Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Știri Locale

PLUS Hunedoara: Guvernul are obligația de a găsi, cu maximă celeritate, soluții pentru rezolvarea situației în care se află Termocentrala Mintia

Publicat

pe data de

Termocentrala Mintia

PLUS Hunedoara atrage atenția, în cadrul unui comunicat de presă, asupra motivelor care i-au împins pe hunedoreni la organizarea de acțiuni civice pentru salvarea Termocentralei Mintia, solicitând Guvernului PSD-ALDE să găsească soluții, în acest sens, în condițiile în care actuala guvernare nu a întreprins nimic pentru a-și duce la îndeplinire promisiunile în acest sector.

„În data de 24 iunie a avut loc, în municipiul Deva, acțiunea civică intitulată «SOS! Salvați Termocentrala Mintia!». Organizatorii acestei acțiuni au anunțat că demersurile lor au ca scop salvarea unui bun național, o emblemă a energeticii românești care timp de 50 de ani a asigurat peste 10% din necesarul de energie electrică al României”, arată PLUS Hunedoara în cadrul unui comunicat de presă.

În acest context, Dan Manițiu, membru PLUS Hunedoara, a subliniat faptul că situația actuală a Termocentralei Mintia se înscrie în constanta Programului de guvernare al PSD-ALDE – acel „îndrăznește să crezi” care există doar pe hârtie și care nu are nicio legătură cu realitatea. Cu alte cuvinte, punctează Dan Manițiu, o minciună de proporții inimaginabile: „Concret, la punctul 3 din capitolul 12 al Programului de guvernare 2017-2020 se menționează următoarele: «Cărbunele rămâne o componentă importantă a mixului de materii prime energetice a României. Pe termen mediu, producţia de huilă trebuie menţinută pentru a asigura funcţionarea unui nou grup energetic la termocentrala Mintia. […] La Termocentrala Mintia, în următorii 10 ani, se poate implementa un proiect cu un grup energetic (200 MW sau 500 MW), cu eficienţă ridicată (randament 43-45%, parametri ultracritici sau ultrasupracritici), (în locul celor 2 grupuri existente)».

De ce spunem că acest deziderat al Programului de guvernare PSD-ALDE a rămas o simplă teorie, nepusă în practică? Pentru că strategia de revitalizare a producției de cărbune, propusă de actuala guvernare, este contrazisă atât de lipsa completă de interes pentru realizarea unui nou grup energetic la Termocentrala Mintia, fapt dovedit de inexistența vreunor investiții în acest sens, cât și de dispozițiile Strategiei energetice a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050. Astfel, deși în cuprinsul Strategiei se face referire la Mintia, este vizată doar o potențială investiție într-un nou grup energetic pe gaz, fără a se face vreo referință la termocentrala deja existentă la Mintia, care funcționează pe bază de cărbune”.

Mai departe, PLUS Hunedoara semnalează faptul că, „în ciuda numeroaselor declarații ale premierilor Guvernului PSD-ALDE, făcute în campaniile electorale, soarta Termocentralei Mintia pare a fi pecetluită”.

„Amintim faptul că, în octombrie 2017, premierul Mihai Tudose, într-o vizită de lucru în județul Hunedoara, afirma că «sunt șanse mari și facem toate eforturile ca Mintia să redevină un model energetic românesc. Este un angajament al Guvernului. Va rămâne pe cărbune».

E dificil de identificat ce eforturi s-au făcut, din moment ce rezultatele lor lipsesc cu desăvârșire. Totuși, revitalizarea Termocentralei Mintia rămâne un subiect fierbinte pentru atragerea electoratului. Așa se explică faptul că, la începutul lunii mai (cu puțin înainte de alegerile europarlamentare) premierul Viorica Dăncilă, aflată în vizită în Valea Jiului, declara: «Am hotărât ca să avem o discuţie la Palatul Victoria, luni, astfel încât să putem adopta o ordonanţă de urgenţă referitoare la Mintia pentru a da către Consiliul Judeţean. Acest lucru ne permite, în acelaşi timp, să accesăm fonduri europene şi să putem ajuta zona»”, arată PLUS Hunedoara.

Deși au trecut aproape două luni de atunci, evidențiază PLUS Hunedoara, „Guvernul nu a adoptat niciun act normativ care să tranșeze această chestiune, iar teama hunedorenilor că Termocentrala Mintia va fi închisă nu a fost înlăturată”.

„Dimpotrivă, aceasta continuă să crească, fiind alimentată și de faptul că, după 30 iunie 2020 (dată la care expiră Planul Național de Tranziție pentru instalații de ardere care nu respectă condițiile de mediu), activitatea termocentralei ar putea fi sistată.

În această perspectivă, PLUS Hunedoara subliniază faptul că termocentralele Mintia și Paroșeni sunt, cel puțin până la finalizarea inelului de Vest, foarte importante pentru stabilitatea Sistemului Energetic Național (SEN), mai ales în perioadele de iarnă și secetă accentuată.

Din acest motiv, Guvernul are obligația de a găsi, cu maximă celeritate, soluții pentru rezolvarea situației în care se află Termocentrala Mintia, chiar dacă identificarea acestora presupune recunoașterea impasului în care actuala guvernare se află și solicitarea de ajutor unor specialiști din cadrul Uniunii Europene, inclusiv în ce privește atragerea unor fonduri pentru rezolvarea acestei probleme”, a mai evidențiat PLUS Hunedoara.

În final, PLUS Hunedoara subliniază faptul că „sectorul energetic are un rol important în dezvoltarea durabilă a României, în consolidarea securității naționale, în creșterea calității vieții și în combaterea schimbărilor climatice”.

„Viziunea PLUS de dezvoltare a sectorului energetic se concentrează în jurul unor principii și obiective strategice fundamentale ce presupun, pe de o parte, necesitatea ancorării riguroase în realitatea de pe teren și, pe de altă parte, o bună înțelegere a contextului internațional, a tendințelor geopolitice și a evoluțiilor tehnologice pe termen mediu și lung.

De asemenea, considerăm că, pentru viitor, sunt esențiale aspecte precum modernizarea guvernanței în sectorul energetic, implementarea de soluții integrate pentru zonele carbonifere aflate în proces de transformare, precum și promovarea modernizării și dimensionării adecvate a centralelor de cogenerare de înaltă eficiență și a Sistemelor de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), inclusiv prin realizarea de proiecte în parteneriat public-privat”, a conchis PLUS Hunedoara.

Citește în continuare
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Marian

    9 iulie 2019 at 10:39 am

    E tarziu oameni buni.Printre altele destinele CTE Minția,cu mulți ani în urmă când situația putea fi rezolvată,a fost in maainile unui om crescut la această centrală,rezultatul se vede.De cca 20 de ani această centrală funcționează pe vorbe si pe istorie.Pacat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri Locale

Liviu Iolu, cadidatul PLUS la Primăria Iași, și-a prezentat viziunea asupra Iașului în fața cetățenilor. Site-ul www.liviuiolu.ro, lansat în cadrul conferinței

Publicat

pe

„Timp de 30 de ani, acest oraș a fost condus de oameni fără viziune, oameni care nu au știut sau nu au vrut să îl dezvolte pe măsura puterii simbolice și bugetului de care dispune.

De ce am intrat în competiția electorală internă din Alianța USR PLUS pentru Primăria municipiului Iași? Pentru a oferi ieșenilor o alternativă reală la viziunea îngustă prin care a fost condus orașul până azi. Și garanția că rețelele subterane abonate la banii publici azi vor dispărea sub o nouă administrație cinstită.

Nu am făcut, nu fac și nu voi face parte din niciun cerc sau rețea locală care au capturat parte din bugetul orașului și îi frânează dezvoltarea. Alături de mine este echipa PLUS Iași, formată din oameni competenți, stăpâni pe meseriile lor și care au cunoștințele necesare penru a transforma orașul într-o capitală regională modernă care să respire viitor“, a declarat, duminică, Liviu Iolu.

Un primar care nu face parte din rețelele subterane locale

Iașul are bani, are oameni creativi și o mină de aur intelectuală specializată în universitățile sale. Cu toate astea, dezvoltarea orașului și identitatea sa națională nu se ridică nici pe departe la nivelul resurselor și potențialului. A rămas din păcate un oraș care se dezvoltă prea lent față de așteptările cetățenilor, poluat, nesigur, aglomerat și în general un oraș căruia îi lipsește un plan. Liderii politici și administrativi care l-au condus și îl conduc nu reușesc de ani de zile să valorifice identitatea de capitală istorică și regională, unicitatea și resursele turistice impresionante pe care orașul le are.

Rețele transpartinice și subterane create de politicienii locali au frânat dezvoltarea Iașului, îi secătuiesc resursele în folosul unor găști locale și al lor. Pentru a putea reforma administrația locală și pentru a închide supapele prin care se scurg banii publici este nevoie de un primar care nu este deloc legat de rețele politice și economice locale care distrug de 30 de ani speranța oamenilor că orașul se dezvoltă și poate străluci. Primaria are nevoie de o resetare a modului în care este condusă de zeci de ani prin minciună, incompetență și deturnarea bugetului în buzunare ilegitime. Sunt candidatul care poate rupe pentru prima dată legătura între banii publici și rețelele de corupție locală care rezistă de ani de zile ocrotite de primarii Simirad, Nichita și Chirica.

Un primar cu anvergură politică: „Cer mutarea conducerii Ministerului Transporturilor la Iași“

Iașul suferă de zeci de ani și din cauza slabei reprezentări la nivel central a politicienilor locali și a puterii lor de negociere în numele orașului și a regiunii de Nord-Est. Da, au fost miniștri ieșeni în Guvern și am avut și foarte mulți parlamentari, dar nu au reușit niciodată să impună agenda reală a Iașului nici în Guvern și nici în Parlament pentru a nu-și supăra șefii sau aliații.

Cel mai grav este să ne resemnăm spunând că mai mult nu putem cere, mai mult nu se poate. Primarul Iașului trebuie să devină un actor național, o voce fermă a regiunii, un lider politic și administrativ cu anvergura necesară pentru a reuși cu succes să reprezinte orașul.

„Dacă voi fi ales primarul Iașului voi cere – cu toată forța politică și reprezentativă pe care o oferă această funcție –  mutarea conducerii Ministerului Transporturilor, cu tot cu ministru și secretari de stat, pentru o perioadă de 5 ani, la Iași, și interzicerea decontării din bani publici a zborurilor cu avionul pentru acești demnitari pe distanțe mai mici de 500 de kilometri – în oglindă cu decizia similară luată de Guvernul Franței pentru miniștrii săi. Garantez că doar o asemenea măsură mai poate mișca marile proiecte de infrastructură ale regiunii, linii de tren rapide, autostrada A8 și drumul expres București-Siret“, a subliniat Liviu Iolu.

Citește în continuare

Știri Locale

Dacian Cioloș, la Roșiorii de Vede: Obiectivul prioritar la nivel național e să facem tot ce ține de guvernare și de decizia legislativului pentru a atrage investitori privați

Publicat

pe

„Acesta e proiectul nostru – să aducem oameni competenți, care știu ce e de făcut, care au demonstrat că știu cum se face, pentru că au făcut-o ei înșiși, și împreună cu alții să își asume schimbări în locurile pe care le cunosc“, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă la Roșiorii de Vede, în contextul inaugurării sediului local PLUS și a lansării candidaturii lui Costin Fierăscu, din partea Alianței USR PLUS, la primăria orașului.

„Îmi amintesc că în 2018, prin primăvară, când pregăteam lansarea proiectului politic și ne gândeam să începem să organizăm nuclee ale viitorului partid cam peste tot în țară, aveam deja colegi care se implicau și evident în partea asta de sud era puțin mai greu. Oamenii de aici care ne simpatizau aveau rețineri și le era teamă, încă era PSD la guvernare atunci, să se expună și să își asume public simpatia față de acest proiect politic și să se afișeze.

Am organizat atunci la București o întâlnire cu, să zicem, diasporenii Teleormanului, fiii Teleormanului și am avut o întâlnire foarte bună, cred că au fost mai mult de 50-60 de tineri și marea lor majoritate erau oameni care lucrau în București sau antreprenori care aveau afaceri în București, dar care păstraseră legătura cu localitățile de baștină din județul Teleorman Și le-am spus că prin proiectul pe care îl avem noi, din punctul nostru de vedere, nu avem cum să reconstruim România dacă nu ne întoarcem la rădăcini și i-am încurajat pe mulți dintre ei să ia legătura cu colegii din județ și să începem să organizăm nuclelele partidului acolo.

Așa că să nu vă surprindă azi dacă o persoană precum Costin Fierăscu, antreprenor de succes în București, și-a păstrat legăturile cu orașul de aici și a hotărât să se întoarcă la rădăcini, și să își asume schimbarea pe care vrem să o vedem în România.

