Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

O nouă formă de masochism bântuie România – refuzul de a vota în turul doi

Publicat

pe data de

Nu îl votez pe Iohannis pentru că refuză dezbaterile!
Nu-l votez pe Iohannis fiindcă sunt supărat că nu a intrat candidatul nostru în turul doi!
Nu ies la vot, că oricum iese Iohannis!
Nu votez pentru că nu îmi place de Iohannis!

Zilele astea, poți să auzi astfel de afirmații – și multe altele – fără să faci vreun efort. Ele îți iau urechile cu asalt oriunde: în baruri și cafenele, în piață, la locul de muncă, la orice colț de stradă. Și pot să înțeleg de unde vin aceste supărări, iar în unele chiar mă regăsesc. Însă faptul că trebuie să ne exercităm dreptul la vot și sentimentele față de persoanele pe care le votăm sunt două lucruri complet diferite.

În relațiile de la om la om, poți da dovadă de nervi, supărări, țâfnă sau delăsare, pentru că impactul este unul mic, restrâns. Totuși, nu trebuie să-ți îndrepți niciodată acest tip de manifestări împotriva țării tale. Față de România ar trebui să avem un singur sentiment – acela de patriotism, dragostea de țară.

Dragostea se manifestă prin dorinţa de a contribui la fericirea celuilalt. Și fiecare cetățean are, față de sine și față de concetățenii săi, datoria de a contribui și de a fi părtaș la fericirea românilor.

În situația dată, votul pentru Iohannis nu este pentru omul Iohannis sau pentru PNL, ci pentru fiecare dintre noi, întrucât, cu Viorica Dăncilă în fruntea țării, ar fi imposibil să mai ajungem la vreo formă de fericire. Stau mărturie ordonanța 13 și evenimentele din 10 August.

Așa că hai să lăsăm masochismul, să ne ștergem de praf patriotismul și să ieșim la vot pe 24 noiembrie! Cum foarte bine spunea John F. Kennedy, „Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce trebuie să faci tu pentru țara ta.”

* Editorial de Alexandru Dimitriu, avocat, membru în conducerea PLUS Sector 5

Citește în continuare
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. albescu

    18 noiembrie 2019 at 4:11 pm

    La finalul acestei saptamani votam cu efect pe cinci ani! Cinci ani vom regreta daca nu votam sau daca vom vedea ca am votat gresit. In aceasta saptamana vom fi bombardati cu informatii dintre cele mai diverse. Unele false, altele partial veridice! Cu greu ne vom descurca prin noianul de provocari. Eu plec de la premisa ca niciunul dintre cei doi candidati nu este perfect. Esential insa este sa nu uitam care este rolul constitutional al presedintelui si sa ne imaginam care sunt calitatile pentru acest rol ale celor doi candidati.
    Sa luam cazul doamnei Dancila. Relatiile domniei sale cu cele doua entitati speciale din politica noastra externa, UE si SUA sunt dezastruoase. Trei propuneri pe care dna Dancila le-a facut pentru comisarul european au fost respinse de UE. Dna Dancila nu mai are nici un credit la Bruxelles. In ceea ce priveste SUA, lucrurile stau la fel de rau. Sa anunti ca te intalnesti cu vicepresedintele SUA si acesta sa te evite in ultima clipa nu este un semn bun. La care se adauga gafele pe plan extern privind confuzia capitalei Pristina cu Podgorita, initiativa mutarii ambasadei Romaniei din Israel la Ierusalim si altele. In concluzie, politica externa a Romaniei cu dna Viorica Dancila pe post de presedinte ar avea mult de suferit, ar fi de-a dreptul catastrofala. Acesta este de fapt principalul argument pentru care nu o sa votez cu dna Dancila.
    In rest ce sa zic. Dnul Klaus Johannis este acuzat ca este arogant pe de-o parte dar si umil cand este in vizite in strainatate. Pare contradictoriu. Eu vad doar o trasatura de distantare tipica sasilor dar si multa demnitate cand ne reprezinta in SUA sau in UE. Amintiti-va de cum a fost tratat de catre Trump la ultima vizita unde a fost intampinat de intregul guvern al SUA. Pe de alta parte sunt de acord cu critica adresata afirmatiei ca cea mai mare realizare a sa a fost daramarea regimului PSD. Sunt adeptul ideii ca o realizare trebuie legata de o constructie si nu de daramare si ca nu intra in atributiile constitutionale ale presedintelui actiunea de demitere a unui guvern.Sunt de acord si cu critica privind afirmatia ca doreste disparitia PSD. Asta pentru ca unii rauvoitori interpreteaza ideea in sensul fizic, ca si cum ar dori exterminarea membrilor PSD, ceea ce este irealizabil la ora actuala in Romania. In alta ordine de idei, nu inteleg de ce unii afirma ca lipsa unei dezbateri intre cei doi candidati ar fi nedemocratica. Eu cred ca ar fi inutila. Daca s-ar realiza am fi martorii unei ciorovaieli fara de sfarsit si fara nici un castig ideatic. Sunt insa interesat de discutiile care vor fi marti la Aula Bibliotecii Universitare desi s-ar putea ca aceasta dezbatere sa fie torpilata de gestul dnei Dancila de a se prezenta neinvitata, ceea ce ar descalifica-o definitiv.
    Oricum, indiferent ce se va intampla, duminica votez Klaus Johannis.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editoriale

Diaspora, a treia miză de reformă electorală

Publicat

pe

Zilele acestea, se vorbește de organizarea de alegeri anticipate pentru Parlamentul României și alegerea primarilor în două tururi. Ambele sunt vitale. Ambele sunt o prioritate.

