Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Educația pe stil românesc

Publicat

pe data de

Ultimele săptămâni ne-au confirmat încă o dată un adevăr trist: sistemului îi este frică de prea multă educație, care riscă să producă un nivel ridicat de gândire critică și pluralitate de idei. Aceste calități ar amenința direct status quo-ul prin care sistemul s-a menținut în ultimele 3 decenii, restul dintre noi rămânând în urmă, în loc să beneficiem de tot ceea ce înseamnă libertatea câștigată în urma Revoluției.

Dar cum face sistemul actual tot ce poate ca să limiteze în continuare dezvoltarea personală a fiecărui copil și tânăr? Iată, în cele ce urmează, trei exemple. Desigur, lista completă nu poate fi rezumată doar la aceste trei situații, dar cred că pot servi ca un punct de plecare pentru această discuție.

Cu câteva săptămâni în urmă, Parlamentul României a decis să limiteze accesul la educație sexuală, sub pretextul că oferă posibilitatea părinților să își înscrie copiii la aceste cursuri, dacă ei consideră că e un subiect important. Țînând cont de numărul foarte ridicat de copii care au părinții și rudele plecate în străinătate, copii cu părinți care, cel mai probabil, nu înțeleg foarte bine ce înseamnă educația sexuală (neavând ei acces la acest subiect, în tinerețe), dar, mai ales, într-o țară care nu stă deloc bine cu privire la numărul foarte mare de mame minore, legea votată nu este doar un atac la sănătatea generațiilor viitoare de copii, ci denotă o influență crescătoare a religiei în rândul politicilor de sănătate și educație – un lucru de neacceptat într-un stat laic. Faptul că un părinte trebuie să opteze pentru ca al lor copil să primească această formă de educație arată foarte clar intenția acestei legi. Educația sexuală este un modul important din educația sanitară elementară de care trebuie să beneficieze orice elev. Amendamentele adoptate pe această temă limitează dreptul copiilor la sănătate, nu țin cont de contextul actual din România și contravin modelelor internaționale de bune practici din acest domeniu.

Asaltul la educație a continuat cu câteva zile în urmă, când Senatul a decis, cu o majoritate largă de voturi, faptul că “În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, sunt interzise (Art. 7)…activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași (alin. E)”. Pe scurt, instituțiile de învățământ nu mai au voie să predea cursuri despre identitatea de gen – cel mai probabil există o temere că predarea acestor cursuri vor împinge tinerii să își pună la îndoială genul, la fel cum probabil există o temere că educația sexuală poate duce către homosexualitate. Ambele argumente sunt cât se poate de false, dar și foarte periculoase, promovând indirect discriminarea. Cel mai alarmant rămâne numărul ridicat de senatori care au votat această lege: 81 voturi pentru, 22 împotrivă, 27 de abțineri. Adică 81 de senatori consideră că au făcut bine atunci când au interzis predarea unui subiect care în țări dezvoltate este un subiect important, ce poate fi discutat și predat în instituțiile de învățământ. Să nu uităm că trăim într-o țară unde diferențele între sex și gen nu sunt oricum foarte bine înțelese. În plus, de multe ori trecem cu vedera atunci când sexul „mai puternic” îl abuzează pe cel „mai slab” și discuții despre schimbarea acestui status quo sunt primite, în continuare, cu reticență.

Să ne concentrăm un pic și pe ce ar putea cere toți cetățenii de la reprezentanții lor politici, pentru a putea mai degrabă evolua sistemul educațional.

