Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Digitalizarea administrației: primul pas pentru a conta în „Deceniul digital al Europei”

Publicat

pe data de

Astăzi am preluat mandatul de președinte al uneia dintre cele mai importante comisii speciale ale Parlamentului European, comisia pentru Inteligența Artificială în Era Digitală (AIDA). Mi-am petrecut ultimele luni între România și Bruxelles, între campania de acasă și munca din Parlamentul European și, inevitabil, m-am oprit nu o dată cu gandul la implicațiile acestei noi responsabilități pe care mi-am asumat-o, la potențialul neexploatat al României în domeniul digital și la conversația europeană din care facem parte doar marginal, în anticamera marilor discuții despre viitorul continentului și al lumii.

Pe vremea asta în 2016, lansam la Palatul Victoria, împreună cu premierul Dacian Cioloș, cu președintele Iohannis și liderii din industria digitală, „Manifestul pentru România Digitală” – un set de principii și angajamente prin care statul român urma să ghideze România în era digitală cu beneficiul cetățenilor în minte. Au trecut patru ani și suntem în exact aceeași poziție ca atunci: o țară cu potențial neîmplinit, cu programatori bine pregătiți care lucrează pentru companii străine sau emigrează, cu o administrație publică coruptă, ineficientă, osificată și care pare de multe ori că lucrează împotriva cetățeanului, nu în serviciul său. Atât că au mai trecut patru ani și potențialul pe care îl avea România încă de atunci a rămas neexploatat – un potențial care e deja un motto din ce în ce mai prăfuit, îngropat în continuare în spatele unui ghișeu și avizat în continuare de o copie xerox semnată în dreapta jos cu pix albastru, „conform cu originalul”. În acest timp, alte țări din Uniune au făcut pași mari înainte în dezvoltarea digitală și Comisia Europeană și-a asumat digitalizarea ca una din cele două mari priorități strategice ale Uniunii, inclusiv ca răspuns la criza provocată de COVID-19.

În primul său discurs major de după preluarea mandatului, Starea Uniunii de săptămâna trecută, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara că acesta trebuie să fie deceniul digital al Europei și că, dacă acum nu vom prelua conducerea în domeniul digital, vom fi obligați să îi urmăm pe alții. Președinta Comisiei se referea la competiția globală, în care SUA și China au un avantaj și în care noi, europenii, nu ne putem permite să rămânem în urmă și să ajungem dependenți de decizii luate în altă parte. Din perspectiva României, însă, această conversație este în continuare la ani-lumină. Și asta nu datorită industriei noastre IT, care continuă să fie un pilon de creștere economică pentru România în ciuda lipsei de viziune a statului, ci datorită oricărui progres în digitalizarea administrației publice. De ce suntem tot aici?

Răspunsul este neechivoc prins în două cuvinte: hoție și incompetență.

Pentru cetățeanul de rând, digitalizarea administrației înseamnă mai puțin timp pierdut în interacțiunea cu statul, mai puțini nervi cauzați de birocrație, servicii publice mai eficiente și mai ieftine și, în general, o viață mai ușoară, de la obținerea unui simplu buletin de identitate până la deschiderea unei afaceri sau la plata impozitelor.

Însă, pentru corupție și furtul din banul public, digitalizarea administrației are multe implicații care nu sunt atât de evidente. Corupția în România nu este doar o valiză de bani trecută discret din mâinile unui interlop în mâinile unui vechi „politician”. Banii din acea valiză provin de undeva – de obicei, din furtul sistematic al banului public prin realizarea de contracte cu statul în condiții păguboase pentru stat, prin lucrări publice cu execuție execrabilă sau uneori doar pe hârtie, prin achiziții umflate sau inutile, prin proiecte europene realizate în bătaie de joc. În spatele acestor contracte este o întreagă mașinărie alcătuită din cumetrii politice, legături cu lumea interlopă și cu falsi „afaceriști”, firme-fantomă, sinecuri politice în aparatul administrativ, favoruri, datorii, obligații, loialități. Și această mașinărie funcționează din ce în ce mai performant și „legal”, deoarece sistemul este închis, netransparent, greu de verificat, greoi, complex și greu de contestat. În spatele unor caiete de sarcini de sute de pagini semnate, ștampilate, parafate și dosite în arhivele unui minister, se află o achiziție de echipamente de milioane de euro care nu vor fi folosite niciodată, un drum sau o autostradă care au fost reparate doar pe hârtie, sute de mii de beculețe sau borduri achiziționate la prețuri exorbitante. Justiția, atunci când este sesizată, trebuie să treacă prin tone și mormane de hârtii, să înțeleagă ce conțin, să sesizeze exact cum s-a realizat furtul și să urmeze tot hățișul birocratic ca să descopere unde a fost încălcată legea – o lege și ea stufoasă, găunoasă și pe care abonați la banii statului o cunosc la perfecție.

