Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Despre referendum şi despre România

Publicat

pe data de

În fiecare zi merg la birou folosind transportul în comun. După câteva staţii cu un autobuz învechit, în care mă simt pe zi ce trece mai apropiat de semenii mei, iau metroul pentru a ajunge în colţul opus al Bucureştiului. Din nou, ne topim cu toţii într-o masă amorfă, dar solidară în sentimentele faţă de administraţie.

În dimineața asta, coborând din metrou, am văzut în capătul opus al peronului o doamnă de aproximativ 80 de ani încercând să urce scările spre ieşire. Cât am mers eu de la un capăt al peronului la celălalt, reuşise să urce aproximativ cinci trepte şi mai avea în faţă vreo trei seturi de câte 15-20 de trepte. Pentru că Guvernul nu are bani de scări rulante, iar lifturile (acolo unde sunt) acoperă doar jumătate din traseul spre suprafaţă.

Cu toate astea, Guvernul va da în octombrie 20 de milioane de euro pentru un referendum care nu schimbă nimic.

De ce spun asta?

În momentul de faţă, potrivit Constituţiei, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi“, iar potrivit Codului Civil, „căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie“. Pentru a nu rămâne niciun dubiu, tot Codul Civil stabileşte clar că „este interzisă căsătoria între persoane de acelaşi sex“.

Prin urmare, niciodată nu a fost posibilă în România şi nici acum nu este posibilă căsătoria între două persoane de acelaşi sex. Dacă mâine vei merge la Primărie şi vei solicita să te căsătoreşti cu o persoană de acelaşi sex, întregul mecanism birocratic se va bloca consternat şi te va trimite să aduci câteva copii autentificate după buletin, 3-4 timbre judiciare şi o cerere specială, încât să aibă timp să sune de urgenţă la departamentul juridic, care, la rândul lui, va suna la Prefectură, până când li se va spune că, oricâte timbre şi cereri faci, în România nu se pot căsători două persoane de acelaşi sex.

Ce doreşte referendumul aprobat în Parlament de către PSD, ALDE, PNL, PMP şi UDMR? Să modifice definiţia din Constituţie înlocuind noţiunea de „soţi“ cu cea de „bărbat şi femeie“. Care va fi efectul? Niciunul.

Cu toate astea, se vor organiza aproape 20.000 de secţii de vot în toată ţara şi în străinătate, vor fi mobilizaţi sute de mii de funcţionari publici şi jandarmi, vor fi tipărite milioane de buletine de vot. De ce? Pentru ca o regulă din Codul Civil (cea mai importantă lege din România) să fie copiată în Constituţie, aşa încât cetăţenii să o conştientizeze mai bine. Într-o astfel de logică, poate ar fi mult mai util pentru unii membri ai partidelor anterior menţionate să începem să copiem în Constituţie şi reguli din Codul Penal – măcar definiţiile infracţiunilor de corupţie. Ca să le conştientizeze mai bine.

Şi, totuşi, de ce se organizează referendumul?

Pentru un singur motiv: pentru ca Dragnea să iasă din colţul în care se află. De doi ani, protestele se ţin lanţ față de guvernarea pe care o controlează, jumătate din PSD îl contestă şi îl vrea demis, iar în câteva luni va fi ultimul termen în procesul în care a fost deja condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare. Mai mult, Uniunea Europeană şi statele vestice contestă în mod constant incompetenţa autorităţilor de la Bucureşti şi deriva României înspre un regim autocratic.

Atunci când din ce în ce mai mulţi se unesc împotriva lui, ce este pragmatic pentru Dragnea să facă? Să încerce să îi despartă, din nou. Cum poate face asta? Printr-o temă falsă, care, prin însăşi natura ei, e firesc să genereze opinii diferite.

Participarea la referendum înseamnă un vot de susţinere a unei persoane care încearcă să îşi schimbe imaginea din condamnat penal în susţinător al familiei (în ciuda vieţii sale personale, pe care nu se cuvine să o amintesc). Dacă mai mult de 30% dintre noi merg la vot, validând referendumul, cine credeţi că va apărea la ora 21.00 în ziua votului pentru a mulţumi, fericit că a fost relegitimat?

Iar a doua zi, doamna de 80 de ani de la metrou va urca din nou câte cinci scări pe minut, fără lift sau scări rulante. Pentru că ea nu este o prioritate.

* Andrei Lupu este avocat şi cadru didactic universitar în domeniul dreptului constituţional

Citește în continuare
2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Melaniamedrea

    13 Septembrie 2018 at 5:55 pm

    Nu servește poporului român acest referendum,este un scut pt. Drac-nea,o modalitate de a distrage atenția tuturor de la problemele vitale,esențiale,ale românilor.NU TReBUIE SĂ IEȘIM LA VOT,părerea mea.

