Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Întoarcerea acasă

Publicat

pe data de

Am ajuns în România la o bucată de noapte. Am venit într-un avion plin de oameni întorşi de la muncă, cu sacoşe mari de rafie la bagajul de cală, albastre sau portocalii, cu flori mari, sub petalele cărora se înghesuia toată avuţia adunată peste an.

Pe drum, un băiat la vreo 40 de ani a început să urle, îi amorţise piciorul, poate avea o criză de sciatică, poate făcuse o hernie. Era schimonosit de durere, întreba disperat când aterizăm, nu mai suporta. Fusese la spital în ziua dinaintea plecării, i-au făcut morfină şi a semnat că pleacă pe proprie răspundere, de frică să nu piardă avionul care îl aducea acasă. A îndurat tortura unui drum care ştia sigur unde îl duce. I-am dat din medicamentele mele. Lucra în construcţii, la termopane. Oamenii din jur încercau să îl ţină de vorbă, să mai uite de chin. Câtă sticlă ai ridicat în viaţa ta? Nu mai ştiu. Cât pentru toţi ăia rămaşi acasă. Linişteşte-te, frate. Bea nişte apă. Şi eu tot în construcţii. Trei luni am dormit întins pe jos, drept, pe podea. Nu trebuie să te mişti. Stai, aşa, liniştit. Fiecare mişcare, oricât de mică, doare.

N-a ajuns acasă. L-au aşteptat cu salvarea la Otopeni. Poate că l-au operat la urgenţe, în aceeaşi noapte. Poate că acum e bine. Când am coborât din avion, n-avea în minte, printre grimasele de durere, decât un singur lucru. Să se ducă la ai lui.

Am urcat în maşină şi am pornit la drum. În ţara asta, noaptea miroase într-un anume fel. Nu există loc în lume care să ascundă atâta frumuseţe în aerul gros al întunericului nopţii sau al furtunilor şi atâţia pui de câine rătăciţi la marginea drumului, în căutare de stăpân. Am mers prin sate pustii şi printre câmpuri la marginea cărora harbuzarii îşi aşezau marfa în linişte, la 3 dimineaţa, pregătindu-se pentru o nouă zi. Cu fiecare sat lăsat în urmă, creşteau culorile zilei, umbrele cârciumilor încă deschise şi ale cailor cu greabănul plin de abur, pe care oamenii îi înhămau la căruţe, pregătindu-se să plece la muncă.

Am deşteptat toată casa la sosire. Am mestecat lacrimi cu pepene roşu, apoi ne-am culcat cu un soi de fericire amară în cerul gurii şi cu gândul la omul din avion.

Am dormit până aproape spre prânz. Ai mei nu erau. Au lăsat un bilet pe masă: plecăm la bunica să îi ducem un aragaz. Sperăm să ajungem până vă treziţi. După vreo două ceasuri, a intrat mama pe uşă, verde de oboseală, cu un buchet mare de flori de câmp în braţe. Ce-i cu voi, de unde aţi răsărit? Tata a început să râdă. Să mă fi văzut cum săream şanţurile şi culegeam flori pentru mă-ta. Ce să-i faci. Asta iubeşte ea.

Tata ştie ce iubeşte mama de patruzeci de ani. Atât au adunat împreună. În patruzeci de ani n-a întrebat-o niciodată ce iubeşte. A ştiut. De dimineaţă au plecat împreună la bunica pentru că aragazul ei a luat foc, iar ea nu s-a priceput ce să facă. Bunica e singură, la 80 de ani, are tensiune şi multe alte necazuri cu sănătatea. În fiecare duminică se duce la biserică. Se îmbracă cu hainele ei cele mai bune, pune merinde în coş, apoi urcă un deal mare, stă la toată slujba, dă de pomană şi vine acasă. A făcut asta în ultimii cel puţin 50 de ani, cu sfinţenie, iarna, pe gheaţă, vara, la 40 de grade, pe vânt sau ploaie mare, n-a contat. Uneori s-a temut doar să nu-i smulgă vântul eşarfa de pe cap şi să n-o vorbească lumea că umblă pe la biserică precum uşărnicele, descoperită.

Sunt mulţi oameni aşa, în satul ei. Tinerii au plecat, casele sunt pustii, ştii asta după cum urlă câinii care încă se mai întorc, în unele nopţi, sperând să găsească un suflet în curte, după luni şi, uneori, ani de la o plecare. Bunica are 600 de lei pensie. Medicamentele ei costă, pe lună, binişor peste suma asta. Bunica îi are pe ai mei. Restul nu ştiu pe cine mai au.

Ce să-i fac, spune tata. Ne ducem mereu la ea. Nici maică-ta nu mai poate. Când plecăm, cealaltă bunică, care stă la noi, spune că nu vrea să rămână singură în apartament. Se supără şi intră în panică. Facem mereu drumurile astea. Măcar una e cu noi, dar celeilalte îi ia foc aşa, aragazul, într-o zi, şi arde în casă. Am găsit o femeie să o ajute, vrem să o plătim, aşa cum putem. Măcar ştim că îi deschide cineva uşa în fiecare zi.

Tata are pensie 1.100 de lei. Din banii ăştia zice el că vrea să o plătească şi pe tanti M, care are grijă de bunica. Tanti M stă în celălalt capăt de sat. Singurul ei venit e un ajutor social de 100 de lei. Pentru ea, poate fi o bucurie să bată satul pe jos, dintr-un capăt în altul, cel puţin o dată pe zi, pentru câteva sute de lei în plus, pe lună, şi să îngrijească o bătrână. Aşa îşi ţine ea casa.

Ai noştri încă ne mai au pe noi. Restul nu ştiu pe cine mai au. Scriu de pe balcon şi miroase a frunze de vişin, din copacul pe care l-am pus eu, cu mâna mea, când eram mică. De nimic nu m-am despărţit mai greu decât de copacul ăsta, înainte să plec din ţară, în afară de ai mei. În iarna dinaintea plecării am făcut sărbătorile acasă, parcă ştiind ce va urma. Eram însărcinată cu David. Sarcina nu mergea bine. Am ales să plec ca să-i ofer copilului meu o şansă la viaţă. Pe vişin l-am mângâiat pe scoarţa bătrână aşa cum i-am mângâiat pe ai mei pe obraji, şi le-am promis că mă întorc într-o zi. Au trecut 10 ani.

De 10 ani, an de an, primele poveşti pe care le aud, de fiecare dată când mă întorc acasă, sunt ca cele de mai sus. Despre oameni sfâşiaţi de nevoi şi de dor, despre case pustii şi speranţe ucise din faşă. Despre minciuni electorale şi deşertăciunea găleţilor roşii, despre umilinţă şi moarte. Despre decidenţi politici care târâie după ei, cu sânge rece, o ţară care se zbate în sărăcie, o scufundă în pomeni şi neştiinţă, o îneacă în ură pentru cel de aproape.

După 10 ani de la plecarea mea, tanti M a căpătat un ajutor social de 100 de lei şi un „salariu“ de la un pensionar care în mintea ei e boier, pentru că are de 10 ori mai mult decât ea. Asta e măsura bunăstării pe care a asigurat-o, în toţi aceşti ani, clasa politică.

Eu cred că timpul acestor politicieni se termină aici. E de ajuns. Soluţia la sărăcie nu o reprezintă pomenile lor. Programele de guvernare nu sunt despre fuga de puşcărie. Programele de guvernare sunt despre oportunităţi pe piaţa muncii, educaţie, investiţii, justiţie puternică şi independentă, măsuri sociale care să respecte demnitatea oamenilor. Sunt despre respect şi responsabilitate în relaţia cu cei guvernaţi. Nu sunt despre minciuni, suferinţă, speranţe zdrobite şi case pustii.

Citiți continuarea editorialului pe Adevărul

Editoriale

Cultura nu este un capriciu!

Publicat

pe

FOTO Cornel Brad

Ieri, Ursula von der Leyen a afirmat în conferința de presă în care anunța propunerile de comisari europeni și portofoliile lor că trebuie să putem aborda problemele care contează cel mai mult, rapid și cu determinare“. La o primă analiză a portofoliilor, cultura nu pare să fie considerată o „problemă care contează cel mai mult”.

