Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dragoș Pîslaru: Este vital să promovăm mecanismele și să alocăm resursele necesare pentru investiții cu impact social și de mediu

Publicat

pe data de

FOTO Facebook

Dragoș Pîslaru, europarlamentar din partea Alianței 2020 USR PLUS, a participat, miercuri, la a doua rundă de dezbateri în cadrul grupului Renew Europe pe tema mandatului pe care îl elaborează Parlamentul European pentru următorul președinte al Comisiei Europene, care îl va succeda pe Jean-Claude Juncker. În acest context, Dragoș Pîslaru a evidențiat obiectivele economice și sociale pe care grupul ar trebui să le promoveze la nivel european.

„Astăzi am avut a doua zi de dezbateri în cadrul grupului Renew Europe pe tema mandatului pe care îl elaborează Parlamentul European pentru viitorul președinte al Comisiei Europene. Este firesc ca cetățenii europeni să fie reprezentați prin intermediul eurodeputaților în construcția agendei pentru următorii cinci ani.

Dezbaterea este delicată, presupunând generarea unei majorități parlamentare pentru mandatul final. Fiecare grup politic major a desemnat câte doi reprezentanți pentru cele cinci teme majore ale agendei (Mediu și durabilitate / Politica economică și socială / Inovare și piața unică / Stat de drept și drepturi fundamentale / Europa în lume). Alianța 2020 USR PLUS este, de altfel, direct reprezentată prin Dragoș Tudorache, care este conegociator pe tema legată de statul de drept și face deja o treabă excelentă!”, a afirmat Dragoș Pîslaru în cadrul unei postări pe Facebook.

Totodată, Dragoș Pîslaru a vorbit despre prima sa intervenție în cadrul ședinței de grup pe tema legată de Politica economică și socială.

„Am scos în evidență importanța echilibrului pe care trebuie să îl arătăm între poziția noastră pro-piață, care susține nevoia de competitivitate și convergență economică, pentru a putea genera prosperitate și nevoia de a oferi acces și oportunitate tuturor cetățenilor europeni, prin încurajarea liberei circulații a forței de muncă și urmărirea obiectivelor asumate în Pilonul European al Drepturilor Sociale.

Este vital să promovăm mecanismele și să alocăm resursele necesare pentru investiții cu impact social și de mediu, așa cum este important să luptăm la nivel european pentru formarea de competențe, crearea de locuri de muncă și reducerea sărăciei și a excluziunii sociale. Pentru aceasta avem nevoie de coordonarea sistemelor de securitate socială la nivel european și de dezvoltarea serviciilor sociale la nivel comunitar”, a precizat Dragoș Pîslaru.

În final, Dragoș Pîslaru i-a invitat pe români să se exprime cu privire la principala prioritate pe care consideră că ar trebui să o aibă UE în următoarea perioadă.

„Aș vrea să profit de această dezbatere încă deschisă pentru a vă întreba pe toți cei care vreți să contribuiți, care este pentru voi principala prioritate pe care ar trebui să o aibă Uniunea Europeană pentru următorii cinci ani. Mulțumesc și aștept răspunsurile voastre în comentarii”, a conchis Dragoș Pîslaru.

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Sibiu: Noi nu avem ce lecții să primim de la PSD și nici să semnăm un pact ca să facem ceea ce știm că trebuie făcut pentru România

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Noi nu avem nevoie să semnăm un pact cu PSD ca să spunem clar și răspicat că, în momentul în care vom ajunge la guvernare, nu vom tăia pensii și salarii, ci le vom susține, dar trebuie să le susținem din bani care sunt produși în România, nu din bani de împrumut, îndatorând generațiile care vin”. Este mesajul ferm pe care liderul PLUS, Dacian Cioloș, l-a transmis, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, la Sibiu, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu conducerile filialelor județene PLUS din Regiunea Centru și cu coordonatorii regionali.

„Această întâlnire e urmare a unui proces foarte intens, în aceste ultime două luni, în care Partidul PLUS s-a organizat de la bază și a organizat filiale județene în toate județele din țară, dar și în diaspora”, a punctat Dacian Cioloș.

Întrebat, în cadrul conferinței de presă, care este poziția PLUS cu privire la situația politică actuală, Dacian Cioloș a reiterat faptul că „soluția cea mai bună pentru România este ca acest Guvern să plece cât mai repede”:

„Prin moțiune de cenzură sau prin constatarea absenței sprijinului politic pentru că acest Guvern nu mai are sprijinul politic majoritar în Parlament și să pregătim, cu o majoritate în Parlament de oameni care ar trebui să se gândească la interesul României, alegeri anticipate în așa fel încât să avem un Parlament relegitimat prin vot.

