Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Anul meu

Publicat

pe data de

Despre anul care a trecut nici nu ştiu de unde să încep să scriu. A fost anul botezului meu politic, anul în care am asumat public ceea ce credeam de mulți ani, de la Colectiv, că trebuie făcut pentru ca generația mea să poată aduce România aproape de modelul de libertate şi de responsabilitate pe care le visa atunci când, în mare parte, a ales să plece din țară mai degrabă decât să se zbată între consecințele unei tranziții aparent de neînțeles şi propria neputință de a construi un viitor predictibil, acasă.

Mărturisesc că legătura profundă dintre cele două am înțeles-o foarte clar abia după documentarul Recorder, „30 de ani de democrație”, când am văzut toate piesele mari al puzzle-ului laolaltă, concentrat şi factual. Mă bucur acum sincer că mulți dintre noi au luat decizia de a face pasul cu nişte timp înainte – USR de trei ani, PLUS de un an. Că PNL a avut totuşi un parcurs relativ responsabil, în ultima vreme. Şi că avem o societate civilă vie, puternică, activă, curajoasă. Altfel, nu vreau să mă gândesc, tocmai astăzi, cum arăta finalul documentarului. Sau să mă întreb dacă Recorder mai putea difuza, liber şi fără consecințe, un astfel de documentar.

Am început anul cu o demisie. A fost, probabil, cea mai nesăbuită demisie pe care am asumat-o vreodată profesional şi prima oară când am plecat spre necunoscut cu zero mize personale. Putea urma orice, de la un mare eşec la o mare victorie. Tot ce am avut în minte, în mod constant, în toate lunile de campanie, a fost aşa: nu fac asta pentru mine; nu există proiecția unui loc „garantat” la europarlamentare; nici măcar a unui loc eligibil; nu mă pune nimeni pe o listă cu mâna, nu sunt tributară niciunui sistem, nu am nimic de ascuns, nimic de pierdut, nimic de reproşat. Am şi avem totul de câştigat, ca generație şi ca țară, dacă reuşim să reactivăm speranța că se poate face politică curat. Poate cu poticneli şi naivități uneori, cu greşeli alteori, dar curat şi asumat. Fără agende ascunse, fără interese de clan care să devină „interes de țară”, fără ipocrizie, fără teama de efectul de domino al justiției sau de propria incompetență.

Am trăit un an într-o valiză. Am avut cea mai fabuloasă campanie grass roots pe care o puteam vreodată imagina. A fost primul exercițiu profund de cunoaştere a unei țări pe care am crezut-o, ani la rând, în mod arogant, ireparabilă. Am greşit când am crezut asta. N-a existat un lucru mai bun pentru mine, politic dar şi la nivelul evoluției personale şi al devenirii umane, decât campania asta între oameni.

Am vrut să ştiu pentru ce țară mă bat. Pe cine reprezint. De ce şi în cine cred. Am aflat. Merită, până la ultimul strop de energie, până la ultima bătălie, să fac ce fac. Chiar am pentru cine.

E greu. Greu în plan personal, în primul rând, pentru că ai mei de acasă aproape că nu mai ştiu de mine. Dar e cea mai bună decizie pe care am luat-o, în toți aceşti ani, şi nu am absolut niciun regret, nicio ezitare, niciun dubiu să continui până când reuşim, solid şi aşezat pe nişte temelii noi, neîmbâcsite de securism, falsitate, fantezii comunistoide, bişniță şi minciună ordinară ridicate la rang de politică de stat.

Am cunoscut oameni fabuloşi, cu tot cu poveştile lor şi – cel mai important- cu speranțele lor. Am trăit într-un autocar, în trenuri şi avioane 3 luni şi apoi numai pe drumuri, în săli de şedință, conferințe, negocieri, întâlniri, în oraşe sau sate ale României şi ale Europei, alte 6. Am muncit, de când sunt în Parlamentul European, pe brânci, mai mult decât am muncit vreodată şi cu mai mare drag decât am făcut-o în toți anii mei.

Iubesc ce fac şi merită uriaş. Se vede în fiecare zi în care îmi pot reprezenta țara aşa cum trebuie reprezentată. Meritați şi nu aveți voie să coborâți standardele mai jos.

