Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Iași: Vrem să schimbăm lucrurile în bine în profunzime împreună cu dumneavoastră!

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

„Dan Barna reprezintă un nou mod de a aborda lucrurile în România și noi de asta avem nevoie, avem nevoie să schimbăm lucrurile în profunzime. Haideți să o facem împreună!”, a declarat liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, duminică, la Iași, în cadrul unui discurs amplu în care a făcut apel la implicare și la susținerea lui Dan Barna în cursa pentru Cotroceni.

În acest context, liderul PLUS a vorbit despre cele mai acute probleme ale țării când vine vorba de infrastructură, amenjarea teritoriului, dezvoltare rurală și agricultură, prezentând principalele măsuri care se vor regăsi, la aceste capitole, în programul de guvernare al alianței.

„România are nevoie să se schimbe în profunzime, are nevoie să se schimbe acum și noi putem să o schimbăm acum. Noi putem să facem lucrul ăsta dacă decidem treaba asta împreună și dacă ne susținem unii pe alții. Acesta a fost motivul pentru care am venit în fața dumneavoastră la europarlamentare, v-am cerut atunci mandatul ca să mergem într-o primă etapă în Parlamentul European, ca să pregătim și de acolo terenul pentru că România este o țară europeană, pentru că România și-a asumat acest drum și România nu mai trebuie să fie doar un receptor al regulilor, normelor și finanțărilor europene, ci România trebuie să producă și ea, la rândul ei, democrație și bunăstare în Europa, producând-o aici, realizându-ne temele aici, acasă, și creând bunăstarea și condițiile ca să putem trăi fericiți aici, acasă”, a declarat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a subliniat faptul că președintele este omul cheie care poate să declanșeze și să susțină procesul de schimbare de care România are nevoie.

„De aceea avem nevoie de Dan Barna președinte și de aceea suntem prezenți în tandem pentru că ceea ce președintele are de făcut și angajamentele pe care dumneavoastră le așteptați ca un președinte să le ia în fața dumneavoastră, o mare parte din ele le poate pune în practică direct, dar o parte foarte importantă le poate pune în practică lucrând în colaborare cu un Guvern și de aceea noi venim să vă spunem de acum ce intenționăm să facem pentru România pentru că viziunea noastră este una integrată.

Am început să ne pregătim deja și pentru alegerile locale pentru că, pentru a pune în practică un program de guvernare, avem nevoie de aleși locali care să facă lucrul acesta la nivel local. Asta e viziunea noastră despre România și pentru România. Vrem să schimbăm lucrurile în bine în profunzime împreună cu dumneavoastră. Eu știu că există o teamă de schimbare, de nou. E un fel de reținere și, atunci, de multe ori votăm ceea ce credem noi că e mai puțin rău și de asta avem cumva tendința să ne uităm cu îndoială atunci când vin oameni care nu au mai avut responsabilități înainte. Venim în fața dumneavoastră să vă propunem să avem împreună curajul să facem pașii aceștia pentru că știm ce avem de făcut”, a punctat liderul PLUS.

Dacian Cioloș a prezentat abordarea Alianței USR PLUS pentru guvernare:

„Trebuie să pornim de la realitățile în care trăim și să gândim guvernarea cu măsuri pe termen scurt, cu măsuri imediate, dar și cu o perspectivă și o viziune. În felul acesta o să ne propunem noi să vă prezentăm programul de guvernare. Măsuri pe termen scurt – pentru că sunt lucruri de corectat. În ultimii trei ani s-au întâmplat, din păcate, foarte multe lucruri care ne-au dat înapoi. Nu doar din perspectiva justiției, a statului de drept. Avem de corectat câteva lucruri tocmai ca să putem continua să plătim pensii și salarii, și să putem să ne asigurăm că românii pot să trăiască bine, demn și aici în România”.

Referindu-se la această regiune a Moldovei, Dacian Cioloș a vorbit despre sărăcia structurală „care se menține de ani de zile, în ciuda unor sume importante care se pompează de la bugetul de stat aici”.

