Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Evaluarea şi demonii ei

Publicat

pe data de

Se vorbeşte mult despre evaluări zilele astea, e o perioadă propice pentru a discuta despre evaluări, sensul lor, obiectivele urmărite şi finalitatea lor, în ansamblul sistemului national de educaţie preuniversitară.

De fapt, la ce sunt bune evaluările în educaţie? Oferă profesorului şi, apoi, celor care fac politici în educaţie, o oglindă a progresului unui elev, sau al elevilor, de la momentul x la momentul y. Prin învăţare nu înţelegeţi, vă rog, memorare, ci înţelegerea şi capacitatea de a folosi informaţii ştiinţifice, formarea unor competenţe şi abilităţi, formarea şi cultivarea de valori şi, de ce nu, dezvoltarea afectivă.

Acum, de ce sunt necesare simulările? Sau: sunt ele necesare? Discutabil. Dacă întreaga arhitectură pedagogică e făcută astfel încât să ajute elevii să progreseze, dacă testele sunt gândite astfel încât ele să măsoare realmente nivelul de cunoştinţe, capacitatea elevilor de a utiliza informaţiille, de a gândi critic, astfel încât profesorul să poată utiliza rezultatele testelor pentru a-şi îmbunătăţi metoda şi pentru a stimula învăţarea, nimic greşti aici. Dacă, însă, discutăm de nişte simulări formale, greşit construite şi ale căror rezultate nu folosesc nimănui – cu excepţia unor comunicate de presă, a unor poziţii publice ministeriale sau a ştirilor de presă – atunci ele nu au niciun sens.

Ieri am asistat la o încercare de boicot a simulării din partea Consiliului Naţional al Elevilor, cu motivul just al impredictibilităţii deciziei Ministerului Educaţiei şi al politicii publice făcute „pe genunchi“. Astăzi aflăm că atribuirea autorului unei poezii de la testul de limbă română a fost eronată.

Aş vrea să aduc în discuţie aici câteva teme de reflecţie, pe care le-am mai pomenit în diverse contexte.

Cine elaborează aceste subiecte? În mod formal, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) face anual o selecţie de cadre didactice, profesori care îşi depun candidatura pentru a face parte din acea comisie de elaborare a subiectelor pentru evaluările naţionale. Just, până aici. Întreb, însă, mai mult retoric: cum îi pregăteşte Ministerul Educaţiei pe aceşti profesori în ştiinţa evaluării pedagogice, astfel încât să nu mai existe nici bâlbe de genul celei de azi şi nici arbitrariu în elaborarea şi aplicarea testelor. Să fie asigurată o bună calitate a itemilor şi o relevanţă a acestor evaluări, în raport cu profilul dorit al absolvenţilor de şcoală primară, gimnaziu sau liceu.

Despre vulnerabilitatea mai sus menţionată vorbeşte şi OECD într-un studiu din 2017 asupra evaluării din educaţie. OECD vorbeşte despre un deficit de resurse umane al CNEE, dar şi de pericolul unor evaluări cu itemi de slabă calitate, în condiţiile în care modul în care rezultatele individuale servesc succesului elevului în sistemul şcolar este definitoriu pentru preuniversitar.

De fapt, aici subliniez un fapt ironic, un dezechilibru frapant: resursa investită în evaluările naţionale este infimă, pe când impactul lor în viaţa unui elev este crucial.

Şi continui cu o altă temă: evaluare standardizată. Cu alte cuvinte, itemi elaboraţi ştiinţific, astfel încât să măsoare, pe grade diferite de dificultate, nivelul şi progresul şcolar. În momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu pare să aibă o astfel de preocupare, deşi inclusiv în 2016 a fost pusă această problemă pe masa celor de la CNEE – un program de formare a profesorilor care elaborează itemii. De altfel, propusesem atunci un „corp naţional de profesori – experţi în evaluare“. Nimic de felul acesta acum, facem în continuare subiecte după cum am învăţat în facultate sau, dacă avem şansa unor profesori buni în comisii, ele pot avea un grad crescut de calitate.