Atunci când a fost aleasă, în luna iulie, președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-a angajat să construiască o Europă unită de pace și valori. Or, valoarea intrinsecă pe care cultura o are în construirea unei Europe unite și pașnice, adică deschisă, diversă, dinamică, incluzivă și democratică, este de netăgăduit. Fără recunoașterea explicită a dimensiunii culturale, viitorul Uniunii Europene ca efort comun este dificil de imaginat. La fel cum este greu de imaginat un viitor mai bun pentru România fără recunoașterea explicită a culturii ca fundament care îi conferă personalitate și îi atribuie valoare în contextul macroidentitar al celorlalte națiuni cu care interacționează cultural și geopolitic. Căci, pentru o națiune, cultura nu este un capriciu!

O cultură vie, deschisă și inovatoare este cel mai bun promotor al valorilor și principiilor în care credem și pe baza cărora vom construi viitorul nostru și al copiilor noștri. Atenție, însă: deschiderea nu reprezintă un adversar al tradiției, ci doar o etapă necesară într-un construct identitar viu. Cultura este identitate în măsura în care reflectă în mod corect, fără derapaje ideologice, istoria, tradiția, mentalitatea, dezvoltarea, inovarea și influența unei comunități naționale într-un cadru larg, istoric, social, cultural.

Doar dacă vom întări această comunitate pe baza culturii împărtășite vom putea construi un viitor mai bun în România. Or, acest lucru este posibil doar dacă suntem de acord că trebuie „să abordăm rapid și cu determinare“ structurarea, reglarea și susținerea relațiilor comunitare, coeziunea socială, întărirea sferei publice și a discernământului cetățenilor și dimensiunea spirituală pe care o simțim pierdută deseori. Cu alte cuvinte, sa reclădim încrederea şi speranța în România prin cultură.

Da, cultura ar trebui sa fie una dintre „problemele care contează cel mai mult“. În România și în Europa.

Citește în continuare

Editoriale

PLUS denunță violarea drepturilor de orice fel ale românilor din Diaspora

Publicat

pe

FOTO: Bogdan Deleanu, membru al CNPP Diaspora

Am aflat recent că la Forumul Românilor de Pretutindeni, un eveniment organizat la București și „binecuvântat” de prezența Vioricăi Dăncilă și a lui Eugen Teodorovici, discuțiile tind să meargă mai degrabă în direcția absurdului. Un cunoscut apropiat al PSD, domnul Eugen Terteleac, președinte al Asociației Românilor din Italia, a declarat că ar trebui interzise filialele partidelor politice românești din afara țării.

Dincolo de faptul că propunerea contravine tuturor valorilor europene care prevăd libertatea de asociere, ea nu ar avea nicio modalitate de implementare. Atâta timp cât românii din statele de reședință respectă legislația locală de acolo, nimeni nu le poate impune, din România, cum să trăiască sau ce să facă în timpul lor liber sau cu opțiune lor politice.

Dar această tentativă este totuși grăitoare pentru gândirea PSD! După ce i-au adus pe români la disperarea necesară pentru a-și lăsa țara și familia în urmă, se pare că nu le este de ajuns. Vor să intervină chiar și dincolo de hotare.

Este un semn clar că PSD se teme de diaspora. În același timp, este o nouă dovadă de gândire meschină și punitivă față de oricine care are curajul de a se opune, așa cum o face mereu diaspora românească, abuzurilor pesediste.

Din fericire, avem vești proaste pentru ei: românii din afară sunt liberi, atenți la toate aceste declarații și din ce în ce mai organizați și gata să voteze. S-a văzut pe 26 mai și se va vedea la toate alegerile următoare. Și niciun fel de tentative de acest fel nu îi vor putea rupe vreodată de România.

* Material realizat cu Echipa CNPP Diaspora

Citește în continuare

Editoriale

Ce facem cu diaspora? O abordare în trei pași

Publicat

pe

Bogdan Deleanu, membru al Consiliului Național PLUS

Vestea că sunt peste 5,6 milioane de români plecați din țară nu ne surprinde. De fapt, echipa PLUS Diaspora a CNPP (Comisia Națională de Politici și Programe) tocmai era pe cale să lanseze zilele acestea cifra de 5,5 milioane, obținută din cercetările noastre proprii.

Ce contează acum este ceea ce ne propunem să facem. Peste un sfert din români sunt plecați din țară, iar dintre aceștia majoritatea au plecat în ultimii 15 ani. Fiecare român din străinătate ușurează drumul pentru încă doi. „Hai, vere, că te angajez la mine la restaurant, șantier, firmă, magazin etc”. În ritmul acesta, nici nu mai contează cine guvernează România peste 10 ani – nu va mai fi nimeni aici!

