Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Dacian Cioloş: Statul a uitat că lucrează pentru cetăţean, pentru oameni, în interesul oamenilor. Ne pierdem în birocraţie, ne pierdem în detalii tehnice, ne pierdem în incompetenţă, ducem o ţară întreagă la faliment

Publicat

pe data de

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, este de părere că intervenția autorităților în cazul tragediei de la Caracal a fost una „lipsită de profesionalism şi de eficienţă”, care a arătat, o dată în plus, că „reforma statului este inevitabilă”, demiterile anunțate până acum nefiind suficiente.

„Statul a uitat că lucrează pentru cetăţean, pentru oameni, în interesul oamenilor și ne pierdem în birocraţie, ne pierdem în detalii tehnice, ne pierdem în incompetenţă, şi ducem, iată, o ţară întreagă la faliment pentru că o clasă politică, aşa cum a fost ea construită încă din anii ’90, a ajuns la faliment şi trebuie înlocuită.

Deci, o reformă a statului ar presupune, după cum am spus, în primul rând profesionalizarea şi depolitizarea administraţiei publice, ar presupune legislaţie mai clară din acest punct de vedere pentru a putea lucra cu noile tehnologii în interesul cetăţeanului protejând datele şi identitatea cetăţeanului, dar folosind aceste tehnologii moderne și protocoale de colaborare între diferite instituţii care să fie foarte clare”, a declarat Dacian Cioloș, miercuri seară, la Bihor.

În ceea ce privește măsurile care ar trebui luate imediat, liderul PLUS a subliniat faptul că angajaţii instituţiilor trebuie să urmeze cursuri de îmbunătăţire a pregătirii, dând ca exemplu un caz din Franţa unde, după decesul unei persoane în 2017, autorităţile au decis să organizeze cursuri de formare a tuturor „agenţilor care trebuiau să intervină după un anumit protocol şi au făcut o reciclare a formării profesionale a tuturor acestor agenţi pentru a se asigura autorităţile că toti învaţă din greşeala pe care au făcut-o unii în cazul respectiv”.

Noutăți Generale

Dragoș Tudorache, despre memorandumul privind tehnologia 5G, la Realitatea TV: Componenta de securitate e foarte importantă

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Mie mi se pare foarte important să ne ancorăm în discuția europeană și în criteriile și în recomandările pe care UE le va stabili. Dincolo de decizia comercială, ANCOM va scoate la licitație, în luna noiembrie, aceste frecvențe, vor veni operatorii naționali sau din afara celor patru și vor cumpăra frecvența. Asta e o chestiune comercială. Ceea ce este de datoria ANCOM și a statului român e să analizeze ce criterii, uitându-se din perspectiva securității, impun acestor companii, care vor veni cu o ofertă comercială, în așa fel încât să mă asigur că acele componente care sunt furnizate de o companie sau alta nu îmi aduc un risc din punctul de vedere al securității datelor, pe care eu le transmit prin acele rețele”, a subliniat Dragoș Tudorache, europarlamentar din partea Alianței USR PLUS și membru al Biroului Naţional PLUS, miercuri seară, la Realitatea TV, în cadrul unei analize pe marginea memorandumului de înțelegere semnat de SUA și România cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G.

„Eu aș aduce aici o perspectivă europeană în discuție, pentru că discuția trebuie să fie și să se înscrie într-o componentă europeană. Dependența de o tehnologie în domeniul 5G se înscrie în ceea ce se numește autonomie strategică a UE pe tehnologii și pe anumite monopoluri de tehnologie. Aici vorbim și de acele produse de hardware și software care pot, la un moment dat, să reprezinte riscuri de securitate la adresa sistemelor critice la nivelul UE. E știut deja că sunt astfel de componente fie de software, fie de hardware pentru care există monopol la nivel mondial în afara UE și care ne fac vulnerabili.

De aceea, la nivelul UE, a început o discuție pe o analiză de risc în ceea ce privește, în general, acești furnizori de tehnologie. Ceea ce pe mine mă preocupă e că eu nu văd să existe această dezbatere și această discuție strategică de securitate, în primul rând, și la noi.

Ce pot să vă spun e că tocmai în virtutea faptului că o parte din statele membre, pe rațiuni pur comerciale, au început deja să avanseze în astfel de licitații, fără a adăuga această componentă de analiză strategică, tocmai de aceea la nivelul UE a început discuția pe această analiză. Comisia Europeană a cerut statelor membre, încă de la începutul acestui an, să își facă fiecare o analiză națională pe care să o  furnizeze până la finalul lunii iunie, tocmai pentru ca apoi Comisia Europeană să vină cu o recomandare și cu un set de criterii pe care apoi statele membre sunt libere să le urmeze sau nu.

Mie mi se pare foarte important să ne ancorăm în discuția europeană și în criteriile și în recomandările pe care UE le va stabili. Dincolo de decizia comercială, ANCOM va scoate la licitație, în luna noiembrie, aceste frecvențe, vor veni operatorii naționali sau din afara celor patru și vor cumpăra frecvența. Asta e o chestiune comercială. Ceea ce este de datoria ANCOM și a statului român e să analizeze ce criterii, uitându-se din perspectiva securității, impun acestor companii, care vor veni cu o ofertă comercială, în așa fel încât să mă asigur că acele componente care sunt furnizate de o companie sau alta nu îmi aduc un risc din punctul de vedere al securității datelor, pe care eu le transmit prin acele rețele.

Componenta de securitate e foarte importantă. Eu sper ca această discuție stategică de securitate a avut loc în CSAT sau în altă parte și eu sper că între criteriile pe care ANCOM le va scrie în caietul de licitație vom găsi și aceste elemente care să asigure că orice componentă tehnologică, care va intra în oferta lor comercială, va răspunde acelor criterii.

Din ce am văzut eu în presă referitor la conținutul acelui memorandum, acesta vorbește tocmai de criterii – niște criterii care țin de guvernanță, niște garanții de guvernanță pentru firmele care ar intra pe piață, care țin de transparența modului în care ele funcționează și cred eu că aici e, de fapt, partea cea mai importantă a acestui memorandum: faptul că se referă la prezența unor astfel de criterii atunci când se vor face asemenea investiții. Aceste criterii trebuie ancorate și în discuția europeană, pentru că tocmai în acest moment suntem pe cale de a ajunge la un numitor comun cu privire la așteptările și la criteriile de securitate cu privire la 5G.

Este o declarație politică. Modul în care va fi apoi transpusă în criteriile tehnice și juridice e altă discuție. Am văzut că se făcea referire (în memorandum, n.r.) și la recomandările Conferinței de la Praga din mai, anul acesta, pe securitate cibernetică, recomandări care, de altfel, sunt foarte detaliate în ceea ce privește elementele de analiză de risc pe care trebuie să le adopte statele atunci când se angajează în astfel de investiții strategice. Faptul că această referință există în memorandum mă face să cred că în acel cadru au avut loc discuțiile”, a argumentat Dragoș Tudorache.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dacian Cioloş: Înainte de a vorbi de portofoliu, trebuie să știm cine e candidatul pentru poziția de comisar desemnat de România și dacă acesta îndeplinește criteriile de integritate și de competență

Publicat

pe

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, evidențiază o altă gafă pe care premierul Viorica Dăncilă a făcut-o, afirmând că i-a cerut șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un post important de comisar pentru Romania și îi atrage atenția că, „înainte de a vorbi de portofoliu”, trebuie știut dacă cel propus pentru poziția de comisar, din partea României, „îndeplinește criteriile de integritate și de competență și are experiența necesară” pentru o astfel de funcție.

„Văd că doamna Dăncilă spune în ședința de Guvern că i-a cerut Ursulei von der Leyen „un portofoliu important pentru România“ în viitoarea Comisie. Sunt convins că doamna președintă aleasă a Comisiei Europene i-a explicat faptul că portofoliile nu se oferă unor țări, ci se atribuie comisarilor europeni.

Înainte de a vorbi de portofoliu, trebuie să știm cine e candidatul pentru poziția de comisar desemnat de România și dacă acesta îndeplinește criteriile de integritate și de competență și are experiența necesară pentru un portofoliu sau altul. Sunt state membre care au clarificat de mult numele viitorului comisar desemnat, tocmai pentru a putea susține pentru acesta un portofoliu relevant.

Și eu m-as bucura să pot audia și susține în Parlamentul European un comisar european din România integru, competent și credibil la nivel european. Aștept în continuare să văd care este interpretarea Guvernului PSD-ALDE pentru integritate, competență, profesionalism și anvergură europeană”, a afirmat Dacian Cioloș pe Facebook.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la începutul ședinței de guvern, că Transporturile, Energia și Mediul reprezintă domeniile de interes pentru România în ceea ce privește portofoliul care îi va fi alocat în viitoarea Comisie Europeană, precizând că i-a expus această dorință și șefei Executivului UE, Ursula von der Leyen, la întâlnirea pe care au avut-o marți, la Bruxelles, potrivit Ziare.com.

„Am subliniat că România e o țară implicată și pentru noi este important să obținem unul dintre aceste portofolii (…) Un argument în plus îl constituie faptul că România a obținut rezultate remarcabile în exercitarea Președinției Consiliului UE și a demonstrat că poate gestiona foarte bine dosare de interes european”, a declarat Viorica Dancilă.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Ramona Strugariu: Vorbim mereu despre acțiuni post-factum, incoerente şi care nu adresează cauza problemei. Nu vorbim despre ce putem face pentru a preveni nişte situații dezastruoase

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Ramona Strugariu, europarlamentar din partea Alianței USR PLUS, reclamă eșecul statului român, acuzând politicienii care au condus țara în ultimii 30 de ani de incompetență, în condițiile în care nu au făcut nimic pentru a preveni situațiile dezastruoase care au marcat România în ultimii ani. Prin faptul că nu analizează și nu dezbat adevăratele probleme ale țării, înainte ca ele să capete amploare, guvernanții au adus România în situația în care se plasează, potrivit Organizației Salvați Copiii, pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente. Asta, în timp ce educația sexuală în şcolile din țară este „un subiect aproape tabu”.

„Vorbim mereu despre acțiuni post-factum, incoerente şi care nu adresează, de cele mai multe ori, cauza problemei. Nu vorbim aproape niciodată despre ce putem face pentru a preveni nişte situații dezastruoase. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente, cu nişte statistici zdrobitoare. Datele Organizației Salvați Copiii arată aşa:

17.981 de adolescente și tinere cu vârsta sub 19 ani din România au devenit mame anul trecut. 674 dintre ele au mai puțin de 15 ani, iar 17.307 au între 15 și 19 ani. Dintre adolescentele-mame cu vârsta sub 19 ani, 12.906 sunt la prima naștere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, șapte la a cincea naștere, iar una se află chiar la a șasea naștere.

Educația sexuală în şcoli a devenit un subiect aproape tabu. Sigur, dacă există multiple sensibilități, nu este nevoie să o numim educație sexuală. Se poate chema educație pentru viață. Se poate chema oricum. Este foarte puțin relevant ce nume dăm unor măsuri educaționale elementare, care au legătură directă cu îmbunătățirea semnificativă a calității vieții oamenilor şi cu prevenirea unor drame. Important este ca aceste măsuri să existe, să fie formalizate în curiculă, să fie aplicate în acele comunități vulnerabile prin programe speciale, să fie susținute de un plan integrat de acțiune, din arii conexe de guvernare.

Mamele adolescente ale României şi evoluția ulterioară a vieților lor şi ale copiilor pe care îi nasc sunt efectul combinat al sărăciei, lipsei de educație şi de informare, indiferenței şi incompetenței politice, prejudecăților, izolării, subfinanțării unor zone esențiale de politici publice, captivității în care am rămas, economic, social şi la nivel de mentalitate, în toți aceşti ani”, a argumentat Ramona Strugariu.

Aceste tinere nu sunt, însă, singurele victime ale modului în care a fost condus statul român în ultimii ani, subliniază Ramona Strugariu. „Abandonul şcolar, analfabetismul, infracționalitatea juvenilă, violența în familie, toate sunt acolo, parte a aceluiaşi tandem cauză – efect adresat profund defectuos şi îndrăznesc să afirm premeditat defectuos, atâția ani la rând. Dar nu analizăm, nu dezbatem şi nu adresăm aceste lucruri. Nu vorbim cu aceste categorii de victime. Noi dezbatem dacă în curricula şcolară ar fi potrivit să introducem ceva care să conțină cuvintele «sex» sau «sexual» şi să povestească despre aceste lucruri «necurate».

Asta cu certitudine va evacua problema de pe agenda publică. Cam la fel cum închisoarea pe viață sau mărirea pedepselor şterg de pe fața pământului fenomenul infracțional”, a conchis Ramona Strugariu.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 7 ore

Dragoș Tudorache, despre memorandumul privind tehnologia 5G, la Realitatea TV: Componenta de securitate e foarte importantă

Stiri PLUSacum 9 ore

PLUS Sector 5: Delapidarea, abuzul în serviciu și trucarea licitațiilor colcăie în curtea Primăriei Sectorului 5

Noutăți Generaleacum O zi

Dacian Cioloş: Înainte de a vorbi de portofoliu, trebuie să știm cine e candidatul pentru poziția de comisar desemnat de România și dacă acesta îndeplinește criteriile de integritate și de competență

Stiri PLUSacum O zi

Andrei Lupu, la Adevărul LIVE: Noi deja vorbim de vreo două săptămâni de o OUG care va modifica legislația penală. Dacă ar dori cu adevărat asta, ar trece rapid prin Parlament

Stiri PLUSacum 2 zile

Diana Stoica: Domnule Mutu, să știți că există niște lucruri foarte clare, care chiar îți asigură un grad de siguranță în cazul cutremurelor

Revista Preseiacum 2 zile

Oana Țoiu, la Realitatea TV: E foarte important pentru noi să ne jucăm rolul geopolitic din perspectiva energiei. Măsurile legislative care au fost luate, în ultima vreme, au făcut opusul

Revista Preseiacum 2 zile

Andrei Lupu, la Realitatea TV: Cum e posibil ca doamna ministru al Sănătății să nu știe că acolo, la spitalul din Săpoca, există 45 de posturi neocupate, să își dea seama de asta după ce mor cinci oameni?

Noutăți Generaleacum 3 zile

Ramona Strugariu: Vorbim mereu despre acțiuni post-factum, incoerente şi care nu adresează cauza problemei. Nu vorbim despre ce putem face pentru a preveni nişte situații dezastruoase

Stiri PLUSacum 3 zile

Dacian Cioloș, despre măsurile propuse de Firea: Sunt lipsite de coerență. Cam ca întreg mandatul doamnei Firea de până acum

Noutăți Generaleacum 6 zile

Victor Giosan: Administrația publică e deprofesionalizată. Partidele trebuie să ajungă la consens pentru reformarea sistemului public

Cele mai citite