Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Știri Locale

PLUS Sebeș cere măsuri urgente pentru combaterea poluării

Publicat

pe data de

PLUS Sebeș solicită autorităților publice locale să identifice în regim de urgență soluțiile necesare, finanțate din fonduri europene, pentru a combate poluarea excesivă și în același timp schimbările climatice, în condițiile în care în cadrul bugetului UE pentru 2020, un procentaj de 21% este destinat măsurilor care vizează mediul.

„PLUS se angajează să apere drepturile locuitorilor din municipiul Sebeș și a localităților limitrofe cu privire la calitatea aerului. Calitatea aerului afectează calitatea vieții și a sănătății oamenilor. Aerul poluat este responsabil de boli grave. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, poluarea aerului este responsabilă de 29% din decesele cauzate de cancerul la plămâni și 24% din decesele cauzate de accidente vasculare cerebrale.

Mai mult, în Studiul de Impact Asupra Sănătății Populației, potrivit datelor prezentate, există în perioada studiată valori semnificativ crescute ale frecvenței cazurilor de leucemie în Sebeș comparativ cu alte orașe și un trend crescător al frecvenței malformațiilor sistemului nervos și sistemului cardiovascular.

Expunerea la formaldehidă e corelată cu leucemiile în literatura de specialitate și clasificată de un Regulament al Comisiei Europene drept substanță mutagenă.

În intervalele 9-10 februarie 2020 și 14-17 februarie 2020, au fost constatate depășiri ale valorilor de referință măsurate la pulberi (PM10).

În data de 17 februarie 2020, s-a înregistrat o depășire a valorilor la formaldehidă: 0.013 miligrame/mc, limita fiind de 0.012 mg/mc“, transmite PLUS Sebeș în cadrul unui comunicat de presă.

PLUS Sebeș acuză autoritățile locale că nu au avut „nicio viziune de la începutul mandatului“ pentru rezolvarea acestor probleme.

„Unul din cele mai importante aspecte este faptul că aceste valori depășite nu sunt datorate doar unei companii, ci este rezultatul conglomeratului de firme care activează în municipiu.

Legea 104/2011 Art. 22 prevede faptul că primarul «asigură elaborarea planurilor de calitate a aerului şi le supun aprobării consiliului local în termen de 30 de zile după avizarea acestora de către autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului».

Legea 104/2011 ART. 52 (1) prevede: «În cazul depăşirii acelor valori-limită pentru care termenele de respectare, prevăzute la poziţiile B.2 şi G.5 din anexa nr. 3, au fost depăşite, planurile de calitate a aerului cuprind măsuri potrivite, astfel încât perioada de depăşire să fie cât mai scurtă cu putinţă. Planurile de calitate a aerului pot include, în plus, măsuri specifice vizând protecţia grupurilor sensibile ale populaţiei, inclusiv copiii».

Pragurile de evaluare au o caracteristică ce face măsurarea foarte greu de urmărit“, a conchis PLUS Sebeș.

Semnalul de alarmă tras de PLUS Sebeș vine în contextul în care sistemul automat de măsurare a calităţii aerului din regiune a arătat, în ultimele zile, depăşiri mari la câţiva dintre indicatorii monitorizaţi, potrivit Adevărul.ro.

Cu alte cuvinte, trei zile la rând locuitorii oraşului au inspirat un aer „rău”, cu praf, noxe şi concetraţii aproape maxime de formaldehidă.

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri Locale

PLUS Sector 5 oprește achizițiile de publicitate de 620.000 de euro pentru Daniel Florea și cere direcționarea lor spre criza COVID-19

Publicat

pe

În urma sesizării președintelui PLUS Sector 5, Iustin Roșca, în cadrul unei postări pe Facebook, prin care acesta atenționa asupra sumei în valoare de 620.000 de euro pe care directoarea Centrului Cultural Ștefan Iordache, Stoica Mariana, intenționa să o plătească din banii cetățenilor pentru achiziția de spoturi TV pentru campania electorală a primarului de sector, Daniel Florea (PSD), edilul a decis să anuleze în cele din urmă cele două achiziții.

„LLE: și a doua a fost anulată, deci 620.000 de euro economie. Deci se poate! Mulțumesc și ziarului Libertatea pentru susținerea cauzei.
L.E: ‼️ Azi am reușit să salvez 300.000 de euro din bugetul sectorului. Florea a anulat una dintre achiziții de spoturi electorale. Aștept și anularea celei de a doua până nu ne apucăm de scris plângere penală și pe această temă.

💰 C U L T U L și C U L T U R A 💰
Peste 1/2 MILION EURO plătește directoarea Centrului Cultural Ștefan Iordache, Stoica Mariana, din banii cetățenilor sectorului 5 pentru CULTUL PERSONALITĂȚII primarului Daniel Florea.
⚠️ In plină pandemie de COVID, pe 31.03.2020, primarul dispune și Mariana Stoica execută, achiziția de spoturi TV pentru campania electorală a lui Daniel Florea (PSD) pe 2 televiziuni, în valoare totala de 620.000€(TVA inclus).
🤔 Nu contează că sunt ZERO investiții în sector, nu contează că numărul cazurilor de infestări crește în fiecare zi, nu contează că sunt probleme sociale foarte grave în sector, nu contează că din acești bani se puteau ‼️ achiziționa 600.000 MĂȘTI pentru medici ‼️, nimic din asta nu este mai important decât spațiul publicitar pentru domn primar, în fapt. Campanie electorală cu banii de la Centrul Cultural Stefan Iordache sector 5.
🔴 Mai grav, în drept, Stoica Mariana, împreuna cu echipa ei de “coafat achiziții”, cheltuie 522.000€ + TVA fără ca să aibă aprobarea prealabilă Consiliului Local sector 5 printr-o Hotărâre de Consiliul Local prin care sa vedem necesitatea, beneficiile și avizele comisiilor, contrar Legii 273/2006. Iar dacă am să caut prin codul penal ar trebui sa notez articolele 246, 295 și 297 cel puțin.
#CulturaCultuluiDFect
#PrioritătiCulturalElectorale”, a scris Iustin Roșca pe Facebook.

