Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Dragoș Tudorache, la Europa FM: Societatea așteaptă, acum, altceva și este pregătită să își asume asta. Noi credem că se va vedea în mobilizarea oamenilor la vot și că vom avea o mare surpriză pe 26 mai

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Dragoș Tudorache, candidat din partea Alianței 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare și înalt funcționar în cadrul Comisiei Europene, a declarat, marți, în cadrul unui interviu pentru Europa FM, că mobilizarea societății românești, care a lipsit la alegerile din 2016, există acum și că, pe 26 mai, oamenii vor veni în număr mare la vot în condițiile în care au arătat, în ultimii doi ani, că „așteaptă altceva” și că sunt pregătiți să își asume acest lucru.

În debutul interviului, Dragoș Tudorache a vorbit despre perioada guvernării tehnocrate și despre piedicile cu care s-a confruntat în 2016. Întrebat dacă a fost vorba de un sabotaj în cazul Guvernului din care a făcut parte, la acel moment, Dragoș Tudorache a răspuns:

„Eu nu i-aș spune «sabotaj», sună prea mult a conspirație și îl avem pe domnul Dragnea care se ocupă de conspirație. Însă ceea ce e sigur e că noi nu am fost foarte confortabili pentru nimeni, în acel moment, și nu aveau interesul ca noi să reușim. Aș spune că, în primul rând, a fost un sabotaj, dacă e să merg pe cuvântul dumneavoastră, din partea Parlamentului. Am avut foarte multe proiecte pe care ni le-am propus și pe care le-am inclus în programul de guvernare, cu care ne-am dus în Parlament, și care apoi au fost blocate. Am avut un proiect de reformă a administrației, un proiect de reformă a RA-APPS, amintiți-vă de intenția domnului ministru Voiculescu de a reforma managementul din spitale, amintiți-vă de inițiativa domnului ministru Dumitru de a organiza un concurs național pentru directorii de școli. Toate aceste măsuri au deranjat profund establishment-ul politic de atunci și toate au fost blocate.

Dacă e să vorbim de administrație, aș vrea să spun, în primul rând, că administrația nu e toată la fel. Eu am descoperit, mărturisesc cu surpriză, că sunt mulți, chiar foarte mulți funcționari care sunt cinstiți și competenți. Din păcate, sunt sugrumați de munca pe care trebuie să o facă pentru cealaltă armată de funcționari, care sunt puși acolo politic și care nu îi lasă efectiv să își facă treaba. Sunt oameni care sunt debusolați, dezamăgiți, sunt timorați să își facă treaba după ani și ani de cenzură politică. Asta e realitatea administrației așa cum noi am descoperit-o. De aceea pentru noi un nou act de guvernare, pe care vrem să îl începem în 2020, va începe în mod obligatoriu, și asta e o chestiune pe care o vom face în primele șase luni, cu o reformă a administrației”.

În acest context, Dragoș Tudorache a evidențiat alte proiecte începute de Guvernul tehnocrat în 2016 și abandonate ulterior de PSD.

„Eu sunt foarte mândru de locul din care vin și ăsta e unul dintre motivele pentru care intru în politică. Vasluiul e un oraș ca multe alte orașe din țara asta, cu oameni ca mulți alți oameni din țara asta. Orașe și oameni cărora le-a fost frustrată orice șansă și oportunitate de a se dezvolta. Dacă aveau infrastructură și acces la servicii publice, oamenii aceștia, orașele acestea s-ar fi dezvoltat la fel ca altele. Din punctul nostru de vedere, pentru ei trebuie să schimbăm lucrurile. Autostrada Moldova, pe care noi am demarat-o ca proiect și pentru care pregătisem toate condițiile în 2016, nu e nicăieri. Spitalul Regional Iași pe care îl pregătisem din 2016 nu e nicăieri. Începuturile de digitalizare și simplificare în administrație pentru accesul la servicii publice le-am început în 2016 și nu sunt nicăieri. De ce? Tot ce aveau de făcut era să continue. Nu au vrut. Deci Vasluiul, și ca el alte orașe ale țării, trăiește cu această frustrare a șansei de dezvoltare și noi vrem să dăm acestor orașe și acestor oameni o nouă șansă de dezvoltare”, a detaliat Dragoș Tudorache.


În fața criticilor pe care PLUS le primește, Dragoș Tudorache a afirmat că oamenii înțeleg foarte bine ceea ce formațiunea își propune să facă pentru ei, chiar dacă adversarii politici doresc să îi denigreze pe colegii săi de partid sau să răspândească informații false la adresa lor „Ceilalți, clasa politică veche, ar vrea să ne prezinte în această lumină și în aceste culori. Patriotismul ăsta strident, pe care îl strigă peste tot, pe care îl vedem și pe afișe, toate afișele electorale mă și amuză: toate sunt cu patrioți. M-ar interesa să îi întreb ce au făcut ei cu patriotismul în ultimii 12 ani, de când suntem în UE, cum au dovedit ei acest patriotism față de români?

Fac un exercițiu de imaginație și mă întorc în 2007, când am făcut tot ce am putut pentru a mă asigura și a ne asigura că România nu mai pierde un an de aderare la UE. Mă întorc la ideea de vis pe care îl aveam cu toții în 2007. Eu, în 2007, îmi imaginam că în 2019 voi circula pe autostrăzi, voi avea spitale civilizate, voi avea școli în care să pot să îmi duc copilul liniștit să învețe. Asta cred că ne imaginam și așteptam cu toții. Acești patrioți care se afișează pe toate străzile au avut 12 ani în care puteau să livreze această bunăstare poporului român și nu au făcut-o pentru că s-au gândit doar la ei și nu la români”.

În viziunea lui Dragoș Tudorache, societatea românească a evoluat foarte mult de la alegerile din decembrie 2016 încoace: „Cred că mobilizarea care a lipsit în 2016 există acum. Cred că trezirea la realitate, din jurul nostru, s-a produs după 2016. Cred că atunci foarte mulți dintre români au luat cumva normalitatea, pe care noi am adus-o în 2016, ca fiind exact asta – o normalitate și chiar așa ar trebui să fie. Asta, din păcate, i-a facut pe mulți oameni să nu îi mai intereseze alegerile, să creadă că e un lucru care evoluează natural. Din păcate, experiența ultimilor doi ani ne-a arătat că nu e chiar așa și că orice lucru bun se poate pierde.

Ceea ce eu simt anul acesta, și ceea ce noi simțim și ne-a motivat, de altfel, să pornim în acest proiect politic, este că societatea acum așteaptă altceva și este pregătită să își asume acest altceva. Noi credem că se va vedea în mobilizarea oamenilor la vot, noi credem că oamenii vor veni la vot mult mai mult decât s-ar aștepta cineva și că vom avea o mare surpriză pe 26 mai”.

Întrebat cum are de gând Alianța 2020 USR PLUS să se apere în fața dezinformărilor răspândite la adresa sa, Dragoș Tudorache a răspuns:

„În primul rând vorbind direct cu oamenii. Asta a fost o strategie pe care noi am adoptat-o de la bun început. Am avut experiența anului 2016 și am văzut ce înseamnă un baraj mediatic, ce înseamnă acel baraj mediatic: «guvern 0» și ce poate însemna el pentru o etichetă care ți se poate lipi, cu o medie ostilă și cu fake news, pentru că faptele și cifrele erau acolo, noi le comunicam constant, dar niciuna din televiziunile de atunci, sau cel puțin cele care făceau audiență, nu aveau interesul să prezinte acele cifre în mod real.

Cum spuneam, încă din 2017, ne-am decis să ne întâlnim cât de mult și cât de des putem direct cu oamenii. Suntem acum la a șaptea, cred, caravană prin țară și mergem și ne întâlnim cu oamenii și asta credem noi că va arăta, în final, că se poate lupta cu fake news-ul.

Există însă nevoia și de o soluție structurată împotiva fake news. Brexit-ul ne-a arătat asta, alegerile din Germania, din SUA ne-au arătat asta și, de altfel, o vedem deja că a început, le vom avea și noi în campania electorală din România.

Sunt deja dezbateri, la nivel european, există deja un mecanism de luptă împotriva fake news, creat la nivel european. De altfel un proiect, pe care îl vom susține în Parlamentul European, va fi acela de creare a unei agenții europene da combatere a fenomenului de fake news, o agenție pe care, de altfel, am sperat să o aducem în România”.

