Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Bruxelles: „Nu o să mergem pe liste comune doar de dragul de a avea cât mai mulți europarlamentari, ci ca să putem oferi românilor o alternativă politică“

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Fondatorul Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) (PLUS), Dacian Cioloș, a declarat, marți seară, la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri cu 300 de susținători, că formațiunea sa are capacitatea logistică de a participa singură la alegerile europarlamentare, însă dacă va considera că cea mai bună modalitate pentru a atrage cât mai mulți susținători, pentru un proiect politic comun, este să meargă pe liste comune cu USR, o va face.

„Vreau să vă spun un lucru: dacă vom decide, la un moment dat, să participăm pe liste comune cu alții, nu o să fie pentru că nu avem capacitatea logistică, și nu ne provocați să vă arătăm că putem participa singuri. Evident că o să avem capacitatea logistică de a participa la aceste alegeri și am început deja să ne pregătim, chiar dacă partidul nu e înregistrat formal, după mai bine de opt luni de proces de înregistrare la tribunal,  am început deja să lucrăm. Suntem la Bruxelles cu un grup de 35 de susținători, pentru că încă nu sunt membri formali ai Mișcării, sunt coordonatorii regionali, am început să ne organizăm în echipe de 3-5 pe fiecare regiune, ne-am structurat în opt regiuni, plus diaspora, pe care am organizat-o ca o nouă regiune virtuală. Acești coordonatori regionali au avut și au ca obiectiv să identifice grupuri de inițiativă pe fiecare județ, avem deja grupuri pe aproape toate județele validate, grupuri de inițiativă unde avem de la trei până la 30 de oameni care sunt dispuși să își acorde din timpul și din resursele lor ca să se plimbe prin județ și să identifice oameni care vor să se implice active în organizarea partidului. Facem treaba asta pornind de la baza de date pe care o avem. Din 60.000 de nume, 33.000 au anunțat că vor să se înscrie în partid. Ăsta e scheletul de bază pe care pregătim organizarea în teritoriu”, a declarat Dacian Cioloș, marți seară, la Bruxelles, în cadrul unei noi ediții a evenimentului RO100 Dialog, care a avut în centru dezbaterea „Decizii cruciale pentru România în 2019”, întrebat dacă are intenția să participe pe liste proprii sau în alianță cu USR la alegerile europarlamentare.

În acest sens, Dacian Cioloș a precizat că discuțiile au avut loc și continuă cu USR, pe această temă, privind identificarea unor obiective politice comune, înainte de a lua orice decizie privind modalitatea de participare la alegerile europarlamentare. „Dacă vom decide să mergem pe liste comune, o să o facem dacă vom considera că este modalitatea cea mai bună pentru a atrage cât mai mulți susținători pentru un proiect politic comun.  Înainte de a lua decizia asta, vom discuta – și am început deja – despre obiective politice comune. Nu o să mergem pe liste comune doar de dragul de a avea cât mai mulți europarlamentari, ci ca să putem oferi românilor o alternativă politică”, a mai spus Dacian Cioloș.

Pe de altă parte, întrebat pe cine din partidul său poate propune ca fiind egal lui Liviu Dragnea, Dacian Cioloș a răspuns: „Cred că, așa cum suntem acum, putem avea două-trei nume care, din punct de vedere electoral, sunt mai grele decât cel al lui Liviu Dragnea, cu tot aparatul lui din PSD. Când îmi spuneți că Liviu Dragnea e puternic, v-ați referit la milioanele de euro pe care le-ar avea.  În politică, nu ăsta e elementul principal. Uitați-vă în sondaje: cât are PSD și cât are Liviu Dragnea, e la jumătatea partidului și asta arată câtă încredere au membrii PSD în Liviu Dragnea.  Cred că numai noi din partid putem pune, cel puțin, doi-trei candidați care să aibă mai mare greutate decât Liviu Dragnea. Nu din punct de vedere financiar, dar din punct de vedere electoral și al încrederii cetățenilor, pentru că pe asta trebuie să mizăm. Resursele financiare sunt importante, dar nu cred că compensează chiar atât de mult susținerea cetățenilor, dacă lucrurile sunt explicate bine”.

Dacian Cioloș nu a dorit să avanseze un scor țintă pentru europarlamentare, ci doar a menționat că obiectivul partidului este ca acesta să fie format din două cifre: „O să vă spunem când o să lansăm partidul. Nu vreau să fur startul”.

Stiri PLUS

Dacian Cioloș și Dragoș Pîslaru, în top trei cei mai influenți europarlamentari români

Publicat

pe

Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS și europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Pîslaru, sunt cei mai influenți europarlamentari români, conform indexului realizat de VoteWatch Europe, care a măsurat influența politică a europarlamentarilor români din ultimul an. Dacian Cioloș ocupă primul loc, urmat de Dragoș Pîslaru.

Influența politică se referă la capacitatea de a schimba legislația, de a câștiga voturi și de a declanșa dezbateri. „Dacian Cioloș (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, Renew Europe) este unul dintre cei mai influenți europarlamentari din clasamentul general și președintele grupului Renew Europe. Cioloș este, de asemenea, șeful partidului său național din PE, PLUS. Cu toate că este la primul său mandat în Parlamentul European, Cioloș deține experiență în politicile europene, fiind prim-ministru al României între 2015 și 2017 și Comisar pentru agricultură și dezvoltare rurală în cadrul celui de-al doilea mandat al lui Jose Manuel Barroso. Pe lângă influența sa socială puternică,
performanța lui Cioloș în Parlament se află la un nivel ridicat, cu o rată de succes de 92,5%.

Dragoș Pîslaru (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, Renew Europe) este membru al Comisiei pentru afaceri economice și monetare, a Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și a Delegației pentru relații cu Japonia. La nivel național, a ocupat funcția de ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din 2016 până în ianuarie 2017. Este membru al Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) și al familiei politice europene Renew Europe”, notează VoteWatch Europe.

Reamintim că Dragoș Pîslaru a fost desemnat, în urmă cu trei luni, cel mai influent europarlamentar în domeniul politicilor economice europene grație implicării sale legislative într-unele dintre cele mai importante dosare economice din ultimele luni, precum programul de sprijin pentru reforme 2021-2027 și raportul privind instrumentul bugetar de competitivitate și convergență pentru zona euro, potrivit indexului realizat de VoteWatch Europe.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Drobeta-Turnu Severin: Schimbarea României trebuie să înceapă de la stârpirea corupției, a hoției, a incompetenței, a ipocriziei și nepotismelor

Publicat

pe

Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș s-a aflat duminică la Drobeta-Turnu Severin, pentru a-I susține pe candidații Aliantei USR PLUS din Mehedinți. Alături de Elena Călin, candidată la Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, și Laurențiu Ștefănescu, candidat la președinția Consiliului Județean Mehedinți, Dacian Cioloș le-a transmis un mesaj de solidaritate tuturor severinenilor, îndemnându-i să voteze pentru o schimbare, o schimbare care să aducă tuturor cetățenilor prosperitate, corectitudine și eliminarea corupției.

„Mesajul pe care îl aducem în fața oamenilor este că oricât de mult am vorbi despre nevoia de schimbare în bine a României și oricâți bani nu am aduce, oricâți bani nu am investi, dacă ei se duc în găuri negre, noi vom rămâne mereu doar cu fârâmituri. Obiectivul Alianței USR PLUS, încă de la alegerile europarlamentare, a fost acela de a avea o Românie fără hoție, fără corupție și fără incompetență”, a declarat, în cadrul conferinței de presă, Dacian Cioloș.

De altfel, acestea au fost și temele principale pe care și-au axat discursul candidații Alianței USR PLUS din Mehedinți. Președintele PLUS a făcut și o serie de precizări cu privire la profesionalismul echipelor cu care Alianța s-a înscris în bătălia pentru Primăria Severin și Consiliul Județean Mehedinți. Dacian Cioloș a punctat că ambele echipe au în componența lor oameni bine pregătiți profesional, care au o carieră și care își doresc să reformeze administrația publică locală: „Sunt oameni care au mari realizări în cariera lor profesională, ei nu au avut nevoie de sinecuri de la stat, de pile de la partid sau de vreun ajutor. Majoritatea dintre cei care candidează din partea Alianței USR PLUS are o bogată experiență în mediul privat și avem convingerea că știu cum să facă lucrurile să meargă. Pentru a schimba un rău în România ai nevoie de mult curaj, iar acești oameni au mult curaj“.

Primii pași în reforma din administrație, în viziunea celor doi candidați ai Alianței USR PLUS, se referă la depolitizarea instituțiilor publice și implementarea meritocrației la nivelul administrației publice locale. Atât Elena Călin, candidata USR PLUS pentru funcția de primar al muncipiului Drobeta-Turnu Severin, cât și Laurențiu Ștefănescu, candidatul Alianței pentru președinția Consiliului Județean, au vorbit despre programele politice pe care le vor implementa la nivel de administrație, programe politice care vor contribui la dezvoltarea economică a județului Mehedinți și a muncipiului Drobeta Turnu Severin.  Printre acestea se numără: aducerea investitorilor pentru a crea noi locuri de muncă în Severin, dezvoltarea serviciilor pentru atragerea turiștilor, soluționarea problemei termoficării și proiectele legate de presiunile făcute la nivel central pentru avansarea lucrărilor de construcție ale autostrăzii A6, ce va lega nordul de sudul Europei.

Despre dorința de schimbare a administrației publice locale a vorbit Elena Călin, candidata Alianței USR PLUS la Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin. Dacian Cioloș a spus despre Elena Călin că este unul dintre cei mai buni profesioniști, cu o vastă experiență în mediul privat și cu multe realizări notorii în domeniul excelenței în servicii. Acesta și este motivul pentru care Dacian Cioloș a invitat-o pe Elena Călin, în urmă cu doi ani, să facă parte din PLUS. De altfel, valorile pe care candidata Alianței vrea să le aducă în Primăria Severin sunt adevărul, priceperea, excelența și umanitatea. „Voi aduce în Primărie adevărul pentru că voi cultiva întotdeauna adevărul și voi spune numai adevărul. Am fost mințiți 30 de ani și vreau să terminăm o dată cu minciuna și cu mincinoșii din administrația publică locală. Voi alege întotdeauna să lucrez cu oameni pricepuți care știu ce au de făcut, iar posturile din primărie nu vor mai fi vândute, nu vor fi date pe pile sau pe șpagă, ci vor fi câștigate corect, prin concurs. Excelența pentru mine înseamnă mai mult decât lucrul doar bine făcut. Pe asta trebuie să ne axăm și nu să facem lucruri de mântuială sau proiecte de mântuială pe bani grei care se distrug înainte să fie finalizate. Și în sfârșit, umanitatea, pentru că noi, oamenii, putem crește și cultiva o cultură a respectului reciproc și a bunei cuviințe sau putem să ne înecăm în ură și dezbinare, ceea ce ne va duce, așa cum suntem și acum, la coada tuturor clasamentelor. Valorile mele sunt absolute și ne-negociabile. Ori le avem pe toate la nivelul maxim, ori ne asumăm, încă o dată, un eșec istoric”, a declarat Elena Călin.

Unul dintre obiectivele esențiale ale candidatului Alianței USR PLUS pentru președinția Consiliului Județean Mehedinți, Laurențiu Ștefănescu, este depolitizarea administrației publice dar și transparentizarea cheltuielilor financiare ale Consiliului Județean Mehedinți. Acesta a atras atenția asupra ilegalităților care deja se întâmplă în județul Mehedinți, și anume loteria vizelor de flotant. În programul de guvernare al reprezentantului Alianței se află și proiectul rutier al Autostrăzii A6, care ar putea aduce o dezvoltare durabilă a județului Mehedinți în cazul în care această autostradă va fi construită. „Acest culoar rutier va lega nordul Europei de sudul Europei și va genera o mulțime de oportunități. Este important să facem presiune asupra autorității centrale pentru ca acest deziderat să devină realitate”, a spus Laurențiu Ștefănescu. Ștefănescu a încheiat, formal, și un contract cu mehedințenii prin care promite ca, în cazul în care nu realizează, în primele șase luni de mandat, o serie de obiective, își va da demisia din fruntea Consiliului Județean Mehedinți.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Tudorache: Ne angajăm să desființăm Poliția Locală

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Ce s-a întâmplat acum în Sectorul 1 al Capitalei, unde angajații Polției Locale lucrau în interesul primarului, este revoltător, dar departe de a fi o excepție. Am văzut cazuri asemănătoare în multe localități și ne aducem aminte cu toții de cazul de la Iași, unde Poliția Locală o urmărea pe amanta primarului”, afirmă președintele executiv al PLUS, europarlamentarul Dragoș Tudorache, marți, în cadrul unei postări pe Facebook, în care anunță că USRPLUS va desființa Poliția Locală și restructura întreaga activitate dedicată siguranței comunitare.

„Ne angajăm să desființăm Poliția Locală. Avem în acest moment un instrument de abuz pus la îndemâna primarilor și o instituție locală care și-a dovedit ineficiența în ultimii ani. Construcția administrativă prin care s-a urmărit sporirea puterilor unor politicieni a produs o îndepărtare a Poliției Naționale de comunitățile și activitățile necesare pentru sporirea siguranței cetățenilor și în același timp a creat o structură care deservește mai degrabă primarul în funcție în loc să fie preocupată de binele comunităților. În consecință, vom desființa Poliția Locală, vom muta atribuțiile în subordinea Poliției Naționale, care va trebui să construiască un serviciu special pentru comunitățile noastre, iar cei care fac parte din structurile locale și îndeplinesc condițiile profesionale pentru a face parte din structurile comunitare își vor continua activitatea.

Avem nevoie să asigurăm siguranța cetățeanului prin activități permanente în cadrul comunităților, avem nevoie de forțe de siguranță profesioniste, neafiliate politic, de oameni competenți care să înțeleagă mersul și specificul comunităților pe care se angajează să le protejeze. Suntem restanți la prevenirea violenței în familie, a actelor de vandalism, la protecția mediului sau a animalelor. Sunt zeci de activități comunitare care trebuie să fie aplicate cu profesionalism și dedicare astfel încât să ne asigurăm că cetățenii sunt în siguranță și se simt confortabil în comunitățile în care aleg să trăiască. Experimentul eșuat al Poliției Locale trebuie stopat și trebuie restructurată întreaga activitate dedicată siguranței comunitare.

Sunt convins că majoritatea cetățenilor nu fac diferența între atribuțiile Poliției Naționale și cele ale Poliției Locale și acest fapt nu este deloc normal. Știu nenumărate abuzuri în care angajați ai Poliției Locale și-au depășit atribuțiile și au acționat abuziv. Ce s-a întâmplat acum în Sectorul 1 al Capitalei, unde angajații Polției Locale lucrau în interesul primarului, este revoltător, dar departe de a fi o excepție. Am văzut cazuri asemănătoare în multe localități și ne aducem aminte cu toții de cazul de la Iași, unde Poliția Locală o urmărea pe amanta primarului. Șicanele sunt permanente și sunt o dovadă a eșecului acestei instituții. Am avut nenumărate sesizări de la colegii din teritoriu despre implicarea Poliției Locale în campania electorală și în urmă cu o săptămână am asistat la un abuz și la șicanele Poliției Locale din Sectorul 4, care a început să ne legitimeze, să ne invite verbal la sediul Poliției Locale și să ne întrebe ce căutăm într-un parc doar pentru că aveam însemne USRPLUS. Eșecul nu mai trebuie tolerat doar pentru că aduce câștiguri politice. Poliția Locală trebuie desființată și asta vom face”, a scris Dragoș Tudorache pe Facebook.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite