Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Dacian Cioloș, despre Secția specială: I-am spus premierului că ne e greu să înțelegem această poziție rezervată pe care o vedem acum de la Ministerul Justiției

Publicat

pe data de

FOTO Steluța Popescu

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, a declarat, vineri, în cadrul unei intervenții telefonice la Digi24, că actualul Guvern ar putea să își asume răspunderea în Parlament pentru a rezolva problema Secției speciale și a recursului compensatoriu. Potrivit lui Dacian Cioloș, acest lucru „s-ar putea face relativ repede și ar arăta că Guvernul dorește, într-adevăr, să rezolve această problemă”.

„Angajamentele pe care și le-a luat Guvernul legat de restaurarea unor legi ale justiției care au fost modificate: mă gândesc, în primul rând, la recursul compensatoriu și la Secția specială pentru magistrați. I-am spus domnului premier că ne e greu să înțelegem această poziție rezervată pe care o vedem acum de la Ministerul Justiției atâta vreme cât, până acum câteva săptămâni, eram cu toții convinși că ceea ce a constatat și Comisia de la Veneția, și GRECO, și Comisia Europeană și anume că Secția specială trebuie desființată, acum stăm și ne punem întrebări”, a declarat Dacian Cioloș, vineri, la Digi24, cu privire la întâlnirea pe care a avut-o, în aceeași zi, alături de liderul USR, Dan Barna, cu premierul Ludovic Orban.

Întrebat la ce concluzii au ajuns în ceea ce privește desființarea Secției speciale, liderul PLUS a răspuns: „Domnul premier ne-a spus că e de acord că trebuie găsite soluții pentru asta și că va discuta cu domnul ministru al Justiției să vadă ce s-a întâmplat de la momentul în care în programul de guvernare au introdus această chestiune și asumată, practic, de Guvern”.

De asemenea, întrebat ce soluții au convenit cu premierul Ludovic Orban privind Secția specială și recursul compensatoriu, Dacian Cioloș a declarat:

„Am înțeles că domnul prim-ministru are o rezervă să emită ordonanțe de urgență pe astfel de subiecte și atunci proiectul care se află în Parlament ar trebui grăbit, să vedem dacă există o susținere în Parlament pentru asta sau nu și, dacă nu, Guvernul poate să își angajeze răspunderea.

Noi credem, și i-am spus domnului premier, că dacă îmi reproșez ceva vizavi de perioada din 2016 este că nu am utilizat acest instrument de angajare a răspunderii guvernului, că dânsul ar putea să o facă acum cu și mai multă legitimitate pentru că, după alegerile europarlamentare și prezidențiale, e destul de clar acum ce susține o majoritate a alegătorilor. Atunci, domnul prim-ministru ar putea să meargă în fața Parlamentului să angajeze responsabilitatea Guvernului pentru astfel de modificări. Asta s-ar putea face relativ repede și ar arăta că Guvernul dorește, într-adevăr, să rezolve această problemă”.

Reamintim că liderii Alianței USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, s-au întâlnit vineri dimineață cu premierul Ludovic Orban pentru a discuta despre prioritățile Guvernului din perioada următoare, potrivit unui comunicat de presă al alianței.

Principalele teme abordate de liderii Alianței USR PLUS în discuția cu prim-ministrul Orban au vizat: reintroducerea alegerilor în două tururi pentru primari și președinți de consilii județene, anularea recursului compensatoriu, desființarea secției speciale de anchetare a magistraților, modificarea legilor electorale privind diaspora, impozitarea pensiilor speciale, modificarea radicală a PNDL, stoparea tăierilor ilegale de lemn, prezentarea sistematică a stadiului în care se află proiectele de investiții, alegerile anticipate.

Revista Presei

Dacian Cioloș, la Digi24: Pentru agricultură, e important să putem susține financiar agricultorii, să își continue activitatea de înființare și de întreținere a culturilor

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Pentru România e o foarte bună oportunitate să revedem și să restructurăm sectorul agroalimentar, întărind capacitatea de producție și de comercializare locală, și să exportăm cât mai puțină materie primă”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24.

„Pentru agricultură, lucrul cel mai important acum este să putem susține financiar agricultorii ca să își continue activitatea de înființare și de întreținere a culturilor. În măsura în care agricultorii vor putea să își facă treaba, să întrețină culturile, să le recolteze la timp, putem salva o mare parte din producția agricolă. Sunt zone afectate de secetă unde fermierii vor fi sprijiniți, vor fi despăgubiți. Pentru România e o foarte bună oportunitate să revedem și să restructurăm sectorul agroalimentar, întărind capacitatea de producție și de comercializare locală, și să exportăm cât mai puțină materie primă: grâu, porumb, să procesăm alimentele în țară ca să ținem valoarea adăugată în țară pentru că această criză ne-a arătat cât de important este sectorul agroalimentar pentru astfel de situații de criză”, a spus liderul PLUS.

Întrebat dacă ne putem aștepta sau nu la o criză alimentară, Dacian Cioloș a răspuns: „Evident, există întotdeauna un astfel de risc pentru că la nivel mondial mai multe țări au fost afectate de această criză a coronavirusului care a oprit activitatea economică și asta are repercusiuni și asupra sectorului agroalimentar. Dar oricum va trebui să ne pregătim pentru anii viitori pentru transformări profunde în agricultură pentru că, așa cum am spus, prioritatea aceasta de reducere a impactului practicilor agricole asupra mediului, introducerea noilor tehnologii digitale în agricultură vor fi provocări și pentru agricultura din România, dar pot să fie și oportunități dacă ne pregătim din timp pentru asta”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Coronavirus

Dacian Cioloș, la RFI: Din partea Guvernului a existat în mod clar o comunicare deficitară și, în multe cazuri, lipsită de empatie față de problemele oamenilor

Publicat

pe

„Suntem într-o perioadă în care ne ajung din urmă reforme pe care nu le-am făcut la timp, pe care partidele care au fost la guvernare și au avut majoritate în Parlament nu le-au făcut la timp. Vedem că avem aceleași probleme de care discutăm de ani”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al Grupului Renew Europe, joi dimineață, în cadrul unei intervenții telefonice la RFI, în care a criticat Parlamentul și Guvernul pentru modul în care gestionează criza COVID-19.

„Cu tristețe trebuie să spun că nu mă surprinde faptul că tot mai multă lume își pierde încrederea în autoritatea statului și aici mă gândesc în primul rând la deciziile la nivel politic și la lipsa calității în unele domenii a serviciului public oferit de cetățean. Parte din ceea ce s-a decis acum intră în aceeași categorie (…) Suntem în același punct: numiri politice, protecție politică pentru anumite numiri politice în posturi de management care au fost făcute pentru că bătălia este între cele două mari partide care și-au numit oameni politic în Sănătate, Educație, Administrație Publică pe măsură ce au ajuns la guvernare. Acum, politicienii din Parlament, majoritatea, în loc să se preocupe de soluții – eu aș fi vrut să văd acum o dezbatere despre soluții economice pentru relansarea economiei, nu de protecție aproape de clan a unor numiri politice în fruntea unor instituții ale statului, stat care, iată, e slăbit și stat în care tot mai multă lume își pierde încrederea”, a declarat liderul PLUS.

Întrebat dacă este mulțumit de modul în care Guvernul a gestionat starea de urgență și gestionează acum starea de alertă, liderul PLUS a răpuns: „Parțial, aș spune, pentru că – și aici nu e vorba de cât sunt eu, personal, de mulțumit sau de nemulțumit – vedem chiar și din analize și sondaje modul cum percepe lumea, cum percep oamenii pe stradă acest mod de gestionare. Eu cred că am avut noroc că am avut un președinte care a fost ferm și clar și care a comunicat și pentru Guvern, pentru că din partea Guvernului mie mi se pare că a existat în mod clar o comunicare deficitară și, în multe cazuri, lipsită de empatie față de oameni și față de problemele oamenilor, vorbesc la nivel politic. Au existat anumite bâlbe, a existat acea perioadă de vid legislativ în modul de a gestiona lucrurile (….) Apoi transparența: noi am cerut transparență încă de la început în modul în care se fac achizițiile publice, în modul în care se iau deciziile, explicate proceduri foarte clare pentru spitale, pentru toate instituțiile din domeniul sanitar, protocoale foarte clare.

Știu că s-a organizat o rețea a medicilor români care lucrează în alte țari din UE tocmai în ideea de a ajuta colegii din România cu modele de proceduri și reguli pe care ei le respect în această perioadă de gestionare a crizei de COVID-19. Lucrurile acestea ar fi trebuit să le facă foarte clar statul, autoritățile publice. Deci suntem într-o perioadă în care ne ajung din urmă reforme pe care nu le-am făcut la timp, pe care partidele care au fost la guvernare și au avut majoritate în Parlament nu le-au făcut la timp. Vedem că avem aceleași probleme de care discutăm de ani: sistemul de sănătate precar, sistemul de educație – la fel, care a fost în lumina reflectoarelor, în această perioadă, pentru că a trebuit să trecem de la un sistem de predare la altul, folosind noile tehnologii unde iar vedem că am rămas un pic în urmă față de alte țări tocmai pentru că nu am făcut reforme la timp. Ca să nu mai vorbesc de administrația publică, de calitatea serviciului public (….) dacă am fi continuat măcar ceea ce s-a început în 2016 cu transparentizarea unor proceduri sau a modului de lucru, și cu digitalizarea relației între stat și cetățean (…) vă dați seama că ar fi mers lucrurile mult mai ușor pentru cetățeni și pentru companii în această perioadă”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Noutăți Generale

Daniela Ancuța Șarpe: O cultură antreprenorială autentică și performantă ar putea însemna chiar oprirea migrației românilor și întoarcerea lor în țară

Publicat

pe

FOTO www.viata-libera.ro

Profesoara Daniela Ancuța Șarpe, membru PLUS și director al Departamentului de Economie al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos“ din Galați, susține, în cadrul unui interviu pentru site-ul Viațaliberă.ro, că „pandemia ne-a găsit într-o situație critică din perspectiva unor indicatori macroeconomici cheie, costurile sale accentuând deficitul bugetar”.

