Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Dragoș Pîslaru, despre criza din energie: Dacă nu investești în genul acesta de companii, nu ai cum să ai performanță, iar fără performanță nu ai bani de salarii

Publicat

pe data de

Dragos Pîslaru a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că situația de la Complexul Energetic Oltenia poate fi rezolvată dacă statul va investi în această companie. Dragoș Pîslaru a explicat faptul că soluțiile, în acest caz, țin în primul rând de condițiile de muncă ale minerilor. 

„Guvernul decide la sfârșit de an, pe post de cadou, taxa pe lăcomie. Nu o să mai comentăm aici, dar această taxă pe organizațiile care sunt în energie și care afectează, bineînțeles, companiile de stat și, în acest moment, oamenii nu o să primească măririle respective de salarii, pentru că nu își permite compania să le plătească. Cei 13.000 de oameni au fost, de-a lungul timpului, întotdeauna într-o situație socială dificilă. Statul nu a făcut acel cadru pe care l-a avut la dispoziție cu banii europeni.

Soluțiile țin, în primul rând, de condițiile lor de muncă. Ei au afirmat că, de ani buni, nu s-a mai făcut o investiție în această industrie: vorbim despre utilajele pe care le folosesc, despre condițiile în care muncesc. Dacă nu investești în genul acesta de companii, nu ai cum obține performanță, iar dacă nu ai performanță, nu o să ai bani de unde să le plătești salariile. Lucrurile sunt legate. Oamenii ăstia care sunt acum la guvernare au învățat că pot să dea, deci din banii noștri dau, dar când e vorba de făcut lucruri, habar n-au”, a declarat Dragoș Pîslaru.

​Greva minerilor din Gorj a scăpat total de sub controlul autorităților, notează HotNews.ro. Nimeni din Guvern nu a mers, încă de la izbucnirea grevei, la finele săptămânii trecute, în mijlocul minerilor, pentru a discuta cu ei. Au fost trimiși doar liderii de sindicat, însă aceștia nu mai sunt recunoscuți de mineri.

Viorica Dăncilă s-a întâlnit, miercuri, cu ministrul Energiei, Anton Anton, și cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, însă nu au ajuns la nicio concluzie.

În cursul zilei de astăzi, pe ultima sută de metri, ar putea fi convocat un comitet de criză în energie, însă lipsesc total soluțiile concrete.

România riscă să nu poată acoperi un sfert din necesarul de energie, fapt fără precedent în ultimii 30 de ani.

Citește în continuare
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. paul d. link

    17 ianuarie 2019 at 4:06 pm

    Pe termen mediu carbunele se pare ca nu va mai fi competitiv pe piata energetica deci in loc de investitii intr-o infrastructura care isi va pierde in curand intrebuintarea, mai bine ar fi ca statul sa investeasca in re-educarea minerilor si pregatirea lor pentru a lucra in domeniul energiei regenerabile.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revista Presei

Andrei Lupu, despre propunerea PSD la alegerile prezidențiale, la Realitatea TV: Vor pierde atât de rău cu doamna Dăncilă, încât șansele lor să mai câștige la locale și parlamentare sunt foarte scăzute

Publicat

pe

„E clar că atunci când ajungi să propui pe cineva precum Viorica Dăncilă drept candidat la prezidențiale, pe care nu știu dacă am văzut-o de două-trei ori ținând un discurs fără foaie în față, mult nu mai ai de mers. Dar există și o singură veste bună: e prima oară, după ’90, când probabil vom avea la prezidențiale, cel puțin în turul doi, de ales între două variante bune, care vor fi Klaus Iohannis și Dan Barna”, a declarat Andrei Lupu, jurist și membru al Biroului Național PLUS, marți, la Realitatea TV, în contextul în care social democrații au decis, în ședința Biroului Permanent Național, că premierul Viorica Dăncilă va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale.

