Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Dacian Cioloș, la Digi24: Trebuie încercată constituirea unei noi majorități. Acesta e semnalul pe care l-au dat românii

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

„Ne asumăm participarea la guvernare în momentul în care avem certitudinea că avem o majoritate parlamentară, care să susțină programul nostru politic, dar, în momentul de față, nu avem cum să avem certitudinea că un program politic de-al nostru va fi susținut de către parlamentari ai PSD, ALDE, Pro România, care acum câteva luni erau la PSD sau UDMR, care nu au clarificat în ce barcă vor să tragă la vâsle”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș, joi seară, la Digi24, unde a vorbit despre semnalul pe care românii l-au dat pe 26 mai și așteptările pe care aceștia le au de la actuala clasă politică.

Liderul PLUS este de părere că prezența mare la vot a românilor în 26 mai a arătat că „oamenii se trezesc și că înțeleg sensul votului în democrație”, iar votul covârșitor la referendum a reflectat, totodată, că aceștia au înțeles mesajul și că au vrut să îl transmită și politicienilor.

„Acum asta trebuie să dovedim: că majoritatea politicienilor au înțeles acest mesaj pentru că, dacă nu dovedim acest lucru, mai vin și alegerile locale, și cele parlamentare și eu sper să se facă acolo curățenie și să avem în fruntea statului politicieni care înțeleg mesajul alegătorilor și care nu se duc acolo ca să manipuleze pentru a-și servi interesele. E clar și evident că acest lucru s-a întâmplat în 2016: oamenii au fost mințiți de către cei care au câștigat majoritatea, li s-a spus că o să se facă niște lucruri care nu s-au făcut și singurul lucru care s-a întâmplat de atunci a fost să fie hărțuită justiția, să fie modificate Legile justiției pentru ca niște oameni politici să încerce să scape de justiție.

Unul n-a reușit, altul văd că încearcă în continuare, pentru că are un dosar pe rol de luare de mită, și, în loc să meargă să clarifice în justiție, se ascunde în spatele unei imunități care nu e imunitate și nu are căuta într-un sistem democratic – această imunitate în care te păzești de lege și devii superior. O imunitate parlamentară trebuie să îi apere pe politicieni sau să le permită să își exprime opinia politică și să fie protejați pentru o opinie politică, dar nu să fie protejați în Parlament atunci când fac fărădelegi.

Evident că cei care au votat pe 26 mai și pentru alegerile europarlamentare, pentru partidele care susțin o Românie europeană, dar și pentru referendum – asta arată că avem o Românie europeană, că avem români care vor ca România să rămână în UE și să contribuie acolo la îmbunătățirea modului în care UE îi reprezintă”, a declarat Dacian Cioloș.

Întrebat ce ar trebui să se întâmple, concret, pe scena politică de acum înainte, în urma rezultatului de la alegerile europarlamentare, dar și în urma referendumului, liderul PLUS a răspuns: „În primul rând, punerea în aplicare a deciziilor pe care le-au luat românii prin acest referendum și asta președintele o face, propunând un referendum pentru modificarea Constituției. În mod clar și cert avem nevoie de o reformă a Constituției și e nevoie de o reformă care să conțină nu doar aceste subiecte care au fost ridicate de președinte, ci și altele. Avem nevoie să modificăm Constituția ca să clarificăm situațiile în care Parlamentul poate să fie dizolvat. Trebuie să clarificăm rolul CCR și modul în care sunt aleși judecătorii la CCR pentru a elimina orice urmă de îndoială că acei judecători pot fi influențați politic.

Mai trebuie clarificat faptul că un ministru al Justiției, oricare ar fi el, nu poate să impună președintelui României o decizie atunci când vorbim de numiri în sistemul judiciar. Sunt lucruri care trebuie clarificate, dincolo de cele care au fost propuse, și anume că niciun condamnat penal nu are ce căuta în fruntea statului, pe orice funcție aleasă, că Legile justiției nu pot fi modificate prin OUG, la cheremul unui Guvern care modifică legile noaptea, și că amnistia și grațierea nu se aplică celor care au fost condamnați pentru corupție. Astea sunt câteva lucruri vizavi de care românii s-au exprimat clar și care trebuie să apară în Constituție”.