Dar pachetul de reforme electorale nu poate fi complet fără asigurarea unei reprezentări corecte a Diasporei în Parlamentul României. Iar momentul de a demara această reformă este acum. Unii ar putea spune că este deja târziu.

În 2018, Mișcarea România Împreună (viitorul PLUS) și USR, împreună cu o serie de alte organizații și asociații, au lansat și sprijinit inițiativa Oameni Noi. Un proiect profetic, el a pus pentru prima oară cum trebuie acest subiect în spațiul public.

Chiar și așa, Oameni Noi în propunererile sale a fost reținut. Pornind de la cifra actuală de 2 senatori și 4 deputați pentru Diaspora (cam cât are județul Tulcea cu cei cca. 195.000 de locuitori ai săi), el propunea 4 senatori și 8 deputați, o dublare bazată pe o estimare de 600.000 de români aflați în afară.

Acum, după 2019, o simplă dublare a numărului pare insuficientă.

În 2019, Ministerul Românilor de Pretutindeni lansa cifra de 5,6 milioane de români în Diaspora (numărătoarea PLUS ajunsese la 5,5 milioane). La europarlamentarele din 26 mai 2019, șicanați de vreme, cu puține secții, un sistem electronic insuficient, un referendum care îngreuna procedura și cozi interminabile, au reușit să voteze aproape 370.000 de români. Deja aproape dublu față de populația din Tulcea.

Iar la turul 2 al alegerilor prezidențiale, cu noi secții de votare (obținute după lungi campanii ale diasporei românești), trei zile de vot și un sistem de vot simplificat electronic, au votat aproape 950.000 de români. Aproape de 5 ori cât populația din Tulcea.

E clar că nu putem dovedi ușor că avem 5 milioane de români cu reședința în Diaspora, cel puțin nu care să fie eligibili de a vota pentru alegerile parlamentare, nu în absența lansării din timp a unui proces de înregistrare – decizie care nu poate fi făcută înainte de a decide care să fie gradul de reprezentare.

Este la fel de clar însă că românii din afară nu sunt corect reprezentați în Parlamentul României. Vorbim de până un sfert din populația țării pentru care doar o mână de parlamentari se bat. Cum să vorbim de legi corecte sau de eforturi reale pentru a aduce Diaspora acasă?

Mărirea numărului de parlamentari pentru Diaspora nu este un moft. Este una dintre măsurile vitală dacă vrem ca România să continue ca țară așa cum o știm! Altfel, vorbim de abandon total.
Așadar, câți să fie? O estimare de bun simț ar fi undeva cam la 10% din numărul total de parlamentari. Este puțin probabil însă că suntem pregătiți de implementa așa ceva, atât din cauza dificultății de a dovedi reședința dar poate și legătura de reprezentativitate dar și din cauz mobilizării încă scăzute a celor plecați, mulți refuzând să participe tocmai la politica care i-a stimulat să plece din țară.

O cifră realistă pentru început poate fi cea de 8 senatori și 16 deputați pentru Diaspora. Ar fi un prim pas, decent, de a începe lungul drum spre casă. Ar fi primul grup de reprezentați mai numeroși, capabili să inițieze proiecte de lege relevante, care să lege legături, să deschidă drumuri, să caute soluții pentru a stopa exodul.

Să ne înțelegem, nu ar fi o soluție magică. Nu există soluții magice pentru Diaspora. Dar ar fi un început.

Guvernul Orban știe toate acestea. Este momentul să lanseze procesul de reformă, poate ultimul moment posibil. Încă 4 ani de Parlament fără reprezentare va agrava și mai tare dezastrul.
Mingea este în terenul PNL.

Citește în continuare

Editoriale

Ipocriziile de fiecare zi

Publicat

pe

Ipocrizia e la cote maxime. Vă reamintesc o situație extrem de asemănătoare cu cea de astăzi, dar despre care nu ne mai aducem aminte foarte bine.

La începutul anilor ‘90, era la moda sa te întrebe lumea „ce-ai făcut in ultimii cinci ani”. Un soi de test prin care se încerca eliminarea ălora de dinainte. Pfiu, ce purism teribil începuse, cum era arătată lumea pe stradă cu degetul și tot așa. Cert e că nu am avut legea lustrației și România a sfârșit în următorii 30 de ani condusă de două partide desprinse din PCR (fostul PD, împreună cu actualul PSD) și două partide istorice (PNL și PNȚCD) pline de dubioși și mafioți, plantați cu cap pentru o tranziție liniștită. Toți ăia care au făcut politică și bani în primele două decenii sunt unii care ar fi trebuit epurați pe baza activității lor în ultimii cinci ani.