Digitalizarea administrației înseamnă eficiență și transparență. Înseamnă arhivare electronică a documentelor care, odată digitalizate, pot fi căutate și accesate oricând și de oriunde. Înseamnă acces la date și informații, nu doar pentru justiție, ci și prin date deschise, pentru societatea civilă care poate depista și sesiza furturi din banii publici. Digitalizarea administrației înseamnă de asemenea simplificarea procedurilor și eficiență – ceea ce scurtează drumul de la o nevoie a statului la o achizitie și lasă mult mai puțin loc pentru oamenii numiți politic să intervină în proces, făcând totodată tot procesul mult mai ușor de verificat. Digitalizarea administrației înseamnă eficiență în achiziții și modalități de a stabili standarde de cost, de a evalua oferte și de a semnala aproape automat furturi acolo unde ele au loc. Digitalizarea administrației înseamnă de asemenea și responsabilizarea factorului politic în fața cetățenilor: odată ce fiecare achiziție și decizie este ușor accesibilă și inteligibilă cetățeanului, politicianul poate fi sancționat aproape instantaneu de către presă, de către societatea civilă și mai ales de către cetățenii care l-au votat sau au votat-o.

Politicienii corupți nu țin neapărat sa plimbe cetățenii de la un ghișeu la altul după ștampile și copii xerox. Le e indiferent. Țin însă mult la sistemul netransparent, complicat, întortocheat și „flexibil” pe care ei îl cunosc foarte bine, în care au „oamenii lor” și „afacerile” lor și cu ajutorul căruia își cumpără vilele și mașinile de lux. Odată digitalizat, acest sistem ar începe să lucreze împotriva lor, scoțând la iveală din ce în ce mai des orice încercare de jaf din banii publici. Și asta nu le e indiferent.

Al doilea obstacol în calea digitalizarii administrației, dincolo de hoție, este incompetența. Vechea clasă politică este plină până la refuz de personaje dubioase, cu diplome false, plagiate sau obținute de la instituții cu reputație dubioasă și fără integritate academică – personaje care mimează continuu competențe pe care nu le au, dar de care ar avea nevoie, în mod practic, pentru a performa în funcțiile pe care le ocupă. Digitalizarea și transformarea digitală sunt procese complexe, transformative, cu implicații în toate ramurile societății de la locuri de muncă, educație, sănătate și siguranță socială până la transformarea serviciilor publice, a economiei și a relațiilor între state. Este nevoie de oameni competenți pentru a înțelege aceste procese. Atâta vreme cât direcția României este dată de oameni fără calificări, fără experiență, fără viziune, interesați doar de propria bunăstare, digitalizarea va rămâne la nivelul de „potențial” neîmplinit și, mai rău, un pretext pentru noi și noi achiziții publice inutile.

Ce legătură au toate acestea cu inteligența artificială? Dețin de azi o poziție de influență în domeniul digital la nivel european și sunt desigur preocupat să aduc acasă cât mai multe beneficii din această poziție. Și asta nu doar pentru că sunt român, ci și pentru că sunt convins că România are în continuare un potențial uriaș atât în intern, cât și ca membru al Uniunii Europene. Mandatul AIDA este un mandat strategic, prin care Parlamentul European recunoaște importanța noilor tehnologii și impactul lor viitor asupra economiei și societății – în educație, sănătate, crearea de locuri de muncă, finanțe, transport, turism, mediu, apărare, industrie, energie și guvernare electronică – și prin care va propune Comisiei Europene un plan de implementare și o viziune pe termen mediu și lung. Acest plan de implementare va presupune investiții; va presupune dezvoltarea și susținerea unei industrii de inteligență artificială în Europa și a industriilor conexe; va presupune bani europeni, noi locuri de muncă și noi oportunități pentru statele membre care pot și vor să contribuie la realizarea viziunii europene. Urmează, așa cum prevedea Ursula von der Leyen, deceniul digital al Europei, în care România își poate încă valorifica potențialul. De ce este nevoie pentru a avea un centru de excelență în inteligență artificială în România? De ce avem nevoie pentru a fi gazda următoarei agenții europene pentru inteligență artificială? Ce condiții trebuie să bifăm pentru a putea da următorul unicorn european în inteligență artificială? Răspunsul – la aceste întrebări și multe altele, reprezentând tot atâtea potențiale oportunități de a ne afirma la nivel european care vor veni în directia noastra în următorul deceniu – începe cu o administratie eficientă, digitalizată, condusă competent și în care furtul și corupția sunt împiedicate structural de transparență și responsabilitate.

* Editorial de europarlamentarul Dragoș Tudorache, președinte executiv PLUS, pentru digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Editoriale

Bazele sportive din bani publici, încotro?

Publicat

pe

Lucian Mircescu, coordonator Grup de lucru sport CNPP PLUS

Fără stadioane și săli, sportul nu poate exista. Faptul că autoritățile publice își asumă rolul de furnizor de infrastructură sportivă este un lucru comun în lume. În UE, recunoaștem funcția socio-educațională a sportului așa că este normal ca statul să construiască infrastructură pentru sport[1]. În România însă autoritățile nu țin cont de cine ar urma să folosească aceste baze sau de ce ar putea face cu ele pentru comunitate.

Putem lua ca exemplu Bucureștiul, unde după 1989 din 78 de baze sportive de cartier 24 au fost demolate, iar alte 24 abandonate[2]. Ce s-a pierdut așa a rămas, în schimb s-au reamenajat 4 stadioane mari dintre care cel mai mare, Arena Națională, nu poate găzdui competiții decât pentru o singură ramură sportivă (fotbal). Apoi printr-un altul, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Ministerul Tineretului și Sportului vrea să se transforme în rentier, adică cea mai importantă instituție publică a țării pentru sport vrea să facă profit din domeniul pe care îl coordonează?![3] Înainte, pe lângă activitățile echipelor naționale de juniori și seniori de rugby, acolo erau găzduite săptămânal aproape meciuri și antrenamente de copii, iar baza sportivă se adresa mai multor ramuri sportive în același timp (rugby, fotbal, tenis și ocazional frisbee și oină). Deci zero logică în abordarea autorităților publice și Bucureștiul este mai degrabă regula decât excepția.

În lumina celor de mai sus, este clar că avem nevoie de o abordare predictibilă și bine orientată a autorităților publice, una care să plece de la specificul beneficiarilor acestor baze sportive: organizații amatoare, profesioniste și federale (de utilitate publică).

Începând cu sportul amator, acesta ar trebui să primească bazele sportive în condițiile cele mai avantajoase pentru că îndeplinește funcția socio-educațională cel mai bine. Vorbim aici de clubul mic care nu plătește sportivii, trăiește din mici sponsorizări, o subvenție modestă de la primărie și din munca voluntarilor. Totodată, el se ocupă de copiii și juniorii din comunitate și este preocupat de repriza a treia la fel de mult ca de primele două. Clubul amator înseamnă coeziune socială, sănătate și mișcare pentru membrii comunității, educație (sportivă) pentru cei mici, deci e normal să aibă acces facil la bazele sportive ale autorităților publice.

Pe de altă parte, clubul profesionist remunerează sportivii, face profit din transferuri, comercializarea drepturilor de difuzare ale meciurilor sale, iar în România în particular este oricum finanțat cu sume consistente de autoritățile locale, câteodată la limita legalității (din pricina legislației UE privind ajutorul de stat). Sportul profesionist este deci mai degrabă o inițiativă comercială și cum afacerile pe banii statului sunt păguboase pentru bugetul public, accesul în infrastructura construită de stat este corect să se plătească la prețul pieței. Astfel poate se mai recuperează și ceva din costul investiției.

O categorie aparte este reprezentată de federațiile sportive pe care le găsim activând undeva între dimensiunea socio-educațională și cea comercială. Prima de regulă o domină pe a doua, de unde și recunoașterea statutului de utilitate publică al federațiilor sportive în România. În linii mari, activitatea lor se împarte între organizarea loturilor naționale, inițiative de dezvoltare ale sportului (ex.: creșterea numărului de practicanți), dar și organizarea de ligi profesioniste sau francize sportive, acestea din urmă fiind treburi comerciale, chiar dacă foarte rare în România.

În acest context, darea în folosință gratuită a unor obiective de infrastructură sportivă către federații așa cum se întâmplă în prezent este o abordare cu avantajele ei[4]. Și anume asta le-ar ajuta să genereze venituri proprii[5], fapt ce în timp ar putea reduce din presiunea pe bugetul public din care ele se finanțează în cea mai mare măsură acum. Desigur, această concesie trebuie să vină la pachet cu reglementarea utilizării acestor venituri proprii și cu o atenție mai mare din partea statului cu privire la guvernanța federațiilor, care nu sunt deloc ferite de probleme de integritate. Statul prin urmare va trebui să vegheze la utilizarea judicioasă a acestor resurse de către federații în consonanță cu statutul de utilitate publică pe care acestea îl dețin.

În concluzie, este o nevoie serioasă de revizuire a principilor care stau la baza deciziilor de a amenaja infrastructură sportivă în România. Actuala abordare este confuză, neunitară și nu face altceva decât să mențină sportul românesc în starea de dezordine în care se află din anii ‘90 încoace. Nu ne este greu să ieșim din situația actuală, putem începe inclusiv cu bazele sportive pentru că iată, soluții avem.

* Material de Lucian Mircescu, coordonator Grup de lucru sport CNPP PLUS


 

[1] Art. 165 (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

[2] Sursă: https://stadiondecartier.asz.ro/

[3] Sursă: https://www.prosport.ro/alte-sporturi/se-infiinteaza-complexul-sportiv-national-arcul-de-triumf-marea-miza-preluarea-stadionului-de-catre-mts-exclusiv-19134067

[4] De exemplu federații care au baze sportive de la stat sunt cele de atletism, handbal, polo și rugby, aceasta din urmă depinzând de decizia Ministerului Tineretului și Sportului.

[5] Această posibilitate este de fapt în prezent anulată de noul Cod Administrativ și prin urmare ar merita o revizitare.

Citește în continuare

Editoriale

Marea ipocrizie a vinei colective

Publicat

pe

Am auzit că suntem toți vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț și că acum nu e momentul să discutăm situația politic în niciun fel. Ceva mai ipocrit decât lucrul acesta nu am auzit de la ultima criză, care a fost precedată de o altă criză și de o altă criză, de care am fost iarăși cu toții culpabili.

De fiecare dată, apare cineva care îndeamnă la o penitență colectivă ca absolut necesară, pentru că forma supremă de solidaritate la noi e să fim vinovați în grup. Iar după această autoumilință trebuie să devenim vigilenți în a-i vâna pe cei care încearcă să utilizeze politic tragedia. Să îmi fie iertată lipsa de căință, dar cred că atitudinea asta este deopotrivă greșită și dăunătoare pentru o societate care își dorește să nu mai treacă mereu și mereu prin aceleași crize.

Sistemul medical este condus politic de 30 de ani și răspunderea e clară pentru ce se întâmplă cu spitalele și asistența medicală. Nu văd de ce cetățeanul trebuie să se simtă vinovat si să își pună cenușă în cap. Afectat de tragedie, da. Speriat până în ultima fărâmă a ființei sale, da. Terifiat că ar putea să aibă nevoie să meargă la un spital, da. Dar nu vinovat.

Știu că în spatele acuzei stă argumentația că „noi” am votat, „noi” am trimis în Parlament oameni corupți și incompetenți, „noi” nu i-am sancționat șamd. Dar asta ne duce exact acolo unde nu am vrea să ajungem în momentul unei tragedii: la politică. De la începutul anului, am văzut un dezastru la spitalul din Suceava, o gestionare dezastruoasă a comunicării pe pandemie (și nu mă refer la metafore comunicaționale, ci la decizii care au creat confuzie și neîncredere în societate) și un incendiu la spitalul din Piatra Neamț. Mă iertați că vă zic, dar „noi” nu suntem în niciun fel vinovați de aceste lucruri, așa cum nu cred nici că ministrul Culturii sau prefectul de Ialomița ar avea vreo legătură, cel puțin teroretic, cu aceste evenimente. Sistemul are o ierarhie care presupune transmiterea și implementarea unor protocoale de functionare, a ordinelor și a deciziilor, la fel ca stabilirea foarte clară a vinovaților atunci când acestea nu sunt respectate sau când deciziile sunt prost luate. În schimb, „noi” stăm și ne certăm între noi dacă e decent sau nu să numim vinovații sau dacă acest act implică conotații politice.

Dar desigur că implică politică. 100%. Vinovați în cazul de față nu au cum să nu fie politicieni din județul Neamț cu responsabilități legate de spital, în frunte cu președintele Consiliului Județean, care trebuie să demisioneze și să dispară urgent din orice funcție politică. Și vinovați vor fi și cei de la Ministerul Sănătății, în frunte cu ministrul, dacă nu vor gestiona situația cu maxim profesionalism. Ei sunt vinovații, nu cetățenii. Cetățenii și-au transferat responsabilitatea prin vot acestor oameni care au cerut-o pentru că se considerau îndreptățiți să aibă grijă de comunitățile care i-au votat. Așa că situația este cât se poate de politică, iar vinovații, cât se poate de clar cine sunt.

Și, în final, aud învinuiri cum că se cațără unii pe cadavre din dorința de a câștiga politic. E o afirmație mizerabilă, care generalizează o traumă națională. Nu am văzut aceeași empatie pentru supraviețuitorii de la Colectiv, familiile și prietenii lor, atunci când unii lideri PSD lansau teoriile că incendiul a fost pus deliberat. Oare vreunul dintre moraliștii momentului cum s-au simțit atunci? Era tot o chestiune apolitică? Dar pentru cei care au fost prin spitalele din România și au plecat cu și mai multe boli oare cum o fi să vadă că totul merge înainte neschimbat? Dar cei cărora le-au murit copiii, părinți sau soții și soțiile în spitale de la infecții sau lipsa de aparatură se simt și ei la fel de vinovați? Ei bine, e politică. Fiecare viață pierdută absurd, din cauza incompetenței sau a corupției, are legătură cu politica. Nu e o catastrofă naturală inevitabilă, e o tragedie umană produsă de modul în care societatea românească funcționează. Și asta e politică pură. Și dacă vreți să nu mai aveți parte de aceste drame, răspunsul este politic. Nu politicianist. Politic.

Trebuie să punem capăt odată ideii de vină colectivă care permite păcatului să existe în continuare nestingherit după ce noi facem o scurtă penitență. România nu ar trebui să aibă nevoie de sute sau mii de ONG-uri care să se mobilizeze ca să facă munca statului. Are nevoie ca statul să își facă munca pentru care există, iar societatea civilă să fie atentă ca politicienii și funcționarii să nu mintă sau să nu fure. România nu ar trebui să aibă eroi care să se sacrifice pe sine pentru ca alții să trăiască, așa cum a fost nevoit doctorul din Piatra Neamț. România are nevoie de eroi necunoscuți, care în birourile lor să facă munca ce le revine astfel încât să nu existe nevoia ca un doctor să își pună în pericol propria viață. Suntem alături cu toții de Cătălin Denciu și familia sa, așa cum este uman și normal în aceste momente. Dar și mai normal ar fi fost ca acest om să nu fie pus de sistem în situația de a se sacrifica pentru incompetența și delăsarea unora.

Iată cât de multe lucruri esențiale pentru bunul mers al societății țin de politică. Să nu ne mințim că nu e așa. Oamenii pot fi buni, pot fi profesioniști, generoși și morali. Dar nu este de ajuns pentru noi toți dacă nu decidem odată pentru totdeauna în ce fel de societate vrem să trăim. Una în care să ne gândim pios la eroii care au plecat dintre noi sau una în care ne bucurăm unii de alți, aici și acum? Și asta e o decizie cât se poate de politică.

Citește în continuare

Editoriale

Nici un euro din fonduri europene pentru guvernele care nu respectă valorile fundamentale

Publicat

pe

În ultimele zile, alegerile din SUA au întrecut orice altă știre din lume. Cu toate astea, chiar în momentul în care, peste Atlantic, președintele în exercițiu lansa atacuri șocante la adresa democrației, Parlamentul European obținea un acord istoric pentru protejarea statului de drept și condiționarea fondurilor europene de respectarea valorilor fundamentale.

Bătălia pe care tocmai am câștigat-o nu este împotriva cuiva anume, așa cum unii politicieni ar vrea să pară. Este o armă de descurajare pentru apărarea drepturilor cetățenilor de la vest la est, de la nord la sud, în fața politicienilor care, după ce ajung la putere, se cred atotputernici și caută să folosească puterea și instituțiile în interesul lor sau al acoliților. Comisia Europeană va putea de acum înainte să suspende finanțările europene, inclusiv cele ale fondului de redresare economică post COVID, pentru guvernele care nu respectă valorile descrise în Articolul 2 din Tratatul Uniunii.

Demonstrațiile de la București și din țară din 2017 împotriva regimului Dragnea au arătat-o: oamenii nu mai vor conduceri politice corupte, bazate pe acapararea puterii și pervertirea justiției. Mișcări civice similare au avut și au loc și în alte state membre europene. Europa este „fondată în baza valorilor reprezentate de respectul pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, statul de drept, precum și de respectul pentru drepturile omului, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților“.

