Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Regiunea Nord-Vest, prima care a finalizat procesul de constituire a filialelor județene PLUS

Publicat

pe data de

PLUS a finalizat organizarea convenţiilor judeţene şi alegerea conducerilor filialelor judeţene în regiunea Nord-Vest între 20 și 26 iulie. Oameni competenţi, cinstiţi, integri, dar şi tineri cu mult entuziasm şi idei despre cum ar trebui schimbată România s-au implicat în procesul alegerilor interne.

Filialele Judetene PLUS Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj au de câteva zile conducere completă la nivel de județ:

PLUS Bihor – președintă Ioana Mihăilă si echipa: https://www.facebook.com/PLUSBihor/

PLUS Bistriţa-Năsăud – președinte Lorant Sas și echipa: https://www.facebook.com/PLUSBistritaNasaud/

PLUS Cluj – președintă Simona Cristea și echipa: https://www.facebook.com/PLUSCluj/

PLUS Maramureş – președinte Florin Barbur și echipa: https://www.facebook.com/PLUSMaramures/

PLUS Satu Mare – președinte Mircea Ciocan Maior și echipa: https://www.facebook.com/PLUSSatuMare/

PLUS Sălaj – președinte Florin Iordache și echipa: https://www.facebook.com/PLUSSalaj/

 

Cu sprijinul coordonatorilor regionali ai Regiunii Nord-Vest, Oana Bogdan, membru al Biroului Național PLUS, a prezidat cinci din cele șase Convenții Județene din Regiunea Nord-Vest. Dacian Cioloș a prezidat-o pe cea de-a șasea, cea din județul Sălaj. 

„Nici un alt partid nu și-a propus să fie atât de aproape de cetățeni, să-i reprezinte cu adevărat, să le înțeleagă problemele, dar și aspirațiile. Oameni bine pregătiți, care și-au construit programul pe baza celor 12 principii ale PLUS și care au dat dovadă de spirit de echipă. Nimeni nu a pierdut, căci avem nevoie de 44.000 de candidați la alegerile locale din primăvara lui 2020”, a subliniat Oana Bogdan.

În acest context, Oana Bogdan a vorbit și despre procesul de constituire a comunităților locale, dar și despre înființarea filialelor județene și despre alegerile pentru coordonatorii regionali care urmează: „Am definit 2.486 de comunități locale în țară care reprezintă, în medie, fiecare 8.500 de locuitori. Ne organizăm în comunități și în diaspora. Este o formă nouă de organizare – nici un alt partid nu și-a propus să fie atât de aproape de cetățeni, să-i reprezinte cu adevărat, să le înțeleagă problemele, dar și aspirațiile.

După convențiile județene, urmează alegerile pentru coordonatori regionali, o altă inovare a partidului PLUS. Aceștia asigură colaborarea și schimburile de experiență dintre filialele județene PLUS din aceeași regiune, implementarea unitară la nivel regional a hotărârilor la nivel național și, în sens invers, reflectarea în politicile propuse de PLUS la nivel național a ideilor, propunerilor și nevoilor identificate la nivel regional”.

Anunțul constituirii tuturor filialelor județene PLUS din regiunea Nord-Vest a fost făcut de președintele PLUS, Dacian Cioloș, în conferința de presă care a urmat întâlnirii de la Oradea cu preşedinţii celor şase filiale PLUS din această zonă a țării: „Regiunea Nord-Vest este prima care a finalizat deja acest proces al organizării convenţiilor judeţene şi alegeri ale conducerilor filialelor judeţene şi am decis să organizăm o primă întâlnire cu preşedinţii filialelor judeţene din Cluj, Bistriţa Năsăud, Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş. Este o primă întâlnire de cunoaştere şi de pregătire pentru lunile care vin, pentru campania prezidenţialelor, dar şi pentru alegerile locale”.

În acest context, Dacian Cioloș a punctat faptul că așteaptă să vadă care este mesajul liderilor de filiale din partea membrilor de partid: „Acesta e obiectivul nostru în lunile care vin, să organizăm partidul de jos în sus şi să facem în aşa fel încât viziunea partidului şi programul pe care noi urmează să-l susţinem să-i reprezinte pe membri. Noi avem 14.000 de membri înscrişi în momentul de faţă, foarte mulţi au participat activ la campania pentru alegerile europene, au început să se cunoască, au opinii, nu doar aşteptări de la ceea ce urmează să facă partidul nostru. Mulţi dintre ei încep să se şi implice activ în partid. Acesta e obiectivul. Preocuparea este să ţinem împreună oamenii care s-au înscris, cum consolidăm partidul, cum definim tot mai clar identitatea lui pentru ca alianţa din care PLUS face parte să fie întărită prin prezenţa acestui partid care până acum a participat doar la alegerile europarlamentare, dar suntem gata şi pregătiţi la locale, dar şi la parlamentare”.