Asta e soluția pe care Alianța USR PLUS o susține. E o soluție realistă din punctul nostru de vedere, dacă există responsabilitate politică din partea celor care sunt în Parlament, în momentul de față și a președintelui României. Dacă această responsabilitate există, această soluție practică există”.

În ceea ce privește propunerea Vioricăi Dăncilă către partidele parlamentare de a semna „un pact pentru bunăstarea românilor”, Dacian Cioloș a precizat:

„Ne face, în cel mai bun caz, să râdem, dar e un umor cam trist, din păcate. PSD, după ce a condus România, în ultima perioadă, mai bine de 20 de ani nu mai are ce lecții să dea despre cum se poate guverna și cum se poate dezvolta România.

Noi nu avem nevoie să semnăm un pact cu PSD ca să spunem clar și răspicat că, în momentul în care vom ajunge la guvernare, nu vom tăia pensii și salarii, ci le vom susține, dar trebuie să le susținem din bani care sunt produși în România, nu din bani de împrumut, îndatorând generațiile care vin. Ăsta nu e un mod de guvernare responsabil. Noi nu avem ce lecții să primim de la PSD și nici să semnăm un pact ca să facem ceea ce știm că trebuie făcut pentru România”.

În acest context, liderul PLUS a evidențiat faptul că Executivul condus de Viorica Dăncilă „nu mai funcționează de mai multă vreme” și că „ceea ce avem în momentul de față nu e o guvernare, ci doar o căutare disperată de a se agăța de putere”.

„Cei de la PSD știu că dacă vor pleca de la putere vor pierde foarte multă susținere în teritoriu, pentru că metoda lor de lucru a fost aceea de a prelua puterea la nivel central pentru a canaliza apoi fonduri din bugetul public, care să fie sifonate la nivel local”, a mai spus liderul PLUS.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Programul USR PLUS în PE prezentat la întâlnirea cu simpatizanții

Publicat

pe

Marți, 10 septembrie, a avut loc în Bruxelles o primă întâlnire a europarlamentarilor Alianței USR PLUS cu membrii și simpatizanții acestei formațiuni. În cadrul întâlnirii, europarlamentarii celor două partide au prezentat responsabilitățile pe care le au în comisiile din care fac parte, precum și obiectivele pe care și le-au propus pe durata mandatului lor din Parlamentul European, subliniind beneficiile pe care le poate avea România prin îndeplinirea acestor obiective.

Ramona Strugariu a vorbit în cadrul întâlnirii despre statul de drept, justiție, lupta anticorupție în România și în Uniunea Europeană, independența presei și banii publici. Acestea sunt temele cele mai importante pe care se va axa pe durata mandatului ei de europarlamentar.

Vlad Botoș este membru plin al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) și membru supleant în Comisia pentru Dezvoltare Regională a PE (REGI). Acesta este de părere că în acest mandat UE trebie extinsă mai mult spre zona balcanilor, zonă pe care el o reprezintă la nivelul a două delegații, Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Albania și UE-Muntenegru.

Nicu Ștefănuță este membru în Comisia pentru bugete, în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) dar și în Delegația pentru relațiile cu Statele Unite. Acesta a subliniat importanța crescândă a comisiei ENVI și că își dorește să ajute de acolo la implementarea unor măsuri cheie pentru Uniunea Europeană legate de tăierea pădurilor, managementul deșeurilor sau încălzire globală.

Dragoș Tudorache, membru în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, a declarat că: „este important să găsim un echilibru în noul pact pe migrație, tocmai pentru că dacă nu îl găsim mă tem de ifluența pe care acest pact o poate avea asupra alocării fondurilor la nivelul UE.”

Clotilde Armand este membră în Comisia pentru bugete și Comisia pentru transport iar principalul ei scop în acest mandat este reducerea fracturii economice dintre estul și vestul Europei.

Regulamentul 883 – drepuri sociale specifice muncitorilor mobili, InvestEU, Programul de sprijin pentru reforme structurale (PSRS), Pachetul mobilitate sau Agenția Europeană pentru copii, incluziune și inovare socială au fost temele cheie abordate de europarlamentarul Dragoș Pîslaru.

Discursurile europarlamentarilor USR PLUS au arătat că este pentru prima dată când România este reprezentată în acest for de persoane cu adevărat competente și înalt calificate.

