bine să știm cine sunt cei care ne supravegheau sau, mai rău, ne torturau părinții și bunicii. În aceeași măsură trebuie să înțelegem cât din istoria ultimilor 30 de ani a fost marcată de aceștia și dacă România este un stat în care forțe obscure mai decid pentru și în numele cetățenilor.

Trăim cu această pată permanentă pe care ne-o aruncăm ca o vină și o jignire unii altora. Vă rog să observați că nu există nicio voce din afara României, nicio acuză sau teorie care să susțină că suntem o țară controlată de niște forțe din umbră. Este doar o obsesie internă care vine din propria noastră istorie. Am fost performerii fostului bloc comunist în ceea ce privește aparatul de represiune. Diferența dintre noi și Germania de Est (comparabilă ca rol al STASI în societate) e că, în timp ce ei au mers către o transparentizare completă a dosarelor, noi ne-am încurcat în proceduri, formalisme, emoții și interese. Sunt perfect convins că factorul politic românesc a fost o piedică în transparentizarea dosarelor fostei Securități și probabil că a acționat în acest fel din motive personale, din interese directe sau din teamă. Oricum ar fi, deciziile politice de după Revoluția din 1989 au dus la o stare de suspiciune generală, o ușă larg deschisă conspiraționiștilor și teoriilor fanteziste care își găsesc suport în incapacitatea noastră de a tranșa lucrurile.

E momentul să nu mai ezităm și să trecem la transparentizarea completă a istoriei noastre recente. Nu avem nimic de ascuns, nu avem de cine să ne ferim și adevărul trebuie să ne elibereze. Ai fost parte a aparatului de represiune, ai participat în acțiunile regimului… ei bine, aceste lucruri nu trebuie ascunse. Judecata propriu-zisă o va face publicul, dacă îți dorești să candidezi și să fii parte a politicii de astăzi sau dacă vrei să influențezi public societatea românească. În rest, avem nevoie de împăcare cu propriul nostru trecut și avem nevoie să punem capăt speculațiilor și narațiunilor aberante pe care le clocesc tot felul de actori politici.

Nu îmi doresc să ajungem la decizii revizioniste, nu vreau să facem vânători de vrăjitoare și nici să pedepsim rudele cuiva pentru vina altcuiva. Nu vreau să alergăm pe nimeni pe stradă pentru că tatăl, unchiul sau mătușa au greșit în trecut. Dar trebuie să știm, ca apoi să decidem în cine avem încredere și în cine nu. Momentan, suspectăm pe toată lumea și trăim în scenarii care uneori par a fi scrise chiar de cei care se ascund.

Nu știu ce gândesc cei de la PNL sau PSD, dar noi, la USR PLUS, avem nevoie să facem acest lucru imediat și fără rezerve. Suntem principalele victime ale unor campanii de denigrare. Apropouri și scenarii abracadabrante, insinuări murdare și conspirații care mai de care mai jignitoare ne-au fost puse în spate din prima clipă a intrării în politică. Ei bine, haideți să le lămurim. Cine a făcut parte din aparatul de represiune nu trebuie să fie o enigmă și un mister. Punct. Vreau să știu cine ne sunt securiștii pentru sănătatea morală și funcțională a societății noastre.

Toți politicienii care s-au trezit cu un dosar penal au invocat mâna lungă a serviciilor care lucrează cu metode securiste. Unii cetățeni pot crede astfel de acuzații dacă nu au acces la informații. A invocat acest gen de acțiune Liviu Dragnea, au procedat la fel Elena Udrea și Dan Voiculescu. Și despre toți s-a spus că au colaborat cu serviciile, ca ar fi fost unii chiar ofițeri sau că sunt produse ale acestora. Mai sănătos pentru noi, ca societate, și pentru serviciile noastre de informații e să se facă totul public. Fiecare să își asume propriile acțiuni, propriul trecut, propria familie și propriul cerc de prieteni. România nu își mai permite să aștepte și să ignore.

Soluția nu stă în noi proiecte legislative și nici în crearea de registre. Avem un CNSAS, pe care însă l-am subfinanțat constant, în ideea că prea multe rezultate nu e bine să aibă. Ei bine, cel mai rapid drum către transparența trecutului Securității este prin investiția în CNSAS. Trebuie să le oferim buget și sprijin pentru ca arhiva Securității să fie scoasă la lumină. Toată. Nu cred că există în acele dosare secrete de stat care să mai afecteze România după 30 de ani. Poate că există informații care afectează anumite persoane sau destine, dar ele nu trebuie să mai fie secrete. Securitatea e parte a istoriei noastre și doar transparența totală, accesul deplin la dosare și publicarea tuturor informațiilor vor închide această rană.

Pentru tot ce am spus e nevoie de transparență. E nevoie să știm cum arată istoria noastră, cum ne guvernăm și cum decidem, e nevoie să ne cunoaștem pe noi înșine cu bune și cu rele. Se discută mult despre transparență pentru că e nevoie de ea în politică, în economie și în administrație. E timpul să știm cine ne sunt securiștii nu pentru dezvăluiri interesante, ci pentru a așeza societatea pe o direcție normală.

* Editorial de Dragoș Tudorache, europarlamentar USR PLUS, președinte executiv PLUS, apărut pe www.digi24.ro

Citește în continuare

Editoriale

Digitalizare pentru vaccinare, digitalizare pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Publicat

pe

La începutul procesului de vaccinare am fost informați că, în vederea administrării vaccinului, populația României a fost împărțită în grupuri. Astfel, primii vaccinați au fost cei aflați în prima linie de la începutul epidemiei: personalul medical, lucrătorii din domeniile sănătății și social. I-au urmat, în a doua fază, persoanele cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Ne aflăm acum deja în etapa a treia, dedicată populației generale.

Normal ar fi ca trecerea la vaccinarea populației generale să însemne că orice cetățean român, fără patologii anterioare sau o slujbă considerată esențială, să aibă acces la vaccin. Acest principiu de acces universal la vaccin pare cumva inclus în expresia „vaccinarea populației generale”, dar poate fi încălcat ușor dacă nu ținem cont de un aspect extrem de important: modul în care omul de rând ajunge la vaccin. Românii au la dispoziție trei opțiuni: fie se programează fiecare cetățean prin platforma online dezvoltată de guvern, fie se programează telefonic la numărul dedicat pus la dispoziție de același guvern, fie este programat, prin intermediul platformei online, de medicul de familie.

Nu pare greu, nu? Atunci, unde e fisura? Dincolo de orice pauză tehnică ocazională, care poate afecta și cel mai bine pregătit instrument de acest gen, simplul fapt că vorbim despre o „platformă online” ne obligă să ne punem următoarea întrebare: au cetățenii români competențele digitale necesare pentru a se putea programa?

Pandemia a adus în viața noastră școala online, telemunca, iar platformele digitale – fie că ne referim la divertisment sau cumpărături – s-au consolidat ca principală conexiune dintre sufrageriile noastre și lumea exterioară. Conform Comisiei Europene, 70% din populația europeană e prezentă online, iar progresul înregistrat în materie de digitalizare în ultimul an este echivalentul a zece ani fără pandemie. Pentru restul de 30% dintre europeni, nu doar că nu s-a produs acest progres; acolo nu există nici măcar competențele digitale de bază. Iar asta produce niște consecințe pe care o societate cu adevărat incluzivă și democratică nu și le poate permite.

Breșa dintre populația cu competențe digitale și cea căreia îi lipsesc cu desăvârșire aceste competențe există dinaintea pandemiei. Dar nu putem permite să crească sau să afecteze accesul populației la programarea necesară pentru vaccinare. Cei mai norocoși dintre cetățenii fără competențe digitale minime au fost programați de copiii sau nepoții mai pricepuți. Eu însumi m-am programat tatăl, în vârstă de 83 de ani, în condițiile în care dumnealui are competențe digitale rezonabile, dar i-a fost dificil să se descurce totuși cu platforma. Cei mai puțin norocoși, fără rude/vecini/prieteni cu răbdare și competențe digitale, rămân la mila statului.

Și aici se complică, de fapt, situația. Pentru că nu reușim să acordăm un minimum de atenție competențelor digitale, avem instituții publice cu un nivel de digitalizare extrem de scăzut și o lipsă aproape completă de interconectare. Ne ghidăm după evidențe ale populației depășite, adunate prin metoda interviurilor față în față, demult uitată în majoritatea statelor europene. Iar asta afectează planificarea procesului de vaccinare și nu permite o distribuție adecvată a dozelor de vaccin.