În ceea ce privește varianta optimă pentru votul în diaspora, Dacian Cioloș a enumerat următoarele soluții: mărirea numărului de secții în care se poate vota, asigurarea că numărul de cabine de vot este suficient și proporțional cu fluxul de votanți așteptat, dar și că numărul de ștampile este suficient de mare. Totodată, posibilitatea ca membrii secției de votare să lucreze în două schimburi și ca românii să poată vota în două zile.

„Apoi, ameliorat sistemul votului prin corespondență pentru ca românii să aibă încredere că votul prin corespondență e unul sigur și că nu e un mecanism prin care le sunt culese date personale, care să fie folosite în alte direcții.

Cred că trebuie să analizăm foarte serios care sunt mecanismele informatice prin care putem avea un vot electronic, care să fie sigur și prin care opțiunea românilor de vot să fie protejată. Și, când avem certitudinea că votul românilor poate fi protejat prin sistemul pe care l-am gândit, și când avem cărți de identitate care să fie compatibile cu sistemul de vot electronic, să punem în aplicare și votul electronic”, a mai spus liderul PLUS.

Dacian Cioloș a subliniat faptul că „putem avea o nouă majoritate, care să se constituie în Parlament, și care trebuie să își asume niște lucruri”.

„Eu cred că trebuie încercată constituirea unei noi majorități pentru că acesta e semnalul pe care românii l-au dat și dacă politicienii, care până acum au luat-o pe o cale, au înțeles mesajul românilor ar putea demonstra, acum, că l-au înțeles prin comportamentul lor în Parlament.

Putem avea o altă variantă: un Guvern interimar care să gestioneze treburile curente ale țării, să organizăm alegerile prezidențiale și imediat după alegerile prezidențiale să accepte, această majoritate a parlamentarilor, dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate, adică să aibă curajul să meargă să se relegitimeze în fața alegătorilor”, a punctat liderul PLUS.

Dacian Cioloș a subliniat faptul că Partidul PLUS este pregătit să își asume guvernarea, în urma alegerilor parlamentare. „Ne pregătim pentru ca, în perioada imediat următoare, să vorbim foarte concret despre ceea ce intenționăm să facem și să continuăm să facem apel la cei care îi reprezintă, acum, pe români în Parlament, să accepte să vină în întâmpinarea românilor, să își depună mandatul și să ceară relegitimarea lor prin vot. Ne asumăm guvernarea după alegerile parlamentare, în momentul în care vom avea o majoritate.

Ne asumăm participarea la guvernare în momentul în care avem certitudinea că avem o majoritate parlamentară, care să susțină programul nostru politic, dar, în momentul de față, nu avem cum să avem certitudinea că un program politic de-al nostru va fi susținut de către parlamentari ai PSD, ALDE, Pro România, care acum câteva luni erau la PSD sau UDMR, care nu au clarificat în ce barcă vor să tragă la vâsle.

Evident că încercăm prin toate mijloacele democratice, legale, oneste, transparente să contribuim la o majoritate în Parlament, la o soluție care să permită scoaterea țării din blocaj cât mai repede posibil. În cheia aceasta trebuie înțeleasă orice intenție și deschidere spre dialog cu diferite forțe politice din România pentru a vedea în ce măsură ne putem aștepta la o astfel de atitudine. Dar, dincolo de asta, spunem foarte clar și direct ceea ce dorim și propunem, care sunt ideile noastre și în ce condiții ne asumăm responsabilitatea”, a argumentat Dacian Cioloș.

Revista Presei

Oana Țoiu, la Realitatea TV: În continuare nimeni nu își asumă răspunderea, în continuare instituțiile dau vina unele pe celelalte și toți se ascund în spatele hârtiilor

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„E foarte greu, în momentul ăsta, chiar și să îi bănuiești de incompetență. Nivelul ăsta de lipsă de acțiune sau de acțiuni greșite nici măcar doar de incompetență nu poate să te lase să-i suspectezi, seamănă a intenție”, a declarat Oana Țoiu, membru al Consiliului Național PLUS și fost secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Cioloș, vineri, la Realitatea TV, în contextul în care, potrivit ultimelor informații apărute în presă, căutarea Alexandrei ar fi fost coordonată de clanuri de interlopi care i-au trimis pe polițiști la adrese greșite.

„E la fel de incredibil ca aproape tot ce s-a întâmplat în ultimele nouă zile. Câteodată ai senzația că ești în mijlocul unui scenariu de film, dar asta e realitatea. Și nu doar realitatea Alexandrei sau realitatea Luizei, e realitatea unui sistem eșuat. Pe de-o parte avem instituții care ne spun că nu au intervenit pentru că mare parte a apelurilor la 112 sunt false și atunci nu pot să își dea seama care sunt reale.

