Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Educația sexuală e despre educație și prevenție, nu despre sex!

Publicat

pe data de

După ce președintele Iohannis a promulgat legea care prevede cel puțin un curs de educație sexuală în școli, o dată pe semestru, deputatul Robert Sighiartău (31 de ani, PNL) inițiază un amendament susținut de PSD, care stipulează că elevul va avea nevoie de „acordul scris al părinților sau reprezentanților legali” și propune schimbarea specificului materiei.

Ce prevede legea 45/2020

„Derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.

Amendamentul

„Derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copilului, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.

Problemele pe care le are România în această privință vin tocmai din neștiință și din tratarea educației sexuale ca fiind un subiect tabu, iar nevoia acordului părinților periclitează întregul scop al programului, la fel cum și schimbarea numelui în „educație sanitară” lasă loc de manevre în ceea ce privește conținutul cursurilor.

Programul este necesar pentru că va ajuta la reducerea mai multor probleme care țin de sănătate, nu doar a sarcinilor la adolescente. Educația sexuală va duce și la scăderea numărului de avorturi în rândurile mamelor tinere. Chiar dacă România se află pe un trend descrescător în ceea ce privește avorturile legale, statistici recene pun sub semnul întrebării completitudinea informațiilor. O treime (51) dintre spitalele din țară care au capacitatea refuză să facă avorturi la cerere. Acest fapt duce la creșterea riscului de complicații în cazul avorturilor realizate în afara unităților echipate corespunzător. Educația în ceea ce privește sexul protejat, de exemplu, ar duce la o scădere a numărului de noi infectări cu boli cu transmitere sexuală.

Ramona Strugariu, europarlamentar USR PLUS, a lucrat 7 ani în spitale, în secții de copii distrofici și abandonați. Poveștile ei despre tinerele mame și copiii lăsați în spitale sunt zguduitoare, dar iată ce a spus ea despre educația sexuală și importanța ei:

„E despre ieşirea din feudalism. E despre un gol uriaş în educație care a înrobit şi distrus zeci de mii de suflete şi continuă să o facă. E o mare victorie care trebuie repurtată asupra unor generații întregi, mai durează mult şi bine până la rezultate, e doar începutul. Şi adulții au nevoie de educație sexuală. Multă, enorm de multă. De la ce să facă cu “chelița” până la libertatea şi responsabilitatea unor alegeri asumate. De la obligație la bucurie. De la fugă la responsabilitate. De la brutalitate la tandrețe şi senzualitate. De la instinct la complexitatea iubirii.”

Dacă închidem ochii, problemele nu dispar niciodată! Astfel, solicităm ca legea actuală promulgată de președintele Iohannis să nu fie modificată în sensul îngreunării accesului la orele de educație sexuală, iar titlul și conținutul lor să nu se modifice în educație sanitară.

Hai să schimbăm ceva! Generația PLUS a demarat o petiție pentru a cere parlamentarilor care au pus gând rău educației sexuale pentru elevi să oprească ciuntirea legii deja promulgate. Semnează petiția „Educație sexuală în școli”: https://www.generatia.plus/sexed.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Noutăți Generale

Alianța USR PLUS anunță strângerea a 100.000 de semnături online pentru alegerile locale

Publicat

pe

Alianța USR PLUS, prima formațiune politică din România care a început să strângă semnături online printr-un mecanism aprobat de Autoritatea Electorală Permanentă, a adunat 100.000 de semnături online pentru susținerea candidaților săi la alegerile locale.

Cele 100.000 de semnături online au fost strânse în mai puțin de o lună de la publicarea în Monitoriul Oficial a hotărârii care reglementează mecanismul de colectare a semnăturilor de susținere online.

„100.000 de semnături online reprezintă un pas imens pentru democrație, dar și pentru digitalizare, un capitol la care România are mult de recuperat. Vom continua să strângem semnături online și să inovăm pentru că ne dorim ca serviciile digitale să devină normalitate într-o Românie modernă”, a declarat Dacian Cioloș, președintele PLUS.

