Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

PLUS denunță violarea drepturilor de orice fel ale românilor din Diaspora

Publicat

pe data de

FOTO: Bogdan Deleanu, membru al CNPP Diaspora

Am aflat recent că la Forumul Românilor de Pretutindeni, un eveniment organizat la București și „binecuvântat” de prezența Vioricăi Dăncilă și a lui Eugen Teodorovici, discuțiile tind să meargă mai degrabă în direcția absurdului. Un cunoscut apropiat al PSD, domnul Eugen Terteleac, președinte al Asociației Românilor din Italia, a declarat că ar trebui interzise filialele partidelor politice românești din afara țării.

Dincolo de faptul că propunerea contravine tuturor valorilor europene care prevăd libertatea de asociere, ea nu ar avea nicio modalitate de implementare. Atâta timp cât românii din statele de reședință respectă legislația locală de acolo, nimeni nu le poate impune, din România, cum să trăiască sau ce să facă în timpul lor liber sau cu opțiune lor politice.

Dar această tentativă este totuși grăitoare pentru gândirea PSD! După ce i-au adus pe români la disperarea necesară pentru a-și lăsa țara și familia în urmă, se pare că nu le este de ajuns. Vor să intervină chiar și dincolo de hotare.

Este un semn clar că PSD se teme de diaspora. În același timp, este o nouă dovadă de gândire meschină și punitivă față de oricine care are curajul de a se opune, așa cum o face mereu diaspora românească, abuzurilor pesediste.

Din fericire, avem vești proaste pentru ei: românii din afară sunt liberi, atenți la toate aceste declarații și din ce în ce mai organizați și gata să voteze. S-a văzut pe 26 mai și se va vedea la toate alegerile următoare. Și niciun fel de tentative de acest fel nu îi vor putea rupe vreodată de România.

* Material realizat cu Echipa CNPP Diaspora

Editoriale

Cultura nu este un capriciu!

Publicat

pe

FOTO Cornel Brad

Ieri, Ursula von der Leyen a afirmat în conferința de presă în care anunța propunerile de comisari europeni și portofoliile lor că trebuie să putem aborda problemele care contează cel mai mult, rapid și cu determinare“. La o primă analiză a portofoliilor, cultura nu pare să fie considerată o „problemă care contează cel mai mult”.

Atunci când a fost aleasă, în luna iulie, președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-a angajat să construiască o Europă unită de pace și valori. Or, valoarea intrinsecă pe care cultura o are în construirea unei Europe unite și pașnice, adică deschisă, diversă, dinamică, incluzivă și democratică, este de netăgăduit. Fără recunoașterea explicită a dimensiunii culturale, viitorul Uniunii Europene ca efort comun este dificil de imaginat. La fel cum este greu de imaginat un viitor mai bun pentru România fără recunoașterea explicită a culturii ca fundament care îi conferă personalitate și îi atribuie valoare în contextul macroidentitar al celorlalte națiuni cu care interacționează cultural și geopolitic. Căci, pentru o națiune, cultura nu este un capriciu!

O cultură vie, deschisă și inovatoare este cel mai bun promotor al valorilor și principiilor în care credem și pe baza cărora vom construi viitorul nostru și al copiilor noștri. Atenție, însă: deschiderea nu reprezintă un adversar al tradiției, ci doar o etapă necesară într-un construct identitar viu. Cultura este identitate în măsura în care reflectă în mod corect, fără derapaje ideologice, istoria, tradiția, mentalitatea, dezvoltarea, inovarea și influența unei comunități naționale într-un cadru larg, istoric, social, cultural.

Doar dacă vom întări această comunitate pe baza culturii împărtășite vom putea construi un viitor mai bun în România. Or, acest lucru este posibil doar dacă suntem de acord că trebuie „să abordăm rapid și cu determinare“ structurarea, reglarea și susținerea relațiilor comunitare, coeziunea socială, întărirea sferei publice și a discernământului cetățenilor și dimensiunea spirituală pe care o simțim pierdută deseori. Cu alte cuvinte, sa reclădim încrederea şi speranța în România prin cultură.

Da, cultura ar trebui sa fie una dintre „problemele care contează cel mai mult“. În România și în Europa.

Citește în continuare

Editoriale

Ce facem cu diaspora? O abordare în trei pași

Publicat

pe

Bogdan Deleanu, membru al Consiliului Național PLUS

Vestea că sunt peste 5,6 milioane de români plecați din țară nu ne surprinde. De fapt, echipa PLUS Diaspora a CNPP (Comisia Națională de Politici și Programe) tocmai era pe cale să lanseze zilele acestea cifra de 5,5 milioane, obținută din cercetările noastre proprii.

Ce contează acum este ceea ce ne propunem să facem. Peste un sfert din români sunt plecați din țară, iar dintre aceștia majoritatea au plecat în ultimii 15 ani. Fiecare român din străinătate ușurează drumul pentru încă doi. „Hai, vere, că te angajez la mine la restaurant, șantier, firmă, magazin etc”. În ritmul acesta, nici nu mai contează cine guvernează România peste 10 ani – nu va mai fi nimeni aici!

Iar dacă unii se întreabă „de ce ar trebui să ne pese, la urma urmei, de cei care pleacă?”, iată altă cifră identificată de echipele noastre: românii din afară au trimis acasă, în 2018, aproape 5 miliarde de dolari!

Ne gândim la o abordare în trei pași:

Stoparea Exodului – prioritatea numărul 1 pentru diaspora este, de fapt, în țară. Câtă vreme nu se rezolvă problemele de acasă, lumea va continua să plece, iar cei plecați nu se vor întoarce. Prioritățile pentru cei plecați sunt:
1.  Reforma educației, cu accentul pus pe predictibilitate, competență, dobândirea de aptitudini utilizabile în viața reală și calitate peste cantitate;
2. Reforma în sănătate, inclusiv depolitizarea managementului sanitar, susținerea unui personal medical competent și independent și un buget de sănătate modern;
3. Susținerea mediului privat, sprijinind antreprenoriatul, și claritate fiscală, simplificând birocrația și privilegiind lupta inteligentă împotriva corupției.

Deschiderea drumului spre casă – dacă vrem să avem vreo șansă să aducem măcar o parte din acești oameni înapoi, trebui să:
1.  Creăm un one-stop-shop pentru întoarcere, care oferă asistență administrativă celor care au nevoie de acte noi, recunoașterea dovezilor sau diplomelor externe etc;
2. Reformăm sistemul de evidență a populației, cu noi facilități digitale;
3. Ușurăm reînscrierea în sistemul educațional sau de muncă românesc a celor care au petrecut o perioadă de timp în afară.

Trebuie să acceptăm că diaspora e România, indiferent dacă se mai întorc sau nu (de altfel, cam 40% dintre cei întrebați de noi spun că nu s-ar întoarce. Sau că nu s-ar întoarce până la pensie):

Chestionar PLUS Diaspora
1. E nevoie de o legislație pentru diaspora și administrație în afara frontierelor corelate cu amploarea problemei, care să faciliteze legătura permanentă cu țara;
2. Trebuie să investim major în salvarea identității și limbii române, mai ales pentru tinerii născuți în diaspora, prin tabere, manuale, programe de studiu, școli virtuale și ale mecanisme adaptate lor;
3. Crearea de legături noi între diaspora și țară, prin susținerea mediului asociativ, proiecte de îngemănare, asistență venită din afară către țară, mai multă putere de decizie din partea diasporei pentru țară.

Citește în continuare

Editoriale

Ministrul Culturii sfidează regulile elementare ale logicii și profesionalismului!

Publicat

pe

Ieri, pe site-ul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), a fost postată următoarea declarație de presă: Având în vedere articolele apărute în presa de astăzi, 18.07.2019, referitoare la înfiinţarea Muzeului Holocaustului, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale face următoarele precizări: va fi creat un complex muzeal care să cuprindă Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, pentru care se are în vedere locaţia existentă între Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Aceasta constituie așadar o asumare oficială a faptului că se va construi un nou muzeu în curtea Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și, mai mult, avem de-a face cu o reorganizare masivă sub titulatura de Complex Muzeal.

Conceptul de Complex Muzeal îl consideram abandonat de cel puțin 30 de ani!

Care ar fi logica amalgamării unor entități care în decursul timpului și-au definit identitatea și publicul?

Ni se răspunde, așadar, pe cale oficială că actuala coaliție strânge cureaua și comasează trei muzee. Da, este vorba de lipsa banilor, a viziunii si a profesionalismului acestui guvern! Mai mult, prin această comasare, se răspunde indirect, doar așa știe să comunice actualul ministru, protestului față de cedarea curții interioare a Muzeului Antipa pentru construirea unei clădiri în care să funcționeze un alt muze. De ce noului muzeu nu i se poate găsi o destinație corespunzătoare și nu una impovizată, care să blocheze dezvoltarea unui dintre cele mai performante instituții muzeale din România?

Răspunsul este comasarea a trei muzee și înfințarea altuia!

În concluzie, se înființează un muzeu, într-un spațiu improvizat, deposedând astfel un alt muzeu performant de un teren care îi asigura dezvoltarea. Protestelor personalităților din zona academică și a societății civile li se răspunde cu o comasare de muzee, semn că lipsa profesionalismului și a resurselor financiare sunt elementele definitorii ale activității curente a actualei coaliții.

* Editorial semnat de Ovidiu Țentea, membru al Consiliului Național PLUS

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 2 ore

Dacian Cioloș, la Sibiu: Noi nu avem ce lecții să primim de la PSD și nici să semnăm un pact ca să facem ceea ce știm că trebuie făcut pentru România

Stiri PLUSacum O zi

Programul USR PLUS în PE prezentat la întâlnirea cu simpatizanții

Noutăți Generaleacum 2 zile

Clarificări privind regimul de impozitare a veniturilor obținute de românii din diaspora

Noutăți Generaleacum 2 zile

Oana Țoiu: În profesori și în școală ar trebui să ne punem speranța, nu fricile. Lipsesc elementele de bază pentru siguranța copiilor

Noutăți Generaleacum 3 zile

Dragoș Tudorache, despre Rovana Plumb și Sylvie Goulard, la B1 TV: Grupul Renew Europe se va poziționa față de fiecare nominalizare în parte după ce va avea analiza proprie. Le vom trata în mod egal

Editorialeacum 3 zile

Cultura nu este un capriciu!

Stiri PLUSacum 4 zile

PLUS: Cunoaștem decizia CCR din 2012 care a respins o lege adoptată de Guvernul Boc în 2011 prin asumarea răspunderii. Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare

Noutăți Generaleacum 4 zile

Dacian Cioloș: Dacă Rovana Plumb va fi respinsă, România poate desemna un alt candidat pentru postul de comisar, care va primi tot portofoliul transporturilor

Stiri PLUSacum 4 zile

Dacian Cioloș: Pactul pentru anticipate e singura soluție logică și viabilă de deblocare a crizei politice și e o soluție prin care poporul nu e ocolit

Noutăți Generaleacum 4 zile

Dacian Cioloș, despre Rovana Plumb: Dânsa va trebui, la audierile din Parlament, în loc să explice viziunea sa despre portofoliu, să dea explicații despre dosarul Belina și despre ce a făcut la Mediu

Cele mai citite