Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Debut în forță al delegației Alianței 2020 USR PLUS în Parlamentul European

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Delegația în Parlamentul European a Alianței 2020 USR PLUS a obținut deja câteva victorii importante în perioada scursă de la preluarea mandatelor de europarlamentar. Despre acestea au vorbit, în conferință comună, europarlamentarii Dacian Cioloș, Ramona Strugariu, Cristian Ghinea și Dragoș Tudorache.

„Săptămâna care a trecut a fost una foarte intensă la Parlamentul European și, așa cum am spus încă din campanie, obiectivul Alianței 2020 USR PLUS a fost să promoveze punctele principale din programul nostru electoral atât în grupul din care facem parte, Renew Europe, cât și în programul politic al viitoarei Comisii Europene. Am reușit în această săptămână, în cadrul negocierilor pe care le-am avut cu candidata la președinția Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să promovăm mai multe dintre obiectivele noastre politice stabilite încă de la început. În toamnă, vom pregăti audierea viitorilor comisari europeni și atunci vom intra mai în detaliu pe fiecare domeniu în parte”, a declarat Dacian Cioloș, președinte PLUS și europarlamentar al Alianței 2020 USR PLUS.

Europarlamentarul Cristian Ghinea s-a referit, la rândul său, la funcțiile importante pe care reprezentanții Alianței 2020 USR PLUS au reușit să le obțină în Parlamentul European.

„Vreau să subliniez importanța faptului de a avea președinția Grupului Renew Europe, prin Dacian Cioloș, a fost un debut în forță al delegației USR PLUS. Tot ce este important în Parlamentul European se decide în primul rând în conferința președinților și iată că avem acolo un reprezentant. Grupul Renew Europe este al treilea grup ca mărime, dar este indispensabil pentru noua majoritate din Parlamentul European. Cei opt europarlamentari ai Alianței 2020 USR PLUS – și țin să subliniez că avem o colaborare excelentă, suntem o delegație unită – acoperă cele mai importante comisii ale Parlamentului European: Dezvoltare regională, Agricultură, Mediu, Piață internă, Control bugetar, Justiție și afaceri interne, Angajare și politici sociale. Vreau și să anunț, pentru prima dată, că avem patru candidați din partea Renew Europe pentru președinția câtorva comisii și delegații”, a declarat europarlamentarul Cristian Ghinea.

„Referitor la acțiunile concrete avute în Parlamentul European la debut de mandat, vreau să mă refer la adoptarea unei rezoluții despre situația din Rusia în ceea ce privește drepturile omului, în special situația activiștilor de mediu, dar asta se reflectă de fapt în situația tuturor organizațiilor societății civile. Această rezoluție a fost adoptată cu o majoritate convârșitoare în Parlamentul European, eu am fost raportor de grup și negociator, am propus-o la nivelul grupului Renew Europe și a fost apoi preluată și susținută de toate celelalte grupuri politice. În cadrul acestei rezoluții a fost adoptat un amendament deosebit de important pentru noi referitor la introducerea legislației de tip Magnitsky la nivel european. În oferta noastră electorală s-a regăsit această propunere, ea se află și în programul politic care va ajunge pe masa Președinției Comisiei Europene și vom susține ca ea să fie inclusă în documentul final. Am propus și o serie de amendamente bugetare la bugetul pe 2020 și aș menționa doar proiectul colegului nostru Nicu Ștefănuță referitor la introducerea unui proiect Erasmus pentru seniori, deci suntem cu motoarele turate pentru a îndeplini promisiunile Alianței 2020 USR PLUS”, a precizat, la rândul său, europarlamentarul Ramona Strugariu.

Nu în ultimul rând, europarlamentarul Dragoș Tudorache s-a referit la sprijinul pe care delegația Alianței 2020 USR PLUS îl acordă candidaturii Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului european.

