Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, despre președinția Consiliului UE: „E pentru prima oară când România are la dispoziție foarte multe instrumente pentru a juca un rol central în Europa”

Publicat

pe data de

FOTO Octavian Cărare

Fondatorul Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) (PLUS), Dacian Cioloș, a explicat, marți, la Bruxelles,  în fața a 300 de susținători, de ce anul 2019 reprezintă un moment-cheie pentru România în ceea ce privește poziționarea sa în Uniunea Europeană.

„Țin minte că procesul ăsta de negociere și de pregătire a aderării (la Uniunea Europeană, n.r.) a dezvoltat sentimentul că Europa este o mare mașinărie care impune niște lucruri și că România nu are altceva de făcut decât să se supună acestei mașinării și să ia în considerare ce impune Europa. Aceste idei care au fost promovate nu au făcut decât să întărească niște complexe care s-au dezvoltat în societatea românească după Revoluție: că «suntem izolați, că ne prea ne bagă lumea în seamă, că nu avem nicio putere de a influența lucrurile din jurul nostru și că nu avem decât să ne supunem celor mai puternici decât noi». Și sentimentul ăsta a creat o stare de pesimism după aderare. Țin minte că și liderii politici amplificau, în acea perioadă, pentru că «dădea bine». În loc să încerci să înțelegi mecanismele astea și să joci rolul de politician ca să propui alternative, e mult mai ușor să te culci pe o ureche”, a declarat Dacian Cioloș, marți seară, la Bruxelles, în cadrul unei noi ediții a evenimentului RO100 Dialog, care a avut în centru dezbaterea „Decizii cruciale pentru România în 2019“.

Dacian Cioloș a punctat faptul că „soluția la defetismul ăsta e să începem să ne asumăm rolul de cetățeni europeni, să înțelegem ce e Europa, cum funcționează și cum ne putem juca rolul în Europa”. „Iată că anul viitor e un moment-cheie, din punctul acesta de vedere, pentru toți defetiștii aceștia care, dacă au fost și sunt de bună-credință, pot dovedi că au idei și că pot să susțină punctele de vedere ale României și pot să propună Uniunii Europene o Românie care, de la periferia geografică, ajunge în centrul Europei și joacă acest rol central. E pentru prima oară când România are la dispoziție foarte multe instrumente pentru a-și juca acest rol central în Europa”, a punctat fostul premier.

În acest context, Dacian Cioloș a adus în discuție importanța summitului care se va desfășura la Sibiu, care va lua în discuție viitorul Uniunii Europene: „Este un consiliu european important, pentru că de acolo s-ar putea să iasă câteva idei care să marcheze reforme instituționale și o refondare a Uniunii Europene, în contextul în care vedeți că suntem în faza de a finaliza BREXIT-ul, care va marca istoria Uniunii Europene, și, ca să fie tabloul complet, în aceeași perioadă, în primele șase luni, vom avea alegerile europarlamentare“.

Fondatorul Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) (PLUS) a subliniat faptul că România se va afla în centrul atenției, la nivel european, prin faptul că va asigura Președinția Consiliului Uniunii Europene și pentru că va organiza la Sibiu această dezbatere. „Știm că țara gazdă are tot timpul un rol mai important decât celelalte, dacă știe să joace. Apoi vom avea alegerile europarlamentare, care creează oportunitatea unor dezbateri pe subiecte de actualitate. Pornind de la observația că Europa are nevoie de ameliorarea funcționării și că BREXIT-ul e o consecință a acestui fapt, sunt două modalități de a aborda această problemă – sunt unele forțe care spun «trebuie să ne gândim cum putem ameliora funcționarea Europei, întrucât credem în proiectul european» și sunt celelalte forțe care spun «lucrurile nu funcționează în Uniunea Europeană, ne trebuie mai multă independență la nivel național, lăsați-ne să decidem noi ce facem acasă», deci o slăbire a Uniunii Europene”, a explicat Dacian Cioloș.