„Avem o sărăcie structurală și pentru că, de multe ori, banii care au fost pompați aici au fost folosiți cu incompetență și cu lipsă de coerență și chiar mai rău, de multe ori, au fost folosiți pentru interese politice – pentru a cumpăra voturi, susținere politică, fără să existe o viziune de dezvoltare.

Vedem că, într-adevăr, în ultimii ani sunt poli de dezvoltare care apar și în Moldova, cum e cazul Iașiului și cum mai sunt și alte orașe, dar care, în momentul de față, nu impactează pozitiv și restul zonelor din regiune pentru că nu există viziunea asta coerentă despre cum facem ca investind bani în Iași, să obținem rezultate și în orașele mai mici din jur sau în zonele rurale. Lipsește viziunea și corența politicilor publice”, a declarat liderul PLUS.

În acest context, Dacian Cioloș a prezentat măsurile care ar trebui adoptate în trei mari domenii, care se vor regăsi în programul de guvernare al alianței: infrastructura, amenjarea teritoriului și dezvoltarea rurală și agricultura. În primul rând, Dacian Cioloș a explicat că fără o infrastructură gândită coerent la nivel regional, România nu o să atragă investiții.

„Ne-am luat deja un angajament și în campania pentru europarlamentare: investițiile pentru autostrăzi, și mă gândesc aici la autostrada care va lega Transilvania de Moldova și apoi, prin Transilvania, și pe coridorul european, va lega Moldova de restul Europei, e pentru noi o prioritate. Am început cu ea deja din 2016, din păcate lucrurile nu au avansat suficient. Noi credem că acest proiect se poate face în următorii ani cu finanțare din fonduri europene și cu finanțare pe care o putem mobiliza din Fondul European de Investiții, care permite creditări pe termen lung pentru astfel de proiecte majore de investiții.

Nu va fi suficientă această autostradă pentru că Moldova are nevoie să fie legată și de sud, de București, și noi în 2016 am pus în Master Planul de Transporturi prioritară și autostrada care leagă Suceava de București, un drum pe patru benzi care să accelereze deplasarea asta rutieră între nord-estul țării și București. Dar viziunea pe care o avem noi legată de infrastructura mare nu se referă doar la infrastructura de transport, însă avem un potențial mare despre care nu s-a vorbit și pe care nu l-am valorificat – este cel al transportului feroviar, care poate fi reabilitat relativ repede și ușor dacă există coerență în investiții.

Viziunea noastră legată de infrastructură merge pe principiul pe care îl vedem tot mai mult dezvoltându-se în Europa: a transportului și a platformelor multimodale. Ca să dau un exemplu: la Iași, dacă avem aeroportul, și îl dezvoltăm și vrem să putem atrage investiții, ar trebui gândită platforma multimodală care, în aceeași zonă, să permită conectarea transportului aerian cu transportul rutier prin legătură cu o autostradă, din partea aeroportului, și cu transport feroviar cu legătură pe căile ferate pe care poate să crească viteza de circulație prin investiții care ar trebui gândite acum, când gândim modernizarea.

Prin sistemul ăsta de transport multimodal se pot folosi în mod complementar avantajele diferitelor tipuri de transporturi și asta poate să fie un avantaj și pentru transportul de marfă, de care au nevoie investitorii atunci când gândesc investiții productive.

În planul de investiții pe infrastructură, noi vrem să mergem dincolo de ce avem acum, partea de transport rutier și partea de transport pe căi ferate, și să legăm transport aerian, transport rutier, transport căi ferate și, acolo unde este cazul, și transportul modal și să împânzim România cu o rețea de astfel de platforme multimodale care să ne lege apoi la rețeaua europeană. Doar astfel au o logică fondurile europene, doar astfel are o logică conectarea României cu principalele culoare de transport.

Doar în felul acesta are sens să spunem că dacă România va avea un comisar pentru Tranporturi în Comisia Europeană, România va putea beneficia de pe această poziție pentru că, dacă nu avem viziunea asta acasă, putem avea noi orice funcții la nivel european și orice fonduri de acolo pentru că tot izolați rămânem.

Când vorbim de infrastructură ne gândim și la infrastructura digitală pentru că economia și industria, în particular, dar și alte tipuri de servicii se vor dezvolta bazându-se tot mai mult pe noile tehnologii și mai ales pe digital (…) Când vorbim de infrastructură, vom gândi investițiile astea în mod integrat”, a argumentat liderul PLUS.