Pe de altă parte, când poți să crezi victima sau un interlop, tu alegi ca poliție să întrebi și să crezi interlopul și să nu urmărești în niciun fel informațiile pe care le-ai primit de la victimă decât când poate e prea târziu. Dar asta e o decizie sistemică. E felul în care de cele mai multe ori, din păcate, cetățeanul nu e crezut și, în special, victimele violenței și, în special, femeile și copiii nu sunt crezuți.

E foarte greu, în momentul ăsta, chiar și să îi bănuiești de incompetență. Nivelul ăsta de lipsă de acțiune sau de acțiuni greșite nici măcar doar de incompetență nu poate să te lase să-i suspectezi, seamănă a intenție.

Guvernul României ne-a spus că criminalitatea crește pentru că noi am fost prea atenți la corupție, dar ele sunt legate una de alta și ăsta este unul dintre cazurile în care asta se vede. Mai mult decât atât, în declarația doamnei prim-ministru vedem că ea numără zilele de la momentul în care informația a ajuns publică. Deci abia presa este ceea ce generează problema pentru ei și îi deranjează, nu răpirea și lipsa rezolvării situației. Atâta timp cât cineva nu e cu ochii pe ei, cum am fost noi toți zilele astea, nimic nu se întâmplă. Dacă așa arată lucrurile când o țară întreagă se uită la ce fac ei, restul celorlalte sute de cazuri de copii dispăruți cum arată?”, a declarat Oana Țoiu, la Realitatea TV.

Oana Țoiu a criticat aspru și declarația ministrului demis al Educației, Ecaterina Andronescu, potrivit căreia  Alexandra nu ar fi trebuit să se urce într-o maşină de ocazie, arătând că pe „vremea ei“ fetele erau educate de către părinţi să se nu urce cu străinii în maşină.

„În continuare nimeni nu își asumă răspunderea, în continuare instituțiile dau vina unele pe celelalte și toți se ascund în spatele hârtiilor. Inclusiv în tema transportului în comun pentru elevi avem ministrul Educației (demis, în cursul zilei de vineri, de către premierul Viorica Dăncilă, n.r.), care a ieșit public și a spus «eu am învățat de acasă să nu mă urc cu străinii în mașină». Ceea ce sigur că e adevărat, e ce o să îmi învăț și eu fetele, dar în ce măsură ai curajul să spui asta când, din ordonanța lor de urgență, a fost scos transportul public pe care ar fi putut să îl folosească Alexandra? În ce fel ai curaj să vii și să spui că ai folosit bani pentru niște camere pe care nu ai deloc intenția să le montezi?”, a conchis Oana Țoiu.

Citește în continuare

Revista Presei

Dan Ionescu, la Realitatea TV: Statul român nu are niciun fel de empatie față de cetățeni. Monstrul în povestea asta e sistemul în sine

Publicat

pe

Dan Ionescu, membru al Biroului Național PLUS, este de părere că modul dezastruos în care autorităţile au reacționat în cazul tragediei de la Caracal, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă, arată clar faptul că statul român a ajuns la apogeul eșecului său în față cetățenilor români.

„Avem un copil aici, are 15 ani, nu poate să voteze, părinții trebuie să îi aprobe tot felul de lucruri și niște oameni de la un serviciu ai statului român care vorbesc mai prost și mai rău decât dispecerii de taximetru din anii ’90, vorbesc cu un copil de 15 ani la mișto, un copil care le spune că e violat și bătut și ei fac mișto cu copil ăsta! Sunt convins că nu sunt nici primii, nici ultimii oameni din statul român care fac astfel de lucruri.

În consecință, cred că, în realitate, teama noastră ar trebui să fie față de Viorica Dăncilă mai mare decât față de criminalul din Caracal, pentru că doamna Dăncilă, la o săptămâna după asta, vine și ne spune senină cum, ca mamă și femeie, a suferit un șoc și le cere românilor să participe la un război împotriva criminalilor. Nu știu dacă trebuie să ne ridicăm toți acum și să plecăm în munți, să ne înarmăm. Deci premierul României bate câmpii cu grație.

