Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

Despre noi

Publicat

pe data de

Călătoresc mult prin ţară. Mă întâlnesc şi vorbesc cu mulţi oameni. Oameni oneşti, cu bun-simţ. Oameni care îşi doresc o viaţă normală, o Românie fără scandaluri inutile, fără manipulări şi victimizări, cu o clasă politică decentă şi serioasă. Oameni sătui de circari şi de nebuni.

Dar sunt mult mai mulţi români cu care nu voi ajunge să vorbesc. Sunt printre ei oameni care nu-şi doresc să discute cu mine. Sunt departe de a fi un extrovertit, aşa că pe mulţi îi înteleg.

Unii dintre cei cu care nu voi apuca să vorbesc sunt sătui de politică sau speriaţi de a-şi pierde puţinul pe care îl au. Oameni dependenţi de propaganda toxică a PSD. Oameni care cred că banul public este banul lui Dragnea şi nu banul nostru. Oameni care nu mai pot să creadă că, în fapt, o Românie fără o clasă politică atât de coruptă va fi o Românie cu pensii şi cu salarii mai bune. Că miliardele furate se pot folosi pentru bunăstarea celor mai nevoiaşi şi nu pentru îmbogăţirea şefilor de partide şi a celor din jurul lor.

O Românie cinstită va fi mult mai prosperă. O Românie condusă cinstit va fi lipsită de frica zilei de mâine, de schimbările continue ale legislaţiei menite să îmbogăţească pe unul sau pe altul.

România are nevoie de o reconstruire profundă – si nu numai a infrastructurii. Nu numai creşele, grădiniţele, scolile, spitalele, şoselele au nevoie de reparaţii.

E nevoie de reconstruirea unei Românii morale, în care oamenilor să nu le fie ruşine sau frică să aprecieze valorile, să nu se simtă inferiori sau fraieriţi atunci când se comportă cu bun-simţ. România de care să fim mândri aici, acasă, dar şi în lume.

Obsesia celor care în urma votului din 2016 şi-au asumat guvernarea a fost în acest ultim an şi jumătate controlul asupra Justiţiei şi nu România. Nu cele trei guverne inepte ale domnului Dragnea, ci noi toţi plătim pentru asta. Instabilitatea şi incompetenţa guvernamentală au dus la o economie în degringoladă, iar creşterea economică este risipită pe măsuri populiste care riscă să ne amaneteze viitorul.

Citiți continuarea editorialului pe Adevărul

Editoriale

Cum poate supraviețui Uniunea Europeană crizei coronavirus

Publicat

pe

UE este la răscruce. Din nou. Auzim acest lucru la fiecare câțiva ani în context de criză, fie că e vorba de criza economică și financiară, de criza migranților sau, acum, de criza COVID-19. Problemele ei sunt atât interne, cauzate de disfuncționalități ale sistemului actual de guvernanță dar mai ales de design, UE nefiind dotată de către acționarii săi, care sunt statele membre, cu instrumentele de care are nevoie, în special competențe și buget.

Bunăoară, în cazul actual al crizei coronavirus, instituțiile europene au făcut cam tot ce puteau, cu resursele avute la îndemână, chiar dacă UE nu are nici competențe să acționeze în materie de sănătate și nici un buget serios destinat acestui sector. Mai mult decât atât, acționarii ei, statele membre, au și subminat-o din interior impunând fiecare măsuri în mod ne-coordonat și chiar contrar intereselor celorlalte state membre, precum închiderea unilaterală a frontierelor, interzicerea exporturilor de echipamente medicale șamd. De asemenea, discuțiile recente dintre liderii statelor membre în privința măsurilor economice în contextul crizei s-au blocat în eterna încleștare între interese economice naționale distincte.

Dacă UE nu este în stare prea bună din cauza problemelor sale de design inter-guvernamental, nici statele națiune nu sunt într-o situație mai bună și nici nu au perspective prea optimiste. Cele trei crize enumerate mai sus nu au fost, în general, gestionate mai bine de state națiune, ba din contră. A ne imagina doar cum ar fi trecut România pe cont propriu, cu toate problemele pe care le știm, prin criza economică și financiară, prin criza COVID-19 sau cum s-ar adapta tsunami-ului de transformări care vor veni este de ajuns cât să ne dăm seama că viitorul nostru nu există singuri și nu poate fi separat de UE.

Însă același lucru este valabil pentru oricare din țările europene, inclusiv pentru cele mai puternice. Uitându-ne la tendințe, vedem că niciun stat membru al UE de unul singur nu va mai fi până în 2030 membru al G7, grupul celor mai mari economii globale, iar singura țară europeană din top 10 va fi Germania, pe ultimul loc în acest clasament. Centrul economiei globale se mută către est, China, India, Brazilia sau Indonezia fiind super-puterile economice de mâine.

Statele europene pot continua să fie relevante numai dacă Uniunea Europeană acționează ca un bloc integrat. În acel caz și numai în acela, Uniunea Europeană va putea rămâne la masă celor care decid și influențează mersul lumii într-un G3 alături de China și Statele Unite.

În același timp, economia și societatea anului 2030 vor arăta foarte diferit de cea actuală. Transformarea digitală, schimbările climatice care au repercusiuni după cum vedem și în planul sănătății publice, după cum a fost deja prognozat de Organizația Mondială Sănătății, precum și transformarea societală care grăbește democratizarea accelerată a proceselor de decizie schimbă fundamental lumea în care vom trăi. Nu peste 50 de ani ci în următorii 10 ani.

Singura șansă a țărilor europene pentru a continua să fie relevante în acea lume de mâine și de a răspunde eficient noilor crize de tot felul care vor veni stă în întrebarea simplă: sunt dispuse statele membre să dea competențele și bugetul necesar UE pentru că aceasta să rămână relevantă și odată cu ea, și statele membre care o compun? Dacă răspunsul este nu, atunci ritmul din ce în ce mai accelerat al crizelor de tot felul vor îngropa treptat Europa și o vor transformă într-un muzeu în aer liber al civilizației occidentale. Dacă răspunsul este da, atunci avem premisa pentru a merge mai departe și a ne lupta împreună pentru un viitor comun.

Buget

Chiar dacă impresia generală, mai ales în România, este că UE are un buget uriaș, realitatea este că resursele avute la dispoziție de UE sunt liliputane față de ceea ce ar fi necesar. Bunăoară, bugetul anual al UE este de aproximativ 160 de miliarde de euro adică similar unei țări că Austria și echivalentul a 13% din bugetul Germaniei (1200 miliarde), sau 2.5% din bugetul public cumulat al tuturor statelor membre (6400 miliarde euro). Nici raportarea la PIB nu este mai optimistă: bugetul anual al UE reprezintă aproximativ 1% din PIB-ul Uniunii în timp ce bugetul Franței reprezintă 55% din PIB, bugetul României reprezintă 35% din PIB iar bugetul mediu al statelor UE reprezintă 45% din PIB. Cu acest 1% din PIB, Uniunea Europeană este chemată să construiască infrastructură în jumătate de continent, să subvenționeze agricultorii din UE, să investească în cercetare, să fie bine reprezentată în lume, să controleze frontierele externe și migranții, să salveze economii europene aflate în colaps iar lista poate continua. Vrem mereu și constant mai mult de la UE dar statele membre îi dau din ce în ce mai puțini bani. Bugetul 2014-2020 a fost mai mic decât cel din perioada precedentă iar negocierile pentru bugetul 2021-2027 s-au blocat în urmă cu o luna din cauză că unele state membre doreau un buget de 1.11% din PIB iar altele de 1%.

Mai mult decât atât, referindu-ne strict la criza provocată de COVID-19, trebuie să știm că bugetul UE destinat Programului UE pentru sănătate este de 449 milioane de euro pe 7 ani, adică 0.00003% din PIB-ul UE. De asemenea, bugetul pe 7 ani destinat Mecanismului UE de protecție civilă este de 368 de milioane de euro. Ambele sume sunt evident, ridicole față de nevoile pe care le avem.

Dacă vrem să luăm cu adevărat în serios Uniunea Europeană și viitorul nostru împreună, un punct de plecare ar fi cel puțin dublarea actualului buget, până la 2% din PIB și crearea de resurse proprii ale Uniunii pentru a nu mai depinde de contribuțiile directe ale statelor membre.

Competențe

În acest moment, potrivit tratatelor existente, Uniunea Europeană are trei tipuri de competențe: exclusive – cele în care doar UE decide, partajate – decide împreună cu statele membre, și de sprijin – competența este la statele membre iar UE doar ajută la buna cooperare. Foarte important de precizat acum în contextul crizei sanitare a COVID-19, că atât sănătatea cât și măsurile de criză și protecție civilă sunt în a treia categorie, adică sunt competențe ale statelor membre, UE intervenind doar marginal și neavând resurse bugetare serioase, așa cum am văzut mai sus.