  1. Cum ar fi ca înscrierile pentru toate școlile, liceele și universitățile să se facă inclusiv prin intermediul online, pentru a crește transparența procesului de aplicare, dar și admitere?
  2. Cât de departe suntem de momentul în care vor putea exista platforme naționale, gestionate de către stat, unde informații despre toate programele și cursurile oferite în cadrul înstituțiilor de învățământ de stat sau despre profesorii și invățătorii care predau acolo să fie la un click distanță, pentru orice cetățean?
  3. Mai avem mult până să beneficiem de o centralizare online a tuturor școlilor și a conducerilor lor, cu CV și date de contact pentru directori, cu website-urile școlilor agregate în același loc, cu varianta ca toți părinții, elevii sau studenții din țară să aibă un punct central de unde să își adune toate informațiile de care au nevoie? Poate pe o astfel de platformă s-ar putea transmite, structurat, mai multe informații despre cursuri pe timp de pandemie sau criză. Ar scădea cu mult numărul de elevi și studenți care au pierdut, efectiv, luni întregi de școală anul acesta.

Desigur, astfel de modificări merg mână în mână cu pregătirea corpului didactic pentru era digitală, oferindu-le facilitățile prin care să își crească abilitățile tehnice, un element care este cel puțin la fel de important, dacă nu mai important, ca toate propunerile de mai sus. Oare de ce nu au votat parlamentarii legi în acest sens, în ultimele săptămâni și luni? Pentru că prioritățile din domeniul educațional par să fie altele. Pentru că educația îi sperie!

O cercetare (Dridi, 2014)1 care s-a concentrat pe agregarea studiilor dintr-un număr mai mare de țări a analizat efectul între nivelul de corupție din acele țări și sistemul educațional. Nu e o surpriză foarte mare faptul că atunci când corupția este răspândită pe scară largă, rezultatele indică o scădere a investițiilor în educație, a accesului la educație și a calității educației primite. Mai important, studiul agregator notează o corelație negativă semnificativă între corupție și rata de înscriere la școală. Cifrele sunt destul de clare și nu prezintă o noutate – educația suferă direct atunci când există un nivel ridicat de corupție. În 2016, am avut plăcerea să fac parte din Guvernul Tehnocrat, unde luni în șir am auzit numai texte precum „vin ăștia noi să ne spună cum să ne facem treaba?!”, „lasă, că sunt aici de 15 ani și știu mai bine!”, sau „sunteți cam idealiști voi, dar o să vedeți că nu se poate!”. Ne mai întrebăm atunci de ce avem în continuare aceste probleme în România? Eu unul nu, pentru că m-am lămurit deja.

* Editorial de Tudor Oprea, președinte interimar PLUS Brașov

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editoriale

Bazele sportive din bani publici, încotro?

Publicat

pe

Lucian Mircescu, coordonator Grup de lucru sport CNPP PLUS

Fără stadioane și săli, sportul nu poate exista. Faptul că autoritățile publice își asumă rolul de furnizor de infrastructură sportivă este un lucru comun în lume. În UE, recunoaștem funcția socio-educațională a sportului așa că este normal ca statul să construiască infrastructură pentru sport[1]. În România însă autoritățile nu țin cont de cine ar urma să folosească aceste baze sau de ce ar putea face cu ele pentru comunitate.

Putem lua ca exemplu Bucureștiul, unde după 1989 din 78 de baze sportive de cartier 24 au fost demolate, iar alte 24 abandonate[2]. Ce s-a pierdut așa a rămas, în schimb s-au reamenajat 4 stadioane mari dintre care cel mai mare, Arena Națională, nu poate găzdui competiții decât pentru o singură ramură sportivă (fotbal). Apoi printr-un altul, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Ministerul Tineretului și Sportului vrea să se transforme în rentier, adică cea mai importantă instituție publică a țării pentru sport vrea să facă profit din domeniul pe care îl coordonează?![3] Înainte, pe lângă activitățile echipelor naționale de juniori și seniori de rugby, acolo erau găzduite săptămânal aproape meciuri și antrenamente de copii, iar baza sportivă se adresa mai multor ramuri sportive în același timp (rugby, fotbal, tenis și ocazional frisbee și oină). Deci zero logică în abordarea autorităților publice și Bucureștiul este mai degrabă regula decât excepția.

