Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Oradea: Nu o să ne oprească atacurile, dimpotrivă! Asta ne dă și mai mult convingerea că suntem pe drumul cel bun și că împreună vom reuși

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Oradea, că Alianța 2020 USR PLUS va depune plângere penală pentru a identifica autorii din spatele pliantelor false care au fost distribuite la Cluj oamenilor în cutiile lor poștale.

„Suntem determinați să continuăm această campanie pentru alegerile europarlamentare, adresându-ne direct românilor și spunându-le ceea ce intenționăm să facem și o să facem această campanie ieșind în stradă, discutând cu oamenii. O să facem lucrul acesta în ciuda atacurilor care par că se întețesc la adresa Alianței, care devin deja murdare, chiar dacă nu a început campania electorală efectivă. Dacă la început ne-au făcut securiști, apoi au încercat să blocheze înscrierea alianței la BEC, apoi au distrus corturile pe care le aveam în oraș, unde am adunat semnături, astăzi vedem că trec adversarii noștri la un alt nivel, mai murdar, de atac – pentru că atacurile vin în zona sensibilă, cea legată de copii și de dreptul familiilor și dorința lor de a avea copii.

Ieri am avut surpriza neplăcută să vedem că au fost distribuite flyere false, cu sigla alianței, în care se spune că presupuși susținători ai alianței, care de fapt nu există, cu identitate falsă, ar fi declarat în numele alianței că alianța vrea să impună avortul obligatoriu în România.

Mizerii de acest gen, care sunt proferate la adresa noastră, arată că le este teamă și că nu găsesc alte mijloace decât a stimula și crea teamă în rândul susținătorilor noștri. Vreau să îi asigur pe susținătorii noștri că vom fi întotdeauna deschiși, transparenți și că vom spune în mod deschis ceea ce credem și că ne vom apăra când apar astfel de atacuri mârșave, dar pentru asta avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră și îi rog pe susținătorii noștri să ne ajute să îi identificăm pe aceia care vin cu genul acesta de atacuri.

Vom face plângere penală ca să îi identificăm pe cei care au făcut acest lucru. Nu o să ne oprească acest gen de atacuri, dimpotrivă. Asta ne dă și mai mult convingerea că suntem pe drumul cel bun și că împreună vom reuși“, a declarat, miercuri, Dacian Cioloș.

Liderul PLUS susține că genul acesta de atacuri arată clar cum mentalitea PSD nu a evoluat deloc în ultimii 30 de ani: „Când le apare un adversar de care se tem, îl atacă, pentru că asta știu să facă, asta au învățat de la securiștii care au ajutat partidul, pe care i-au moștenit de la regimul comunist și asta continuă să facă – să guverneze prin frică, teroare și neîncredere. Asta arată că mentalitatea celor care conduc PSD, în acești 30 de ani, nu a evoluat deloc, în schimb noi vedem că evoluează mentalitatea și modul de percepere a lucrurilor ale românilor. Vedem treaba asta în stradă, discutând cu ei. Ceea ce s-a întâmplat, ieri, la Cluj, ne-a fost semnalat de susținători de-ai noștri“.

În acest context, Dacian Cioloș a subliniat că singurul „atac“ pe care membrii Alianței 2020 USR PLUS îl vor da este la indiferență: „Noi nu am intrat în politică ca să ne batem cu alți politicieni. Am intrat în politică pentru a ne pune la dispoziție competențele, experiența și dorința de a face ca lucrurile să se miște în direcția bună în România și credem că asta o să îi atragă pe români și o să le retrezească interesul pentru politică“.

Pe de altă parte, liderul PLUS a precizat că a simțit în Bihor o așteptare foarte mare din partea oamenilor „pentru o alternativă politică, pentru oameni noi în politică“. „Astăzi, venim în fața bihorenilor și orădenilor nu doar cu o listă de candidați pentru alegerile europarlamentare, o repet, pentru că am convingerea – este cea mai bună listă de candidati pentru europarlamentare pe care, în această campanie, o prezintă un partid politic.

Vă prezentăm, astăzi, și un program electoral. Suntem prima forță politică, în aceste alegeri, care a venit cu un program electoral. Am adunat, aici, obiectivele pe care ni le-am fixat pentru Parlamentul European, obiective care țin, în primul rând, de interesul nostru de a susține drepturile și interesele românilor în Uniunea Europeană și aici avem în vedere nu doar interesele și obiectivele românilor care trăiesc în România, dar și a celor care trăiesc în alte state membre din UE. Vrem să le spunem nu doar că îi așteptăm acasă, dar că vor avea tot sprijinul echipei noastre, indiferent unde au ales să locuiască, să muncească sau să studieze în UE.

În programul nostru electoral ne-am fixat niște obiective care să ne ajute să ne ducem la îndeplinire programul nostru politic, pentru a construi prosperitate în România pentru că ceea ce vrem să facem, în Parlamentul European, e strict legat de obiectivele pe care le avem și pentru viitorii noștri aleși locali și pentru cei care ne vor reprezenta în Parlamentul României, după alegerile parlamentare“, a explicat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a enumerat câteva dintre principalele obiective pe care candidații Alianței 2020 USR PLUS la europarlamentare le au în vedere pentru Parlamentul European: „O să găsiți în programul nostru electoral obiective legate de menținerea unei alocări bugetare importante pentru România, din fonduri europene, care vor fi decise în perioada următoare. Avem nevoie de aceste fonduri europene pentru investiții, care să creeze locuri de muncă în România pentru că de acolo vine prosperitatea, nu din sinecuri politice sau din creșteri artificiale de pensii și salarii, care sunt susținute apoi de împrumuturi, pentru că guvernarea PSD-ALDE nu e capabilă sau nu vrea să utilizeze fonduri europene.

Veți găsi în programul nostru electoral măsuri care vizează sănătatea – mă gândesc, în primul  rând, la spitale și la dotarea lor, dar și pentru ca românii să aibă acces la medicamente accesibile, la prețuri accesibile și la calitatea serviciilor medicale, pornind de la experiența europeană.

Veți găsi măsuri care vizeză sectorul educației – aici avem câteva propuneri concrete: întărirea sistemului de învățământ profesional pentru a putea da acces românilor la locuri de muncă bine plătite, calificate. Avem nevoie de un învatământ profesional care să califice tinerii, în primul rând, dar ne gândim și la extinderea programului de burse europene Erasmus și la liceeni.

Pentru agricultură – vrem nu doar să menținem subvențiile europene pentru agricultorii români, dar acum obiectivul nostru e să le și țintim cu precădere către fermierii mici și mijlocii pe care să îi ajutăm să își comercializeze produsele agricole și să prospere vânzând ceea ce produc ei.

Veți găsi măsuri care vizează infrastructura de transport energetică. România e cu adevărat europeană atunci când e conectată la Europa și aici vrem să continuăm susținerea unor proiecte pe care le-am început și în 2016, să le continuăm cu fonduri europene și apoi să le putem pune în practică când vom fi din nou la guvernare“.

Stiri PLUS

Andrei Lupu: În ultimele zile am văzut o grămada de atacuri între susținătorii lui Klaus Iohannis și cei ai lui Dan Barna. Putem, totuși, să fim de acord că, în timp ce noi ne certăm între noi, PSD-ul face ce vrea?

Publicat

pe

Andrei Lupu, jurist și membru al Biroului Național PLUS, face apel la maturitate din partea simpatizanților și membrilor PLUS, USR și PNL, în contextul ultimelor atacuri reciproce, apărute în spațiul public, arătând că singurul care are de câștigat de pe urma acestor tensiuni este PSD.

„În ultimele zile am văzut o grămadă de atacuri între susținătorii lui Klaus Iohannis și cei ai lui Dan Barna. Implicit, între simpatizanții/membrii PLUS, USR și PNL.

E clar că nu suntem de acord cu privire la cine ar fi cel mai bun președinte.

Putem, totuși, să fim de acord că, în timp ce noi ne certăm între noi, PSD-ul face ce vrea? Și o sa facă la fel și anul viitor, ba chiar și după 2020, dacă noi tăiem toate punțile de colaborare?

Hai să fim maturi. Să câștige cel care convinge cei mai mulți votanți, fără să îl atace inutil pe celălalt”, a scris Andrei Lupu pe Facebook.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Educația, tema primei dezbateri a Grupului de lucru pe acest domeniu din cadrul Comisiei Naționale de Programe și Politici Publice a PLUS

Publicat

pe

Miercuri, 7 august, la hotelul Ibis Gara de Nord, a avut loc prima dezbatere publică organizată de membrii Grupului de lucru pe domeniul Educație din cadrul Comisiei Naționale de Programe și Politici Publice a PLUS, cu tema Educația ca serviciu public în București.

În deschidere, Ștefan Pălărie, responsabilul GDL Educație,  a făcut o prezentare a CNPP și a grupului de lucru pe care îl coordonează. La dezbaterea moderată de membrii GDL Andrei Neagu, Daniela Paraschiv și Gabriela Tache au participat peste 80 de profesori, ingineri, medici, jurnaliști, economiști, manageri de proiect, traineri și psihologi, din toate cele șase sectoare ale Capitalei.

Invitat la eveniment, Vlad Voiculescu, candidatul PLUS pentru Primăria Municipiului București, a vorbit despre rolul pe care Bucureștiul trebuie să-l joace în adaptarea sistemului românesc de educație la imperativele lumii în care trăim.

Participanții au realizat o analiză SWOT a modului în care funcționează sistemul de educație în municipiul București și au propus soluții la problemele identificate. Soluțiile au vizat  crearea de oportunități pentru îmbunătățirea sistemului, modalități de valorificare a oportunităților deja existente și strategii de neutralizare a amenințărilor. La final, în cadrul unei sesiuni de Q&A, membrii GDL au răspuns la întrebările formulate de cei prezenți.

Acestui eveniment, organizat de CNPP în București, îi vor urma evenimente similare, organizate în diferite orașe ale țării.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Emil Petru Ghibu, cel mai nou membru PLUS: Am 103 ani și jumătate. E pentru prima oară când mă înscriu într-un partid politic. Fac asta ca sa inspir cât mai mulți să se alăture mișcării noastre politice

Publicat

pe

FOTO Facebook

Implicarea politică nu are vârstă atunci când dorești să pui umărul la construirea unei Românii mai bune. Ne-o arată Emil Petru Ghibu, cel mai nou membru PLUS, care, la cei 103 ani ai săi, a luat decizia de a se înscrie pentru prima oară în cadrul unui partid politic, din dorința de a inspira cât mai mulți oameni să se alăture mișcării politice conduse de Dacian Cioloș.

„Numai cu politici sănătoase și drepte se poate construi România”, a subliniat Emil Petru Ghibu în cadrul mesajului său, postat pe Facebook, unde și-a exprimat, totodată, dorința de a-i vedea pe românii plecați în străinătate că se întorc în țară pentru a-i ajuta pe cei rămași să găsească soluții la problemele cu care se confruntă întreaga societate românească.

 

„Dragă PLUS,

Am 103 ani și jumătate.

E pentru prima oară când mă înscriu într-un partid politic. Nu am fost nici măcar membru în Partidul Comunist Român. Fac acest gest ca să inspir cât mai mulți să se alăture mișcării noastre politice.

Numai cu politici sănătoase și drepte se poate construi (nu reconstrui că n-a fost niciodată construită ca lumea) România.

Cu nepoata mea vorbesc mult despre cum ar trebui sa funcționeze lucrurile. Aș dori ca cei cu experiență în străinătate să se întoarcă în țară ca să colaboreze cu noi de aici, pentru a găsi soluții de dezvoltare și curățire a țării.

Am încredere în Dacian Cioloș care a venit să mă cunoască. E un om bun. Îi urmăresc cum pot mai bine cariera.

Din păcate m-au cam lăsat ochii și nu mai aud bine, dar creierul încă funcționează. Ma informez despre ce se întâmpla cu noi de la nepoata mea și de la prietenii ei. Mai dau și sfaturi!

 

Cu stimă,

Emil Petru Ghibu“

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 3 zile

Alin Mituța, despre nominalizarea lui Plumb și Nica pentru comisari europeni: O doamnă acuzată în dosarul Belina și un domn acuzat în dosarul Microsoft. Desemnarea fără consultare este nelegitimă

Noutăți Generaleacum 3 zile

AEP le recomandă cetățenilor cu drept de vot din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență, a cărui procedură este simplă, sigură și eficientă

Noutăți Generaleacum 3 zile

Ramona Strugariu, mesaj pentru Dăncilă: Nu pedeapsa cu închisoarea pe viață e soluția crizei profunde prin care trece un stat întreg. Soluția e viața decentă şi ocrotită, într-un stat funcțional

Stiri PLUSacum 4 zile

Andrei Lupu: În ultimele zile am văzut o grămada de atacuri între susținătorii lui Klaus Iohannis și cei ai lui Dan Barna. Putem, totuși, să fim de acord că, în timp ce noi ne certăm între noi, PSD-ul face ce vrea?

Stiri PLUSacum 4 zile

Educația, tema primei dezbateri a Grupului de lucru pe acest domeniu din cadrul Comisiei Naționale de Programe și Politici Publice a PLUS

Stiri PLUSacum 5 zile

Emil Petru Ghibu, cel mai nou membru PLUS: Am 103 ani și jumătate. E pentru prima oară când mă înscriu într-un partid politic. Fac asta ca sa inspir cât mai mulți să se alăture mișcării noastre politice

Stiri PLUSacum 6 zile

Alianța USR PLUS strânge semnături pentru candidatura lui Dan Barna la prezidențiale. Dacian Cioloș: Dan e vocea unei noi generații. Va fi un mediator. Sunt alături de el

Stiri PLUSacum 6 zile

Dan Barna: România are nevoie de un președinte prezent, activ în viața ei. Asta voi face eu/ Vlad Voiculescu: Mă aștept la un președinte implicat, care să fie perfect responsabil. Cred că Dan Barna este omul ăsta

Noutăți Generaleacum 6 zile

Alexandru Dimitriu: Atunci când Administrația Sectorului 5 te sfidează și îți ia banii din buzunar, în mod evident trebuie să reacționezi. PLUS Sector 5 va sesiza organele de cercetare penală și Curtea de Conturi

Stiri PLUSacum 7 zile

Consiliul Național PLUS a votat pentru formarea alianței politice cu USR

Cele mai citite