La trei decenii distanță, avem de-a face cu un nou val de purism. Nu există niciun dubiu că partidele vechi sunt depășite de situație și pline de oameni puși pe jecmănit statul. Dar cu ăștia ne-am obișnuit. Ce e mai grav e că partidele noi nu sunt imaculate, născute din spuma mării, fără greșeală, pline de specialiști, impenetrabile, ce să mai, perfecte. O greșeală a ăstora care abia au apărut e considerată de minimum zece ori mai mare decât orice porcărie a ălora vechi. Și tratată cu totală lipsă de înțelegere.

Și ca ipocrizia să nu aibă limite, ea e folosită din plin și de către o parte importantă din presă. Și, când zic asta, nu mă refer la cei din jurul trustului lui Voiculescu. Nu, oameni normali și cu scaun la cap suferă niște dezamăgiri uriașe când văd limitele noii clase politice și au în exprimarea lor ecoul spuselor lui Țiriac: „mai bine un hoț decât un prost“.

Lipsa de realism și echilibru va avea exact același efect ca acum 30 de ani. Hoții rămân hoți și ne vor face pe noi, restul, să ne credem proști.

Citește în continuare

Editoriale

Despre nevoia unei perspective românești și est-europene asupra relației UE-SUA

Publicat

pe

Dincolo de gravitatea conflictului în sine, criza din Iran pune un reflector mare pe disfuncționalitățile tot mai abrupte ale relației transatlantice.

De la alegerea lui Donald Trump, relația transatlantică s-a deteriorat permanent. Responsabilitatea pentru acest lucru aparține atât lui Trump, cât și europenilor.

Președintele american a renunțat la multilateralism prin retragerea din Acordul de la Paris, din UNESCO, din Acordul cu Iranul, a avut deseori o atitudine ușor agresivă față de UE prin mustrarea lipsită de diplomație a țărilor europene care nu cotizează suficient la NATO, prin îngroparea Tratatului TTIP și războiul comercial ulterior sau prin susținerea Brexitului și a unor mișcări eurosceptice.

Pe de altă parte, nici atitudinea europenilor nu a fost și nu este una care să fi reconstruit încrederea. Președintele Macron a profitat de fiecare moment de îndepărtare a SUA pentru a-și alimenta propria agendă de „suveranitate” a Europei, prin care Franța să redevină un lider global de prim-plan. În același timp, președintele francez a încercat să testeze viabilitatea unei apropieri de Rusia, care pentru România și alte țări din est nu poate fi acceptabilă. Germania a ales și acum economia în fața geopoliticii prin construirea conductei Nord Stream 2, care va aduce gaze din Rusia, în ciuda protestelor justificate ale americanilor. Marea Britanie a fost și este într-o situație prea tulbure ca să aibă o acțiune strategică coerentă. Instituțiile europene au fost și sunt slab echipate pentru a influența politica internațională dincolo de aspectele economice sau de politica de soft-power pe care nici Trump, nici China nu o „vorbesc”.

Pentru relația transatlantică, criza actuală din Iran are efecte similare cu cea din 2003 din Irak, dar cu tușe mai grave și cu o diferență majoră. Dacă în 2003 țări membre ale UE precum Marea Britanie sau Spania au contrabalansat opoziția Franței și Germaniei față de războiul din Irak și au apărat implicit unitatea transatlantică, acum aceste țări nu mai vor sau nu mai pot să o apere, iar blocul de state vestice devine tot mai puțin atașat de SUA lui Trump (și subliniem: ale lui Trump). Acest lucru riscă să afecteze relația transatlantică în consistența ei geostrategică.

De aceea, acum este momentul în care estul Uniunii Europene să facă un pas în față și să reamintească faptul că, indiferent de umorile dintre liderii trecători, trei lucruri sunt primordiale pentru relația UE-SUA:

  1. securitatea transatlantică e indivizibilă și fundamentală pentru Europa,
  2. integrarea militară a UE trebuie să se facă complementar cu NATO,
  3. Rusia nu a fost și nu va fi niciodată un partener pentru asigurarea securității Europei.

Acesta este momentul ca țările din est, inclusiv România, să fie cele care protejează aceste linii roșii fundamentale pentru întreaga Uniune, având curajul de a le spune clar și fără echivoc cu responsabilitatea celui care privește lucrurile drept în față. Un asemenea demers va ajuta relația transatlantică să își regăsească vigoarea.

Astfel, estul poate reintra cu adevărat în istoria Europei, iar Uniunea Europeană poate să devină deopotrivă și în egală măsură proiectul păcii după Al Doilea Război Mondial, dar și proiectul reunificării în fapt a Europei după Războiul Rece.

Autori:

Dragoș Tudorache, europarlamentar și președinte executiv PLUS

Alin Mituța, coordonator afaceri europene, PLUS


TEXT APĂRUT PE G4MEDIA.RO

Citește în continuare

Cele mai citite