Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

De Ziua Națională a Adopției

Publicat

pe data de

Astăzi este Ziua Națională a Adopției. Nu poate fi însă o zi de celebrare, un copil în România petrece în medie 7,5 ani în sistem*, deși sunt familii care își doresc să adopte, dar se sperie de proces.

Dar asta se poate schimba și pași mici s-au făcut deja – și în 2016, și înainte și se fac în continuare. România își asumase oficial că până în 2020 închide toate marile centre rezidențiale (orfelinate), transferând copiii spre căsuțe de tip familial și comunitate.

Mi-am început mandatul cu asumarea asta publică în conferință de presă (era deja angajamentul țării) și l-am închis cu lista oficială a acestor centre care urmează să fie închise primele cu prioritate la accesarea fondurilor. Mi s-a spus de nenumărate ori că asta sperie personalul din centre, să nu mai spun chiar așa clar. Deadline-ul ăsta a fost mutat spre 2026 și lista publicată la sfârșitul mandatului a fost retrasă imediat după căci a fost definită ca „provizorie“.

Cam așa mare e presiunea în sistem, iar în multe județe DGASPC e în top trei angajatori, dar asistenții sociali mi-au povestit cazuri în care aprobarea profilului unui copil ca adoptabil întârzia cu lunile pentru că nu reușeau să obțină buget de benzină să ajungă până în satele unde rudele de gradul 3 să semneze că nu îl vor.

Dar sunt și mulți oameni buni care fac treabă extraordinară și au soluții, le trebuie putere pentru ele.

Ce lipsește însă aproape cu desăvârșire, cu câteva excepții mai degrabă din societatea civilă, e cel mai important: prevenirea abandonului și resurse de suport pentru familiile cu risc de abandon. Există chiar și o lege care cere că fiecare primărie să aibă o evidență a copiilor în situație de risc.

Noi, chiar și alături și de oamenii vechi din sistem puși pe treabă, am avansat cu câteva lucruri cum a fost schimbarea legii astfel încât copii părăsiți în maternități sau cu mame fără buletin să poată căpăta imediat certificat de naștere, monitorizat de Maria Gheorghiu, până la posibilitatea de a arăta părinților adoptatori profile de copii greu adoptabili sau prelungirea valabilității certificatului de familie adoptatoare. Când am preluat mandatul de la Valeriu Nicolae, tocmai încheiase pași în direcția transparentizării și urmăriri centrale a procesului de potrivire.

Sistemul are însă nevoie încă de o reformă în adâncime.

Dacă lucrezi în sistem sau ești părinte adoptator și experiența ta are lecții care ne-ar ajuta pe toți, dă-mi un semn.

Pornim un grup de lucru cu experți, dar și cu cei care au experimentat pe pielea lor procesul ăsta.

În sistem sunt peste 50.000 de copii. Asta implică o medie de 1.000/județ sau sector (evident, nu sunt egal distribuiți). De exemplu, la nivelul Sectorului 2 au fost adoptați anul trecut 22 de copii și doar aproape 100 sunt la asistenți maternali.

*Studiu UNICEF & Banca Mondială 2016:

Trei probleme majore cu care se confruntă în acest moment România sunt dificultatea cu care este declarat un copil „adoptabil“,  numărul mic al familiilor care finalizează procesul de a deveni recunoscute ca apte să adopte și lipsa prevenirii abandonului.

Problema nu sunt nici copiii și, cu rare excepții, nici familiile adoptatoare, ci dificultatea cu care se navighează sistemul. Pași mici au fost făcuți și încă se fac, unul dintre ei este și reforma făcută în 2016, care, simplificând procesul, a redus timpul birocratic pentru familia care dorește să adopte, prcesul a scăzut sub un an, iar pentru copii, sub șapte luni. Realitatea în practică este că aceste termene sunt adesea încă mai lungi.

La acea vreme, din cei 57.000 de copii care se aflau în sistemul de îngrijire al statului, doar 3.250 erau adoptabili, deci mai putin de 6% dintre copiii aflați în grija statului. Pe de altă parte, erau doar 1.881 de părinți care au fost evaluați și declarați „părinți adoptatori“.  Numerele astea au început să se schimbe în bine, dar prea lent.