„Eu aș merge și mai departe. Nici măcar nu cred că își fac (social democrații, n.r.) calcule pentru locale și parlamentare, pentru că și-ar pune problema să câștige localele și parlamentarele, dar vor pierde atât de rău cu doamna Dăncilă candidat la prezidențiale, încât șansele lor să mai câștige la locale și parlamentare, cât de cât, sunt foarte scăzute. Eu aș compara situația actuală a PSD și a celor două extinderi ale lui – ALDE și PRO România – cu situația CDR de la sfârșitul anilor ’90, când era într-un declin atât de mare acea alianță, și mai ales PNȚCD – partidul central, încât a ajuns să dispară cu totul acest partid de pe scena politică.

Cred, în modul cel mai cinstit, că în 2019, la 30 de ani de la apariția formală a PSD, în forma lui incipientă FSN, cred că ajungem la finalul acestui partid. Nu știu ce se va întâmpla mai departe, cum se vor «rebrandui» câțiva dintre politicienii din acest partid, dar e clar că atunci când ajungi să propui pe cineva precum Viorica Dăncilă drept candidat la prezidențiale, pe care nu știu dacă am văzut-o de două-trei ori ținând un discurs fără foaie în față, mult nu mai ai de mers.

Dar există și o singură veste bună: e prima oară, după ’90, când probabil vom avea la prezidențiale, cel puțin în turul doi, de ales între două variante bune, care vor fi Klaus Iohannis și Dan Barna. Asta e o veste bună.

În realitate, dincolo de personaje, trebuie să ne dăm seama că a avut loc și o mișcare ideologică destul de puternică în ultimii ani, din punctul de vedere al PSD, de la un partid de centru stânga, cum încerca el să se definească spre sfârșitul anului 2000, PSD s-a mutat acum spre un partid de extremă, al cărui discurs e chiar ciudat pentru un partid de guvernare, un partid eurofob aș spune, un partid care refuză intervențiile externe. Să ne amintim doar discursurile domnului Dragnea. Publicul acesta pe care și l-a ales PSD drept public-țintă e unul extrem de restrâns”, a declarat Andrei Lupu.

În viziunea sa, dezbaterea ar trebui să se concentreze pe ideea unui tandem între președinte și prim-ministru, exact cum a propus Alianța 2020 USR PLUS: „Eu cred că trebuie să facem distincția foarte bine între ce poate face viitorul președinte și ce vor promite candidații la funcția de președinte și ce ar putea face un viitor prim-ministru, anul viitor, după alegerile parlamentare. Noi ne-am obișnuit să fim foarte pasionați de aceste alegeri prezidențiale, deși în realitate, constituțional, președintele nu poate să facă nici autostrăzi, nici să taie sau să crească pensii, nici să facă investiții publice. Eventual președintele poate asigura un oarecare echilibru instituțional, poate gândi reforme constituționale.

Dacă vrem să vorbim despre autostrăzi și pensii, eu m-aș duce foarte mult spre ideea «hai să vorbim despre un tandem președinte-prim-ministru», pentru că anul viitor, în toamnă, vom avea alegeri parlamentare care vor duce spre un nou prim-ministru și deja USR PLUS au mers în aceeastă idee, de a merge cu o propunere de președinte și o promisiune de prim-ministru în cazul în care vor câștiga, anul viitor, alegerile parlamentare”.

Citește în continuare

Revista Presei

Dacian Cioloș: Dacă Franța își schimbă poziția în interiorul Consiliului și nu-l mai susține pe Bohnert, foarte probabil că raportul de forțe în Consiliu se schimbă în favoarea Laurei Codruța Kovesi

Publicat

pe

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, a declarat, miercuri, în cadrul unui interviu pentru HotNews.ro, că președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a transmis că dorește să o susțină pe Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European, lucru confirmat de autoritățile franceze. În acest sens, Dacian Cioloș a punctat faptul că, „dacă Franța își schimbă poziția în interiorul Consiliului și nu-l mai susține pe candidatul Bohnert, ci o susține pe candidata Kovesi, foarte probabil că raportul de forțe în Consiliu se poate schimba în favoarea” fostei șefe a DNA.

„În Consiliul UE, pe perioada Președinției României la Consiliul UE, Guvernul Dragnea, pentru că asta era situația atunci, și-a folosit influența ca să schimbe ordinea asta de pe listă, să o dea la o parte pe Laura Codruța Kovesi și să împingă în față candidatul francez. Și s-a ajuns la un blocaj instituțional, pentru că o instituție avea un candidat și cealaltă instituție, celălalt candidat. Și situația a rămas blocată din motive politice, pentru că e evident pentru foarte multă lume, chiar și oamenii din străinătate, partenerii noștri europeni au înțeles că de fapt Guvernul Dragnea, din motivele personale ale lui Liviu Dragnea și ale altora care se tem de justiție, a vrut să blocheze accesul Laurei Codruța Kovesi la această poziție europeană.

Sigur, mai sunt și alte state membre care nu prea ar fi încântate, state care au aceeași problemă cu statul de drept și justiția. Deci situația a fost blocată din motive politice și acum trebuie să o deblocăm folosind tot decizii politice.

Am avut o discuție cu domnul Macron și i-am explicat de ce pentru noi este important să deblocăm acest proces și, dacă există o majoritate de susținere a statelor membre, să putem finaliza acest proces de nominalizare, cu atât mai mult cu cât Parlamentul European își menține poziția și, dacă va fi nevoie, va confirma noua conducere a Parlamentului, în curând, că această poziție e menținută, și anume că Parlamentul European o susține pe Laura Codruța Kovesi.

Dacă Franța își va schimba poziția… Laura Kovesi nu este candidatul României, așa cum domnul Bohnert nu este candidatul Franței. Sunt candidaturi individuale, profesionale, unde selecția ar trebui făcută pe criterii profesionale și tocmai pe criterii profesionale s-a făcut lista scurtă. Dar e nevoie de o decizie politică, în Consiliu și în Parlament. Parlamentul este o instituție politică, la fel ca și Consiliul, și atunci, dacă Franța își schimbă poziția în interiorul Consiliului și nu-l mai susține pe candidatul Bohnert, ci o susține pe candidata Kovesi, foarte probabil că raportul de forțe în Consiliu se poate schimba în favoarea Laurei Codruța Kovesi și atunci putem ajunge la un acord instituțional între Parlament și Consiliu și se poate finaliza acest proces”, a explicat Dacian Cioloș.

Întrebat dacă președintele Franței i-a transmis că dorește să o susțină pe Laura Codruța Kovesi, liderul PLUS a răspuns: „Da, sigur. Dar au confirmat autoritățile franceze lucrul acesta, de asta nu e nevoie să fiu eu purtător de cuvânt al lor. Dar ca lider al grupului am spus că noi o susținem în continuare pe Laura Codruța Kovesi și, întrucât partidul de guvernământ din Franța este parte a grupului nostru politic, evident că am avut aceste discuții în așa fel încât să clarificăm situația cât mai repede.

Vreau să vă spun că am colegi în grup care au fost membri ai Comisiei LIBE din Parlament și care s-au bătut pentru Laura Codruța Kovesi înainte ca eu să fiu liderul acestui grup. Deci poziția aceasta a grupului nu e datorată doar faptului că eu sunt liderul grupului, ci aici sunt oameni care o susțin pe Laura Codruța Kovesi înainte ca eu să fiu în Parlamentul European”.

Referitor la candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale din toamnă, Dacian Cioloș a subliniat faptul că miza o reprezintă cu adevărat guvernarea României: „Vom avea câte un candidat propus de partea PLUS și de partea USR și apoi vom decide la nivelul alianței care dintre cei doi va candida pentru Președinție și care pentru prim-ministru. Va fi tandem. Din punctul nostru de vedere, la PLUS, dincolo de candidatul la Președinție, e foarte important să avem o poziționare clară de pe acum privind modul în care ne pregătim să guvernăm România.

Eu am spus de când am înființat noi partidul, obiectivul nostru este să ajungem la guvernare în 2020, să putem fi parte a unei majorități politice. Pentru asta ne pregătim la PLUS și vrem să-i convingem și pe colegii din USR, care vorbesc foarte mult de președinție, că noi trebuie să guvernăm România.

Chiar degeaba am câștiga președinția dacă nu avem guvernarea, trebuie să fim realiști. Românii așteaptă de la noi să schimbăm lucrurile în România. Un președinte singur nu poate să schimbe lucrurile în România. O majoritate parlamentară și un guvern pot să facă lucrul acesta”.

În acest sens, Dacian Cioloș a subliniat faptul că preocuparea PLUS, dincolo de candidatul la președinție, este să se pregătească pentru guvernare.

„Și eu, dacă voi intra pentru o candidatură, voi intra cu această idee în spate, că noi, în paralel cu candidatura la Președinție, trebuie să ne pregătim și pentru guvernare și acest tandem trebuie să aibă în minte lucrul acesta”, a adăugat liderul PLUS.

Interviul integral, AICI

Citește în continuare

Revista Presei

Victor Giosan, la Realitatea TV: Această taxă pe pensiile speciale e o soluție de urgență și de cârpeală. PSD a promovat intens toate tipurile de pensii speciale. Acum spune că le impozităm

Publicat

pe

Taxarea pensiilor mari reprezintă o nouă dovadă a ipocriziei fără margini marca PSD, consideră Victor Giosan, membru al Biroului Național PLUS, care a catalogat această măsură, la Realitatea TV, drept „o soluție de urgență și de cârpeală” a actualului Guvern.

„Nu ne putem aștepta la nimic bun, pentru că și această taxă pe pensiile speciale e, tot așa, o soluție de urgență și de cârpeală. În opinia mea, în primul rând, este neconstituțională pentru că un sistem de impozit – acesta e un impozit progresiv, de fapt – trebuie aplicat tuturor tipurilor de venituri. Nu există posibilitatea să aplici pentru un anumit tip de venituri un sistem de impozit și pentru alte tipuri de venituri, un alt sistem de impozit.

Sunt evaluări care arată că suma pe care o colectează nu va acoperi decât o mică fracțiune din găurile bugetare. E o mare ipocrizie. PSD a fost cel care a promovat intens toate tipurile de pensii speciale și a extins foarte mult categoriile beneficiare. Acum vine, și cu un discurs ipocrit, spune că le impozităm”, a declarat Victor Giosan, miercuri, la Realitatea TV.

Referitor la bugetele locale, Victor Giosan consideră că rezultatul de miercuri, în urma întâlnirii pe care primarii au avut-o cu ministrul Finanțelor, reprezintă „consecința unor politici de mult timp ale PSD-ului”: „Acela de a distruge predictibilitatea sistemului de transferuri. Avem o lege din 2006, aplicată un singur an în litera ei, în 2007, după care a urmat un val succesiv de modificări anuale ale sistemului de transferuri. Culmea o reprezintă, în opinia mea, reforma Vâlcov-Teodorovici de anul trecut, care prin scăderea cotei unice de la 16 la 10% a reprezentat, de fapt, un gol de aproape 40% într-unul dintre cele mai importante resurse fiscale pentru autoritățile locale, care este impozitul pe venit.

Din această cauză, distrugerea în ultimii zece ani a oricărei predictibilități a sistemului, prin modificarea anuală atât a modului de transfer, cât și a cheltuielilor pe care trebuie să le facă autoritățile locale, cuplate cu această așa-zisă reformă din 2018 și cu criza bugetară, indusă de creșterea foarte mare a salariilor și cheltuielilor fixe din buget, toate astea ne-au condus la situația de azi. Acestea sunt soluții de cârpeală, de ultimă urgență.

În același timp, trebuie remarcat că există interese diferite între primarii de comunități. Cei mai afectați sunt primarii marilor orașe, unde impozitul pe venit și cota de impozit pe venit e o resursă foarte importantă. Mai puțin afectați sunt primarii micilor comunități care primesc mult mai mult alte tipuri de transferuri de la bugetul de stat. De aici, poate, și diverse reacții, veți vedea că, în general, Asociația Municipiilor e mult mai vocală în această problemă decât celelalte asociații, dar aceasta e o problemă extrem de serioasă pentru că ea, în ultimă instanță, se va reflecta în arierate, deci în datorii ale administrațiilor publice”.

În ceea ce privește faptul că ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, este de părere că tinerii care se înscriu în Programul Oficial de Internship al Guvernului ar trebui să fie angajați în administrație fără examen, Victor Giosan a subliniat că „această eliminare a concursului e o veche obsesie a PSD”.

„La fel ca în cazul bugetelor locale, și legislația referitoare la funcția publică a fost distrusă sistematic, în ultimii ani, iar «ultima reformă» în acest sens e Codul administrativ, care face un pas înainte în scoaterea din sistemul funcției publice a celor care lucrează în administrația locală. Această eliminare a concursului e o vechie obsesie a PSD – aceea fie de a-l elimina complet, fie de a-l limita la funcția publică centrală, fie de a reduce instrumentele Agenției Naționale a Funcționarului Public de a verifica dacă este vorba de un concurs corect.

Soluția e prevăzută încă din 2016 într-o strategie pe care Guvernul Cioloș a pregătit-o la cererea UE, Strategia de dezvoltare a funcției publice unde, pentru prima dată, se vorbește de concurs național și de introducerea unui sistem care e asemănător cu cel care există, astăzi, la Comisia Europeană”, a adăugat Victor Giosan.

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 3 ore

Dragoș Pîslaru: Orice construcție solidă, menită să dăinuiască, are la bază o fundație rezistentă. Asta facem la PLUS în aceste zile

Revista Preseiacum 4 ore

Andrei Lupu, despre propunerea PSD la alegerile prezidențiale, la Realitatea TV: Vor pierde atât de rău cu doamna Dăncilă, încât șansele lor să mai câștige la locale și parlamentare sunt foarte scăzute

Stiri PLUSacum 2 zile

Debut în forță al delegației Alianței 2020 USR PLUS în Parlamentul European

Noutăți Generaleacum 3 zile

Dacian Cioloș, despre rezultatul negocierilor cu USR: Am finalizat discuțiile. Consiliul Național la noi, Comitetul Politic la USR trebuie să ia cunoștință de rezultatul acestor negocieri și să îl aprobe

Editorialeacum 4 zile

Ministrul Culturii sfidează regulile elementare ale logicii și profesionalismului!

Noutăți Generaleacum 5 zile

Dragoș Pîslaru: Europenii nu uită abuzurile. Niciun candidat care a luat parte la încălcarea valorilor noastre comune europene în țara lui nu va avea votul nostru pentru o funcție de conducere în UE

Noutăți Generaleacum 5 zile

Ramona Strugariu: Rusia lui Putin nu poate fi un partener pentru UE cât timp violează brutal drepturile omului și legislația internațională. Avem nevoie urgent de o lege Magnitsky la nivel european

Știri Localeacum 5 zile

PLUS Timișoara: Cerem implicarea autorităților locale și județene în soluționarea problemei privind colectarea selectivă a deșeurilor

Noutăți Generaleacum 5 zile

Vlad Voiculescu: Sunt trei săptămâni de când cardul de sănătate, cu tot sistemul din spatele lui, nu mai funcționează deloc. Niciun oficial nu oferă nicio vorbă, nicio explicație, nicio măsură, nicio asumare, nicio demisie

Revista Preseiacum 6 zile

Dacian Cioloș: Dacă Franța își schimbă poziția în interiorul Consiliului și nu-l mai susține pe Bohnert, foarte probabil că raportul de forțe în Consiliu se schimbă în favoarea Laurei Codruța Kovesi

Cele mai citite