Întrebată care sunt domeniile în care statul ar trebui să intervină pentru a crea un context favorabil și unde se termină rolul autorității publice și începe ceea ce se numește „leadership privat” pentru depășirea crizei economice, Daniela Ancuța Șarpe a răspuns:

„Cred că răspunsul e legat, pe de o parte, de capacitatea statului de a genera o consistentă dinamică economică prin investiții de anvergură: autostrăzi, căi ferate, spitale, școli, locuințe sociale, în domeniul eficienței energetice, al logisticii industriale sau lucrări majore de protecție a mediului și de amenajare a teritoriului, cum ar fi infrastructura de irigații. Instrumentele financiare de suport pot fi accesate, dacă România se racordează la planul de relansare al Comisiei Europene. Pe de altă parte, răspunsul vizează și mediul antreprenorial din România, felul în care acesta înțelege să-și construiască viitorul în actuala conjunctură. Ar trebui ca relansarea să nu fie făcută prin impunere de norme și reguli rigide, ci privilegiind un parteneriat între instituții și antreprenori, bazat pe încredere, solidaritate și colaborare. Dialogul constant între părți ar trebui să dea ocazia investitorilor să-și fructifice experiența acumulată și creativitatea. Calea colaborării active este singura viabilă, după eșecul politicilor populiste bazate pe stimularea administrativă a salariilor și consumului.

Având în vedere tendințele globale, pe termen mediu și lung este necesară promovarea unor sectoare de specializare inteligentă, cu valoare adăugată mare, care să permită României poziționarea ca actor cheie și valorificarea unor resurse risipite parțial în momentul de față. Metodologia de selecție pleacă de la competitivitatea deja demonstrată a unor domenii, dar și de la potențialul încă nevalorificat al altora. Ar trebui pus accentul pe dezvoltarea și susținerea sectorului digital, a industriei alimentare și de procesare a plantelor tehnice, industriilor creative, turismului și sectorului de ospitalitate, industriei de îngrijire și sănătate („care industry”), sectorului dedicat economiei circulare (restauratoare, cu eliminarea deșeurilor – n.r.), industriei de apărare, auto și a celorlalte industrii prelucrătoare.

O cultură antreprenorială autentică și performantă creează pentru o națiune nu doar resurse și rezultate, ci dezvoltă oameni activi, autonomi, care știu importanța cooperării, stimulează responsabilitatea și curajul. Ar putea însemna chiar oprirea migrației românilor și întoarcerea lor în țară”.

Întrebată, totodată, dacă privește cu optimism traversarea acestei crize, conform declarațiilor făcute de ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, Daniela Ancuța Șarpe a replicat: „E foarte posibil ca ministrul să se bazeze pe date și informații pertinente, dar optimismul ar trebui, cred, temperat, deoarece semnele nu par a fi foarte bune. În anii anteriori s-au luat decizii care au vizat cu precădere încurajarea consumului în defavoarea investițiilor, iar acum măsurile impuse de pandemie adaugă costuri suplimentare, greu de acoperit printr-un echivalent al colectărilor bugetare.

Pe termen scurt, este posibil ca veniturile statului să fie pozitiv afectate de acordarea bonificațiilor pentru firmele ce plătesc la timp impozitul pe profit, aferent primului trimestru din 2020, dar și cheltuielile cresc urmare plății șomajului tehnic pentru contractele de muncă suspendate. Pe termen mediu, prognozele naționale și internaționale arată o scădere economică importantă, ce va face dificil procesul de diminuare a deficitului bugetar (deja la 4,3% în 2019), cu structură nefavorabilă a cheltuielilor statului, în favoarea celor de personal și asistență socială (peste 60% din total).

O posibilă și de dorit soluție ar fi eficientizarea colectării veniturilor, mai ales prin informatizarea ANAF pentru diminuarea evaziunii, în special în zona TVA. Iată un alt context în care accentuarea digitalizării trebuie să fie opțiune cheie. Dacă luăm în calcul previziunile autorităților financiare internaționale pentru România, remarcăm că se așteaptă o contracție importantă a PIB-ului în 2020 (în jur de 5%, conform FMI), cu revenire din 2021 la ritmul de creștere anterior (de aproximativ 4%). Rata șomajului poate avea însă o creștere importantă, spun aceleași surse, ajungând până la 10% în 2020, cu presiune suplimentară pe cheltuielile bugetare. În concluzie, se poate spune că pandemia ne-a găsit într-o situație critică din perspectiva unor indicatori macroeconomici cheie, costurile sale accentuând deficitul bugetar”.

Citiți interviul integral

Citește în continuare

Cele mai citite