Dragoș Tudorache a mai afirmat că oferta Alianței 2020 USR PLUS își propune să aibă o „adresabilitate maximă” tocmai pentru a-și putea îndeplini obiectivul de a ajunge la guvernare. „Eu cred că e important ca oferta electorală, pe care ți-o construiești, să o adresezi foarte bine, foarte limpede. Noi avem o ofertă foarte clară către antreprenoriat, dar la fel de bine avem o componentă de solidaritate care ne duce foarte mult și către celelalte părți ale societății românești. Noi vrem să fim o forță politică cu adresabilitate maximă tocmai pentru că noi suntem foarte serioși față de obiectivul politic pe care l-am anunțat și anume de a câștiga guvernarea în 2020 și de a avea o majoritate în Parlament, care să ne permită să ne implementăm programul politic pe care îl avem”, a argumentat Dragoș Tudorache.

Pe de altă parte, Dragoș Tudorache a arătat că nu exclude riscul ca rezultatul alegerilor din 26 mai să fie fraudat, prin urmare face apel „la toate celelalte partide care participă la aceste alegeri să pună presiune pe această guvernare să adopte cât mai repede o hotărâre de guvern”, așa cum a adoptat guvernarea tehnocrată în 2016, „care să asigure implementarea tuturor mecanismelor de transparență”, pe care Guvernul condus de Dacian Cioloș „le-a pilotat cu succes în 2016”.

Noutăți Generale

Vlad Voiculescu: Dacă doamna Firea ar spune cu vorbe, acestea ar fi probabil – „Eu, primar general Gabriela Firea, nu vreau pensionari, muncitori și oameni care lucrează în branșe mai puțin bănoase în centrul orașului“

Publicat

pe

„Fără să prezinte un studiu de impact, fără nicio consultare publică, primarul Gabriela Firea tocmai a anunțat două măsuri care încearcă s[ îmbunătățească situația, dar care, în esență, sunt doar o altă expresie a improvizațiilor disperate și a lipsei de substanță a politicilor sale”, a subliniat Vlad Voiculescu, membru al Biroului Național PLUS și fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, joi, în cadrul unei postări ample pe Facebook, unde a arătat de ce propunerile, anunțate recent de primarul general al Capitalei, sunt defectuoase, discriminatorii și nu urmăresc rezolvarea adevăratelor probleme. În viziunea sa, astfel de măsuri reflectă, o dată în plus, disperarea și incompetența actualului primar general al Capitalei.

„Gabriela Firea: «Soluții» / Metode de ev mediu pentru problemele contemporane ale Bucureștiului

PROBLEME CONTEMPORANE

Când trăiești în București – de 3 luni, de 3 ani, de 30 sau de-o viață – e imposibil să nu te simți apăsat și sufocat de trafic și de aerul îmbâcsit, deseori irespirabil. Sigur că sunt teribil de multe mașini în oraș. Tot sigur este că rețeaua de drumuri și parcări este de cel puțin un deceniu dramatic depășită și inadecvată. La fel de sigur e că trăim, de prea multă vreme, într-o teribilă lipsă de soluții practice și eficiente, într-o absență totală de viziune administrativă.

SOLUȚII DIN BURTĂ

Fără să prezinte un studiu de impact, fără nicio consultare publică, primarul Gabriela Firea tocmai a anunțat două măsuri care încearcă sa îmbunătățească situația, dar care, în esență, sunt doar o altă expresie a improvizațiilor disperate și a lipsei de substanță a politicilor sale.

Sunt anunțate două viniete auto (taxe auto), una care descurajează circulația autoturismelor vechi (Euro 1, 2,3) în centrul orașului (Oxigen C) și alta care descurajează circulația autoturismelor din restul țării și Europei pe teritoriul capitalei (Oxigen).

Dacă taxa de congestie, vinieta Oxigen C, reprezintă un instrument utilizat frecvent în marile orașe europene (deși aplicată mai nuanțat), vinieta Oxigen B este inacceptabilă. Este, de fapt,un instrument medieval aplicat în secolul 21”, a afirmat Vlad Voiculescu.

În acest context, Vlad Voiculescu a arătat că „sunt câțiva pași obligatorii de făcut înainte de a impune restricții”, precum cele anunțate, fără o dezbatere publică prealabilă, de Gabriela Firea.

„Să le luăm pe rând:

#OxigenC

MAI ÎNTÂI OFERI, ABIA APOI INTERZICI

Măsurile care afectează mobilitatea la nivel urban se implementează întotdeauna într-un set complementar: mai întâi oferi, apoi restrictionezi. Mai intâi se implementează măsuri de eficientizare și accesibilitate pentru a crește nivelul de utilizare a transportului public, a facilita accesul mai rapid în centrul metropolei.

Sunt câțiva pași obligatorii de făcut înainte de a impune restricții; optimizarea liniilor de transport, crearea de benzi dedicate transportului public, optimizarea liniilor de transport intrare București-centru, coordonate cu liniile de transport Ilfov, construirea de infrastructură Park&Ride în punctele-cheie etc.

Abia după ce le gândești și le implementezi pe acestea introduci măsuri de restricționare. Dacă ai oferit cetățenilor un transport public rapid, performant, predictibil, poți introduce măsuri de taxare (congestie sau alte tipuri) pentru a descuraja folosirea autoturismului personal.

NU SUNT TOATE ZILELE LA FEL

Apoi: aceste taxe de congestie trebuie limitate în timp, de regulă pe perioada programului de lucru (orele 7-18) și doar în zilele de lucru (luni-vineri)”, a argumentat Vlad Voiculescu.

În plus, subliniază Vlad Voiculescu, aceste măsuri nu respectă principiul echității.

„MĂSURĂ ÎMPOTRIVA CELOR CARE ÎȘI PERMIT MAI PUȚIN

La fel de important, dacă nu cumva și mai important, este acest aspect non-negociabil: orice măsură trebuie să respecte principiul echității. Nu iei măsuri discriminatorii, nici explicite, nici implicite!

Măsurile restrictive, mai ales cele de tipul taxelor, pot avea de multe ori efecte neașteptate și nedorite asupra unor categorii sociale. Cine sunt posesorii autoturismelor vechi (Euro 1, 2,3)? În cea mai mare parte ele sunt deținute de oameni săraci și vulnerabili. Dacă taxa e foarte mare (900 RON…) atunci ea îi va exclude din viața economică și socială a orașului.

Dacă doamna Firea ar spune cu vorbe, acestea ar fi probabil: «Eu, primar general Gabriela Firea nu vreau pensionari, muncitori și oameni care lucrează în branșe mai puțin bănoase etc în centrul orașului». Este deci nevoie de măsuri complementare de protecție a acestor categorii, iar ele lipsesc din inițiativa comunicată de doamna primar”, a explicat Vlad Voiculescu.

Nu în ultimul rând, Vlad Voiculescu critică lipsa de transparență a actualului primar general al Capitalei.

„ALȚI BANI DE LA POPULAȚIE, FĂRĂ DESTINAȚIE CLARĂ

Un alt lucru care lipsește este destinația fondurilor strânse din aceste taxe/viniete. În condiții normale, fondurile strânse din taxele de congestie trebuie folosite pentru a optimiza mobilitatea urbană, pentru a dezvolta infrastructura Park&Ride etc. Introducerea unei măsuri izolate, picată de nicăieri, poate creea situații tensionate și un impact dur asupra mobilității urbane. Este nevoie de o dezbatere publică, care să includă experți și toate grupurile sociale afectate”, a mai evidențiat Vlad Voiculescu.

În final, Vlad Voiculescu dă exemple de măsuri asemănătoare, folosite în Londra, care au fost luate „cu cap, nu din burtă”.

„Un exemplu clasic de taxă de congestie (congestion charge) este cel folosit în Londra, capitala Marii Britanii. Toți posesorii de autovehicule care intră în zona centrală a Londrei între luni și vineri, între orele 7-18 trebuie să plătească o taxă de 11.5 lire. Taxa se poate plăti prin auto-pay, o metodă electronică. Rezidenții și persoanele cu anumite dizabilități beneficiază de reduceri (chiar 90-100%), ca și vehiculele cu mai mult de 9 locuri sau cele cu motoare nepoluante (hibrid, electrice).

Oxigen B. Londra este, (și) din această perspectivă, un exemplu de execuție a unei strategii administrative pentru mobilitatea și sănătatea urbană.

#OxigenB
Această vinietă este inacceptabilă. Este profund discriminatorie și vom afla foarte curând că încalcă normele europene și naționale.
Deși are un nume în pas cu moda (fancy) și o justificare la modă (trendy) această vinietă nu este decât un instrument medieval, aplicat în București in secolul 21.

În secolele 12-13, atunci când orașele reușeau să își manifeste independența, au fost introduse taxe numite octroi pe care le plăteau cei care intrau și ieșeau în oraș. Aceste taxe, care interferează cu comerțul și libera circulație nu mai sunt folosite nicăieri în lume.