  2. Marcel

    14 Septembrie 2018 at 5:05 pm

    Acum nu se poate. Insa printr-un oarece OUG dat de cine stie ce govern va putea fi posibil (foarte usor).
    Ca Romania are multe nevoie, toata lumea e de accord, insa referendumul pe aceasta tema nu este propus de Dragnea, ci de Coalitia pentru familie. Este pentru prima data dupa ’90 cand un referendum se organizeaza la cererea altcuiva decat un partid politic. Oare nu este un moment istoric pentru democratia din Romania?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editoriale

Diaspora, a treia miză de reformă electorală

Publicat

pe

Zilele acestea, se vorbește de organizarea de alegeri anticipate pentru Parlamentul României și alegerea primarilor în două tururi. Ambele sunt vitale. Ambele sunt o prioritate.

Dar pachetul de reforme electorale nu poate fi complet fără asigurarea unei reprezentări corecte a Diasporei în Parlamentul României. Iar momentul de a demara această reformă este acum. Unii ar putea spune că este deja târziu.

În 2018, Mișcarea România Împreună (viitorul PLUS) și USR, împreună cu o serie de alte organizații și asociații, au lansat și sprijinit inițiativa Oameni Noi. Un proiect profetic, el a pus pentru prima oară cum trebuie acest subiect în spațiul public.

Chiar și așa, Oameni Noi în propunererile sale a fost reținut. Pornind de la cifra actuală de 2 senatori și 4 deputați pentru Diaspora (cam cât are județul Tulcea cu cei cca. 195.000 de locuitori ai săi), el propunea 4 senatori și 8 deputați, o dublare bazată pe o estimare de 600.000 de români aflați în afară.

Acum, după 2019, o simplă dublare a numărului pare insuficientă.

În 2019, Ministerul Românilor de Pretutindeni lansa cifra de 5,6 milioane de români în Diaspora (numărătoarea PLUS ajunsese la 5,5 milioane). La europarlamentarele din 26 mai 2019, șicanați de vreme, cu puține secții, un sistem electronic insuficient, un referendum care îngreuna procedura și cozi interminabile, au reușit să voteze aproape 370.000 de români. Deja aproape dublu față de populația din Tulcea.

Iar la turul 2 al alegerilor prezidențiale, cu noi secții de votare (obținute după lungi campanii ale diasporei românești), trei zile de vot și un sistem de vot simplificat electronic, au votat aproape 950.000 de români. Aproape de 5 ori cât populația din Tulcea.

E clar că nu putem dovedi ușor că avem 5 milioane de români cu reședința în Diaspora, cel puțin nu care să fie eligibili de a vota pentru alegerile parlamentare, nu în absența lansării din timp a unui proces de înregistrare – decizie care nu poate fi făcută înainte de a decide care să fie gradul de reprezentare.

Este la fel de clar însă că românii din afară nu sunt corect reprezentați în Parlamentul României. Vorbim de până un sfert din populația țării pentru care doar o mână de parlamentari se bat. Cum să vorbim de legi corecte sau de eforturi reale pentru a aduce Diaspora acasă?

Mărirea numărului de parlamentari pentru Diaspora nu este un moft. Este una dintre măsurile vitală dacă vrem ca România să continue ca țară așa cum o știm! Altfel, vorbim de abandon total.
Așadar, câți să fie? O estimare de bun simț ar fi undeva cam la 10% din numărul total de parlamentari. Este puțin probabil însă că suntem pregătiți de implementa așa ceva, atât din cauza dificultății de a dovedi reședința dar poate și legătura de reprezentativitate dar și din cauz mobilizării încă scăzute a celor plecați, mulți refuzând să participe tocmai la politica care i-a stimulat să plece din țară.

O cifră realistă pentru început poate fi cea de 8 senatori și 16 deputați pentru Diaspora. Ar fi un prim pas, decent, de a începe lungul drum spre casă. Ar fi primul grup de reprezentați mai numeroși, capabili să inițieze proiecte de lege relevante, care să lege legături, să deschidă drumuri, să caute soluții pentru a stopa exodul.

Să ne înțelegem, nu ar fi o soluție magică. Nu există soluții magice pentru Diaspora. Dar ar fi un început.

Guvernul Orban știe toate acestea. Este momentul să lanseze procesul de reformă, poate ultimul moment posibil. Încă 4 ani de Parlament fără reprezentare va agrava și mai tare dezastrul.
Mingea este în terenul PNL.

Citește în continuare

Editoriale

Ipocriziile de fiecare zi

Publicat

pe

Ipocrizia e la cote maxime. Vă reamintesc o situație extrem de asemănătoare cu cea de astăzi, dar despre care nu ne mai aducem aminte foarte bine.

La începutul anilor ‘90, era la moda sa te întrebe lumea „ce-ai făcut in ultimii cinci ani”. Un soi de test prin care se încerca eliminarea ălora de dinainte. Pfiu, ce purism teribil începuse, cum era arătată lumea pe stradă cu degetul și tot așa. Cert e că nu am avut legea lustrației și România a sfârșit în următorii 30 de ani condusă de două partide desprinse din PCR (fostul PD, împreună cu actualul PSD) și două partide istorice (PNL și PNȚCD) pline de dubioși și mafioți, plantați cu cap pentru o tranziție liniștită. Toți ăia care au făcut politică și bani în primele două decenii sunt unii care ar fi trebuit epurați pe baza activității lor în ultimii cinci ani.

