Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la primul miting al Alianței USR PLUS din campania pentru prezidențiale: Vă propunem un tandem între viitorul președinte al României și viitorul prim-ministru

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, a declarat, marți, la Constanța, în cadrul primului miting al Alianței USR PLUS din campania pentru alegerile prezidențiale, că românii au nevoie la conducerea țării de un președinte precum Dan Barna, care îndeplinește toate cerințele și reflectă calitățile de care România are nevoie pentru a se reforma.

„Sunt astăzi la Constanța, în primul rând, ca să vă prezint viitorul președinte al României: pe Dan Barna. Dan Barna este un om care nu a fost contaminat de regimul comunist, care și-a desăvârșit cea mai importantă parte a formării profesionale în libertate, în deschidere față de lume, în normalitate și toate lucrurile astea le găsim în caracterul lui Dan Barna și de toate aceste lucruri are nevoie România.

Dan este și expresia reînnoirii societății de azi, pentru că Dan vine din mediul normalității: un om care și-a câștigat traiul cu muncă cinstită, care a crezut în competențele lui și a lucrat pentru o Românie modernă, europeană, și a crezut în acest proiect.

Asta e ceea ce se întâmplă și în societatea românească de azi: oamenii caută normalitatea, firescul și atunci avem nevoie de un președinte care să reflecte aceste caracteristici pe care românii le așteaptă azi.

Dan este expresia de reînnoire a României. Este și proiectul pe care noi îl purtăm, cei opt europarlamentari ai Alianței, și la nivel european și nu întâmplător grupul politic pe care l-am fondat se numește Reînnoim Europa. Reînnoim Europa, dar și România, pentru că noi, cu toții, credem că România e profund europeană și că Europa are nevoie de România, dar are nevoie de o Românie care crede în ea însăși. Dan Barna crede în acest proiect și în această Românie.

Dan își asumă rolul de candidat la Președinție și de viitor președinte așa cum eu, în urmă cu ceva vreme, mi-am asumat responsabilitatea mare pe care am avut-o de a conduce lista pentru europarlamentare și, așa cum cu ajutorul dumneavoastră am oferit o surpriză României și Europei cu rezultatul obținut la europarlamentare, la fel se va întâmpla și cu Dan Barna și cu candidatura lui la prezidențiale”, a declarat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a subliniat faptul că președintele României trebuie să fie un președinte al tuturor cetățenilor români, indiferent de origine, etnie sau de mediul din care provin.

„Sunt convins că Dan Barna poate să fie un președinte al tuturor românilor pentru că vine din mediul lor. Îl sprijin pe Dan Barna și pentru că am certitudinea că Dan Barna va susține acest proiect de reformă a statului, de reformare a Constituției care să clarifice rolul puterilor în stat. Avem nevoie de un astfel de președinte și sunt convins că Dan Barna poate să facă acest lucru. Nu vă oferim doar un viitor președinte al României, ci venim cu o ofertă completă.

De aceea vă propunem un tandem între viitorul președinte al României și viitorul prim-ministru, pentru că președintele și premierul trebuie să lucreze împreună și am văzut în ultimii ani ce se întâmplă atunci când cei doi au interese divergente, când nu lucrează împreună și când nu trag în aceeași direcție pentru interesul României”, a argumentat liderul PLUS.

Dacian Cioloș a evidențiat faptul că  „trebuie să pornim de la niște constatări ale unor realități pe care le trăim azi și să recunoaștem că această guvernare, pe care o avem azi, a fost o guvernare catastrofală care trebuie oprită cât mai repede”. În acest sens, liderul PLUS a enumerat patru dintre dezastrele pe care le lasă în urmă această guvernare PSD-ALDE:

„Această guvernare a atacat statul de drept timp de trei ani de zile. Statul de drept trebuie repus în drepturile lui, iar respectul legii trebuie să fie cel care primează.

Al doilea dezastru e cel legat de slăbirea instituțiilor care ar trebui să protejeze cetățeanul și nu avem nevoie de alte exemple decât ce s-a întâmplat la Colectiv și Caracal. Reprezintă rezultatul acestor instituții care și-au pierdut capacitatea de a lucra în interesul cetățeanului.

Al treilea dezastru e cel al distrugerii încrederii. Românii nu mai au încredere mulți dintre ei în ei înșiși și în instituțiile țării și pleacă din țară. Va trebui să ne restabilim încrederea în noi și să reconstruim România.

Al patrulea dezastru e legat de diminuarea calității serviciilor publice pentru cetățean: educația și sănătatea”.

De asemenea, Dacian Cioloș a subliniat faptul că Alianța USR PLUS va veni în fața electoratului cu o guvernare participativă care să îi determine pe oameni să se implice prin prisma competențelor lor.

„Vom veni cu o guvernare care va ținti cu adevărat calitatea vieții pentru că, pentru noi, politica socială înseamnă creșterea calității vieții și nu o pensie de mizerie, aruncată unor oameni care sunt uitați altfel sau ajutoare de șomaj sau sociale care îi țin mai mult în sărăcie.

Ne vom baza pe oameni cinstiți și competenți, pe oameni modești și integri care vor lucra în interesul României. O să vă prezentăm în săptămânile care urmează, alături de proiectul politic al viitorului președinte al României, și măsurile concrete pe care intenționăm să le punem în aplicare și viziunea pe care o avem noi”, a conchis Dacian Cioloș.

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Drobeta-Turnu Severin: Schimbarea României trebuie să înceapă de la stârpirea corupției, a hoției, a incompetenței, a ipocriziei și nepotismelor

Publicat

pe

Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș s-a aflat duminică la Drobeta-Turnu Severin, pentru a-I susține pe candidații Aliantei USR PLUS din Mehedinți. Alături de Elena Călin, candidată la Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, și Laurențiu Ștefănescu, candidat la președinția Consiliului Județean Mehedinți, Dacian Cioloș le-a transmis un mesaj de solidaritate tuturor severinenilor, îndemnându-i să voteze pentru o schimbare, o schimbare care să aducă tuturor cetățenilor prosperitate, corectitudine și eliminarea corupției.

„Mesajul pe care îl aducem în fața oamenilor este că oricât de mult am vorbi despre nevoia de schimbare în bine a României și oricâți bani nu am aduce, oricâți bani nu am investi, dacă ei se duc în găuri negre, noi vom rămâne mereu doar cu fârâmituri. Obiectivul Alianței USR PLUS, încă de la alegerile europarlamentare, a fost acela de a avea o Românie fără hoție, fără corupție și fără incompetență”, a declarat, în cadrul conferinței de presă, Dacian Cioloș.

De altfel, acestea au fost și temele principale pe care și-au axat discursul candidații Alianței USR PLUS din Mehedinți. Președintele PLUS a făcut și o serie de precizări cu privire la profesionalismul echipelor cu care Alianța s-a înscris în bătălia pentru Primăria Severin și Consiliul Județean Mehedinți. Dacian Cioloș a punctat că ambele echipe au în componența lor oameni bine pregătiți profesional, care au o carieră și care își doresc să reformeze administrația publică locală: „Sunt oameni care au mari realizări în cariera lor profesională, ei nu au avut nevoie de sinecuri de la stat, de pile de la partid sau de vreun ajutor. Majoritatea dintre cei care candidează din partea Alianței USR PLUS are o bogată experiență în mediul privat și avem convingerea că știu cum să facă lucrurile să meargă. Pentru a schimba un rău în România ai nevoie de mult curaj, iar acești oameni au mult curaj“.

Primii pași în reforma din administrație, în viziunea celor doi candidați ai Alianței USR PLUS, se referă la depolitizarea instituțiilor publice și implementarea meritocrației la nivelul administrației publice locale. Atât Elena Călin, candidata USR PLUS pentru funcția de primar al muncipiului Drobeta-Turnu Severin, cât și Laurențiu Ștefănescu, candidatul Alianței pentru președinția Consiliului Județean, au vorbit despre programele politice pe care le vor implementa la nivel de administrație, programe politice care vor contribui la dezvoltarea economică a județului Mehedinți și a muncipiului Drobeta Turnu Severin.  Printre acestea se numără: aducerea investitorilor pentru a crea noi locuri de muncă în Severin, dezvoltarea serviciilor pentru atragerea turiștilor, soluționarea problemei termoficării și proiectele legate de presiunile făcute la nivel central pentru avansarea lucrărilor de construcție ale autostrăzii A6, ce va lega nordul de sudul Europei.

Despre dorința de schimbare a administrației publice locale a vorbit Elena Călin, candidata Alianței USR PLUS la Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin. Dacian Cioloș a spus despre Elena Călin că este unul dintre cei mai buni profesioniști, cu o vastă experiență în mediul privat și cu multe realizări notorii în domeniul excelenței în servicii. Acesta și este motivul pentru care Dacian Cioloș a invitat-o pe Elena Călin, în urmă cu doi ani, să facă parte din PLUS. De altfel, valorile pe care candidata Alianței vrea să le aducă în Primăria Severin sunt adevărul, priceperea, excelența și umanitatea. „Voi aduce în Primărie adevărul pentru că voi cultiva întotdeauna adevărul și voi spune numai adevărul. Am fost mințiți 30 de ani și vreau să terminăm o dată cu minciuna și cu mincinoșii din administrația publică locală. Voi alege întotdeauna să lucrez cu oameni pricepuți care știu ce au de făcut, iar posturile din primărie nu vor mai fi vândute, nu vor fi date pe pile sau pe șpagă, ci vor fi câștigate corect, prin concurs. Excelența pentru mine înseamnă mai mult decât lucrul doar bine făcut. Pe asta trebuie să ne axăm și nu să facem lucruri de mântuială sau proiecte de mântuială pe bani grei care se distrug înainte să fie finalizate. Și în sfârșit, umanitatea, pentru că noi, oamenii, putem crește și cultiva o cultură a respectului reciproc și a bunei cuviințe sau putem să ne înecăm în ură și dezbinare, ceea ce ne va duce, așa cum suntem și acum, la coada tuturor clasamentelor. Valorile mele sunt absolute și ne-negociabile. Ori le avem pe toate la nivelul maxim, ori ne asumăm, încă o dată, un eșec istoric”, a declarat Elena Călin.

Unul dintre obiectivele esențiale ale candidatului Alianței USR PLUS pentru președinția Consiliului Județean Mehedinți, Laurențiu Ștefănescu, este depolitizarea administrației publice dar și transparentizarea cheltuielilor financiare ale Consiliului Județean Mehedinți. Acesta a atras atenția asupra ilegalităților care deja se întâmplă în județul Mehedinți, și anume loteria vizelor de flotant. În programul de guvernare al reprezentantului Alianței se află și proiectul rutier al Autostrăzii A6, care ar putea aduce o dezvoltare durabilă a județului Mehedinți în cazul în care această autostradă va fi construită. „Acest culoar rutier va lega nordul Europei de sudul Europei și va genera o mulțime de oportunități. Este important să facem presiune asupra autorității centrale pentru ca acest deziderat să devină realitate”, a spus Laurențiu Ștefănescu. Ștefănescu a încheiat, formal, și un contract cu mehedințenii prin care promite ca, în cazul în care nu realizează, în primele șase luni de mandat, o serie de obiective, își va da demisia din fruntea Consiliului Județean Mehedinți.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Tudorache: Ne angajăm să desființăm Poliția Locală

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Ce s-a întâmplat acum în Sectorul 1 al Capitalei, unde angajații Polției Locale lucrau în interesul primarului, este revoltător, dar departe de a fi o excepție. Am văzut cazuri asemănătoare în multe localități și ne aducem aminte cu toții de cazul de la Iași, unde Poliția Locală o urmărea pe amanta primarului”, afirmă președintele executiv al PLUS, europarlamentarul Dragoș Tudorache, marți, în cadrul unei postări pe Facebook, în care anunță că USRPLUS va desființa Poliția Locală și restructura întreaga activitate dedicată siguranței comunitare.

„Ne angajăm să desființăm Poliția Locală. Avem în acest moment un instrument de abuz pus la îndemâna primarilor și o instituție locală care și-a dovedit ineficiența în ultimii ani. Construcția administrativă prin care s-a urmărit sporirea puterilor unor politicieni a produs o îndepărtare a Poliției Naționale de comunitățile și activitățile necesare pentru sporirea siguranței cetățenilor și în același timp a creat o structură care deservește mai degrabă primarul în funcție în loc să fie preocupată de binele comunităților. În consecință, vom desființa Poliția Locală, vom muta atribuțiile în subordinea Poliției Naționale, care va trebui să construiască un serviciu special pentru comunitățile noastre, iar cei care fac parte din structurile locale și îndeplinesc condițiile profesionale pentru a face parte din structurile comunitare își vor continua activitatea.

Avem nevoie să asigurăm siguranța cetățeanului prin activități permanente în cadrul comunităților, avem nevoie de forțe de siguranță profesioniste, neafiliate politic, de oameni competenți care să înțeleagă mersul și specificul comunităților pe care se angajează să le protejeze. Suntem restanți la prevenirea violenței în familie, a actelor de vandalism, la protecția mediului sau a animalelor. Sunt zeci de activități comunitare care trebuie să fie aplicate cu profesionalism și dedicare astfel încât să ne asigurăm că cetățenii sunt în siguranță și se simt confortabil în comunitățile în care aleg să trăiască. Experimentul eșuat al Poliției Locale trebuie stopat și trebuie restructurată întreaga activitate dedicată siguranței comunitare.

Sunt convins că majoritatea cetățenilor nu fac diferența între atribuțiile Poliției Naționale și cele ale Poliției Locale și acest fapt nu este deloc normal. Știu nenumărate abuzuri în care angajați ai Poliției Locale și-au depășit atribuțiile și au acționat abuziv. Ce s-a întâmplat acum în Sectorul 1 al Capitalei, unde angajații Polției Locale lucrau în interesul primarului, este revoltător, dar departe de a fi o excepție. Am văzut cazuri asemănătoare în multe localități și ne aducem aminte cu toții de cazul de la Iași, unde Poliția Locală o urmărea pe amanta primarului. Șicanele sunt permanente și sunt o dovadă a eșecului acestei instituții. Am avut nenumărate sesizări de la colegii din teritoriu despre implicarea Poliției Locale în campania electorală și în urmă cu o săptămână am asistat la un abuz și la șicanele Poliției Locale din Sectorul 4, care a început să ne legitimeze, să ne invite verbal la sediul Poliției Locale și să ne întrebe ce căutăm într-un parc doar pentru că aveam însemne USRPLUS. Eșecul nu mai trebuie tolerat doar pentru că aduce câștiguri politice. Poliția Locală trebuie desființată și asta vom face”, a scris Dragoș Tudorache pe Facebook.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Stiri PLUS

Alianța USR PLUS, în debutul campaniei pentru locale: „Tu ce vrei să schimbi pe strada ta?”

Publicat

pe

Alianța USR PLUS marchează debutul campaniei electorale pentru alegerile locale invitând cetățenii să spună, în comentariile postate pe Facebook, ce își doresc să schimbe pe strada lor.

„Cel mai important loc din România este chiar strada ta.

Este locul unde trăiești, unde îți crești copiii, unde te întâlnești cu familia, cu prietenii și vecinii. Și este normal să-ți dorești ca pe strada ta să fie curat, să respiri aer proaspăt, să ai o școală bună și să te simți în siguranță.

Alegerile locale sunt despre strada ta. Iar pe 27 septembrie tu vei alege cum va arăta pentru următorii patru ani.

Noi, USR PLUS, ne propunem să schimbăm România stradă cu stradă și de aceea vrem să știm de la tine, ce vrei să schimbe următorul primar pe strada ta.

Scrie-ne răspunsul în comentarii și nu uita să îi tag candidatului USR PLUS din localitatea ta. Distribuie apoi această postare, astfel încât să o vadă și prietenii și vecinii tăi și să ne scrie și ei.

#StradaCuStrada schimbăm România”, transmite Alianța USR PLUS.

La rândul său, copreședintele USRPLUS, Dacian Cioloș, a arătat în cadrul unei postări pe Facebook ce își dorește să schimbe pe strada sa:

„Sunt multe de schimbat și la mine pe stradă.

Și în Zalău, acolo unde m-am născut și unde merg întotdeauna acasă, la mama. Mi-aș dori să văd mai mult spațiu verde în jur și mai multă grijă pentru persoanele în vârstă. Aducțiunea de apă fără intermitențe, șoseaua de centură, ca să nu vorbim de perspectiva de locuri de muncă dacă aducem investiții inclusiv cu fonduri europene. Am încredere că Florin Iordache, candidatul nostru acolo, și echipa de consilieri știu ce au de făcut.
Dar și la București, în Sectorul 3, unde locuiesc acum, mi-aș dori să avem un aer mai respirabil, să putem colecta deșeurile selectiv, să nu mai facem uitate și ascunse străduțele dintre blocuri care nu se văd de la șosea. Și aici știu că echipa Alianței USR PLUS știe ce are de făcut.

Nu uit nici cele câteva sate de munte unde am avut ocazia să mă retrag din când în când și unde încă lipsesc serviciile decente medicale și de educație, unde gospodarii au nevoie de primari care să-i ajute să-și valorifice pășunile comunale și produsele, nu să negocieze cu cei care „dau mai mult” accesul la terenurile „de vânzare” sau la pădurile care umplu buzunarele celor care fură cu camionul.

Pentru toate astea, dacă plecăm de la realitățile comunităților în care trăim, începând cu fiecare stradă în parte, și dacă avem curajul să ne asumăm o schimbare de abordare, sunt convins că peste câțiva ani vom înțelege că nu depindem de cei care s-au îmbuibat din resursele comunității stând pe scaunele administrației locale pentru că au trăit cu convingerea că nimic nu-i poate da jos dacă știu să-și aleagă bine partidul înainte de fiecare campanie electorală“.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Stiri PLUSacum 2 zile

Dacian Cioloș, la Drobeta-Turnu Severin: Schimbarea României trebuie să înceapă de la stârpirea corupției, a hoției, a incompetenței, a ipocriziei și nepotismelor

Știri Localeacum 3 zile

Dacian Cioloș, în Otopeni: Sunt convins că în câțiva ani se vor vedea rezultatele unui alt mod de abordare al administrației publice în România, facută cu oameni competenți, care au un interes direct în binele comunității

Editorialeacum 4 zile

Mai susține Guvernul lupta anticorupție?

Știri Localeacum 5 zile

Dragoș Tudorache, la Baia Mare: „Oferta noastră politică se bazează în primul rând pe eliminarera corupției din primării”

Știri Localeacum 6 zile

Dragoș Tudorache, la Vatra Dornei: Principala noastră promisiune este să redăm locuitorilor acestui oraș sentimentul de apartenență la „Perla Bucovinei”. Garanția sunt candidații noștri

Știri Localeacum 6 zile

Dragoș Tudorache, la Bacău: Este vital să menținem abordarea europeană. Fondurile europene sunt sursa ideală pentru a pune în aplicare proiectele propuse

Știri Localeacum 7 zile

Simona Spătaru și-a lansat programul de guvernare locală

Știri Localeacum 7 zile

Dragoș Tudorache, la Piatra Neamț: „Banii vor fi cheltuiţi transparent. Punem pe masa cetăţenilor un plan cu proiecte concrete“

Știri Localeacum 7 zile

Dragoș Tudorache, la Buzău: Principala noastră promisiune este o primărie curată, un consiliu local curat, un consiliu județean curat și cinstit

Generația PLUSacum O săptămână

„Tinerii României: între stigmă și neșansă”, conferință organizată de USR Tineret și Generația PLUS

Cele mai citite