Iar noi nu avem voie să ratăm. E exclus. N-avem voie să ratăm momentul ăsta politic şi istoric, nici măcar o secundă. Cu sincope, cu regrupări, cu lacrimi, cu nervi, cu BN-uri şi CN-uri şi CP-uri şi Convenții şi negocieri şi orice om mai face noi, n-avem voie ca ce rezultă din tot tumultul ăsta să devieze niciun milimetru de la obiectivul pe care l-am avut atunci când am decis, toți, să intrăm în politică. The bigger picture. Viitorul. Ce am asumat că vom construi atunci când am ieşit în fața oamenilor şi le-am cerut votul.

Eu ştiu şi cred, sper, că ştim cu toții ce ne-am asumat şi pentru cine. Eu am învățat, în anul care a trecut. Cu toate sincopele şi imprevizibilul lui, cel mai greu dar şi cel mai bun an pe care l-am avut, până acum, prin prisma experiențelor trăite şi a drumurilor pe care le-am deschis, împreună.

Vă mulțumesc pentru încredere şi pentru cel mai bun an din toată povestea mea. Cel care vine va fi şi mai bun. N-avem voie să fie altfel. Nici noi, nici voi.

La mulți ani!

Editoriale

S-a terminat „luna” femeilor, dar continuăm lupta pentru drepturile femeilor

Publicat

pe

Pentru că martie este considerată luna femeilor, am profitat de moment și, pe 10 martie, ne-am dat întâlnire pentru un al doilea eveniment cu și despre femei în politică. De această dată le-am avut ca invitate pe Oana Țoiu, deputată și președinta Comisiei de Muncă și Protecție Socială, și Ruxandra Cibu, consilier județean la Sibiu și președinta filialei PLUS Sibiu. Am discutat cu invitatele noastre despre cum au conciliat maternitatea cu femeia din spatele figurii materne și ce a însemnat pentru ele saltul pe scena politică.

It takes a village to raise a child. Sau poate ajuta statul?

În repetate rânduri am auzit și citit comentarii privind disponibilitatea femeilor de a se implica în politică și atitudinea uneori negativă cu care ele se confruntă, dat fiind că se consideră că femeile au alte responsabilități, pentru simplul fapt că sunt femei. Însă societatea noastră este în plină schimbare, iar colegele noastre, Oana și Ruxandra, alături de multe alte femei politician, arată că se poate să faci politică și să-ți îndeplinești și rolul de mamă. Faptul că suntem înconjurați de femei capabile să exceleze, în paralel, în rolul de politician și de mamă, fără să neglijeze nici unul dintre ele, nu înseamnă că nu este nevoie de susținere și implicare din partea partenerului și a familiei.  Mai ales, este nevoie de servicii disponibile pentru părinții care nu au o rețea de bunici să ajute la creșterea copilului. Un alt mod de a reuși să “jonglezi cu timpul”, după cum ne-a povestit Ruxandra Cibu, este de a avea ore de muncă flexibile. Dar tot ea ne-a povestit că a trebuit să renunțe la anumite poziții de muncă. Cel puțin în anumite domenii profesionale, această flexibilitate a stabilirii orarelor de muncă poate fi una dintre lecțiile prețioase pe care le putem reține în urma pandemiei de COVID-19 astfel încât munca la distanță să devină una dintre posibilitățile puse la dispoziția angajaților.

În diaspora, lipsa și distanța față de familie se simte mult mai acut, deoarece nu te poți baza pe o rețea de sprijin pentru îngrijirea copilului sau ajutarea mamei imediat după naștere. Totuși, multe dintre țările în care locuim au toate aceste servicii prevăzute și integrate, de la moașa care vizitează și monitorizează bunăstarea copilului cât și a mamei, la serviciu de curățenie și ajutor în casă (spălat, călcat, gătit) în primele luni după naștere, la ajutor psihologic și sesiuni de kinetoterapie pentru recuperarea mamei, atât fizic cât și mental, dar mai ales creșe.

Am notat în eveniment nevoia de a crea în România o rețea bună de creșe pentru a veni nu doar în ajutorarea mamelor și a părinților în general, ci și pentru a reda din libertate femeilor,  fie că își doresc să se reîntoarcă la locul de muncă  mai devreme de finalizarea celor 2 ani disponibili pentru concediul de maternitate, fie că își doresc, de ce nu, să se angajeze politic. Durata de doi ani de pauză solicitată în prezent mamei, în lipsa altor alternative, poate avea ca efect nedorit scăderea natalității, pentru că atunci când concediile de maternitate se cumulează, durata întreruperii carierei poate costa scump (și la propriu și la figurat – căci studiile arată că diferențele de carieră și salariu între femei și bărbați încep în momentul nașterii primului copil). Iar numărul copiilor ar trebui să fie o alegere personală.

România are o politică publică generoasă în ceea ce privește durata concediului de maternitate și flexibilitatea acestuia, însă aceasta acoperă doar jumătate din familiile cu nou-născuți. Mai mult decât atât, în ciuda existenței  concediului de paternitate, acest lucru se întâmplă foarte rar și este în continuare privit cu scepticism în societate. Prin urmare, femeile sunt singurele care suportă consecințele profesionale ale deciziei de a face un copil atât dacă își doresc să urmeze o carieră în politică sau în afara ei. Atunci când partenerul de viață intră în concediu de paternitate, cum a fost în cazul Ruxandrei Cibu, femeii îi poate fi mult mai ușor să se implice în politică sau să aibă activitate profesională, iar împărțirea responsabilităților în cuplu, în ceea ce privește creșterea copiilor, devine una mult mai echilibrată.

Pentru multe colege și colegi, politica rămâne o ocupație de tip voluntariat, și suntem bucuroase că avem colege care și-au asumat funcții publice. Însă nivelul de reprezentare este cu mult sub cel dorit și necesar pentru o țară europeană și pentru obiectivul de a avea structuri democratice reprezentative pentru societate. La nivel european, România se clasează pe locul 25 din 27 de state membre în ceea ce privește indicele egalității de gen. Iar punctul la care stăm cel mai prost este cel al puterii de decizie, ceea ce se traduce în subreprezentarea femeilor în forurile de decizie.

În 2017 lumea întreagă se întreba cum va fi posibil pentru Jacinda Ardern, aleasă președinta Noii Zeelande, însărcinată la momentul respectiv, să își ducă la bun sfârșit mandatul după nașterea primului copil. Răspunsul ei pe atunci a fost “O să facem să meargă bine (We’ll make it work)” și așa a fost. Și-a delegat atribuțiile către adjunctul său și a petrecut 6 săptămâni în concediu de maternitate, după care a revenit, reluându-și locul de președintă. A fost o știre care a făcut ocolul lumii atât înainte cât și după nașterea fetiței ei. Însă exemplul Jacindei este unul demn de urmat și de înțeles că se poate. Se poate să deții cea mai înaltă funcție în stat, să devii mamă în timpul mandatului și să-ți servești țara așa cum ți-ai propus. Pe deasupra, anul trecut Jacinda a câștigat, alături de partidul său, alegerile generale pentru a doua oară.

Jacinda a dat un model, dar el este departe de casă. Ne dorim ca astfel de modele să se înmulțească și la noi. Oana Țoiu a împărtășit deja în timpul discuției experiența ei de a merge cu un nou-născut în brațe la evenimente dominate, ca prezență, de bărbați. Alături de Jacinda, fiecare dintre noi are exemple de femei puternice, mame, care și-au  asumat  o carieră politică, chiar și în peisajul românesc. Avem nevoie de cât mai multe astfel de femei în spațiul public și politic, pentru ca exemplul lor să inspire noile generații și să continue să ne inspire pe noi înșine. Avem nevoie de structuri de decizie cu o reprezentare corectă și reală. Avem nevoie de mai multe femei ministre, mai multe femei în guvern, mai multe femei în politică.

Iar pentru ca acest scop să fie unul pe care să-l  putem atinge, ne vom concentra în următoarele dezbateri pe două subiecte majore: măsuri concrete prin care putem încuraja implicarea femeilor în politică și promovarea lor în poziții de responsabilitate în mod egal cu bărbații.

* Material de Roxana Vîlcu, Alina Gîrbea și Oana Duma

***

Proiectul Femei în Politică a fost inițiat de Roxana Vîlcu, Oana Duma și Alina Gîrbea cu scopul de a întări imaginea partidului PLUS drept principalul partid de pe scena politică din România care promovează femei competente în politică. Pașii făcuți deja de partidul nostru în această direcție trebuie consolidați și asumați ca parte a negocierii cu USR pentru un nou statut comun.

Dacă ai ratat evenimentul, poți viziona înregistrarea aici. Iar primul eveniment despre #femeiinpolitica este disponibil aici și aici.

Citește în continuare

Editoriale

Vreau să știm cine ne sunt securiștii

Publicat

pe

Istoria nu e o opțiune. Ne putem preface că nu există, că putem trăi și progresa fără ea, dar tot istoria ne-a învățat că o nație nu își poate construi viitorul fără a face pace cu trecutul, mai ales atunci când acela ascunde lucruri urâte. Or, pentru noi, în această țară, a ști cine ne-au fost securiștii este nu doar o obsesie istorică, e o datorie legitimă pentru a ne elibera viitorul.

Așa că e bine să vrem să știm dacă sunt securiști în USR PLUS, în PNL, în PSD sau dacă sunt vreunii ascunși în spatele AUR. La fel de mult cum trebuie să îi știm pe cei care au intrat în afaceri, pe cei din înalta societate, din mediul academic, din structurile discrete ale statului, din întreaga societate. E bine să știm cine sunt cei care ne supravegheau sau, mai rău, ne torturau părinții și bunicii. În aceeași măsură trebuie să înțelegem cât din istoria ultimilor 30 de ani a fost marcată de aceștia și dacă România este un stat în care forțe obscure mai decid pentru și în numele cetățenilor.

Trăim cu această pată permanentă pe care ne-o aruncăm ca o vină și o jignire unii altora. Vă rog să observați că nu există nicio voce din afara României, nicio acuză sau teorie care să susțină că suntem o țară controlată de niște forțe din umbră. Este doar o obsesie internă care vine din propria noastră istorie. Am fost performerii fostului bloc comunist în ceea ce privește aparatul de represiune. Diferența dintre noi și Germania de Est (comparabilă ca rol al STASI în societate) e că, în timp ce ei au mers către o transparentizare completă a dosarelor, noi ne-am încurcat în proceduri, formalisme, emoții și interese. Sunt perfect convins că factorul politic românesc a fost o piedică în transparentizarea dosarelor fostei Securități și probabil că a acționat în acest fel din motive personale, din interese directe sau din teamă. Oricum ar fi, deciziile politice de după Revoluția din 1989 au dus la o stare de suspiciune generală, o ușă larg deschisă conspiraționiștilor și teoriilor fanteziste care își găsesc suport în incapacitatea noastră de a tranșa lucrurile.

E momentul să nu mai ezităm și să trecem la transparentizarea completă a istoriei noastre recente. Nu avem nimic de ascuns, nu avem de cine să ne ferim și adevărul trebuie să ne elibereze. Ai fost parte a aparatului de represiune, ai participat în acțiunile regimului… ei bine, aceste lucruri nu trebuie ascunse. Judecata propriu-zisă o va face publicul, dacă îți dorești să candidezi și să fii parte a politicii de astăzi sau dacă vrei să influențezi public societatea românească. În rest, avem nevoie de împăcare cu propriul nostru trecut și avem nevoie să punem capăt speculațiilor și narațiunilor aberante pe care le clocesc tot felul de actori politici.

Nu îmi doresc să ajungem la decizii revizioniste, nu vreau să facem vânători de vrăjitoare și nici să pedepsim rudele cuiva pentru vina altcuiva. Nu vreau să alergăm pe nimeni pe stradă pentru că tatăl, unchiul sau mătușa au greșit în trecut. Dar trebuie să știm, ca apoi să decidem în cine avem încredere și în cine nu. Momentan, suspectăm pe toată lumea și trăim în scenarii care uneori par a fi scrise chiar de cei care se ascund.

Nu știu ce gândesc cei de la PNL sau PSD, dar noi, la USR PLUS, avem nevoie să facem acest lucru imediat și fără rezerve. Suntem principalele victime ale unor campanii de denigrare. Apropouri și scenarii abracadabrante, insinuări murdare și conspirații care mai de care mai jignitoare ne-au fost puse în spate din prima clipă a intrării în politică. Ei bine, haideți să le lămurim. Cine a făcut parte din aparatul de represiune nu trebuie să fie o enigmă și un mister. Punct. Vreau să știu cine ne sunt securiștii pentru sănătatea morală și funcțională a societății noastre.

Toți politicienii care s-au trezit cu un dosar penal au invocat mâna lungă a serviciilor care lucrează cu metode securiste. Unii cetățeni pot crede astfel de acuzații dacă nu au acces la informații. A invocat acest gen de acțiune Liviu Dragnea, au procedat la fel Elena Udrea și Dan Voiculescu. Și despre toți s-a spus că au colaborat cu serviciile, ca ar fi fost unii chiar ofițeri sau că sunt produse ale acestora. Mai sănătos pentru noi, ca societate, și pentru serviciile noastre de informații e să se facă totul public. Fiecare să își asume propriile acțiuni, propriul trecut, propria familie și propriul cerc de prieteni. România nu își mai permite să aștepte și să ignore.

Soluția nu stă în noi proiecte legislative și nici în crearea de registre. Avem un CNSAS, pe care însă l-am subfinanțat constant, în ideea că prea multe rezultate nu e bine să aibă. Ei bine, cel mai rapid drum către transparența trecutului Securității este prin investiția în CNSAS. Trebuie să le oferim buget și sprijin pentru ca arhiva Securității să fie scoasă la lumină. Toată. Nu cred că există în acele dosare secrete de stat care să mai afecteze România după 30 de ani. Poate că există informații care afectează anumite persoane sau destine, dar ele nu trebuie să mai fie secrete. Securitatea e parte a istoriei noastre și doar transparența totală, accesul deplin la dosare și publicarea tuturor informațiilor vor închide această rană.

Pentru tot ce am spus e nevoie de transparență. E nevoie să știm cum arată istoria noastră, cum ne guvernăm și cum decidem, e nevoie să ne cunoaștem pe noi înșine cu bune și cu rele. Se discută mult despre transparență pentru că e nevoie de ea în politică, în economie și în administrație. E timpul să știm cine ne sunt securiștii nu pentru dezvăluiri interesante, ci pentru a așeza societatea pe o direcție normală.

* Editorial de Dragoș Tudorache, europarlamentar USR PLUS, președinte executiv PLUS, apărut pe www.digi24.ro

Citește în continuare

Editoriale

Digitalizare pentru vaccinare, digitalizare pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Publicat

pe

La începutul procesului de vaccinare am fost informați că, în vederea administrării vaccinului, populația României a fost împărțită în grupuri. Astfel, primii vaccinați au fost cei aflați în prima linie de la începutul epidemiei: personalul medical, lucrătorii din domeniile sănătății și social. I-au urmat, în a doua fază, persoanele cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Ne aflăm acum deja în etapa a treia, dedicată populației generale.

Normal ar fi ca trecerea la vaccinarea populației generale să însemne că orice cetățean român, fără patologii anterioare sau o slujbă considerată esențială, să aibă acces la vaccin. Acest principiu de acces universal la vaccin pare cumva inclus în expresia „vaccinarea populației generale”, dar poate fi încălcat ușor dacă nu ținem cont de un aspect extrem de important: modul în care omul de rând ajunge la vaccin. Românii au la dispoziție trei opțiuni: fie se programează fiecare cetățean prin platforma online dezvoltată de guvern, fie se programează telefonic la numărul dedicat pus la dispoziție de același guvern, fie este programat, prin intermediul platformei online, de medicul de familie.

Nu pare greu, nu? Atunci, unde e fisura? Dincolo de orice pauză tehnică ocazională, care poate afecta și cel mai bine pregătit instrument de acest gen, simplul fapt că vorbim despre o „platformă online” ne obligă să ne punem următoarea întrebare: au cetățenii români competențele digitale necesare pentru a se putea programa?

Pandemia a adus în viața noastră școala online, telemunca, iar platformele digitale – fie că ne referim la divertisment sau cumpărături – s-au consolidat ca principală conexiune dintre sufrageriile noastre și lumea exterioară. Conform Comisiei Europene, 70% din populația europeană e prezentă online, iar progresul înregistrat în materie de digitalizare în ultimul an este echivalentul a zece ani fără pandemie. Pentru restul de 30% dintre europeni, nu doar că nu s-a produs acest progres; acolo nu există nici măcar competențele digitale de bază. Iar asta produce niște consecințe pe care o societate cu adevărat incluzivă și democratică nu și le poate permite.

Breșa dintre populația cu competențe digitale și cea căreia îi lipsesc cu desăvârșire aceste competențe există dinaintea pandemiei. Dar nu putem permite să crească sau să afecteze accesul populației la programarea necesară pentru vaccinare. Cei mai norocoși dintre cetățenii fără competențe digitale minime au fost programați de copiii sau nepoții mai pricepuți. Eu însumi m-am programat tatăl, în vârstă de 83 de ani, în condițiile în care dumnealui are competențe digitale rezonabile, dar i-a fost dificil să se descurce totuși cu platforma. Cei mai puțin norocoși, fără rude/vecini/prieteni cu răbdare și competențe digitale, rămân la mila statului.