Acest articol trebuie recitit, mai ales în această perioadă a negocierilor privind viitorul buget european 2021-2027, negocieri care dau uneori impresia că Uniunea Europeană este un club unde ne târguim pe niște bani la care avem dreptul doar pentru că suntem membri ai clubului. Nu este așa! Europa nu este și nu trebuie să devină un bancomat, chiar dacă unii la asta visează. În lumea de azi, unde vocile autocraților și regimurile iliberale se înmulțesc, trebuie să apărăm bogăția de valori a Uniunii Europene. Altfel, acest proiect la care și noi am decis să fim parte riscă să fie pervertit pe viitor.

Pluralismul, non-discriminarea, toleranța, independența justiției, solidaritatea și egalitatea între bărbați și femei: aceste drepturi ne întăresc identitatea. Indiferent dacă îi place sau nu unui guvern care dorește să-și reducă la tăcere judecătorii sau să interzică avortul pentru că așa-i spune ideologia, toate țările Uniunii au aderat la aceste principii. O parte a clasei politice a făcut din atacurile împotriva Europei și a valorilor sale un gest recurent, capitalizând temporar și punctual de pe urma crizelor și fricilor. Linia roșie este acum clar stabilită: niciun euro pentru forțele care vor să ne distrugă principiile fundamentale.

Într-un mod obiectiv, non-partizan, Comisia Europeană este responsabilă pentru evaluarea situației statului de drept. Nu va mai fi suficient să observăm de pe margine și să arătăm cu degetul. Va trebui să acționăm. Comisia va avea instrumentele să o facă. Decizia va trebui confirmată de Consiliu, format din statele membre, cu majoritate calificată Parlamentul se va asigura că o folosește, fără a penaliza fermierii, antreprenorii, cercetătorii și ONG-urile ale căror guverne au pornit pe o cale iliberală. Această protecție a intereselor financiare ale celor care au semnat deja contracte de finanțare cu fonduri europene este o adevărată schimbare de direcție, care sper să-și dovedească rapid eficiența. Va fi ecoul mișcărilor din societatea civilă, care promovează idealul unei Europe, comunitate de valori. Uniunea va putea apoi să apară ca o putere reală, unde prosperitatea materială este cu atât mai solidă când este însoțită de valori și de o viziune comună asupra lumii.

* Editorial apărut pe www.digi24.ro

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 3 zile

Dragoș Tudorache, în dialog cu Steven Erlanger de la New York Times și Darren McCaffrey de la Euronews: Noi, ca europeni, trebuie să înțelegem că Biden va avea nevoie de timp pentru a aborda problemele interne

Noutăți Generaleacum 2 săptămâni

Vlad Voiculescu: Războiul îl vom câștiga doar prin vaccinare. Ne bazăm pe medicii de familie. Estimările sunt că, la început de aprilie, vor fi vaccinați undeva la 1,3 milioane de români

Revista Preseiacum 4 săptămâni

Anca Dragu: Mi-ar plăcea să ajungem în faza în care nu ne mai mirăm că o femeie deține o funcție importantă în stat

Noutăți Generaleacum 1 lună

Miniștrii USR PLUS din guvernul condus de Florin Cîțu Cele mai importante angajamente ale USR PLUS se regăsesc în programul de guvernare al executivului

Noutăți Generaleacum 1 lună

USR PLUS va solicita în Parlament și președintelui Klaus Iohannis sprijinul pentru reformele care nu sunt explicit menționate în programul de guvernare

Noutăți Generaleacum 1 lună

USR PLUS: Votul cetățenilor Sectorului 5 a fost pervertit pentru a satisface interesele meschine ale Primarului Piedone și ale PSD

Noutăți Generaleacum 1 lună

Alianța USR PLUS vrea reformarea sistemului de management al fondurilor europene din România. Propunerile avansate în negocierile pentru crearea coaliției

Noutăți Generaleacum 1 lună

„Femei-lider și rolul lor în procesul de democratizare a țărilor lor”, dezbatere organizată de europarlamentarul Dragoș Tudorache

Noutăți Generaleacum 2 luni

Dacian Cioloș: E nevoie de un premier care să dea speranță. Sugestia noastră este să dăm semnalul unui nou început

Noutăți Generaleacum 2 luni

Propunerile Alianței pentru protocolul coaliției de guvernare USR PLUS-PNL

Cele mai citite