„Alianța 2020 USR PLUS a spus, încă din campania electorală, că vom acorda toată susținerea noastră doamnei Kovesi. Noi am considerat că este un candidat care va face cinste României, chiar dacă nu a candidat din partea României, și că este interesul nostru ca țară să avem un candidat român pentru o poziție europeană atât de importantă. După alegeri, după ce am intrat în grupul Renew Europe, grupul și-a fixat ca obiectiv politic susținerea candidaturii Laurei Codruța Kovesi și, în urma discuțiilor din ultimele două săptămâni și a unei decizii luate în conferința președinților, decizia politică a Parlamentului European, anunțată prin vocea președintelui nou ales, este ca Parlamentul European să-și reconfirme susținerea politică pentru Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror șef al Parchetului European. De asemenea, noi am lucrat în aceste ultimele săptămâni, foarte intens, cu Guvernul francez pentru a reuși să obținem și susținerea Guvernului Franței pentru candidatura României”.

Stiri PLUS

PLUS: Cunoaștem decizia CCR din 2012 care a respins o lege adoptată de Guvernul Boc în 2011 prin asumarea răspunderii. Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare

Publicat

pe

PLUS transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, în contextul criticilor apărute în spațiul public cu privire la data la care propune să aibă loc alegerile parlamentare anticipate, că nu propune o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare, prin urmare nu ar intra sub incidența deciziei CCR din 2012. Totodată, PLUS precizează faptul că a înlocuit în pactul propus partidelor de opoziție termenul de 6 iunie (data alegerilor locale) cu formularea „până la alegerile locale” pentru a elimina orice fel de interpretare.

„În legătură cu criticile apărute în spațiul public referitoare la data la care propunem să aibă loc alegerile parlamentare anticipate, PLUS face următoarele precizări:

1.         Cunoaștem decizia CCR din 2012 care a respins o lege adoptată de Guvernul Boc în 2011 prin asumarea răspunderii. Cunoaștem argumentele pe baza cărora CCR a luat respectiva decizie și credem că nu ne aflăm în acea situație. Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare, deci nu vrem să instituim o regulă pe termen nedeterminat. Suprapunerea din iunie 2020 ar avea loc absolut circumstanțial. Sigur că s-ar putea invoca durata egală a mandatelor pentru aleșii locali și pentru parlamentari (de patru ani și în cazul unora și în cazul celorlalți), ceea ce ar duce la noi alegeri comasate. Dar există posibilitatea constituțională ca mandatul parlamentarilor să înceteze mai devreme (dizolvarea Parlamentului), ceea ce ne bagă într-o discuție juridică mai complicată cu argumente pro și contra.
2.         Pentru a nu lăsa loc altor interpretări, am înlocuit în pactul propus partidelor de opoziție termenul de 6 iunie (data alegerilor locale) cu formularea „până la alegerile locale”. Alegerile locale de anul viitor sunt o limită maximă până la care să fie organizate alegerile parlamentare anticipate. Dacă există voință politică și un angajament ferm al tuturor partidelor din opoziția actuală că vor să scoată țara din criză, putem organiza anticipate. Știm că e foarte greu, dar dacă semnăm toți cei din opoziție pactul și ne ținem de el, o să avem mai devreme un guvern legitim, desemnat în urma votului cetățenilor. Dacă ne pasă de ce se întâmplă cu România, trebuie să facem asta”, a transmis PLUS.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloș: Pactul pentru anticipate e singura soluție logică și viabilă de deblocare a crizei politice și e o soluție prin care poporul nu e ocolit

Publicat

pe

Alianța USR PLUS propune partidelor parlamentare din Opoziție și președintelui Klaus Iohannis încheierea unui pact politic și parlamentar pentru declanșarea alegerilor anticipate, pe 6 iunie 2020, odată cu alegerile locale, pentru a scoate România din criza politică în care se află din cauza PSD-ALDE. Anunțul a fost făcut, luni, de liderii USR și PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, în cadrul unei conferințe de presă comune, la Parlament.

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, a subliniat, în cadrul discursului său, că „statul are nevoie de reformă urgentă”, care să implice, în primul rând, măsuri de profesionalizare și de depolitizare.