Ne uităm puțin spre celelalte state din Europa. Încă de acum zece ani, realizau recensământul populației din date administrative Austria, Belgia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda, Țările de Jos, Suedia, Slovenia, iar de anul acesta li se alătură Estonia, Letonia, Lituania și Spania. Au baze de date și registre pe care chiar le pot folosi, cu acuratețe și costuri mult reduse. Știu foarte bine unde trăiesc locuitorii lor, în ce regiuni, cum pot distribui eficient resurse către ei. Inclusiv vaccinuri. Ceea ce înseamnă că, probabil, cetățenii acestor state nu vor fi nevoiți să recurgă la agroturism medical pentru a se vaccina împotriva COVID-19. Ceea ce permite, de exemplu, organizarea de centre de vaccinare direct în farmacii – se întâmplă în Franța într-un proiect-pilot proaspăt lansat.

În Israel, un alt exemplu, aproape o treime din populație a primit deja și a doua doză din vaccin. Aproape 80% din populația peste 60 de ani este imunizată. Orice persoană cu vârsta de peste 16 ani se poate vaccina fără programare. Digitalizarea sistemului de sănătate permite transmiterea de date anonime privind eficacitatea vaccinurilor sigur și rapid, oferind informație esențială în lupta împotriva virusului, inclusiv pentru categorii de populație precum tinerii, femeile gravide sau suferinzii de diabet. Oferă speranță că victoria se apropie încă o dată și este de partea noastră, a oamenilor. Rezultatele palpabile: școlile și grădinițele sunt deschise, populația poate circula în interiorul țării, se redeschid oportunități.

În România, statisticile arată că procesul de vaccinare se desfășoară mult mai eficient decât în alte state, dar se poate și mult mai bine. Este momentul în care putem demonstra că ne adaptăm cu rapiditate la provocările aduse de o criză globală aducând competențele digitale acolo unde este nevoie, unificând baze de date și servind comunitățile, fiind pregătiți în fața unor viitoare provocări.

De aceea vestea că prin Planul Național de Redresare și Reziliență – #PNRR – vom investi 4 miliarde de euro în digitalizare, punând baza unor reforme privind cetățenia digitală, digitalizarea administrației publice și asigurând accesul populației la internet și competențe digitale este o veste foarte bună. Tot prin PNRR urmează să investim în accesul la sănătate, inclusiv în rețeaua de medicină de familie și policlinici comunitare, care au exact rolul de a asigura că grupurile vulnerabile nu rămân fără servicii adecvate de prevenție și tratament.

Uniunea Europeană, printr-un act de solidaritate istorică, ne sprijină pentru a putea desăvârși reformele și investițiile pe care le așteptăm de atâta timp. De noi depinde însă să folosim această oportunitate pentru a fi în avangarda Europei, dar în același timp pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.

 

* Editorial de Dragoș Pîslaru, europarlamentar USR PLUS, coraportor al Mecanismului pentru Redresare și Reziliență, publicat pe www.digi24.ro

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 2 luni

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Noutăți Generaleacum 2 luni

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Editorialeacum 3 luni

S-a terminat „luna” femeilor, dar continuăm lupta pentru drepturile femeilor

Noutăți Generaleacum 3 luni

Alexandra Chirilă: Copiii au nevoie de spațiu unde să se poată juca sau practica sport în siguranță, iar deschiderea curților școlilor este o soluție

Noutăți Generaleacum 3 luni

Dragoș Pîslaru, despre „Garanția pentru Copii”: „Comisia Europeană cere statelor să garanteze acces gratuit la îngrijire și educație timpurie, la cel puțin o masă gratuită zilnic, la îngrijire medicală adecvată”

Știri Localeacum 3 luni

Silviu Matei, consilier local Sector 2: Vreau ca la final de mandat să mergem pe străzi pline de verdeață, iar copiii să nu se mai joace doar printre betoane și mașini

Editorialeacum 3 luni

Vreau să știm cine ne sunt securiștii

Editorialeacum 3 luni

Digitalizare pentru vaccinare, digitalizare pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Noutăți Generaleacum 3 luni

A fost finalizat mandatul Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, începe procesul de recrutare

Cele mai citite