Prin noua lege, perioada de valabilitate a certificatului de părinte adoptator a fost extinsă de la un an la doi, pentru a nu mai exista riscul ca acesta să expire înainte de încheierea procedurilor de adopție, iar un copil odată declarat „adoptabil“ va avea această calitate până la împlinirea vârstei de 14 ani, fără reînnoiri birocratice care încetineau procesul.

În august 2016, la data lansării reformei, în România erau 57.581 de copii în sistemul de îngrijire al statului, dintre care 3.250 sunt adoptabili, iar dintre aceștia 1.874 au vârste cuprinse între 7 și 17 ani, iar 546 sub 3 ani.

* Editorial de Oana Țoiu, membru al Consiliului Național PLUS și fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Cioloș

Editoriale

Adevărul despre votul diasporei din 26 mai

Publicat

pe

Meleșcanu: „În diaspora au venit 5-6 autocare cu grupuri organizate care au facut scandal“.

Tăriceanu: „Și eu am stat 30 de minute la coadă și nu m-am simțit umilit“.

Șerban Nicolae: „Nu o să facem pentru diaspora drept de vot din vârful patului“.

Acestea sunt doar câteva dintre afirmațiile guvernanților PSD-ALDE în urma rușinii de pe 26 mai. Zi în care au încercat, din nou, la fel ca în noiembrie 2014 sau 10 august 2018, să îi umilească pe diasporeni. Zi în care cetățenii români de pretutindeni au spus răspicat că s-au săturat de acest fel de politicieni, de acest fel de guvernanți.

În loc de scuze și asumarea responsabilității, minciunile se rostogolesc pe bandă rulantă: „La Bologna, la consulat, la ora 7.30 erau doi votanţi şi au venit cinci autocare cu 200 de oameni care au făcut imediat o coadă imensă şi un scandal de ce nu se votează mai repede“, a afirmat Meleşcanu la o conferinţă de presă.

Iată însă adevărul relatat de catre Valentin Cruceanu, membru PLUS și delegat din partea Alianței 2020 USR PLUS la Secția 175 din Bologna, via Guelfa nr. 9: „Eu am ajuns la secția de votare la ora 5 dimineața. Am controlat sigiliul la ușa de la intrare si totul era OK. În jurul orei 5.30 a apărut o doamnă de vreo 60 de ani care dorea să voteze. După aceea, au venit și ceilalți delegați și șefa secției de votare.

Deja la ora 6 dimineața erau în jur de 60-100 de persoane, printre care și femei cu copii în brațe care veniseră din împrejurimi. La ora 7, când s-au deschis cele două secții de votare, erau în jur de 400-500 de persoane așezate la o coadă de aproximativ 300 de metri, în ploaie.

Pe parcursul zilei, coada a fost uriașă și au fost persoane cu copii care au stat la coadă mai bine de șase ore pentru a vota. Un delegat al PSD nu s-a prezentat, ceea ce ne-a îngreunat munca și mai mult. Toți cei de la coadă erau supărați că merge atât de greu și că lumea trebuie să stea afară în ploaie cu orele pentru a vota“.

Am făcut parte din echipa de coordonare a alegerilor europarlamentare în diaspora și pot confirma că situația descrisă de colegul nostru Valentin la Secția 175 din Bologna este similară cu ce s-a întâmplat la mai toate secțiile de votare deschise în Europa. Au fost mult prea puține secții deschise de către Guvern și MAE, iar dorința diasporenilor de schimbare a fost evidentă.

Bologna a fost unul dintre cele 17 cazuri în care două secții de votare au fost organizate la aceeași adresă, uneori în aceeași încăpere. Doar ca să iasă la numărătoarea MAE mai multe secții, deși o astfel de organizare nu înseamnă decât acces mai dificil, aglomerație mai mare și, prin urmare, un proces de vot mai lent.

