Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Noutăți Generale

Dacian Cioloș, în vizită în județul Argeș pentru susținerea candidaților Alianței USR PLUS

Publicat

pe data de

Copresedintele Aliantei USR PLUS, Dacian Cioloș, a fost vineri, 18 septembrie, în vizită în județul Argeș, unde a trecut prin Pitești, Mioveni și Câmpulung pentru susținerea candidaților Alianței USR PLUS la primăriile celor trei orașe.

„Județul Arges a fost și este un județ privilegiat și cu un potențial enorm. A beneficiat de prima autostradă și acest lucru și-a spus cuvântul în dezvoltarea istorică a județului, pe lângă celelalte avantaje ale zonei. Dar, actuala clasă politică a ținut orașele și comunele Argeșului în subdezvoltare. Azi, Alianța USR PLUS vine cu oameni bine pregătiți în fața cetățenilor și oferă posiblitatea unei schimbări reale. În Pitești, Ionuț Moșteanu, deputat și fost coleg în Guvernul tehnocrat, e omul potrivit pentru a schimba administrația PSD-istă din Primăria Capitalei de județ. La Câmpulung Muscel, Elena Lasconi are energia și puterea necesare de a readuce acest oraș istoric acolo unde îi e locul. Mioveniul are o șansă unică de a se dezvolta, prin Dan Hodoș, un profesionist care poate aduce orașul la potențial maxim, având în vedere importantele resurse financiare pe care Mioveniul le are. Vă chem pe toți la vot, pe 27 septembrie, pentru a schimba România!”, a declarat Dacian Cioloș, în conferința de presă susținută la Pitești.

În deschiderea conferinței, copresedintele Aliantei USR PLUS Arges și candidatul la Primăria Mioveni, Dan Hodoș, a afirmat: „Îmi aduc aminte de prima venire a lui Dacian Cioloș la Pitești, la începutul campaniei pentru alegerile europarlamentare. A fost primul oraș mare pe care l-a vizitat. Acum, e din nou aici omul datorită căruia noi toți am prins curaj și am început să luptăm. Au trecut patru ani și iată-ne acum, la o săptămână de la cel mai important moment electoral, anume acela al alegerilor locale. Alături de colegii mei și eu, la Mioveni, mi-am asumat o luptă. O luptă pe care nu o mai numesc politică pentru că nu mai e vorba doar despre politică. O luptă socială pentru că e vorba despre noi toți, despre familiile și viețile noastre”.

Totodată, Adrian Cîrstea, copresedinte al Alianței USR PLUS și candidat la Președinția Consiliului Județean Argeș, a declarat: „Viziunea noastră de deblocare, planificare și dezvoltare a județului este una integrată. Toate valorile și capacitățile USR PLUS vor fi puse în practică, etapizat, pe baza unor planuri și proiecte bine gândite, prioritizate. Progresiv, generația tânără de politicieni, pe care o reprezentăm și noi, va impune respectarea valorilor europene și a drepturilor cetățenilor în toate localitățile județului nostru. Să sperăm că vom avea o legislație din ce în ce mai bună, mai ales după următoarele alegeri parlamentare care ne bat la ușă. E timpul schimbării. Numai împreună putem reuși!”.

De asemenea, Ionuț Moșteanu, candidatul Aliantei USR PLUS la Primăria Pitești și deputat de Arges, a punctat următoarele: „Mă bucură susținerea lui Dacian Cioloș în lupta pentru Primăria Pitești. În 2015 am fost în ministerul Transporturilor – consilier și secretar de stat, unde am dat de o nouă lume. Pentru un om venit din mediul privat era de neînțeles cum e posibil ca șefii numiți politic în minister să nu știe să folosească nici măcar un email. Era de neînțeles cum, zi de zi, auzeam acel «nu se poate» și «nu se vrea» pentru toate proiectele și ideile bune. Mentalitatea asta de „nu se vrea” și „nu se poate” se va schimba cu mine în primăria Pitești. Corupția va dispărea. Abonații la contractele cu primăria, firmele apropiate de partid, vor dispărea. Ne luptăm cu o caracatiță, nu e o luptă ușoară, însă avem o șansă unică, cu un vot, să scăpăm de ei. Pe 27 septembrie avem de ales ce fel de oraș ne dorim. Continuăm tot cu ei, cu un PSD-ist, de la PSD sau de la PNL, cu o veche clasă politică care s-a baricadat de 30 de ani în Primărie, ori alegem o nouă generație pentru Pitești?”.

La conferința de presă a fost prezentă și Elena Lasconi, candidata Aliantei USR PLUS la Primăria Câmpulung: „Este pentru prima dată după Revoluție când cineva “deranjează” mafia din Câmpulung. Știți de ce? Este pentru prima dată când un om, care și-a dedicat întreaga viață oamenilor și care iubește cu adevărat acest oraș, a spus STOP! Cel mai important, ați spus și voi STOP și pe zi ce trece suntem mai mulți și mai mulți, iar asta sperie teribil vechea clasă politică. Sunt hotărâtă să schimb orașul cu ajutorul vostru, cetățeni ai Câmpulungului și sunt sigură de cel puțin un singru lucru: că nu voi dezamăgi pe nimeni și voi fi alături de toți!”.

La rândul său, Bogdan Dovleac, tânăr antreprenor cu experiență internațională, originar din comuna Corbeni, la primăria căreia candidează din partea USR PLUS, a ținut să sublinieze: „Îmi asum transformarea comunei în care m-am născut si am crescut. Crezul meu este că cei care dețin funcții publice au datoria firească si morala de a crea valoare pentru cetățenii comunității pe care o servesc. Îmi doresc să ne concentrăm mai mult pe identificarea tuturor problemelor și dificultăților cu care se confruntă locuitorii comunei Corbeni”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare
Adaugă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noutăți Generale

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Publicat

pe

Documentul vine în sprijinul cetățenilor care doresc să evite carantinarea și izolarea atunci când călătoresc între statele membre UE și este nediscriminatoriu și gratuit, valabil pe hârtie sau în format digital.

Cetățenii UE care fac dovada că au fost vaccinați sau testați pozitiv pentru anticorpi ori negativi pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 vor fi exceptați de la măsurile de restricție de circulație care sunt impuse de statele UE în prezent.

Prin amendamentele susținute de USR PLUS, Parlamentul European recomandă ca testele PCR sau antigen să fie accesibile pentru cetățeni, mergând până la gratuitate, pentru a evita eventualele discriminări.

„Certificatul este un pas mare pentru milioanele de români care vor să muncească și își câștigă existența în Europa. Este un pas spre libertatea și creșterea economică pe care ni le dorim. Rezoluția noastră mai vine și cu un mesaj privind testele accesibile. Trebuie să ne gândim la tineri și la nivelul de trai din România. Un test nu poate costa 400 de lei fără să afecteze tinerii, fără să afecteze cetățenii mai nevoiași. Aceste două merg la pachet, iar Europa a dat azi un mesaj că sprijină libertatea și corectitudinea, iar nu specula făcută în pandemie”, a declarat Nicu Ștefănuță, membru în Comisia de Mediu și Sănătate Publică a Parlamentului European.

„Cetățenii europeni trebuie să-și poată relua călătoriile în siguranță și cu cât mai puțină bătaie de cap cât mai curând. Asta face acest certificat și mă bucur că amendamentul meu privind finanțarea din fonduri europene a infrastructurii necesare pentru implementare a fost inclus în textul adoptat de Parlamentul European, la fel și propunerile privind combaterea fraudelor asociate și necesitatea comunicării publice corecte pe acest subiect”, a subliniat Vlad Gheorghe, membru în Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European.

Prin votul de astăzi, Parlamentul European și-a stabilit poziția de negociere cu Consiliul pentru decizia finală privind Certificatul UE COVID-19.