În viziunea sa, România ar trebui să ia în considerare următoarea provocare: „Perioada asta de exercitare a Președinției Consiliului Uniunii Europene înseamnă scoaterea la lumină și punerea în evidență și mai mult a dezbaterii din România, pe marginea unor subiecte de interes european, pe care România va trebui să le gestioneze. Ce ar fi ca noi, cei care știm cât de cât cum funcționează UE, să folosim acest moment când presa – vrem, nu vrem – va pune în evidență procesul de dezbatere european, ca să explicăm cum funcționează Uniunea Europeană, cum se iau deciziile? Inclusiv să ținem pe agenda dezbaterii publice câteva teme mari, în jurul cărora se vor concentra discuțiile – bugetul european, migrația, strategia energetică – și să prezentăm miza lor pentru UE și România”.

Totodată, Dacian Cioloș a precizat că formațiunea sa ia în calcul să găsească o modalitate prin care să implice societatea civilă în ceea ce va însemna summitul de la Sibiu: „Ne gândim să identificăm câteva soluții vizavi de modul în care prioritățile europene sunt stabilite printr-o conectare mai bună la realitățile din teren și printr-o conectare mai bună cu cetățenii. Cred că ar fi o oportunitate să organizăm un eveniment în preajma acestui summit la Sibiu, în care să punem laolaltă aceste idei și pe care să le avansăm președintelui României și celor care vor participa la acest summit”.

În ceea ce privește campania pentru alegerile europarlamentare, Dacian Cioloș a punctat faptul că PLUS dorește să vină cu un mod de abordare care să integreze și să combine două noțiuni importante: spiritul patriotic și cel european: „Românii au nevoie, pentru a fi patrioți, de încredere în țara lor, pentru a-și recâștiga demnitatea, dar lucrul acesta trebuie făcut într-un mod deschis și vrem să promovăm un patriotism deschis, prin care să îți afirmi valorile și principiile tale, ceea ce îți conturează demnitatea și să le împărtășești cu ceilalți. Cred că nu există o ocazie mai bună decât o campanie electorală pentru alegerile europarlamentare să găsim motivele pentru care să putem fi mândri că suntem români și europeni, în același timp. Lucrul acesta trebuie explicat românilor, cu motive și cu argumente, într-un mod cât mai practic și direct”.

Întrebat cum își poate promova România interesele în timpul Președinției Consiliului UE, Dacian Cioloș a explicat că, „dacă România avea interese, care erau deja exprimate, ele ar fi trebuit să fie deja pe masa UE, cu niște propuneri legislative, care să fie discutate deja în consiliile informale de miniștri. Interesele României pot converge cu altele, ale statelor membre, și pot să devină propuneri europene. Nu trebuie să stai ascuns și să fluieri de pe margine și să spui că Europa nu ține cont de ele, ci trebuie să le pregătești. Asta ar fi presupus ca, în ultimul an și jumătate, miniștrii României să petreacă jumătate din timpul lor în capitalele europene, să discute cu omologii lor sau să organizeze întâlniri informale, prin care să pună pe masă aceste subiecte și să propună materiale, care să fie decise acum de consiliile de ministri. Asta e modalitatea pragmatică prin care interesele României pot fi promovate, nu fluierând de pe margine și plângându-te că pe noi nu ne bagă nimeni în seamă”.

În același timp, întrebat despre cum poate România să își crească influența tehnică și strategică, Dacian Cioloș a precizat că cele două lucruri sunt legate între ele și a enumerat câteva dintre măsurile propuse de guvernul său, în 2016, pentru Președinția Consiliului UE, care ar fi putut să fie pregătite de cei care au urmat la guvernare.

„Influența strategică înseamnă să ai o viziune legat de ce vrei pentru România, în UE. Din păcate, la nivelul partidelor aflate la guvernare  nu am văzut această viziune. În 2016, începusem să pregătim Președinția pentru Consiliul Uniunii Europene. Am lăsat Guvernului Grindeanu un plan foarte concret legat de ce e de făcut la nivel strategic, logistic și organizațional pentru a ne pregăti pentru Președinție și lansasem și câteva teme politice, care ar fi putut fi pregătite: ne gândeam atunci, în primul rând, la domeniul energetic, în care aveam câteva idei care să permită valorificarea potențialului energetic în producția de energie regenerabilă, în continuarea strategiei de conectare a României la restul Europei pentru transportul de energie. Mai aveam câteva idei în cee ace privește modul în care ar putea să crească influența cetățenilor europeni în stabilirea priorităților instituțiilor europene și ne gândeam la cele ale Comisiei Europene anuale, pe care și le stabilește în programul legislativ. Ne gândeam să propunem ca, pe perioada verii, Comisia Europeană să organizeze dezbateri în statele membre cu societatea civilă și la nivelul parlamentelor naționale – în care să pui, eventual, un draft de teme prioritare pentru anul viitor, pentru agenda comisiei – să colecteze alte teme de interes la nivel european și apoi să se reflecte în discursul pe care președintele Comisiei Europene o să îl aibă în Parlamentul European.  Ar putea astfel să crească încrederea cetățenilor europeni că instituțiile europene lucrează pentru ei”.

Stiri PLUS

Dacian Cioloș și Dragoș Pîslaru, în top trei cei mai influenți europarlamentari români

Publicat

pe

Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS și europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Pîslaru, sunt cei mai influenți europarlamentari români, conform indexului realizat de VoteWatch Europe, care a măsurat influența politică a europarlamentarilor români din ultimul an. Dacian Cioloș ocupă primul loc, urmat de Dragoș Pîslaru.

Influența politică se referă la capacitatea de a schimba legislația, de a câștiga voturi și de a declanșa dezbateri. „Dacian Cioloș (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, Renew Europe) este unul dintre cei mai influenți europarlamentari din clasamentul general și președintele grupului Renew Europe. Cioloș este, de asemenea, șeful partidului său național din PE, PLUS. Cu toate că este la primul său mandat în Parlamentul European, Cioloș deține experiență în politicile europene, fiind prim-ministru al României între 2015 și 2017 și Comisar pentru agricultură și dezvoltare rurală în cadrul celui de-al doilea mandat al lui Jose Manuel Barroso. Pe lângă influența sa socială puternică,
performanța lui Cioloș în Parlament se află la un nivel ridicat, cu o rată de succes de 92,5%.

Dragoș Pîslaru (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, Renew Europe) este membru al Comisiei pentru afaceri economice și monetare, a Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și a Delegației pentru relații cu Japonia. La nivel național, a ocupat funcția de ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din 2016 până în ianuarie 2017. Este membru al Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) și al familiei politice europene Renew Europe”, notează VoteWatch Europe.

Reamintim că Dragoș Pîslaru a fost desemnat, în urmă cu trei luni, cel mai influent europarlamentar în domeniul politicilor economice europene grație implicării sale legislative într-unele dintre cele mai importante dosare economice din ultimele luni, precum programul de sprijin pentru reforme 2021-2027 și raportul privind instrumentul bugetar de competitivitate și convergență pentru zona euro, potrivit indexului realizat de VoteWatch Europe.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dacian Cioloș, la Drobeta-Turnu Severin: Schimbarea României trebuie să înceapă de la stârpirea corupției, a hoției, a incompetenței, a ipocriziei și nepotismelor

Publicat

pe

Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș s-a aflat duminică la Drobeta-Turnu Severin, pentru a-I susține pe candidații Aliantei USR PLUS din Mehedinți. Alături de Elena Călin, candidată la Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, și Laurențiu Ștefănescu, candidat la președinția Consiliului Județean Mehedinți, Dacian Cioloș le-a transmis un mesaj de solidaritate tuturor severinenilor, îndemnându-i să voteze pentru o schimbare, o schimbare care să aducă tuturor cetățenilor prosperitate, corectitudine și eliminarea corupției.

„Mesajul pe care îl aducem în fața oamenilor este că oricât de mult am vorbi despre nevoia de schimbare în bine a României și oricâți bani nu am aduce, oricâți bani nu am investi, dacă ei se duc în găuri negre, noi vom rămâne mereu doar cu fârâmituri. Obiectivul Alianței USR PLUS, încă de la alegerile europarlamentare, a fost acela de a avea o Românie fără hoție, fără corupție și fără incompetență”, a declarat, în cadrul conferinței de presă, Dacian Cioloș.

De altfel, acestea au fost și temele principale pe care și-au axat discursul candidații Alianței USR PLUS din Mehedinți. Președintele PLUS a făcut și o serie de precizări cu privire la profesionalismul echipelor cu care Alianța s-a înscris în bătălia pentru Primăria Severin și Consiliul Județean Mehedinți. Dacian Cioloș a punctat că ambele echipe au în componența lor oameni bine pregătiți profesional, care au o carieră și care își doresc să reformeze administrația publică locală: „Sunt oameni care au mari realizări în cariera lor profesională, ei nu au avut nevoie de sinecuri de la stat, de pile de la partid sau de vreun ajutor. Majoritatea dintre cei care candidează din partea Alianței USR PLUS are o bogată experiență în mediul privat și avem convingerea că știu cum să facă lucrurile să meargă. Pentru a schimba un rău în România ai nevoie de mult curaj, iar acești oameni au mult curaj“.

Primii pași în reforma din administrație, în viziunea celor doi candidați ai Alianței USR PLUS, se referă la depolitizarea instituțiilor publice și implementarea meritocrației la nivelul administrației publice locale. Atât Elena Călin, candidata USR PLUS pentru funcția de primar al muncipiului Drobeta-Turnu Severin, cât și Laurențiu Ștefănescu, candidatul Alianței pentru președinția Consiliului Județean, au vorbit despre programele politice pe care le vor implementa la nivel de administrație, programe politice care vor contribui la dezvoltarea economică a județului Mehedinți și a muncipiului Drobeta Turnu Severin.  Printre acestea se numără: aducerea investitorilor pentru a crea noi locuri de muncă în Severin, dezvoltarea serviciilor pentru atragerea turiștilor, soluționarea problemei termoficării și proiectele legate de presiunile făcute la nivel central pentru avansarea lucrărilor de construcție ale autostrăzii A6, ce va lega nordul de sudul Europei.

Despre dorința de schimbare a administrației publice locale a vorbit Elena Călin, candidata Alianței USR PLUS la Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin. Dacian Cioloș a spus despre Elena Călin că este unul dintre cei mai buni profesioniști, cu o vastă experiență în mediul privat și cu multe realizări notorii în domeniul excelenței în servicii. Acesta și este motivul pentru care Dacian Cioloș a invitat-o pe Elena Călin, în urmă cu doi ani, să facă parte din PLUS. De altfel, valorile pe care candidata Alianței vrea să le aducă în Primăria Severin sunt adevărul, priceperea, excelența și umanitatea. „Voi aduce în Primărie adevărul pentru că voi cultiva întotdeauna adevărul și voi spune numai adevărul. Am fost mințiți 30 de ani și vreau să terminăm o dată cu minciuna și cu mincinoșii din administrația publică locală. Voi alege întotdeauna să lucrez cu oameni pricepuți care știu ce au de făcut, iar posturile din primărie nu vor mai fi vândute, nu vor fi date pe pile sau pe șpagă, ci vor fi câștigate corect, prin concurs. Excelența pentru mine înseamnă mai mult decât lucrul doar bine făcut. Pe asta trebuie să ne axăm și nu să facem lucruri de mântuială sau proiecte de mântuială pe bani grei care se distrug înainte să fie finalizate. Și în sfârșit, umanitatea, pentru că noi, oamenii, putem crește și cultiva o cultură a respectului reciproc și a bunei cuviințe sau putem să ne înecăm în ură și dezbinare, ceea ce ne va duce, așa cum suntem și acum, la coada tuturor clasamentelor. Valorile mele sunt absolute și ne-negociabile. Ori le avem pe toate la nivelul maxim, ori ne asumăm, încă o dată, un eșec istoric”, a declarat Elena Călin.