Avem estimări potrivit cărora cel puțin 125.000 de cetățeni români nu și-au putut exprima dreptul constituțional la vot pentru că la ora 21.00 li s-au închis porțile în față, deși stăteau la coadă de ore întregi. Nu putem ști cât de mulți au plecat de la cozile infernale sau nu s-au mai deplasat văzând că au șanse mici să voteze.

Guvernul și MAE nu mai pot să mintă. Alianța 2020 USR PLUS a avut delegați în 350 de secții de votare din străinătate și în 99,5% din secțiile din UE, așa că avem informații directe despre ce s-a întâmplat cu adevărat la fața locului. Colegii noștri au făcut tot ce era omenește posibil ca numărul celor care au votat să fie cât mai mare. Mulți dintre ei nu s-au ridicat de pe scaun de la ora 7 dimineața până după ora 22, scriind la listele suplimentare. Mulți dintre ei nu au reușit să voteze nici măcar ei, pentru că nu au avut timp, iar MAE a închis sistemul SIMPV la ora 21.30.

Adevărul este că MAE și Guvernul au făcut tot posibilul ca să împiedice diasporenii să voteze.

PLUS Diaspora și USR Diaspora au identificat localitățile din diaspora unde numărul de secții de votare pentru următoarele scrutine trebuie suplimentat și pe cele unde trebuie deschise secții noi, pentru că numărul cetățenilor români rezidenți în zonă este semnificativ. Pentru cele peste 4 milioane de diasporeni din Europa, nu mai pot fi deschise doar 267 de secții, ca pe 26 mai.

Guvernul și MAE trebuie să își respecte obligația constituțională de a asigura dreptul la vot tuturor cetățenilor. Indiferent ce minciuni aruncă unii oameni aflați vremelnic în fruntea statului.

Citește în continuare

Editoriale

Guvernul și MAE trebuie să răspundă pentru dezastrul votului din diaspora

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Cât tupeu pot avea acest Guvern și acest ministru de Externe? Pare că nu există limite.

MAE încearcă să arunce vina pentru dezastrul de pe 26 mai oriunde, numai în curtea proprie nu. În „raportul despre votul din diaspora trimis premierului”, MAE vorbește despre Biroul Electoral al Secțiilor de Votare din Străinătate sau despre „5-6 autocare” și insistă că cele 441 de secții de votare din diaspora ar fi extrem de multe.

Realitatea este, bineînțeles, cu totul alta:

– În lunile ianuarie și februarie, membrii PLUS Diaspora și USR Diaspora, dar și multe organizații non-guvernamentale au trimis sute de cereri pentru deschiderea secțiilor suplimentare de votare către ambasade, către MAE și către Autoritatea Electorală Permanentă;

– AEP spune că MAE este responsabil pentru organizarea secțiilor de votare din străinătate conform OUG 6/2019 și legii 33/2007;

– MAE răspunde că „cetățenii români se pot adresa misiunilor diplomatice” și că o să publice lista secțiilor pe 26 aprilie;

– Ambasadele răspund că „au în atenție procesul de pregătire a scrutinului” și că MAE o să publice lista pe 26 aprilie;

– MAE publică lista secțiilor pe 26 aprilie și vedem că din cele 441 de secții deschise doar puțin mai mult de jumătate sunt în Uniunea Europeană, unde se află 90% din diaspora românească. Degeaba numără MAE cu mândrie cele trei secții din Rusia sau secțiile din Albania, Turkmenistan, Zimbabwe și Coreea de Nord. Pentru peste 4 milioane de cetățeni români aflați în UE, MAE nu a deschis decât 267 de secții, adică o secție la fiecare 15.000 de cetățeni, față de maximum 2.000 de cetățeni, cum se face în România;

– Alianța 2020 USR PLUS propune reprezentanți în birourile secțiilor de votare în 350 de secții de votare, acoperind toate secțiile din UE. În plus, Alianța are și câte două rezerve pentru majoritatea secțiilor din Europa. Celelalte partide politice nu dau dovadă de aceeași mobilizare (iar în unele cazuri chiar își retrag reprezentanții, inclusiv în ziua votului, iar MAE nu se dovedește capabil să asigure numărul maxim legal de reprezentanți, adică 7 + 2 operatori de tabletă SIMPV;

– Spațiile obținute de MAE pentru secțiile de votare sunt în zeci de cazuri extrem de nepotrivite: neîncăpătoare, cu acces dificil (sau cu acces direct de pe stradă), fără pază pentru a asigura siguranța alegătorilor sau a celor din biroul secției. Apar și 17 cazuri halucinante în care secțiile de votare sunt organizate câte două în aceeași încăpere, cu același acces, lucru care nu creează decât și mai multă aglomerație;

– În zeci de secții de votare, numărul de cabine și de ștampile este oricum mai mic decât numărul de persoane din birou, ceea ce din nou limitează în mod evident viteza de procesare;

– În ziua votului, MAE refuză cu încăpățânare să propună orice fel de soluție și emite un comunicat de presă în care vorbește despre „incidente tehnice izolate” și că „totul decurge în parametri normali”.

Rezultatele acțiunilor lor le știm:

– Din rapoartele primite de la voluntarii Alianței, cel puțin 125.000 de cetățeni români au rămas la ora 21.00 în fața porților închise și nu și-au putut exercita dreptul constituțional la vot. Este imposibil să estimăm precis câte alte sute de mii de persoane au plecat de la cozile imense sau nu s-au mai deplasat știind că nu vor putea vota.

– La peste 160 de secții, timpul de așteptare a fost mai mare de două ore, iar în peste 80 de secții chiar mai mare de șase ore.

MAE trebuie să își asume responsabilitatea pentru organizarea defectuoasă a votului de pe 26 mai. Iar apoi are datoria să deschidă un număr corespunzător de secții în Europa pentru scrutinele următoare (cel puțin de cinci ori mai mare decât pe 26 mai) și asigurarea condițiilor normale de desfășurare a procesului de votare: personal suficient, spații mari și aerisite, material suficient (buletine, cabine, ștampile și urne).

PLUS Diaspora și USR Diaspora au început deja pregătirile pentru alegerile prezidențiale și sunt gata să propună soluții concrete către autorități privind localizarea secțiilor în comunitățile mari de cetățeni români, precum și asigurarea de voluntari în birourile secțiilor de vot. Tot ce avem nevoie este ca și statul român să își facă datoria și să se pună în slujba cetățenilor.

 

Citește în continuare

Editoriale

Cum să ne unim (de fapt) cu Moldova

Publicat

pe

Bogdan Deleanu, membru al Consiliului Național PLUS

Românilor le place să creadă că sunt prietenoși față de Republica Moldova. Se declară deseori pentru Unire și politicienii români fac paradă de promisiuni „istorice” cu ocazia fiecărei runde electorale la Chișinău. Dar, dincolo de „Basarabia e România” scris pe toate pasajele din munți, de vinurile de Purcari sau de bancurile cu „Gîlșiavă pi șier“, românii cunosc foarte puține despre ce se întâmplă dincolo de Prut.

Vreți unire? Vreți doar prietenie? Drumul merge de fapt în aceeași direcție. Spre Europa.

Ignoranță benevolă

Luna trecută am trecut și eu vama Leușeni-Albița cu rutiera de la Chișinău. Am plecat de pe la 6 dimineața, singurul român dintr-un microbuz cu o țintă clară: Biroul Serviciului Public pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor din Vaslui. Câteva zeci de microbuze descarcă și încarcă zilnic acolo două-trei sute de moldoveni – un business prosper, se pare.

E plin de moldoveni de altfel prin toată România.

Am întâlnit studenți, angajați în sectorul privat, antreprenori din Republică prin toată țara, de la Valea Jiului, la Zalău, Dolj sau Constanța. La fiecare eveniment de campanie al Alianței 2020 prin diaspora, 2-3 mâini care se ridicau cu întrebări prin sală erau mereu de la cetățeni moldoveni.

Cu toate acestea, când le spuneam unor colegi din Vaslui că vin de la Chișinău, răspunsul a fost: „E frumos acolo? Aș merge și eu dar mă tem să nu fie periculos”. Am auzit sute de povești similare. Cea mai radicală a fost acum câțiva ani de la cineva care se pregătea de un drum (de nevoie) la Chișinău: „Auzi, ăia au benzină acolo sau să-mi iau câteva canistre?”

Chiar și printre cei care se declară cu mândrie unioniști, cunoștințele despre Republică sunt limitate. Turismul românesc pe la podgoriile moldovenești este mic, interesul despre politica de peste Prut aproape zero. Câți români știu unde este Găgăuzia, despre problemele din Orhei sau  despre comunitatea rusă din Bălți?

Sigur, mai sunt și acei români care au văzut statisticile unde Moldova este la coada continentului european (similar cum România este la coada Uniunii Europene) în materie economică, de sănătate, educație, infrastructură, dar și corupție sau probleme cu justiția. Din păcate și ei, respingând apoi unirea din motive pragmatice, resping orice fel de investiții sau atenție sporită către neamurile noastre de peste Prut.

Scepticism peste Prut

Politicienii români nu au stat niciodată să propună soluții integrate față de Moldova. Unioniști sau nu, realiști sau nu, au lipsit capitole inovatoare pe Moldova, dincolo de veșnicele fraze cheie ”un parteneriat strâns” sau ”sprijinim parcursul european”. Cum?

Sunt puține și rare marile inițiative românești față de Basarabia. Un gazoduct, o zi a vinului moldovenesc începută în 2018 la Snagov, câteva schimburi culturale și evident, deschiderea pentru cetățenie. Au fost construite câteva școli și, sigur, nu putem uita că România a trimis la Chișinău un important ajutor macrofinanciar anual de 100 milioane de euro. Dar una peste alta, nimic integrat, structurat și, cu siguranță, nu destul.

Iar aceasta în contextul în care, este evident, emoția există din belșug. De la podul de flori la tot felul de acțiuni de imagine și ONG-uri, festivaluri și evenimente culturale, românii sunt, așa cum am zis mai sus, în mare favorabili ideii de unire. Și de ce n-ar fi? Ca singurele două țări cu aceeași limbă, putem crede că uniți sau nu, trebuie să fim aproape.

Nu mulți înțeleg însă că lucrurile sunt diferite peste Prut. Sigur, există o masă de unioniști și acolo. Dar sondaje repetate arată mereu că cifrele pro-Unire sunt mici. Iar asta pentru că, deși moldovenii știu ceva mai multe despre România decât viceversa, lipsa de înțelegere și interes domină și acolo.

O mare parte din media și accesul la extern pentru Moldova, cărțile, poveștile, toate sunt încă puternic dominate de cultura rusă. Pune aproape orice moldovean să-ți zică o glumă bună și o să vezi cum la final se chinuie să-ți traducă poanta din rusă în română. Pentru mulți Moscova e la fel de aproape ca și București sau Berlin sau Paris.

Iar asta nu o spun doar sondajele, o spun rezultatele electorale. Câștigători în alegeri, la prezidențiale sau parlamentare au rămas aceia care pot fi acuzați de anti-românism, împreună cu cei subordonați oligarhilor pro-mafie sau pro-ruși.

Proiecte concrete

Ce rămâne atunci de făcut? Cu aproximativ un milion de moldoveni cu cetățenie română, cu siguranță nu putem continua să ne permitem luxul ignoranței. Iar cum Moldova rămâne acum și mereu, cel mai apropiat partener potențial al României, este timpul să venim cu niște idei mai bune.

Un lucru este clar. Cum România este în Uniunea Europeană, iar cum apartenența la UE presupune niște criterii complexe și concrete, orice drum către România al Moldovei înseamnă un drum către Europa. Ceea ce nu e rău, pentru că în sine Europa este un factor de atracție și interes poate mai mare decât România pentru moldoveni decât țara noastră.

Iată așadar un prin obiectiv, de la care tot restul lucrurilor pot curge: Moldova trebuie să fie împreună cu România, în Europa. Aceasta înseamnă să parcurgă un drum de reforme în justiție, administrație, în instituțiile publice care să o facă oricum mai modernă, mai competitivă, mai prosperă. Acest drum a fost de altfel deschis prin Acordul cu Asociere semnat cu UE în  2014, dar încă nu s-au făcut pași siguri pe el.