 Ce este și ce nu este Certificatul UE COVID-19

  • Certificatul va fi gratuit, nu va fi obligatoriu și va fi disponibil nu doar persoanelor vaccinate, ci și persoanelor care au un test negativ pentru COVID-19 și celor care s-au vindecat de COVID-19 și au anticorpi. Practic, pentru a-l obține este nevoie să dovedești că există o probabilitate redusă de a purta și transmite virusul SARS-CoV-2.
  • Dacă un cetățean nu dorește acest certificat sau nu se încadrează în cele trei categorii, acesta poate în continuare să se bucure de libertatea de mișcare în UE exact în condițiile actuale, respectând eventualele restricții impuse de statul membru în care dorește să călătorească.
  • Nu este un pașaport sau un document de călătorie și nu are statut de act obligatoriu.
  • Certificatul nu restrânge niciun fel de drept și nici nu constrânge persoanele să se vaccineze împotriva propriei voințe.
  • Persoanele care doresc să obțină certificatul UE COVID-19, dar nu își doresc să se vaccineze, pentru orice motiv, au posibilitatea fie de a face un test pentru a stabili dacă sunt sau nu infectate cu SARS-CoV-2, fie de a dovedi că au dobândit anticorpi printr-o infectare anterioară.
  • Persoanele care nu doresc să obțină un certificat UE COVID-19, pentru orice motiv, vor putea călători în statele membre ale UE, respectând, la fel ca până acum, restricțiile interne impuse de statul în care vor să călătorească în funcție de zona de risc de unde provin.
  • Certificatul UE COVID-19 nu introduce niciun fel de separare între vaccinați și nevaccinați. Este un act administrativ care permite circulația fără controale și restricții între țările Uniunii Europene pentru cetățenii care pot dovedi că nu prezintă risc epidemiologic, respectiv au un test COVID-19 negativ, au anticorpi în urma bolii sau sunt vaccinați.

Citește în continuare

Noutăți Generale

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Publicat

pe

Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată, vineri, 16 aprilie 2021, de către Curtea de Apel București. Voința membrilor celor două partide devine realitate: suntem, de astăzi, un singur partid.

Acesta este singurul proiect politic reformist care s-a construit în ultimii ani în România la care am pus umărul, în ciuda celor care ne-au tot pus piedici la fiecare pas.

Este un proiect politic de viitor care are deja în istoric patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrăm ca o singură echipă de mai bine de doi ani.

„Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce privește proiectul care aduce reformă și schimbare în România. Decizia de astăzi a instanței ne așază în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare și reformă din societatea românească. Le mulțumesc colegilor mei din USR și PLUS care au avut tăria și înțelepciunea de a trece peste toate dificultățile inerente pentru a construi o alternativă cu adevărat credibilă pentru ceea ce înseamnă acea Românie modernă și europeană pe care o așteptăm. Îi mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru echilibrul și perseverența de a fi parteneri în acest proiect și de a construi împreună o forță politică credibilă“, a declarat Dan Barna, copreședinte USR PLUS.

„De mai bine de doi ani, cele două partide, USR și PLUS, au fost în logica unei singure echipe, iar aprobarea fuziunii de astăzi doar formalizează ceea ce noi simțeam deja natural. Suntem de azi un sigur partid, unul puternic, cu cea mai mare dorință de reformare a țării, un partid cu aleși locali, naționali, europeni și cu membri în Guvern. Fuziunea este, de astăzi, definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment. Îi mulțumesc lui Dan Barna pentru că am reușit să aducem proiectul politic în acest punct“, a declarat Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Publicat

pe

Retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Cîțu pentru decizia de a-l demite unilateral pe Vlad Voiculescu, fără nicio evaluare, este mandatul cu care USR PLUS va merge la ședința coaliției de guvernare. Este decizia USR PLUS, luată în cadrul ședinței Birourilor Naționale Reunite, despre care europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Tudorache, a vorbit în cadrul unei intervenții la Digi24:

„Miezul problemei este modul în care domnul Cîțu a ales, el însuși, să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Noi avusesem o discuție luni în cadrul coaliției, inclusiv în ceea ce privește situațiile de la Ministerul Sănătății, luasem o decizie cu privire la pașii următori, inclusiv la chestiunile de comunicare care trebuiau reglate, de la acel moment nu a mai avut loc nicio altfel de discuție la nivelul conducerilor coaliției. Decizia unilaterală, anunțată după ce a fost trimisă la Cotroceni de către premier, nu ne lasă nicio altă soluție decât retragerea încrederii noastre în premier și cu acest mandat mergem în coaliție”.

Întrebat ce i-a spus Dan Barna despre reproșurile pe care Florin Cîțu i le face lui Vlad Voiculescu, Dragoș Tudorache a răspuns: „Ceea ce domnul Cîțu îi reproșează ministrului Voiculescu sunt sincopele de comunicare între dumnealui și premier, ori domnul Voiculescu îl tot vânează cu telefoanele pe domnul Cîțu de foarte multă vreme și nu primește răspuns.

Florin Cîțu i-a cerut ministrului Voiculescu o evaluare asupra primelor 100 de zile la MS, pe care Vlad Voiculescu a adus-o în ședința de guvern, a avut loc o discuție în guvern despre ce s-a făcut și ce urmează să se facă. De la acel moment am avut criza de la Foișor și de la Babeș. Nici una, nici alta nu au fost situații asupra cărora MS să fi avut vreun control – și într-un caz, și în celălalt gestionarea acelor crize și responsabilitatea ținea de conducerea acelor spitale, aflate în subordinarea autorităților locale din București și de către modul în care DSU a gestionat situațiile respective.

Toate aceste lucruri se puteau rezolva cu o comunicare, sunt de acord, între premier și ministru, ceea ce nu s-a întâmplat și aici responsabil pentru o echipă e cel care conduce echipa”.

Referindu-se la ordinul privind noile criterii de carantinare a localităților, Dragoș Tudorache a subliniat faptul că aceastea au fost stabilite în cadrul CNSU, care este condus de premierul Florin Cîțu:

„Pe baza lor, Ministerul Sănătății trebuie să le incorporeze într-un ordin. Asta e tot ce s-a întâmplat. Nu s-a schimbat absolut nimic în modul în care se iau deciziile pentru carantinare, ele se iau în continuare exact pe aceeași formulă ca până acum, doar că acele criterii tehnice, aprobate și discutate în CNSU, s-au modificat. Nu era niciun motiv ca, de la acest ordin, să se ajungă aici.

Dacă premierul avea o problemă de performanță cu ministrul Voiculescu trebuia să se discute acest lucru, eram disponibili să avem această discuție, să analizăm obiectiv care sunt parametrii pe care îi așteaptă premierul Cîțu de la un ministru și apoi împreună să luăm o decizie, ceea ce nu s-a întâmplat astăzi”.

Întrebat dacă USR PLUS va înainta în cadrul ședinței coaliției de guvernare o propunere de ministru la Sănătate, Dragoș Tudorache a răspuns:

„Noi trebuie să rezolvăm în primul rând problema premierului Citu. Avem toată încrederea în funcționalitatea coaliției, dar nu cu domnul Cîțu”.

Citește în continuare
Noutăți Generaleacum 3 luni

Parlamentul European a aprobat astăzi Certificatul UE COVID-19, cu voturile europarlamentarilor USR PLUS și ținând cont de amendamentele depuse de aceștia

Noutăți Generaleacum 3 luni

USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Noutăți Generaleacum 4 luni

Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Editorialeacum 4 luni

S-a terminat „luna” femeilor, dar continuăm lupta pentru drepturile femeilor

Noutăți Generaleacum 4 luni

Alexandra Chirilă: Copiii au nevoie de spațiu unde să se poată juca sau practica sport în siguranță, iar deschiderea curților școlilor este o soluție

Noutăți Generaleacum 4 luni

Dragoș Pîslaru, despre „Garanția pentru Copii”: „Comisia Europeană cere statelor să garanteze acces gratuit la îngrijire și educație timpurie, la cel puțin o masă gratuită zilnic, la îngrijire medicală adecvată”

Știri Localeacum 4 luni

Silviu Matei, consilier local Sector 2: Vreau ca la final de mandat să mergem pe străzi pline de verdeață, iar copiii să nu se mai joace doar printre betoane și mașini

Editorialeacum 4 luni

Vreau să știm cine ne sunt securiștii

Editorialeacum 4 luni

Digitalizare pentru vaccinare, digitalizare pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă

Noutăți Generaleacum 4 luni

A fost finalizat mandatul Guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, începe procesul de recrutare

Cele mai citite