Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, după ședința reunită a Birourilor Naționale PLUS și USR: Am ajuns la concluzia că drumul nostru este împreună și că trebuie să traducem acest „împreună” în fapte

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

„Fuziunea nu înseamnă doar o decizie juridică, ea nu are niciun sens dacă noi nu funcționăm deja împreună și dacă nu începem să gândim în mod coordonat și pe aceeași direcție. Acesta este obiectivul, de fapt, al acestor structuri: asta e modalitatea prin care noi ne putem apropia și ne putem concentra atenția pe obiective comune ale Alianței și nu doar pe obiective ale unui partid sau altul”, a subliniat președintele PLUS, Dacian Cioloș, vineri, în cadrul unei conferințe de presă comune cu liderul USR, Dan Barna, unde a prezentat principalele concluzii la care cele două formațiuni au ajuns în ședința reunită a Birourilor Naționale.

La rândul său, Dan Barna a declarat că mesajul pe care cele două formațiuni politice îl transmit este unul de unitate și de colaborare. Totodată, Dan Barna a reiterat susținerea Alianței pentru Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale. „Miza este una foarte clară: alegerile locale sunt prioritatea pe care o avem în vedere. Vom solicita președintelui Klaus Iohannis și PNL ca alegerile în două tururi să devină o realitate. Există acum suport politic și rezultatul acesta care ne îndreptățește să revenim la normalitate și în democrația locală. Trebuie să ieșim din logica asta absurdă în care avem primari de localități aleși cu 8 sau 12%. Revenind la primari în două tururi, și aceasta e solicitarea pe care Alianța o face președintelui Klaus Iohannis și PNL să folosească toate resursele de care dispun, în acest moment, pentru a avea următoarele alegeri locale în două tururi.

Perspectiva alegerilor anticipate trebuie să devină, imediat după buget, prioritatea despre care am vorbit cu premierul Orban și cu președintele, înaintea crizei politice. Trebuie să intrăm cât mai repede într-o logică în care să putem face reforme. Or, pentru a putea face reforme, este nevoie de o majoritate parlamentară pe care să ne bazăm și care să susțină aceaastă reformă fundamentală de care are nevoie România”, a declarat Dan Barna.

De cealaltă parte, Dacian Cioloș a vorbit despre activarea structurilor comune de coordonare prevăzute de protocolul politic al Alianței, care va avea loc în perioada imediat următoare, conform deciziei luate în cadrul ședinței: „Am discutat astăzi ca principal subiect pe agenda noastră o primă evaluare a acestei campanii prezidențiale, dar asta într-un context mai larg în care Alianța a trecut deja prin două campanii și am tras niște învățăminte care ne duc la concluzia că, în perioada imediat următoare, obiectivul nostru e să întărim Alianța și să dăm semnalul că Alianța iese întărită din acest proces pentru că am învățat multe lucruri pe care trebeuie să le folosim în pregătirea candidaturilor și a campaniei pentru alegerile locale și parlamentare.

Această Alianță s-a constituit pentru a participa la toate cele patru rânduri de alegeri. Avem în față, acum, cele care sunt foarte importante – alegerile locale și parlamentare și am ajuns la concluzia că drumul nostru este împreună, că trebuie să continuăm împreună și că trebuie să traducem acest «împreună» în fapte și într-un mod de funcționare concret.

Am decis că, începând de săptămâna viitoare, vom activa și celelalte structuri ale Alianței, care încă nu sunt funcționale. În protocolul Alianței am prevăzut patru structuri de coordonare comună: această Comisie Națională de Coordonare, care reunește cele două Birouri Naționale ale celor două partide, care s-a întâlnit astăzi; avem deja o Comisie de Politici Publice care a fost constituită, formată din cinci membri de la fiecare dintre cele două partide și care deja lucrează împreună, iar în perioada următoare această comisie va lucra împreună pe pregătirea programului de guvernare și vom pregăti și o echipă de oameni cu viziune și cu expertiză, care vor urmari activitatea guvernului și vom veni si cu propuneri și idei.

Și mai avem o structură care urmează să fie activată: un Comitet Executiv al Alianței format din șase oameni – un coordonator general al acestui comitet, un coordonator de campanie, un purtător de cuvânt, un responsabil financiar, un responsabil juridic și un responsabil cu politici publice. Aceasta va fi structura de coordonare executivă a Alianței și am mai decis să constituim o Comisie de Integritate care să asigure analiza cazurilor de integritate dacă ele apar și când apar la nivelul Alianței.

Aceste structuri vor fi activate pentru ca această apropiere a celor două partide care fac parte din Alianță să aibă loc și de facto, etapă cu etapă, și să începem să lucrăm cât mai mult împreună și să începem să avem cât mai multe poziții comune și, evident, primul obiectiv e să pregătim candidații comuni pentru alegerile locale, dar în același timp, în paralel, ne pregătim și pentru eventualele alegeri anticipate, noi sperăm ca ele să aibă loc în perioada imediat următoare, după alegerile prezidențiale”.

De asemenea, Dacian Cioloș a făcut apel către români să iasă la vot duminică, subliniind faptul că Alianța îl susține fără echivoc pe Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat la Cotroceni.

„E important să ieșim la vot și vreau să amintesc de anul 2016, când multă lume s-a simțit liniștită, lucrurile păreau că merg în direcția bună și am avut surprize, apoi, la alegerile din 2016 și în 2017 am început să ieșim din nou în stradă și să stăm în frig. Haideți să nu considerăm că lucrurile sunt deja decise pentru că nu sunt încă decise. Ele pot fi decise doar dacă noi ieșim la vot. Haideți o dată pentru totdeauna să valorificăm votul acesta ca să nu ne mai pară rău după aceea”, a spus liderul PLUS.

Stiri PLUS

Cine sunt candidații la funcția de coordonator regional PLUS și care sunt atribuțiile acestora

Publicat

pe

Sâmbătă, în prima zi a Convenției Naționale Extraordinare, membrii PLUS delegați își vor alege coordonatorii regionali, al căror principal rol este, conform Statutului partidului, asigurarea colaborării și schimburilor de experiență dintre filialele județene PLUS din aceeași regiune, implementarea unitară la nivel regional a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel național, precum și reflectarea în politicile propuse de PLUS la nivel național a ideilor, propunerilor și nevoilor identificate la nivel regional.

În cadrul Convenției vor fi desemnați prin vot maximum cinci coordonatori regionali pentru fiecare dintre următoarele zone geografice, alegând dintre primii 10 candidați din fiecare regiune, clasați în ordinea voturilor obținute în cadrul alegerilor regionale:

a) Regiunea Nord-Est, cuprinzând județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui;
b) Regiunea Sud-Est, cuprinzând județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța;
c) Regiunea Sud-Muntenia, cuprinzând județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Ialomița,
Călărași, Giurgiu, Teleorman;
d) Regiunea Sud-Vest-Oltenia, cuprinzând județele Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți;
e) Regiunea Vest, cuprinzând județele Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Timiș;
f) Regiunea Centru, cuprinzând județele Harghita, Mureș, Alba, Covasna, Brașov, Sibiu;
g) Regiunea Nord-Vest, cuprinzând județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, BistrițaNăsăud, Sălaj, Cluj.
h) Regiunea București-Ilfov, cuprinzând sectoarele Municipiului București și județul Ilfov;
i) Diaspora

Lista candidaților la funcția de Coordonator Regional este următoarea:

Coordonatorii regionali aleși în cadrul Convenției Naționale Extraordinare din 7-8 decembrie 2019 vor avea următoarele atribuții:

