Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Migrația pentru respect și pentru viitorul copiilor

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

De peste șase ani fac drumul de la București la Bruxelles și invers, uneori chiar Bruxelles – Cluj. De regulă cu avionul, o dată pe an cu mașina, atunci când plănuim excursii și alte opriri în drum spre țară, spre casă. Călătoresc cu companii low cost sau de linie, din Bruxelles sau din Charleroi, iar biletul costă de la câțiva zeci de euro la câteva sute de euro. 

Dar cine sunt pasagerii acestor câteva zboruri zilnice și directe care leagă România de Belgia? Majoritatea pasagerilor sunt români care lucrează în Belgia. Mulți sunt gălăgioși, împrăștiind în jur exuberanța revenirii acasă, chiar și pentru câteva zile. Alături de ei, mai sunt rudele celor ce muncesc în Belgia, în general părinții acestora,  și care merg să aibă grijă de nepoți. Mai sunt și câțiva belgieni care vizitează România, la invitația prietenilor români. La Otopeni, situația e mai dramatică: oameni care își iau la revedere, își fac promisiuni, se îmbrățișează lung, cât să le ajungă câteva luni, până la următoarea revedere. La benzile de control fizic sunt oameni tăcuți, cu lacrimi în ochi. Îi așteaptă luni de muncă departe de cei dragi. Ei sunt eroii multor familii nevoiașe, abandonate de un stat meschin.

Deseori, vorbesc cu vecinii de scaun; îmi spun unde lucrează, de ce au plecat, dacă și când s-ar întoarce. Cei mai mulți spun că s-ar întoarce acasă, că e greu printre străini, dar că nu au la ce să se întoarcă. Dar strâng bani să-și facă o casă, cea mai frumoasă din sat, unde să se întoarcă peste câțiva ani sau la pensie. Cei mai tineri, care au familiile cu ei, spun că vor rămâne în Belgia cât mai mult posibil pentru că acolo, departe de casă, pot oferi copiilor o școală mai bună, un spital mai curat, un stat mai onest. Acesta este momentul de tristețe când constatăm că această dezrădăcinare este un sacrificiu făcut de părinți pentru copii și din nevoia de a se simți respectați. Trist. Migrația economică s-a transformat într-o migrație în căutarea respectului.

Această migrație a dezvoltat aviația civilă și a creat locuri de muncă. Frecvența și destinația curselor către diferite orașe din România au crescut semnificativ, ajungând la patru-cinci curse pe zi dus-întors, fără oprire.  Mulți dintre pasagerii autocarelor s-au orientat către un transport mai rapid, preferând autocarele sau microbuzele pentru bagaje și pachete către și de la cei de acasă. Time is money. Dar odată ajunși în țara la care acești oameni visează să se întoarcă într-o zi, sunt loviți de realitatea cruntă a aeroporturilor înghesuite, prost administrate și deseori murdare. La ieșirea din aeroport, te lovește realitatea cruntă a infrastructurii de transport precare, cu drumuri peticite, cu marcaje incerte și trenuri care te poartă cu viteza melcului, în vagoane insalubre.

În ciuda banilor trimiși în țară…

Migrația românilor aduce bani buni în țară, miliarde de euro pe an. Din acești bani, familiile celor plecați nu beneficiază de prea multe servicii publice, iar copiii lăsați în urmă suferă. România bate recordurile europene la sărăcie în rândurile copiilor și la lipsa accesului la educație, la servicii medicale, la igienă elementară și la abandon școlar. Acestea sunt motivele care îi fac pe părinți să continue pribegia. În România, în iunie 2018, nu mai puțin de 94.991 de copii aveau părinții plecați la muncă în străinătate, iar dintre aceștia, 18.012 aveau ambii părinți plecați în străinătate. 16.797 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecție, conform datelor centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA). Am putea aminti și abandonul școlar, la care suntem în topul european și care îi condamnă pe copiii care părăsesc școala la un viitor trist, fără a le oferi o șansă reală la o viață mai bună, ca adulți.

