Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Știri Locale

PLUS Constanța: Nu se mai găsesc proiectanți și constructori pentru restaurarea monumentelor antice! Este responsabilitatea administrației publice să se concentreze asupra soluțiilor

Publicat

pe data de

Edificiul Roman cu Mozaic FOTO ordinea.ro

PLUS Constanța trage un semnal de alarmă asupra riscurilor cu care se confruntă patrimoniul cultural al orașului de la malul mării în condițiile în care, în județ, nu se mai găsesc proiectanți și constructori pentru restaurarea monumentelor antice, iar dialogul între autoritățile publice locale și specialiști lipseste cu desăvârșire. Toate acestea, pe fondul unor reglementări de urbanism care nu reflectă o strategie în direcția unei mai bune administrări a monumentelor. În acest sens, PLUS Constanța cere administrației publice „să iasă din logica discursului de imagine și să se concentreze asupra soluțiilor”.

PLUS Constanța dă drept exemplu anularea licitațiilor pentru restaurarea mormântului hypogeu și a Edificiului Roman cu Mozaic. „La Constanța nu se mai găsesc proiectanți și constructori pentru restaurarea monumentelor antice! La sfârșitul lunii martie a fost anulată licitația pentru restaurarea Mormântului Hypogeu, aceeași soartă având-o recent și licitația pentru restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic. Pentru reabilitarea cavoului tip hypogeu și a Edificiului Roman cu Mozaic a fost asigurată finanțarea prin POR 2014-2020, contract semnat în vara anului trecut de către vicepremierul Paul Stănescu și președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Descoperit în urmă cu peste trei decenii, din întâmplare, cavoul hypogeu de la Constanța este un monument antic spectaculos și bine conservat, protejat nu foarte aspectuos, dar destul de eficient. Acoperișurile degradate și infiltrațiile produc o umiditate excesivă care afectează starea de conservare a monumentului. Modelul 3D, realizat de INOE 2000 (Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronica INOE 2000), este accesibil publicului larg atât prin reconstituirea expusă la Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, cât și online http://certo.inoe.ro/virtual

Edificiul roman cu mozaic este un monument care reflectă într-un mod exemplar grandoarea metropolei antice Tomis. Ceea ce astăzi este numit edificiu roman cu mozaic este o parte dintr-un complex mult mai întins de clădiri publice de tip Forum. Din păcate, punerea în valoare a edificiului este limitată atât de cercetarea arheologică parțială, cât și de problemele administrative curente”, arată PLUS Constanța.

Mai departe, PLUS Constanța evidențiază cum deficiențele sistemului au blocat un alt proiect – „Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic cetatea Capidava”, care a ajuns subiectul unei anchete a DNA.

„Lipsa unei finanțări corespunzătoare și predictibile atrage după sine servicii de proiectare fără viziune și sustenabilitate. Rezultatele goanei continue după alăturarea imaginii unor personaje, precum domnii Paul Stănescu și Horia Țuțuianu, cu semnări de contracte sau inaugurări de lucrări, au fost cele pe care le cunoaștem. Acceptarea unor termene nerealiste, atât în cazurile proiectării și avizării, dar în special în cazul execuției, a generat eșecul proiectului respectiv, după cum ne arată și situația dramatică de la Capidava, unde proiectul „Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic cetatea Capidava”, în valoare de 74 de milioane de lei, fonduri europene, bani câștigați de Consiliul Județean Constanța în anul 2013, a ajuns obiectul cercetărilor DNA”, arată PLUS Constanța.

În acest sens, PLUS Constanța semnalează faptul că tema reabilitării monumentelor istorice antice nu este suficient de prezentă în discursul public, fapt ce are consecințe directe asupra restaurării lor.

„Nu putem să nu observăm că dezbaterile organizate de autoritățile publice referitoare la reabilitarea monumentelor istorice antice nu au avut ecou prea mare în rândul constănțenilor. Informările din presă arată o participare redusă a publicului la dezbateri sau la consultări publice. Tema a fost mai atractivă cât articolele au fost reactive, dar acest lucru, după cum putem observa acum, nu este suficient.

Lipsește, așadar, un dialog real între autoritățile publice locale și specialiști, organizații neguvernamentale și cetățeni. Acest lucru se reflectă cu claritate în reglementările de urbanism în vigoare. Documentele în cauză arată o lipsă de strategie, iar când direcția lipsește, oricât de mari și de bine intenționate ar fi eforturile, rezultatele nu pot fi optime.
Atunci când administrarea monumentelor este văzută doar ca un exercițiu de imagine, efectele pe termen lung nu vor fi în nici un caz cele scontate, ci unele dezastroase, care conduc la distrugerea patrimoniului cultural al Constanței”, afirmă PLUS Constanța.