După o săptămână ce înțelegem? Că acest monstru care între timp a devenit amnezic a făcut o declarație că a omorât doi copii, dar că nu știe unde sunt, nu știm de ce nu au intrat procurorii sau polițiștii, cine cu cine s-a certat în fața porții, cine, de ce și ce anchetează în cazul de față.

Știm doar că premierul României e șocat și că vrea un război cu criminalitatea. Nimeni nu se gândește la familia acestor copii. Statul român nu are niciun fel de empatie față de cetățeni, statul român și-a lăsat cetățenii să fie bătuți prin diaspora la vot, și-a bătut cetățenii în Piața Victoriei de față cu toată lumea, statul român te omoară în spitale. Ăsta e exact apogeul. În cazul copiilor care au murit în WC-urile de la școală nu a plâns nimeni. Monstrul în povestea asta e sistemul în sine”, a declarat Dan Ionescu, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Legile Puterii”, la Realitatea TV.

Citește în continuare

Revista Presei

Dragoș Tudorache, pentru Europa Liberă: Polițiștii trebuie să înțeleagă că sunt în primul rând în slujba cetățenilor și a legii

Publicat

pe

„Când viața unei persoane e în pericol, eu nu înțeleg de ce mai cauți mandat de percheziție? Acolo suntem în cu totul altă paradigmă operativă, iar răspunsul care trebuie dat este cu totul altul. Acolo te duci să salvezi viața unei persoane și intervii, nu mai stai să aștepți ora 6 dimineața, ca să pui un mandat în executare”, a subliniat Dragoș Tudorache, europarlamentar din partea Alianței 2020 USR PLUS și membru al Biroului Naţional PLUS, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă. El a evidențiat atât greșelile polițiștilor în gestionarea cazului de la Caracal, cât și măsurile necesare pentru a reforma Poliția.

„Mi se pare că este o discuție care se poartă pe două planuri. În primul rând, acolo este o problemă de reacție umană, pentru că atunci când ai un părinte de copil care îți intră într-o secție sau îți dă telefon și reclamă absența unui copil, posibil răpirea sau sechestrarea, sau pornind chiar și de la o dispariție, tu ai în primul rând uman obligația – nu mai spun că mai ești și pregătit pentru asta și ai obligația profesională – să ai o reacție la o asemenea informație. Reacție care, din ce am văzut eu în presă, este de neacceptat. Acest lucru are legătură cu educația, cu filosofia de lucru a polițistului, care trebuie să se schimbe. Polițiștii trebuie să înțeleagă că sunt în primul rând în slujba cetățenilor și a legii, chiar dacă poate au 20 de cazuri de reclamații de răpiri pe zi, din care 19 sunt false, ei au obligația ca pe fiecare să îl ia în serios și să aibă un minimum de respect pentru oameni.

În al doilea rând, este planul profesional. Aproape totul a fost făcut greșit acolo. Era evident că ne aflăm în situația în care o persoană era în pericol. Când viața unei persoane e în pericol, eu nu înțeleg de ce mai cauți mandat de percheziție? Acolo suntem în cu totul altă paradigmă operativă, iar răspunsul care trebuie dat este cu totul altul. Acolo te duci să salvezi viața unei persoane și intervii, nu mai stai să aștepți ora 6 dimineața, ca să pui un mandat în executare. Acolo a fost o lipsă profundă de înțelegere a situației și a contextului operativ în care se aflau”, a declarat Dragoș Tudorache, întrebat cum își explică ce s-a întâmplat la nivel local în ceea ce privește modul în care polițiștii au acționat.

Întrebat cum ar trebui să arate o reformă a Poliției, Dragoș Tudorache a explicat: „Totul trebuie să plece de la minima educație. Polițistul român și curricula de educație trebuie văzute foarte serios. Cred că abia acum vedem efectele valului de pensionări din urmă cu câțiva ani. Când eram eu ministru, îmi amintesc cum semnam sute și mii de pensionări, cu inima strânsă. Nu aveam ce să fac, aceasta era legea dată de Gabriel Oprea înainte cu un an. Eu am stat prea puțin acolo, ca să am timp să schimb acel sistem, dar spuneam și atunci că faptul că se pierd cei mai buni și competenți oameni din sistem va duce la un vid profesional în sistemul de ordine și apărare publică. Cred că începem acum să vedem efectele”.