Unul dintre obiectivele esențiale ale candidatului Alianței USR PLUS pentru președinția Consiliului Județean Mehedinți, Laurențiu Ștefănescu, este depolitizarea administrației publice dar și transparentizarea cheltuielilor financiare ale Consiliului Județean Mehedinți. Acesta a atras atenția asupra ilegalităților care deja se întâmplă în județul Mehedinți, și anume loteria vizelor de flotant. În programul de guvernare al reprezentantului Alianței se află și proiectul rutier al Autostrăzii A6, care ar putea aduce o dezvoltare durabilă a județului Mehedinți în cazul în care această autostradă va fi construită. „Acest culoar rutier va lega nordul Europei de sudul Europei și va genera o mulțime de oportunități. Este important să facem presiune asupra autorității centrale pentru ca acest deziderat să devină realitate”, a spus Laurențiu Ștefănescu. Ștefănescu a încheiat, formal, și un contract cu mehedințenii prin care promite ca, în cazul în care nu realizează, în primele șase luni de mandat, o serie de obiective, își va da demisia din fruntea Consiliului Județean Mehedinți.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Stiri PLUS

Dragoș Tudorache: Ne angajăm să desființăm Poliția Locală

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Ce s-a întâmplat acum în Sectorul 1 al Capitalei, unde angajații Polției Locale lucrau în interesul primarului, este revoltător, dar departe de a fi o excepție. Am văzut cazuri asemănătoare în multe localități și ne aducem aminte cu toții de cazul de la Iași, unde Poliția Locală o urmărea pe amanta primarului”, afirmă președintele executiv al PLUS, europarlamentarul Dragoș Tudorache, marți, în cadrul unei postări pe Facebook, în care anunță că USRPLUS va desființa Poliția Locală și restructura întreaga activitate dedicată siguranței comunitare.

„Ne angajăm să desființăm Poliția Locală. Avem în acest moment un instrument de abuz pus la îndemâna primarilor și o instituție locală care și-a dovedit ineficiența în ultimii ani. Construcția administrativă prin care s-a urmărit sporirea puterilor unor politicieni a produs o îndepărtare a Poliției Naționale de comunitățile și activitățile necesare pentru sporirea siguranței cetățenilor și în același timp a creat o structură care deservește mai degrabă primarul în funcție în loc să fie preocupată de binele comunităților. În consecință, vom desființa Poliția Locală, vom muta atribuțiile în subordinea Poliției Naționale, care va trebui să construiască un serviciu special pentru comunitățile noastre, iar cei care fac parte din structurile locale și îndeplinesc condițiile profesionale pentru a face parte din structurile comunitare își vor continua activitatea.

Avem nevoie să asigurăm siguranța cetățeanului prin activități permanente în cadrul comunităților, avem nevoie de forțe de siguranță profesioniste, neafiliate politic, de oameni competenți care să înțeleagă mersul și specificul comunităților pe care se angajează să le protejeze. Suntem restanți la prevenirea violenței în familie, a actelor de vandalism, la protecția mediului sau a animalelor. Sunt zeci de activități comunitare care trebuie să fie aplicate cu profesionalism și dedicare astfel încât să ne asigurăm că cetățenii sunt în siguranță și se simt confortabil în comunitățile în care aleg să trăiască. Experimentul eșuat al Poliției Locale trebuie stopat și trebuie restructurată întreaga activitate dedicată siguranței comunitare.

Sunt convins că majoritatea cetățenilor nu fac diferența între atribuțiile Poliției Naționale și cele ale Poliției Locale și acest fapt nu este deloc normal. Știu nenumărate abuzuri în care angajați ai Poliției Locale și-au depășit atribuțiile și au acționat abuziv. Ce s-a întâmplat acum în Sectorul 1 al Capitalei, unde angajații Polției Locale lucrau în interesul primarului, este revoltător, dar departe de a fi o excepție. Am văzut cazuri asemănătoare în multe localități și ne aducem aminte cu toții de cazul de la Iași, unde Poliția Locală o urmărea pe amanta primarului. Șicanele sunt permanente și sunt o dovadă a eșecului acestei instituții. Am avut nenumărate sesizări de la colegii din teritoriu despre implicarea Poliției Locale în campania electorală și în urmă cu o săptămână am asistat la un abuz și la șicanele Poliției Locale din Sectorul 4, care a început să ne legitimeze, să ne invite verbal la sediul Poliției Locale și să ne întrebe ce căutăm într-un parc doar pentru că aveam însemne USRPLUS. Eșecul nu mai trebuie tolerat doar pentru că aduce câștiguri politice. Poliția Locală trebuie desființată și asta vom face”, a scris Dragoș Tudorache pe Facebook.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite