Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Oana Țoiu, despre procesul Colectiv: Chiar dacă se amână sentința, nu există niciun motiv să se amâne lecțiile

Publicat

pe data de

„Una dintre problemele foarte mari pe care le-am avut noi și în cazul Colectiv, care încă există și o vedem manifestată, e influența politicului acolo unde nu are ce căuta”, a subliniat Oana Țoiu, membru al Consiliului Național PLUS și fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Cioloș, luni, la Realitatea Plus, în contextul în care magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru 16 decembrie pronunţarea în dosarul Colectiv.

„Chiar dacă se amână sentința, nu există niciun motiv să se amâne lecțiile. Deja în toți acești ani a existat și o fereastră de timp și suficiente momente în care am putut să ne uităm la ce trebuie schimbat. Din păcate, nu suntem nici pe departe acolo unde ar fi fost cinstit să fim după atâta vreme. Sigur, sentința va da pedepse în cazuri individuale unor oameni cu nume și prenume, însă dacă ne uităm în țară sunt zeci de cazuri, nu la fel de grave, mediatizate în care combinația între neglijență, lipsa unor standarde duce la riscuri sau efecte similare.

Un lucru foarte important acum – mi se pare că începem să punem lumină, dincolo de ceea ce se întâmplă la nivel național, la responsabilitățile autorităților locale. Noi, în întreaga țară, peste nici măcar șapte luni, o să schimbăm practic cine conduce autoritățile locale și e foarte important acolo nu doar responsabilitatea individuală, ci și claritatea procedurii și resursele ca asta să nu se mai întâmple.

Domnul Bănicioiu minte. Dumnealui a avut și resursele, și pârghiile de decizie, și analize și informații despre starea deplorabilă în care se aflau spitalele. Mai mult, efectiv specific în cazul lui Alex Hogea, el avea acces la tratament în străinătate, la transport specializat. Din ce îmi aduc aminte, din conversațiile cu oamenii care au fost aproape de el din rețeaua de voluntari, și medicii își dăduseră acordul, însă una dintre problemele foarte mari pe care le-am avut noi și în cazul Colectiv, și care încă există și o vedem manifestată e influența politicului acolo unde nu are ce căuta. Medicii, de multe ori, nu și-au asumat curajul să meargă până la capăt, punând pe hârtie ce credeau că era necesar, pentru că știau ce efect politic va avea asta.

Și acum, în campanie electorală, am văzut o secție de arși inaugurată care, a doua zi după inaugurarea din campanie, s-a închis și prima dată când un bolnav a avut nevoie a găsit o ușă închisă. Am văzut din nou această interferență absurdă a politicului în ce se întâmplă când am avut un elicopter SMURD, care bine mersi a transportat un politician pe care îl deranja burtica un pic, și copii în cazuri grave, tot în Moldova, au fost transportați ore întregi cu mașina pentru că nu au mai avut acces la acel elicopter. Aici e boala României care trebuie vindecată”, a declarat Oana Țoiu.

Revista Presei

Vlad Voiculescu, la Libertatea: Astea nu sunt vremuri în care să putem să ne jucăm cu o candidatură sau alta

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Decizia Alianței va veni în următoarele două săptămâni în legătură cu metoda de departajare. Până la mijlocul lunii martie ar trebui să știm cu siguranță cine e candidatul Alianței (la Primăria Capitalei, n.r.) și cum ar putea să arate mecanismul de constituire a listei de consilieri”, a declarat Vlad Voiculescu, candidatul desemnat de PLUS la Primăria Capitalei, marți, în cadrul unui interviu pentru Libertatea.

Întrebat cum comentează informațiile apărute în presă potrivit cărora Nicușor Dan și-a făcut partid, Vlad Voiculescu a răspuns: „Aș dori să spun trei lucruri: 1. cred că această chestiune trebuie lămurită de Nicușor Dan și de nimeni altcineva; 2. politica, în general, e despre încredere, despre a construi încredere, cu atât mai mult mă aștept ca lucrurile să fie cât se poate de clare cât mai rapid; 3. pentru mine e foarte clar în ce echipă joacă fiecare, echipa mea e Alianța USR PLUS”.

Întrebat dacă are dubii că echipa lui Nicușor Dan este Alianța USR PLUS, Vlad Voiculescu a replicat: „L-aș ruga pe dumnealui să clarifice asta”.

În acest context, Vlad Voiculescu a reamintit că i-a propus lui Nicușor Dan să semneze un acord de susținere reciprocă a celui care va fi desemnat candidatul Alianței la Primăria Capitalei. „Acum câteva săptămâni, am propus o înțelegere scrisă asupra unui fapt simplu: că atunci când vom avea un mecanism de departajare în Alianța USR PLUS, fiecare dintre noi își asumă să se retragă, să nu candideze independent sau sub altă formă, susținut de un partid sau altul dacă va pierde această competiție internă. M-aș bucura să existe un răspuns clar (…) Datoria noastră nu e a unuia față de celălalt, ci în primul rând față de interesul public. Cred că bucureștenii nu vor să asiste la jocuri. Ce mă deranjează pe mine, în general, e că atunci când se discută politică, se discută foarte puțin despre oameni și despre nevoile lor și despre soluțiile pe care noi le-am putea aduce. Până una alta, noi cu toții trebuie să construim încredere și să fim cât se poate de responsabili. Astea nu sunt vremuri în care să putem să ne jucăm cu o candidatură sau alta sau să ne putem juca pe baza unui procent dintr-un sondaj sau altul”.

Pe de altă parte, întrebat care sunt atuurile sale în raport cu Nicușor Dan, Vlad Voiculescu a răspuns: „Suntem într-o precampanie electorală și recunosc că ideea asta de a vorbi despre propriile calități e ceva ce nu îmi vine tocmai natural. Uitați cum văd eu jobul ăsta de primar: în primul rând cred că orice funcție publică e un job. Politicienii care candidează pentru o anumită funcție practic se duc ca la un interviu în care cer să fie angajați. Cred că politicienii ar trebui să vadă jobul ăsta și să se gândească dacă sunt potriviți, gândindu-se la experiențele anterioare pe care să le prezinte. Am experiență internațională de lucru într-o organizație funcțională, am lucrat la Viena mai bine de zece ani în finanțarea de proiecte de infrastructură. Cred că Bucureștiul are nevoie de proiecte mari de infrastructură, de investiții în proiecte mari, are nevoie sa fie deblocat și cred că asta pot face și sunt singurul care are expertiza și experiența în proiecte mari de infrastructură”.

Citește în continuare

Revista Presei

Andrei Lupu, despre moțiunea de cenzură: Mi-e greu să cred că PSD, care în momentul ăsta are spre 40% în Parlament, nu va reuși să mai strângă câțiva parlamentari

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Eu cred că sunt șanse mari să mergem la 50 +1 care să adopte o moțiune de cenzură. Mai departe, da, vom ajunge la un guvern interimar. Nu cred că se va putea ajunge și la un guvern de uniune națională, care să guverneze până în noiembrie”, a declarat Andrei Lupu, membru al Biroului Național PLUS, luni, la Realitatea Plus, în contextul în care PSD a anunțat deja că a strâns suficiente semnături pentru a depune moțiunea de cenzură, după asumarea răspunderii Guvernului Orban privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Ce își dorește guvernul, destul de greu de spus pentru că, bineînțeles, guvernul și-ar dori să nu pice acum și să nu se sacrifice, dar aici ne dăm seama că și în sine PNL, ca cel care a dat președintele, probabil că este foarte rupt în interior pentru că avem două interese opuse. Pe de-o parte PNL are peste 1.000 de primari în toată țara, care și-ar dori probabil alegeri în două tururi pentru că asta le-ar spori șansele de a fi realeși, strângând în jurul lor în al doilea tur și alte partide care au pierdut în primul tur. Pe de altă parte, dacă am ajunge la soluția aceasta, riscăm să supărăm parlamentarii PNL care ar fi în situația de a-și pierde mandatele.

Prin urmare, cine din PNL va câștiga? Parlamentarii sau primarii? În același timp, parlamentarii în cazul unor anticipate nu prea pot câștiga fără susținerea primarilor. Cam asta e situația și în cazul PNL, și în cazul PSD. Dincolo de ceea ce e mai bine pentru România, pentru sistemul electoral este un joc intern și în cadrul fiecărui partid. Tocmai de asta sper să putem depăși interesul interior al partidului când se iau deciziile astea.

Cumva, odată ce PNL își angajează răspunderea, PSD nu poate să stea și să zică «da, acceptăm». Și-ar trăda pe de-o parte electoratul, pe de altă parte membrii de partid care ocupă funcții publice în local. Va trebui să depună moțiune de cenzură. Mi-e greu să cred că PSD, care în momentul ăsta are spre 40% din Parlament, nu va reuși să mai strângă câțiva parlamentari. Să ne gândim la UDMR – este, de asemenea, dezavantajat de alegerile în două tururi. Eu cred că sunt șanse mari să mergem la 50 +1 care să adopte o moțiune de cenzură. Mai departe, da, vom ajunge la un guvern interimar. Nu cred că se va putea ajunge și la un guvern de uniune națională, care să guverneze până în noiembrie.

În același timp, PSD nu își dorește sub nicio formă alegeri anticipate acum. Știe foarte bine că după prezidențialele pierdute, mai crunt decât niciodată, nu și-ar dori acum să meargă la alegeri anticipate care i-ar asigura probabil că următorii patru ani nu are cum să ajungă la guvernare și, dacă se nimeresc să fie și odată cu localele, din nou, i-ar reduce drastic numărul de primari și consilieri locali/județeni din teritoriu”, a argumentat Andrei Lupu.

În ceea ce privește creșterea punctului de pensie de la 1 septembrie, Andrei Lupu a explicat că este vorba de o „capcană cât se poate de clară întinsă de PSD”, la care se adaugă cea privind majorarea alocațiilor.

„L-am văzut chiar pe Florin Cîțu cum se blochează și nu știe ce să spună. Să ne amintim un precedent foarte interesant, cel din 2008, atunci când o majoritate parlamentară a votat pentru creșterea cu 50% a salariilor profesorilor, PNL fiind la guvernare. Și atunci PNL, fix în toamna dinaintea alegerilor parlamentare, a fost în situația de a fi obligat prin lege să crească salariile profesorilor și acum, exact la fel, în septembrie înainte de alegerile parlamentare, va fi fortat să crească cu 40% pensiile. Ia-i de unde nu sunt banii ăștia. Se vor bloca, se vor duce în cap în opțiunile alegătorilor.

Este o capcană cât se poate de clară întinsă de PSD, la fel, dacă o adaugăm și pe cea cu alocațiile. Ba chiar la cea cu alocațiile mai intervine o variabilă foarte interesantă și anume jocul președintelui. Președintele fără să discute prea mult, a promulgat legea privind dublarea alocațiilor. Președintele putea să o trimită la CCR pentru că exista motiv.

Există obligația ca atunci când adopți o lege care impune obligații asupra bugetului să indici și sursele de finanțare. În cazul ăsta nu aveam clar niște surse de finanțare, adică de unde se iau banii pentru dublarea alocațiilor. Mai mult, președintele putea să o întoarcă în Parlament legea. Președintele nu a optat pentru niciuna dintre variante și a spus «dragă guvern, ocupă-te de subiectul ăsta», ceea ce i-a blocat pe liderii PNL și pe cei din guvern. Sunt acum în situația de a spune «am vrea, dar nu avem de unde»”, a declarat Andrei Lupu.

Citește în continuare

Revista Presei

Oana Țoiu: Dacă nu vor fi alegeri anticipate e un semnal al lipsei de voință

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„În politica românească, dacă se vrea, se poate. Ceea ce înseamnă că, dacă nu vor fi alegeri anticipate, e un semnal al lipsei de voință”, a declarat Oana Țoiu, membru al Consiliului Național PLUS și fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Cioloș, joi, la Realitatea Plus, cu privire la posibilitatea declanșării alegerilor anticipate până în vară.

„Ascultam declarația lui Rareș Bogdan cu care noi suntem total de acord în ceea ce privește limitele asupra traseismului, dar am căutam pe Google «Rareș Bogdan, declarații critice în momentul în care Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin au intrat în PNL» după ce au fost în Partidul Conservator, ALDE și PRO România. Nu am găsit nimic.

Nu îmi dau seama exact ce a schimbat atitudinea față de modul în care PNL se raportează la a accepta traseiști și ce îl face pe Tăriceanu mai bun sau mai rău decât un om care a stat și a semnat OUG 13, în guvern la vremea lui, și acum a fost primit în conducerea PNL-ului”, a afirmat Oana Țoiu.

Întrebată dacă vede posibil scenariul alegerilor anticipate până în vară, Oana Țoiu a răspuns: „Cred că, în politica românească, dacă se vrea, se poate. Ceea ce înseamnă că dacă nu vor fi, e un semnal al lipsei de voință”.

Referindu-se la Moise Guran, Oana Țoiu a declarat: „Așa cum arată anul și intenția pe care alegătorii o tot reconfirmă și în sondaje, și public vorbim foarte mult de o Alianță din ce în ce mai unită. Moise Guran a primit această propunere de a conduce campaniile electorale care urmează în Comitetul Executiv al Alianței”.

Citește în continuare

Cele mai citite