În ceea ce privește amenajarea teritoriului, liderul PLUS a subliniat faptul că fără o viziune în acest sens, infrastructura nu se poate dezvolta.

„Aici, politica noastră de investiții până acum a mers cu picătura acolo unde au fost primari sau președinți de consilii județene de la partidul care era la guvernare, au putut obține bani și s-au lăudat că aduc investiții pentru infrastructură și pentru dezvoltarea unor servicii în localitate sau în județ la ei.

Dar ce vedem astăzi: foarte multe localități care din bugetul lor local abia reușesc să își plătească salariile funcționarilor, nu mai vorbim de faptul că au împânzit cu funcționari primăriile fără să crească eficiența serviciilor publice.

Avem, deci, primării care nu își mai pot permite proiecte de investiții nici măcar cu cofinanțare europeană pentru că nu au fondurile cu care să demareze astfel de proiecte. Sau, mai rău, avem zone izolate în care s-au făcut investiții, care au asfaltat drumuri, care au canalizare și apă, dar comunele din jurul lor sunt fără aceste servicii utilitare sau servicii publice. Pentru că nu există gândirea asta integrată și pentru că aceste unități administrativ-teritoriale unele se pot dezvolta, altele nu. Ca să nu mai vorbim de lipsa de legătură între zonele urbane dezvoltate, zonele rurale periferice și zonele mai îndepărtate care riscă să rămână între autostrăzile pe care, cu siguranță, le vom putea finanța în anii următori și care o să lege orașele. Atunci obiectivul nostru pe termen mediu e să venim cu o abordare de amenajare a teritoriului care să pornească de la aceste realități.

Înainte de a vorbi de comasarea unor comune, pentru că asta nu va funcționa dacă o vom forța doar prin lege sau chiar prin modificarea Constituției, obiectivul nostru, în primul mandat de patru ani de guvernare, este să venim cu o abordare prin care să determinăm primarii de comune să lucreze împreună pe anumite proiecte. Asta o să o facem și prin modul în care se distribuie bugetul de stat, și prin modul în care se constituie bugetele locale. Asta într-o primă fază.

În a doua fază, e nevoie să facem același lucru între județe. Acum avem acele Agenții de Dezvoltare Regională care coordonează fonduri europene și care, de fapt, înseamnă o reunire a consiliilor județene și a președinților de consilii județene din câteva județe, din regiunea respectivă care își împart banii prioritar pe fonduri europene în funcție de ce vrea să facă fiecare în fiecare județ. Nu există o abordare regională a unor proiecte mari regionale, care să fie în interesul tuturor județelor. Ca să avem cu adevărat o abordare regională ne gândim la modalități prin care, într-o primă fază, să existe o structură care să ia decizii la nivel regional pentru proiecte care să deservească toată regiunea și apoi să gândim chiar la structurarea unor regiuni, pornind de la aceste județe”, a detaliat Dacian Cioloș.

Referindu-se la domeniul agriculturii, Dacian Cioloș a punctat faptul că valorificarea comercializării produselor agricole va sta în centrul programului de guvernare.

„Astăzi, în lume, din agricultură nu câștigă cine produce, ci câștigă cel care vinde, care comercializează. Aici vrem să mergem pe mai multe direcții. În primul rând, să facem în așa fel încât fermele mari care s-au constituit și care sunt eficiente să le stimulăm să investeacă și în parte de procesare și într-o comercializare inteligentă, care le permită să creeze locuri de muncă și să creeze dezvoltare în zona în care ele produc.

Pentru fermele mari, subvențiile pe care le vom acorda, vedeți că se tot vorbește de plafonarea lor pentru fermele mari, noi putem să spunem că nu le vom plafona la un nivel foarte ridicat, dar o mare parte din subvențiile care merg către fermele mari să se ducă în investiții, pe parte de procesare sau de valorificare a produselor, ca să beneficieze și zonele unde are loc cultivarea terenurilor de această activitate, să se poată crea noi locuri de muncă.