Iar ce poate face România este să lucreze la a câștiga respectul și interesul cetățenilor moldoveni, educându-și proprii cetățeni în același timp despre țara vecină. E vorba astfel de trei direcții principale de acțiune:

  1. România ca model pentru Republica Moldova

La fel cum odinioară s-a strigat la Chișinău ”DNA, treceți Prutul!”, o îmbunătățire a politicii românești ar putea face minuni în relația cu Moldova. Nici o unire și nici măcar o apropiere reală nu sunt posibile fără o reformă radicală, cu accentul pus pe competență și integritate.

E nevoie de o administrație publică românească care-și trateze cetățenii (oriunde ar fi ei născuți) cu respect și în mod eficient. De autostrăzi care să lege Moldova de restul României și deci Republica Moldova de Vest. De un mediu bun pentru afaceri și de o nouă imagine, a unei țări în care lucrurile funcționează, pe care moldovenii ar putea să o respecte cu adevărat.

Așadar, înainte să ieși la întâlnire, uită-te în oglindă. Noi, cei din PLUS, lucrăm deja la programul politic care va fi benefic cel puțin pentru români dar și, suntem siguri, pentru moldoveni.

  1. România ca ajutor pentru Republica Moldova

Apoi, dacă vrem să convingem cetățenii moldoveni că alături de noi le-ar fi mai bine, trebuie să investim în asta. Fie că ne folosim de fonduri europene, fie că găsim mecanisme prin care susținem dezvoltarea din Moldova cu fondurile (limitate) ale României, trebuie să o facem.

Dat fiind locul unde se află acum, există potențial în Moldova pentru investiții în sectorul telecomunicațiilor și serviciilor digitale dar și în turism, industrii creative, domeniul energetic, sectorul bancar, agricultură etică și ecologică sau dezvoltarea de noi servicii de transport. Este clar că există concurență și bariere, dar orice entitate care își dorește unirea sau apropierea cu Chișinăul ar trebui să vină cu 2-3 soluții la depășirea lor, înainte de orice altceva.

Ar mai fi bune și investiții în infrastructura și economia socială sau educație pentru profesiile viitorului (un domeniu în care Suedia sau Marea Britanie deja sunt active la Chișinău). Ar trebui examinată și extinderea unor capacități de producție din România în Republică (în special în IT), ceva ce ar crea locuri de muncă și relații comerciale mai strânse peste frontieră.

Iar aceasta e cu mult mai ușor acum decât înainte, după ce piețele europene s-au deschis pentru produse din Moldova – inclusiv cu ajutorul reformelor făcute de Dacian Cioloș pe vremea când era Comisar european pentru agricultură.

Accesul la servicii de media în limba română, dar și dezvoltarea unui sector tipografic mai amplu sunt o altă bornă de trecut. O mare parte din generațiile noi din Moldova s-au îndepărtat, așa e, de limba rusă, dar numai pentru a o înlocui cu engleza din filme și jocuri. Ce să mai vorbim de accesul la servicii tehnice sau de specialitate, în contextul în care mulți dintre inginerii sau experții de acolo se pot forma mai ușor în Rusia sau în școli în limba rusă.

Iar orice investiții, atâta timp cât sunt orientate către stat sau administrație, trebuie condiționate ferm de respectarea unui parcurs către democrație și stat de drept. Guvernul Cioloș a fost singurul din România care a încercat aceasta, dar trebuie să devină un reflex: nici o plată fără progrese pe corupție și cât mai multe programe și investiții adresate cetățenilor direct.

  1. Educație și cultură

Nu în ultimul rând, fie că vrem să ne unim sau doar vrem să fim prieteni mai buni, nu ar strica o atenție sporită pentru informare despre Republica Moldova. Începând prin programa școlară dar și prin schimburi culturale permanente, cetățenii de ambele maluri ale Prutului au nevoie să se cunoască mai bine.

