Urmărește-ne
https://stiri.plus/wp-content/uploads/2018/07/Întrebăm-România-Împreună.jpg

Revista Presei

Dacian Cioloș, despre fondul de relansare european: Este o șansă istorică pentru România. Aceste 70 de miliarde reprezintă mai mult de 30% din PIB-ul țării pe un an

Publicat

pe data de

„Trebuie să începem să gândim european și România e parte a UE. E o nouă șansă pentru România, acest program este o șansă istorică pentru România. De 30 de ani de democrație cred că e prima dată când avem această șansă istorică să avem 5% din PIB în fiecare an, în următorii șapte ani, bani de la UE. Aceste 70 de miliarde reprezintă mai mult de 30% din Produsul Intern Brut al României pe un an, dar acum trebuie să îi și folosim”, a subliniat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, vineri, în cadrul unui interviu pentru Newsweek.ro, despre banii pe care România i-ar putea primi în următoarea perioadă de la Uniunea Europeană.

„Sper să înțeleagă alegătorii că anul acesta vor vota nu doar pentru un partid preferat, ci vor vota pentru modul în care vor să vadă România reformată. Noi în Alianța USR PLUS știm ce e de făcut. Dacă țineți minte în campania din 2019, de europarlamentare, când lumea mă întreba de ce plec la Bruxelles că e nevoie și de mine, și de alții aici în țară. Și am zis că plec la Bruxelles pentru că în primul an de mandat al Parlamentului se vor decide lucruri care vor marca capacitatea Guvernului României de a face lucruri. Uitați că exact asta s-a întâmplat.
Faptul că eu am fost acolo lider de grup în acest an a contat și ca să vedem sumele astea acolo și nu doar sumele, toate detaliile pe care nu avem timp să le discutăm acum, dar eu le discut de două luni încoace cu președinta Comisiei Europene. Acum vom participa la alegeri, vom veni cu un plan prin care să arătăm că România are deja capacitatea să absoarbă acești bani, dacă oamenii care au capacitatea asta sunt lăsați să o facă și din mediul economic, dar și în administrația publică și mediul politic.

Câțiva politicieni români am demonstrat că am putut obține acești bani pentru România, din toate discuțiile care nu s-au văzut până acum. Comisia Europeană, când a pregătit acest plan, nu a făcut-o ascunsă într-un birou, a avut contacte cu europarlamentari, cu șefi de stat și de guvern, cu oameni din mediul de afaceri, a făcut analize, evaluări. Deci sumele care sunt puse acolo, faptul că România e pe a șasea poziție ca beneficiar pentru aceste fonduri nu e întâmplător, nu a picat așa din cer, nu e pentru că economia României a fost cea mai afectată acum, de această criză, ci pentru că s-a și negociat inteligent.

Eu am fost în contact și cu președintele Iohannis, și cu membri ai Guvernului, cu Reprezentanța Permanentă a României la Bruxelles. Noi am mai avut contacte informale, lideri de opinie, politici, să zic influenți la Bruxelles, indiferent de culoarea politică ne-am întâlnit și am mai discutat. Noi am jucat, eu ca lider de grup, alți colegi în comisiile parlamentare și în contacte direct cu comisarii. Eu am organizat două întâlniri cu șefii de stat și de guvern din familia Renew, deci inclusiv cu Macron și cu Mark Rutte și cu alții pe care îi avem acolo. Am organizat mai multe întâlniri aproape săptămânal cu comisarii Renew. Deci lucrurile astea nu au picat din cer. Acum trebuie să demonstrăm că avem capacitatea în țară să facem lucrurile acestea.

Discuțiile și negocierile continuă încă. Ăsta a fost un anunț al Comisiei Europene, dar el trebuie validat în Consiliul European și acolo în continuare trebuie să folosim niște argumente, cum ar fi faptul că banii ăștia investiți în România ar putea fi benefici și pentru companii care vin din alte state europene și care au afaceri și investiții în România. Faptul că investim în domeniul sănătății, în domeniul educației în România poate fi benefic și în alte părți pentru că, uitați, sutele de mii de români care merg să muncească și să țină în sus anumite sectoare economice din alte state membre europene, fără românii care muncesc în servicii sociale, în agricultură, în construcții, chiar în domeniul sănătății în alte state membre, sectoarele acestea în Italia, Germania, Spania ar avea mari probleme.