„Numărul de semnături online pe care am reușit să îl strângem într-un timp atât de scurt este o dovadă în plus că oamenii vor altceva, o altfel de politică. Simplu, online, fără hârtii și respectând distanțarea socială, care este foarte importantă în această perioadă, oamenii au ales să ne susțină și să dea un semnal: că România se schimbă”, a spus Dan Barna, președintele USR. 

Alianța USR PLUS își exprimă încrederea că în contextul pandemiei autoritățile vor face eforturi suplimentare pentru digitalizare și nu vor apărea probleme în ceea ce privește validarea semnăturilor online. În paralel, voluntarii Alianței USR PLUS se află și în stradă, respectând toate normele sanitare, pentru a strânge și semnături fizice. 

Semnătură cu semnătură și stradă cu stradă vom reuși să schimbăm România.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dacian Cioloș: Statul român și instituțiile sale sunt în culpă în ceea ce privește recunoașterea adevărului din spatele violențelor din 10 august

Publicat

pe

„Agresiunile asupra societății și asupra cetățenilor pe care nu încercăm să le închidem prin descoperirea adevărului și prin stabilirea unui verdict deasupra oricărei îndoieli lasă urme adânci, peste care nu se poate trece”, subliniază președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, luni, în cadrul unei postări pe Facebook în care face apel la clasa politică să se abțină de la a face presiuni în cazul dosarului 10 August, subliniind faptul că „justiția este datoare să meargă până la capăt”.

Liderul PLUS este de părere că dosarul aferent agresiunilor din 10 august reprezintă o rană deschisă pentru societatea românească, asemenea dosarului Revoluției sau cel al Mineriadei, unde adevărul încă nu a ieșit la lumină. „O societate care își lasă rănile să sângereze este o societate predispusă la infecții traumatizante. O societate divizată de conflicte interne este o pradă ușoară pentru conspirații și manipulări de cea mai joasă speță. 10 august și dosarul aferent agresiunilor din acea zi este o astfel de rană. Și nu e primul caz cu o încărcătură de o emoționalitate dureroasă. Avem situații similare și în ceea ce privește dosarul Revoluției sau cel al Mineriadei. Agresiunile asupra societății și asupra cetățenilor pe care nu încercăm să le închidem prin descoperirea adevărului și prin stabilirea unui verdict deasupra oricărei îndoieli lasă urme adânci, peste care nu se poate trece.

Procurorii și magistrații care sunt implicați în acest caz specific, la fel ca cei care încă mai au în lucru dosarele controversate din istoria recentă a României, nu trebuie supuși nici unei presiuni dinspre clasa politică. Am văzut această tentație din multe părți, în unele cazuri chiar cu bună intenție. Nu cred că ajută, ci doar alterează rezultatul final. Aș vrea să vă cer să ne abținem de la a face presiuni, dar să nu uităm că în aceste cazuri justiția este datoare să meargă până la capăt, pentru că ea are un rol vindecător. E un moment foarte bun pentru o exprimare a independenței justiției de politic, de modul clasic de a permite interferențe simbolice și presiuni. Putem construi împreună un nou gen de relație în care politicul să respecte munca și efortul justiției știind cât se poate de clar că nu i se va permite niciodată să facă presiuni sau să intervină, indiferent de pretextul sub care e interesat să o facă. În definitiv, victimele și agresorii sunt cu toții cetățeni români, iar lipsa unei concluzii oneste, a identificării și pedepsirii vinovaților nu va rămâne fără efecte negative asupra tuturor.

Și sunt convins că permanentizarea acestor răni contribuie cât se poate de decisiv la o stare de neîncredere în interiorul societății românești. O stare care permite cetățenilor abuzați și dezamăgiți să își piardă încrederea în stat și în instituțiile sale și să apeleze la orice mijloace au la îndemână pentru a se proteja pe sine. Ordinea și disciplina la care visează multă lume nu se obțin cu agresivitate și amenzi. Se construiesc pe încredere și pe respectarea adevărului. Or, până astăzi, statul român și instituțiile sale sunt în culpă în ceea ce privește recunoașterea adevărului din spatele violențelor din 10 august”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Afirmațiile lui Dacian Cioloș vin în contextul în care, luni, când se împlinesc doi ani de la protestul din 10 august, Curtea de Apel Bucureşti urmează să dezbată cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva şefilor Jandarmeriei, în acest dosar.