Apoi, profesorii corectori. Ridic acum o problemă cu care ne confruntăm an de an, mai ales la bacalaureat – care are specificul lui. Imaginea cea mai grăitoare vine din diferenţele pe care Ministerul ni le comunică între rezultatele preliminare şi cele de după contestaţii. Vă amintiţi, sunt şi diferenţe mai mari de 3 puncte între prima şi cea de-a doua corectură. Ce spune asta? Că nu există un corp specializat, profesori corectori formaţi pentru asta, profesori în care statul să investească şi pe ale căror competenţe să le folosească. De fapt, dacă suntem oneşti până la capăt, trebuie să spunem că profesorii corectori sunt, de multe ori, luaţi cu arcanul de inspectoratele şcolare. Pentru că plata unui asemenea efort este infimă, pe când responsabilitatea este mare. Nu mai spun de timpul petrecut în corectarea unei lucrări, în condiţiile unui calendar destul de strâns. De ce? Din calcule contabile seci, fără prea mare grijă faţă de scopul în sine al evaluărilor.

Şi ultimul lucru pe care aş vrea să îl menţionez aici: cui servesc rezultatele evaluărilor, ce face statul, Ministerul Educaţiei cu ele? Nimic. După ce trece valul emoţiilor, datele sunt puse frumos la păstrare, fără ca cineva să se aplece asupra nevoii de reforme reale.

Ce fac profesorii cu rezultatele la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a? Nimic, pentru că datele puse la dispoziţie de inspectorate şi de minister nu îi ajută să compare, să analizeze, să tragă concluzii. Au devenit un act oarecare în cea mai pură birocraţie posibilă. Ce se întâmplă cu rezultatele evaluărilor naţionale şi ale bacalaureatului? Din punctul de vedere al Ministerului, e doar un moment de presă pe care trebuie să îl depăşească.

Pentru cei aflaţi la conducerea ministerului, e un moment de cincinal, în care trebuie să dea bine în statistici. Avem procente, avem valoare: „Rezultatele obţinute de elevi la examenele naţionale arată că se impune intensificarea eforturilor tuturor factorilor implicaţi pentru asigurarea succesului educaţional al tuturor copiilor, inclusiv al copiilor din grupurile marginalizate social şi în situaţie de risc de abandon şcolar, accesului egal al acestora la oportunităţi, drepturi şi servicii din domeniul educaţional, precum şi pentru ameliorarea rezultatelor elevilor la examenele naţionale“ – reacţia Ministerului Educaţiei la boicotul Consiliului Naţional al Elevilor.

Editorial apărut pe blogurile Adevărul

Editoriale

Autostrada Moldovei a început azi. Doar că nu pornită de PSD, ci de un antreprenor sucevean și de românii solidari cu el

Publicat

pe

„Autostrada Moldovei începe azi!”, ne spune PSD pe Facebook, referindu-se, în bătaie de joc, la lucrările pentru construcția centurii municipiului Bacău. Da, Autostrada Moldovei începe azi, doar că nu pornită de PSD, ci de un antreprenor din Suceava, care a construit primul metru de autostradă din Moldova. Astăzi, cetățeni români din țară și din diaspora s-au solidarizat cu el si si-au întrerupt activitatea timp de 15 minute. Pentru că vor sa fie conectați cu țara și cu Europa (și) prin infrastructură. #șîeu

PSD ne tot promite. Ne promite autostrăzi noi și finalizarea proiectelor începute. La începutul anului 2019, autoritățile ne-au informat printr-un comunicat al CNADNR că o nouă contestație a procedurii de achiziție publică privind studiul de fezabilitate al Autostrăzii Pitești-Sibiu se află în faza de analiză. La finalul lunii februarie, CEO-ul Dacia Pitești a cerut public măsuri concrete Guvernului. Pe lângă finalizarea proiectului care trenează de peste 10 ani al Autostrăzii Pitești-Sibiu, grupul Renault solicită investiții în infrastructura locală, în drumuri și poduri din județ și în proximitatea uzinei. Cea mai importantă companie din România, care asigură 3% din PIB, a anunțat că va condiționa planul de investiții de 800 de milioane de euro pentru România programate pentru următorii trei ani de aceste măsuri ale Guvernului.

La începutul acestei luni, grupul german Volkswagen anunța ca noua uzină auto pe care o va construi în Europa de Est ar urma să fie amplasată în Serbia, în detrimentul României, unul dintre statele indicate anterior drept potențiale gazde pentru viitoarea fabrică cu 5000 de locuri de muncă (!).