• Susțin o colaborare eficientă interjudețeană, atât între echipele de conducere județene, cât și între echipele operaționale, inclusiv prin organizarea ședințelor online/offline cu Birourile filialelor județene sau cu echipele de resort;
• Contribuie la implementarea unitară, la nivel regional, a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel național și sesizează organele statutare în cazul neimplementării sau nerespectării acestor hotărâri;
• Sprijină echipele județene în îndeplinirea obiectivelor asumate;
• Sunt primul punct de contact pentru filialele județene din regiunea respectivă, în momente de criză și/sau când se prezintă o urgență care nu poate fi rezolvată, în timp util, de către conducerea județeană;
• Asigură transmiterea la nivel local a hotărârilor adoptate la nivel național;
• Pot interveni în medierea conflictelor din interiorul filialelor județene din regiune;
• Participă la agrearea contractelor de performanță între Biroul Național și Birourile filialelor din regiune și monitorizează implementarea acestora;
• Prezintă semestrial un raport de activitate către filialele județene din regiune, precum și către Consiliul Național;
• Realizează o analiză semestrială a activității filialelor județene din regiunea lor;
• Comunică la nivel regional în numele PLUS, în coordonare cu echipa națională de comunicare PLUS și cu conducerea de la nivel județean;
• Pot participa, fără drept de vot, la orice ședință a organelor de conducere din cadrul filialelor județene, la ședințele comunităților din regiunea coordonată, precum și la orice alte activități organizate de către acestea;
• Participă lunar, fără drept de vot, la cel puțin o ședință (fizică sau online) cu membrii unuia dintre birourile județene din regiunea pe care o coordonează. Pe o durată de 6 luni, fiecare coordonator regional trebuie să participe minim o dată la o ședință a fiecărui birou județean din regiunea a cărei coordonare o asigură;
• Convoacă o dată la trei luni reprezentanții birourilor județene din regiunea pe care o coordonează pentru a evalua împreună activitatea PLUS din regiune și pentru a stabili prin consens direcțiile, prioritățile și obiectivele județene și regionale pentru următoarele trei luni;
• Susțin schimbul de bune practici în toate domeniile activității politice a PLUS, la nivel regional;
• Facilitează împreună cu președinții filialelor județene reflectarea la nivel național a necesităților și viziunilor responsabililor de politici publice din cadrul birourilor județene, prin colaborarea dintre aceștia și Comisia Națională de Politici și Programe;
• Își asumă în cadrul echipei de coordonatori regionali din respectiva regiune unul dintre următoarele roluri: strategie politică, politici publice, extindere și consolidare organizațională, comunicare publică, dezvoltarea activității de tineret. Rolurile vor fi asumate la începutul mandatului și pot fi modificate, ulterior, cu acceptul celorlalți coordonatori regionali din regiune.
• Monitorizează respectarea termenelor menționate în Statut și Regulament, pentru validarea/invalidarea de către filiale sau, după caz, comunități locale a potențialilor noi membri (inclusiv pentru cei cu activitate politică anterioară);
• Sprijină conducerile județene și echipele operaționale în procesele de planificare strategică, inclusiv prin mentorat în construirea unor planuri de acțiune viabile și implementarea acelor planuri;
• Sprijină echipele județene în planificarea unui calendar de evenimente de impact, cu vizibilitate maximă;
• Sprijină echipele județene în organizarea de consultări cu actorii relevanți din județ și/sau din regiune;
• Sprijină echipele județene în identificarea potențialilor viitori candidați pentru funcții publice;
• Susțin Birourile Județene în procesul de desemnare a candidaților PLUS pentru funcțiile de primar de municipiu reședință de județ și președinte de Consiliu Județean, prin formularea de evaluări de oportunitate pentru fiecare din candidații supuși consultării membrilor, conform Art. 45, alin. 2 din Regulamentul Intern.
• Asigură un proces statutar și regulamentar de organizare a alegerilor județene și a alegerilor la nivel de comunități, cu excepția situațiilor în care candidează pentru orice funcții în cadrul acestor alegeri;
• Sprijină echipele județene în interacțiunile lor cu partenerii din alianțe politice sau electorale, precum și în raport cu reprezentanții altor partide;
• Asigură comunicarea către membrii din regiune a mesajelor de interes regional, prin intermediul structurilor de conducere de la nivel local.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Pîslaru, despre „Garanția pentru Tineret“: Trebuie să vină cu o schimbare de paradigmă

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

Dragoș Pîslaru, europarlamentar din partea Alianței USR PLUS și coordonator al Comisiei pentru muncă și afaceri sociale (EMPL) din partea Renew Europe, a prezentat, în cadrul unei postări ample pe Facebook, propunerile sale în ceea ce privește noua formă a „Garanției pentru Tineret“, în contextul angajamentului luat de noua președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a o transforma „într-un instrument permanent de combatere a șomajului în rândul tinerilor, cu un buget crescut și raportări periodice”. În acest sens, Dragoș Pîslaru a subliniat faptul că „obiectivul nu trebuie să fie doar sprijinirea tinerilor în educație și formare sau un loc de muncă, ci și să îi scoată „din nou pe drum, în diverse moduri”.

„Am găzduit astăzi în Parlamentul European evenimentul cu tema «Generația Invizibilă: ce urmează pentru tinerii inactivi din Europa?»

Mesajul principal pe care l-am transmis este acela că trebuie să construim poduri, nu ziduri. Tinerii simt adesea că există o anumită barieră între ei și reprezentanții lor care nu înțeleg provocările actuale și sunt departe de perspectiva lor asupra societății în continuă schimbare. Tinerii care nu ocupă un loc de muncă, care nu au educație sau formare profesională (NEET), în special cei care nu dețin competențele necesare, tinerii cu dizabilități, tinerii cu probleme de sănătate sau de familie sau cei care provin din medii defavorizate, se confruntă cu bariere specifice în ceea ce privește accesul pe piața muncii.

