Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Dacian Cioloș, la Digi24: „România merită un premier mai bun, România merită un guvern mai bun“

Publicat

pe data de

„Doamna Dăncilă nu are un mesaj pentru români, decât să scuze Jandarmeria, dar are un mesaj pe care îl trimite pe ascuns la Comisia Europeană, pentru că trebuie ca noi să aflăm prin interpuși că dânsa a trimis această scrisoare. Este foarte surprinzător pentru un partid – sau pentru liderul unui parid – care arată cu degetul Uniunea Europeană că se amestecă prea mult în treburile României, ca acum același partid să se ducă să se plângă sau să se scuze la Comisia Europeană“, a comentat fondatorul Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) (PLUS), Dacian Cioloș, la Digi24, scrisoarea trimisă de către premierul Viorica Dăncilă președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Dacian Cioloș a făcut referire și la faptul că Parchetul General a deschis o anchetă cu privire la evenimentele care au avut loc vineri, 10 august, la protestul diasporei și a spus că „doamna Dăncilă premeditează o acțiune a justiției“: „Din câte am auzit din gura procurorului de caz, se ajunge deja la niște concluzii preliminare, că au fost acolo niște abuzuri. Așadar, doamna (premier, n.r.) ia o poziție politică înainte să lase justiția să se exprime. Am auzit de la purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei că nu oferă prea multe informații despre ceea ce s-a întâmplat în piață, pentru că este ancheta în curs. Dar doamna Dăncilă, în loc să ceară informații cu privire la anchetă și să informeze românii, fuge la Comisia Europeană. Acesta este un motiv în plus pentru care doamna Dăncilă trebuie să plece“, a afirmat fostul premier tehnocrat, subliniind că „România merită un premier mai bun, România merită un guvern mai bun“. „În mod clar, acest guvern, dacă vorbim despre media competenței, nu reprezintă România. Un premier care se duce să se plângă la Comisia Europeană, în loc să își rezolve problemele acasă, nu are cum să ne reprezinte. România va trebui să își asume responsabilitatea președinției Consiliului Uniunii Europene și să negocieze cu Comisia Europeană anumite texte legislative. Am impresia că nu există o capacitate a guvernului actual de a reprezenta România. Cu cât pleacă mai repede, cu atât mai bine. Cu atât mai repede îi va oferi președintelui Iohannis posibilitatea de a-și juca rolul de mediator. Acel rol de mediator de care Viorica Dăncilă se plânge că nu și-l joacă, să poată discuta cu partidele din parlament soluțiile pentru România, în perioada următoare, dacă într-adevăr doamna Dăncilă își dorește lucrul acesta“, a punctat Dacian Cioloș.

Fondatorul PLUS a vorbit și despre îngrijorarea Comisiei Europene vizavi de ce s-a întâmplat la protestele de vinerea trecută: „Cred că nu au cum să reacționeze altfel decât în baza tratatelor UE, care garantează drepturile și libertățile cetățenilor, care au fost în mod clar abuzate de instituțiile statului. Eu, să fiu în locul celor de la Comisia Europeană, nici nu m-aș exprima prea mult, până nu aș vedea rezultatele anchetei, pentru a ști dacă autoritățile statului au acționat în mod legal și legitim. Văd că doamna premier nu a avut această răbdare. Eu sper ca cei de la Comisia Europeană să aibă această răbdare“, a încheiat Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș i-a cerut, vineri, premierului Viorica Dăncilă, într-o scrisoare deschisă, demisia, pentru ca „situația tensionată în care se găsește societatea românească“ să se calmeze și pentru ca românii să-și recapete demnitatea.

Citește în continuare
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Indivit cinstit

    17 August 2018 at 7:47 pm

    adevarat, dar mai presus de orice, Romania merita un presendinte mai bun

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revista Presei

Vlad Voiculescu, la Adevărul LIVE: Până în 2030 trebuie să facem în așa fel încât cel puțin jumătate dintre oameni să prefere transportul în comun

Publicat

pe

FOTO Adevărul

Vlad Voiculescu, candidatul desemnat de PLUS la Primăria Capitalei, a vorbit, joi, la Adevărul LIVE, despre primele măsuri pe care le-ar adopta ca primar general și despre modul în care ar rezolva problema traficului din București.

„Prima dată, primul lucru pe care trebuie să îl facă orice primar este să își facă echipă, al doilea lucru este să curețe bugetul de căpușe pentru că avem nevoie de foarte mulți bani în București să facem lucruri. Pentru partea politică, meciurile astea de acum și tot ce discutăm trebuie să rămână la un nivel care să respire responsabilitate pentru ceea ce urmează. La nivel politic, lucrurile trebuie să fie făcute cum se cuvine și asta înseamnă o majoritate politică în consiliu, asta înseamnă primari de sector cu care să poți să colaborezi, să ai o echipă la București formată din primarul general și din primarii de sector. Fiecare director din primărie și din instituțiile din subordine o să trebuiască să îmi dovedească că vrea și că poate să facă treabă, dacă nu va fi înlocuit. Ceea ce spun e că merg acolo pentru a face treabă, nu pentru a face figurație.

După asta, pe trafic sunt câteva principii de bază: unul este să ne ținem de strategiile pe care le avem. Există un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă, care are 827 de pagini și este făcut cu experți străini și cu experți din România care au fost consultați, cu o echipă foarte bună care a lucrat la asta și este un plan bun care nu este respectat, care este călcat în picioare de actuala administrație. Planul ăsta spune, de exemplu, că trebuie să ai mai puține mașini pe străzi”, a argumentat Vlad Voiculescu.

Întrebat cum i-ar convinge pe oameni în calitate de primar general să nu își mai folosească mașina, Vlad Voiculescu a răspuns că le-ar oferi alternative. „Așa cum m-am convins pe mine când am mers la Viena, am mers aproape numai cu transportul în comun. În București mersul cu mașina este, de cele mai multe ori, o necesitate. Dacă oamenii o să poată să ajungă în siguranță, la timp și în condiții decente, cu siguranță foarte mulți oameni o să ia asta în considerare. Până în 2030 trebuie să facem în așa fel încât cel puțin jumătate dintre oameni să ia transportul în comun și asta să fie varianta preferată. Sunt multe feluri în care poți face asta să se întâmple, dar primul lucru e să faci transportul în comun mai sigur, mai punctual și mai decent.

Tramvaiele și troleibuzele sunt mijloace de transport în comun folosite din greu în capitalele occidentale, e infrastructura în care se investește foarte mult, asta trebuie să facem și noi. Tramvaiele și troleibuzele sunt mijloace de transport mai ecologice decât autobuzele diesel. Trebuie investit în această infrastructură și în tramvaie noi. Troleibuzele, de asemenea, sunt într-o stare jalnică și, pe aceeași linie, administrația Gabrielei Firea pune un autobuz diesel pe care oamenii îl preferă și atunci ai troleibuze care se înțepenesc în trafic și merg de multe ori goale și ai autobuze care merg pe aceeași rută. Care este logica de a avea pe aceeași stradă un troleibuz și un autobuz, care țin de aceeași companie? Nu există nicio logică. Pentru orarul unora dintre autobuze nu există, de asemenea, nicio logică. Pentru rutele lor nu există nicio logică”, a explicat Vlad Voiculescu.

Citește în continuare

Revista Presei

Vlad Voiculescu, la Libertatea: Astea nu sunt vremuri în care să putem să ne jucăm cu o candidatură sau alta

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Decizia Alianței va veni în următoarele două săptămâni în legătură cu metoda de departajare. Până la mijlocul lunii martie ar trebui să știm cu siguranță cine e candidatul Alianței (la Primăria Capitalei, n.r.) și cum ar putea să arate mecanismul de constituire a listei de consilieri”, a declarat Vlad Voiculescu, candidatul desemnat de PLUS la Primăria Capitalei, marți, în cadrul unui interviu pentru Libertatea.

Întrebat cum comentează informațiile apărute în presă potrivit cărora Nicușor Dan și-a făcut partid, Vlad Voiculescu a răspuns: „Aș dori să spun trei lucruri: 1. cred că această chestiune trebuie lămurită de Nicușor Dan și de nimeni altcineva; 2. politica, în general, e despre încredere, despre a construi încredere, cu atât mai mult mă aștept ca lucrurile să fie cât se poate de clare cât mai rapid; 3. pentru mine e foarte clar în ce echipă joacă fiecare, echipa mea e Alianța USR PLUS”.

Întrebat dacă are dubii că echipa lui Nicușor Dan este Alianța USR PLUS, Vlad Voiculescu a replicat: „L-aș ruga pe dumnealui să clarifice asta”.

În acest context, Vlad Voiculescu a reamintit că i-a propus lui Nicușor Dan să semneze un acord de susținere reciprocă a celui care va fi desemnat candidatul Alianței la Primăria Capitalei. „Acum câteva săptămâni, am propus o înțelegere scrisă asupra unui fapt simplu: că atunci când vom avea un mecanism de departajare în Alianța USR PLUS, fiecare dintre noi își asumă să se retragă, să nu candideze independent sau sub altă formă, susținut de un partid sau altul dacă va pierde această competiție internă. M-aș bucura să existe un răspuns clar (…) Datoria noastră nu e a unuia față de celălalt, ci în primul rând față de interesul public. Cred că bucureștenii nu vor să asiste la jocuri. Ce mă deranjează pe mine, în general, e că atunci când se discută politică, se discută foarte puțin despre oameni și despre nevoile lor și despre soluțiile pe care noi le-am putea aduce. Până una alta, noi cu toții trebuie să construim încredere și să fim cât se poate de responsabili. Astea nu sunt vremuri în care să putem să ne jucăm cu o candidatură sau alta sau să ne putem juca pe baza unui procent dintr-un sondaj sau altul”.

Pe de altă parte, întrebat care sunt atuurile sale în raport cu Nicușor Dan, Vlad Voiculescu a răspuns: „Suntem într-o precampanie electorală și recunosc că ideea asta de a vorbi despre propriile calități e ceva ce nu îmi vine tocmai natural. Uitați cum văd eu jobul ăsta de primar: în primul rând cred că orice funcție publică e un job. Politicienii care candidează pentru o anumită funcție practic se duc ca la un interviu în care cer să fie angajați. Cred că politicienii ar trebui să vadă jobul ăsta și să se gândească dacă sunt potriviți, gândindu-se la experiențele anterioare pe care să le prezinte. Am experiență internațională de lucru într-o organizație funcțională, am lucrat la Viena mai bine de zece ani în finanțarea de proiecte de infrastructură. Cred că Bucureștiul are nevoie de proiecte mari de infrastructură, de investiții în proiecte mari, are nevoie sa fie deblocat și cred că asta pot face și sunt singurul care are expertiza și experiența în proiecte mari de infrastructură”.

Citește în continuare

Revista Presei

Andrei Lupu, despre moțiunea de cenzură: Mi-e greu să cred că PSD, care în momentul ăsta are spre 40% în Parlament, nu va reuși să mai strângă câțiva parlamentari

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Eu cred că sunt șanse mari să mergem la 50 +1 care să adopte o moțiune de cenzură. Mai departe, da, vom ajunge la un guvern interimar. Nu cred că se va putea ajunge și la un guvern de uniune națională, care să guverneze până în noiembrie”, a declarat Andrei Lupu, membru al Biroului Național PLUS, luni, la Realitatea Plus, în contextul în care PSD a anunțat deja că a strâns suficiente semnături pentru a depune moțiunea de cenzură, după asumarea răspunderii Guvernului Orban privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Ce își dorește guvernul, destul de greu de spus pentru că, bineînțeles, guvernul și-ar dori să nu pice acum și să nu se sacrifice, dar aici ne dăm seama că și în sine PNL, ca cel care a dat președintele, probabil că este foarte rupt în interior pentru că avem două interese opuse. Pe de-o parte PNL are peste 1.000 de primari în toată țara, care și-ar dori probabil alegeri în două tururi pentru că asta le-ar spori șansele de a fi realeși, strângând în jurul lor în al doilea tur și alte partide care au pierdut în primul tur. Pe de altă parte, dacă am ajunge la soluția aceasta, riscăm să supărăm parlamentarii PNL care ar fi în situația de a-și pierde mandatele.

Prin urmare, cine din PNL va câștiga? Parlamentarii sau primarii? În același timp, parlamentarii în cazul unor anticipate nu prea pot câștiga fără susținerea primarilor. Cam asta e situația și în cazul PNL, și în cazul PSD. Dincolo de ceea ce e mai bine pentru România, pentru sistemul electoral este un joc intern și în cadrul fiecărui partid. Tocmai de asta sper să putem depăși interesul interior al partidului când se iau deciziile astea.

Cumva, odată ce PNL își angajează răspunderea, PSD nu poate să stea și să zică «da, acceptăm». Și-ar trăda pe de-o parte electoratul, pe de altă parte membrii de partid care ocupă funcții publice în local. Va trebui să depună moțiune de cenzură. Mi-e greu să cred că PSD, care în momentul ăsta are spre 40% din Parlament, nu va reuși să mai strângă câțiva parlamentari. Să ne gândim la UDMR – este, de asemenea, dezavantajat de alegerile în două tururi. Eu cred că sunt șanse mari să mergem la 50 +1 care să adopte o moțiune de cenzură. Mai departe, da, vom ajunge la un guvern interimar. Nu cred că se va putea ajunge și la un guvern de uniune națională, care să guverneze până în noiembrie.

În același timp, PSD nu își dorește sub nicio formă alegeri anticipate acum. Știe foarte bine că după prezidențialele pierdute, mai crunt decât niciodată, nu și-ar dori acum să meargă la alegeri anticipate care i-ar asigura probabil că următorii patru ani nu are cum să ajungă la guvernare și, dacă se nimeresc să fie și odată cu localele, din nou, i-ar reduce drastic numărul de primari și consilieri locali/județeni din teritoriu”, a argumentat Andrei Lupu.

În ceea ce privește creșterea punctului de pensie de la 1 septembrie, Andrei Lupu a explicat că este vorba de o „capcană cât se poate de clară întinsă de PSD”, la care se adaugă cea privind majorarea alocațiilor.

„L-am văzut chiar pe Florin Cîțu cum se blochează și nu știe ce să spună. Să ne amintim un precedent foarte interesant, cel din 2008, atunci când o majoritate parlamentară a votat pentru creșterea cu 50% a salariilor profesorilor, PNL fiind la guvernare. Și atunci PNL, fix în toamna dinaintea alegerilor parlamentare, a fost în situația de a fi obligat prin lege să crească salariile profesorilor și acum, exact la fel, în septembrie înainte de alegerile parlamentare, va fi fortat să crească cu 40% pensiile. Ia-i de unde nu sunt banii ăștia. Se vor bloca, se vor duce în cap în opțiunile alegătorilor.

Este o capcană cât se poate de clară întinsă de PSD, la fel, dacă o adaugăm și pe cea cu alocațiile. Ba chiar la cea cu alocațiile mai intervine o variabilă foarte interesantă și anume jocul președintelui. Președintele fără să discute prea mult, a promulgat legea privind dublarea alocațiilor. Președintele putea să o trimită la CCR pentru că exista motiv.

Există obligația ca atunci când adopți o lege care impune obligații asupra bugetului să indici și sursele de finanțare. În cazul ăsta nu aveam clar niște surse de finanțare, adică de unde se iau banii pentru dublarea alocațiilor. Mai mult, președintele putea să o întoarcă în Parlament legea. Președintele nu a optat pentru niciuna dintre variante și a spus «dragă guvern, ocupă-te de subiectul ăsta», ceea ce i-a blocat pe liderii PNL și pe cei din guvern. Sunt acum în situația de a spune «am vrea, dar nu avem de unde»”, a declarat Andrei Lupu.

Citește în continuare

Cele mai citite