„De ce un pact pentru anticipate: pentru că acest pact este singura soluție logică și viabilă de deblocare a crizei politice și e o soluție prin care poporul nu e ocolit. Cred că e important să mergem dincolo de calculele politicianiste și de interesul unor parlamentari de a-și mai prelungi mandatul cu câteva luni.

Din păcate, tragedia imensă de la Caracal ne-a arătat că nu doar suntem într-o criză politică, dar și că statul este într-o criză pentru că este capturat de grupuri de interese și statul are nevoie de reformă urgentă. Statul are nevoie, în primul rând, de profesionalizare și de depolitizare și astea sunt măsuri pe care noi suntem gata să le luăm în primele săptămâni/luni după ce ajungem la guvernare.

Dincolo de asta vedem că deja de câteva luni discutăm de această criză politică și uităm problemele pe care le avem de rezolvat, pe care PSD-ALDE le-a promis că le va rezolva: în educație, în sănătate. Vedem că, în continuare, proiectele de infrastructură atât pentru școli, cât și pentru spitale sunt blocate, că nu a crescut calitatea învățământului, că ne pleacă în continuare medicii. Deci sunt foarte multe motive.

Dacă ieșim din această bulă a discuțiilor politicianiste, vedem că sunt multe lucruri care trebuie rezolvate cu un Guvern care să aibă o perspectivă clară. Noi suntem pregătiți să intrăm la guvernare, dar pentru asta avem nevoie de legitimitatea votului și de o majoritate clară ca să putem lua aceste măsuri.

Mai bine semnăm acest pact, ne angajăm că organizăm cât de repede se poate alegeri anticipate și abia de acolo încolo începem să discutăm despre ceea ce e de făcut în România”, a declarat Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș a reiterat faptul că „Alianța USR PLUS va ieși în perioada următoare și cu măsuri de propuneri de guvernare” pentru a arăta că este gata să guverneze în interesul românilor și să își asume o guvernare de perspectivă.

„De aceea și PLUS, în cadrul alianței, susține această propunere venită de la Dan Barna, candidatul nostru pentru prezidențiale, care arată că vine și cu soluții la problemele pe care le avem și că în calitatea pe care o va avea de viitor președinte al României știe ce are de făcut. Dacă parlamentarii se leagă de câteva luni de mandat și au speranța că după aceea mai pot să se prezinte în fața alegerilor să mai ceară un mandat înseamnă că nu au înțeles pentru ce s-au dus în Parlament. Apelul nostru este către niște oameni responsabili. Dacă nu, cum am spus, alegătorii o să decidă la momentul oportun pe cine trimit în Parlament, dar acum când lumea spune că <<nu există soluție și nu se pot organiza anticipate>>, nu e adevărat. Se pot organiza. Totul ține de voința noastră și de obiectivul pe care îl avem”, a mai afirmat Dacian Cioloș.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Navetă: Luni începe școala. PLUS cere asigurarea navetei sigure pentru elevi

Publicat

pe

Viitorul României depinde de viitorul copiilor, iar o țară civilizată și prosperă nu se poate baza decât pe o generație educată.

Prima condiție ca să poți avea acces la educație e să ajungi la ea. La propriu. De la tine acasă la ușa școlii și înapoi, în siguranță. Asta nu mai este acum garantat. 

Odată cu OUG 51/2019, s-a eliminat transportul rutier de persoane, intrajudețean, din sfera serviciilor publice ale statului și, din sfera responsabilităților Consiliilor Județene, de a asigura astfel navete sigure și predictibile pentru elevii de liceu. 

Mai mult de 100.000 de elevi depind zilnic de navetă pentru a ajunge la școală, iar unul din cinci elevi din învățământul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, peste jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani locuiește în mediul rural. De asemenea, liceele profesionale către care sunt acum obligați să meargă elevii care au luat sub nota 5 la BAC sunt situate în general în zona urbană. Distanța medie la nivel național pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri.

A trecut mai mult de o lună de când PLUS a semnalat riscurile create de OUG 51, dar constatăm că, deși în ultima lună mai multe voci semnalează de asemenea aceste probleme: asociații ale elevilor, Avocatul Poporului, celelalte partide de opoziție, în patru zile începe școala fără a avea nicio propunere de soluție din partea decidenților. 

Filialele PLUS cer Consiliilor Județene să comunice public, înainte de începerea școlii, modalitatea prin care se vor asigura de buna desfășurare a navetei. Acolo unde traseele nu sunt acoperite și operatorii de transport nu au reînnoit licențele, nu doar crește riscul abandonului școlar, ci se lasă loc și taximetriei ilegale, cu riscuri mari pentru siguranța elevelor, lipsa transportului în comun fiind și motivul pentru care fetele au ajuns pe mâna criminalului din Caracal.

Cerem din nou guvernării PSD și Consiliilor Județene să asigure o navetă sigură și constantă pentru elevii de liceu. Reamintim că decontarea integrală a navetei elevilor, introdusă de guvernul tehnocrat în 2016, depinde de abonamente și nu poate fi realizată pe baza unor bilete și bonuri zilnice. Din 2016 până astăzi, Guvernarea PSD nu a respectat responsabilitatea de a actualiza plafoanele de decontare odată cu creșterea prețurilor, păstrându-le pe cele stabilite acum trei ani, generând situația în care în practică este decontat parțial, uneori mai puțin de jumătate din valoarea acestor abonamente, periclitând dreptul la educație. Semnalăm de asemenea necesitatea actualizării acestora la realitatea prețurilor din piață.

O.U.G. 51/2019, fără măsuri compensatorii, afectează nu doar naveta elevilor de liceu, ci și mobilitatea lucrătorilor, esențială pentru a nu agrava ceea ce deja este o criză a pieței forței de muncă, precum și satisfacerea nevoilor comunitare ale cetățenilor săi, cu implicații grave în sfera protecției drepturilor unor categorii vulnerabile: elevi, studenți, persoane cu dizabilități și pensionari, dar și a tuturor categoriilor de cetățeni din comunitățile izolate. 

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 12 ore

Dragoș Tudorache, despre Rovana Plumb și Sylvie Goulard, la B1 TV: Grupul Renew Europe se va poziționa față de fiecare nominalizare în parte după ce va avea analiza proprie. Le vom trata în mod egal

Editorialeacum O zi

Cultura nu este un capriciu!

Stiri PLUSacum 2 zile

PLUS: Cunoaștem decizia CCR din 2012 care a respins o lege adoptată de Guvernul Boc în 2011 prin asumarea răspunderii. Noi nu propunem o lege de comasare a alegerilor locale și parlamentare

Noutăți Generaleacum 2 zile

Dacian Cioloș: Dacă Rovana Plumb va fi respinsă, România poate desemna un alt candidat pentru postul de comisar, care va primi tot portofoliul transporturilor

Stiri PLUSacum 2 zile

Dacian Cioloș: Pactul pentru anticipate e singura soluție logică și viabilă de deblocare a crizei politice și e o soluție prin care poporul nu e ocolit

Noutăți Generaleacum 2 zile

Dacian Cioloș, despre Rovana Plumb: Dânsa va trebui, la audierile din Parlament, în loc să explice viziunea sa despre portofoliu, să dea explicații despre dosarul Belina și despre ce a făcut la Mediu

Editorialeacum 6 zile

PLUS denunță violarea drepturilor de orice fel ale românilor din Diaspora

Revista Preseiacum 6 zile

Oana Țoiu, la Realitatea TV: Nici după mediatizarea cazului Caracal, când toți ochii erau pe poliția din România, nu s-a schimbat mare lucru. Trebuie schimbat la nivel sistemic

Stiri PLUSacum 6 zile

Navetă: Luni începe școala. PLUS cere asigurarea navetei sigure pentru elevi

Noutăți Generaleacum O săptămână

Vlad Voiculescu, despre spitalele regionale promise de PSD: „Firea nu a făcut nimic, Pintea minte diferit de fiecare dată. O boală specifică, numită pesedită“

Cele mai citite