Iar dacă unii se întreabă „de ce ar trebui să ne pese, la urma urmei, de cei care pleacă?”, iată altă cifră identificată de echipele noastre: românii din afară au trimis acasă, în 2018, aproape 5 miliarde de dolari!

Ne gândim la o abordare în trei pași:

Stoparea Exodului – prioritatea numărul 1 pentru diaspora este, de fapt, în țară. Câtă vreme nu se rezolvă problemele de acasă, lumea va continua să plece, iar cei plecați nu se vor întoarce. Prioritățile pentru cei plecați sunt:
1.  Reforma educației, cu accentul pus pe predictibilitate, competență, dobândirea de aptitudini utilizabile în viața reală și calitate peste cantitate;
2. Reforma în sănătate, inclusiv depolitizarea managementului sanitar, susținerea unui personal medical competent și independent și un buget de sănătate modern;
3. Susținerea mediului privat, sprijinind antreprenoriatul, și claritate fiscală, simplificând birocrația și privilegiind lupta inteligentă împotriva corupției.

Deschiderea drumului spre casă – dacă vrem să avem vreo șansă să aducem măcar o parte din acești oameni înapoi, trebui să:
1.  Creăm un one-stop-shop pentru întoarcere, care oferă asistență administrativă celor care au nevoie de acte noi, recunoașterea dovezilor sau diplomelor externe etc;
2. Reformăm sistemul de evidență a populației, cu noi facilități digitale;
3. Ușurăm reînscrierea în sistemul educațional sau de muncă românesc a celor care au petrecut o perioadă de timp în afară.

Trebuie să acceptăm că diaspora e România, indiferent dacă se mai întorc sau nu (de altfel, cam 40% dintre cei întrebați de noi spun că nu s-ar întoarce. Sau că nu s-ar întoarce până la pensie):

Chestionar PLUS Diaspora
1. E nevoie de o legislație pentru diaspora și administrație în afara frontierelor corelate cu amploarea problemei, care să faciliteze legătura permanentă cu țara;
2. Trebuie să investim major în salvarea identității și limbii române, mai ales pentru tinerii născuți în diaspora, prin tabere, manuale, programe de studiu, școli virtuale și ale mecanisme adaptate lor;
3. Crearea de legături noi între diaspora și țară, prin susținerea mediului asociativ, proiecte de îngemănare, asistență venită din afară către țară, mai multă putere de decizie din partea diasporei pentru țară.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 21 de ore

Clarificări privind regimul de impozitare a veniturilor obținute de românii din diaspora

Noutăți Generaleacum O zi

Oana Țoiu: În profesori și în școală ar trebui să ne punem speranța, nu fricile. Lipsesc elementele de bază pentru siguranța copiilor

Noutăți Generaleacum 2 zile

Dragoș Tudorache, despre Rovana Plumb și Sylvie Goulard, la B1 TV: Grupul Renew Europe se va poziționa față de fiecare nominalizare în parte după ce va avea analiza proprie. Le vom trata în mod egal

Editorialeacum 3 zile

Cultura nu este un capriciu!

Stiri PLUSacum 3 zile

PLUS: Cunoaștem decizia CCR din 2012 care a respins o lege adoptată de Guvernul Boc în 2011 prin asumarea răspunderii. Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare

Noutăți Generaleacum 3 zile

Dacian Cioloș: Dacă Rovana Plumb va fi respinsă, România poate desemna un alt candidat pentru postul de comisar, care va primi tot portofoliul transporturilor

Stiri PLUSacum 4 zile

Dacian Cioloș: Pactul pentru anticipate e singura soluție logică și viabilă de deblocare a crizei politice și e o soluție prin care poporul nu e ocolit

Noutăți Generaleacum 4 zile

Dacian Cioloș, despre Rovana Plumb: Dânsa va trebui, la audierile din Parlament, în loc să explice viziunea sa despre portofoliu, să dea explicații despre dosarul Belina și despre ce a făcut la Mediu

Editorialeacum O săptămână

PLUS denunță violarea drepturilor de orice fel ale românilor din Diaspora

Revista Preseiacum O săptămână

Oana Țoiu, la Realitatea TV: Nici după mediatizarea cazului Caracal, când toți ochii erau pe poliția din România, nu s-a schimbat mare lucru. Trebuie schimbat la nivel sistemic

Cele mai citite