Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, în dialog cu agricultorii craioveni: Vrem decizii europene pentru o legislație restrictivă privind modul în care se fac tranzacțiile cu terenuri agricole

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, a participat, sâmbătă, la Craiova, la dezbaterea „Soluții pentru satul românesc”, care a fost organizată de PLUS Dolj, la care au luat parte agenți economici și specialiști în agricultură din județ pentru a discuta despre dificultățile și oportunitățile din agricultura românească.

„Am organizat, la Craiova, o întâlnire cu agricultori din zonă, dar și cu oameni interesați de agricultură și de mediul rural. Am organizat o dezbatere despre ceea ce poate fi făcut prin Politica Agricolă Comună, prin deciziile europene, dar și printr-un program de guvernare care să susțină interesul agricultorilor și al consumatorilor români interesați de alimente, de calitate, dar și de modul în care se face agricultură în România.

Am organizat această întâlnire pentru că această zonă este una eminamente agricolă, cu un potențial agricol important, unde agricultura a evoluat foarte mult, dar, și după concluziile pe care le-am tras astăzi, mai sunt încă multe lucruri de făcut pentru ca agricultorii să poată să trăiască din munca lor și pentru ca o parte cât mai mare din venitul degajat din agricultură să rămână la agricultori.

Acestea sunt principalele subiecte pe care le-am discutat: în ce fel putem în viitor să ajutăm agricultorii să câștige mai bine din activitatea lor, cum îi putem ajuta să se organizeze, cum putem crea facilități pentru comercializarea și procesarea produselor agricole aici, dar am vorbit și despre serviciile în mediul rural, despre educația și sănătatea în mediul rural și ceea ce intenționăm să facem.

Le-am prezentat câteva dintre ideile și măsurile pe care le avem și în programul nostru politic, PLUS ACUM, care vizează agricultura și mediul rural. Ne gândim, mai ales, la facilitățile fiscale care vizează toate formele asociative în agricultură, care să elimine și dubla impozitare în agricultură, dar care să creeze mai ales condițiile pentru ca aceste asociații să poată să aibă oameni angajați, specialiști în marketing și în partea de comercializare a produselor.

Am vorbit și despre politica funciară, despre cum putem face ca terenurile agricole să fie accesibile pentru cei care le lucrează și, mai ales, pentru comunitățile locale și le-am explicat că intenția mea este ca, la nivel european, să obținem niște decizii europene care să permită statelor membre, cum este România, să vină cu o legislație restrictivă în ceea ce privește modul în care se fac tranzacțiile cu terenuri agricole pentru ca aceste tranzacții să fie în favoarea comunităților locale”, a declarat Dacian Cioloș, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă la Craiova.

În cadrul subiectelor atinse în timpul dezbaterii, liderul PLUS a vorbit și despre necesitatea profesionalizării administrației publice. În acest sens, Dacian Cioloș a subliniat importanța informatizării și digitalizării.

„Dacă nu profesionalizăm administrația publică, niciun Guvern nu are nicio șansă să pună în aplicare niște măsuri cu adevărat reformatoare pentru sectoarele – educație, sănătate, politici sociale și, în cazul de față, subvențiile în agricultură și toată partea normativă și tot ce ține de agricultură.

Reforma asta a administrației care era legată de digitalizare nu a fost finalizată. Eu am lăsat în 2008, când am plecat de la Ministerul Agriculturii, un program la nivelul Guvernului pentru informatizarea și digitalizarea tuturor procedurilor de avizare internă a legislației în Guvern și în 2015, când am venit la Guvern, l-am găsit aproape în același stadiu și am aflat apoi, în 2016, că el fusese boicotat de funcționari, care nu voiau să se informatizeze și să se transparentizeze procesul de avizare pentru că, în felul ăsta, ei aveau pâinea și cuțitul în mână, aveau ștampila și semnătura și țineau un proiect de lege, de ordonanță, de ordin de ministru cât voiau ei.

Am avut situații când noi am luat decizia în Guvern, pe o structură a hotărârii de Guvern, și m-am trezit în câteva cazuri că ea a fost publicată în MO cu anumite modificări, care au fost făcute de funcționari. Deci oamenii ăia s-au dus la DNA dup-aia, dar vă spun că lucrurile astea se făceau normal tocmai pentru că nu a existat digitalizarea și informatizarea. De asta reforma asta a administrației cu asta trebuie să înceapă pentru că altfel nu avem un stat funcțional”, a explicat liderul PLUS.

„Noi ne-am obișnuit preț = decizia statului. Dar, de fapt, prețul = promovare”, a subliniat Dacian Cioloș, explicând faptul că agricultorii români trebuie să se organizeze pentru a-și vinde producția mai bine.

„Dacă nu există o cerere pentru produsul respectiv, oricât l-ai subvenționa, nu o să se vândă. Asta s-a făcut la nivel european zeci de ani, s-a subvenționat cantitatea, producția sau prețul și atunci s-a stimulat artificial un anumit produs, care când era în surplus și cădea prețul, îl cumpăra statul sau Comisia Europeană. Multă vreme UE a fost acuzată că a dereglat piața internațională. De asta nu se mai subvenționează producția astăzi și se caută mijloacele prin care să echilibrezi producția cu cererea.

Paradoxul este că, în agricultură, nevoia de alimentație e mai mare decât oferta. Se tot vorbește de faptul că nu o să fim capabili să hrănim toată populația. Până la urmă, problema e cum găsești piața și cum adaptezi produsul pe care îl faci la ceea ce poți să vinzi. Dacă lucrurile astea le-am învăța noi, în România, o să câștigăm foarte mult. Altfel, o să câștige străinii din munca noastră. Îi putem stopa dacă ne organizăm să vindem noi producția mai bine”, a argumentat Dacian Cioloș.

În ceea ce privește salarizarea în agricultură, liderul PLUS a punctat faptul că statul poate să intervină la nivelul costurilor cu forța de muncă. „Pentru anumite salarii mai mici, ar trebui reduse costurile cu forța de muncă în anumite domenii sau pentru anumite tipuri de salarii ca să încurajăm pe cei care acum preferă să stea deoparte, să intre în câmpul muncii și venitul pe care îl au să fie suficient de încurajator ca să facă treaba asta, fără să crească neapărat costul cu forța de muncă pentru angajator. Pentru salariile mai mici noi am avea de câștigat, inclusiv la bugetul de stat, dacă am reduce costurile cu forța de muncă pentru că am scoate din zona gri foarte multe din salariile astea mici”, a adăugat Dacian Cioloș.

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Brașov: Votul de astăzi ar trebui să pună definitiv capăt ideii că votăm răul cel mai mic

Publicat

pe

„Am votat pentru ca România să meargă definitiv pe calea democrației, a cinstei și a competenței”, a declarat liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, duminică, la Brașov, la ieșirea din secția de votare, subliniind faptul că românii pot avea, pentru prima dată, în turul doi „o dezbatere de idei legat de modul în care România ar trebui să evolueze în următorii ani“.

„Am votat pentru ca România să meargă definitiv pe calea democrației, a cinstei și a competenței, pentru ca oamenii de bun-simț să poată să își construiască un trai, aici, în România fără să fie nevoie să plece și pentru ca cei care au plecat să aibă motive să vină înapoi“, a declarat Dacian Cioloș.

Întrebat ce ar trebui să schimbe votul de astăzi, liderul PLUS a răspuns: „Votul de astăzi cred că ar trebui să pună definitiv capăt ideii că votăm de frică, că votăm răul cel mai mic, și să putem, în sfârșit, în turul doi să avem cu adevărat o dezbatere de idei legat de modul în care România ar trebui să evolueze în următorii ani.

Eu cred că oamenii au înțeles deja, după doi-trei ani de stat în stradă, că votul contează și, iată, de la europarlamentare încoace se pare că partea asta de societate, care dorește o modernizare a României, începe să se facă tot mai auzită și se face auzită în mod eficient prin vot pentru că ăsta e modul cel mai de impact de a schimba lucrurile.

E un lucru care mă bucură foarte mult (prezența mare la vot – n.r.) și nu mă surprinde. Cred că e o emulație și o mobilizare, iar oamenii înțeleg că acum chiar se pot schimba lucrurile“.

Citește în continuare

Noutăți Generale

Dacian Cioloș, la mitingul Alianței USR PLUS din București: Trebuie să ieșim duminică la vot! Asta va face diferența

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, președinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, a făcut apel de mobilizare la vot, joi, în cadrul ultimului miting al Alianței USR PLUS din campania alegerilor prezidențiale, unde a subliniat faptul că prezența românilor la urne, în număr cât mai mare, va face diferența, asemenea scrutinului din 26 mai.

„Dragi prieteni, credeți că putem să schimbăm în bine România? Avem încredere în noi? Pentru că de aici pornim, dragi prieteni, de aici – dacă avem încredere în noi o să putem să facem ceea ce am visat și ceea ce am așteptat de la alții să facă și, în sfârșit, cred că foarte multă lume în țara asta a înțeles că nu mai avem de la cine să așteptăm. Am înțeles că lucrurile pot să meargă foarte bine și nu doar un pic mai bine, și nu doar scăpând de alții, nu doar scăpând de rău rezolvăm problema și facem lucrurile mai bine. De aceea e important să ne mobilizăm.

Suntem astăzi în fața dumneavoastră pentru că la alegerile europarlamentare am ieșit la vot. Dacă nu era votul dumneavoastră și încrederea dumneavoastră că putem face lucrurile mai bine, astăzi n-am fi fost aici. V-am spus atunci, în mai, că dacă avem încredere în noi, dacă ne mobilizăm putem să ducem noi România mai departe și putem să o reprezentăm mai bine în Parlamentul European și asta doar ca primă etapă, pentru că o să putem apoi face lucrurile mai bine și acasă.

Iată, cu ajutorul dumneavoastră, cu mobilizarea noastră astăzi suntem în Parlamentul European o voce care e ascultată și care vorbește în numele României. Suntem o voce care spune că românii pot să construiască nu doar țara la ei acasă, dar pot să construiască și Europa după simțul, după sentimentul lor, după visele și după proiectele lor.

Din 2017 încolo, ne-am luat viitorul în mâini, dar a trebuit să stăm câțiva ani în stradă, a trebuit să luăm bastoane pe 10 august și, în 26 mai, cu ajutorul dumneavoastră, am devenit toți oamenii aceștia, care nu se gândeau la politică sau care dimpotrivă, respingeau politica ca pe ceva murdar, din 26 mai anul aceasta, am devenit a treia forță politică a țării. Asta e prima etapă pe care am parcurs-o împreună”, a declarat Dacian Cioloș.

Liderul PLUS a enumerat motivele pentru care Dan Barna merită votul românilor: „Acum trebuie să mergem mai departe. Astăzi îl avem aici, în fața noastră, cu noi, din mijlocul nostru pe Dan Barna pentru că etapa următoare e să arătăm că putem nu doar să fim demn reprezentați în Parlamentul European și la nivel european, și că putem avea un președinte din această generație, că nu avem complexe, că știm ce avem de făcut și că suntem gata să ne asumăm viitorul acestei țări. De asta Dan Barna este astăzi în fața noastră.

Avem încredere în el pentru că avem încredere în noi, avem încredere în Dan Barna pentru că știm noi ce putem și pentru că Dan, fiind din mijlocul nostru, știm că va face așa cum simțim noi lucrurile: cu modestie, dar cu determinare, un om care se exprimă așa cum e el, care nu joacă teatru doar pentru a da bine pe afișe, e un om care se exprimă sincer și care e autentic prin ceea ce e, și un om care știe că lucrurile făcute mai bine înseamnă să învățăm de fiecare dată să le facem mai bine.

Ceea ce urmează zilele care vin este o nouă etapă în proiectul pe care noi vi l-am propus: aceea de a alege un președinte al României care nu doar să ne reprezinte, ci care să consolideze acest proiect cu care noi am venit încă de anul trecut. Vor urma alegerile locale și alegerile parlamentare și mergem împreună tocmai pentru a arăta românilor că noi venim cu un proiect și nu doar cu oameni, și nu doar cu solicitări de vot pentru o poziție sau alta. Venim în fața dumneavoastră cu un tandem”.

În final, Dacian Cioloș a făcut apel către români să iasă la vot duminică pentru a schimba soarta României: „Suntem foarte mulți care credem că lucrurile pot merge mai bine, doar că acești foarte mulți trebuie să fie convinși că duminică trebuie să iasă la vot pentru că mobilizarea va face diferența. Trebuie să avem încredere până la capăt și să înțelegem că, în primul rând, trebuie să fim noi convinși că putem să facem lucrurile mai bine și, în al doilea rând, să le și facem. Trebuie să ieșim duminică la vot și să ieșim cu cei din jurul nostru pentru că asta va face diferența!”.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Pîslaru: Noi, eurodeputații Alianței USR PLUS, am promis că vom deschide birouri în cât mai multe județe din țară. Eu le voi deschide pe primele două în Baia Mare și în Satu Mare

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Dragoș Pîslaru, europarlamentar al Alianței USR PLUS, a anunțat, în cadrul unei postări pe Facebook, că își va deschide primele două birouri de europarlamentar, joi și vineri, în Baia Mare și în Satu Mare, context în care îi așteaptă pe toți cei interesați de activitatea sa în Parlamentul European la o discuție despre impactul proiectelor sale la nivel european, cât și despre activitățile care urmează.

„Am promis, ne ținem de cuvânt.

Noi, eurodeputații Alianței USR PLUS, am promis în campanie că vom deschide birouri în cât mai multe județe din țară pentru a fi cât mai aproape de români pentru ca aceștia să fie informați tot timpul despre ce facem în Parlamentul European pentru ei.

Până acum avem deja în plan peste 35 de birouri, iar eu le voi deschide pe primele două joi și vineri în Baia Mare și în Satu Mare.

➡ Astfel, joi, 7 noiembrie, deschid cabinetul din Baia Mare, iar de la ora 17:30 vă aștept la o discuție despre activitatea mea în Parlamentului European, despre impactul proiectelor pe care le am în PE pentru cetățenii români și despre activitățile pe care le voi avea în cabinetul de europarlamentar din mijlocul comunității maramureșene.

Evenimentul va avea loc în Baia Mare, la Aula Aris de pe strada Culturii Nr. 5, începând cu ora 17:30. Vă puteți înscrie accesând linkul https://forms.gle/Bh4YF4Ks8TduyEzL9

➡Vineri, 8 noiembrie, este deschiderea cabinetului din Satu Mare și vă invit la evenimentul ce va avea loc la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, de pe strada Decebal Nr. 4, începând cu ora 16:30, să vorbim de activitatea mea de europarlamentar. Având în vedere că numărul de locuri este limitat, vă invit să vă anunțați participarea accesând link-ul: https://forms.gle/3CvQdNRm2R4wHzx97

Vă aștept!”, a scris Dragoș Pîslaru pe Facebook.

Citește în continuare

Cele mai citite