Cum ar fi ca această taxă să fie introdusă de alte localități din România. Imaginați-vă cât ar costa drumul dintre București și Brașov dacă ar trebui să plătim câte 10 lei când traversăm fiecare localitate prin care trecem: Câmpina, Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal. Doamna primar Firea va trebui să se mai gândească”, a conchis Vlad Voiculescu.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Alin Mituța, despre nominalizarea lui Plumb și Nica pentru comisari europeni: O doamnă acuzată în dosarul Belina și un domn acuzat în dosarul Microsoft. Desemnarea fără consultare este nelegitimă

Publicat

pe

Alin Mituța, membru al Consiliului Național PLUS, critică în termeni duri nominalizarea Rovanei Plumb și a lui Dan Nica, de către premierul Viorica Dăncilă, pentru posturi de comisari europeni din partea României, în condițiile în care ambii sunt implicați în dosare de corupție. Mai mult, Alin Mituța propune modificarea legii astfel încât numirea comisarului din partea României să fie făcută de către partidul/partidele care au câștigat alegerile europene.

„Se pare că propunerile României pentru funcția de comisar sunt o doamnă acuzată în dosarul Belina care își înmatricula mașina la bulgari ca să scape de taxa de mediu (ea fiind atunci ministrul Mediului) și un domn acuzat în dosarul Microsoft, adică Rovana Plumb și Dan Nica“, a comentat Alin Mituța pe pagina sa de Facebook.

Expertul PLUS în afaceri europene consideră că desemnarea celor doi nominalizați din partea României pentru funcții în Comisia Europeană este nedemocratică și nelegitimă, având în vedere că este făcută de un guvern format din partide care au pierdut alegerile europene.

„Este absolut nelegitim și nedemocratic ca un guvern format din partide care au pierdut alegerile europene să numească fără niciun fel de consultare comisarul din partea României. Legea afacerilor europene (373/2013) trebuie să fie modificată în așa fel încât să prevadă numirea comisarului de către partidul/partidele care au câștigat alegerile europene, așa cum și președintele Comisiei este desemnat în baza rezultatului alegerilor europene“, a continuat Alin Mituța, care a precizat că Rovana Plumb și Dan Nica mai trebuie oricum să treacă prin două filtre înainte de a ajunge, eventual, comisari în echipa Ursulei von der Leyen.

„Niciunul dintre cei doi nominalizați nu are asigurată numirea întrucât trebuie întâi să fie acceptați de Ursula von der Leyen și apoi să treacă prin audierile din Parlamentul European – o sarcină foarte grea având în vedere CV-ul dumnealor“, a încheiat Alin Mituța.

G4Media.ro a anunțat vineri că premierul Viorica Dăncilă a trimis la Bruxelles două propuneri din partea României pentru funcția de comisa european – Rovana Plumb și Dan Nica.

Rovana Plumb, al cărei nume este implicat în dosarul Belina, privind modul în care insula de pe Dunăre a ajusn să fie concesionată firmei
Tel Drum, a fost prima pe lista PSD pentru europarlamentare. Plumb a scăpat de acest dosar după ce deputații au respins, în octombrie 2017, cererea DNA de avizare a urmăririi penale.

Dan Nica este europarlamentar PSD din 2014, reales în 26 mai. A fost ministru al comunicațiilor în Guvernele Ponta și Năstase și ministru de Interne în Guvernul Boc. Numele său a fost vizat în dosarul EADS, deschis de DNA, dar a scăpat de acuzații, alături de toți ceilalți foști miniștri de Interne implicați, după ce procurorii anticorupție au clasat dosarul. Nica a mai fost urmărit penal de DNA și în dosarul Microsoft, acuzat de abuz în serviciu, infracțiune care ar fi fost comisă în perioada 2000 – 2004. Faptele s-au prescris, iar Nica a scăpat și de acest al doilea dosar, după tergiversarea anchetei.

Citește în continuare

Noutăți Generale

AEP le recomandă cetățenilor cu drept de vot din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență, a cărui procedură este simplă, sigură și eficientă

Publicat

pe

FOTO Inquam Photos

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, în cadrul unui comunicat de presă, că numărul celor care s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro, până vineri, 9 august 2019, ora 14.00, este de 10.039 de alegători români, cu aproape 1.300 mai mulți față de ultima raportare, și reia îndemnul către românii din diaspora să opteze pentru votul prin corespondență, reiterând avantajele înregistrării cu această opțiune.

Concret, optând pentru votul prin corespondență, românii plecați în străinătate au posibilitatea de a vota de acasă printr-o procedură simplă și sigură, evită aglomeraţia de la secţiile de votare și evită costurile deplasării la secţia de votare. Procedura este simplă, sigură și eficientă și reprezintă o modalitate modernă de vot anticipat la distanță.

AEP reia pașii care trebuie urmați pentru exercitarea votului prin corespondență:

„1. ÎNREGISTRAREA – completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate și copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 500/2016).

2. PRIMIREA DOCUMENTELOR – Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin corespondenţă:
două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
două autocolante cu menţiunea „VOTAT”, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot;
două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondență din țară, pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondență în țară îl va aplica pe plicul exterior.

3. VOTAREA
Pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea „VOTAT” pe patrulaterul cu candidatul preferat;
Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează;
Se completează certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf;
Se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează;
ATENȚIE! În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru Președintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conține candidatul pentru care optează, alegătorul se asigură că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin.

4. EXPEDIEREA – Alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate are trei variante de expediere a plicului exterior sigilat care conține votul său:
– îl trimite în țară, depunând plicul la orice oficiu poștal ori în orice cutie poștală a statului-gazdă;
– îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa;
– îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din țara-gazdă după caz.

Reamintim că înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face doar în nume propriu. Orice acțiune de utilizare a datelor de identitate în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală. Faptele de acest gen, realizate cu scopul de a genera înființarea artificială de secții de votare semnifică inducerea în eroare a autorităților publice și pot aduce prejudicii statului român.
Atragem atenția tuturor cetățenilor cu drept de vot care intenționează să se înregistreze pe portal să acționeze individual, respectând principiile onestității și corectitudinii, și să nu divulge datele de identificare proprii unor terțe părți în scopul facilitării înscrierii unui grup de alegători de către o singură persoană.

Accesați portalul www.votstrainatate.ro pentru a vă preînregistra și a vă asigura exercitarea dreptului de vot în cele mai bune condiții.
Întrebări și sesizări legate de procedura de preînregistrare și înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro”.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 20 de ore

Vlad Voiculescu: Dacă doamna Firea ar spune cu vorbe, acestea ar fi probabil – „Eu, primar general Gabriela Firea, nu vreau pensionari, muncitori și oameni care lucrează în branșe mai puțin bănoase în centrul orașului“

Revista Preseiacum 2 zile

Ciprian Teleman, la Realitatea TV: Doamna Firea ne-a anunțat doar că va colecta banii. Taxe e ușor să stabilești, dar pentru ce?

Stiri PLUSacum 2 zile

Dan Nica și Rovana Plumb, propuneri inacceptabile pentru postul de comisar european din partea României

Stiri PLUSacum 3 zile

Dacian Cioloș: Intrăm în următoarea campanie electorală având reprezentare în toată România. PLUS organizat în teritoriu va însemna și o Alianță întărită și cu reprezentare mai largă

Stiri PLUSacum 3 zile

Andrei Ion: Guvernul și Ministerul Afacerilor Externe nu fac destul pentru a organiza corect alegerile prezidențiale în diaspora. Chiar cifrele Guvernului o demonstrează

Revista Preseiacum 3 zile

Victor Giosan, la Realitatea TV: Rectificarea reflectă dezastrul politicii economice a cuplului Vâlcov-Dragnea, continuată Teodorovici. E suficient să citim opinia Consiliului Fiscal

Revista Preseiacum 4 zile

Andrei Lupu, la Digi24: Tăriceanu încearcă să forțeze ieșirea de la guvernare pentru a se afirma mai bine și pentru a avea mai multe șanse la alegerile prezidențiale

Noutăți Generaleacum 7 zile

Alin Mituța, despre nominalizarea lui Plumb și Nica pentru comisari europeni: O doamnă acuzată în dosarul Belina și un domn acuzat în dosarul Microsoft. Desemnarea fără consultare este nelegitimă

Noutăți Generaleacum O săptămână

AEP le recomandă cetățenilor cu drept de vot din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență, a cărui procedură este simplă, sigură și eficientă

Noutăți Generaleacum O săptămână

Ramona Strugariu, mesaj pentru Dăncilă: Nu pedeapsa cu închisoarea pe viață e soluția crizei profunde prin care trece un stat întreg. Soluția e viața decentă şi ocrotită, într-un stat funcțional

Cele mai citite