În final, PLUS Constanța cere reprezentanților administrației publice să ia măsuri de îndată pentru a proteja patrimoniul cultural.

„Este responsabilitatea administrației publice să iasă din logica discursului de imagine și să se concentreze asupra soluțiilor! Acestea nu vor veni de la sine, ci vor începe să apară în urma unul dialogul onest care va avea ca obiectiv dezvoltarea orașului.
Prin responsabilitatea protejării patrimoniului cultural, pe care o au autoritățile locale, înțelegem păstrarea monumentelor în bune condiții, punerea în valoare responsabilă și sustenabilă a acestora, dar în special deschiderea unui dialog real și realizarea unor parteneriate cu specialiștii, cetățenii activi și organizațiile neguvernamentale implicate! Astfel, rezultatele pozitive nu se vor lăsa prea mult așteptate!”, încheie PLUS Constanța.

Noutăți Generale

Alexandru Dimitriu: Atunci când Administrația Sectorului 5 te sfidează și îți ia banii din buzunar, în mod evident trebuie să reacționezi. PLUS Sector 5 va sesiza organele de cercetare penală și Curtea de Conturi

Publicat

pe

Alexandru Dimitriu FOTO Facebook

PLUS Sector 5 îl acuză pe primarul PSD, Daniel Florea, de girarea unei fraude în valoare de 18.000 de euro din banii locuitorilor Sectorului 5, suma fiind alocată pentru a închiria o sală de evenimente într-o zi de luni, pentru câteva ore, și anunță, totodată, că „va sesiza organele de cercetare penală, precum și Curtea de Conturi, în vederea tragerii la răspundere”.

PLUS Sector 5 demască o fraudă incredibilă a primarului Daniel Florea, care plătește 18.000 de euro pentru a închiria o sala de evenimente într-o zi de luni, pentru câteva ore.

„Atunci când Administrația Sectorului 5 te sfidează și îți ia banii din buzunar, în mod evident trebuie să reacționezi. Închirierea unei săli de evenimente, într-o zi de luni, între ora 18-22, costă Primăria Sectorului 5 incredibila sumă de 82.000 de lei.

Așa cum am informat în comunicările anterioare, aflând la începutul lunii iunie că primarul Florea organizează întâlniri la Crystal Palace Ballrooms, am fost curioși să aflăm pentru ce se organizează aceste întâlniri și, în mod evident, care este costul, cu tot cu sonorizare și proiecție video.

Am formulat o cerere de furnizare informații de interes public către UAT Sector 5. Răspunsul a fost acela că nu UAT Sector 5 a organizat acea întâlnire, ci Centrul Cultural si de Tineret Stefan Iordache, instituție ce se află în subordinea Consiliului Local Sector 5. Am revenit cu o cerere similară către acest centru cultural și de tineret și informația furnizată ne-a frapat:

Costurile evenimentului din 03.06.2019 au fost în valoare de 82.000 de lei, reprezentând închirierea sălii, servicii de sonorizare și servicii de proiecții video

Adică un centru Cultural și de Tineret, cheltuiește pentru chiria unei săli, în timpul săptămânii, pentru câteva ore, cam cât costă o nuntă cu 200 de invitați, 3-4 feluri de mâncare și băutură open bar”, semnalează Alexandru Dimitriu, membru al Biroului PLUS Sector 5, în cadrul unui comunicat de presă.

PLUS Sector 5 subliniază faptul că banii ar fi putut să fie folosiți în sprijinul copiilor defavorizați:
„Oare nu era mai bine ca Centrul Cultural să cumpere 820 de ghiozdane, pe care să le ofere copiilor fără posibilități, precum și celor aflați în tutela Primăriei? Sau nu era mai bine ca cei 82.000 de lei să fie folosiți în vederea recondiționării centrelor de copii și locuințelor de tip familial din cadrul DGASPC Sector 5?

Pentru bunăstarea cetățenilor din Sectorul 5 și, în special, a copiilor defavorizați cu siguranță că ar fi fost mai bine. Pentru sistemul clientelar al primarului Florea Daniel, pentru acoliții săi și pentru buzunarele lor cu siguranță nu. Setea acestor indivizi de a fura banul public este de nestăvilit”.
În final, PLUS Sector 5 anunță că va sesiza autoritățile competente.

„Stă în mâinile noastre să producem schimbarea în sectorul nostru. PLUS Sector 5 va sesiza organele de cercetare penală precum și Curtea de Conturi în vederea tragerii la răspundere a acestor infractori!”, a mai precizat PLUS Sector 5.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Gabriela Dima: Acum, când nepăsarea, lipsa de responsabilitate și incompetența autorităților ne îngrozesc, reacția opiniei publice îmi dă speranță că vom reuși să schimbăm România

Publicat

pe

„Este necesară o reformă reală a sistemului de protecție a copilului. Directorii, reprezentanți legali ai minorilor, dar și manageri ai instituțiilor, sunt în conflict de interese. Înainte de a acționa în interesul superior al copilului, aceștia se acoperă cu hârtii pentru a-și apăra scaunul”, semnalează Gabriela Dima, membru al Consiliului Național PLUS, acuzând Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilul (DGASPC) Galaţi că doar și-a apărat propriul interes în cazul minorei în vârstă de 14 ani care nu a fost ajutată de polițiști, deși se afla în stradă, în fața lor, plină de sânge. În acest sens, Gabriela Dima a subliniat faptul că DGASPC Galaţi trebuie să răspundă la o serie de întrebări privind modul în care a reacționat.

„Doi polițiști au refuzat să coboare din mașină pentru a ajuta o fată plină de sânge, aflată în stradă. Mintea și sufletul meu nu au putut procesa această informație. Cum au ajuns oamenii aceia la un așa nivel de dezumanizare? Până când vom mai tolera și vom mai plăti din bani publici astfel de angajați? Fata, în vârstă de 14 ani, provine dintr-un centru de plasament. Minora i-a dat asistentei de pe ambulanţa care a transportat-o la spital detalii din care reiese că a fost violată.

Reacția imediată a reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilul (DGASPC) Galaţi, directorul adjunct Ciprian Groza, a fost una de apărare a propriului interes: minora „avea bilet de voie” şi ar fi „întreţinut relaţii sexuale consimţite cu iubitul ei”.

Foarte probabil, dată fiind legislația în vigoare, directorul DGASPC Galați este reprezentantul legal al fetei. Ce acțiuni a întreprins în sprijinul acesteia? Cum îi este protejat dreptul la imagine, în condițiile în care au fost difuzate în spațiul public imagini cu aceasta? A reclamat directorul DGASPC Galaţi lipsa de intervenţie a angajaților IPJ Galaţi? A informat-o că are dreptul să depună singură plângere în cazul în care îi sunt încălcate drepturile fundamentale?

Sunt întrebări la care acesta trebuie să răspundă. În aceste momente în care nepăsarea, lipsa de responsabilitate și incompetența autorităților ne îngrozesc, reacția imediată a opiniei publice îmi dă speranță că vom reuși să schimbăm România”, a afirmat Gabriela Dima.

În acest context, Gabriela Dima subliniază faptul că „este necesară o reformă reală a sistemului de protecție a copilului”.

„Directorii, reprezentanți legali ai minorilor, dar și manageri ai instituțiilor, sunt în conflict de interese. Înainte de a acționa în interesul superior al copilului, aceștia se acoperă cu hârtii pentru a-și apăra scaunul. Cine nu înțelege că este în serviciul public pentru a proteja și apăra drepturile fundamentale ale tuturor cetăților, nu are ce căuta în astfel de poziții publice”, a conchis Gabriela Dima.

Citește în continuare

Știri Locale

PLUS Sector 1 se opune distrugerii Parcului Cișmigiu!

Publicat

pe

FOTO Turismistoric.ro

„Filiala PLUS Sector 1 se opune proiectului propus de către Primăria Generală a Muncipiului București condusă de Gabriela Firea privind defrișarea arborilor seculari din parcul Cișmigiu și modificarea arhitecturii acestuia”, a semnalat președintele PLUS Sector 1, Diana Buzoianu, care a anunțat că filiala pe care o conduce „va solicita în următoarea perioadă, pe cale legală”, toate documentele „care stau la baza oricărui proiect public de o asemenea anvergură” și a prezentat, totodată, viziunea sa pe marginea acestui proiect.

„PLUS Sector 1 se opune distrugerii Parcului Cișmigiu!
Filiala PLUS Sector 1 se opune proiectului propus de către Primăria Generală a Muncipiului București condusă de Gabriela Firea privind defrișarea arborilor seculari din parcul Cișmigiu și modificarea arhitecturii acestuia. Parcul Cișmigiu este un monument de arhitectură și este inadmisibil ca o administrație care a demonstrat în repetate rânduri că nu are nici competența și nici interesul să cultive patrimoniul orașului nostru să vină cu proiecte care îl vor mutila.