Deci trebuie să începem să gândim european și România e parte a UE. E o nouă șansă pentru România, acest program este o șansă istorică pentru România. De 30 de ani de democrație cred că e prima dată când avem această șansă istorică să avem 5% din PIB în fiecare an, în următorii șapte ani, bani de la UE. Aceste 70 de miliarde reprezintă mai mult de 30% din Produsul Intern Brut al României pe un an, dar acum trebuie să îi și folosim”, a declarat Dacian Cioloș.

Întrebat ce ar trebui să se schimbe concret ca efectiv România să poată accesa acești bani europeni, liderul PLUS a răspuns: „Sunt măsuri pe care eu le văd pe termen scurt, pe care eu le văd în următoarele luni, și apoi măsuri pe termen mai lung, adică într-un nou ciclu electoral sau într-un program de guvernare pe patru ani pentru că trebuie susținute niște reforme în administrația publică, pentru profesionalizare, debirocratizare, transparentizare, o administrație publică mai simplă, mai alertă, mai eficientă, mai orientată spre cetățean – dar asta nu o să se poată face în câteva luni.

Trebuie clar un anunț privind lucrul acesta pentru că în mod clar cu administrația publică, așa cum funcționează ea astăzi, nu o să putem face miracole. La fel reformele în educație, în sănătate despre care tot vorbim. Nu vom putea să absorbim acești bani dacă nu vom reforma serviciile acestea sociale în mod eficient.

Aș merge chiar mai departe: este nevoie de o reformare a sistemului de pensii pentru că altfel, dacă tot stăm cu sabia lui Damocles deasupra capului în fiecare an electoral că iar cresc pensiile procentual și nu ne uităm să vedem cum orientăm banii ăia spre cei care chiar au nevoie de o creștere a pensiilor, că nu toți au nevoie de creșterea pensiilor. Deci toate lucrurile astea pot fi făcute într-un ciclu electoral, dar acum, pe termen scurt, deci în următoarele săptămâni, vă spuneam că ar trebui pregătită negocierea din Consiliu și guvernul, împreună cu președintele, trebuie să pregătească argumentele de negociere pentru România”.

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Revista Presei

Dacian Cioloș: Mi-aș dori să fie posibile alegerile la finalul anului, să fim în situația în care să le putem organiza

Publicat

pe

FOTO Steluța Popescu

„Mi-aș dori să avem alegeri pentru că este în interesul cetățenilor să aibă o administrație publică nou aleasă, cu un mandat clar, care să nu mai privească relația cu cetățenii doar din perspectivă electorală, de câștig sau de pierdere de voturi, ci să își asume responsabilitatea unor decizii pe o perspectivă mai lungă”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, în a doua parte a interviului pentru Spotmedia.ro, adăugând faptul că „Parlamentul și Guvernul trebuie să ia deciziile în funcție de cum vor evolua lucrurile” privind organizarea scrutinului la finalul lui septembrie.

„Eu mi-aș dori să fie posibile alegerile la finalul anului, să fim în situația în care să le putem organiza. Evident că nu se pune problema să ne jucăm cu sănătatea oamenilor și aici va trebui să luăm deciziile în consecință. Parlamentul și Guvernul trebuie să ia deciziile în funcție de cum vor evolua lucrurile.

Mi-aș dori să avem alegeri pentru că este în interesul cetățenilor să aibă o administrație publică nou aleasă, cu un mandat clar, care să nu mai privească relația cu cetățenii doar din perspectivă electorală, de câștig sau de pierdere de voturi, ci să își asume responsabilitatea unor decizii pe o perspectivă mai lungă. Evident, însă, că nu o să ne jucăm cu sănătatea cetățenilor și, dacă va fi nevoie, probabil că vor fi amânate”, a declarat Dacian Cioloș, întrebat dacă vede posibilă organizarea alegerilor locale la finalul lui septembrie.

Întrebat dacă este și în folosul USR PLUS și care este stadiul fuziunii dintre cele două partide, Dacian Cioloș a replicat: „În folosul USR PLUS ar fi să avem alegeri cât mai repede. În folosul programului politic al USR PLUS, pentru că programul politic al USR PLUS prevede tocmai anumite reforme prin care să așezăm, să reașezăm România pe niște baze solide, ca să putem și construi, nu doar să peticim. Ăsta e programul de guvernare și asta e viziunea USR PLUS. Fuziunea e în discuție, după cum știți, vom lua foarte probabil decizia după ce vom vedea ce decid membrii, pentru că sunt păreri diferite, de-o parte și de alta.

Noi, liderii, și acum îndrăznesc să spun și conducerile celor două partide, pentru că noi în PLUS am discutat nu doar în Biroul Național, ci și în Consiliul Național, și știu că și colegii de la USR au făcut asta și susținem proiectul acesta al fuziunii, pentru a ne asuma un drum comun.
E clar pentru noi, și din analizele și sondajele pe care le-am făcut, că oamenii în mare parte ne vor împreună”.

Citește interviul integral AICI

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Revista Presei

Dacian Cioloș: Avem nevoie să salvăm anumite companii sau întreprinderi mici și mijlocii și să rezolvăm niște probleme structurale

Publicat

pe

„Vor exista acolo niște condiționalități sau legături între recomandările specifice de țară, pe care Comisia Europeană le face pentru fiecare stat membru, în funcție de nevoile de reformă, și programul strategic pe care fiecare stat membru o să-l prezinte Comisiei Europene, prin care să explice ce vrea să facă cu acești bani”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, într-un interviu pentru Spotmedia.ro, cu privire la cele 80 de miliarde de euro alocate României de către UE în cadrul planului de relansare economică.

„Nu se vor transforma automat și, în primul rând, nici nu vor ajunge automat în contul României sau al cuiva din România, dacă nu vom prezenta întâi o viziune, despre ce vrem să facem cu banii aceștia.

Cea mai mare parte din aceste fonduri se concentrează pe programul de redresare și de reconstrucție, care include și partea de reformă. Vor exista acolo niște condiționalități sau legături între recomandările specifice de țară, pe care Comisia Europeană le face pentru fiecare stat membru, în funcție de nevoile de reformă, și programul strategic pe care fiecare stat membru o să-l prezinte Comisiei Europene, prin care să explice ce vrea să facă cu acești bani.

Și Comisia va verifica dacă în programul acela strategic al României, de exemplu, sunt incluse și reformele care sunt menționate în recomandările pe care Comisia Europeană le face.

Și aici nu e nevoie de mare filosofie și nici să avem prea mulți economiști sau analiști, ca să înțelegem că noi avem nevoie de reformă în educație, reformă în sănătate, reformă în administrație, pentru a crește eficiența statului în general, reformă sau reforme în politicile sociale, în sistemul de pensii și avem, evident, nevoie de investiții în sectorul economic, în mediul antreprenorial.

Avem nevoie nu doar să salvăm anumite companii sau întreprinderi mici și mijlocii care sunt puse acum în pericol de criza acesta, dar noi avem niște probleme structurale de rezolvat.

Dincolo de faptul că anumite companii își pierd clienții, nu mai pot să își vândă marfa, produsele sau serviciile pe care le au, eu văd în presă că în perioada aceasta oamenii se plâng mai ales de reacția statului, a administrației publice, de relația pe care o au cu diferite servicii publice.

Aceste probleme structurale le putem rezolva folosind acești bani, dacă facem dovadă de viziune și de consecvență în a aplica niște măsuri pe care oricum trebuie să le aplicăm, dacă chiar vrem să reformăm statul și să ameliorăm lucrurile în România, nu doar să drenăm banii, să-i afișăm ca să câștigăm puncte electorale: Uite câți bani aduc X și Y și Z în România!”, a declarat liderul PLUS.

În acest context, Dacian Cioloș a ținut să sublinieze faptul că acești bani „au fost obținuți de România” și sunt “și rezultatul unor negocieri generale”. „Evident, președintele Iohannis a negociat și a negociat bine, ca să obțină în primul rând flexibilitate a modului în care sunt alocați banii. E însă și rezultatul unor negocieri generale.Dacă țineți minte, noi am cerut prin două Rezoluții în Parlamentul European, încă din aprilie și apoi în mai, am cerut Comisiei Europene să vină cu acest program, să lege acest program și de politica de coeziune, și de nevoile de reformare și restructurare și, iată, avem acest lucru.

Să vă spun sincer și să fiu onest până la capăt, m-am gândit exact la lucrul acesta: noi în campanie am promis oamenilor că mergem la Bruxelles ca să aducem bani și să aducem lucruri pentru România.

Și m-am gândit că dacă noi am ajunge la guvernare, până la sfârșitul acestui an, de ce am avea nevoie, unde am avea nevoie de resurse financiare, ca să putem finanța. Din punctul acesta de vedere, obiectivele sunt atinse, până acum”, a punctat Dacian Cioloș.

Citește interviul integral AICI

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Revista Presei

Dacian Cioloș: Dacă nu vrem ca banii publici (fie că e vorba de bani europeni, fie că sunt din bugetul național) să fie furați de acești baroni locali, nu mai trebuie să-i votăm

Publicat

pe

„România are nevoie de acești bani ca să susțină reforme în administrația publică, în educație, în sănătate, ca să investească în infrastructură și să susțină mediul antreprenorial. Nu e suficient un progrămel pe ici, pe colo, câte un proiect. Trebuie să vii cu o viziune despre cum vrei să reformezi statul”, a subliniat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, într-un interviu acordat Deutsche Welle pe tema fondurilor alocate României în cadrul planului de relansare economică a UE, dar și despre miza alegerilor locale, în aceste context.

„Depinde doar de noi acasă cum ne organizăm, dacă accesăm sau nu acești bani. Pentru că, dacă ne uităm în urmă, au existat cazuri în care nu am folosit sume mult mai reduse decât aceste 80 de miliarde.

România are nevoie de acești bani ca să susțină reforme în administrația publică, în educație, în sănătate, ca să investească în infrastructură și să susțină mediul antreprenorial. Nu e suficient un progrămel pe ici, pe colo, câte un proiect. Trebuie să vii cu o viziune despre cum vrei să reformezi statul ca să fie mai eficient, și cred că va trebui să facem un efort masiv pentru a reduce birocrația.

Da, România ar putea accesa acești bani. Are mare nevoie de ei, nu doar pentru relansarea economică în urma impactului crizei Covid, care a afectat și alte state membre. Dincolo de asta, noi avem niște probleme structurale în domeniul administrației publice, a lipsei de eficiență a statului. Educația și sănătatea sunt două domenii care îi țin pe mulți români în afara țării, care nu se întorc nici dacă și-ar găsi un loc de muncă. Se tem de ceea ce li se poate întâmpla dacă se îmbolnăvesc și se duc într-un spital din România sau nu sunt deloc convinși de calitatea sistemului românesc de educație și preferă să stea să lucreze în afară cât timp copiii sunt la școală în Italia, Spania sau alte țări.
Avem, deci, nevoie de aceste reforme pentru toți românii, și cei din țară, și cei care lucrează în afară”, a declarat Dacian Cioloș, întrebat ce ar însemna pentru România să acceseze cele aproape 80 de miliarde de euro din partea UE.

Întrebat, totodată, cum se poate garanta că banii nu vor ajunge în buzunarele baronilor locali, indiferent de culoarea lor politică, ci sunt folosiți corect pentru dezvoltarea României, liderul PLUS a replicat: „În primul rând, depinde de noi românii, pentru că avem în fața noastră în următoarele luni două voturi esențiale. Vom alege administrația publică locală, primarii, consilierii județeni, consilierii locali. Și acolo sunt baroni locali care se conectează la resursele statului din poziții publice alese. Am văzut deja exemple de primari care au fost condamnați sau care au în continuare dosare pentru că au spoliat fondurile publice, l-am văzut pe Liviu Dragnea care a fost președinte de consiliu județean și știm unde e acum exact din acest motiv, pentru cum a gestionat fondurile publice.

Dacă nu vrem ca banii publici (fie că e vorba de bani europeni, fie că sunt din bugetul național) să fie furați de acești baroni locali, nu mai trebuie să-i votăm. Iar la nivel european, ne asigurăm că vor exista mecanisme prin care instituțiile europene, în primul rând Comisia Europeană, care are responsabilitatea punerii în aplicare a programelor europene, să se asigure că banii nu trec prin mâna celor care sunt certați cu legea. Rolul Curții de Conturi Europene va fi și el întărit, și în premieră avem acum și un procuror european care are responsabilități și atribuții în a urmări felul în care se cheltuie banii, pentru a evita ca baroni locali sau alți corupți să deturneze fonduri.
Laura Codruța Kövesi și ceilalți procurori europeni din subordinea ei vor avea pârghii. Și noi în Parlamentul European cerem resurse financiare pentru ca acest birou al procurorului european să intre cât mai repede în funcție și să aibă resursele ca să poată să lucreze”.

Citește interviul integral AICI

 

PLUS nu este partid parlamentar,
deci nu beneficiază de subvenții

Citește în continuare

Cele mai citite