Dosarul fusese clasat parțial pe 15 iulie, procurorii stabilind la acel moment că nu a fost tentativă de lovitură de stat, iar foștii șefi ai Jandameriei scoși de sub urmărire penală. Procurorii DIICOT motivaseră, în ordonanţa de clasare a Dosarului 10 august, că a existat o „complicitate morală” a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-au delimitat de protestatarii violenți și, prin atitudinea lor, chiar le-au încurajat comportamentul agresiv. Nu toate „victimele colaterale” ale violențelor exercitate de jandarmi pe 10 august sunt și „victome inocente”, mai spuneau aceștia, potrivit Digi24.

Procurorul-şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat, însă, parţial soluţia de clasare a dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Noutăți Generale

Alianța USR PLUS Neamț și-a lansat candidații la alegerile locale

Publicat

pe

Alianța USR PLUS Neamț și-a lansat, luni, 3 august, candidații la funcția de primar al orașului Piatra Neamț și la cea de președinte al Consiliului Județean, precum și la funcțiile de consilier local și consilier județean. Liderul USR Neamț, deputatul Iulian Bulai, și președintele PLUS Neamț, Ionuț Meraru, au fost prezenți la eveniment pentru a-și susține colegii.

Conferința de presă a fost deschisă de Iulian Bulai, care a vorbit despre nevoia de a face politică altfel în tot județul Neamț: „Avem oameni care vor fi vocea cetățenilor care doresc schimbare în fiecare localitate. Programul nostru de guvernare va fi unul umanist, axat pe investiții directe în oameni. Om cu om schimbăm județul în bine. Aceasta este intenția alianței USR PLUS la Neamț, acesta va fi sloganul nostru“.

Marius Irimia, candidatul USR PLUS la Primăria Piatra Neamț, de profesie inginer silvic, și-a prezentat obiectivele cu care intră în cursa electorală, vorbind, în primul rând, despre dezvoltarea turismului: „Am intrat în această competiție deoarece conducerea Primăriei Piatra Neamt și-a uitat scopul, acela de a-i mulțumi pe pietreni. Noi, Alianța USR PLUS, vedem turismul ca pe o reală posibilitate de dezvoltare a orașului. De exemplu, pentru Dealul Cozla avem planuri și soluții ca acolo să creăm un pol turistic, o zonă unde pietrenii și turiștii care aleg să ne viziteze orașul să poată petrece cel puțin o zi explorând zona. Avem soluții turistice și pentru alte zone cum ar fi: lacurile Bâtca Doamnei și Reconstrucția, situl arheologic Bâtca Doamnei, dealurile Pietricica și Cârlomanu. Avem soluții să facem din orașul Piatra-Neamț o adevărată zonă turistică, de interes național“.

Florin Zaharia este inginer transporturi maritime și comandant de cursă lungă și va candida la președinția CJ Neamț: „M-am hotărât să candidez pentru a schimba modul de lucru al administrației publice. Nu numai la Piatra-Neamț există un depozit de deșeuri care pune în pericol sănătatea oamenilor, aproape în fiecare oraș există. O comunitate educată nu tolerează incompetența responsabililor de mediu. Mai sunt școli în județ unde elevii nu au apă caldă, încălzire, școli cu acoperișul spart și profesori necalificați. Asemenea lucruri care nu trebuie să se întâmple într-o țară membră a Uniunii Europene“.

La rândul său, Ionuț Meraru, președintele PLUS Neamț, a declarat că programul de guvernare locală propus de candidații Alianței USR PLUS a fost adaptat în funcție de nevoile reale ale cetățenilor: „Alianța USR PLUS este formată pentru a aduce schimbări importante în administrația publică. Venim cu o echipă onestă, profesionistă. Programul de guvernare locală va fi unul simplu, realizabil și, totodată, adaptat la nevoile reale ale comunității”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite