Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Lipsa comunicării naște monștri

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

„Ferească Dumnezeu, iarăși vreți online? Distrugeți poporul!!!!” Așa sună una din multele reacții ale părinților și profesorilor din România la o postare realizată pe Facebook care promova un studio de învățare online construit în Nigeria.

„Dacă nu ne întoarcem în clase ne ia dracu’ pe toți! Se duce de râpă viitorul copiilor noștri!!!” – este „vocea” scrisă a unui cadru didactic pe unul din numeroasele grupuri de educatori, învățători și profesori pe care le citesc curent.

„Vrem să ne întoarcem în amfiteatre! Nu înțelegem mare lucru din orele online!”, spun studenții din Timișoara și Arad intervievați de colegii mei.

„Vă rog, deschideți camerele video, e îngrozitor să nu vă văd fețele!”, am auzit în sufragerie vocea unei doamne profesor universitar la unul din cursurile soției mele, care urmează acum a doua facultate.

Dincolo de crâmpeiele auzite sau citite, una din cele mai puternice concluzii procesate din zeci de focus-group-uri organizate de colegii mei voluntari în ultimele luni este aceasta: fără contact direct elevii, studenții și profesorii simt că soluția “la distanță” nu funcționează. Atât elevii cât și dascălii vor să se întoarcă înapoi în clase. Nu toți. Cei mai mulți. Nu toți … pentru că avem și cadre didactice aflate în grupul de vârstă vulnerabil – unele chiar peste vârsta de pensionare. Nu toți pentru că avem și cadre didactice cu condiții medicale instabile, suferințe cronice sau insuficiențe – renale, respiratorii, cardiace, circulatorii.

Dar cei mai mulți doresc cu disperare să se întoarcă la normalitate. Cu toții își doresc normalitatea de dinaintea acestei pandemii.

Din păcate, fenomenul necredincionșilor în ale COVID pe care îl vedem în spațiu public, în manifestări, la televizor sau pe rețele sociale începe să se manifeste organic și în segmentul părinților, al elevilor și al cadrelor didactice. Lipsa de respect pentru prevederi și pentru limitările din perioada pandemiei devine simptomatică și în cazul multor părinți. În cazul profesorilor, dezamăgirile anterioare din partea ierarhiei educaționale s-au cronicizat perioada aceasta transformându-se într-un cinism fără margini.

Și, dacă nu era suficient, nesiguranța și lipsa de comunicare percepută adaugă kerosen pe focul care începe să ardă din ce în ce mai tare. Și cum să nu ardă dacă pentru milioane de părinți nu a existat nici măcar o ședință cu părinții (online acolo unde se poate, din poartă în poartă peste gardul curții acolo unde tehnologia nu este disponibilă ) în care diriginții și învățătorii să le explice părinților ce se întâmplă, ce știm și ce nu știm, ce anume va urma și în ce condiții. Părinții află de la televizor ce se va întâmpla la școala copiilor lor. Nu de la profesori, nu de la directorul școlii. De la televizor.

Mai grav decât atât, cadrele didactice află de la televizor cele mai recente decizii pe care Ministerul Educației și Cercetării sau Inspectoratul Județean le-au luat.

Mai grav decât atât este faptul că, de cele mai multe ori, comunicatorii publici nu comunică cu părinții, nu comunică cu profesorii, nu comunică cu elevii. Comunică cu presa. Și mai comunică pentru ca opoziția politică să îi audă. Nu beneficiarii să îi audă ci ceilalți politicieni. Sau “presa” în general. Și atunci … Ce să mai spună profesorii? Ce să mai spună părinții? Ce să mai spună elevii și studenții când nimeni nu comunică cu ei?

Dacă te uiți la comunicările publice din Noua Zeelandă, din Statele Unite (statul New York) sau Germania vei vedea comunicări în care liderii nu se feresc să spună că sunt părinți, că sunt îngrijorați pentru sănătatea copiilor lor, că sunt îngrijorați, dar îi ascultă pe specialiști și ascultă datele. Date care spun matematic ce trebuie făcut pentru a reduce riscul de contagiune și rata de infectare.

Am vorbit chiar astăzi la telefon cu un părinte care mi-a spus disperat că după discuțiile purtate cu ceilalți părinți din clasă sunt gata să ajute școala cu orice. Cu bani dacă este nevoie. Pot strânge bani pentru repararea în regim de urgență a băilor, pentru achiziția de măști, pentru dezinfectant. Pot trimite echipe de muncitori pentru renovare, pentru marcarea spațiilor, pentru instalarea semnalisticii, pot să găsească spații noi de închiriat și de amenajat pentru învățare. Pot și ar vrea să facă asta, dar nu pot face singuri. Nimeni NU le spune nimic. Directorul școlii nu răspunde la telefon. A fost amânată ședința consiliului de administrație al școlii. Toată lumea așteaptă din altă parte soluția, în timp ce părinții pe care eu îi cunosc se umplu de amărăciune, își pun capul în piept și se așteaptă la mai rău începând cu luna septembrie.

În acest context, când zilele trec cu viteză și ne îndreptăm grăbiți către data de 14 septembrie pe fondul unor cifre absolut îngrijorătoare, comunicarea devine critică. Punerea în legătură devine vitală. Chiar dacă nu sunt cunoscute toate răspunsurile, este important să fie stabilit rapid cadrul de autonomie al unităților școlare în gestionarea crizei COVID și apoi școlile să înceapă rapid pregătirile pentru nou an școlar. Cu primăria să pregătească infrastructura fizică, cu Ministerul Educației și Cercetării, cu Casa Corpului Didactic, cu universități partenere și voluntari interesați să pregătească implementarea platformelor educaționale și formarea de competențe digitale în rândul profesorilor. Pe când putem aștepta primele ședințe cu părinții? Când vom avea primele chestionare cu sondarea celor care doresc și celor care nu doresc să își trimită copiii sau să revină la catedră în funcții de diferite scenarii de risc? Când vom avea primele reglementări ale Ministerului Sănătății privind condițiile de deschidere a școlilor?

Cu fiecare zi care trece nefolosită am mai pierdut o zi din șansa de a redesena și reseta sistemul educațional românesc. În lipsa comunicării și a acțiunii prompte cei mai mari monștrii se vor naște iar apoi vor deveni de nestăpânit. Și vor consuma cel mai important și drag lucru: copiii noștri și viitorul unei întregi generații.

* Editorial de Ștefan Pălărie, coordonator Politici Publice în Educație PLUS, apărut pe edupedu.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editoriale

Marea ipocrizie a vinei colective

Publicat

pe

Am auzit că suntem toți vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț și că acum nu e momentul să discutăm situația politic în niciun fel. Ceva mai ipocrit decât lucrul acesta nu am auzit de la ultima criză, care a fost precedată de o altă criză și de o altă criză, de care am fost iarăși cu toții culpabili.

De fiecare dată, apare cineva care îndeamnă la o penitență colectivă ca absolut necesară, pentru că forma supremă de solidaritate la noi e să fim vinovați în grup. Iar după această autoumilință trebuie să devenim vigilenți în a-i vâna pe cei care încearcă să utilizeze politic tragedia. Să îmi fie iertată lipsa de căință, dar cred că atitudinea asta este deopotrivă greșită și dăunătoare pentru o societate care își dorește să nu mai treacă mereu și mereu prin aceleași crize.

Sistemul medical este condus politic de 30 de ani și răspunderea e clară pentru ce se întâmplă cu spitalele și asistența medicală. Nu văd de ce cetățeanul trebuie să se simtă vinovat si să își pună cenușă în cap. Afectat de tragedie, da. Speriat până în ultima fărâmă a ființei sale, da. Terifiat că ar putea să aibă nevoie să meargă la un spital, da. Dar nu vinovat.

Știu că în spatele acuzei stă argumentația că „noi” am votat, „noi” am trimis în Parlament oameni corupți și incompetenți, „noi” nu i-am sancționat șamd. Dar asta ne duce exact acolo unde nu am vrea să ajungem în momentul unei tragedii: la politică. De la începutul anului, am văzut un dezastru la spitalul din Suceava, o gestionare dezastruoasă a comunicării pe pandemie (și nu mă refer la metafore comunicaționale, ci la decizii care au creat confuzie și neîncredere în societate) și un incendiu la spitalul din Piatra Neamț. Mă iertați că vă zic, dar „noi” nu suntem în niciun fel vinovați de aceste lucruri, așa cum nu cred nici că ministrul Culturii sau prefectul de Ialomița ar avea vreo legătură, cel puțin teroretic, cu aceste evenimente. Sistemul are o ierarhie care presupune transmiterea și implementarea unor protocoale de functionare, a ordinelor și a deciziilor, la fel ca stabilirea foarte clară a vinovaților atunci când acestea nu sunt respectate sau când deciziile sunt prost luate. În schimb, „noi” stăm și ne certăm între noi dacă e decent sau nu să numim vinovații sau dacă acest act implică conotații politice.

Dar desigur că implică politică. 100%. Vinovați în cazul de față nu au cum să nu fie politicieni din județul Neamț cu responsabilități legate de spital, în frunte cu președintele Consiliului Județean, care trebuie să demisioneze și să dispară urgent din orice funcție politică. Și vinovați vor fi și cei de la Ministerul Sănătății, în frunte cu ministrul, dacă nu vor gestiona situația cu maxim profesionalism. Ei sunt vinovații, nu cetățenii. Cetățenii și-au transferat responsabilitatea prin vot acestor oameni care au cerut-o pentru că se considerau îndreptățiți să aibă grijă de comunitățile care i-au votat. Așa că situația este cât se poate de politică, iar vinovații, cât se poate de clar cine sunt.

Și, în final, aud învinuiri cum că se cațără unii pe cadavre din dorința de a câștiga politic. E o afirmație mizerabilă, care generalizează o traumă națională. Nu am văzut aceeași empatie pentru supraviețuitorii de la Colectiv, familiile și prietenii lor, atunci când unii lideri PSD lansau teoriile că incendiul a fost pus deliberat. Oare vreunul dintre moraliștii momentului cum s-au simțit atunci? Era tot o chestiune apolitică? Dar pentru cei care au fost prin spitalele din România și au plecat cu și mai multe boli oare cum o fi să vadă că totul merge înainte neschimbat? Dar cei cărora le-au murit copiii, părinți sau soții și soțiile în spitale de la infecții sau lipsa de aparatură se simt și ei la fel de vinovați? Ei bine, e politică. Fiecare viață pierdută absurd, din cauza incompetenței sau a corupției, are legătură cu politica. Nu e o catastrofă naturală inevitabilă, e o tragedie umană produsă de modul în care societatea românească funcționează. Și asta e politică pură. Și dacă vreți să nu mai aveți parte de aceste drame, răspunsul este politic. Nu politicianist. Politic.

Trebuie să punem capăt odată ideii de vină colectivă care permite păcatului să existe în continuare nestingherit după ce noi facem o scurtă penitență. România nu ar trebui să aibă nevoie de sute sau mii de ONG-uri care să se mobilizeze ca să facă munca statului. Are nevoie ca statul să își facă munca pentru care există, iar societatea civilă să fie atentă ca politicienii și funcționarii să nu mintă sau să nu fure. România nu ar trebui să aibă eroi care să se sacrifice pe sine pentru ca alții să trăiască, așa cum a fost nevoit doctorul din Piatra Neamț. România are nevoie de eroi necunoscuți, care în birourile lor să facă munca ce le revine astfel încât să nu existe nevoia ca un doctor să își pună în pericol propria viață. Suntem alături cu toții de Cătălin Denciu și familia sa, așa cum este uman și normal în aceste momente. Dar și mai normal ar fi fost ca acest om să nu fie pus de sistem în situația de a se sacrifica pentru incompetența și delăsarea unora.

Iată cât de multe lucruri esențiale pentru bunul mers al societății țin de politică. Să nu ne mințim că nu e așa. Oamenii pot fi buni, pot fi profesioniști, generoși și morali. Dar nu este de ajuns pentru noi toți dacă nu decidem odată pentru totdeauna în ce fel de societate vrem să trăim. Una în care să ne gândim pios la eroii care au plecat dintre noi sau una în care ne bucurăm unii de alți, aici și acum? Și asta e o decizie cât se poate de politică.

Citește în continuare

Editoriale

Nici un euro din fonduri europene pentru guvernele care nu respectă valorile fundamentale

Publicat

pe

În ultimele zile, alegerile din SUA au întrecut orice altă știre din lume. Cu toate astea, chiar în momentul în care, peste Atlantic, președintele în exercițiu lansa atacuri șocante la adresa democrației, Parlamentul European obținea un acord istoric pentru protejarea statului de drept și condiționarea fondurilor europene de respectarea valorilor fundamentale.

Bătălia pe care tocmai am câștigat-o nu este împotriva cuiva anume, așa cum unii politicieni ar vrea să pară. Este o armă de descurajare pentru apărarea drepturilor cetățenilor de la vest la est, de la nord la sud, în fața politicienilor care, după ce ajung la putere, se cred atotputernici și caută să folosească puterea și instituțiile în interesul lor sau al acoliților. Comisia Europeană va putea de acum înainte să suspende finanțările europene, inclusiv cele ale fondului de redresare economică post COVID, pentru guvernele care nu respectă valorile descrise în Articolul 2 din Tratatul Uniunii.

Demonstrațiile de la București și din țară din 2017 împotriva regimului Dragnea au arătat-o: oamenii nu mai vor conduceri politice corupte, bazate pe acapararea puterii și pervertirea justiției. Mișcări civice similare au avut și au loc și în alte state membre europene. Europa este „fondată în baza valorilor reprezentate de respectul pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, statul de drept, precum și de respectul pentru drepturile omului, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților“.

Acest articol trebuie recitit, mai ales în această perioadă a negocierilor privind viitorul buget european 2021-2027, negocieri care dau uneori impresia că Uniunea Europeană este un club unde ne târguim pe niște bani la care avem dreptul doar pentru că suntem membri ai clubului. Nu este așa! Europa nu este și nu trebuie să devină un bancomat, chiar dacă unii la asta visează. În lumea de azi, unde vocile autocraților și regimurile iliberale se înmulțesc, trebuie să apărăm bogăția de valori a Uniunii Europene. Altfel, acest proiect la care și noi am decis să fim parte riscă să fie pervertit pe viitor.

Pluralismul, non-discriminarea, toleranța, independența justiției, solidaritatea și egalitatea între bărbați și femei: aceste drepturi ne întăresc identitatea. Indiferent dacă îi place sau nu unui guvern care dorește să-și reducă la tăcere judecătorii sau să interzică avortul pentru că așa-i spune ideologia, toate țările Uniunii au aderat la aceste principii. O parte a clasei politice a făcut din atacurile împotriva Europei și a valorilor sale un gest recurent, capitalizând temporar și punctual de pe urma crizelor și fricilor. Linia roșie este acum clar stabilită: niciun euro pentru forțele care vor să ne distrugă principiile fundamentale.

Într-un mod obiectiv, non-partizan, Comisia Europeană este responsabilă pentru evaluarea situației statului de drept. Nu va mai fi suficient să observăm de pe margine și să arătăm cu degetul. Va trebui să acționăm. Comisia va avea instrumentele să o facă. Decizia va trebui confirmată de Consiliu, format din statele membre, cu majoritate calificată Parlamentul se va asigura că o folosește, fără a penaliza fermierii, antreprenorii, cercetătorii și ONG-urile ale căror guverne au pornit pe o cale iliberală. Această protecție a intereselor financiare ale celor care au semnat deja contracte de finanțare cu fonduri europene este o adevărată schimbare de direcție, care sper să-și dovedească rapid eficiența. Va fi ecoul mișcărilor din societatea civilă, care promovează idealul unei Europe, comunitate de valori. Uniunea va putea apoi să apară ca o putere reală, unde prosperitatea materială este cu atât mai solidă când este însoțită de valori și de o viziune comună asupra lumii.

* Editorial apărut pe www.digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Editoriale

Mii de monumente istorice zac în așteptare. Și, nu, nu așteaptă buldozerul. Patrimoniul cultural trebuie să devină o prioritate națională

Publicat

pe

FOTO ISUBIF

În centrul Bucureștiului s-a mai prăbușit un imobil istoric. Asistăm la un proces continuu de degradare a patrimoniului cultural și o lipsă acută de strategii și proiecte concrete pentru salvarea acestuia în beneficiul comunității. 

Situația moștenirii noastre culturale a devenit una critică. Lună de lună auzim de case, vile, conace  sau alte obiective istorice demolate intenționat sau nu. Mii de monumente din țară se află într-un stadiu avansat de degradare, blocaje juridice, abandon sau în așteptarea „proiectelor” de restaurare. Mii de monumente zac în așteptare. Și nu, nu așteaptă buldozerul. Așteaptă regenerare prin viziune și cooperare.

Patrimoniul cultural este un element strategic pentru îmbunătățirea calității vieții, fiind nu numai un factor de dezvoltare durabilă (prin turism cultural, dezvoltarea industriilor creative), ci și unul de coeziune socială, prin dialog și coparticipare activă în viața comunităților locale. Potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul Culturii, din totalul de 15.520 de monumente istorice non-arheologice, peste 1.500 se află în stare de colaps și precolaps, în condițiile în care cea mai mare parte a monumentelor istorice sunt deținute în proprietate privată. Deși România a ratificat Convenția de la Granada, legislația românească nu are prevederi suficiente care să permită statului să se substituie proprietarului unui obiectiv de patrimoniu cultural imobil pentru a efectua anumite lucrări de conservare în vederea eliminării pericolului de dispariție a respectivului obiectiv, atunci când proprietarul nu dorește sau nu este în măsură să intervină. Într-un barometru dezvoltat de Eurostat în 2017, numai 40% dintre românii intervievați au considerat patrimoniul cultural ca fiind un element foarte important în viețile noastre. Primele patru cauze ale lipsei de implicare și care reprezintă bariere de acces la situri sau activități ce au în centru patrimoniul au fost costurile, lipsa interesului, lipsa timpului și lipsa informațiilor din acest sector. 

Patrimoniul cultural și salvarea acestuia trebuie să devină o prioritate națională asumată prin măsuri clare și coerente! 

Mai jos, câteva propuneri din cadrul Planului de Guvernare propus de Alianța USR PLUS:

  1. Finalizarea și adoptarea Codului patrimoniului cultural și a Strategiei Naționale privind Protejarea Monumentelor Istorice, astfel încât aceste documente strategice aflate astăzi în lucru să producă efecte în cel mai scurt timp. Pregătirea unui Plan Național de acțiune în domeniul patrimoniului, în baza Codului Patrimoniului Național și în corelare cu Strategia Națională privind Protejarea Monumentelor istorice. Corelarea Strategiei în Cultură cu Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă
  2. Protecția monumentelor istorice aflate în pericol, prin noi prevederi privind patrimoniul imobil. Vom reglementa parteneriatul în diverse forme dintre Stat și deținătorii monumentelor istorice sau de alte expresii patrimonial-culturale în vederea protejării și punerii lor în valoare și modul de intervenție a statului pentru a împiedica dispariția acestora. Cadrul normativ va conține prevederi referitoare la: posibilitatea autorităților centrale și locale de a participa financiar, în anumite condiții, la efortul proprietarului de a pune în siguranță și de a restaura monumentele istorice de clasă A și B, cu obligarea acestuia de a le include în circuitul de vizitare sau în alte forme de participare la viața comunității, exproprierea pentru utilitate publică, conform legii, a tuturor monumentelor istorice aflate în stare gravă de degradare din cauza neglijenței proprietarilor, inclusiv în cazurile cu litigii; exproprierea în cazul monumentelor istorice aflate în pericol de prăbușire; exproprierea pentru utilitate publică, conform legii, a tuturor monumentelor istorice aflate în stare gravă de degradare din cauza neglijenței proprietarilor, inclusiv în cazurile cu litigii; exproprierea în cazul monumentelor istorice aflate în pericol de prăbușire;
  3. Restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice, prin sprijin acordat proprietarilor privați ce întreprind pe cheltuială proprie lucrări de conservare și restaurare; crearea unui sistem de formare și atestare, la nivel preuniversitar/profesional și universitar, pentru meșteri și specialiști tehnicieni în domeniul lucrărilor de conservare-restaurare; Constituirea de fonduri locale/regionale de protejare a patrimoniului cultural (alimentate transparent, spre exemplu, din taxele de autorizare a construcțiilor, prin transferarea la bugetele locale a cotelor prelevate de Inspectoratul de Stat în Construcții) și crearea de condiții pentru ca autoritățile administrației publice locale să aibă capacitatea legală și posibilitatea financiară de a contribui la protejarea tuturor bunurilor de patrimoniu cultural aflate pe teritoriul lor administrativ.

* Editorial de Oana Chirilă, coordonator regional PLUS Regiunea Vest, candidat al Alianței USR PLUS la Camera Deputaților

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite