Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Proiectul de desființare a Secției Speciale a fost adoptat astăzi de Guvern și merge în Parlament

Publicat

pe data de

Decizia Guvernului de astăzi privind adoptarea proiectului de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) reprezintă un gest de normalitate și un pas necesar pentru România și pentru obiectivul coaliției de guvernare de a ridica MCV-ul, au transmis viceprim-ministrul Dan Barna și ministrul Justiției, Stelian Ion, joi seară, în cadrul unei conferințe de presă.

Proiectul de desființare a Secției Speciale urmează să fie trimis în Parlament.

„Dacă ieri, în Parlament, am văzut că a fost adoptată legea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, astăzi ne îndeplinim un nou obiectiv al coaliției și suntem în această confirmare a mandatului reformist, pe care coaliția și l-a asumat la momentul învestirii Guvernului.

E o decizie necesară pentru România și pentru obiectivul acestui Guvern de a ridica MCV-ul și de a reuși anul acesta să ieșim de sub această monitorizare.

În egală măsură, decizia de astăzi a Guvernului este un prim pas din obiectivul major de reparare a Legilor justiței. România este într-un proces de recâștigare a credibilității și a demnității funcționării sistemului de justiție

Sunt convins că și în Parlament această lege va trece într-o formă prin care să ne asigurăm și acest obiectiv și să nu denaturăm sensul ei inițial, acela de a avea o justiție funcțională”, a declarat Dan Barna.

La rândul său, ministrul Justiției, Stelian Ion, a vorbit despre detaliile tehnice legate de această inițiativă și despre ce urmează în perioada imediat următoare: „Desființarea SIIJ este un gest de normalitate. Bineînțeles, justiția nu începe și nu se termină cu SIIJ. Aceasta a fost o chestiune asumată în programul de guvernare, asumată prin Memorandumul care prevede niște pași importanți pentru ridicarea MCV. Toate organismele europene: GRECO, Comisia de la Veneația, Comisia Europeană în cadrul rapoartelor MCV au spus la unison că înființarea acestei Secții Speciale reprezintă un regres.

La acel moment, CSM a fost foarte vehement în sensul în care înființarea acestei Secții Speciale nu se impunea, dând un aviz negativ și spunând că nu avem de-a face cu un fenomen generalizat de corupție în rândul magistraților care să impună înființarea unei astfel de secții.

Varianta pe care am propus-o a fost aceea de revenire a situației de dinainte de atacurile aduse de PSD la justiție, în sensul în care dosarele care sunt acum în soluționare la SIIJ vor fi trimise către unitățile de parchet, după competența după materie și anume: dacă este vorba de fapte care țin de criminalitate organizată vor fi trimise la DIICOT; dacă este vorba de fapte de corupție, vor fi trimise la DNA; dacă este vorba de alte fapte, dosarele vor fi trimise la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) sau la parchetele de pe lângă curțile de apel. Actele, măsurile procesuale, renunțările, clasările, trimiterile în judecată care nu au fost supuse încă unui control realizat de procurorii de la SIIJ, vor fi supuse controlului către procurorul general din cadrul PÎCCJ.

Mai fac o referire la avizul negativ din partea CSM. Inițial CSM a fost împotriva înființării. Acum, în mod paradoxal, pare a fi împotriva desființării. În realitate, dacă veți citi conținutul avizului negativ, veți observa că nu este un aviz negativ referitor la măsura în sine a desființării SIIJ. Ce s-a solicitat, însă, la pachet cu desființarea SIIJ au fost niște așa-zise garanții suplimentare de care ar avea nevoie magistrații. Niște imunități suplimentare, despre asta este vorba, cu care nu suntem de acord nici noi, nici foarte mulți magistrați. Nu au fost cerute de majoritatea magistraților aceste garanții suplimentare. Ar însemna să creăm niște dezechilibre”.

Noutăți Generale

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Publicat

pe

Documentul vine în sprijinul cetățenilor care doresc să evite carantinarea și izolarea atunci când călătoresc între statele membre UE și este nediscriminatoriu și gratuit, valabil pe hârtie sau în format digital.

Cetățenii UE care fac dovada că au fost vaccinați sau testați pozitiv pentru anticorpi ori negativi pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 vor fi exceptați de la măsurile de restricție de circulație care sunt impuse de statele UE în prezent.

Prin amendamentele susținute de USR PLUS, Parlamentul European recomandă ca testele PCR sau antigen să fie accesibile pentru cetățeni, mergând până la gratuitate, pentru a evita eventualele discriminări.