De asemenea, Dacian Cioloș a reiterat faptul că PLUS își propune să adune şi să promoveze oameni competenţi, cinstiţi, integri, care vin deja cu o experienţă profesională, dar şi tineri cu mult entuziasm şi idei despre cum ar trebui schimbată România.

„Ne dorim cât mai mulţi tineri care îşi asumă inclusiv candidaturi. Avem în pregătire o Şcoală PLUS, în interiorul partidului, care să organizeze cursuri, sesiuni de formare, conferinţe pentru cei care nu au experienţă politică sau administrativă”, a mai precizat liderul PLUS.

Dacă nu ești deja membru PLUS, hai alături de noi: www.ro.plus/adeziune

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Brașov: Votul de astăzi ar trebui să pună definitiv capăt ideii că votăm răul cel mai mic

Publicat

pe

„Am votat pentru ca România să meargă definitiv pe calea democrației, a cinstei și a competenței”, a declarat liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, duminică, la Brașov, la ieșirea din secția de votare, subliniind faptul că românii pot avea, pentru prima dată, în turul doi „o dezbatere de idei legat de modul în care România ar trebui să evolueze în următorii ani“.

„Am votat pentru ca România să meargă definitiv pe calea democrației, a cinstei și a competenței, pentru ca oamenii de bun-simț să poată să își construiască un trai, aici, în România fără să fie nevoie să plece și pentru ca cei care au plecat să aibă motive să vină înapoi“, a declarat Dacian Cioloș.

Întrebat ce ar trebui să schimbe votul de astăzi, liderul PLUS a răspuns: „Votul de astăzi cred că ar trebui să pună definitiv capăt ideii că votăm de frică, că votăm răul cel mai mic, și să putem, în sfârșit, în turul doi să avem cu adevărat o dezbatere de idei legat de modul în care România ar trebui să evolueze în următorii ani.

Eu cred că oamenii au înțeles deja, după doi-trei ani de stat în stradă, că votul contează și, iată, de la europarlamentare încoace se pare că partea asta de societate, care dorește o modernizare a României, începe să se facă tot mai auzită și se face auzită în mod eficient prin vot pentru că ăsta e modul cel mai de impact de a schimba lucrurile.

E un lucru care mă bucură foarte mult (prezența mare la vot – n.r.) și nu mă surprinde. Cred că e o emulație și o mobilizare, iar oamenii înțeleg că acum chiar se pot schimba lucrurile“.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dacian Cioloș, la mitingul Alianței USR PLUS din București: Trebuie să ieșim duminică la vot! Asta va face diferența

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, a făcut apel de mobilizare la vot, joi, în cadrul ultimului miting al Alianței USR PLUS din campania alegerilor prezidențiale, unde a subliniat faptul că prezența românilor la urne, în număr cât mai mare, va face diferența, asemenea scrutinului din 26 mai.

„Dragi prieteni, credeți că putem să schimbăm în bine România? Avem încredere în noi? Pentru că de aici pornim, dragi prieteni, de aici – dacă avem încredere în noi o să putem să facem ceea ce am visat și ceea ce am așteptat de la alții să facă și, în sfârșit, cred că foarte multă lume în țara asta a înțeles că nu mai avem de la cine să așteptăm. Am înțeles că lucrurile pot să meargă foarte bine și nu doar un pic mai bine, și nu doar scăpând de alții, nu doar scăpând de rău rezolvăm problema și facem lucrurile mai bine. De aceea e important să ne mobilizăm.

Suntem astăzi în fața dumneavoastră pentru că la alegerile europarlamentare am ieșit la vot. Dacă nu era votul dumneavoastră și încrederea dumneavoastră că putem face lucrurile mai bine, astăzi n-am fi fost aici. V-am spus atunci, în mai, că dacă avem încredere în noi, dacă ne mobilizăm putem să ducem noi România mai departe și putem să o reprezentăm mai bine în Parlamentul European și asta doar ca primă etapă, pentru că o să putem apoi face lucrurile mai bine și acasă.

Iată, cu ajutorul dumneavoastră, cu mobilizarea noastră astăzi suntem în Parlamentul European o voce care e ascultată și care vorbește în numele României. Suntem o voce care spune că românii pot să construiască nu doar țara la ei acasă, dar pot să construiască și Europa după simțul, după sentimentul lor, după visele și după proiectele lor.