Cei mai săraci copii din Europa

Cifrele seci arată că cei mai săraci copii din Uniunea Europeană sunt copiii români. În 2018, în România erau  4.214.010 copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani, împărțiți aproape egal între mediul rural și urban. Din păcate, 41,7% dintre acești copii, respectiv 1.757.242 se află în risc de sărăcie și excluziune socială, conform Eurostat. Este cel mai mare procent de copii din Uniunea Europeană aflați în risc de sărăcie și excluziune socială, aproape dublu față de media europeană de 24,3% și mult peste nivelul din Germania de 18%, Polonia 17,9%, Cehia 14,2% etc. Dacă ne uităm la condițiile de viață, 30,6% dintre copiii români, aproximativ 1.290.000 de copii, locuiesc în case fără baie sau duș, adică de 13 ori mai mult decât media europeană de 2,4%. Chiar și în Bulgaria, țară care ocupă locul al doilea în acest clasament al rușinii, procentul copiilor care locuiesc în aceste condiții este la jumătate, respectiv  15,3% din numărul total de copii. În Polonia, numai 1,9% dintre copii trăiesc în locuințe fără baie sau duș, 1,2% în Danemarca, 0,8% în Croația, 0,7% în Marea Britanie, 0,2% în Belgia și Cehia. În Germania,  Spania, Malta și Suedia, niciun copil nu locuiește în case fără baie sau duș.

Citiți continuarea articolului pe reporterglobal.ro

Editoriale

Autostrada Moldovei a început azi. Doar că nu pornită de PSD, ci de un antreprenor sucevean și de românii solidari cu el

Publicat

pe

„Autostrada Moldovei începe azi!”, ne spune PSD pe Facebook, referindu-se, în bătaie de joc, la lucrările pentru construcția centurii municipiului Bacău. Da, Autostrada Moldovei începe azi, doar că nu pornită de PSD, ci de un antreprenor din Suceava, care a construit primul metru de autostradă din Moldova. Astăzi, cetățeni români din țară și din diaspora s-au solidarizat cu el si si-au întrerupt activitatea timp de 15 minute. Pentru că vor sa fie conectați cu țara și cu Europa (și) prin infrastructură. #șîeu

PSD ne tot promite. Ne promite autostrăzi noi și finalizarea proiectelor începute. La începutul anului 2019, autoritățile ne-au informat printr-un comunicat al CNADNR că o nouă contestație a procedurii de achiziție publică privind studiul de fezabilitate al Autostrăzii Pitești-Sibiu se află în faza de analiză. La finalul lunii februarie, CEO-ul Dacia Pitești a cerut public măsuri concrete Guvernului. Pe lângă finalizarea proiectului care trenează de peste 10 ani al Autostrăzii Pitești-Sibiu, grupul Renault solicită investiții în infrastructura locală, în drumuri și poduri din județ și în proximitatea uzinei. Cea mai importantă companie din România, care asigură 3% din PIB, a anunțat că va condiționa planul de investiții de 800 de milioane de euro pentru România programate pentru următorii trei ani de aceste măsuri ale Guvernului.

La începutul acestei luni, grupul german Volkswagen anunța ca noua uzină auto pe care o va construi în Europa de Est ar urma să fie amplasată în Serbia, în detrimentul României, unul dintre statele indicate anterior drept potențiale gazde pentru viitoarea fabrică cu 5000 de locuri de muncă (!).

Cred că pentru fiecare dintre noi este limpede că cea mai mare slăbiciune a economiei României este subdezvoltarea infrastructurii de transport. Calitatea execrabilă a drumurilor din România este confirmată și de clasamentele oficiale: România se plasează pe ultimul loc în Europa la acest capitol. Efectele negative nu se resimt doar în domeniul economic, ci și în calitatea vieții și în egalitatea de șanse. Suntem europenii care pierd cel mai mult timp și resurse în transportul intern. Investitorii ne evită adeseori din cauza infrastructurii dezastruoase, care le-ar face afacerea necompetitivă. Însă anunțul conducerii Dacia ne avertizează de ceva și mai grav: riscăm să pierdem și investițiile pe care le-am obținut deja.

Avem nevoie de un plan.

Fără îndoială, este nevoie de investiții în infrastructura României, însă cel puțin la fel de important este să reușim să întărim coordonarea între planificarea și punere în aplicare a proiectelor majore naționale cu nivelul regional, local, dar și cu cel european.

Ni se va spune că Guvernul are planuri și ni se vor da exemplele bine-cunoscute, inclusiv proiectul Autostrăzii Pitești-Sibiu. Dar câte dintre localitățile prin care va trece Autostrada Pitești-Sibiu își coordonează planificarea investițiilor locale în infrastructură cu cele ale proiectului guvernamental? Cât de bine ține cont proiectul de nevoile comunităților și ale mediului economic din zonă? Cui îi folosește un proiect pus în aplicare fără coordonarea cu primii beneficiari?

