Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Editoriale

De Ziua Națională a Adopției

Publicat

pe data de

Astăzi este Ziua Națională a Adopției. Nu poate fi însă o zi de celebrare, un copil în România petrece în medie 7,5 ani în sistem*, deși sunt familii care își doresc să adopte, dar se sperie de proces.

Dar asta se poate schimba și pași mici s-au făcut deja – și în 2016, și înainte și se fac în continuare. România își asumase oficial că până în 2020 închide toate marile centre rezidențiale (orfelinate), transferând copiii spre căsuțe de tip familial și comunitate.

Mi-am început mandatul cu asumarea asta publică în conferință de presă (era deja angajamentul țării) și l-am închis cu lista oficială a acestor centre care urmează să fie închise primele cu prioritate la accesarea fondurilor. Mi s-a spus de nenumărate ori că asta sperie personalul din centre, să nu mai spun chiar așa clar. Deadline-ul ăsta a fost mutat spre 2026 și lista publicată la sfârșitul mandatului a fost retrasă imediat după căci a fost definită ca „provizorie“.

Cam așa mare e presiunea în sistem, iar în multe județe DGASPC e în top trei angajatori, dar asistenții sociali mi-au povestit cazuri în care aprobarea profilului unui copil ca adoptabil întârzia cu lunile pentru că nu reușeau să obțină buget de benzină să ajungă până în satele unde rudele de gradul 3 să semneze că nu îl vor.

Dar sunt și mulți oameni buni care fac treabă extraordinară și au soluții, le trebuie putere pentru ele.

Ce lipsește însă aproape cu desăvârșire, cu câteva excepții mai degrabă din societatea civilă, e cel mai important: prevenirea abandonului și resurse de suport pentru familiile cu risc de abandon. Există chiar și o lege care cere că fiecare primărie să aibă o evidență a copiilor în situație de risc.

Noi, chiar și alături și de oamenii vechi din sistem puși pe treabă, am avansat cu câteva lucruri cum a fost schimbarea legii astfel încât copii părăsiți în maternități sau cu mame fără buletin să poată căpăta imediat certificat de naștere, monitorizat de Maria Gheorghiu, până la posibilitatea de a arăta părinților adoptatori profile de copii greu adoptabili sau prelungirea valabilității certificatului de familie adoptatoare. Când am preluat mandatul de la Valeriu Nicolae, tocmai încheiase pași în direcția transparentizării și urmăriri centrale a procesului de potrivire.

Sistemul are însă nevoie încă de o reformă în adâncime.

Dacă lucrezi în sistem sau ești părinte adoptator și experiența ta are lecții care ne-ar ajuta pe toți, dă-mi un semn.

Pornim un grup de lucru cu experți, dar și cu cei care au experimentat pe pielea lor procesul ăsta.

În sistem sunt peste 50.000 de copii. Asta implică o medie de 1.000/județ sau sector (evident, nu sunt egal distribuiți). De exemplu, la nivelul Sectorului 2 au fost adoptați anul trecut 22 de copii și doar aproape 100 sunt la asistenți maternali.

*Studiu UNICEF & Banca Mondială 2016:

Trei probleme majore cu care se confruntă în acest moment România sunt dificultatea cu care este declarat un copil „adoptabil“,  numărul mic al familiilor care finalizează procesul de a deveni recunoscute ca apte să adopte și lipsa prevenirii abandonului.

Problema nu sunt nici copiii și, cu rare excepții, nici familiile adoptatoare, ci dificultatea cu care se navighează sistemul. Pași mici au fost făcuți și încă se fac, unul dintre ei este și reforma făcută în 2016, care, simplificând procesul, a redus timpul birocratic pentru familia care dorește să adopte, prcesul a scăzut sub un an, iar pentru copii, sub șapte luni. Realitatea în practică este că aceste termene sunt adesea încă mai lungi.

La acea vreme, din cei 57.000 de copii care se aflau în sistemul de îngrijire al statului, doar 3.250 erau adoptabili, deci mai putin de 6% dintre copiii aflați în grija statului. Pe de altă parte, erau doar 1.881 de părinți care au fost evaluați și declarați „părinți adoptatori“.  Numerele astea au început să se schimbe în bine, dar prea lent.

Prin noua lege, perioada de valabilitate a certificatului de părinte adoptator a fost extinsă de la un an la doi, pentru a nu mai exista riscul ca acesta să expire înainte de încheierea procedurilor de adopție, iar un copil odată declarat „adoptabil“ va avea această calitate până la împlinirea vârstei de 14 ani, fără reînnoiri birocratice care încetineau procesul.

În august 2016, la data lansării reformei, în România erau 57.581 de copii în sistemul de îngrijire al statului, dintre care 3.250 sunt adoptabili, iar dintre aceștia 1.874 au vârste cuprinse între 7 și 17 ani, iar 546 sub 3 ani.

* Editorial de Oana Țoiu, membru al Consiliului Național PLUS și fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Cioloș

Editoriale

TU ce faci pe 7 iunie 2020?

Publicat

pe

Probabil că, dacă ești diasporean, nimic deosebit. E o duminică numai bună de un mic grătar, o vizită pe la amici sau ceva treabă prin casă. Eventual de stat cu copiii sau băgat șase episoade, unul după altul, din ultimul Peaky Game of Cards de pe Netflix.

Nu o să te gândești la buletinul tău de România, ținut prin vreun sertar pe undeva. Buletin care ți-ar fi permis, dacă erai acasă, să votezi. Acasă, în sensul de unde te-ai născut, unde ai adresa din acel buletin. Acasă, unde același primar se bate cu pumnul în piept că totul e perfect, deși nu se schimbă nimic, iar pe ei îi interesează un singur lucru – banii. Acasă, unde două-trei partide își împart consilierii locali și județeni ca pe niște cărți de joc.

Acasă unde (încă) nu te întorci, că nu-s joburi, străzi sau servicii, că spitalele sunt la pământ și școlile nu pot fi comparate cu cele unde merg copiii tăi. Unde ultima oară când ți-ai reînnoit acel buletin uitat sau ai mers după alte acte ai fi vrut să spargi ceva după discuția cu funcționarii de la poliție sau primărie.

Acasă, pe 7 iunie, ai tăi vor merge la vot. Pe buletinele de vot se vor afla, în premieră în 30 de ani, oameni noi, proaspăt intrați în politică, motivați de dorința de a-ți face acel acasă un loc unde chiar ai vrea să te întorci.

Va fi greu fără votul tău. Tu și alți cinci milioane de români plecați din țară ați putea să dați complet peste cap orice așteptări la alegerile locale. 5 milioane? Și 5.000 de diasporeni care vor merge prin satele sau comunele lor vor avea un impact, cel puțin în votul pentru consilieri locali. 10.000 ar fi și mai bine.

Iar 100.000 de diasporeni care merg acasă să voteze ar putea da peste cap complet primării-cheie. Primării unde aceiași primari fac aceleași lucruri sau nimicuri în același mod de 30 de ani, chiar dacă își schimbă partidul de la o zi la alta.

Și nici nu mai e așa de greu să vii în țară pentru un weekend.

Avem 9 aeroporturi internaționale în România unde poți zbura direct, la Bacău, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava și Timișoara, iar zborurile, dacă le iei de pe acum, sunt chiar OK la preț. O listă lungă de companii au oferte mereu. Poate zbori și cu escală – ai timp să citești o carte sau să bei o cafea prin Varsovia sau Roma două-trei ore, în drum spre Timișoara sau Bacău.

Cât de greu ți-ar fi să faci asta, serios? Să intri pe edreams sau govolo sau skyscanner sau momondo sau alte agregatoare de bilete și doar atât: să verifici cât te-ar costa drumul spre vot la locale, în România, pe 7 iunie 2020.

Hai, verifică. Te aștept.

Și așteaptă și întreaga Românie 🇷🇴

Se vorbește despre miracolul Diasporei la vot pe 24 noiembrie? Să vezi ce miracol va fi în iunie!

Ne vedem la aeroport!

Citește în continuare

Editoriale

Viorica Dăncilă își amintește de tăierile ilegale doar în campania electorală. Cât a fost prim-ministru n-a făcut nimic!

Publicat

pe

FOTO EPA

Viorica Dăncilă a vorbit, zilele trecute, despre cum va lupta dânsa cu mafia din industria lemnului, această luptă devenind o prioritate pentru președintele Dăncilă. 

Într-adevăr, doamna Dăncilă. Soluții există și este nevoie de curaj și de încăpățânare pentru a le pune în aplicare. Întrebarea este de ce nu ați dat dovadă de acest curaj și de încăpățânare cât ați fost prim-ministru? Soluțiile despre care vorbiți pentru a rezolva problemele de mediu au fost și sunt la îndemâna guvernului, respectiv a prim-ministrului. Cât ați ocupat funcția respectivă, nu v-a preocupat niciuna dintre aceste probleme prioritare. Iar ca președine nu ați putea face decât să inițiați dezbateri și să recomandați guvernului și prim-ministrului să facă ceea ce nu ați făcut dumneavoastră! Cât de naivi ar trebui să fim să vă credem?

Cât ați fost prim-ministru, de ce nu ați cerut ministrului Apelor și Pădurilor să repună în funcțiune, în regim de urgență, Inspectorul Pădurilor, realizat de Guvernul tehnocrat în 2016? Acest mecanism de urmărire prin satelit a tăierilor din pădurile României oferă un instrument excepțional Gărzilor Forestiere, dar și publicului larg să urmărească „pe viu” unde încep tăieri legale și unde sunt cele ilegale. Și oare de ce nu ați activat Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) îmbunătățit încă din 2016? Fostul ministru PSD doamna Doina Pană a dezactivat la începutul anului 2017 platforma Inspectorul Pădurilor și a oprit utilizarea SUMAL îmbunătățit, pornind de la pretexte false, încurajând astfel continuarea crimei, șantajului și jafului în pădurile României. Repunerea în funcțiune sub „oblăduirea” dumneavoastră ar fi fost foarte simplu de făcut, dacă ar fi fost tratată cu adevărat ca prioritate. Poate că acum, când știm din rezultatele Inventarului Forestier Național că din pădurile României se exploatează anual dublul cantității prevăzute în amenajamentele silvice, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării ar trebui să ceară instituțiilor abilitate să fiți luate la rost – atât dumneavoastră, cât și doamna Doina Pană – de ce ați oprit utilizarea acestor instrumente pentru a preveni și a reduce tăierile ilegale din pădurile României.

În perioada în care ați fost prim-ministru, de ce ați permis distrugerea ariilor protejate în loc să inițiați măsuri care să permită o bună administrate a ariilor protejate deja existente? Poate nu ați știut că sub atenta dumneavoastră guvernare s-a distrus în mare măsură sistemul de administrare a ariilor protejate. Poate nu știți nici acum că, sub „atenta” guvernare pe care ați practicat-o, au fost înlăturați numeroși administratori de arii protejate de la posibilitatea de a contribui la protejarea naturii și de a aduce bani pentru rezervațiile noastre naturale și pentru siturile Natura 2000. Afirmați că vreți să obligați „autorităţile să oprească acum crimele, şantajul şi jaful”, dar cât ați fost prim-ministru ați permis ca ariile protejate să fie vulnerabilizate și expuse crimelor împotriva naturii, șantajului și jafului.

Cum nu veți avea cum să conduceți, în calitate de președinte al țării, ședințele de guvern, nu prea mai aveți nicio șansă să impuneți prim-ministrului sau guvernului niciuna dintre prioritățile acestea. Iar dacă în cei aproape doi ani cât ați fost prim-ministru nu ați aflat care sunt prerogativele unui prim-ministru, cum să vă credem că veți ști ce ați avea de făcut în calitate de președinte și că veți acționa conform prerogativelor cu privire la „prima prioritate privitoare la mediu” sau în privința oricăror altor priorități ale acestei țări, multe generate chiar de dumneavoastră prin proasta guvernare marca PSD?

CNPP PLUS

Citește în continuare

Editoriale

Scrisoare către „ăștia“ de pretutindeni

Publicat

pe

Dumitru Chihaia, coordonator CL PLUS Flandra

Așteptăm rezultatul alegerilor cu emoție, de parcă am aștepta dimineața de Crăciun, să ne uităm sub brad.

Luni, însă, o să fie o zi posomorât, grea și gri. Asta, pentru că după aceste alegeri vom realiza ce campanie searbădă am avut, că jocul acesta de-a alegerile prezidențiale nu a adus nimic interesant, că Iohannis a mai dat o șansă PSD-ului prin faptul că a refuzat să o facă KO pe Viorica într-o dezbatere unu la unu, că România e aceeași ca înainte de alegeri și că nu se întrevede prea devreme vreo schimbare continuând în acest ritm. Luni vom avea parte de un duș rece, un duș ca o răpăială de toamnă târzie care te prinde pe drum și care te udă până-n șosete.

Am ajuns aici din cauza indiferenței noastre, a tuturor. Am ajuns aici pentru că am lăsat mereu pe alții să decidă pentru noi. Am ajuns aici pentru că am evitat să ne educăm spiritul politic, parte din natura umană. Și am ajuns aici pentru că pur și simplu am ales să-i râdem sorții în față, încăpățânându-ne să nu reparăm, pur și simplu, lucrurile din jurul nostru atunci când ele au început să își arate defectele și uzura. Am ales să fim puternici, să rezistăm, să ducem greul și să îl luăm la mișto.

Chiar și dacă ne tremură buzele când ne strigăm Deșteptarea în imn, suntem de fapt o națiune adormită. Imediat după aceste alegeri vom defila pe străzi cu românismul nostru de talcioc, atârnând la poza de profil un steag pus invers și un „La mulți ani, România”. Ne vom da unul altuia o bătaie pe umăr și ne vom spune cât de speciali suntem, că dacii, că penicilină, că scriitori, că munți, că ape… Suntem însă goi! Goi pe dinafară, goi pe dinăuntru. Ne îmbracă însă o urmă de rușine, aia care te face să ieși la drum să îți vopsești gardul, deși el stă să cadă! Cât vom mai îndura așa?! Cât ne vom mai spune unul altuia că cineva trebuie să facă ceva? Cât ne vom mai uita cu întristare unul la altul când vorbim de problemele României, de politică, de soluții, de viitor, de prezent, de trecut, de candidați, partide, televiziuni și toate celelalte. Pentru că, da, ne uităm triști, înțelegând undeva că ceva merge foarte prost cu noi, și ne oripilăm și explodăm imediat când cineva vine și spune stop.

Sau râdem pur și simplu! Râsul acela a pagubă. Paguba noastră ca popor. Pentru că am luptat să avem o țară, o avem, dar ne batem joc de ea, lăsând-o să se golească de oameni, de bani, de cultură, de tot. De speranță, mai ales! O țară fără un popor, pentru că zilnic alții pleacă, iar în drumul lor atrag privirile celor mai mici dintre noi care învață astfel că în fața problemelor putem pleca.

Dar putem spune stop! Putem și trebuie să nu mai plecăm așa din fața responsabilității. Și îndrăznesc să am curajul să vă spun că nici măcar nu e prea greu. Trebuie doar să încetăm să ne mai spunem „cineva trebuie să facă ceva“, „toți sunt la fel“, „votul meu nu contează“. Să încetăm pur și simplu să așteptăm ca lucrurile să se întâmple cumva fără implicarea noastră, a fiecăruia dintre noi.

E nevoie să înțelegem că ne aflăm în fața unei șanse imense de a reseta întreaga Românie, iar această șansă este tocmai seria de alegeri prin care trecem. Am trecut aproximativ bine peste europarlamentare, ne-am poticnit din nou acum la prezidențiale, dar, dacă vrem să reușim, este foarte important să nu greșim la localele și legislativele din 2020, să nu facem greșeala de a considera orice efort, oricât de mic sau de mare, ca fiind un act de futilitate în fața destinului. Destinul e în mâinile noastre și putem să tranșăm, în doar un an, soarta României pe mulți ani de aici încolo.

Trebuie să fim vigilenți, să alegem duminica aceasta singura variantă compatibilă cu democrația și cu statul de drept și să ne pregătim mai apoi, fără întârziere, încă de luni, să luptăm cu un sistem mafiot care cu siguranță o să înceapă la fel de devreme să lupte să supraviețuiască anului care urmează.

Începeți să vorbiți politică – să o faceți chiar – nu e niciodată prea târziu. Începeți să puneți sub semnul întrebării orice informație vă parvine – știrile false au distrus democrații mult mai puternice decât cea a României, începeți să sperați în voi înșivă – nimic nu vă poate opri când aveți încredere în voi, începeți să votați, pe bune, conștiincios, fără regrete, alegând mereu varianta cea mai bună la acel moment – perfecțiunea nu există și oricum e urâtă, plată, neinteresantă și, de multe ori, efemeră.

Începeți să vă doriți să fiți voi cei care faceți ceva pentru țară: treziți-vă pe bune și nu acceptați niciun compromis. Un an trece repede și s-ar putea să nu îl simțim trecând sau s-ar putea anul ăsta greu, care urmează, să îl punem în cărțile de istorie. Mai am doar atâta răbdare. Apoi vom adormi cu toții visând cu ochii deschiși la tot ce nu am făcut.

* Editorial de Dumitru Chihaia, coordonator CL PLUS Flandra

Citește în continuare

Cele mai citite