Vorbesc atât de introducerea de noi materiale și atenție didactică pe Republica Moldova, dar mai ales facilitarea de parteneriate permanente. De vizite, tabere, schimburi de experiență, concursuri sportive bilaterale și acces la studii de scurtă durată, începând de la nivel liceal, vocațional și evident universitar. O parte pot face deja uz de programul Erasmus+, iar pe altele trebuie să le extindem atât din Parlamentul European dar și din Parlamentul României.

Iar pentru cei care au terminat cu studiile, avem nevoie de programe de schimb cultural și de turism. La fel ca ziua vinului moldovenesc din Snagov pot fi promovate momente similare și în alte părți ale României, sau pe alte subiecte, ca produse agricole și mâncare, teatru, muzică, tradiții și obiceiuri. Pelerinaje și la mânăstirile istorice din Republică. Dar și vice-versa, festivaluri și sărbători anuale românești în Republică și nu doar în Chișinău.

Vă doriți să vă apropiați de Moldova? Planificați-vă o vacanță acolo! E mai ieftin decât la Nisipurile de Aur sau Kusadasi și puteți descoperi locuri minunate ca și Căpriana, Orheiul Vechi sau Mileștii Mici. Investiți în economia moldovenească. Beți din când în când câte un vin de la Mileștii Mici sau Cricova.

În cele din urmă, nici nu e vorba de o alegere. Nu trebuie să alegem între Unire sau altceva.

România are nevoie de vecini stabili și prosperi. Moldova are nevoie de o Română puternică și deschisă, care să îi aducă prosperitate. Ambele au nevoie de relații mai bune și, implicit, de o populație care rămâne în țară.

Până la orice fel de unire între Moldova și România, trebuie să facem altă unire a Moldovei: Unirea Europeană. Moldova în UE, în Europa și departe de trecut sau de Estul retrograd și corupt.

Iar dacă, o dată ajunse acolo, cele două țări, cele două popoare își dau seama că percepțiile s-au schimbat, că sunt mai aproape ca niciodată, că le-ar fi și mai bine împreună în același stat… ei, cine o să le mai poată opri atunci?

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 14 ore

Nathalie Loiseau renunță la candidatura pentru șefia grupului Renew Europe. Europarlamentar francez: Dacian Cioloș ar trebui să joace aici un rol important

Noutăți Generaleacum 16 ore

PLUS Hunedoara, despre repunerea în funcțiune a microhidrocentralei de pe râul Taia: Vom supraveghea modul în care autoritățile publice vor respecta legislația

Noutăți Generaleacum 18 ore

Vlad Voiculescu: România nu se va mai întoarce niciodată la ceea ce a fost în anii ’90. După 26 mai cred că putem spune asta cu oarece siguranță

Noutăți Generaleacum 2 zile

Renew Europe – Reînnoim Europa, numele grupului cofondat de USR-PLUS, En Marche! și ALDE

Noutăți Generaleacum 2 zile

Liviu Iolu: Familia tradițională extinsă în PSD are ca trăsătură principală dărnicia

Stiri PLUSacum 2 zile

Dacian Cioloș, la RFI: USR-PLUS e gata să-și asume inclusiv guvernarea, însă această alternativă politică trebuie să fie legitimată prin vot

Noutăți Generaleacum 2 zile

Dacian Cioloș, la RFI: Frații noștri de peste Prut își pierd încrederea în capacitatea României de a le susține interesele. Cam ăsta e bilanțul diplomației române, din păcate, în această perioadă

Editorialeacum 2 zile

Adevărul despre votul diasporei din 26 mai

Noutăți Generaleacum 3 zile

PLUS, despre Ordinul de intervenție a Jandarmeriei din 10 august: Avocații noștri au studiat acest ordin și confirmă că nu respectă prevederile legale în vigoare

Noutăți Generaleacum 4 zile

SERIAL Eșecul Firea. Trei ani cu Gabriela Firea la cârma Primăriei Capitalei – cele trei spitale sunt în continuare la stadiul de promisiune

Cele mai citite