Citește în continuare

Știri Locale

La umbra crizei COVID-19, în ciuda crizei economice care va urma cel mai probabil, primarul PSD al Sectorului 1 pregătește un tun de 270 de milioane de euro

Publicat

pe

„Într-un context în care toată lumea e preocupată de criza sanitară și financiară, primarul PSD al Sectorului 1 face calculele pentru încheierea unui ultim contract de asfaltări prin care să amaneteze întreg sectorul pentru următorii patru ani, fără condiții specifice de realizare a lucrărilor sau măsuri specifice de control ulterior al lucrărilor. În condițiile crizei economice care va urma, cheltuirea a 270 de milioane de euro pentru asfaltări este iresponsabilă și imposibil de explicat. Cu acești bani se pot salva vieți, se pot testa cadre medicale, se pot cumpăra ventilatoare“, a declarat Diana Buzoianu, președintele PLUS Sector 1.  

Sursa: captura ecran SEAP

Primăria Sectorului 1 a lansat în sistemul public o licitație în vederea modernizării și reparației întregii infrastructuri rutiere si de canalizare a Sectorului 1, valoarea proiectului fiind de nu mai puțin de 270 de milioane de euro.

Ce este în neregulă cu acest contract?

Documentația cuprinde drept mențiune generală ca, pentru contravaloarea a 270 de milioane de euro, străzile aflate in administrarea primăriei de sector sa fie reparate sau modernizate. Aceasta este singura cerință, fără a fi identificate străzile în cauză, modalitatea prin care este realizată această modernizare, termene stabilite pentru lucrări, metodele ulterioare de control al acestor lucrări etc.

Pentru a nu trăi o adevărată tragedie în anul acesta avem nevoie de ventilatoare, de materiale de protecție pentru toate persoanele care acum realizează servicii esențiale, de teste pentru personalul din spitale, de ajutoare pentru serviciile de bază pentru persoanele cu risc sau seniorii care nu au cum să iasă din casă în perioada aceasta.

În schimb, locuitorii Sectorului 1, în următorii patru ani, vor primi 1.106.338 de metri liniari de bordură nouă.

Citește în continuare

Știri Locale

Diana Buzoianu: Existența unei infrastructuri de predare online este binevenită atâta timp cât ea nu este făcută doar de an electoral sau cocoțată pe un context îngrijorător

Publicat

pe

Diana Buzoianu, președinta filialei PLUS Sector 1 și cea care va deschide lista de consilieri locali pe care Alianța USR PLUS o propune cetățenilor Sectorului 1, atrage atenția asupra alocării pe care actualul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, vrea să o facă în vederea achiziționării a mii de tablete pentru toți elevii și profesorii din Sectorul 1, în vederea predării de cursuri online. În acest sens, Diana Buzoianu subliniază că va urmări îndeaproape întregul proces în contextul în care “existența unei infrastructuri de predare online este binevenită atâta timp cât ea nu este făcută doar în an electoral”.

„Înțeleg că domnul Daniel Tudorache dorește alocarea unui buget pentru cumpărarea a mii de tablete pentru toți elevii și profesorii din Sectorul 1 în vederea predării de cursuri online, odată cu închiderea școlilor anunțată ieri de Guvernul României.

Deși în acest moment există școli în Sectorul 1 unde copiii nu au apă caldă sau săpun, totuși, existența unei infrastructuri de predare online este binevenită. Sigur, atâta timp cât ea nu este făcută doar în an electoral sau cocoțată pe un context îngrijorător pentru noi toți în vederea obținerii unui vot în plus.

Astfel, voi urmări cu interes:

🚩modalitatea de achiziție concretă a tabletelor;
🚩modalitatea de distribuire a acestora către copiii și profesorii care nu au deja instrumente necesare pentru a participa la aceste cursuri online;
🚩modalitatea prin care Primăria Sectorului 1 se asigură că profesorii primesc suportul necesar astfel încât să reușească să predea la un standard normal cursurile prin intermediul unor instrumente pe care nu le-au mai folosit până acum în acest sens;
🚩modalitatea prin care Primăria Sectorului 1 asigură suport pentru copiii care nu au avut astfel de instrumente anterior și nu au nici în prezent (în realitate, copiii care ar trebui să beneficieze de această măsură) astfel încât aceștia să poată folosi instrumentele pentru a participa la cursuri;
🚩realizarea de materiale didactice sub formă electronică care să fie încărcate pe aceste tablete; și
🚩modalitatea prin care aceste tablete vor fi folosite și în programe ulterioare, ca parte a unei strategii de adaptare a educației la standarde demne de secolul 21, iar nu doar ca o măsură temporară”, a scris pe Facebook Diana Buzoianu.

Citește în continuare

Cele mai citite