De asemenea s-a discutat și despre candidatura lui Dan Barna la președinția României dar și despre oportunitatea pe care o reprezintă o astfel de candidatură, anume șansa României de a alege un om nou pe scena politică românească și un profesionist desăvârșit în cea mai înaltă funcție în stat.

* Material realizat de echipa de comunicare PLUS Belgia

Citește în continuare

Stiri PLUS

PLUS: Cunoaștem decizia CCR din 2012 care a respins o lege adoptată de Guvernul Boc în 2011 prin asumarea răspunderii. Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare

Publicat

pe

PLUS transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, în contextul criticilor apărute în spațiul public cu privire la data la care propune să aibă loc alegerile parlamentare anticipate, că nu propune o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare, prin urmare nu ar intra sub incidența deciziei CCR din 2012. Totodată, PLUS precizează faptul că a înlocuit în pactul propus partidelor de opoziție termenul de 6 iunie (data alegerilor locale) cu formularea „până la alegerile locale” pentru a elimina orice fel de interpretare.

„În legătură cu criticile apărute în spațiul public referitoare la data la care propunem să aibă loc alegerile parlamentare anticipate, PLUS face următoarele precizări:

1.         Cunoaștem decizia CCR din 2012 care a respins o lege adoptată de Guvernul Boc în 2011 prin asumarea răspunderii. Cunoaștem argumentele pe baza cărora CCR a luat respectiva decizie și credem că nu ne aflăm în acea situație. Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare, deci nu vrem să instituim o regulă pe termen nedeterminat. Suprapunerea din iunie 2020 ar avea loc absolut circumstanțial. Sigur că s-ar putea invoca durata egală a mandatelor pentru aleșii locali și pentru parlamentari (de patru ani și în cazul unora și în cazul celorlalți), ceea ce ar duce la noi alegeri comasate. Dar există posibilitatea constituțională ca mandatul parlamentarilor să înceteze mai devreme (dizolvarea Parlamentului), ceea ce ne bagă într-o discuție juridică mai complicată cu argumente pro și contra.
2.         Pentru a nu lăsa loc altor interpretări, am înlocuit în pactul propus partidelor de opoziție termenul de 6 iunie (data alegerilor locale) cu formularea „până la alegerile locale”. Alegerile locale de anul viitor sunt o limită maximă până la care să fie organizate alegerile parlamentare anticipate. Dacă există voință politică și un angajament ferm al tuturor partidelor din opoziția actuală că vor să scoată țara din criză, putem organiza anticipate. Știm că e foarte greu, dar dacă semnăm toți cei din opoziție pactul și ne ținem de el, o să avem mai devreme un guvern legitim, desemnat în urma votului cetățenilor. Dacă ne pasă de ce se întâmplă cu România, trebuie să facem asta”, a transmis PLUS.

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 3 ore

Dacian Cioloș, la Sibiu: Noi nu avem ce lecții să primim de la PSD și nici să semnăm un pact ca să facem ceea ce știm că trebuie făcut pentru România

Stiri PLUSacum O zi

Programul USR PLUS în PE prezentat la întâlnirea cu simpatizanții

Noutăți Generaleacum 2 zile

Clarificări privind regimul de impozitare a veniturilor obținute de românii din diaspora

Noutăți Generaleacum 2 zile

Oana Țoiu: În profesori și în școală ar trebui să ne punem speranța, nu fricile. Lipsesc elementele de bază pentru siguranța copiilor

Noutăți Generaleacum 3 zile

Dragoș Tudorache, despre Rovana Plumb și Sylvie Goulard, la B1 TV: Grupul Renew Europe se va poziționa față de fiecare nominalizare în parte după ce va avea analiza proprie. Le vom trata în mod egal

Editorialeacum 3 zile

Cultura nu este un capriciu!

Stiri PLUSacum 4 zile

PLUS: Cunoaștem decizia CCR din 2012 care a respins o lege adoptată de Guvernul Boc în 2011 prin asumarea răspunderii. Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare

Noutăți Generaleacum 4 zile

Dacian Cioloș: Dacă Rovana Plumb va fi respinsă, România poate desemna un alt candidat pentru postul de comisar, care va primi tot portofoliul transporturilor

Stiri PLUSacum 5 zile

Dacian Cioloș: Pactul pentru anticipate e singura soluție logică și viabilă de deblocare a crizei politice și e o soluție prin care poporul nu e ocolit

Noutăți Generaleacum 5 zile

Dacian Cioloș, despre Rovana Plumb: Dânsa va trebui, la audierile din Parlament, în loc să explice viziunea sa despre portofoliu, să dea explicații despre dosarul Belina și despre ce a făcut la Mediu

Cele mai citite