Investițiile în infrastructură trebuie coordonate cu toate autoritățile din regiunea în care sunt realizate. Aceasta facilitează punerea în aplicare a proiectului și o mai bună utilizare a fondurilor publice. Problema este însă mai mare decât formularea unor proiecte. Avem nevoie de o planificare integrată, care să includă nivelele locale și regionale, abordare de care PSD a demonstrat că nu este capabil.

Citește în continuare

Editoriale

Evaluarea şi demonii ei

Publicat

pe

Se vorbeşte mult despre evaluări zilele astea, e o perioadă propice pentru a discuta despre evaluări, sensul lor, obiectivele urmărite şi finalitatea lor, în ansamblul sistemului national de educaţie preuniversitară.

De fapt, la ce sunt bune evaluările în educaţie? Oferă profesorului şi, apoi, celor care fac politici în educaţie, o oglindă a progresului unui elev, sau al elevilor, de la momentul x la momentul y. Prin învăţare nu înţelegeţi, vă rog, memorare, ci înţelegerea şi capacitatea de a folosi informaţii ştiinţifice, formarea unor competenţe şi abilităţi, formarea şi cultivarea de valori şi, de ce nu, dezvoltarea afectivă.

Acum, de ce sunt necesare simulările? Sau: sunt ele necesare? Discutabil. Dacă întreaga arhitectură pedagogică e făcută astfel încât să ajute elevii să progreseze, dacă testele sunt gândite astfel încât ele să măsoare realmente nivelul de cunoştinţe, capacitatea elevilor de a utiliza informaţiille, de a gândi critic, astfel încât profesorul să poată utiliza rezultatele testelor pentru a-şi îmbunătăţi metoda şi pentru a stimula învăţarea, nimic greşti aici. Dacă, însă, discutăm de nişte simulări formale, greşit construite şi ale căror rezultate nu folosesc nimănui – cu excepţia unor comunicate de presă, a unor poziţii publice ministeriale sau a ştirilor de presă – atunci ele nu au niciun sens.

Ieri am asistat la o încercare de boicot a simulării din partea Consiliului Naţional al Elevilor, cu motivul just al impredictibilităţii deciziei Ministerului Educaţiei şi al politicii publice făcute „pe genunchi“. Astăzi aflăm că atribuirea autorului unei poezii de la testul de limbă română a fost eronată.

Aş vrea să aduc în discuţie aici câteva teme de reflecţie, pe care le-am mai pomenit în diverse contexte.

Cine elaborează aceste subiecte? În mod formal, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) face anual o selecţie de cadre didactice, profesori care îşi depun candidatura pentru a face parte din acea comisie de elaborare a subiectelor pentru evaluările naţionale. Just, până aici. Întreb, însă, mai mult retoric: cum îi pregăteşte Ministerul Educaţiei pe aceşti profesori în ştiinţa evaluării pedagogice, astfel încât să nu mai existe nici bâlbe de genul celei de azi şi nici arbitrariu în elaborarea şi aplicarea testelor. Să fie asigurată o bună calitate a itemilor şi o relevanţă a acestor evaluări, în raport cu profilul dorit al absolvenţilor de şcoală primară, gimnaziu sau liceu.

Despre vulnerabilitatea mai sus menţionată vorbeşte şi OECD într-un studiu din 2017 asupra evaluării din educaţie. OECD vorbeşte despre un deficit de resurse umane al CNEE, dar şi de pericolul unor evaluări cu itemi de slabă calitate, în condiţiile în care modul în care rezultatele individuale servesc succesului elevului în sistemul şcolar este definitoriu pentru preuniversitar.

De fapt, aici subliniez un fapt ironic, un dezechilibru frapant: resursa investită în evaluările naţionale este infimă, pe când impactul lor în viaţa unui elev este crucial.

Şi continui cu o altă temă: evaluare standardizată. Cu alte cuvinte, itemi elaboraţi ştiinţific, astfel încât să măsoare, pe grade diferite de dificultate, nivelul şi progresul şcolar. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu pare să aibă o astfel de preocupare, deşi inclusiv în 2016 a fost pusă această problemă pe masa celor de la CNEE – un program de formare a profesorilor care elaborează itemii. De altfel, propusesem atunci un „corp naţional de profesori – experţi în evaluare“. Nimic de felul acesta acum, facem în continuare subiecte după cum am învăţat în facultate sau, dacă avem şansa unor profesori buni în comisii, ele pot avea un grad crescut de calitate.

Apoi, profesorii corectori. Ridic acum o problemă cu care ne confruntăm an de an, mai ales la bacalaureat – care are specificul lui. Imaginea cea mai grăitoare vine din diferenţele pe care Ministerul ni le comunică între rezultatele preliminare şi cele de după contestaţii. Vă amintiţi, sunt şi diferenţe mai mari de 3 puncte între prima şi cea de-a doua corectură. Ce spune asta? Că nu există un corp specializat, profesori corectori formaţi pentru asta, profesori în care statul să investească şi pe ale căror competenţe să le folosească. De fapt, dacă suntem oneşti până la capăt, trebuie să spunem că profesorii corectori sunt, de multe ori, luaţi cu arcanul de inspectoratele şcolare. Pentru că plata unui asemenea efort este infimă, pe când responsabilitatea este mare. Nu mai spun de timpul petrecut în corectarea unei lucrări, în condiţiile unui calendar destul de strâns. De ce? Din calcule contabile seci, fără prea mare grijă faţă de scopul în sine al evaluărilor.

Şi ultimul lucru pe care aş vrea să îl menţionez aici: cui servesc rezultatele evaluărilor, ce face statul, Ministerul Educaţiei cu ele? Nimic. După ce trece valul emoţiilor, datele sunt puse frumos la păstrare, fără ca cineva să se aplece asupra nevoii de reforme reale.

Ce fac profesorii cu rezultatele la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a? Nimic, pentru că datele puse la dispoziţie de inspectorate şi de minister nu îi ajută să compare, să analizeze, să tragă concluzii. Au devenit un act oarecare în cea mai pură birocraţie posibilă. Ce se întâmplă cu rezultatele evaluărilor naţionale şi ale bacalaureatului? Din punctul de vedere al Ministerului, e doar un moment de presă pe care trebuie să îl depăşească.

Pentru cei aflaţi la conducerea ministerului, e un moment de cincinal, în care trebuie să dea bine în statistici. Avem procente, avem valoare: „Rezultatele obţinute de elevi la examenele naţionale arată că se impune intensificarea eforturilor tuturor factorilor implicaţi pentru asigurarea succesului educaţional al tuturor copiilor, inclusiv al copiilor din grupurile marginalizate social şi în situaţie de risc de abandon şcolar, accesului egal al acestora la oportunităţi, drepturi şi servicii din domeniul educaţional, precum şi pentru ameliorarea rezultatelor elevilor la examenele naţionale“ – reacţia Ministerului Educaţiei la boicotul Consiliului Naţional al Elevilor.

Editorial apărut pe blogurile Adevărul

Citește în continuare

Editoriale

Despre Schengen, vize pentru americani și UE

Publicat

pe

Există câteva adevăruri paralele, pe care trebuie să le înțelegem. Vedem o amestecătură de declarații în spațiul public, care mai de care mai confuze.

  • Decizia Comisiei Europene de a apăra cinci state membre, inclusiv România, prin introducerea unui pas în plus pentru americanii care vor să călătorească în UE este benefică. Arată clar valoarea Europei: solidaritate între state mai mici, ce le transformă într-o putere mare;
  • Este ceva normal chiar dacă nu suntem în Schengen, pentru că se referă la spațiul unic european, unde libertatea de mișcare este asigurată tuturor cetățenilor (din care, evident, facem parte). Nu vă cere nimeni viză de Franța;
  • SUA în schimb vă cer vize. Deși ei vin la noi fără. Iar lipsa asta de reciprocitate este incorectă;
  • Asta nu înseamnă că ne certăm cu americanii. Nici noi și nici UE. E un balet diplomatic care trebuie să ducă la aplicarea regulilor similare pentru toți europenii (deci și pentru români) de către SUA. E o negociere și într-o negociere trebuie să faci front unit;
  • Intrarea noastră în Schengen este ceva separat. Deși criteriile tehnice le-am îndeplinit de ceva vreme, decizia finală aparține guvernelor (deci partidelor de guvernământ) din statele membre UE. Și câteva astfel de partide nu vor să fie blamate intern că au facilitat accesul unei Românii care încă, obiectiv, nu îndeplinește niște criterii politice (considerate de ei importante, ca și statul de drept, lupta împotriva corupției etc.);
  • Am fi intrat în Schengen dacă nu ar fi reînceput rapoartele MCV negative (luate ca indicatori de aceste guverne). Iar rapoartele MCV negative nu reîncepeau dacă nu veneau ordonanțele în justiție și reforma justiției, ambele criticate dur de absolut toți partenerii externi (și europeni și americani).