La trei decenii distanță, avem de-a face cu un nou val de purism. Nu există niciun dubiu că partidele vechi sunt depășite de situație și pline de oameni puși pe jecmănit statul. Dar cu ăștia ne-am obișnuit. Ce e mai grav e că partidele noi nu sunt imaculate, născute din spuma mării, fără greșeală, pline de specialiști, impenetrabile, ce să mai, perfecte. O greșeală a ăstora care abia au apărut e considerată de minimum zece ori mai mare decât orice porcărie a ălora vechi. Și tratată cu totală lipsă de înțelegere.

Și ca ipocrizia să nu aibă limite, ea e folosită din plin și de către o parte importantă din presă. Și, când zic asta, nu mă refer la cei din jurul trustului lui Voiculescu. Nu, oameni normali și cu scaun la cap suferă niște dezamăgiri uriașe când văd limitele noii clase politice și au în exprimarea lor ecoul spuselor lui Țiriac: „mai bine un hoț decât un prost“.

Lipsa de realism și echilibru va avea exact același efect ca acum 30 de ani. Hoții rămân hoți și ne vor face pe noi, restul, să ne credem proști.

Citește în continuare

Editoriale

Despre nevoia unei perspective românești și est-europene asupra relației UE-SUA

Publicat

pe

Dincolo de gravitatea conflictului în sine, criza din Iran pune un reflector mare pe disfuncționalitățile tot mai abrupte ale relației transatlantice.

De la alegerea lui Donald Trump, relația transatlantică s-a deteriorat permanent. Responsabilitatea pentru acest lucru aparține atât lui Trump, cât și europenilor.

Președintele american a renunțat la multilateralism prin retragerea din Acordul de la Paris, din UNESCO, din Acordul cu Iranul, a avut deseori o atitudine ușor agresivă față de UE prin mustrarea lipsită de diplomație a țărilor europene care nu cotizează suficient la NATO, prin îngroparea Tratatului TTIP și războiul comercial ulterior sau prin susținerea Brexitului și a unor mișcări eurosceptice.

Pe de altă parte, nici atitudinea europenilor nu a fost și nu este una care să fi reconstruit încrederea. Președintele Macron a profitat de fiecare moment de îndepărtare a SUA pentru a-și alimenta propria agendă de „suveranitate” a Europei, prin care Franța să redevină un lider global de prim-plan. În același timp, președintele francez a încercat să testeze viabilitatea unei apropieri de Rusia, care pentru România și alte țări din est nu poate fi acceptabilă. Germania a ales și acum economia în fața geopoliticii prin construirea conductei Nord Stream 2, care va aduce gaze din Rusia, în ciuda protestelor justificate ale americanilor. Marea Britanie a fost și este într-o situație prea tulbure ca să aibă o acțiune strategică coerentă. Instituțiile europene au fost și sunt slab echipate pentru a influența politica internațională dincolo de aspectele economice sau de politica de soft-power pe care nici Trump, nici China nu o „vorbesc”.

Pentru relația transatlantică, criza actuală din Iran are efecte similare cu cea din 2003 din Irak, dar cu tușe mai grave și cu o diferență majoră. Dacă în 2003 țări membre ale UE precum Marea Britanie sau Spania au contrabalansat opoziția Franței și Germaniei față de războiul din Irak și au apărat implicit unitatea transatlantică, acum aceste țări nu mai vor sau nu mai pot să o apere, iar blocul de state vestice devine tot mai puțin atașat de SUA lui Trump (și subliniem: ale lui Trump). Acest lucru riscă să afecteze relația transatlantică în consistența ei geostrategică.

De aceea, acum este momentul în care estul Uniunii Europene să facă un pas în față și să reamintească faptul că, indiferent de umorile dintre liderii trecători, trei lucruri sunt primordiale pentru relația UE-SUA:

  1. securitatea transatlantică e indivizibilă și fundamentală pentru Europa,
  2. integrarea militară a UE trebuie să se facă complementar cu NATO,
  3. Rusia nu a fost și nu va fi niciodată un partener pentru asigurarea securității Europei.

Acesta este momentul ca țările din est, inclusiv România, să fie cele care protejează aceste linii roșii fundamentale pentru întreaga Uniune, având curajul de a le spune clar și fără echivoc cu responsabilitatea celui care privește lucrurile drept în față. Un asemenea demers va ajuta relația transatlantică să își regăsească vigoarea.

Astfel, estul poate reintra cu adevărat în istoria Europei, iar Uniunea Europeană poate să devină deopotrivă și în egală măsură proiectul păcii după Al Doilea Război Mondial, dar și proiectul reunificării în fapt a Europei după Războiul Rece.

Autori:

Dragoș Tudorache, europarlamentar și președinte executiv PLUS

Alin Mituța, coordonator afaceri europene, PLUS


TEXT APĂRUT PE G4MEDIA.RO

Citește în continuare

Cele mai citite