Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Coronavirus

Dacian Cioloș, la Digi24: Ne gândim deja la nivel european la măsuri care să relanseze economia europeană, după ce vom ieși din această criză epidemiologică

Publicat

pe data de

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, a prezentat sâmbătă, în cadrul unei intervenții la Digi24, primele măsuri adoptate de Comisia Europeană, în cadrul pachetului de urgență, în sprijinul statelor membre în contextul crizei epidemiologice cauzate de coronavirus.

„România deja primește sprijin din partea Uniunii Europene. Toți avem acum culoare verzi de trecere. Aveam în urmă cu câteva zile blocaje la frontiere și nu vorbesc aici doar de cetățenii români care deciseseră să se repatrieze, dar chiar și camioane cu transport cu materiale, alimente, materiale medicale, alte materiale de care aveau nevoie companii din România – aceste lucruri s-au deblocat și, în cele din urmă, Comisia Europeană a convins toate statele membre ca dincolo de închiderea frontierelor, pe care le-au decis ca să evite răspândirea virusului, să creeze aceste culoare de trecere.

La nivel european, de câteva săptămâni a început să se organizeze colectarea de nevoi ale statelor membre pentru materiale medicale și să se organizeze achiziții publice în comun pentru a negocia mai bine prețurile din exteriorul UE. Comisarul pentru piață internă, Thierry Breton, am vorbit cu el acum două zile, a început de o săptămână să identifice companiile din UE care ar putea produce în UE mai multe materiale medicale – pornind de la măști, combinezoane până la ventilatoare. Există chiar trei-patru companii din România care ar putea produce ventilatoare medicale pentru terapie intensivă și lucrăm acum să mergem în procedură accelerată cu toate autorizațiile și patentele necesare ca să intre pe astfel de producție.

Dincolo de asta, există un sprijin financiar – o parte din el deja vine – președintele Iohannis a anunțat deja că România e prima țară care utilizează sistemul de creere de stocuri de materiale medicale pentru UE, care se creează în statele membre. România va primi 10 miliarde de euro pentru a achiziționa instrumentele medicale necesare pentru COVID.

Pentru sectorul economic sunt câteva măsuri de urgență care au fost luate: România are posibilitatea să acorde ajutoare de stat fără a mai fi obligate să impună anumite limite, care erau prevăzute de regulamente europene până acum, pentru toate categoriile pentru care Guvernul român consideră că e nevoie de ajutor de stat în momentul de față și, în același timp, nu mai e obligat să respecte acel prag de 3% deficit bugetar ca să poată da aceste ajutoare.

O ultimă măsură din acest pachet de urgență, din fondurile structurale necheltuite până acum de România, unde banii în mod normal dacă nu erau cheltuiți s-ar fi întors la bugetul european, România va beneficia de peste 3 miliarde de euro pe care îi va putea folosi și pentru achiziții de materiale medicale, dar și pentru a ajuta companiile în dificultate. Aici Guvernul va trebui să decidă în ce fel folosește acești bani.
Acestea sunt măsuri imediate. E nevoie de acești bani acum, imediat pentru materiale medicale, pentru a salva cât se poate salva de la faliment companiile care au trebuit să închidă complet acum, însă ne gândim deja la nivel european la măsuri care să relanseze economia europeană după ce vom ieși din această criză epidemiologică, care să ne permită să injectăm resurse financiare și în producție, dar și în cerere – deci partea de venituri ale cetățenilor pentru ca economia europeană să poată să fie relansată după aceea”, a declarat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a ținut să sublinieze faptul că toate statele membre trebuie să fie conștiente că vom avea nevoie de aceste materiale medicale „nu doar acum”. „Cel puțin în următoarele șase luni, poate chiar un an de zile, chiar și după ce se vor retrage aceste măsuri de urgență, în instituții publice, în companii, în locurile publice o să se folosească în continuare măști pentru a evita răspândirea virusului sau recontactarea lui. Deci vom avea nevoie de aceste materiale și în continuare și, atunci, dincolo de ceea ce se achiziționează acum de urgență din țări care deja produc de ceva vreme, UE o să își crească capacitatea de producție. Vedem deja companii din UE care trec pe producția acestor materiale”, a mai spus Dacian Cioloș.

Coronavirus

Vlad Voiculescu: Pe toată perioada lunii februarie, orice loc liber va fi scos pe platforma de programare va merge către persoanele cu risc

Publicat

pe

„Avem o Hotărâre de Guvern prin care strategia de vaccinare a fost deja pusă la zi și a fost modificată în sensul că cel puțin trei sferturi din vaccinuri trebuie să meargă către persoanele cu risc: bătrâni, bolnavi, oameni cu handicap, cu probleme de imunitate. Mai mult decât atât, ultima decizie este că, pe toată perioada lunii februarie, orice loc liber va fi scos pe platforma de programare va merge către persoanele cu risc”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, duminică, în cadrul emisiunii „Insider politic” de la Prima TV.