În politica externă, ca în orice negociere pe lumea asta, contează câteva elemente: solidaritatea, răbdarea, echilibrul și atenția la detalii. Politicienii români care fie se sperie de inițiativa Comisiei Europene, fie chiar o critică sau se solidarizează cu administrația obtuză a lui Trump dau dovadă de carențe în acest domeniu. Și dau semne celeilalte părți că poate poziția de negociere a UE poate fi fragmentată.

De fapt, poate fi un câștig fantastic pentru România. E un moment în care faptul că suntem membri ai UE ne transformă dintr-un stat provincial și mic într-un interlocutor egal pentru cea mai mare putere a Globului. Folosit corect, acest moment nu numai că nu periclitează prietenia româno-americană, dar o poate chiar întări. Pentru că ne poate conferi atât drepturi egale dar și mai mult respect, ceva mai valoros pe termen lung.

Iar la nivel intern al UE, dezicerea de inițiativa Comisiei este cel puțin imatură. Pentru că ei tocmai pentru noi au lansat-o. E ca și cum un frate mai mare vrea să te ia și pe tine la joc când altul, mai mare și tare, nu te lasă, iar tu te sperii și zici „aah hai că nu mă joc oricum, să nu-l supărăm pe ăsta”.

Personal am ratat de mai multe ori să merg în SUA tocmai datorită procesului stufos de obținere al vizelor, din lipsă de timp și chef să mă ocup de el (plus taxa, când eram student, era vreo 150$, adică un weekend lung la Roma). Când ai tot Globul la dispoziție, mai ales țările UE, atâtea țări fantastice unde poți merge ușor, de ce să aleg SUA? Mai ales pentru că facem parte din UE, ca America să ne mai impună bariere este o limitare pentru ei, nu doar pentru români sau polonezi sau celelalte nații discriminate din Uniune.

Sunt sigur însă că vor înțelege asta și că vor elimina această barieră discriminatorie. Pentru că între prieteni adevărați, așa cum spunem și ei și noi că suntem, nu ar trebui să existe discriminare.

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 14 ore

De ce avem nevoie de Pilonul II

Stiri PLUSacum O zi

Dacian Cioloș: Constanța trebuie să devină cu adevărat o deschidere a Europei spre lume. Constanța nu poate fi prizoniera intereselor

Noutăți Generaleacum O zi

La Brăila, roșul trandafirilor PSD începe să pălească. De la vârf

Stiri PLUSacum 3 zile

Dacian Cioloș, la Craiova: „Asta e baza proiectului pe care noi îl construim – oameni cinstiți și oameni competenți. Nu vom face compromisuri”

Stiri PLUSacum 3 zile

Dragoș Pîslaru: Vrem să reașezăm temelia pe care construim această țară, iar pe această temelie nu acceptăm ideea că România se depopulează. E cutremurător că avem o astfel de realitate

Stiri PLUSacum 3 zile

Ramona Strugariu: Normalitate înseamnă să te simți demn în țara ta. Suntem aici pentru o Românie demnă

Editorialeacum 4 zile

Autostrada Moldovei a început azi. Doar că nu pornită de PSD, ci de un antreprenor sucevean și de românii solidari cu el

Stiri PLUSacum 4 zile

Dacian Cioloș: România vrea autostrăzi, iar politicul trebuie să răspundă imediat acestei cereri. Este nevoie de o susținere națională puternică și perseverentă dacă dorim schimbarea

Stiri PLUSacum 4 zile

Dacian Cioloș, la Craiova: Ne aflăm aici să dăm un mesaj foarte clar că pentru Alianța 2020 USR PLUS dezvoltarea României este principalul obiectiv

Știri Localeacum 4 zile

PLUS Bacău: Postarea de astăzi a PSD referitoare la construirea de autostrăzi în Moldova este de un tupeu fantastic. Încetaţi cu sloganurile, minciunile şi populismele electorale!

Cele mai citite