Cred că pentru fiecare dintre noi este limpede că cea mai mare slăbiciune a economiei României este subdezvoltarea infrastructurii de transport. Calitatea execrabilă a drumurilor din România este confirmată și de clasamentele oficiale: România se plasează pe ultimul loc în Europa la acest capitol. Efectele negative nu se resimt doar în domeniul economic, ci și în calitatea vieții și în egalitatea de șanse. Suntem europenii care pierd cel mai mult timp și resurse în transportul intern. Investitorii ne evită adeseori din cauza infrastructurii dezastruoase, care le-ar face afacerea necompetitivă. Însă anunțul conducerii Dacia ne avertizează de ceva și mai grav: riscăm să pierdem și investițiile pe care le-am obținut deja.

Avem nevoie de un plan.

Fără îndoială, este nevoie de investiții în infrastructura României, însă cel puțin la fel de important este să reușim să întărim coordonarea între planificarea și punere în aplicare a proiectelor majore naționale cu nivelul regional, local, dar și cu cel european.

Ni se va spune că Guvernul are planuri și ni se vor da exemplele bine-cunoscute, inclusiv proiectul Autostrăzii Pitești-Sibiu. Dar câte dintre localitățile prin care va trece Autostrada Pitești-Sibiu își coordonează planificarea investițiilor locale în infrastructură cu cele ale proiectului guvernamental? Cât de bine ține cont proiectul de nevoile comunităților și ale mediului economic din zonă? Cui îi folosește un proiect pus în aplicare fără coordonarea cu primii beneficiari?

Investițiile în infrastructură trebuie coordonate cu toate autoritățile din regiunea în care sunt realizate. Aceasta facilitează punerea în aplicare a proiectului și o mai bună utilizare a fondurilor publice. Problema este însă mai mare decât formularea unor proiecte. Avem nevoie de o planificare integrată, care să includă nivelele locale și regionale, abordare de care PSD a demonstrat că nu este capabil.

Citește în continuare

Editoriale

Despre Schengen, vize pentru americani și UE

Publicat

pe

Există câteva adevăruri paralele, pe care trebuie să le înțelegem. Vedem o amestecătură de declarații în spațiul public, care mai de care mai confuze.

  • Decizia Comisiei Europene de a apăra cinci state membre, inclusiv România, prin introducerea unui pas în plus pentru americanii care vor să călătorească în UE este benefică. Arată clar valoarea Europei: solidaritate între state mai mici, ce le transformă într-o putere mare;
  • Este ceva normal chiar dacă nu suntem în Schengen, pentru că se referă la spațiul unic european, unde libertatea de mișcare este asigurată tuturor cetățenilor (din care, evident, facem parte). Nu vă cere nimeni viză de Franța;
  • SUA în schimb vă cer vize. Deși ei vin la noi fără. Iar lipsa asta de reciprocitate este incorectă;
  • Asta nu înseamnă că ne certăm cu americanii. Nici noi și nici UE. E un balet diplomatic care trebuie să ducă la aplicarea regulilor similare pentru toți europenii (deci și pentru români) de către SUA. E o negociere și într-o negociere trebuie să faci front unit;
  • Intrarea noastră în Schengen este ceva separat. Deși criteriile tehnice le-am îndeplinit de ceva vreme, decizia finală aparține guvernelor (deci partidelor de guvernământ) din statele membre UE. Și câteva astfel de partide nu vor să fie blamate intern că au facilitat accesul unei Românii care încă, obiectiv, nu îndeplinește niște criterii politice (considerate de ei importante, ca și statul de drept, lupta împotriva corupției etc.);
  • Am fi intrat în Schengen dacă nu ar fi reînceput rapoartele MCV negative (luate ca indicatori de aceste guverne). Iar rapoartele MCV negative nu reîncepeau dacă nu veneau ordonanțele în justiție și reforma justiției, ambele criticate dur de absolut toți partenerii externi (și europeni și americani).

În politica externă, ca în orice negociere pe lumea asta, contează câteva elemente: solidaritatea, răbdarea, echilibrul și atenția la detalii. Politicienii români care fie se sperie de inițiativa Comisiei Europene, fie chiar o critică sau se solidarizează cu administrația obtuză a lui Trump dau dovadă de carențe în acest domeniu. Și dau semne celeilalte părți că poate poziția de negociere a UE poate fi fragmentată.