În același timp, Dragoș Tudorache a subliniat faptul că „o altă chestiune care trebuie analizată foarte serios sunt efectele deciziei Curții Constituționale, din 2016, și faptul că s-a schimbat modul în care atât poliția, cât și parchetele au acces la anumite elemente de tehnică investigativă care era pusă la dispoziție de SRI”.

„Noi am dat atunci o ordonanță de urgență care să permită în mod tranzitoriu continuarea dosarelor în curs. Noi am spus atunci, negru pe alb, în nota de fundamentare, că era menită doar să asigure umplerea unui gol creat de efectul deciziei Curții, dar era nevoie de revizuirea sistemului”, a adăugat Dragoș Tudorache.

Întrebat ce măsuri concrete ar trebui luate, Dragoș Tudorache a subliniat că „trebuie început de la zero”: „Trebuie văzut la nivel educațional, tot ce ține de Academia de Poliție, dacă acolo există probleme în pregătirea pe care ei o primesc. În scurtul timp pe care l-am petrecut la minister, unul dintre lucrurile pe care le-am spus de la bun început a fost că este extrem de importantă o reașezare a strategiei de resurse umane în Ministerul de Interne. Am început atunci o verificare internă și am lăsat un document pe baza căruia se putea continua și eu am sperat că cine va veni după mine va continua acea analiză și reformele necesare pentru că eu cred că acolo trebuie început. Trebuie început de la resursa umană, de la felul în care este pregătită și cum este așezată. Politizarea excesivă care a existat dintotdeauna, dar care a fost reluată poate mai abitir după 2016, nu ajută. Pentru că oamenii reacționează foarte rapid în sistem la semnalele pe care le primesc de sus. Dacă ei văd că se vine cu ordine și instrucțiuni politice și că doar asta contează în sistem, că profesionalismul și expertiza nu mai contează, atunci oamenii urmează orbește doar acea linie politică și nu se mai obosesc să își facă treaba așa cum trebuie. De la o analiză foarte serioasă se ajunge și la soluții de reformă”.

INTERVIUL INTEGRAL, AICI

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 3 zile

Alin Mituța, despre nominalizarea lui Plumb și Nica pentru comisari europeni: O doamnă acuzată în dosarul Belina și un domn acuzat în dosarul Microsoft. Desemnarea fără consultare este nelegitimă

Noutăți Generaleacum 4 zile

AEP le recomandă cetățenilor cu drept de vot din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență, a cărui procedură este simplă, sigură și eficientă

Noutăți Generaleacum 4 zile

Ramona Strugariu, mesaj pentru Dăncilă: Nu pedeapsa cu închisoarea pe viață e soluția crizei profunde prin care trece un stat întreg. Soluția e viața decentă şi ocrotită, într-un stat funcțional

Stiri PLUSacum 4 zile

Andrei Lupu: În ultimele zile am văzut o grămada de atacuri între susținătorii lui Klaus Iohannis și cei ai lui Dan Barna. Putem, totuși, să fim de acord că, în timp ce noi ne certăm între noi, PSD-ul face ce vrea?

Stiri PLUSacum 4 zile

Educația, tema primei dezbateri a Grupului de lucru pe acest domeniu din cadrul Comisiei Naționale de Programe și Politici Publice a PLUS

Stiri PLUSacum 5 zile

Emil Petru Ghibu, cel mai nou membru PLUS: Am 103 ani și jumătate. E pentru prima oară când mă înscriu într-un partid politic. Fac asta ca sa inspir cât mai mulți să se alăture mișcării noastre politice

Stiri PLUSacum 6 zile

Alianța USR PLUS strânge semnături pentru candidatura lui Dan Barna la prezidențiale. Dacian Cioloș: Dan e vocea unei noi generații. Va fi un mediator. Sunt alături de el

Stiri PLUSacum 6 zile

Dan Barna: România are nevoie de un președinte prezent, activ în viața ei. Asta voi face eu/ Vlad Voiculescu: Mă aștept la un președinte implicat, care să fie perfect responsabil. Cred că Dan Barna este omul ăsta

Noutăți Generaleacum 7 zile

Alexandru Dimitriu: Atunci când Administrația Sectorului 5 te sfidează și îți ia banii din buzunar, în mod evident trebuie să reacționezi. PLUS Sector 5 va sesiza organele de cercetare penală și Curtea de Conturi

Stiri PLUSacum 7 zile

Consiliul Național PLUS a votat pentru formarea alianței politice cu USR

Cele mai citite