Acțiunea PLUS Sector 1

În baza principiilor PLUS și a celor de bună guvernare locală, PLUS Sector 1 va solicita în următoarea perioadă, pe cale legală, următoarele documente care stau la baza oricărui proiect public de o asemenea anvergură:

a. Studii, avize, proiecte care au stat la baza proiectului prezentat de Primăria Municipiului București
b. Documentația care a stat la baza deciziei de a tăia copacii seculari din Parcul Cișmigiu
c. Documentația proiectului de reabilitare și a studiilor: peisagistic, istoric, dendrologic.
d. Analiza și impactul asupra mediului înconjurator a implementării acestui proiect”, a scris Diana Buzoianu pe Facebook.

În acest context, Diana Buzoianu a evidențiat măsurile pe care PLUS Sector 1 le susține în vederea reabilitării Parcului Cișmigiu:

„De asemenea, susținem:
a. Refacerea, prin achiziție publică deschisă, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții
b. Inițierea unei proceduri de achiziție deschisă, de tip concurs de soluții, cu implicarea actorilor interesați în acest domeniu, pentru Proiectul Tehnic de reabilitare
c. Inițierea unei proceduri de consultare publică pentru reabilitarea Grădinii Cișmigiu, în toate etapele acestui proiect.
Viziunea de dezvoltare locală a unui oraș, în accepțiunea membrilor PLUS, implică elaborarea unei strategii sustenabile de dezvoltare locală, care va fi un proces participativ continuu, adaptat la cerințele cetățenilor. La elaborarea acestei strategii avem si vom coopta specialiști din domenii adiacente: urbanism și administrație publica, arhitecți, economiști, juriști, precum și reprezentați ai mediului civic (ONG-uri) și privat (firme)”.

Diana Buzoianu a reiterat, totodată, principiile pe baza cărora PLUS își va derula activitatea.
„Principiile PLUS (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate), legate de modul în care se va realiza actul de guvernare, în România în general și în București și Sectorul 1 în particular, relevante în acest caz, sunt următoarele:

a. Transparență decizională a administrației față de actorii locali
b. Participare civică (implicare cetățenească, bugetare participativă
c. Legalitatea și oportunitatea actului administrativ
d. Competitivitatea locală și libera inițiativă privată”, a conchis Diana Buzoianu.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum O zi

Vlad Voiculescu: Dacă doamna Firea ar spune cu vorbe, acestea ar fi probabil – „Eu, primar general Gabriela Firea, nu vreau pensionari, muncitori și oameni care lucrează în branșe mai puțin bănoase în centrul orașului“

Revista Preseiacum 3 zile

Ciprian Teleman, la Realitatea TV: Doamna Firea ne-a anunțat doar că va colecta banii. Taxe e ușor să stabilești, dar pentru ce?

Stiri PLUSacum 3 zile

Dan Nica și Rovana Plumb, propuneri inacceptabile pentru postul de comisar european din partea României

Stiri PLUSacum 3 zile

Dacian Cioloș: Intrăm în următoarea campanie electorală având reprezentare în toată România. PLUS organizat în teritoriu va însemna și o Alianță întărită și cu reprezentare mai largă

Stiri PLUSacum 4 zile

Andrei Ion: Guvernul și Ministerul Afacerilor Externe nu fac destul pentru a organiza corect alegerile prezidențiale în diaspora. Chiar cifrele Guvernului o demonstrează

Revista Preseiacum 4 zile

Victor Giosan, la Realitatea TV: Rectificarea reflectă dezastrul politicii economice a cuplului Vâlcov-Dragnea, continuată Teodorovici. E suficient să citim opinia Consiliului Fiscal

Revista Preseiacum 5 zile

Andrei Lupu, la Digi24: Tăriceanu încearcă să forțeze ieșirea de la guvernare pentru a se afirma mai bine și pentru a avea mai multe șanse la alegerile prezidențiale

Noutăți Generaleacum 7 zile

Alin Mituța, despre nominalizarea lui Plumb și Nica pentru comisari europeni: O doamnă acuzată în dosarul Belina și un domn acuzat în dosarul Microsoft. Desemnarea fără consultare este nelegitimă

Noutăți Generaleacum O săptămână

AEP le recomandă cetățenilor cu drept de vot din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență, a cărui procedură este simplă, sigură și eficientă

Noutăți Generaleacum O săptămână

Ramona Strugariu, mesaj pentru Dăncilă: Nu pedeapsa cu închisoarea pe viață e soluția crizei profunde prin care trece un stat întreg. Soluția e viața decentă şi ocrotită, într-un stat funcțional

Cele mai citite