În lumina celor de mai sus, este clar că avem nevoie de o abordare predictibilă și bine orientată a autorităților publice, una care să plece de la specificul beneficiarilor acestor baze sportive: organizații amatoare, profesioniste și federale (de utilitate publică).

Începând cu sportul amator, acesta ar trebui să primească bazele sportive în condițiile cele mai avantajoase pentru că îndeplinește funcția socio-educațională cel mai bine. Vorbim aici de clubul mic care nu plătește sportivii, trăiește din mici sponsorizări, o subvenție modestă de la primărie și din munca voluntarilor. Totodată, el se ocupă de copiii și juniorii din comunitate și este preocupat de repriza a treia la fel de mult ca de primele două. Clubul amator înseamnă coeziune socială, sănătate și mișcare pentru membrii comunității, educație (sportivă) pentru cei mici, deci e normal să aibă acces facil la bazele sportive ale autorităților publice.

Pe de altă parte, clubul profesionist remunerează sportivii, face profit din transferuri, comercializarea drepturilor de difuzare ale meciurilor sale, iar în România în particular este oricum finanțat cu sume consistente de autoritățile locale, câteodată la limita legalității (din pricina legislației UE privind ajutorul de stat). Sportul profesionist este deci mai degrabă o inițiativă comercială și cum afacerile pe banii statului sunt păguboase pentru bugetul public, accesul în infrastructura construită de stat este corect să se plătească la prețul pieței. Astfel poate se mai recuperează și ceva din costul investiției.

O categorie aparte este reprezentată de federațiile sportive pe care le găsim activând undeva între dimensiunea socio-educațională și cea comercială. Prima de regulă o domină pe a doua, de unde și recunoașterea statutului de utilitate publică al federațiilor sportive în România. În linii mari, activitatea lor se împarte între organizarea loturilor naționale, inițiative de dezvoltare ale sportului (ex.: creșterea numărului de practicanți), dar și organizarea de ligi profesioniste sau francize sportive, acestea din urmă fiind treburi comerciale, chiar dacă foarte rare în România.

În acest context, darea în folosință gratuită a unor obiective de infrastructură sportivă către federații așa cum se întâmplă în prezent este o abordare cu avantajele ei[4]. Și anume asta le-ar ajuta să genereze venituri proprii[5], fapt ce în timp ar putea reduce din presiunea pe bugetul public din care ele se finanțează în cea mai mare măsură acum. Desigur, această concesie trebuie să vină la pachet cu reglementarea utilizării acestor venituri proprii și cu o atenție mai mare din partea statului cu privire la guvernanța federațiilor, care nu sunt deloc ferite de probleme de integritate. Statul prin urmare va trebui să vegheze la utilizarea judicioasă a acestor resurse de către federații în consonanță cu statutul de utilitate publică pe care acestea îl dețin.

În concluzie, este o nevoie serioasă de revizuire a principilor care stau la baza deciziilor de a amenaja infrastructură sportivă în România. Actuala abordare este confuză, neunitară și nu face altceva decât să mențină sportul românesc în starea de dezordine în care se află din anii ‘90 încoace. Nu ne este greu să ieșim din situația actuală, putem începe inclusiv cu bazele sportive pentru că iată, soluții avem.

* Material de Lucian Mircescu, coordonator Grup de lucru sport CNPP PLUS


 

[1] Art. 165 (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

[2] Sursă: https://stadiondecartier.asz.ro/

[3] Sursă: https://www.prosport.ro/alte-sporturi/se-infiinteaza-complexul-sportiv-national-arcul-de-triumf-marea-miza-preluarea-stadionului-de-catre-mts-exclusiv-19134067

[4] De exemplu federații care au baze sportive de la stat sunt cele de atletism, handbal, polo și rugby, aceasta din urmă depinzând de decizia Ministerului Tineretului și Sportului.

[5] Această posibilitate este de fapt în prezent anulată de noul Cod Administrativ și prin urmare ar merita o revizitare.

Citește în continuare

Editoriale

Marea ipocrizie a vinei colective

Publicat

pe

Am auzit că suntem toți vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț și că acum nu e momentul să discutăm situația politic în niciun fel. Ceva mai ipocrit decât lucrul acesta nu am auzit de la ultima criză, care a fost precedată de o altă criză și de o altă criză, de care am fost iarăși cu toții culpabili.

De fiecare dată, apare cineva care îndeamnă la o penitență colectivă ca absolut necesară, pentru că forma supremă de solidaritate la noi e să fim vinovați în grup. Iar după această autoumilință trebuie să devenim vigilenți în a-i vâna pe cei care încearcă să utilizeze politic tragedia. Să îmi fie iertată lipsa de căință, dar cred că atitudinea asta este deopotrivă greșită și dăunătoare pentru o societate care își dorește să nu mai treacă mereu și mereu prin aceleași crize.

Sistemul medical este condus politic de 30 de ani și răspunderea e clară pentru ce se întâmplă cu spitalele și asistența medicală. Nu văd de ce cetățeanul trebuie să se simtă vinovat si să își pună cenușă în cap. Afectat de tragedie, da. Speriat până în ultima fărâmă a ființei sale, da. Terifiat că ar putea să aibă nevoie să meargă la un spital, da. Dar nu vinovat.

Știu că în spatele acuzei stă argumentația că „noi” am votat, „noi” am trimis în Parlament oameni corupți și incompetenți, „noi” nu i-am sancționat șamd. Dar asta ne duce exact acolo unde nu am vrea să ajungem în momentul unei tragedii: la politică. De la începutul anului, am văzut un dezastru la spitalul din Suceava, o gestionare dezastruoasă a comunicării pe pandemie (și nu mă refer la metafore comunicaționale, ci la decizii care au creat confuzie și neîncredere în societate) și un incendiu la spitalul din Piatra Neamț. Mă iertați că vă zic, dar „noi” nu suntem în niciun fel vinovați de aceste lucruri, așa cum nu cred nici că ministrul Culturii sau prefectul de Ialomița ar avea vreo legătură, cel puțin teroretic, cu aceste evenimente. Sistemul are o ierarhie care presupune transmiterea și implementarea unor protocoale de functionare, a ordinelor și a deciziilor, la fel ca stabilirea foarte clară a vinovaților atunci când acestea nu sunt respectate sau când deciziile sunt prost luate. În schimb, „noi” stăm și ne certăm între noi dacă e decent sau nu să numim vinovații sau dacă acest act implică conotații politice.

Dar desigur că implică politică. 100%. Vinovați în cazul de față nu au cum să nu fie politicieni din județul Neamț cu responsabilități legate de spital, în frunte cu președintele Consiliului Județean, care trebuie să demisioneze și să dispară urgent din orice funcție politică. Și vinovați vor fi și cei de la Ministerul Sănătății, în frunte cu ministrul, dacă nu vor gestiona situația cu maxim profesionalism. Ei sunt vinovații, nu cetățenii. Cetățenii și-au transferat responsabilitatea prin vot acestor oameni care au cerut-o pentru că se considerau îndreptățiți să aibă grijă de comunitățile care i-au votat. Așa că situația este cât se poate de politică, iar vinovații, cât se poate de clar cine sunt.

Și, în final, aud învinuiri cum că se cațără unii pe cadavre din dorința de a câștiga politic. E o afirmație mizerabilă, care generalizează o traumă națională. Nu am văzut aceeași empatie pentru supraviețuitorii de la Colectiv, familiile și prietenii lor, atunci când unii lideri PSD lansau teoriile că incendiul a fost pus deliberat. Oare vreunul dintre moraliștii momentului cum s-au simțit atunci? Era tot o chestiune apolitică? Dar pentru cei care au fost prin spitalele din România și au plecat cu și mai multe boli oare cum o fi să vadă că totul merge înainte neschimbat? Dar cei cărora le-au murit copiii, părinți sau soții și soțiile în spitale de la infecții sau lipsa de aparatură se simt și ei la fel de vinovați? Ei bine, e politică. Fiecare viață pierdută absurd, din cauza incompetenței sau a corupției, are legătură cu politica. Nu e o catastrofă naturală inevitabilă, e o tragedie umană produsă de modul în care societatea românească funcționează. Și asta e politică pură. Și dacă vreți să nu mai aveți parte de aceste drame, răspunsul este politic. Nu politicianist. Politic.

Trebuie să punem capăt odată ideii de vină colectivă care permite păcatului să existe în continuare nestingherit după ce noi facem o scurtă penitență. România nu ar trebui să aibă nevoie de sute sau mii de ONG-uri care să se mobilizeze ca să facă munca statului. Are nevoie ca statul să își facă munca pentru care există, iar societatea civilă să fie atentă ca politicienii și funcționarii să nu mintă sau să nu fure. România nu ar trebui să aibă eroi care să se sacrifice pe sine pentru ca alții să trăiască, așa cum a fost nevoit doctorul din Piatra Neamț. România are nevoie de eroi necunoscuți, care în birourile lor să facă munca ce le revine astfel încât să nu existe nevoia ca un doctor să își pună în pericol propria viață. Suntem alături cu toții de Cătălin Denciu și familia sa, așa cum este uman și normal în aceste momente. Dar și mai normal ar fi fost ca acest om să nu fie pus de sistem în situația de a se sacrifica pentru incompetența și delăsarea unora.

Iată cât de multe lucruri esențiale pentru bunul mers al societății țin de politică. Să nu ne mințim că nu e așa. Oamenii pot fi buni, pot fi profesioniști, generoși și morali. Dar nu este de ajuns pentru noi toți dacă nu decidem odată pentru totdeauna în ce fel de societate vrem să trăim. Una în care să ne gândim pios la eroii care au plecat dintre noi sau una în care ne bucurăm unii de alți, aici și acum? Și asta e o decizie cât se poate de politică.

Citește în continuare

Editoriale

Nici un euro din fonduri europene pentru guvernele care nu respectă valorile fundamentale

Publicat

pe

În ultimele zile, alegerile din SUA au întrecut orice altă știre din lume. Cu toate astea, chiar în momentul în care, peste Atlantic, președintele în exercițiu lansa atacuri șocante la adresa democrației, Parlamentul European obținea un acord istoric pentru protejarea statului de drept și condiționarea fondurilor europene de respectarea valorilor fundamentale.

Bătălia pe care tocmai am câștigat-o nu este împotriva cuiva anume, așa cum unii politicieni ar vrea să pară. Este o armă de descurajare pentru apărarea drepturilor cetățenilor de la vest la est, de la nord la sud, în fața politicienilor care, după ce ajung la putere, se cred atotputernici și caută să folosească puterea și instituțiile în interesul lor sau al acoliților. Comisia Europeană va putea de acum înainte să suspende finanțările europene, inclusiv cele ale fondului de redresare economică post COVID, pentru guvernele care nu respectă valorile descrise în Articolul 2 din Tratatul Uniunii.

Demonstrațiile de la București și din țară din 2017 împotriva regimului Dragnea au arătat-o: oamenii nu mai vor conduceri politice corupte, bazate pe acapararea puterii și pervertirea justiției. Mișcări civice similare au avut și au loc și în alte state membre europene. Europa este „fondată în baza valorilor reprezentate de respectul pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, statul de drept, precum și de respectul pentru drepturile omului, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților“.

Acest articol trebuie recitit, mai ales în această perioadă a negocierilor privind viitorul buget european 2021-2027, negocieri care dau uneori impresia că Uniunea Europeană este un club unde ne târguim pe niște bani la care avem dreptul doar pentru că suntem membri ai clubului. Nu este așa! Europa nu este și nu trebuie să devină un bancomat, chiar dacă unii la asta visează. În lumea de azi, unde vocile autocraților și regimurile iliberale se înmulțesc, trebuie să apărăm bogăția de valori a Uniunii Europene. Altfel, acest proiect la care și noi am decis să fim parte riscă să fie pervertit pe viitor.

Pluralismul, non-discriminarea, toleranța, independența justiției, solidaritatea și egalitatea între bărbați și femei: aceste drepturi ne întăresc identitatea. Indiferent dacă îi place sau nu unui guvern care dorește să-și reducă la tăcere judecătorii sau să interzică avortul pentru că așa-i spune ideologia, toate țările Uniunii au aderat la aceste principii. O parte a clasei politice a făcut din atacurile împotriva Europei și a valorilor sale un gest recurent, capitalizând temporar și punctual de pe urma crizelor și fricilor. Linia roșie este acum clar stabilită: niciun euro pentru forțele care vor să ne distrugă principiile fundamentale.

Într-un mod obiectiv, non-partizan, Comisia Europeană este responsabilă pentru evaluarea situației statului de drept. Nu va mai fi suficient să observăm de pe margine și să arătăm cu degetul. Va trebui să acționăm. Comisia va avea instrumentele să o facă. Decizia va trebui confirmată de Consiliu, format din statele membre, cu majoritate calificată Parlamentul se va asigura că o folosește, fără a penaliza fermierii, antreprenorii, cercetătorii și ONG-urile ale căror guverne au pornit pe o cale iliberală. Această protecție a intereselor financiare ale celor care au semnat deja contracte de finanțare cu fonduri europene este o adevărată schimbare de direcție, care sper să-și dovedească rapid eficiența. Va fi ecoul mișcărilor din societatea civilă, care promovează idealul unei Europe, comunitate de valori. Uniunea va putea apoi să apară ca o putere reală, unde prosperitatea materială este cu atât mai solidă când este însoțită de valori și de o viziune comună asupra lumii.

* Editorial apărut pe www.digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum O săptămână

Vlad Voiculescu: Războiul îl vom câștiga doar prin vaccinare. Ne bazăm pe medicii de familie. Estimările sunt că, la început de aprilie, vor fi vaccinați undeva la 1,3 milioane de români

Revista Preseiacum 2 săptămâni

Anca Dragu: Mi-ar plăcea să ajungem în faza în care nu ne mai mirăm că o femeie deține o funcție importantă în stat

Noutăți Generaleacum 4 săptămâni

Miniștrii USR PLUS din guvernul condus de Florin Cîțu Cele mai importante angajamente ale USR PLUS se regăsesc în programul de guvernare al executivului

Noutăți Generaleacum 4 săptămâni

USR PLUS va solicita în Parlament și președintelui Klaus Iohannis sprijinul pentru reformele care nu sunt explicit menționate în programul de guvernare

Noutăți Generaleacum 4 săptămâni

USR PLUS: Votul cetățenilor Sectorului 5 a fost pervertit pentru a satisface interesele meschine ale Primarului Piedone și ale PSD

Noutăți Generaleacum 1 lună

Alianța USR PLUS vrea reformarea sistemului de management al fondurilor europene din România. Propunerile avansate în negocierile pentru crearea coaliției

Noutăți Generaleacum 1 lună

„Femei-lider și rolul lor în procesul de democratizare a țărilor lor”, dezbatere organizată de europarlamentarul Dragoș Tudorache

Noutăți Generaleacum 1 lună

Dacian Cioloș: E nevoie de un premier care să dea speranță. Sugestia noastră este să dăm semnalul unui nou început

Noutăți Generaleacum 1 lună

Propunerile Alianței pentru protocolul coaliției de guvernare USR PLUS-PNL

Revista Preseiacum 1 lună

Reforma constituțională în viziunea USR PLUS. Andrei Lupu, candidat la Camera Deputaților: „Ne dorim ca Parlamentul din 2024 să fie un Parlament de 300”

Cele mai citite