„Certificatul este un pas mare pentru milioanele de români care vor să muncească și își câștigă existența în Europa. Este un pas spre libertatea și creșterea economică pe care ni le dorim. Rezoluția noastră mai vine și cu un mesaj privind testele accesibile. Trebuie să ne gândim la tineri și la nivelul de trai din România. Un test nu poate costa 400 de lei fără să afecteze tinerii, fără să afecteze cetățenii mai nevoiași. Aceste două merg la pachet, iar Europa a dat azi un mesaj că sprijină libertatea și corectitudinea, iar nu specula făcută în pandemie”, a declarat Nicu Ștefănuță, membru în Comisia de Mediu și Sănătate Publică a Parlamentului European.

„Cetățenii europeni trebuie să-și poată relua călătoriile în siguranță și cu cât mai puțină bătaie de cap cât mai curând. Asta face acest certificat și mă bucur că amendamentul meu privind finanțarea din fonduri europene a infrastructurii necesare pentru implementare a fost inclus în textul adoptat de Parlamentul European, la fel și propunerile privind combaterea fraudelor asociate și necesitatea comunicării publice corecte pe acest subiect”, a subliniat Vlad Gheorghe, membru în Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European.

Prin votul de astăzi, Parlamentul European și-a stabilit poziția de negociere cu Consiliul pentru decizia finală privind Certificatul UE COVID-19.

 Ce este și ce nu este Certificatul UE COVID-19

  • Certificatul va fi gratuit, nu va fi obligatoriu și va fi disponibil nu doar persoanelor vaccinate, ci și persoanelor care au un test negativ pentru COVID-19 și celor care s-au vindecat de COVID-19 și au anticorpi. Practic, pentru a-l obține este nevoie să dovedești că există o probabilitate redusă de a purta și transmite virusul SARS-CoV-2.
  • Dacă un cetățean nu dorește acest certificat sau nu se încadrează în cele trei categorii, acesta poate în continuare să se bucure de libertatea de mișcare în UE exact în condițiile actuale, respectând eventualele restricții impuse de statul membru în care dorește să călătorească.
  • Nu este un pașaport sau un document de călătorie și nu are statut de act obligatoriu.
  • Certificatul nu restrânge niciun fel de drept și nici nu constrânge persoanele să se vaccineze împotriva propriei voințe.
  • Persoanele care doresc să obțină certificatul UE COVID-19, dar nu își doresc să se vaccineze, pentru orice motiv, au posibilitatea fie de a face un test pentru a stabili dacă sunt sau nu infectate cu SARS-CoV-2, fie de a dovedi că au dobândit anticorpi printr-o infectare anterioară.
  • Persoanele care nu doresc să obțină un certificat UE COVID-19, pentru orice motiv, vor putea călători în statele membre ale UE, respectând, la fel ca până acum, restricțiile interne impuse de statul în care vor să călătorească în funcție de zona de risc de unde provin.
  • Certificatul UE COVID-19 nu introduce niciun fel de separare între vaccinați și nevaccinați. Este un act administrativ care permite circulația fără controale și restricții între țările Uniunii Europene pentru cetățenii care pot dovedi că nu prezintă risc epidemiologic, respectiv au un test COVID-19 negativ, au anticorpi în urma bolii sau sunt vaccinați.

Citește în continuare

Noutăți Generale

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Publicat

pe

Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată, vineri, 16 aprilie 2021, de către Curtea de Apel București. Voința membrilor celor două partide devine realitate: suntem, de astăzi, un singur partid.

Acesta este singurul proiect politic reformist care s-a construit în ultimii ani în România la care am pus umărul, în ciuda celor care ne-au tot pus piedici la fiecare pas.

Este un proiect politic de viitor care are deja în istoric patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrăm ca o singură echipă de mai bine de doi ani.

„Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce privește proiectul care aduce reformă și schimbare în România. Decizia de astăzi a instanței ne așază în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare și reformă din societatea românească. Le mulțumesc colegilor mei din USR și PLUS care au avut tăria și înțelepciunea de a trece peste toate dificultățile inerente pentru a construi o alternativă cu adevărat credibilă pentru ceea ce înseamnă acea Românie modernă și europeană pe care o așteptăm. Îi mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru echilibrul și perseverența de a fi parteneri în acest proiect și de a construi împreună o forță politică credibilă“, a declarat Dan Barna, copreședinte USR PLUS.