În contextul în care o multitudine de studii, ca și realitatea ultimilor ani, ne arată că pandemiile și dezastrele naturale se vor înmulți, în special pe fondul schimbărilor climatice, dar și faptul că acest gen probleme nu se opresc la frontiere naționale, este imperativ necesar ca statele membre să mute sănătatea și răspunsul la catastrofe naturale mult mai sus în registrul competențelor și priorităților Uniunii.

Probabilitatea să trecem cu bine peste criza COVID-19 este mare. Probabilitatea ca Uniunea Europeană să rămână relevantă pe termen mediu și lung și odată cu ea, toate statele europene, se micșorează cu fiecare zi în care ne amăgim că vom trece cu bine prin evenimente excepționale folosind metode tradiționale.

Conferința privind viitorul Europei care va începe după ce criza COVID-19 se va fi terminat trebuie să fie momentul decisiv de trezire la realitate pentru noi toți. Ea trebuie să pună pe masă și să tranșeze răspunsul la 3 întrebări existențiale:

1. Suntem conștienți, noi, europenii, că fără să întărim Uniunea mergem cu toții către irelevanță? Dacă da, suntem dispuși să dăm Uniunii competențe și resurse pe bune?
2. Suntem conștienți noi, europenii, că întregul model economic în care am funcționat în ultimile zeci de ani e pe cale să se schimbe radical pe fondul transformărilor digitale, climatice, sociale? Dacă da, vrem să îl îmbrățișăm sau să ne opunem lui?
3. Suntem conștienți, noi, europenii, că schimbările climatice și efectele lor, precum pandemiile, sunt cât se poate de reale și că ne vor afecta din ce în ce mai mult? Dacă da, suntem dispuși să luptăm serios împotriva lor și să investim resurse pentru a le combate, pentru a ne adapta stilul de viață și pentru a fi pregătiți în fața potențialelor crize?

* Editorial publicat pe www.digi24.ro

Citește în continuare

Editoriale

Micul producător agricol dispare, odată cu criza. Și e foarte important pentru siguranța noastră alimentară

Publicat

pe

România nu a reușit în 30 de ani să dezvolte un sistem competitiv pentru colectarea, comercializarea și procesarea producției agricole, mai ales dacă vorbim de ceea ce produc peste 200.000 de mici fermieri.

Da, câteva cooperative s-au format și, da, piețele agroalimentare s-au extins. Însă, în plină pandemie de coronavirus, micii fermieri au rămas izolați. Legumele, carnea, laptele rămân pe stoc, fară a ajunge la consumator, în condițiile în care rafturile magazinelor sunt tot mai goale. Internetul este plin în aceste zile cu anunțurile lor disperate. Platformele de agricultură prezintă zilnic cazurile extreme ale producătorilor locali.

Cum am ajuns aici?

Prin culpă comună. Primul vinovat este, normal, statul român. Pentru că a eșuat în a gândi și implementa proiecte regionale, pentru a le oferi acces la finanțare, la depozitare, comercializare și procesare. Și micii fermieri au partea lor de vină, pentru că au refuzat insistent asocierea în cooperative agricole, ceea ce le-ar fi dat șansa unor investiții cu fonduri europene, pentru colectare, depozitare și chiar procesare.

Micul fermier – producător de legume – asigură peste 70% din consumul intern. Da, peste 70%! El vinde pe trei canale: în piața agroalimentară – 60%, în marile rețele de supermarketuri – 20%, către mari centre de colectare și procesare 20%. În aceste zile, prima producție de legume pentru anul 2020 poate fi livrată. Dar din păcate lipsește. Cam de peste tot.

De ce? 

  • Micul producător înseamnă muncă în familie. Cu mulți fermieri la vârste înaintate. Frica, restricțiile, lipsa unor măsuri coerente – toate – fie l-au determinat să nu meargă în piață, fie i-a fost restricționat accesul în piață.
  • Marile lanțuri comerciale se aprovizionau de la cooperative regionale sau din import. Nu au acces la micul producător local, nu îi cunosc pe acești oameni, nu au echipe prin care să ajungă la fiecare fermier.
  • Prea multe autorități locale au decis, în grabă, închiderea piețelor agroalimentare. O mare greșeală! Acolo poți găsi produse proaspete, locale, într-un spatiu mult mai sigur – majoritatea fiind amenajate în spatii deschise.
  • Primele restricții de circulație adoptate de Guvern nu au luat în calcul efectele pentru agricultură. Abia în seara de 24 martie, în noua ordonanță, agricultorii sunt exceptați de la restricțiile de circulație, chiar și cei cu vârsta peste 65 de ani. Însă cele peste 10 zile în care a fost limitat accesul în piețe, atât al vânzătorilor, cât și al cumpărătorilor, au condus către închiderea acestui lanț scurt de aprovizionare.

Ce putem însă face pentru a repune în mișcare lanțul scurt, pentru a păstra siguranța alimentară, dar și pentru a salva producătorul local:

  1. Administrația locală:
  • Va trebui să mențină deschise spatiile agroalimentare publice. Să permită accesul doar pentru producătorii locali atestați, eliminând astfel creșterea artificală a prețurilor
  • Va trebui să asigure igienizarea și dezinfectarea acestor spații, să ofere echipamente de protecție pentru vânzători, pentru că, din păcate, mulți nu au de unde să își procure măști și mănuși
  • Să scadă consistent sau să elimine chiria pentru spatiile din piața agroalimentară, pentru o perioadă de minimum 60 de zile, pentru a-i ajuta pe acești producători
  • Să asigure accesul și să informeze populația asupra programului din piața publică
  • Să asigure zone de descărcare în zona din apropierea piețelor
  • Să întocmească reguli de siguranță pentru această perioadă, un program adaptat restricțiilor și să asigure informarea privind programul de funcționare.
  1. Agenția de plăți și intervenție pentru agricultură (APIA) este instituția care colectează datele tuturor producătorilor agricoli (cultură, suprafață, localitate, număr de telefon, adresa de e-mail), pentru că aici se depun cererile pentru plata subvențiilor.

Prin urmare, fiecare centru județean APIA ar trebui să:

  • Îi informeze pe producătorii agricoli asupra centrelor de colectare și vânzare, asupra programului de funcționare și a regulilor adoptate de fiecare administrație locală.
  • Să extindă sistemul electronic de relații contractuale (care momentan există în sectorul de produse lactate pe filiera producător-procesator) și pentru producătorii de carne, legume, fructe, ouă și alte alimente de bază. Doar că în acest caz sistemul ar trebui să faciliteze, nu să oblige, relația producător – comerciant. Astfel, lanțurile comerciale, care au azi probleme serioase în lanțul de aprovizionare, și-ar putea găsi furnizori locali, cu produse proaspete. Iar producătorii cu suprafețe medii ar reuși să își comercializeze produsele.
  1. Marile lanțuri comerciale ar trebui să ofere sprijin pentru Ministerul Agriculturii și APIA, pentru a dezvolta un sistem de achiziții rapid, pentru că astfel să își poată servi clienții. Sprijinul ar trebui să fie în primul rând de resurse pentru dezvoltarea sistemului, dar după aceea și logistic, pentru preluarea acestor produse de la producători. Însă pot deveni adevărate centre de colectare locale în această perioadă.
  2. Direcțiile sanitare veterinare (DSVSA) vor trebui să propună și să implementeze, în scurt timp, un set de măsuri prin care să asigure siguranța alimentară și analiza produselor la recepție. În cazul produselor de origine animală, ar trebui să asigure inspecția în timp util în fermă, fară întârziere, și să răspundă tuturor cererilor.
  3. Ministerul Agriculturii ar trebui să transfere rapid sume din celelalte programe de finanțare, pentru achiziția urgentă a unor laboratoare mobile, pentru a facilita analiza și aprobarea la vânzare a produselor de origine animală. Dar nu doar atât. Ar trebui să elimine taxele pentru realizarea acestor analize, pentru o perioada de minimum 60 de zile.

Și pentru că tot ar fi trebui să ajungă, cam de 12 luni, acele abatoare mobile, acum ar trebui urgentată livarea acestor unități. Pentru că procesatorii reclamă lipsa materiei prime, mulți având furnizori din Spania sau din Germania.

Ministerul Agriculturii, împreună cu Ministerul Economiei, ar trebui să aducă repede în aprobare un proiect pentru a asigura finanțarea micilor producători agricoli, mai ales că foarte mulți dintre ei aveau în perioada următoare credite în aprobare. Și fără o finanțare a activității, ei nu vor putea continua procesul de producție.

  1. Noi, consumatorii, ar trebui să verificăm programul spațiilor agroalimentare publice, să le cerem autorităților locale deschiderea și păstrarea în bune condiții de igienă și siguranță a acestora. Îi putem sprijini pe micii fermieri, achiziționând produse locale, proaspete.

În astfel de momente, realizăm cât de importantă este producția internă de alimente și medicamente. Sunt produse prioritare, indiferent de situația economică sau de conjunctura europeană. În România, însă, este și o problemă socială. Pentru că micii producători, peste 200.000 la număr, înseamnă peste jumătate de milion de oameni, pentru care acesta este și singurul venit.

Editorial de Mihai Moraru, președinte PLUS Buzău, fondatorul uneia dintre cele mai dezvoltate companii de agri-business cu capital românesc.

Citește în continuare

Editoriale

Noi creștem oameni buni

Publicat

pe

Trăim vremuri interesante. Spun interesante pentru că nu știu cum să le spun. Ceea ce ni se întâmplă acum nu ni s-a întâmplat niciodată, nu seamănă cu nimic și ne-a prins total nepregătiți. Pe noi și pe liderii noștri (autoritățile, așa cum auzim frecvent acum). În această perioadă ne reinventăm (de nevoie), ne panicăm (din cauza necunoașterii) și ne facem planuri (cu disperare și speranță). Ne emoționăm la orice știre (adevărată sau falsă) și ne dăm cu părerea despre orice. Suntem experți în orice.

Și totuși…

Presupunând că vom supraviețui războiului cu acest inamic invizibil, cum ne revenim și ce vom face după?

Sunt consultant, mă pricep la calitatea serviciilor, nu mă pricep la toate. M-am alăturat proiectului politic PLUS pentru a dărui o fărâmă din experiența mea unui proces de transformare a României, o țară pe care o iubesc, dar care se încăpățânează să bată pasul pe loc.  Am credința că vom reuși să avem o țară mai bună doar atunci când vom avea politicieni mai buni. Mai buni, adică integri, competenți, generoși, oameni care știu că misiunea lor este să fie în slujba altor oameni. Să aibă grijă de noi toți.

Noi vrem să îi găsim pe acei oameni buni și să îi creștem să devină politicieni buni. De aceea, anul trecut am pus bazele unui proiect educațional în partidul PLUS: Școala PLUS – noi creștem oameni buni. Vrem să creștem oameni buni, care să conducă această țară și să o transforme într-o țară în care ne dorim să trăim și de care suntem mândri. Drum anevoios până acolo, dar nu imposibil. De fapt, este singura noastră șansă. Dacă avem lideri vizionari, competenți, integri, avem garanția că vom repara ceea ce trebuie reparat și nu va fi nevoie să ne cerem scuze generațiilor viitoare.

Pregătirea candidaților noștri care vor ocupa funcții de conducere în administrația locală și centrală este o prioritate, chiar și în aceste vremuri. Știm că alegerile sunt ultimul lucru la care ne gândim acum, dar bat la ușă și, dacă nu suntem atenți, vom vota din nou împotriva noastră, a tuturor, dar și împotriva copiilor și nepoților noștri.

Japonezii spun că în vremuri de criză este bine să înveți. Așadar, noi continuăm să învățăm, mutăm Școala PLUS în mediul online și nu renunțăm la planurile noastre. Nu suntem un partid mare (încă), nu avem resursele celorlalte partide (încă), dar avem alături de noi oameni care pot inspira alți oameni. Oameni care ne dăruiesc din experiența lor, care ne sunt mentori voluntari și care ne ghidează pașii. Și mai avem și mulți membri curajoși, integri, competenți și generoși, care își asumă responsabilitatea unei funcții publice pentru a se dedica proiectului nostru comun: România.

Dacă vrei să contribui la proiectul nostru educațional, dacă poți să fii o resursă pentru Școala PLUS, te rugăm să completezi acest chestionar.

Îți mulțumim, om bun!


Elena Călin este candidată din partea PLUS pentru Primăria Drobeta Turnu Severin. Are 49 de ani și este de profesie economist. Elena are peste 20 ani de experiență în consultanță pentru afaceri, este specializată în procese de transformare pentru îmbunătățirea serviciilor. A fost membră a Biroului Național PLUS în 2019 și pe perioada mandatului său a pus bazele proiectului Școala PLUS – o școală pentru politicienii PLUS. Este vizionară, perseverentă, dedicată și pune foarte mult suflet în toate proiectele sale.

Citește în continuare

Cele mai citite