În ultimii șase ani, UE a abordat o integrare a tinerilor pe piața muncii printr-un instrument principal, „Garanția pentru tineret” – angajamentul politic luat de statele membre în 2013 de a oferi fiecărei persoane sub 25 de ani o ofertă de angajare, educație continuă, ucenicie sau stagiu într-o perioadă de 4 luni de la terminarea indemnizației de șomaj. Acest angajament a fost completat de «Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă pentru tineri», principalul program de finanțare al UE pentru facilitarea derulării garanției pentru tineret, 6,4 miliarde de euro destinate să sprijine anumite regiuni în care șomajul tinerilor a fost mai mare de 25% (ceea ce însemna 20 de state membre ). Această garanție pentru tineri a ajutat 3,5 milioane de tineri pe an să se pregătească, să învețe sau să muncească.

Acum, noua președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat în programul de lucru că va transforma «Garanția pentru Tineret» din 2013 într-un instrument permanent de combatere a șomajului în rândul tinerilor, cu un buget crescut și raportări periodice.

În timp ce așteptăm să aflăm cum va arăta acest instrument, cred că în primul rând, această nouă garanție de tineret trebuie să vină cu o schimbare de paradigmă. Obiectivul nu trebuie să fie doar sprijinirea tinerilor în educație și formare sau un loc de muncă, ci și să îi scoată «din nou pe drum», în diverse moduri. O investiție care să poată aborda provocările lor individuale, să le dezvolte abilitățile necesare pentru a se adapta la piața muncii și a contribui astfel la bunăstarea lor economică și socială”, a afirmat Dragoș Pîslaru.

Concret, Dragoș Pîslaru propune următoarele măsuri: „În primul rând, trebuie să ne gândim la suportul individual, cum să ascultăm și să răspundem nevoilor individuale. Eurofound a sugerat deja că diversitatea NEET-urilor include șomeri de scurtă durată și de lungă durată, persoane bolnave sau cu handicap, cei care nu pot lucra din cauza responsabilităților familiale, cei care sunt descurajați de lipsa de oportunități, cei care sunt cei mai vulnerabili. Tinerii aflați în situații vulnerabile au adesea provocări personale care ar putea afecta implicarea lor, iar aceste provocări trebuie să fie abordate înainte de a continua orice muncă pentru îmbunătățirea abilităților lor sau pentru a se gândi să obțină un loc de muncă. Acest lucru poate fi, de asemenea, completat de o combinație de consiliere și îndrumare oferite de profesioniști dedicați și special instruiți.

În al doilea rând, trebuie să susținem implicarea timpurie a tinerilor.

– Activități de orientare / profilare pentru a evalua interesele, aspirațiile și opțiunile tinerilor în ceea ce privește educația, formarea și oportunitățile de angajare și pentru a-i ajuta să înțeleagă realitatea lumii muncii. Acestea trebuie să fie completate de planuri de acțiune individuale, care să conțină recomandări adaptate fiecărei situații și care să contureze următorii pași pentru progresul lor.
– Oferirea de sprijin financiar pentru tinerii vulnerabili care participă la programe active pe piața muncii, cum ar fi o indemnizație lunară, care acoperă unele cheltuieli, cum ar fi costurile de transfer.
– Angajatorii joacă un rol esențial pentru a găsi locuri de muncă durabile pentru tineri și pentru a crea oportunități de formare. O legătură între instituții și angajatori este, de asemenea, importantă pentru ca angajații să conștientizeze problemele cu care s-ar putea confrunta tinerii aflați în situații vulnerabile și pentru a oferi sprijin angajatorilor pentru a înțelege și aborda aceste probleme.

Nu în ultimul rând, trebuie să explorăm modalități de a măsura succesul programelor. Ar trebui să ne abatem de la criteriile de evaluare „rezultatul obținut” și mai degrabă să proiectăm indicatori de performanță inovatori pentru a măsura distanța parcursă de individ de la accesarea sprijinului (cum ar fi, de exemplu, «nivelul de autonomie»)”.

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloș: Avem nevoie de un pact adevărat pe educație. Reforma învățământului din România este o urgență

Publicat

pe

„Cauzele sunt multe, dar, înainte de toate, trebuie să schimbăm filosofia de funcționare a sistemului. Trebuie să înțelegem că, dincolo de experimentele pe care le face un ministru sau altul, de promisiunile neonorate ale unui partid sau ale altuia, important este ce produce sistemul românesc de educație”, susține președintele PLUS, Dacian Cioloș, în contextul în care România a obținut cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA din 2018. Dacian Cioloș critică, totodată, în cadrul unei postări pe Facebook, reacția ministrului Educației, Monica Anisie, pe acest subiect, arătând faptul că realitatea învățământului românesc este una tragică și că reforma sa ar trebui să fie „prioritatea zero a oricărui guvern responsabil”.

„Rezultate dezamăgitoare pentru elevii români la Testele PISA din 2018: aproape 50% dintre ei nu sunt capabili să își folosească cunoștințele învățate la școală în viața de zi cu zi. De exemplu, elevii au fost puși să compare distanța totală pe două rute alternative sau să convertească prețurile într-o monedă diferită. La asemenea teste, România are, în 2018, rezultate chiar mai slabe decât în 2012 sau în 2015. Comentând situația, ministrul Educației, Monica Anisie, ne spune că nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm. Că evaluarea de la Testele PISA nu pune accent pe ce știu elevii, ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață.

Seninătatea doamnei ministru ne dă fiori. Sistemul de educație din România nu e în stare să formeze tineri capabili să se descurce în situații concrete de viață, dar ministrul Educației ne spune să stăm liniștiți, pentru că elevii știu. În fapt, este o tragedie: elevii români învață după un curriculum care nu are legătură cu viața reală. Dincolo de resurse, de finanțarea învățământului, de baza materială precară, de numărul de copii dintr-o clasă, rezultatele de la Testele PISA țin de modul în care profesorii reușesc să-i facă pe elevi să creadă că sunt capabili să rezolve probleme din viața reală.

Programa școlară din România este depășită, manualele arată, cele mai multe dintre ele, mai rau decât cele din perioada comunistă. Copiii se plictisesc la ore pentru că materiile le sunt predate ca acum 30 de ani. Ne facem că nu știm toate acestea și vorbim despre reforme pe hârtie, despre educație subfinanțată, despre profesori prost plătiți. Da, avem toate aceste probleme, dar niciodată nu punem degetul pe rană. Nu ne ducem la originea dezastrului. Cauzele sunt multe, dar, înainte de toate, trebuie să schimbăm filosofia de funcționare a sistemului. Trebuie să înțelegem că, dincolo de experimentele pe care le face un ministru sau altul, de promisiunile neonorate ale unui partid sau ale altuia, important este ce produce sistemul românesc de educație.

Nu mai putem continua cu o abordare fals competitivă în urma căreia tinerii ies din școală incapabili să-și asume proactiv un loc și un rost în societate. Cei mai mulți dintre antreprenorii cu care am stat de vorbă în ultima vreme ne spun că trebuie să-i califice pe tineri la locul de muncă, indiferent că este vorba despre absolvenți de școală generală, de liceu sau de facultate. Da, avem nevoie de un pact adevărat pe educație. Reforma învățământului din România este o urgență. Trebuie să fie prioritatea zero a oricărui guvern responsabil, căruia îi pasă de soarta acestei țări. Iar reforma trebuie făcută împreună cu cei mai buni specialiști pe care România îi are. Din țară și din diaspora”, a afirmat, pe Facebook, Dacian Cioloș.

Reacția liderului PLUS vine în contextul în care România are cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani la testele PISA 2018, scorul fiind în scădere față de ultimele două testări la care România a participat (2012 și 2015) la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe, informează G4Media.ro.

Potrivit rezultatelor PISA 2018, publicate de către directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), procentul de analfabetism funcțional este de 41%, în creștere față de 2015.

Rezultatele PISA 2018 la Citire arată că România a obținut un scor de 428 de puncte, în scădere cu 6 puncte față de testarea PISA 2015, cu 10 puncte mai puțin decât la PISA 2012 și un punctaj cu 4 puncte peste cel de la PISA 2009.

La Matematică rezultatele PISA 2018 înregistrează cea mai mare scădere față de testarea anterioară din istoria acestor teste. Este vorba despre 14 puncte pierdute de România față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012.

Rezultatele PISA 2018 pentru Științe sunt și ele mai slabe, diferența față de cele de la PISA 2015 fiind de 9 puncte, iar față de 2012 – 12 puncte.

Citește în continuare

Cele mai citite