Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dragoș Pîslaru: Noi, eurodeputații Alianței USR PLUS, am promis că vom deschide birouri în cât mai multe județe din țară. Eu le voi deschide pe primele două în Baia Mare și în Satu Mare

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Dragoș Pîslaru, europarlamentar al Alianței USR PLUS, a anunțat, în cadrul unei postări pe Facebook, că își va deschide primele două birouri de europarlamentar, joi și vineri, în Baia Mare și în Satu Mare, context în care îi așteaptă pe toți cei interesați de activitatea sa în Parlamentul European la o discuție despre impactul proiectelor sale la nivel european, cât și despre activitățile care urmează.

„Am promis, ne ținem de cuvânt.

Noi, eurodeputații Alianței USR PLUS, am promis în campanie că vom deschide birouri în cât mai multe județe din țară pentru a fi cât mai aproape de români pentru ca aceștia să fie informați tot timpul despre ce facem în Parlamentul European pentru ei.

Până acum avem deja în plan peste 35 de birouri, iar eu le voi deschide pe primele două joi și vineri în Baia Mare și în Satu Mare.

➡ Astfel, joi, 7 noiembrie, deschid cabinetul din Baia Mare, iar de la ora 17:30 vă aștept la o discuție despre activitatea mea în Parlamentului European, despre impactul proiectelor pe care le am în PE pentru cetățenii români și despre activitățile pe care le voi avea în cabinetul de europarlamentar din mijlocul comunității maramureșene.

Evenimentul va avea loc în Baia Mare, la Aula Aris de pe strada Culturii Nr. 5, începând cu ora 17:30. Vă puteți înscrie accesând linkul https://forms.gle/Bh4YF4Ks8TduyEzL9

➡Vineri, 8 noiembrie, este deschiderea cabinetului din Satu Mare și vă invit la evenimentul ce va avea loc la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, de pe strada Decebal Nr. 4, începând cu ora 16:30, să vorbim de activitatea mea de europarlamentar. Având în vedere că numărul de locuri este limitat, vă invit să vă anunțați participarea accesând link-ul: https://forms.gle/3CvQdNRm2R4wHzx97

Vă aștept!”, a scris Dragoș Pîslaru pe Facebook.

Noutăți Generale

Viorica Dăncilă trebuie să prezinte scuze publice pentru minciunile uriașe ale propriului partid

Publicat

pe

Conducerea PLUS condamnă ferm practicile murdare ale vechii clase politice care continuă să se dedea la campanii murdare. Asistăm în ultimele zile la extrem de multe campanii mincinoase prin care se încearcă inducerea ideii că Alianța USR PLUS îndeamnă la boicotarea turului doi al alegerilor prezidențiale. Este o campanie de dezinformare al cărei beneficiar este candidatul PSD Viorica Dăncilă.

Îi cerem Vioricăi Dăncilă să prezinte scuze pentru aceste minciuni nerușinate și să se delimiteze public de astfel de acțiuni în mod urgent. Am suportat ani în șir șir minciunile PSD și știm că acesta este comportamentul obișnuit al acestui partid. Este evidentă campania pe care o duc, așa cum și ieșirea primarului Bucureștiului, PSD-ista Gabriela Firea, prin care încerca să inducă opinia că președintele Iohannis ar fi venit cu o cască auditivă la conferința de presă, face parte din seria acelorași practici murdare.

Dincolo de constatarea în sine, vrem să asigurăm opinia publică asupra faptului că vom face toate demersurile juridice, civile și penale, pentru ca astfel de campanii să nu se mai repete. Cerem sprijinul tuturor organizațiilor civice în acest demers și credem că ar fi momentul ca și PNL să se implice în această acțiune, măcar pentru a șterge amintirea neplăcută a acțiunii de dezinformare puse în practică împotriva noastră de către câțiva membri PNL Cluj în perioada campaniei de europarlamentare.

Credem că orice persoană care se lasă atrasă în propagarea minciunilor unui partid politic participă la acțiuni de influențare a procesului electoral, de furt de identitate (așa cum e cazul acum, când se propagă materiale mincinoase folosindu-se însemnele Alianței USR PLUS) și de promovarea de informații false. Cerem membrilor și simpatizanților noștri să ignore aceste materiale mincinoase și reamintim opiniei publice că președintele PLUS, Dacian Cioloș, a afirmat din prima clipă a anunțării rezultatelor oficiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale că susținem fără ezitare candidatura domnului Klaus Iohannis în turul doi.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloș: Trebuie să tragem învățămintele necesare și din campania la europarlamentare, și din această campanie, ca să întărim acest proiect politic și să îi dăm și mai multă credibilitate

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Mergem înainte, am învățat și am recepționat mesajul susținătorilor noștri”, a subliniat liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, luni, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele USR, Dan Barna, în cadrul căreia a recomandat susținătorilor alianței să îl voteze pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Aș dori să mulțumesc tuturor membrilor PLUS, membrilor USR, susținătorilor alianței pentru implicarea în această campanie și să îi mulțumesc lui Dan Barna pentru curajul pe care l-a avut să se lanseze în această bătălie și să susțină această campanie. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut și cred în continuare în noi pentru modul în care au făcut această campanie. A fost una dintre puținele forțe politice care a continuat o campanie electorală în stradă, în contact direct cu cetățenii și vom continua acest mod de a face politică.

În al doilea rând, un lucru e clar: Alianța dintre PLUS și USR este, în continuare, validată ca una dintre principalele trei forțe politice ale țării. Cele două partide, PLUS și USR, au reușit, în mai puțin de un an de zile, să se valideze ca fiind o forță politică în care o parte importantă din societatea românească crede și pe acest proiect vrem să continuăm să construim.Și pe acest proiect trebuie să tragem învățămintele necesare și din campania la europarlamentare și din această campanie pentru prezidențiale ca să întărim acest proiect politic și să îi dăm și mai multă credibilitate.

Alianța între PLUS și USR, în măsura în care va reuși să învețe și să tragă învățămintele neceare din aceste campanii, sunt convins că pentru alegerile locale și parlamentare va reuși să demonstreze că în România, din această parte a societății care vrea modernizarea României, se naște o forță politică capabilă să colaboreze cu celelalte forțe politice democratice din România și să ducă țara asta mai departe”, a declarat liderul PLUS.

Dacian Cioloș a anunțat, totodată, convocarea Consiliului de Coordonare al Alianței USR PLUS, care ar urma să se întrunească la sfârșitul săptămânii, pentru a lua „deciziile care se cuvin” pentru ca proiectul alianței „să poată să fie întărit”.

„În perioada următoare pentru noi e important să tragem aceste învățăminte și să vedem felul în care putem întări colaborarea în cadrul acestei alianțe. Am avut astăzi o conferință telefonică cu membrii Consiliului Național al PLUS și mesajul pe vrem să îl dăm e acesta: vrem să continuăm acest proiect al alianței, să întărim colaborarea dintre noi, să învățăm din această experiență și să tragem concluziile pragmatice, care să ne ajute să prezentăm un proiect și mai solid pentru alegerile locale și parlamentare.

Am propus colegilor de la USR ca, la sfârșitul săptămânii, să facem o întâlnire a Birourilor Naționale celor două partide din alianță, care constituie și Consiliul de Coordonare al alianței, ca să avem această primă discuție de evaluare și să luăm deciziile care se cuvin pentru ca acest proiect să poată să fie întărit”, a punctat Dacian Cioloș.

De asemenea, Dacian Cioloș a declarat că susținerea alianței în turul doi al alegerilor prezidențiale va merge către Klaus Iohannis:

„Avem un tur doi între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă și cred că nu e nicio surpriză dacă spunem că, în aceste condiții, susținerea noastră va merge spre Klaus Iohannis. Sper să avem ocazia în perioada următoare, tocmai pentru a clarifica și consolida această susținere, să avem o discuție cu domnul Klaus Iohannis pentru a ne asigura că proiectul politic, pe care dânsul îl susține, e aliniat cu principalele obiective pe care le avem și noi.

În concluzie, mergem înainte, am învățat și am recepționat mesajul susținătorilor noștri, am învățat din această campanie, ieșim întăriți din ea pentru că vom fi în măsură să tragem concluziile necesare pentru a întări acest proiect care e alianța dintre cele două partide: PLUS și USR.

Eu cred că susținătorii alianței au susținut acest proiect politic între PLUS și USR pentru că au niște așteptări și obiective legat de România. Susținem în continuare aceste obiective. Alegerile prezidențiale nu sunt decât o etapă dintr-o succesiune de patru momente în care alegătorii vor trebui să își exprime punctul de vedere pentru ca, după 2020, să putem pune în practică acest proiect .

Dacă vrem să construim o societate în România, care să știe și să fie în măsură și să construiască, nu doar să dea la o parte ceea ce e rău, atunci cred că trebuie să învățăm să acceptăm realitatea și, în acest moment, votul pentru Klaus Iohannis e un vot care va fi dat pentru modernizarea României și putem să garantăm susținătorilor noștri că de acest lucru ne vom asigura și noi, Alianța USR PLUS, care este o forță politică acum în România și care se va asigura că obiectivele pentru care îl vom susține pe Klaus Iohannis vor fi puse în practică, nu doar de către viitorul președinte, dar și în Parlament și la nivel local”.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Brașov: Votul de astăzi ar trebui să pună definitiv capăt ideii că votăm răul cel mai mic

Publicat

pe

„Am votat pentru ca România să meargă definitiv pe calea democrației, a cinstei și a competenței”, a declarat liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, duminică, la Brașov, la ieșirea din secția de votare, subliniind faptul că românii pot avea, pentru prima dată, în turul doi „o dezbatere de idei legat de modul în care România ar trebui să evolueze în următorii ani“.

„Am votat pentru ca România să meargă definitiv pe calea democrației, a cinstei și a competenței, pentru ca oamenii de bun-simț să poată să își construiască un trai, aici, în România fără să fie nevoie să plece și pentru ca cei care au plecat să aibă motive să vină înapoi“, a declarat Dacian Cioloș.

Întrebat ce ar trebui să schimbe votul de astăzi, liderul PLUS a răspuns: „Votul de astăzi cred că ar trebui să pună definitiv capăt ideii că votăm de frică, că votăm răul cel mai mic, și să putem, în sfârșit, în turul doi să avem cu adevărat o dezbatere de idei legat de modul în care România ar trebui să evolueze în următorii ani.

Eu cred că oamenii au înțeles deja, după doi-trei ani de stat în stradă, că votul contează și, iată, de la europarlamentare încoace se pare că partea asta de societate, care dorește o modernizare a României, începe să se facă tot mai auzită și se face auzită în mod eficient prin vot pentru că ăsta e modul cel mai de impact de a schimba lucrurile.

E un lucru care mă bucură foarte mult (prezența mare la vot – n.r.) și nu mă surprinde. Cred că e o emulație și o mobilizare, iar oamenii înțeleg că acum chiar se pot schimba lucrurile“.

Citește în continuare

Cele mai citite