„Vaccinăm de cât vaccin avem și România are vaccin, din fericire, dar nu destul în acest moment și e valabil pentru orice țară din lume. Dacă ne uităm la cât vaccinăm raportat la populație, vedem că procesul de vaccinare merge foarte bine, suntem în top la nivel mondial. Dar cantitatea de vaccin pe care România o are la dispoziție este încă limitată și va fi încă vreo câteva luni”, a declarat ministrul Sănătății.

Întrebat cu cât cantitatea de vaccin este mai mică decât cea promisă de funizori, Vlad Voiculescu a subliniat faptul că „este diferită de la săptămână la săptămână”.

„Anul trecut, prin septembrie – octombrie, nimeni nu spera că de Crăciun vom avea primele doze de vaccin în România. Există încă mai multe vaccinuri care nu au fost aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, posibil ca lucrul acesta să mai dureze și sunt mai multe incertitudini apropo de numărul de doze pe care le vom primi chiar în săptămânile următoare. Organizarea merge din ce în ce mai bine și cred că principala problemă e numărul de vaccinuri pe care le avem disponibile”, a mai spus Vlad Voiculescu, precizând faptul că atingerea pragului de vaccinare în luna septembrie depinde cel mai mult de furnizori.

În plus, ministrul Sănătății a precizat că strategia de vaccinare a fost modificată astfel încât să avem mai puțini oameni în spitale. „Avem o Hotărâre de Guvern prin care strategia de vaccinare a fost deja pusă la zi, și a fost modificată în sensul că cel puțin trei sferturi din vaccinuri trebuie să meargă către persoanele cu risc: bătrâni, bolnavi, oameni cu handicap, cu probleme de imunitate. Mai mult decât atât, ultima decizie este că, pe toată perioada lunii februarie, orice loc liber va fi scos pe platforma de programare va merge către persoanele cu risc”, a spus ministrul Sănătății.

Pe de altă parte, Vlad Voiculescu a precizat că așteaptă săptămâna viitoare un prim draft al raportului privind ancheta în cazul incendiului de la spitalul din Piatra Neamț: „Tocmai am discutat cu Raed Arafat despre urgența aflării rezultatului anchetei de la Piatra Neamț. Este evident că avem nevoie de raportul anchetei. Ancheta nu este la Ministerul Sănătății, ci la IGSU. Înțeleg că există un prim draft al raportului, eu îl voi vedea cel mai probabil marți, săptămâna viitoare. Avem nevoie să știm care a fost cauza tocmai pentru a merge cât mai țintit pentru a lua măsuri pentru a evita astfel de cauze în alte spitale din România.

Situația în spitalele din România este peste tot determinată de condițiile de infrastructură, de cele de personal, dar există un factor de risc valabil de asemenea pentru toate spitalele din România și anume prezența oxigenului. Oxigenul este principalul medicament pentru boala COVID-19 și atunci ăsta este un factor de risc, în special pentru siguranța la incendiu”.

În ceea ce privește controalele la spitalele COVID, demarate în urma incendiului de la Piatra Neamț, Vlad Voiculescu a detaliat: „La momentul respectiv a fost un întreg set de controale demarat în majoritatea secțiilor ATI din țară, în special în spitalele COVID. Există măsuri care au fost stabilite. Vorbim despre o lună în urmă, nu mai mult, toate aceste măsuri au fost comunicate tuturor spitalelor care au fost verificate.

Săptămâna viitoare, marți, voi avea un prim raport pe care le-am solicitat prin direcțiile de sănătate publică tuturor spitalelor din România, ca să vedem măsurile care au fost identificate și comunicate apoi de IGSU, în ce măsură au fost deja implementate la nivelul spitalelor”.

Citește în continuare

Coronavirus

Ajutorul în contextul pandemiei de COVID-19, greu de obținut de micii fermieri

Publicat

pe

Proaspăta măsură 21- SPRIJIN TEMPORAR CU CARACTER EXCEPȚIONAL ACORDAT IMM-URILOR ȘI FERMIERILOR CARE AU FOST AFECTAȚI ÎN MOD DEOSEBIT DE CRIZA DE COVID-19 nu este un sprijin pentru toți fermierii. Proasta alcătuire a Ghidului solicitanților produce numeroase lacune de interpretare la nivel local și face astfel să se micșoreze cu mult numărul beneficiarilor, mai ales dintre cei proveniți din rândul micilor crescători de bovine și ovine.

Lipsa unei interpretări unitare la nivel național încurajează înțelegerea diferită a unor termeni precum fermier activ și beneficiar de plăți directe. Practic, un fermier care a solicitat, în 2019 și 2020, plăți directe doar pentru schema de ajutor național tranzitoriu (ANT) pentru bovine sau ovine, și fără să fi solicitat subvenție pentru suprafață agricolă sau pășuni, nu poate beneficia de sprijinul în contextul pandemiei de COVID-19 acordat pentru efectivele de animale care respectă condițiile din ghid la 1 iulie 2020. Toate acestea în condițiile în care, în urmă cu câteva luni, la depunerea cererii unice de plată către aceeași instituție și prezentând aceleași date, solicitantul în cauză era de această dată considerat fermier activ.

Pragul minim de 5 capete de bovine adulte din măsura de sprijin COVID-19 aduce o scădere a numărului de beneficiari, în ciuda faptului că s-ar fi putut menține numărul minim de 3 capete de bovine adulte, ca în cazul plăților directe pentru ANT bovine. Mai mult, dacă în cazul ovinelor s-a păstrat pragul din plățile directe de minim 50 de capete ovine, și în cazul crescătorilor de vaci s-ar fi putut păstra pragul minim de 3 animale. Pentru asta, era nevoie de o decizie care își propunea să nu discrimineze și care astfel creștea și mai mult numărul micilor fermieri care au nevoie la fel de urgent de tot sprijinul din partea autorităților.

Din păcate, în condițiile actuale, situația este jalnică pentru micii fermieri. Pe cei care nu au solicitat și alte subvenții în afara de cele pentru bovine sau ovine, autoritățile îi văd fără pierderi și greutăți în această perioadă. Drept urmare, statul a decis să nu le acorde acestora nicio șansă în accesarea sprijinului financiar propus recent. Pe lângă asta, în aceeași situație se află și cei care ar fi putut fi considerați eligibili cu minim 3 capete bovine, dar care acum sunt lăsați de-o parte, ignorați prin prevederile ghidului măsurii de sprijin COVID-19.

Prin această cale, tragem un mare semnal de alarmă. O mare parte din fermieri nu pot solicita acest sprijin și este nevoie ca autoritățile să corecteze această situație cât mai urgent. Această confuzie trebuie să fie cât mai repede clarificată, mai ales în contextul în care termenul limită până la care fermierii pot să depună cererile este unul strâns, respectiv 23 octombrie 2020.

Și în cazul sprijinului în context COVID-19 alocat sectorului vegetal în cadrul aceleași măsuri, au apărut situații în care unii cultivatorii de cartofi, tomate sau fructe nu reușeau să beneficieze într-o primă fază de sprijin, dar, în urma unor luări de poziție ferme, au fost făcute modificările necesare astfel încât aceștia să se poată bucura de suport financiar. Este foarte trist însă să tot vedem astfel de situații mai ales acum, când, știm cu toții, fermierii trec printr-o perioadă foarte grea atât din cauza pandemiei actuale, cât și a secetei prelungite în anumite regiuni ale României.

La începutul pandemiei, Uniunea Europeană a pus la dispoziția statelor membre un buget generos pentru a le ajuta în combaterea epidemiei de COVID-19, în cadrul căruia 150.000.000 de euro au fost alocate sectorului agricol prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Uniunea Europeană a lăsat la decizia României și autorităților române modul prin care acești bani sunt puși la dispoziția cetățenii ei aflați în mare nevoie de sprijin în condițiile crizei actuale.

Fermierii, alături de asociațiile de reprezentare și organizațiile profesionale, trebuie să solicite autorităților române modificări la ghid, așa cum au făcut și alți potențiali beneficiari nedreptățiți, precum cultivatorii de cartofi, tomate și fructe în cadrul aceleași măsuri.

* Material de George Cățean, membru al Biroului Național PLUS

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Coronavirus

Sănătatea elevilor și profesorilor, mai presus de interesele politicienilor

Publicat

pe

Politizarea pandemiei și absența solidarității au agravat criza în care ne aflăm și au anulat eforturile depuse pentru limitarea răspândirii COVID-19 în timpul stării de urgență.

Guvernul a ezitat să acționeze ferm și consecvent pentru aplatizarea curbei infectării, iar partidele din opoziție au bagatelizat pericolul, contestând la CCR măsurile adoptate de guvern și îndemnând publicul să nu poarte mască. S-a ajuns până „eliberarea” din spital a persoanelor infectate, în numele dreptului la liberă circulație, situație relatată – cu sarcasm – de presa internațională.

Prin răspunsul inept și iresponsabil la criza fără precedent cu care ne confruntăm, politicienii n-au făcut decât să-și arate disprețul pentru sacrificiile noastre: izolare, dificultăți financiare, imposibilitatea de a fi alături de o persoană iubită, în ultimele clipe ale vieții acesteia. Toate aceste sacrificii s-au dovedit zadarnice, din cauza unor jocuri politicianiste execrabile.

Din păcate, jocul continuă, iar următoarea mutare decisivă se va face în domeniul educației. Miza electorală este enormă, dacă ne gândim la milioanele de părinți care se vor prezenta la urne în această toamnă.

În ultima perioadă, s-au făcut presiuni tot mai mari pentru revenirea elevilor în clase, în ciuda faptului că România înregistrează zilnic peste 1000 de cazuri noi de COVID-19. Președintele și Guvernul Orban n-au rămas insensibili la aceste presiuni. Descentralizarea deciziei, anunțată de Klaus Iohannis, nu face altceva decât să transfere responsabilitatea gestionării acestei crize autorităților locale și școlilor. În acest fel, PNL speră să reducă din costul electoral al unui eventual eșec.

În cadrul conferinței de presă susținute la Palatul Cotroceni, miercuri, 5 august 2020, Președintele României a prezentat trei scenarii cu privire la desfășurarea învățământului preuniversitar, însă a făcut o eroare (asupra căreia a revenit, printr-un comunicat al Administrației Prezidențiale): criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” va fi numărul total de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, în localitatea în care se află școala, raportat la 1.000 de locuitori, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile.

Aici apare însă o primă problemă: pentru pregătirea scenariului adecvat, unitățile de învățământ trebuie să cunoască situația epidemiologică a comunității în care funcționează, dar și a celor din care provin elevii. În acest moment, Grupul de Comunicare Strategică anunță zilnic doar numărul de cazuri noi la nivel național și județean.

În plus, funcționarea școlilor trebuie reglementată printr-un protocol care să includă măsurarea temperaturii la intrarea în școală, distanțarea fizică, măști atât pentru elevi, cât și pentru personalul didactic și nedidactic, dezinfectarea și aerisirea frecventă a spațiilor, igiena riguroasă a mâinilor. Poate că și testarea elevilor și profesorilor ar trebui luată în considerare de autorități.

În al treilea rând, trebuie asigurate resursele financiare necesare aplicării acestor măsuri, inclusiv asigurarea finanțării asistenței medicale suplimentare în școli și a salariilor personalului didactic suplimentar, pentru a face posibilă reducerea numărului de elevi din sălile de clasă, acolo unde este cazul.

Nu în ultimul rând, autoritățile trebuie să se asigure că toți elevii au acces la dispozitive electronice cu conexiune la internet, astfel încât scenariul trei să poată fi aplicat, în cazul apariției unor focare de COVID-19 în școli. Guvernul a făcut deja primul pas în această direcție, la sfârșitul lunii iulie, prin lansarea programului „Școala de acasă”.  Să sperăm că nu vor apărea piedici în derularea programului.

Redeschiderea celor 6293 de unități școlare nu trebuie să se facă sub presiune politică, ci trebuie respectate aceste condiții esențiale pentru siguranța elevilor și a personalului din învățământ. Dacă acestea nu pot fi îndeplinite, școlile trebuie să rămână închise.

 

* Material de Gabriela Tache, membru CNPP Educație

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 3 luni

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Noutăți Generaleacum 3 luni

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Noutăți Generaleacum 4 luni

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Editorialeacum 4 luni

S-a terminat „luna” femeilor, dar continuăm lupta pentru drepturile femeilor

Noutăți Generaleacum 4 luni

Alexandra Chirilă: Copiii au nevoie de spațiu unde să se poată juca sau practica sport în siguranță, iar deschiderea curților școlilor este o soluție

Noutăți Generaleacum 4 luni

Dragoș Pîslaru, despre „Garanția pentru Copii”: „Comisia Europeană cere statelor să garanteze acces gratuit la îngrijire și educație timpurie, la cel puțin o masă gratuită zilnic, la îngrijire medicală adecvată”

Știri Localeacum 4 luni

Silviu Matei, consilier local Sector 2: Vreau ca la final de mandat să mergem pe străzi pline de verdeață, iar copiii să nu se mai joace doar printre betoane și mașini

Editorialeacum 4 luni

Vreau să știm cine ne sunt securiștii

Editorialeacum 4 luni

Digitalizare pentru vaccinare, digitalizare pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Noutăți Generaleacum 4 luni

A fost finalizat mandatul Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, începe procesul de recrutare

Cele mai citite