De fapt, poate fi un câștig fantastic pentru România. E un moment în care faptul că suntem membri ai UE ne transformă dintr-un stat provincial și mic într-un interlocutor egal pentru cea mai mare putere a Globului. Folosit corect, acest moment nu numai că nu periclitează prietenia româno-americană, dar o poate chiar întări. Pentru că ne poate conferi atât drepturi egale dar și mai mult respect, ceva mai valoros pe termen lung.

Iar la nivel intern al UE, dezicerea de inițiativa Comisiei este cel puțin imatură. Pentru că ei tocmai pentru noi au lansat-o. E ca și cum un frate mai mare vrea să te ia și pe tine la joc când altul, mai mare și tare, nu te lasă, iar tu te sperii și zici „aah hai că nu mă joc oricum, să nu-l supărăm pe ăsta”.

Personal am ratat de mai multe ori să merg în SUA tocmai datorită procesului stufos de obținere al vizelor, din lipsă de timp și chef să mă ocup de el (plus taxa, când eram student, era vreo 150$, adică un weekend lung la Roma). Când ai tot Globul la dispoziție, mai ales țările UE, atâtea țări fantastice unde poți merge ușor, de ce să aleg SUA? Mai ales pentru că facem parte din UE, ca America să ne mai impună bariere este o limitare pentru ei, nu doar pentru români sau polonezi sau celelalte nații discriminate din Uniune.

Sunt sigur însă că vor înțelege asta și că vor elimina această barieră discriminatorie. Pentru că între prieteni adevărați, așa cum spunem și ei și noi că suntem, nu ar trebui să existe discriminare.

Citește în continuare

Editoriale

Nu mă tem de nimeni și de nimic

Publicat

pe

Spre deosebire de liderii PSD care fug din țară atunci când nu vor să răspundă la o întrebare, eu umblu prin România și vă pot răspunde ori de câte ori e nevoie. Suntem acuzați de o nouă deviere de la linia corectitudinii invizibile, de faptul că am avea o colegă care vrea să desființeze proprietatea și că acum avem un partid de „comuniști“ pe care unii i-ar vrea reeducați.

M-am tot întrebat cum poți răspunde la asemenea neadevăruri și invenții. E greu, recunosc, dar trebuie să facem tot ce ne stă în putință în acest război de uzură în care suntem târâți permanent. Ultimul cuvânt va fi al cetățenilor și acesta va fi exprimat la alegeri. Am încredere în buna judecată a românilor și le sunt dator să răspund de fiecare dată, mai ales atunci când ne găsim în situații absurde.

Am fost și suntem atacați încă din perioada în care eram la guvern. Apariția PLUS nu a făcut decât să crească nivelul atacurilor și să ne întărească și mai mult convingerea că îi deranjăm extrem de tare. Aș putea să enumăr minciunile uriașe spuse despre mine. Nu o mai fac, pentru că știam că se va întâmpla lucrul acesta și mi l-am asumat pe deplin. Acum au trecut la colegii mei de partid. În ultima săptămâna am asistat la două situații la limita bunului-simt.

Prima a fost la Galați, unde au trimis oamenii să se infiltreze la o întâlnire de partid ca să ne facă fotografii mie și Irinei Alexe, ca să aibă ocazia să publice articole defăimătoare. Puteam să le punem și noi fotografiile la dispoziție, nu era nevoie să se strecoare printre membrii de partid. Ei bine, Irina, vreau să-ți spun că îți admir curajul și determinarea și că regret că suntem într-un moment în care implicarea este răsplătită cu astfel de comportamente publice. Irina Alexe este cea care a stat în spatele organizării impecabile a alegerilor din 2016. Și situația din zilele trecute are o legătură cu faptul că ea e cea care a demis un prefect de Galați care, în loc să gestioneze o situație de criză, a preferat să dispară cu zilele de le birou.

A doua este situația Oanei Bogdan. Da, „comunista“ care vrea să interzică proprietatea privată. Îi mulțumesc și Oanei pentru răbdare și tenacitate. Și vreau să fie clar: nici eu, nici partidul, nici Oana – nimeni dintre cei pe care îi cunosc nu crede că trebuie abolită proprietatea. Povestea e înflorită și invârtită atât de tare încât puțini dintre voi știți de la ce s-a plecat, important e că au propagat ideea că cineva de la noi are o problemă cu proprietatea. Nu, nu are, oricât de multă propagandă se va pune în slujba acestui neadevăr. Dovada propagandistică: un comentariu pescuit de la o postare, lipit de o rubrică mondenă a unui cotidian, a devenit proba supremă prin care se susține una dintre cele mai mari minciuni.

Sunt convins că urmează și alte campanii de denigrare la adresa noastră. Și vreau să vă întăriți și să înțelegeți că politica în România este grea, dificilă, se duce cu arme murdare, cu minciuni și cu denigrări. Am mai văzut astfel de campanii și la adresa lui Dragos Pîslaru, și la adresa lui Vlad Voiculescu sau a lui Dragos Tudorache. Lista e mai lungă și vreau să le mulțumesc tuturor că, în ciuda tuturor mizeriilor aruncate, sunt în continuare la fel de deciși. Știu că e greu să-ți vezi numele târât în scandaluri, să știi că familia și prietenii citesc aceste minciuni grotești despre tine și că e greu să faci față. Noi nu suntem ca Dragnea, Ponta, Tăriceanu sau Dăncilă. Ei nu au conștiință sau regrete. Pe ei nu îi afectează nici când le arăți negru pe alb ce au făcut. Pe noi, aceste lucruri ne afectează. Pentru că suntem oameni normali, cărora le e greu să înțeleagă de ce trebuie să trăiască într-o astfel de lume mizeră. Dar tocmai aceste situații trebuie să ne facă să mergem mai departe.

Vreau să le mulțumesc și tuturor membrilor PLUS pentru curajul lor. Vreau să vă transmit că aveți toată susținerea mea. Nu mă tem de nimeni și de nimic, pentru că știu ce am făcut și ce nu am făcut și am conștiința curată. Voi fi oriunde va fi nevoie de mine și vă voi susține pe fiecare dintre voi, pentru că acest partid a fost construit nu pentru mine, ci pentru voi. Urmează o campanie murdară. O să vă treziți cu primari ai puterii care vor încerca să vă intimideze, care vor trimite poliția să vă legitimeze, așa cum s-a întâmplat prin campaniile de strângere de semnături, vor exista oameni infiltrați care vor încerca să deturneze sensul lucrurilor. Va fi oricum, dar nu ușor. Ei bine, împreună cu voi sunt decis să merg pană la capăt. Scopul nostru e să schimbăm societatea strâmbă pe care PSD și acoliții lui ne-au construit-o în ultimii ani. Ei știu asta și se tem de noi. Ne atacă și ne vor ataca. Dar pentru România de mâine orice sacrificiu merită a fi făcut. Curaj și determinare.

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 54 de minute

Dacian Cioloș și Dan Barna, la strâns de semnături în centrul Sibiului, pentru listele de candidați la europarlamentare din partea Alianței 2020 USR PLUS

Noutăți Generaleacum O oră

Dragoș Pîslaru: PSD-ALDE ignoră în mod deliberat avertizările Comisiei Europene care prevestesc dezastrul economic pentru România

Stiri PLUSacum 2 ore

Andrei Lupu: În cadrul procesului inițiat de PLUS, Coaliția PSD-ALDE a limitat posibilitatea instanței de a verifica existența unui proiect de OUG pentru modificarea Codurilor Penale

Noutăți Generaleacum 2 ore

Alin Mituța, după ce Germania a cerut tăierea fondurilor europene pentru România: Ar trebui să ducă la demisii de onoare din Guvernul Dăncilă

Stiri PLUSacum 6 ore

PLUS obține în instanță confirmarea oficială că Tudorel Toader pregătește OUG pe Codurile penale

Stiri PLUSacum O zi

VIDEO Gabriela Dima: „E nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil“. E nevoie de tine!

Noutăți Generaleacum 2 zile

Alin Mituța: Amânarea Brexitului până pe 30 iunie nu rezolvă problema de fond. Guvernul României să prezinte de urgență un plan pentru protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie

Noutăți Generaleacum 2 zile

Dacian Cioloș, la Bruxelles: Avem nevoie să renaștem Uniunea Europeană și suntem convinși că putem să contribuim la proiectul acesta

Revista Preseiacum 2 zile

VIDEO Vlad Voiculescu, despre internarea lui Dragnea și scandalul biocidelor: Faptul că a ales un spital privat l-aș corobora cu declarația ministrului Sănătății, care spune că biocidele nu funcționează, dar nu e niciun pericol

Stiri PLUSacum 3 zile

De ce avem nevoie de Pilonul II

Cele mai citite