Apoi fermele familiale, care acum înseamnă mai mult gospodării care produc pentru subzistență. Aici există deja, inclusiv în jurul Iașiului, exemple pozitive de ferme familiale care produc legume, fructe și care distribuie astfel de produse în oraș. Ăsta e un model pe care vrem să îl dezvoltăm și prin genul acesta de platforme care să fie create de autoritățile publice în orașele mari, acolo unde există potențial de consum, în care săptămânal mici producători să vină și să distribuie astfel de coșuri și de legume, care pot fi comandate prin internet, dar și dezvoltarea legăturii dintre tehnologie și agricultură prin stimularea unor astfel de platforme internet prin care să se poată face astfel de comenzi. Și toată partea asta de investiții, apoi, pentru prelucrarea și procesarea produselor.

Un ultim lucru legat de agricultură: terenurile agricole. Se vorbește foarte mult de faptul că ne cumpără străinii terenurile agricole și că rămânem fără un potențial important de dezvoltare. Aici o să facem două lucruri: acționăm acum ca să modificăm legislația europeană în așa fel încât aceasta să permită statelor membre să trateze terenul agricol și ca un bun de patrimoniu pentru comunitățile locale. Asta o să ne permită să mergem cu legislația într-o direcție care să direcționeze tranzacțiile cu terenurile agricole spre cumpărători care valorifică terenul respectiv și în interesul comunității locale”, a explicat Dacian Cioloș.

În finalul discursului său, liderul PLUS a făcut apel la ieșeni să ia parte la schimbarea României și să nu rateze această șansă de a da Președinția țării „pe mâna unui om care poată să ducă România în direcția” pe care o așteaptă de atâta timp.

„Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le putem face dacă ajungem la guvernare și le putem face, dacă ajungând la guvernare, vom avea un președinte care să poată să reprezinte o astfel de viziune, și vom avea primari și aleși locali care să pună lucrurile acestea în practică. De asta, astăzi, în fața dumneavoastră, venim să vă cerem votul pentru Dan Barna pentru că Dan Barna reprezintă un nou mod de a aborda lucrurile în România și noi de asta avem nevoie, avem nevoie să schimbăm lucrurile în profunzime. Haideți să o facem împreună și haideți să nu ratăm această oportunitate de a da Președinția României pe mâna unui om care poată să ducă România în direcția pe care o așteptăm de atâția ani!”, a conchis Dacian Cioloș.

Stiri PLUS

Dacian Cioloș: Cu tot respectul pentru doamna Anisie, cred că un astfel de ministru ar trebui să fie din afara sistemului actual, dar să îl cunoască bine

Publicat

pe

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, face apel către șeful statului, Klaus Iohannis, să inițieze un nou pact național pentru Educație și cere, totodată, schimbarea din funcție a actualui ministru al Educației, Monica Anisie.

„Președintele Klaus Iohannis ar trebui să inițieze un nou pact național pentru Educație, unul care să prevadă, pe lângă procentul din PIB alocat obligatoriu de guverne, și un acord între toate partidele politice pentru păstrarea aceluiași ministru la Ministerul Educației minimum cinci ani, indiferent cât de des se succed guvernele și indiferent de culoarea politică a acestora.
Cu tot respectul pentru doamna Anisie, cred că un astfel de ministru ar trebui să fie din afara sistemului actual, dar să îl cunoască bine, de preferat o personalitate publică recunoscută tocmai pentru performanță în economia reală.

Președintele Iohannis a strâns suficiente astfel de personalități în grupurile de lucru ale proiectului România Educată. Avem nevoie de obiective concrete legate de performanța copiilor, nu numai de sumele alocate sistemului de educație, dar, cel mai important, avem nevoie de coerență și stabilitate, dincolo de interesele electorale ale candidaților și partidelor. Ministerul Educației trebuie scos în afara jocurilor politice”, a afirmat Dacian Cioloș pe Facebook.

Solicitările liderului PLUS vin după ce, în urmă cu două zile, o critica pe Monica Anisie pentru declarațiile făcute pe marginea rezultatelor dezastruoase obținute de România la Testele PISA 2018.

„Seninătatea doamnei ministru ne dă fiori. Sistemul de educație din România nu e în stare să formeze tineri capabili să se descurce în situații concrete de viață, dar ministrul Educației ne spune să stăm liniștiți, pentru că elevii știu. În fapt, este o tragedie: elevii români învață după un curriculum care nu are legătură cu viața reală. Dincolo de resurse, de finanțarea învățământului, de baza materială precară, de numărul de copii dintr-o clasă, rezultatele de la Testele PISA țin de modul în care profesorii reușesc să-i facă pe elevi să creadă că sunt capabili să rezolve probleme din viața reală”, puncta, la acel moment pe Facebook, Dacian Cioloș.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Cine sunt candidații la funcția de coordonator regional PLUS și care sunt atribuțiile acestora

Publicat

pe

Sâmbătă, în prima zi a Convenției Naționale Extraordinare, membrii PLUS delegați își vor alege coordonatorii regionali, al căror principal rol este, conform Statutului partidului, asigurarea colaborării și schimburilor de experiență dintre filialele județene PLUS din aceeași regiune, implementarea unitară la nivel regional a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel național, precum și reflectarea în politicile propuse de PLUS la nivel național a ideilor, propunerilor și nevoilor identificate la nivel regional.

În cadrul Convenției vor fi desemnați prin vot maximum cinci coordonatori regionali pentru fiecare dintre următoarele zone geografice, alegând dintre primii 10 candidați din fiecare regiune, clasați în ordinea voturilor obținute în cadrul alegerilor regionale:

a) Regiunea Nord-Est, cuprinzând județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui;
b) Regiunea Sud-Est, cuprinzând județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța;
c) Regiunea Sud-Muntenia, cuprinzând județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Ialomița,
Călărași, Giurgiu, Teleorman;
d) Regiunea Sud-Vest-Oltenia, cuprinzând județele Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți;
e) Regiunea Vest, cuprinzând județele Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Timiș;
f) Regiunea Centru, cuprinzând județele Harghita, Mureș, Alba, Covasna, Brașov, Sibiu;
g) Regiunea Nord-Vest, cuprinzând județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, BistrițaNăsăud, Sălaj, Cluj.
h) Regiunea București-Ilfov, cuprinzând sectoarele Municipiului București și județul Ilfov;
i) Diaspora

Lista candidaților la funcția de Coordonator Regional este următoarea:

Coordonatorii regionali aleși în cadrul Convenției Naționale Extraordinare din 7-8 decembrie 2019 vor avea următoarele atribuții:

• Susțin o colaborare eficientă interjudețeană, atât între echipele de conducere județene, cât și între echipele operaționale, inclusiv prin organizarea ședințelor online/offline cu Birourile filialelor județene sau cu echipele de resort;
• Contribuie la implementarea unitară, la nivel regional, a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel național și sesizează organele statutare în cazul neimplementării sau nerespectării acestor hotărâri;
• Sprijină echipele județene în îndeplinirea obiectivelor asumate;
• Sunt primul punct de contact pentru filialele județene din regiunea respectivă, în momente de criză și/sau când se prezintă o urgență care nu poate fi rezolvată, în timp util, de către conducerea județeană;
• Asigură transmiterea la nivel local a hotărârilor adoptate la nivel național;
• Pot interveni în medierea conflictelor din interiorul filialelor județene din regiune;
• Participă la agrearea contractelor de performanță între Biroul Național și Birourile filialelor din regiune și monitorizează implementarea acestora;
• Prezintă semestrial un raport de activitate către filialele județene din regiune, precum și către Consiliul Național;
• Realizează o analiză semestrială a activității filialelor județene din regiunea lor;
• Comunică la nivel regional în numele PLUS, în coordonare cu echipa națională de comunicare PLUS și cu conducerea de la nivel județean;
• Pot participa, fără drept de vot, la orice ședință a organelor de conducere din cadrul filialelor județene, la ședințele comunităților din regiunea coordonată, precum și la orice alte activități organizate de către acestea;
• Participă lunar, fără drept de vot, la cel puțin o ședință (fizică sau online) cu membrii unuia dintre birourile județene din regiunea pe care o coordonează. Pe o durată de 6 luni, fiecare coordonator regional trebuie să participe minim o dată la o ședință a fiecărui birou județean din regiunea a cărei coordonare o asigură;
• Convoacă o dată la trei luni reprezentanții birourilor județene din regiunea pe care o coordonează pentru a evalua împreună activitatea PLUS din regiune și pentru a stabili prin consens direcțiile, prioritățile și obiectivele județene și regionale pentru următoarele trei luni;
• Susțin schimbul de bune practici în toate domeniile activității politice a PLUS, la nivel regional;
• Facilitează împreună cu președinții filialelor județene reflectarea la nivel național a necesităților și viziunilor responsabililor de politici publice din cadrul birourilor județene, prin colaborarea dintre aceștia și Comisia Națională de Politici și Programe;
• Își asumă în cadrul echipei de coordonatori regionali din respectiva regiune unul dintre următoarele roluri: strategie politică, politici publice, extindere și consolidare organizațională, comunicare publică, dezvoltarea activității de tineret. Rolurile vor fi asumate la începutul mandatului și pot fi modificate, ulterior, cu acceptul celorlalți coordonatori regionali din regiune.
• Monitorizează respectarea termenelor menționate în Statut și Regulament, pentru validarea/invalidarea de către filiale sau, după caz, comunități locale a potențialilor noi membri (inclusiv pentru cei cu activitate politică anterioară);
• Sprijină conducerile județene și echipele operaționale în procesele de planificare strategică, inclusiv prin mentorat în construirea unor planuri de acțiune viabile și implementarea acelor planuri;
• Sprijină echipele județene în planificarea unui calendar de evenimente de impact, cu vizibilitate maximă;
• Sprijină echipele județene în organizarea de consultări cu actorii relevanți din județ și/sau din regiune;
• Sprijină echipele județene în identificarea potențialilor viitori candidați pentru funcții publice;
• Susțin Birourile Județene în procesul de desemnare a candidaților PLUS pentru funcțiile de primar de municipiu reședință de județ și președinte de Consiliu Județean, prin formularea de evaluări de oportunitate pentru fiecare din candidații supuși consultării membrilor, conform Art. 45, alin. 2 din Regulamentul Intern.
• Asigură un proces statutar și regulamentar de organizare a alegerilor județene și a alegerilor la nivel de comunități, cu excepția situațiilor în care candidează pentru orice funcții în cadrul acestor alegeri;
• Sprijină echipele județene în interacțiunile lor cu partenerii din alianțe politice sau electorale, precum și în raport cu reprezentanții altor partide;
• Asigură comunicarea către membrii din regiune a mesajelor de interes regional, prin intermediul structurilor de conducere de la nivel local.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Pîslaru, despre „Garanția pentru Tineret“: Trebuie să vină cu o schimbare de paradigmă

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Dragoș Pîslaru, europarlamentar din partea Alianței USR PLUS și coordonator al Comisiei pentru muncă și afaceri sociale (EMPL) din partea Renew Europe, a prezentat, în cadrul unei postări ample pe Facebook, propunerile sale în ceea ce privește noua formă a „Garanției pentru Tineret“, în contextul angajamentului luat de noua președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a o transforma „într-un instrument permanent de combatere a șomajului în rândul tinerilor, cu un buget crescut și raportări periodice”. În acest sens, Dragoș Pîslaru a subliniat faptul că „obiectivul nu trebuie să fie doar sprijinirea tinerilor în educație și formare sau un loc de muncă, ci și să îi scoată „din nou pe drum, în diverse moduri”.

„Am găzduit astăzi în Parlamentul European evenimentul cu tema «Generația Invizibilă: ce urmează pentru tinerii inactivi din Europa?»

Mesajul principal pe care l-am transmis este acela că trebuie să construim poduri, nu ziduri. Tinerii simt adesea că există o anumită barieră între ei și reprezentanții lor care nu înțeleg provocările actuale și sunt departe de perspectiva lor asupra societății în continuă schimbare. Tinerii care nu ocupă un loc de muncă, care nu au educație sau formare profesională (NEET), în special cei care nu dețin competențele necesare, tinerii cu dizabilități, tinerii cu probleme de sănătate sau de familie sau cei care provin din medii defavorizate, se confruntă cu bariere specifice în ceea ce privește accesul pe piața muncii.

În ultimii șase ani, UE a abordat o integrare a tinerilor pe piața muncii printr-un instrument principal, „Garanția pentru tineret” – angajamentul politic luat de statele membre în 2013 de a oferi fiecărei persoane sub 25 de ani o ofertă de angajare, educație continuă, ucenicie sau stagiu într-o perioadă de 4 luni de la terminarea indemnizației de șomaj. Acest angajament a fost completat de «Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă pentru tineri», principalul program de finanțare al UE pentru facilitarea derulării garanției pentru tineret, 6,4 miliarde de euro destinate să sprijine anumite regiuni în care șomajul tinerilor a fost mai mare de 25% (ceea ce însemna 20 de state membre ). Această garanție pentru tineri a ajutat 3,5 milioane de tineri pe an să se pregătească, să învețe sau să muncească.

Acum, noua președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat în programul de lucru că va transforma «Garanția pentru Tineret» din 2013 într-un instrument permanent de combatere a șomajului în rândul tinerilor, cu un buget crescut și raportări periodice.

În timp ce așteptăm să aflăm cum va arăta acest instrument, cred că în primul rând, această nouă garanție de tineret trebuie să vină cu o schimbare de paradigmă. Obiectivul nu trebuie să fie doar sprijinirea tinerilor în educație și formare sau un loc de muncă, ci și să îi scoată «din nou pe drum», în diverse moduri. O investiție care să poată aborda provocările lor individuale, să le dezvolte abilitățile necesare pentru a se adapta la piața muncii și a contribui astfel la bunăstarea lor economică și socială”, a afirmat Dragoș Pîslaru.

Concret, Dragoș Pîslaru propune următoarele măsuri: „În primul rând, trebuie să ne gândim la suportul individual, cum să ascultăm și să răspundem nevoilor individuale. Eurofound a sugerat deja că diversitatea NEET-urilor include șomeri de scurtă durată și de lungă durată, persoane bolnave sau cu handicap, cei care nu pot lucra din cauza responsabilităților familiale, cei care sunt descurajați de lipsa de oportunități, cei care sunt cei mai vulnerabili. Tinerii aflați în situații vulnerabile au adesea provocări personale care ar putea afecta implicarea lor, iar aceste provocări trebuie să fie abordate înainte de a continua orice muncă pentru îmbunătățirea abilităților lor sau pentru a se gândi să obțină un loc de muncă. Acest lucru poate fi, de asemenea, completat de o combinație de consiliere și îndrumare oferite de profesioniști dedicați și special instruiți.

În al doilea rând, trebuie să susținem implicarea timpurie a tinerilor.

– Activități de orientare / profilare pentru a evalua interesele, aspirațiile și opțiunile tinerilor în ceea ce privește educația, formarea și oportunitățile de angajare și pentru a-i ajuta să înțeleagă realitatea lumii muncii. Acestea trebuie să fie completate de planuri de acțiune individuale, care să conțină recomandări adaptate fiecărei situații și care să contureze următorii pași pentru progresul lor.
– Oferirea de sprijin financiar pentru tinerii vulnerabili care participă la programe active pe piața muncii, cum ar fi o indemnizație lunară, care acoperă unele cheltuieli, cum ar fi costurile de transfer.
– Angajatorii joacă un rol esențial pentru a găsi locuri de muncă durabile pentru tineri și pentru a crea oportunități de formare. O legătură între instituții și angajatori este, de asemenea, importantă pentru ca angajații să conștientizeze problemele cu care s-ar putea confrunta tinerii aflați în situații vulnerabile și pentru a oferi sprijin angajatorilor pentru a înțelege și aborda aceste probleme.

Nu în ultimul rând, trebuie să explorăm modalități de a măsura succesul programelor. Ar trebui să ne abatem de la criteriile de evaluare „rezultatul obținut” și mai degrabă să proiectăm indicatori de performanță inovatori pentru a măsura distanța parcursă de individ de la accesarea sprijinului (cum ar fi, de exemplu, «nivelul de autonomie»)”.

Citește în continuare

Cele mai citite