„De mai bine de doi ani, cele două partide, USR și PLUS, au fost în logica unei singure echipe, iar aprobarea fuziunii de astăzi doar formalizează ceea ce noi simțeam deja natural. Suntem de azi un sigur partid, unul puternic, cu cea mai mare dorință de reformare a țării, un partid cu aleși locali, naționali, europeni și cu membri în Guvern. Fuziunea este, de astăzi, definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment. Îi mulțumesc lui Dan Barna pentru că am reușit să aducem proiectul politic în acest punct“, a declarat Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Publicat

pe

Retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Cîțu pentru decizia de a-l demite unilateral pe Vlad Voiculescu, fără nicio evaluare, este mandatul cu care USR PLUS va merge la ședința coaliției de guvernare. Este decizia USR PLUS, luată în cadrul ședinței Birourilor Naționale Reunite, despre care europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Tudorache, a vorbit în cadrul unei intervenții la Digi24:

„Miezul problemei este modul în care domnul Cîțu a ales, el însuși, să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Noi avusesem o discuție luni în cadrul coaliției, inclusiv în ceea ce privește situațiile de la Ministerul Sănătății, luasem o decizie cu privire la pașii următori, inclusiv la chestiunile de comunicare care trebuiau reglate, de la acel moment nu a mai avut loc nicio altfel de discuție la nivelul conducerilor coaliției. Decizia unilaterală, anunțată după ce a fost trimisă la Cotroceni de către premier, nu ne lasă nicio altă soluție decât retragerea încrederii noastre în premier și cu acest mandat mergem în coaliție”.

Întrebat ce i-a spus Dan Barna despre reproșurile pe care Florin Cîțu i le face lui Vlad Voiculescu, Dragoș Tudorache a răspuns: „Ceea ce domnul Cîțu îi reproșează ministrului Voiculescu sunt sincopele de comunicare între dumnealui și premier, ori domnul Voiculescu îl tot vânează cu telefoanele pe domnul Cîțu de foarte multă vreme și nu primește răspuns.

Florin Cîțu i-a cerut ministrului Voiculescu o evaluare asupra primelor 100 de zile la MS, pe care Vlad Voiculescu a adus-o în ședința de guvern, a avut loc o discuție în guvern despre ce s-a făcut și ce urmează să se facă. De la acel moment am avut criza de la Foișor și de la Babeș. Nici una, nici alta nu au fost situații asupra cărora MS să fi avut vreun control – și într-un caz, și în celălalt gestionarea acelor crize și responsabilitatea ținea de conducerea acelor spitale, aflate în subordinarea autorităților locale din București și de către modul în care DSU a gestionat situațiile respective.

Toate aceste lucruri se puteau rezolva cu o comunicare, sunt de acord, între premier și ministru, ceea ce nu s-a întâmplat și aici responsabil pentru o echipă e cel care conduce echipa”.

Referindu-se la ordinul privind noile criterii de carantinare a localităților, Dragoș Tudorache a subliniat faptul că aceastea au fost stabilite în cadrul CNSU, care este condus de premierul Florin Cîțu:

„Pe baza lor, Ministerul Sănătății trebuie să le incorporeze într-un ordin. Asta e tot ce s-a întâmplat. Nu s-a schimbat absolut nimic în modul în care se iau deciziile pentru carantinare, ele se iau în continuare exact pe aceeași formulă ca până acum, doar că acele criterii tehnice, aprobate și discutate în CNSU, s-au modificat. Nu era niciun motiv ca, de la acest ordin, să se ajungă aici.

Dacă premierul avea o problemă de performanță cu ministrul Voiculescu trebuia să se discute acest lucru, eram disponibili să avem această discuție, să analizăm obiectiv care sunt parametrii pe care îi așteaptă premierul Cîțu de la un ministru și apoi împreună să luăm o decizie, ceea ce nu s-a întâmplat astăzi”.

Întrebat dacă USR PLUS va înainta în cadrul ședinței coaliției de guvernare o propunere de ministru la Sănătate, Dragoș Tudorache a răspuns:

„Noi trebuie să rezolvăm în primul rând problema premierului Citu. Avem toată încrederea în funcționalitatea coaliției, dar nu cu domnul Cîțu”.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 6 luni

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Noutăți Generaleacum 6 luni

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Noutăți Generaleacum 6 luni

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Editorialeacum 7 luni

S-a terminat „luna” femeilor, dar continuăm lupta pentru drepturile femeilor

Noutăți Generaleacum 7 luni

Alexandra Chirilă: Copiii au nevoie de spațiu unde să se poată juca sau practica sport în siguranță, iar deschiderea curților școlilor este o soluție

Noutăți Generaleacum 7 luni

Dragoș Pîslaru, despre „Garanția pentru Copii”: „Comisia Europeană cere statelor să garanteze acces gratuit la îngrijire și educație timpurie, la cel puțin o masă gratuită zilnic, la îngrijire medicală adecvată”

Știri Localeacum 7 luni

Silviu Matei, consilier local Sector 2: Vreau ca la final de mandat să mergem pe străzi pline de verdeață, iar copiii să nu se mai joace doar printre betoane și mașini

Editorialeacum 7 luni

Vreau să știm cine ne sunt securiștii

Editorialeacum 7 luni

Digitalizare pentru vaccinare, digitalizare pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Noutăți Generaleacum 7 luni

A fost finalizat mandatul Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, începe procesul de recrutare

Cele mai citite