Din 2017 încolo, ne-am luat viitorul în mâini, dar a trebuit să stăm câțiva ani în stradă, a trebuit să luăm bastoane pe 10 august și, în 26 mai, cu ajutorul dumneavoastră, am devenit toți oamenii aceștia, care nu se gândeau la politică sau care dimpotrivă, respingeau politica ca pe ceva murdar, din 26 mai anul aceasta, am devenit a treia forță politică a țării. Asta e prima etapă pe care am parcurs-o împreună”, a declarat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a enumerat motivele pentru care Dan Barna merită votul românilor: „Acum trebuie să mergem mai departe. Astăzi îl avem aici, în fața noastră, cu noi, din mijlocul nostru pe Dan Barna pentru că etapa următoare e să arătăm că putem nu doar să fim demn reprezentați în Parlamentul European și la nivel european, și că putem avea un președinte din această generație, că nu avem complexe, că știm ce avem de făcut și că suntem gata să ne asumăm viitorul acestei țări. De asta Dan Barna este astăzi în fața noastră.

Avem încredere în el pentru că avem încredere în noi, avem încredere în Dan Barna pentru că știm noi ce putem și pentru că Dan, fiind din mijlocul nostru, știm că va face așa cum simțim noi lucrurile: cu modestie, dar cu determinare, un om care se exprimă așa cum e el, care nu joacă teatru doar pentru a da bine pe afișe, e un om care se exprimă sincer și care e autentic prin ceea ce e, și un om care știe că lucrurile făcute mai bine înseamnă să învățăm de fiecare dată să le facem mai bine.

Ceea ce urmează zilele care vin este o nouă etapă în proiectul pe care noi vi l-am propus: aceea de a alege un președinte al României care nu doar să ne reprezinte, ci care să consolideze acest proiect cu care noi am venit încă de anul trecut. Vor urma alegerile locale și alegerile parlamentare și mergem împreună tocmai pentru a arăta românilor că noi venim cu un proiect și nu doar cu oameni, și nu doar cu solicitări de vot pentru o poziție sau alta. Venim în fața dumneavoastră cu un tandem”.

În final, Dacian Cioloș a făcut apel către români să iasă la vot duminică pentru a schimba soarta României: „Suntem foarte mulți care credem că lucrurile pot merge mai bine, doar că acești foarte mulți trebuie să fie convinși că duminică trebuie să iasă la vot pentru că mobilizarea va face diferența. Trebuie să avem încredere până la capăt și să înțelegem că, în primul rând, trebuie să fim noi convinși că putem să facem lucrurile mai bine și, în al doilea rând, să le și facem. Trebuie să ieșim duminică la vot și să ieșim cu cei din jurul nostru pentru că asta va face diferența!”.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Pîslaru: Noi, eurodeputații Alianței USR PLUS, am promis că vom deschide birouri în cât mai multe județe din țară. Eu le voi deschide pe primele două în Baia Mare și în Satu Mare

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Dragoș Pîslaru, europarlamentar al Alianței USR PLUS, a anunțat, în cadrul unei postări pe Facebook, că își va deschide primele două birouri de europarlamentar, joi și vineri, în Baia Mare și în Satu Mare, context în care îi așteaptă pe toți cei interesați de activitatea sa în Parlamentul European la o discuție despre impactul proiectelor sale la nivel european, cât și despre activitățile care urmează.

„Am promis, ne ținem de cuvânt.

Noi, eurodeputații Alianței USR PLUS, am promis în campanie că vom deschide birouri în cât mai multe județe din țară pentru a fi cât mai aproape de români pentru ca aceștia să fie informați tot timpul despre ce facem în Parlamentul European pentru ei.

Până acum avem deja în plan peste 35 de birouri, iar eu le voi deschide pe primele două joi și vineri în Baia Mare și în Satu Mare.

➡ Astfel, joi, 7 noiembrie, deschid cabinetul din Baia Mare, iar de la ora 17:30 vă aștept la o discuție despre activitatea mea în Parlamentului European, despre impactul proiectelor pe care le am în PE pentru cetățenii români și despre activitățile pe care le voi avea în cabinetul de europarlamentar din mijlocul comunității maramureșene.

Evenimentul va avea loc în Baia Mare, la Aula Aris de pe strada Culturii Nr. 5, începând cu ora 17:30. Vă puteți înscrie accesând linkul https://forms.gle/Bh4YF4Ks8TduyEzL9

➡Vineri, 8 noiembrie, este deschiderea cabinetului din Satu Mare și vă invit la evenimentul ce va avea loc la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, de pe strada Decebal Nr. 4, începând cu ora 16:30, să vorbim de activitatea mea de europarlamentar. Având în vedere că numărul de locuri este limitat, vă invit să vă anunțați participarea accesând link-ul: https://forms.gle/3CvQdNRm2R4wHzx97

Vă aștept!”, a scris Dragoș Pîslaru pe Facebook.

Citește în continuare

Cele mai citite