Ăsta e profilul candidatului pe care vi-l prezentăm azi: un om tânăr plecat de aici să își găsească rostul în altă parte și, după ce s-a realizat, să vină să-i ajute și pe alții să ia o direcție și, mai ales, orașul să ia o direcție. Și Teleorman, și toată zona asta de sud sunt o zonă cu potențial foarte mare, dar din păcate, în cel mai bun caz, oamenii politici s-au concentrat în a face drumuri și cam atât. Sigur, s-au asfaltat, nu întrebăm cât a costat metrul cub de asfalt. Zona asta de sud are mare nevoie de investiții pentru a crea locuri de muncă și de oameni cu inițiativă.

Ăsta e proiectul nostru – să aducem oameni competenți care știu ce e de făcut, care au demonstrat că știu cum se face, pentru că au făcut-o ei înșiși, și împreună cu alții să își asume schimbări în locurile pe care le cunosc“, a declarat liderul PLUS.

Dacian Cioloș a subliniat faptul că proiectul pe care Alianța USR PLUS o să îl prezinte și în campania pentru locale, și în campania pentru alegerile parlamentare va fi unul integrat. „Prezența mea aici nu e întâmplătoare pentru că noi sperăm să avem alegeri anticipate și să putem organiza și alegerile locale împreună cu cele pentru Parlamentul Național. (…) Indiferent că vor fi sau nu alegeri anticipate, proiectul nostru politic, pentru care am construit acest partid și această alianță împreună cu USR, este de a propune această colaborare și schimbările pe care vrem să le vedem și la nivel local, și la nivel național pentru că doar un primar sau un consilier local izolați sunt limitați, nu vor putea face mare lucru. Proiectul pe care noi o să îl prezentăm și în campania pentru locale, și în campania pentru alegerile parlamentare e unul integrat.
Aici obiectivul prioritar la nivel național, mai ales pentru astfel de zone, e să facem tot ce ține de guvernare și de decizia legislativului pentru a atrage investitori privați care să creeze locuri de muncă. Ăsta este obiectivul-cheie și pentru asta e nevoie și de investiții în infrastructură, și de o reformare, și de creșterea performanței administrației publice centrale și locale“, a mai spus Dacian Cioloș.

Costin Fierăscu: Vrem să arătăm că suntem altfel

La rândul său, Costin Fierăscu, candidat din partea Alianței USR PLUS la Primăria municipiului Roșiorii de Vede, și-a prezentat în cadrul conferinței de presă principalele obiective ale programului său cu care candidează la alegerile locale.

„Un oraș verde și sănătos care înseamnă, în primul rând, locuințe alimentate cu apă, cu canalizare pentru că încă sunt foarte multe străzi din Roșiorii de Vede pe care există pământ, pe care există piatră de râu. Există încă străzi care nu sunt alimentate cu gaz și există foarte multe străzi în general care nu sunt asfaltate, nu mai vorbesc de troturare.

Un oraș verde și sănătos înseamnă și mai puțin praf, și un iluminat performant, înseamnă și clădiri izolate termic pentru a ajuta cetățenii noștri să nu mai plătească atât de mult la factura de gaz. Înseamnă clădiri ale administrației publice iluminate cu energie verde. Un oraș verde și sănătos înseamnă și posibilitatea de a scoate cât mai mult tinerii în natură și să îi încurajăm pe oameni să facă asta. Înseamnă mișcare, spații verzi cât mai multe și înseamnă mobilitate.

Oraș digital – aici putem să îi ajutăm pe cetățeni să nu se mai ducă pe la toate instituțiile, ca să își obțină actele din diferite domenii pentru a obține un alt act, și să le strângem pe toate în același loc. Aș vrea și să încetăm cu statul pe la ghișee. Vreau să introducem digitalizarea în a crea o punte de legătură între oamenii care sunt plecați de aici, din Roșiori, și care formează în diaspora comunități mari de roșioreni. Asta se întâmplă atât în Spania, cât și în Marea Britanie. Pe oamenii aceștia vrem să îi aducem cât mai aproape de rudele lor într-o platformă în care să le ascultăm opiniile și să înțelegem cu ce putem să îi ajutăm ca să își înceapă un viitor antreprenorial, poate, aici acasă.

Oraș antreprenorial, creativ și educat. Ne dorim să sprijim antreprenorii. Eu cred că asta este una dintre șansele noastre ca municipiu. Trebuie să oferim condiții micilor întreprinzători să crească.

Vrem să arătăm că politica este mai mult decât o mocirlă, vrem să arătăm că suntem altfel și vrem să arătăm că noi suntem începutul unei altfel de politici“, a declarat Costin Fierăscu.

Citește în continuare

Știri Locale

Adrian Albu: Principalele mele proiecte referitoare la Sectorul 2 sunt siguranța, mediul și curățenia

Publicat

pe

Adrian Albu, candidat al PLUS pentru Primăria Sectorului 2, și-a prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, prioritățile programului său politic.

„Acum cinci ani, s-a întâmplat un eveniment nefericit și, în urma acelui eveniment, eu mi-am pierdut sora și verișoara. Au urmat 80 de zile de spitalizare, în care am reflectat asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo. M-am hotărât să mă implic în societatea civilă pentru că am văzut cu propriii mei ochi cum corupția ucide. Mie mi-a luat ani din viață.

Colectiv a fost un punct nevralgic, noi din momentul ăla ne-am trezit și am plecat pe o direcție pe care, dacă nu am fi luat-o, corupția pe care o vedem astăzi nu ar fi fost observată. Corupția este de două feluri: o dată, cea materială și mai e cea morală – asta trebuie adresată principal. Corupția materială se rezolvă cu închisoarea. Pentru corupția morală nu avem pedeapsă și, dacă asta o putem rezolva, toate celelalte probleme ale noastre – siguranța, mediul, curățenia, sănătatea – se rezolvă.

Principalele mele proiecte referitoare la Sectorul 2 sunt siguranța, mediul și curățenia. Noi tindem să tratăm aceste subiecte independent, însă ele sunt intercalate, trebuie tratate integrat. Cu toate astea, dacă le luăm integrat și le adresăm cum trebuie, noi putem să avem o guvernare participativă, mult mai ușor de administrat.

Înainte să facem toate astea, noi trebuie să măsurăm. Noi nu știm câtă mizerie avem în Sectorul 2, nu știm ce fel de aer avem în Sectorul 2, decât de la măsurătorile independente pe care le fac ONG-urile. Sectorul 2 nu știe cât gunoi cară, pentru că Sectorul 2 nu mai are licență pentru gunoi. Sectorul 2 folosește o companie, Supercom, care nu ar trebui să proceseze gunoiul, pentru că nu are licență. Sectorul 2, pe hârtie, are 23 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor.

Nu este normal. Noi trebuie să luăm lucrurile cum le avem, să facem un audit pe tot ce înseamnă procese în primărie, să știm de unde plecăm ca să putem să știm unde ajungem“, a declarat Adrian Albu.

Citește în continuare
Știri Localeacum 45 de minute

Liviu Iolu, cadidatul PLUS la Primăria Iași, și-a prezentat viziunea asupra Iașului în fața cetățenilor. Site-ul www.liviuiolu.ro, lansat în cadrul conferinței

Știri Localeacum O zi

Dacian Cioloș, la Roșiorii de Vede: Obiectivul prioritar la nivel național e să facem tot ce ține de guvernare și de decizia legislativului pentru a atrage investitori privați

Știri Localeacum 3 zile

Adrian Albu: Principalele mele proiecte referitoare la Sectorul 2 sunt siguranța, mediul și curățenia

Stiri PLUSacum 3 zile

Vlad Voiculescu: În 2018, companiile municipale au spart peste 10 milioane de euro. Asta este pierderea

Stiri PLUSacum 3 zile

Vlad Voiculescu: Luni voi depune plângere penală împotriva conducerii Companiei Municipale de Iluminat Public București pentru delapidare

Noutăți Generaleacum 4 zile

Dragoș Tudorache, despre Brexit: Voi depune toate eforturile necesare ca să mă asigur că niciun cetățean român nu va fi supus unor politici discriminatorii

Știri Localeacum 4 zile

Primele „open primaries“ din România, organizate de Alianța USR PLUS la Corbeanca

Noutăți Generaleacum 4 zile

Alin Mituța: Drepturile cetățenilor români care se află în Marea Britanie vor fi în continuare protejate, cu condiția de a fi obținut așa numitul „settled status“

Editorialeacum 4 zile

Una dintre cele 25 de ordonanțe încalcă flagrant Directiva 2009/81/CE privind achizițiile în domeniile apărării și securității, România riscând procedura de infringement

UN Women
Noutăți Generaleacum 5 zile

Violența asupra femeilor ne privește pe toți

Cele mai citite