Și aici se complică, de fapt, situația. Pentru că nu reușim să acordăm un minimum de atenție competențelor digitale, avem instituții publice cu un nivel de digitalizare extrem de scăzut și o lipsă aproape completă de interconectare. Ne ghidăm după evidențe ale populației depășite, adunate prin metoda interviurilor față în față, demult uitată în majoritatea statelor europene. Iar asta afectează planificarea procesului de vaccinare și nu permite o distribuție adecvată a dozelor de vaccin.

Ne uităm puțin spre celelalte state din Europa. Încă de acum zece ani, realizau recensământul populației din date administrative Austria, Belgia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda, Țările de Jos, Suedia, Slovenia, iar de anul acesta li se alătură Estonia, Letonia, Lituania și Spania. Au baze de date și registre pe care chiar le pot folosi, cu acuratețe și costuri mult reduse. Știu foarte bine unde trăiesc locuitorii lor, în ce regiuni, cum pot distribui eficient resurse către ei. Inclusiv vaccinuri. Ceea ce înseamnă că, probabil, cetățenii acestor state nu vor fi nevoiți să recurgă la agroturism medical pentru a se vaccina împotriva COVID-19. Ceea ce permite, de exemplu, organizarea de centre de vaccinare direct în farmacii – se întâmplă în Franța într-un proiect-pilot proaspăt lansat.

În Israel, un alt exemplu, aproape o treime din populație a primit deja și a doua doză din vaccin. Aproape 80% din populația peste 60 de ani este imunizată. Orice persoană cu vârsta de peste 16 ani se poate vaccina fără programare. Digitalizarea sistemului de sănătate permite transmiterea de date anonime privind eficacitatea vaccinurilor sigur și rapid, oferind informație esențială în lupta împotriva virusului, inclusiv pentru categorii de populație precum tinerii, femeile gravide sau suferinzii de diabet. Oferă speranță că victoria se apropie încă o dată și este de partea noastră, a oamenilor. Rezultatele palpabile: școlile și grădinițele sunt deschise, populația poate circula în interiorul țării, se redeschid oportunități.

În România, statisticile arată că procesul de vaccinare se desfășoară mult mai eficient decât în alte state, dar se poate și mult mai bine. Este momentul în care putem demonstra că ne adaptăm cu rapiditate la provocările aduse de o criză globală aducând competențele digitale acolo unde este nevoie, unificând baze de date și servind comunitățile, fiind pregătiți în fața unor viitoare provocări.

De aceea vestea că prin Planul Național de Redresare și Reziliență – #PNRR – vom investi 4 miliarde de euro în digitalizare, punând baza unor reforme privind cetățenia digitală, digitalizarea administrației publice și asigurând accesul populației la internet și competențe digitale este o veste foarte bună. Tot prin PNRR urmează să investim în accesul la sănătate, inclusiv în rețeaua de medicină de familie și policlinici comunitare, care au exact rolul de a asigura că grupurile vulnerabile nu rămân fără servicii adecvate de prevenție și tratament.

Uniunea Europeană, printr-un act de solidaritate istorică, ne sprijină pentru a putea desăvârși reformele și investițiile pe care le așteptăm de atâta timp. De noi depinde însă să folosim această oportunitate pentru a fi în avangarda Europei, dar în același timp pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.

 

* Editorial de Dragoș Pîslaru, europarlamentar USR PLUS, coraportor al Mecanismului pentru Redresare și Reziliență, publicat pe www.digi24.ro

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 2 luni

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Noutăți Generaleacum 2 luni

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Editorialeacum 3 luni

S-a terminat „luna” femeilor, dar continuăm lupta pentru drepturile femeilor

Noutăți Generaleacum 3 luni

Alexandra Chirilă: Copiii au nevoie de spațiu unde să se poată juca sau practica sport în siguranță, iar deschiderea curților școlilor este o soluție

Noutăți Generaleacum 3 luni

Dragoș Pîslaru, despre „Garanția pentru Copii”: „Comisia Europeană cere statelor să garanteze acces gratuit la îngrijire și educație timpurie, la cel puțin o masă gratuită zilnic, la îngrijire medicală adecvată”

Știri Localeacum 3 luni

Silviu Matei, consilier local Sector 2: Vreau ca la final de mandat să mergem pe străzi pline de verdeață, iar copiii să nu se mai joace doar printre betoane și mașini

Editorialeacum 3 luni

Vreau să știm cine ne sunt securiștii

Editorialeacum 3 luni

Digitalizare pentru vaccinare, digitalizare pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Noutăți Generaleacum 3 luni

A fost finalizat mandatul Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, începe procesul de recrutare

Cele mai citite